TOM - fragment

La pescuit pe malul Dunării.
În prim plan, Dorina, soția lui Tom (cu ochelari).
În dreapta imaginii, Tom

(Dați apă însetaților!)

         Ca să-şi mai scuze vinovăţia vis-à-vis de nevasta absentă, prietenul meu mă lua părtaş la păcat prin introducerea acelui plural: scumpa noastră în loc de scumpa mea. Până să reacţionez eu, după ce i-am respins mâna întinsă, Tom a şi tras câteva gâturi bune de alcool. Barca tăia valurile undeva, pe la mijlocul Dunării, într-o primă traversare istorică. Ne simţeam bine în bătaia curenţilor şi anafoarelor, ascultând turuiala zgomotoasă şi veselă a micuţului motor cehoslovac aflat în permanent dialog cu clipocitul apei. Fără să ne dăm seama, munca motoraşului ne-a dus până aproape de celălalt mal. Pescarii se uitau cam îngrijoraţi spre noi, de teama de-a nu le încurca nailoanele lansetelor sau plasele întinse pe sub apă şi ne făceau semne repetate de atenţionare. Nu-i vorbă, nici pentru elicea motorului nostru nu ar fi fost o întâlnire tocmai fericită cu vreo plasă, pericolul agăţării şi pierderii ei în Dunăre fiind unul cât se poate de real. Tom se juca fericit cu acceleraţia motorului, când turându-l la maximum, când lăsându-l la ralanti. Făcea probe! Eu mă bucuram de plimbare, de briza Dunării, de apă, de soare... Deodată motorul amuţi!

    - Stai cuminte, Florin! L-am oprit înadins, să ne bucurăm şi noi de peisaj! – mă linişti prietenul meu.

    - Bine, măi, Tomiţă, dar să nu întârziem mult; ştii că trebuie să ajung la timp acasă! – îi amintii eu.

    - Nicio grijă, amice! Suntem stăpâni pe situaţie! – mă asigură el. Şi-apoi, cine mai trage o guriţă de Wyborowa?

    - Băi, Tom! Nu te-ai săturat de atâta tărie? – încercai eu o naivă ponderare a prietenului meu.

    - Lasă, măi, Florine, că nu în fiecare zi suntem singuri în mijlocul naturii!

    Amicul meu ştia  să  îşi  trăiască clipa!  Acest  lucru l-am realizat mult mai târziu. Mie mi-au trebuit mulţi ani să-l învăţ şi să mi-l însuşesc ca o conduită de viaţă, dar pentru el aceasta era starea de normalitate, firescul existenţei lui. El se bucura din plin cu toată fibra fiinţei lui, în timp ce eu eram condiţionat de multe: de ora la care trebuia să ajung acasă, de eventuala supărare a soţiei sau de dojana tatălui meu, de indispoziţia creată prietenilor dacă nu ajungeam la timp pentru partida de canasta... Lui Tom nimic din toate acestea nu putea să-i umbrească bucuria clipei: el exista şi-atât!

    - Ei, domnu’ inginer – reveni partenerul meu de aventură pe Dunăre la binecunoscutu-i ton licenţios-miştocăresc după ce a considerat că s-a bucurat îndeajuns de apă, soare şi vodcă – să dăm din nou o sfoară, o... sforicică şi să ne întoarcem pe malul celălalt, la familiile noastreee...

    - Bagă mare, dom’… profesor! – îi răspunsei eu bine dispus, păstrând tonalitatea pe jumătate oficială.

    Nu terminasem de aprobat acţiunea când bătrânul profesor-traducător-comandant de ambarcaţiune fluvială, tacticos, înfăşură sfoara pe tambur şi trase cu încredere de ea. Nimic. La fel de calm, o înfăşură din nou, trase şi... iar nimic!

    - Ce are, măi, Tom? – îl întrebai eu neliniştit.

    - N-are nimic, Florine, trebuie s-o ia! – îmi replică acesta cu un calm mincinos în glas.

    Încă o sfoară şi încă una...

    - Sigur s-au înecat bujiile! – mă linişti el. Într-un minut decolăm!

    - Salut, Tom! – se auzi dintr-o barcă ce tocmai se oprise lângă noi. Era Titi G., un coleg de serviciu de-al nostru, posesor al unei ambarcaţiuni rapide, din fibră de sticlă, dotată cu un motor NEPTUN de 23 CP, motiv de reală mândrie printre pasionaţi.

    - Salut, Titi! Uite, mi-am segmentat motorul de barcă şi am ieşit cu domnu’ inginer să-i facem proba! – îi expuse cu semeţie amicul Tom rostul nostru pe apă. Bei cu noi o vodculiţă?  

    - Ce, sunt nebun?! Pe canicula asta?! Mai bine veniţi voi mai în amonte să ne întâlnim cu gaşca la un grătar de peşte! Şi o bere! Poate c-au prins şi ăia ceva! – veni replica lui Titi.   

Cum se pregătește masa de pește la o ieșire în natură, la Dunăre. Toată lumea participă la acțiune.

