Se afișează postările cu eticheta Sahaja Yoga. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sahaja Yoga. Afișați toate postările

vineri, 5 noiembrie 2021

DIWALI PUJA - București, 2003

Imagine capturată din mediul online
Un an întreg fac tot felul de năzbâtii de copil: nu-mi strâng jucăriile, nu mă spăl pe dinţi, o supăr pe bunica, o necăjesc mereu pe vecina mea, fetiţa de la etajul 4, tot timpul am genunchii juliţi, mă dojeneşte mama, mă ceartă tata... toţi sunt mai mereu cu gura pe mine. Vine însă scadenţa, luna decembrie, luna mult aşteptată, cu speranţe, dar şi cu teamă: trebuie să dau socoteală, să schimb impresia pe ultima sută de metri, doar îl aştept pe Moş Crăciun! Cum va înclina balanţa de data aceasta? Va mai fi Moşul îngăduitor? Va şterge din nou cu buretele faptele rele, în speranţa că anul ce vine voi fi mai bun?

Ca de fiecare dată, după bunu-i obicei, Moşul nu lipseşte de la întâlnirea anuală. Ştie totul despre greşelile de peste an şi nici nu mă mai întreabă de ele. Ascultă doar povestirile mele frumoase, care îmi convin, bineînţeles şi, ca de fiecare dată, îşi deşartă sacul cu daruri la poalele bradului, sărbătoreşte ornat în cinstea lui şi spre bucuria tuturor. Stau umil în braţele lui primitoare şi calde şi nu-mi dau seama că, dincolo de daruri, Moşul mă încarcă cu harul Celui ce l-a trimis la mine. Iertător a toate, acesta este mesajul de fiecare dată. Mereu promit, cu sinceritatea copilului, că voi fi bun, că nu-L voi mai supăra a câta oară Îl mint inocent? Va veni şi la anul cu aceleaşi intenţii paşnice, de iertare ori va scoate din sac focul purificator al supărării Lui?

Diwali Puja, Ploiești, 2013

Cu teamă şi cu multe speranţe am întâmpinat anul acesta sărbătoarea de Diwali: cum O aştept eu pe Mama, cum arată balanţa mea? Eu îmi ştiu – cred – toate greşelile, dar cele pe care nu le cunosc, cum le-aş putea cuantifica? Dar mai are vreun rost – greşelile sunt – Shri Lakshmi va mai veni cu iertare şi cu daruri pentru mine? Dar ceilalţi copii? Ei ce vor primi? Frământări de copil...

Diwali minunat! Copii din toată ţara şi din altele ne-am regăsit la Bucureşti, fiecare cu karma lui, cu aceleaşi speranţe de judecată îngăduitoare, dar şi aşteptând daruri. Shri Lakshmi  a fost şi de astă dată bună. Toată aspra judecată doar în noi a fost. Evident, am fost iertaţi, căci am primit o groază de cadouri: multe vibraţii, în primul rând, apoi muzică şi dans (a se citi bucurie) la concertul de la Arcub, dar şi seara la dormitor. Descătuşare de energii prin cânt, poezie, teatru, dans şi joc. Dezinhibare totală! Sărbătoarea Luminii a pus în evidenţă frumuseţea din noi, a anulat micile urâţenii şi ne-a armonizat cu noi înşine, adică cu Esenţa noastră; am rămas ceea ce suntem în fapt: Spirite!

Am dormit foarte puţin, dar eram atât de odihnit!

Diwali Puja, Vashi, Mumbay, India

Din nou mă simt neputincios în faţa măreţiei! Nu găsesc cuvintele cele mai potrivite, acele cuvinte alese pentru a descrie starea de fapt. Experienţa colectivă a unei puja nu am dreptul să mi-o însuşesc printr-o descriere personală, pentru că nu-mi aparţine doar mie; ar trebui să-şi înregistreze impresiile toţi participanţii la un astfel de eveniment. Cine sunt eu să scriu despre simţămintele altora? Am fost aproape, am fost acolo, le-am văzut bucuria şi fericirea, li se citea pe chip, aceasta – da – pot să o spun. În rest, îşi aparţin ca şi mine – lor înşişi şi Mamei!  Sunt convins de ceea ce afirm aici. Doar Mama ne vede aşa cum suntem: Ea, singură, poate da verdicte şi judecăţi.