    O sfoară scurtă, motor şi... barca rapidă porni ca din puşcă cu prova desprinsă semeţ din apă. A tras şi Tomiţă de sfoară, dar a noastră s-a rupt, fără ca motorul să dea vreun semn de bunăvoinţă. Pe mal pescarii făceau mişto de noi! Eu fierbeam şi începusem să-mi pierd şi răbdarea, dar şi umorul şi vocabularul cuviincios. Nu-i vorbă, nici prietenul meu nu era mai curat la vorbire, mai ales că a desfăcut de mai multe ori motorul în principalele componente, dar degeaba. Nici cu sfoara de rezervă – pe care din fericire o poseda la bord – nu a avut succes. În fine, după aproximativ o oră de chin, de repetate demontări şi montări de motor, curăţiri de bujii înecate sau ne, sfori trase până la epuizare şi aproape de sfârşitul lor obştesc, s-a petrecut minunea: a pornit! A pornit  motorul!!! A început din nou să toarcă disciplinat, amplificându-ne mirarea pentru încăpăţânarea-i de o oră.

    - Gata! Mă duci imediat pe malul celălalt! – îmi descărcai eu nervii. Nu mai vreau să ştiu nimic!

    - Florine, hai măi până la ăia, la deal! Îi salutăm din mers aşa, la mişto, s-arătăm c-avem şi noi barcă cu motor şi mergem apoi acasă! – apelă pe un ton rugător comandantul la mândria mea de dunărean.

    Eram încă în timp şi-mi puteam permite să-i mai ţin companie cale de vreo juma’ de ceas.

   - Mergem, Tomiță, dar să nu te prind că mai faci experienţe cu motorul acum, că explodez! Îl ţii tot timpul turat la maximum! E clar?

    - S-a făcut, şefu’: turat la maximum şi cu vânt din pupa! – confirmă fericit comandantul primirea ordinului şi întorcând ambarcaţiunea cu botul spre amonte. 

Niciodată nu veți mânca o ciorbă mai bună 
ca cea făcută cu peștele  tocmai prins la lansetă

Barca s-a aşezat docilă pe direcţia impusă, în timp ce motorul îşi făcea treaba – adică torcea regulat – pentru care fusese reparat şi trebuia acum să-şi justifice investiţia şi speranţele armatorului Tom. Gaşca nu era departe, aşa că am ajuns repede. Strigăte vesele de bun venit, de bun găsit: Aţi prins peşte? / N-am prins peşte, Salut! / Salut!...  

    A murit motorul! Pur şi simplu, s-a oprit! Exact în momentul maximei noastre exaltări, mecanica ne-a trădat! Înjurături şi picioare trase cu scârbă şi obidă în toate componentele accesibile, hohote de râs stăpânite şi sfaturi tehnice de pe margine, sfori repetate trase de Tom, dar... nimic! Mort! Indisciplinat! Tâmpit! Idiot! Nenorocit! Îl arunc în Dunăre! / Lasă, că-l arunc eu! Iar înjurături într-un repertoriu vast, îmbogăţit de ambele părţi în amuzamentul – totuşi, reţinut – al prietenilor de pe mal.

(Fragment din povestirea Tom din volumul de proză scurtă Am fost și eu revoluționar!, Brăila, Editura Olimpiada, 2011. Povestirea îi este dedicată colegului și prietenului Spiridon Tomulescu, un personaj romantic, binecunoscut multor brăileni ai ultimilor douăzeci de ani ai mileniului trecut și care, din păcate, a dispărut cam devreme atât din lumea aceasta, cât și din memoria colectivă. Doritorilor le pot expedia povestirea completă în format electronic.) 

PANAIT ISTRATI - Ars Poetica

Citatul complet este:

Am conceput, totdeauna, frumusețile artistice ca pe niște divinități, menite să facă pe om mai bun, să civilizeze lumea. De asemenea, niciodată n-a sălășluit în cugetul meu ideea de artă pentru artă sau artă pentru nimic.

În negura vieții, arta este singura noastră lumină și poate unica nădejde de desăvârșire universală (…) în stare să poată schimba, în curgerea veacurilor, fața urâtă a lumii. Dintre toate valorile sentimentale și spirituale, care stau la baza vieții superioare, arta este aceea care cuprinde mai multă dragoste, mai multă puritate și sinceritate. Ea este singura, care nu ne înșală niciodată. 

PANAIT ISTRATI

(Les Arts et l’Humanité d’aujord’hui)

Dacă îmi pot permite un comentariu, prin această definiție complexă a artei, citatul ne relevează „Ars Poetica” lui Panait Istrati. 

Este evidentă distanțarea scriitorului de „Arta pentru artă”, adică arta făcută de dragul artei în detrimentul mesajului pe care el îl consideră ca fiind obligatoriu pentru un artist care vrea (și trebuie) să spună ceva, să transmită ceva. Pentru că el, „Scriitorul vagabond”, a conceput mereu frumusețile artistice ca pe niște divinități, menite să facă pe om mai bun, să civilizeze lumea - iată crezul scrisului său.

Panait Istrati - Wikipedia

Mai mult de atât, fiind un vizionar, el consideră că mesajul artistului trebuie să fie un fel de instrument pentru desăvârșirea universală, cea care poate schimba fața urâtă a lumii, arta aflându-se la baza vieții superioare (ce frumos spus: viață superioară!), acolo unde există mai multă dragoste, mai multă puritate și sinceritate.

Panait Istrati - desen de Nina Arbore

Având în vedere afinitățile sale socialiste, nu cred că Panait Istrati poate fi suspectat de vreo apropiere religioasă, cu toate că idealurile acestei „Ars Poetica” se identifică cu promisiunile creștine într-o viață viitoare mai bună, într-un alt spațiu (Rai), unde oamenii să se iubească necondiționat, într-o veșnică fericire.

A fost un idealist și din acest motiv a îmbrățișat valorile comuniste care promiteau, printr-unul din sloganurile pe care mi le amintesc bine: 

„De la fiecare după puteri, fiecăruia după necesități.”

„Fiecăruia după necesități” - alt fel de Rai (promis), dar aici și acum, pe Pământ.

Dezamăgirea a intervenit când, în urma celor două vizite făcute în Uniunea Sovietică (Raiul comunist de „acum”), a constatat că există multe disfuncționalități - să le spunem doar așa - în această nouă construcție a oamenilor.

Văd ouăle sparte, dar unde este omleta? - astfel a caracterizat socialistul Panait Istrati, dezamăgit, societatea sovietică atât de idealizată în viziunea sa anterioară.

Și atunci ce rămâne?

Rămâne „Ars Poetica” scriitorului, rămâne mesajul constructiv al artistului încrezător într-un viitor care, asemenea artei sale, 

cuprinde mai multă dragoste, mai multă puritate și sinceritate.

Notă: Pentru colaj am folosit desenul Ninei Arbore, descărcat de pe Wikipedia, pe care l-am și prelucrat pentru evidențierea desenului. 

DIWALI PUJA - București, 2003

Imagine capturată din mediul online

Un an întreg fac tot felul de năzbâtii de copil: nu-mi strâng jucăriile, nu mă spăl pe dinţi, o supăr pe bunica, o necăjesc mereu pe vecina mea, fetiţa de la etajul 4, tot timpul am genunchii juliţi, mă dojeneşte mama, mă ceartă tata... toţi sunt mai mereu cu gura pe mine. Vine însă scadenţa, luna decembrie, luna mult aşteptată, cu speranţe, dar şi cu teamă: trebuie să dau socoteală, să schimb impresia pe ultima sută de metri, doar îl aştept pe Moş Crăciun! Cum va înclina balanţa de data aceasta? Va mai fi Moşul îngăduitor? Va şterge din nou cu buretele faptele rele, în speranţa că anul ce vine voi fi mai bun?

Ca de fiecare dată, după bunu-i obicei, Moşul nu lipseşte de la întâlnirea anuală. Ştie totul despre greşelile de peste an şi nici nu mă mai întreabă de ele. Ascultă doar povestirile mele frumoase, care îmi convin, bineînţeles şi, ca de fiecare dată, îşi deşartă sacul cu daruri la poalele bradului, sărbătoreşte ornat în cinstea lui şi spre bucuria tuturor. Stau umil în braţele lui primitoare şi calde şi nu-mi dau seama că, dincolo de daruri, Moşul mă încarcă cu harul Celui ce l-a trimis la mine. Iertător a toate, acesta este mesajul de fiecare dată. Mereu promit, cu sinceritatea copilului, că voi fi bun, că nu-L voi mai supăra – a câta oară Îl mint inocent? Va veni şi la anul cu aceleaşi intenţii paşnice, de iertare ori va scoate din sac focul purificator al supărării Lui?

Diwali Puja, Ploiești, 2013

Cu teamă şi cu multe speranţe am întâmpinat anul acesta sărbătoarea de Diwali: cum O aştept eu pe Mama, cum arată balanţa mea? Eu îmi ştiu – cred – toate greşelile, dar cele pe care nu le cunosc, cum le-aş putea cuantifica? Dar mai are vreun rost – greşelile sunt – Shri Lakshmi va mai veni cu iertare şi cu daruri pentru mine? Dar ceilalţi copii? Ei ce vor primi? Frământări de copil...

Diwali minunat! Copii din toată ţara şi din altele ne-am regăsit la Bucureşti, fiecare cu karma lui, cu aceleaşi speranţe de judecată îngăduitoare, dar şi aşteptând daruri. Shri Lakshmi  a fost şi de astă dată bună. Toată aspra judecată doar în noi a fost. Evident, am fost iertaţi, căci am primit o groază de cadouri: multe vibraţii, în primul rând, apoi muzică şi dans (a se citi bucurie) la concertul de la Arcub, dar şi seara la dormitor. Descătuşare de energii prin cânt, poezie, teatru, dans şi joc. Dezinhibare totală! Sărbătoarea Luminii a pus în evidenţă frumuseţea din noi, a anulat micile urâţenii şi ne-a armonizat cu noi înşine, adică cu Esenţa noastră; am rămas ceea ce suntem în fapt: Spirite!

Am dormit foarte puţin, dar eram atât de odihnit!

Diwali Puja, Vashi, Mumbay, India

Din nou mă simt neputincios în faţa măreţiei! Nu găsesc cuvintele cele mai potrivite, acele cuvinte alese pentru a descrie starea de fapt. Experienţa colectivă a unei puja nu am dreptul să mi-o însuşesc printr-o descriere personală, pentru că nu-mi aparţine doar mie; ar trebui să-şi înregistreze impresiile toţi participanţii la un astfel de eveniment. Cine sunt eu să scriu despre simţămintele altora? Am fost aproape, am fost acolo, le-am văzut bucuria şi fericirea, li se citea pe chip, aceasta – da – pot să o spun. În rest, îşi aparţin – ca şi mine – lor înşişi şi Mamei!  Sunt convins de ceea ce afirm aici. Doar Mama ne vede aşa cum suntem: Ea, singură, poate da verdicte şi judecăţi.