Am petrecut Diwali Puja la Bucureşti. A câta oară am fost primiţi în spotul de lumină al cunoaşterii pure, smuls fiind din greşelile karmei? Am fost copleşit de cadouri: divine de la Mama, simbolice şi minunate, pline de dragoste de la fraţii mei sahaja yoghini. Am plecat fericit, iertat şi purificat, înălţat şi iubit.

Moş Crăciun s-a dovedit şi de astă dată bun cu copiii, cu mine: a venit cu daruri, nu cu foc, mi-a mai dat un răgaz, mi-a şoptit răbdarea Lui. Îi sunt recunoscător, voi fi şi mai credincios? Dacă voi fi sincer şi mă veţi răbda, vă voi povesti vreodată.

Colectivitatea din Bucureşti a fost la înălţimea sărbătorii, a Luminii: adică, şi-a dat silinţa (şi a şi reuşit) în tot ce şi-a propus pentru buna înfăptuire a evenimentului dar, din nou, nu judec eu; am fost fericit acolo, m-am bucurat, m-am înălţat. A fost un instrument ce a funcţionat, un fluier fără disonanţe. De câte ori mi se va permite, mă voi folosi de acest fluier... 

Brăila, 10 noiembrie 2003 

Diwali Puja, Ploiești, 2013

   Note de jurnal: explozia forţei creatoare din noi.

            Pentru această sărbătoare a Luminii – Anul Nou după calendarul hindus – toate grupurile de sahaja yoghini din ţară au pregătit mici programe artistice, după priceperea fiecăruia. Nu avea importanţă atât acurateţea şi performanţa artistică, cât bucuria manifestării prin artă în faţa tuturor. Pentru acest eveniment, împreună cu Daniela şi Diana de la Brăila, am repetat două săptămâni şi am format un grup muzical - Leela - care a prezentat în noaptea de dinaintea pujei un program de cântece sahaj, dar şi câteva piese americane, gen gospel și un foarte frumos cântec evreiesc, Hava Nagila. Am atins cu toţii o astfel de stare, încât vibraţiile curgeau de la sine, în toate direcţiile, iar muzica emisă penetra toate inimile şi depăşea toate obstacolele fizice şi subtile! Aşa s-a experimentat  beatitudinea!

Grupul nostru s-a mai produs şi cu alte ocazii, dar atunci aş fi dorit eu să oprim timpul! Ulterior, noi am dispărut ca grup muzical, dar cui i-a păsat? Important a fost acel moment pentru sublimul lui. S-a produs sublimul – s-a consumat fapta! Gata!

👉Regret că nu am nicio fotografie de la acea sărbătoare. Dar... am postat două imagini de la Diwali Puja din Ploiești, 2013 și una de la Diwali Puja de la Vashi, Mumbay, India.

(Povestire apărută în volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013)



miercuri, 9 decembrie 2020

Din întrebările unui sceptic adresate unui sahaja yoghin - 6 (Dialoguri cu mine însumi)

             Al şaselea dialog
                  (Cine este Shri Mataji?)

- Să ştii că eu te ţin în continuare dator cu un răspuns!

- Aminteşte-mi, te rog!

- Mi-ai vorbit despre energia Kundalini, mi-ai dat Realizarea Sinelui, m-ai învăţat cum şi unde pot medita, mi-ai vorbit despre purificări şi minuni, mi-ai mai spus că Însăşi Shri Mataji a pus bazele acestei forme moderne de yoga, dar... fii, te rog, ceva mai explicit: cine este Shri Mataji? De unde a apărut Această Doamnă? Cine este şi de ce ar trebui să am eu încredere în toată povestea cu... Realizarea Sinelui? De ce... de ce Sahaja Yoga este superioară celorlalte forme de yoga? Te rog, dă-mi motive, dă-mi argumente care să-mi îndepărteze orice urmă de îndoială!

- Ei, da! Se poate spune că nu te-ncurci cu jumătăţi de măsură şi nu accepţi afirmaţii gratuite! Da: ai pus degetul pe rană! Vorbind la modul figurativ, bineînţeles!

- Figurativ-nefigurativ, tu răspunde la modul cel mai clar cu putinţă!

- Bine, dar va trebui să intri în jocul meu şi să participi activ la formularea răspunsului.

- Nu prea-ţi înţeleg jocul vorbelor, dar... mă prind!

- E simplu de tot! Vom încerca metoda lui Socrate!

- ?!?!?!

- Renunţă la mimica asta caraghioasă, că mă pufneşte râsul! Şi nu te mai mira atâta, că o să vezi imediat despre ce este vorba! Acum, spune-mi: înainte vreme ai simţit ceva deosebit în palme când le ţineai întinse?

- Nu, sigur că nu!

- Dar după Realizare?

- Păi, am simţit vibraţiile! Le-am simţit ca lumea!

- Recunoşti diferenţa?

            - Sigur că o recunosc! Mă şi bucur de această descoperire!

            - Perfect! Dar mi-aş dori ca tu să înţelegi că Realizarea ai primit-o de la...

            - De la tine! Doar nu o să neg aşa ceva!

            - Mai aşteaptă puţin! Dar eu... eu de la cine am spus că am primit Realizarea?

            - Sper că nu o să te contrazici singur: tu însuţi mi-ai spus că Shri Mataji ţi-a dat Realizarea!

            - Nu! Nu o să neg niciodată! A venit, însă, vremea să sintetizez: tu ai primit Realizarea Sinelui de la mine, eu am primit-o de la Shri Mataji, deci...

            - Vrei să spui că şi eu am primit-o de la Shri Mataji?!

            - De ce nu? Ţi-am spus că eu sunt doar un instrument! Iar din clipa în care ai simţit vibraţiile, tu, la rândul tău, ai devenit un instrument ce vei duce mai departe această cunoaştere despre corpul subtil şi despre energia Kundalini!

            - Vrei să spui că şi eu voi putea activa energia Kundalini altor persoane?

            - Sigur că da! Doar că va trebui să te antrenezi zilnic, adică...        

            - Adică?

            - Adică să meditezi, să faci purificări...

            - Nu mi-a părut ceva greu.

            - După ce ai exersat deja, este firesc să nu ţi se mai pară dificil, dar – recunoaşte – nici nu-ţi ocupă prea mult timp. În plus, este foarte plăcut să stai în meditaţie. Întreg corpul se destinde, mintea se relaxează...

            - Cumva, nevoia de meditaţie s-ar manifesta ca un drog?

            - Nu! Nicidecum! De la droguri devii dependent până la pierzanie, pe când în starea de meditaţie eşti pe deplin stăpân pe propriul corp, pe propria minte, pe propriile decizii!

            - Observ că, folosind tertipuri meşteşugite, te-ai îndepărtat de întrebarea mea: cine este Shri Mataji? 

            - Răspunsul l-ai dat chiar tu puţin mai devreme!

            - Când, măi?! Ce răspuns?! Care răspuns?!

            - Atunci când ai înţeles că Realizarea Sinelui ai primit-o chiar de la Shri Mataji!

            - Ce vrei să spui cu asta?

            - Este foarte simplu! La întrebarea: Cine este Shri Mataji? – se impune imediat şi firesc, răspunsul: Shri Mataji este Cea care ţi-a dat Realizarea Sinelui! Shri Mataji este Cea care ne-a dat tuturor Realizarea Sinelui! Shri Mataji este Cea care a conceput Sahaja Yoga şi a răspândit-o în întreaga lume! Eşti mulţumit acum? Este destul pentru tine?