Am petrecut Diwali Puja la Bucureşti. A câta oară am fost primiţi în spotul de lumină al cunoaşterii pure, smuls fiind din greşelile karmei? Am fost copleşit de cadouri: divine de la Mama, simbolice şi minunate, pline de dragoste de la fraţii mei sahaja yoghini. Am plecat fericit, iertat şi purificat, înălţat şi iubit.

Moş Crăciun s-a dovedit şi de astă dată bun cu copiii, cu mine: a venit cu daruri, nu cu foc, mi-a mai dat un răgaz, mi-a şoptit răbdarea Lui. Îi sunt recunoscător, voi fi şi mai credincios? Dacă voi fi sincer şi mă veţi răbda, vă voi povesti vreodată.

Colectivitatea din Bucureşti a fost la înălţimea sărbătorii, a Luminii: adică, şi-a dat silinţa (şi a şi reuşit) în tot ce şi-a propus pentru buna înfăptuire a evenimentului dar, din nou, nu judec eu; am fost fericit acolo, m-am bucurat, m-am înălţat. A fost un instrument ce a funcţionat, un fluier fără disonanţe. De câte ori mi se va permite, mă voi folosi de acest fluier... 

Brăila, 10 noiembrie 2003 

Diwali Puja, Ploiești, 2013

   Note de jurnal: explozia forţei creatoare din noi.

            Pentru această sărbătoare a Luminii – Anul Nou după calendarul hindus – toate grupurile de sahaja yoghini din ţară au pregătit mici programe artistice, după priceperea fiecăruia. Nu avea importanţă atât acurateţea şi performanţa artistică, cât bucuria manifestării prin artă în faţa tuturor. Pentru acest eveniment, împreună cu Daniela şi Diana de la Brăila, am repetat două săptămâni şi am format un grup muzical - Leela - care a prezentat în noaptea de dinaintea pujei un program de cântece sahaj, dar şi câteva piese americane, gen gospel și un foarte frumos cântec evreiesc, Hava Nagila. Am atins cu toţii o astfel de stare, încât vibraţiile curgeau de la sine, în toate direcţiile, iar muzica emisă penetra toate inimile şi depăşea toate obstacolele fizice şi subtile! Aşa s-a experimentat  beatitudinea!

Grupul nostru s-a mai produs şi cu alte ocazii, dar atunci aş fi dorit eu să oprim timpul! Ulterior, noi am dispărut ca grup muzical, dar cui i-a păsat? Important a fost acel moment pentru sublimul lui. S-a produs sublimul – s-a consumat fapta! Gata!

👉Regret că nu am nicio fotografie de la acea sărbătoare. Dar... am postat două imagini de la Diwali Puja din Ploiești, 2013 și una de la Diwali Puja de la Vashi, Mumbay, India.

(Povestire apărută în volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013)

HAVA NAGILA - cântec popular evreiesc

 

Imaginea este o captură de pe un videoclip publicat pe YouTube de „m”

Hava Nagila este un foarte cunoscut și îndrăgit cântec evreiesc, care se cântă în mod special la nunți și la sărbătorile de bar/bat mitzvah.

Practic, este un cântec religios cu versuri ce invită la viață, la bucurie și inspirate din Psalmul 118 din Biblia ebraică.

Conform informațiilor obținute din Wikipedia, paternitatea cântecului este disputată între doi compozitori evrei, profesor și student, Abraham Zevi Idelsohn și Moshe Nathanson.

Cântecul a devenit cunoscut publicului larg în urma unor interpretări celebre: Harry Belafonte, Dalida, Neil Diamond, Bob Dylan...

Harry Belafonte a introdus această prețioasă piesă, alături de The Banana Boat Song în repertoriul său de bază. El i-a inspirat pe foarte mulți dintre artiștii vremii, care au preluat, la rându-le, piesa, oferindu-ne interpretări variate și pline de farmec.

În videoclip ni se face și un scurt istoric: cântat de Belafonte în anul 1957, este preluat de Charles Aznavour care, încântat, îi face o versiune în limba franceză și o încredințează spre interpretare lui Dalida.

Pare a fi o secvență de film. Înregistrarea nu este grozavă, dar impresionează felul în care toți participanții la eveniment intră în această „horă” a bucuriei.

În videoclipul de mai sus avem o interpretare impresionantă cu cor. Pe la minutul 3.45 intervine o solistă ce cântă/recită dintr-o carte (probabil Biblia ebraică), pentru ca apoi, atingând un fel de apogeu, intervine iar corul. Pe scenă se dansează, afară, în ploaie, se dansează, de asemenea.

O altă versiune remarcabilă, de data aceasta în interpretarea unui virtuoz al viorii, Samvel Ayrapetyan.