            - Măi, ce-ai întors-o din condei!

            - Întors-neîntors, nu crezi că ţi-am dat un răspuns corect? 

Părinții și frații lui Shri Mataji.
Rândul 2, pozițiile 2, 3 și 4: Shri Mataji, tatăl și mama Sa
        - Ba da! Ce să mai zic? Dar... de unde a apărut Doamna Aceasta? Aş vrea să ştiu – te rog, acceptă-mi curiozitatea pământeană – cum de o fiinţă aparent obişnuită, manifestă nişte calităţi atât de... de excepţionale? Trebuie să aibă şi Dumneaei nişte părinţi, o ţară în care s-a născut, nu?

            - Acestea sunt cele mai simple întrebări, prietene! Tu vrei o biografie. Deh! Cum mai vorbeşte omul din tine! Pe scurt − ca să nu te trimit la Google − iată care ar fi datele de care ai tu nevoie: Shri Mataji s-a născut în 1923, în India, într-o familie creştină, descendentă a istoricei dinastii Shalivahan. Părinţii Săi erau intelectuali de marcă ai societăţii indiene: tatăl, un reputat erudit, a tradus Coranul în marathi şi a fost membru al Adunării Constituante care a elaborat prima constituţie a Indiei libere, iar mama Sa a fost prima femeie din India distinsă cu o diplomă de onoare în matematică. Shri Mataji a avut de mică înclinaţie spre spiritualitate şi a observat lumea, având privilegiul de a-şi petrece vacanţele, alături de părinţi, în ashram-ul şi în compania lui Mahatma Gandhi. Inspirată de idealurile lui a participat activ, alături de familia Sa, la lupta de eliberare naţională a Indiei de sub ocupaţia engleză. A făcut studii de medicină şi psihologie la Lahore, dar nu a profesat, deoarece simţea că trebuie să se dedice unei cu totul altei munci: cea a promovării cunoaşterii despre energia Kundalini. Astfel că studiile I-au folosit doar pentru o înţelegere mai aprofundată a corpului uman şi a fiziologiei acestuia. În 1947 s-a căsătorit cu domnul Chandrika Prasad Shrivastava, membru al administraţiei de stat, viitor Secretar General al Organizaţiei Maritime Internaţionale a Naţiunilor Unite pe o perioadă de patru mandate (16 ani). Căsătoria le-a fost binecuvântată de naşterea a două fete. Să-ţi mai spun?           

Shri Mataji și soțul Său, Sir Chandrika Prasad Shrivastava,
alături de cele două fiice, Sadhana și Kalpana
- Mai spune! E un C.V... impresionat! Vreau să cunosc cât mai multe despre omul Shri Mataji!

            - Continui atunci: membră a mai multor instituţii şi universităţi din întreaga lume, a fost invitată să conferenţieze pe teme medicale sau de pace la numeroase întâlniri internaţionale, inclusiv la O.N.U. De altfel, în anul 1989 i s-a decernat Medalia Păcii a Naţiunilor Unite şi între anii 1989 şi 1994 a fost invitată (patru ani consecutiv!) să vorbească despre modalităţile de realizare a păcii mondiale. Şi, dacă tot nu ţi se pare de ajuns, află că a fost nominalizată de două ori la Premiul Nobel pentru Pace!

            - Măi, omule, încep să mă simt mic aflând că sunt contemporan cu o  personalitate atât de mare.

            - Nu! Nu aceasta este ideea! Din contră: trebuie să ne bucurăm de oportunitatea de a-I fi aproape şi să încercăm să-I înţelegem corect mesajul. Şi... să-l ducem mai departe!

            - Trebuie să recunosc: acum sunt ceva mai liniştit...

- Da... cred şi eu că poţi să fii liniştit: pentru semeni, Shri Mataji este un om ca toţi oamenii, unul absolut normal, doar că – şi noi am recunoscut aceasta, deja – este dotată cu o cunoaştere extraordinară: cea a trezirii energiei Kundalini! Ce-i cu tine, măi, băiatule? Ce-ai rămas aşa de mut?!

- Frate, nu mai am cuvinte... Îmi cer iertare, dar... mă simt dator cu o mărturisire: mă temeam ca nu cumva Shri Mataji să fie din cele ce umblă cu... ştii şi tu, cu... cu farmece, măi!...

- Omule, trezeşte-te! Te-ai simţit vreun moment posedat? Sau hipnotizat? Vibraţiile din palme au fost vreo închipuire de-a mea?

- Nu! De-aia şi zic: este o femeie deşteaptă şi pregătită!

- Mai mult, mult mai mult, prietene: înţeleaptă şi cu har!

Desen de Adriana ANDRONESCU

Note de jurnal: da, scepticul simţea că este pe Adevăr, că percepţiile simţite nu ţin nici de domeniul hipnozei, nici al sugestiei şi nici de cel al fantasticului. Vibraţiile din palme erau cât se poate de reale şi de clare. Niciodată înainte de experimentul Realizării Sinelui nu-şi pusese problema unor astfel de simţiri. Ele nici nu existau pentru el şi, deci, nu-l interesau. Dar acum devenise conştient că percepţia vibraţiilor reprezenta tocmai răspunsul dat tuturor întrebărilor formulate sau neformulate, ale răutăţilor gândirii sale atunci când dialoga cu fratele sahaja yoghin. Pentru că – da! – acum se simţea frate cu sahaja yoghinul! Un frate spiritual.

În ceea ce priveşte personalitatea lui Shri Mataji, se simţea mândru că se poate număra printre discipolii Săi şi îşi dorea să devină, la rându-i, un bun şi demn instrument în munca pentru răspândirea Sahaja Yogăi.    

vineri, 20 noiembrie 2020

MAMAIA A PUPAT ICOANA

Mamaia
   - Mamaie, uite, eu acum vreau să fac o baie de picioare. Ţi-am mai vorbit de aşa ceva. Vrei să faci şi matale?

                - Da, mamă! Fac şi eu! De ce să nu fac?

            - Să ştii că este excelentă pentru sănătate! O să te simţi foarte bine după aceea! N-o să-ţi pară rău!

               - Te cred, mamă! Te cred!

          - Gata, mamaie! Eu pregătesc totul: ligheanele cu apă, sarea, lumânarea şi… aduc imediat şi poza lui Shri Mataji!

             - Fă, mamă, cum ştii tu că trebuie să faci!

            Mamaia! Mamaia Paraschiva. O femeie bătrână de la ţară, mărunţică şi puţin adusă de spate, îmbrăcată permanent în negru şi îmbrobodită la fel de cernit (conform statutului de vădană respectabilă) şi care mai mult îşi târşâie picioarele prin casă, decât să meargă. Bătrâna nu mai cere nimic de la Dumnezeu pentru sine, căci… chiar nu mai are nevoie de nimic… Poate doar de puţină sănătate, căci o mai dor pe ici, pe colo, oasele, nu mai are măsele să mestece bine, iar de sărbători s-a umflat de la sarea din cârnaţi şi sarmale şi-aşa a ajuns la spital cu Salvarea… Cât despre bucurii… ale ei sunt cele ale omului simplu: să-şi ştie copiii şi nepoţii bine, sănătoşi, cu servicii bune şi sigure şi… să nu uite s-o mai viziteze din când în când, măcar toamna, când se face vinul!... Iar până atunci… câte-un telefon a neuitare. Să aibă şi ea motiv să mai tragă ştergarul frumos brodat de pe aparat, să nu-l biruie praful. De-ar şti ei cum adoarme seara bătrâna fixând cu ochii înlăcrimaţi duşmanul cel încăpăţânat în muţenia-i chinuitoare! Şi se mai plânge c-o dor ochii de la televizor!