Și André Rieu:

La final, un videoclip înregistrat la o nuntă:

Transliterare	text ebraic		traducere in română
Hava nagila	הבה נגילה		Să ne bucurăm
Hava nagila	הבה נגילה		Să ne bucurăm
Hava nagila ve-nismeḥa	הבה נגילה ונשמחה		Să ne bucurăm și să fim fericiți
	(repeta)
Hava neranenah	הבה נרננה		Hai să cântăm
Hava neranenah	הבה נרננה		Hai să cântăm
Hava neranenah ve-nismeḥa	הבה נרננה ונשמחה		Să cântăm și să fim fericiți
	(repeta)
Uru, uru aḥim!	!עורו, עורו אחים		Trezește-te, trezește-te, frații mei!
Uru aḥim be-lev sameaḥ	עורו אחים בלב שמח		Treziți-mi frații cu inima fericită
	(repetați rândul de patru ori)
Uru aḥim, uru aḥim!	!עורו אחים, עורו אחים		Treziți-vă, frații mei, treziți-vă, frații mei!
Be-lev sameaḥ	בלב שמח		Cu inima fericită

Versurile, transliterarea și traducerea sunt luate de pe Wikipedia.

Poate nu aveți timp și/sau chef să vizionați toate propunerile mele. Poate veți alege în funcție de preferințele personale. Eu, unul, nu pot alege și nici recomanda. Toate variantele ne oferă același cântec, dar în prezentări diferite, fiecare din ele atingând anumite sensibilități și fermecându-ne prin interpretările pline de personalitate ale artiștilor.

În ce mă privește, am o afinitate puternică pentru acest cântec deoarece, prin anii 2003-2004, l-am interpretat pe la serbările Sahaja Yoga din România, alături de două fete - formam grupul Leela. Ne-a pătruns atât partea de început, cea introductivă și mai lentă cât și restul cântecului: pentru bucuria și dinamismul molipsitor.  

👉Ramânând în atmosfera muzicii din această zonă, vă recomand și: JERUSALEM OF GOLD cu Ofra Haza și André Rieu.

MAINTENANT JE SAIS - Jean Gabin

Jean Gabin (Wikipedia)

Marele actor francez Jean Gabin (1904-1976), cunoscut cinefililor români mai ales pentru rolurile magistrale realizate în filme ca Mizerabilii, Clanul Sicilienilor sau serialul Maigret, interpretează un foarte frumos poem în care, ca unul ajuns la vârsta maturității, făcând o trecere în revistă a principalelor etape pe care le-a traversat, își dă seama că: 

ÎNDOIALA a luat locul CERTITUDINII.

Dacă:

• În primii ani ai vieții afirma cu tărie: ȘTIU!
• În anii de mijloc a învățat că, în ziua când cineva te iubește, poți spune că: ESTE FOARTE BINE!
• După 60 de ani, și-a dat seama că... NU ȘTIE NICIODATĂ: 

Viața, dragostea, banii, prietenii și trandafirii

Nu știi niciodată nici zgomotul și nici culoarea lucrurilor

Asta-i tot ce știu

Dar asta, o știu!

De fapt, prin mijloacele-i proprii, actorul a reafirmat ceea ce, în urmă cu vreo 2400 de ani, ne transmitea și înțeleptul Socrate:

EU ȘTIU CĂ NU ȘTIU NIMIC!

Doar forma de exprimare diferă, pentru că mesajul este, practic, același.

Muzica de fundal a lui Harry Philip Green asigură așternutul potrivit mesajului poemului și interpretării calde a marelui actor.

Quand j'étais gosse, haut comme trois pommes

J'parlais bien fort pour être un homme

J'disais, je sais, je sais, je sais, je sais

C'était l'début, c'était l'printemps

Mais quand j'ai eu mes 18 ans

J'ai dit, je sais, ça y est, cette fois je sais

Et aujourd'hui, les jours où je me retourne

J'regarde la terre où j'ai quand même fait les 100 pas

Et je ne sais toujours pas comment elle tourne

Vers 25 ans, j'savais tout

L'amour, les roses, la vie, les sous

Tiens oui l'amour, j'en avais fait tout le tour

Et heureusement, comme les copains

J'avais pas mangé tout mon pain

Au milieu de ma vie, j'ai encore appris

Ce que j'ai appris, ça tient en trois, quatre mots

Le jour où quelqu'un vous aime, il fait très beau

Je peux pas mieux dire, il fait très beau

C'est encore ce qui m'étonne dans la vie

Moi qui suis à l'automne de ma vie

On oublie vite le soir de tristesse

Mais jamais un matin de tendresse

Toute ma jeunesse, j'ai voulu dire je sais

Seulement, plus je cherchais

Et puis moins j'savais

Y a 60 coups qui ont sonné à l'horloge

J'suis encore à ma fenêtre, je regarde, et j'm'interroge

Maintenant je sais, je sais qu'on ne sait jamais

La vie, l'amour, l'argent, les amis et les roses

On ne sait jamais le bruit ni la couleur des choses

C'est tout ce que j'sais

Mais ça, j'le sais

Consider că, prin acest poem, Jean Gabin ne-a făcut încă un cadou, unul pe care, și noi, contemporanii săi puțin mai tineri, îl putem transmite, la rându-ne, copiilor și nepoților noștri.

MIKIS TEODORAKIS A URCAT ULTIMA TREAPTĂ

Mikis Teodorakis (1925-2021)

 Pe 2 septembrie 2021 s-a stins din viață marele compozitor grec Mikis Teodorakis, cunoscut publicului larg pentru minunata muzică scrisă pentru filmele „Zorba Grecul„ și „Serpico”.

A fost un cetățean puternic ancorat în viața socială și politică a țării sale, activând multă vreme ca membru al Partidului Comunist din Grecia (KKE), fiind și deputat în mai multe rânduri.

Ca politician a militat pentru stabilirea bunelor relații între Grecia și Turcia și soluționarea pașnică a diferendelor dintre cele două țări în problema Ciprului.  

Deoarece a luat atitudine împotriva juntei miliare elene din perioada 1967-1974, a fost închis pentru o vreme și muzica sa interzisă. 

Odată cu dispariția marelui compozitor, lumea muzicală a rămas mai săracă.

Vă sugerez să urmăriți următoarele link-uri: 

https://www.youtube.com/watch?v=QskFT7AaKH0

și o emoționantă înregistrare a unui concert (Munchen, 1995) dirijat de Mikis Teodorakis și la care, invitat principal a fost Anthony Quinn: 

https://www.youtube.com/watch?v=r4oJmSOrz60

Marele compozitor dă tonul muzicii, iar marele actor reface scena finală din „Zorba Grecul”. Merită vizionat!

(Fotografia folosită este creația lui Heinrich Klaffs, a fost preluată de pe „Wikipedia„ și a fost prelucrată.)

NAVALIȘTII LA BILANȚ POST-PANDEMIE

În fine, după cincisprezece luni de pauză determinate de pandemia de Covid 19, vineri, 4 iunie 2021, s-au reluat lucrările CCN - Colocviile Constructorilor de Nave - prin ședința cu numărul 82 găzduită, ca de obicei, de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, în Sala „Eminescu”.

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați - partea superioară a fațadei

Faptul în sine al reluării lucrărilor CCN a constituit o realizare, deoarece urmările pandemiei sunt încă vizibile, participarea la lucrări nefiind pe măsura așteptărilor, iar masca... tot pe figură. Obligatoriu!

Sala „Eminescu” este pregătită pentru eveniment. Organizatorii stabilesc ultimele detalii, iar fotograful se străduiește să găsească cele mai potrivite setări ale „Olympus”-ului său.

Mai sunt de venit participanți.

„Marele Poet” este omniprezent.

Natură statică cu aranjament floral, afiș și microfoane

Dr. ing. Jean Sever Popovici

Dr. ing. Jean Sever Popovici deschide lucrările CCN, ședința cu numărul 82 și, conform unei practici consacrate, dă citire ordinii de zi. Chiar dacă majoritatea participanților erau în cunoștință de cauză. 

Fără vreun efort deosebit, dacă sunteți curioși și doriți să fiți informați cât mai bine, o puteți vizualiza (ordinea de zi) direct de pe afișul din imaginea de mai sus.

Doamna inginer Silvia Panaite prezentând bilanțul CCN după 15 luni de pandemie

Doamna inginer Silvia Panaite, redactor coordonator al CCN, începe cu un In memoriam pentru navaliștii plecați dintre noi în ultimele cincisprezece luni și o prezentare ceva mai extinsă a deosebitelor realizări ale inginerului Matei Kiraly de care, deja, ne despart zece ani de la trecerea lui în neființă.

A expus apoi bilanțul materialelor CCN difuzate online pe parcursul celor cincisprezece luni de restriciții pandemice.  

Doamna inginer Florentina Ghelmez îi amintește pe toți cei plecați spre alte lumi și se ține un moment de reculegere.

Se ține un moment de reculegere pentru cei dispăruți

În partea a doua a Colocviilor au fost lansate două cărți cu tematică navală și scrise de doi ingineri navaliști: Ion-Nelu Jecu și Constantin Alexandru. 

Inginer Silvia Panaite

Ținând cont de ordinea apariției lor, prima carte propusă a fost cea a inginerului Ion-Nelu Jecu. Doamna Silvia Panaite, după citirea unui scurt CV al autorului, i-a dat cuvântul inginerului Florin Meșca pentru prezentarea cărții.

Inginer Florin Meșca

Titlul complet: „200 AMINTIRI NECESARE - De la navele realizate la Casa Pionierului, la navele de azi, din Orașul Victoria, la Hamburg”

Din remarcile „criticului”:

- De ce sunt „NECESARE” cele „200 de AMINTIRI”? Pentru că ele definesc un model: A pornit de la „Modelul Kiraly” și ne-a oferit „Modelul Jecu”.

- Este evident că avem o carte scrisă de un inginer, într-un stil ingineresc - afirmație făcută pornind de la structura cărții.

- A comparat succesiunea celor 200 de amintiri cu cea a viselor unei nopți; cu remarca că, dacă visele nopții se uită, cele „200 de amintiri” (visuri) au contribuit la edificarea marelui vis al devenirii profesionale și umane a inginerului și omului Ion-Nelu Jecu.

- Cartea celor „200 de amintiri” are suficient material pentru conceperea a mai multor cărți sau chiar a unui roman.

- Sunt de remarcat, de asemenea, cele două concepte preluate de la modelul său, Matei Kiraly: Spiritul liber și Spiritul de grup, pe care și le însușește și le aplică cu discernământ în mai toate etapele devenirii sale profesionale.

- Modestia - o caracteristică a inginerului Ion-Nelu Jecu: toate cele „200 de amintiri” sunt relatate cu decență, fără nimic prețios în exprimare, chiar și atunci când amintește de aportul propriu la realizarea unor mari performanțe în carieră.