Femeie cu frica lui Dumnezeu, n-am auzit-o niciodată hulind sau bârfind, cât despre înjurături… ferească Sfântul! Vieţuieşte, alături de cumnata ei – tanti Voica – vecină gard în gard şi la fel de vădană, în respect pentru biserica şi preotul din sat. Acuma, nu c-ar bate toată ziua ştiutul drum al lăcaşului de închinăciune dar, pentru obligatoriile pomeniri pentru răposatul, tot la popă apelează. – Cine să-mi citească colivele, mamă, dacă nu popa? Mai trage câte-o fugă scurtă de Paşti şi o alta de Crăciun, dar nu pentru toată noaptea, căci nici puterile nu o mai lasă, şi nici prea… bisericoasă din cale-afară nu se declară. – Mă duc şi eu, mamă, pentru împărtăşanie şi s-ascult oleacă din Sfânta Evanghelie. Mult mai des ia calea cimitirului, situat la o aruncătură de băţ de casă (mai la-ndemână decât biserica), unde îşi vizitează omul şi pe toţi ceilalţi morţi ai săi. Mai curăţă mormintele, mai aprinde câte-o lumânare... aşa se mai pregăteşte şi pe sine pentru cele veşnice.






În rest, viaţa mamaiei se împarte între creşterea celor câtorva găinuşe ouătoare ce scurmă după râme şi grăuncioare minuscule prin ograda modestă şi aşteptarea copiilor pentru o zi-două vara, la un grătar şi-un pahar de vin curat, de butuc, din propria gospodărie.

            



Sufrageria era pregătită pentru baia de picioare. Dar şi vârstnica elevă. Închisese televizorul la care obişnuia să-şi urmărească emisiunea preferată de pe Kanal D, iar acum se instalase cuminte pe canapea, în dreptul ligheanului cu apă cu sare, cu picioarele dezgolite de şosetele călduroase şi privea la chipul lui Shri Mataji şi la flacăra lumânării aprinse din dreptul fotografiei.

            - Gata, mamaie! Începem?

            - Începem, mamă.

            - Mamaie, întâi va trebui să ne ridicăm energia. Energia Kundalini de care ţi-am povestit.

            - O ridicăm, mamă, dar să-mi arăţi tu cum. Căci mama e bătrână şi nu ştie.

            - Sigur că da, mamaie! Uite, ridici mâna stângă pe lângă corp, aşa…

            Mamaia repeta stângaci, dar conştiincios, mişcările pe care i le arăta ginerele ei. Nu înţelegea rostul gimnasticii mâinilor la care era supusă, dar nici nu-şi punea şi nu punea întrebări. Ea avea încredere. Toată încrederea din lume! Ce i s-ar fi putut întâmpla rău?! Când bunul Dumnezeu şi cu Măicuţa Domnului o protejau?

            - Foarte bine, mamaie! Acum, vom sta cu picioarele în apă timp de zece minute! Atât! Şi cu mâinile pe genunchi, cu palmele în sus şi îndreptate spre fotografia lui Shri Mataji.

            - Da, mamă! O să ţin mâinile îndreptate spre icoană, aşa cum spui tu!   

SHRI MATAJI NIRMALA DEVI
       Bătrâna era plină de surprize! În mintea ei, în conştiinţa ei, în sufletul ei, fotografia lui Shri Mataji se identifica cu icoanele de la capul patului de la ea de-acasă, la care se ruga, cu evlavie, în fiecare seară, înainte de culcare!

            - Bine, mamaie! Ţine mâinile îndreptate spre icoană!

            Au urmat câteva minute de linişte. De linişte în încăpere, dar şi una interioară. Se auzeau doar respiraţia greoaie şi uşor şuierătoare a bătrânei şi clipocitul apei la mişcarea picioarelor prin ligheane.

            - Mamaie – o apelă ginerele în şoaptă – simţi ceva în palme? În degete? Pe corp?

            - Ce să simt, mamă? Nu ştiu… ia, ca nişte furnicături prin degete!

            - Sigur, mamaie?