În concluzie, cartea are două mari merite (rezumativ, doar):   

1. prezintă cititorului cel puțin două modele de realizare profesională și împlinire a visurilor: Matei Kiraly și Ion-Nelu Jecu;
2. este un îndemn pentru navaliștii care au performat la cele mai înalte standarde (sunt atât de mulți!) de a-și spune poveștile de succes, de a nu le abandona trecutului și de a oferi tinerilor noi modele - sunt atât de necesare!

Domnul Prof. Toader Buhăescu își notează ceva. Dacă ar ști Jecu ce-l așteaptă!

În prim plan, inginerul Ion-Nelu Jecu

Bineînțeles, atunci când a primit dreptul la replică, deloc surprinzător, autorul nu a avut nimic de reproșat „criticului” său! Este și firesc, având în vedere că au fost colegi și, vorba românului: „Corb la corb nu-și scoate ochii!”. Nu și-au scos! Ochii.

Ion-Nelu Jecu a dat mai multe detalii despre relația sa cu inginerul Matei Kiraly, despre emulația pe care a simțit-o în prezența acestui geniu al ingineriei românești, a povestit despre cum i-a venit ideea scrierii cărții, a adăugat și câteva detalii picante... și-a spus, în puține cuvinte, istoria.

A IEȘIT BINE!

Domnul inginer Constantin Alexandru ne propune un alt titlu incitant prin tema abordată: „ICEPRONAV GALAȚI - ALTFEL” cu subtitlul: „Întâmplări cu și despre inginerul Gelu Kahu și alți colaboratori-Colocviile Constructorilor de Nave”. Un titlu incitant și, categoric, ceva mai... aplicat: doar despre ICEPRONAV și despre eroii săi și, în strânsă legătură cu tema, o prezentare amplă a „Colocviilor” și a importanței lor pentru navaliști.

Când i-a făcut introducerea, Domnul  dr. ing. Jean Sever Popovici a ținut să evidențieze un anumit paragraf din carte, unul edificator asupra rostului „Colocviilor”: 

Domnul inginer Radu Moțoc a prezentat CV-ul autorului

Colocviile Constructorilor de Nave. O viziune valoroasă confirmată de cei zece ani de existență. Aș asemui această acțiune cu un curs postuniversitar cu o deosebire: la cursurile de zi ale universităților studenții învață cum se vor construi navele, iar la Colocvii, persoanele trecute de multă vreme de anii studenției, cu ani îndelungați de practicare a profesiei, au raportat cum au fost construite navele.

Doamna Violeta Ionescu, scriitoare și jurnalistă, ca redactor de carte ale ambelor volume propuse atenției, a sintetizat, în câteva cuvinte, drumul acestora până au ajuns în stadiul de a fi prezentate cititorilor. 

Înainte de toate însă, a ținut să precizeze că, anul trecut, tot la Editura PHOEBUS, a mai văzut lumina tiparului o carte, cea a Prof. Dr. Liviu Stoicescu, un volum apărut, din nefericire, la puțin timp după plecarea la Ceruri a autorului. 

Revenind, a evidențiat faptul că, ambele volume, prin conținutul lor, aduc și un omagiu celui care a fost inginerul Matei Kiraly și și-a manifestat regretul pentru felul în care sunt uitate marile personalități/ genii în țara noastră. 

Referindu-se strict la cartea Domnului inginer Constantin Alexandru, a apreciat că este un omagiu adus nu numai domnului Gelu Kahu, ci tuturor capetelor luminate de la ICEPRONAV și a recomandat ca acestei cărți să i se asigure o distribuție care să depășească granițele cercului navaliștilor, să ajungă la toți cei interesați să afle ce mari performanțe s-au înregistrat în această instituție de prim rang a cercetării inginerești din România. 

Doamna Violeta Ionescu, scriitor și jurnalist

- Cartea este evidența materială, proba materială că ceva a existat.

...

- Ce-a ajuns ICEPRONAV-UL acum? Aș spune că, față de ce a fost, este o umbră... străvezie.

- Nu mai este! - a punctat cineva, cu amărăciune, din sală.

A ținut, de asemenea, să sublinieze valoarea documentaristică a întregului volum și să recomande tuturor navaliștilor care au îndemânarea scrisului, să-și spună poveștile adevărate, să nu le țină doar pentru ei. 

Inginer Constantin Alexandru

Când a fost invitat să spună povestea cărții sale, Domnul inginer Constantin Alexandru a ținut să mulțumească, în primul rând, Doamnei Violeta Ionescu, pentru ajutorul acordat (ca redactor de carte) la realizarea acesteia. Cu o modestie pe care nu am putut să nu i-o remarc, s-a abținut de la orice alte comentarii, relatând doar un episod prin care a subliniat din nou aportul deosebit al redactorului de carte. O relatare care ar putea, foarte bine, ține locul unei încheieri reușite. V-o prezint în scurtul fragment video de mai jos:

                            👇

Câteva idei desprinse din cuvântul participanților:

Dr. ing. Roman Pârvulescu

Dr. ing. Roman Pârvulescu a regăsit în cele două cărți multe din activitățile cunoscute din ICEPRONAV. Și le-a confirmat.

Inginer Ilie Negrea

În viziunea Domnului inginer Ilie Negrea, cele două cărți completează niște goluri din istoria ICEPRONAV și a școlii românești de construcții navale.

Totodată, a evocat personalitatea inginerului Matei Kiraly din perioada în care amândoi erau angajați la Mangalia.

Despre întreprinderea Domnului Constantin Alexandru a făcut o afirmație care invită la meditație: autorul este una din puținele persoane care știe istoria ascunsă a ICEPRONAV-ului! 

Inginer Nicolae Orac

Domnul inginer Nicolae Orac, puțin nostalgic (este o calitate!), după ce i-a felicitat pe cei doi autori, a evocat personalitatea inginerului Gelu Kahu și-a altor colegi cu care a colaborat de-a lungul timpului, depănând mai multe amintiri.

Domnul Prof. Dr. Toader Buhăescu, convivial, cum îi este felul, nu s-a dezmințit:

ANIVERSARE

La a zecea aniversare,

CN-ul, ieșit din pandemii

Așteaptă o vaccinare

În etapa... la copii.

Remarcă omagiul pe care cartea Domnului Constantin Alexandru o aduce inginerului Gelu Kahu, cel care, prin funcțiile deținute de-a lungul timpului, a fost un veritabil conducător al construcțiilor navale la Galați. 

Apreciază faptul că, pe parcursul cărții, autorul a inclus scurte biografii ale oamenilor despre care vorbește, onorându-i astfel și satisfăcând curiozitățile nevinovate ale citittorilor.

Dar, când a venit rândul celeilalte cărți... cea a lui Ion-Nelu Jecu, trebuie avute în vedere două elemente importante: nu o citise încă, iar autorul... i-a fost cândva student! 

L-a... „analizat” în două epigrame. Iată-le:

NECESITATE

Prof. Dr. Toader Buhăescu

Amintirile-s necesare - 

Spre a testa ce-am memorat,

Ca să fie și mai clare,

Jecu le-a numerotat.

SURPRIZĂ

Domnului Jecu, calde mulțumiri

Că nu m-a omis la numărare

Și-a rămas cu dumiriri

Despre spațiile liniare.

Inginer Adolf Bako

Domnul inginer Adolf Bako a amintit cu regret de câteva din navele experimentale proiectate și realizate sub coordonarea inginerului Matei Kiraly - adevărate bijuterii tehnice, cu rezultate excelente la toate probele la care au fost supuse - și care, din neglijență sau eroare umană, au căzut pradă dărâmăturilor atunci când a fost extinsă una din secțiile ICEPRONAV-ului. 

Profesor Ion Cioroiu

Ultima intervenție a întâlnirii CCN cu numărul 82 a aparținut profesorului Ion Cioroiu (de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”), colaborator apropiat al navaliștilor în cadrul mai multor proiecte legate de istoria Galațiului și a familiilor orașului. Dânsul a evocat figura profesorului Constantin Năstase, unul din întemeitorii școlii gălățene de construcții navale și unul din primii coordonatori ai IPRONAV (Institutul de Proiectări Navale)-1950. 

A amintit-o, de asemenea, pe fiica acestuia, Adriana Năstase, om de știință remarcabil, colaboratoare a marelui Henri Coandă, pe care a cunoscut-o personal și care, din nefericire, ne-a părăsit în decembrie 2020.

Profesorul Ion Cioroiu și inginerul Ion-Nelu Jecu afară, la o predare de cărți cu autograf pentru LVA, acum CNVA

Ultima parte a întâlnirii CCN 82 (ultimele 10 minute) a fost rezervată participanților, care au primit, din partea celor doi colegi-autori, câte un exemplar al cărților lor, însemnate, bineînțeles, de autografele atât de dorite.  

Nimeni nu ar fi vrut să plece, dar... angajaților Bibliotecii li se terminase programul de lucru. Se închidea și instituția... 

Concluzii de final:

• s-au reluat lucrările CCN după cincisprezece luni de pauză determinată de pandemia de Covid 19 - deci, „nimic nu se pierde, totul se... translatează în timp” - aș îndrăzni eu o interpretare a unei cunoscute legi a fizicii;
• nu au fost uitați cei care, în această perioadă de pauză forțată au plecat dintre noi și pentru care, în semn de respect, s-a păstrat un moment de reculegere;
• inginerii, spirite creatoare și inovatoare, pot deveni, atunci când... „se odihnesc”, și scriitori!
• „Colocviile” asigură o continuitate de breaslă și un spirit de solidaritate printre navaliștii de toate vârstele și împrăștiați prin toată lumea. 

Mi-a făcut bine această reîntâlnire cu confrații navaliști și, chiar mai mult de-atât, m-am simțit onorat pentru invitația de a mă li alătura. 

Afirmația nu este una gratuită. De ce? Pentru că acești oameni au performat ca ingineri navaliști la cele mai înalte standarde, atât în cercetarea și proiectarea navală, cât și în șantierele navale, în construcții și/ sau reparații, în exploatare sau la catedră, ca profesori sau îndrumători de proiecte și/ sau doctorate. 

La mulți ani navaliștilor români!

La mulți ani CCN!

Observație: o parte din fotografiile folosite în această postare au fost luate de pe site-ul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați.

Mulțumesc Doamnei inginer Silvia Panaite pentru sprijinul pe care mi l-a dat în realizarea acestui articol!