            - Da, mamă! – răspunse bătrâna, de data aceasta mai sigură pe ea. Nişte înţepături… nişte… furnicături…

            - Prin care degete, mamaie?

            - Cam prin toate, mamă! Dar, mai ales, la mâna asta…

            Mamaia indica mâna stângă, mână la care suferise cândva o semipareză, survenită în urma unui preinfarct, după cum îi povestise mai deunăzi.

            - E bine, mamaie! Este grozav! Înseamnă că energia Kundalini s-a trezit, a urcat prin corpul matale şi acum lucrează pe-acolo, pe unde a descoperit probleme.

            - Bine, mamă! Dacă aşa spui tu…

            - Aşa este, mamaie! Nu sunt minciuni! Energia Kundalini este de natură divină, este benefică, dăruită oamenilor de către Însuşi Dumnezeu, dar a fost mii de ani ţinută în secret pentru cei mulţi. Preoţii nu au considerat necesar ca noi, muritorii de rând, să aflăm de existenţa ei.

            - Tu ştii mai bine, mamă, că eşti mai citit!

            Bătrâna nu punea defel la îndoială spusele ginerelui despre existenţa acestei energii divine, binefăcătoare şi secrete şi accepta, în acelaşi timp, că preoţii nu sunt tocmai oneşti. Nu-i vorbă, că – la fel ca toţi cei mulţi – accepta cu seninătate impostura multora dintre ei, dar – în acelaşi timp – se lăsa condusă de cunoscutul sfat-remediu: - Să faci, mamă, ce spune popa, nu ce face popa! 

            - Mamaie, să mai facem o verificare! Uite, ţine mâna stângă la locul ei pe genunchi, iar dreapta ridic-o aşa, deasupra, acolo unde se găseşte moalele capului la copii.

            Bărbatul îi conduse cu delicateţe mâna dreaptă spre zona indicată dar bătrâna ce se lăsa condusă în acest joc nu de judecată, ci de acel instinct caracteristic inocenţei vârstei înaintate, reacţiona puţin mai rigid.

            - Aici, mamă? – întrebă bătrâna ce coopera la fel de inocent.

            - Da, mamaie! Pe-aici. Simţi ceva deasupra capului?

            Bărbatul nu dorea să-i forţeze bătrânei o recunoaştere mincinoasă a percepţiilor, doar de dragul de a-i face lui pe plac. Doar că… mamaia nu era învăţată cu minciuna şi nici de scorneli nu era capabilă.

            - Tot furnicături simt, mamă! – răspunse femeia. Dar – se-ntrerupse ea pentru un moment, căutând din priviri aprobarea bărbatului – parcă mai simt şi… căldură?

            Ca o confirmare a experimentului, bătrâna folosise un cuvânt ce putea fi considerat magic: căldură. Aceasta însemna că energia Kundalini chiar fusese trezită şi urcase prin corpul bătrânei, iar acum lucra de zor în întregul sistem subtil şi curăţa.

            - Da, mamaie, căldură simţi! Şi nu trebuie să te îndoieşti sau să te temi! Aşa se manifestă această energie: prin degajare de căldură atunci când întâlneşte obstacole în calea ei.

            Mamaia se dovedi în continuare docilă. După ce ginerele său aruncă apa la WC (- Dă-o-ncolo, mamă! – îl îndemnase şi ea atunci când a aflat că apa aceea nu mai este bună de nimic), acceptă ca acesta să lucreze pe ea şi cu lumânarea. S-a aşezat cuminte pe un scaun din imediata apropiere a fotografiei cu Shri Mataji, şi-a întins palmele pe dinainte, aşa cum fusese instruită puţin mai devreme şi… a aşteptat. A aşteptat până ce bărbatul  a  suflat  în  lumânare şi i-a spus că este gata, că se poate ridica.


  Îmbrobodită aşa cum era ea, cu faţa-i curată şi senină, era aidoma unui… înger! A unui înger care, după terminarea purificărilor, a rămas într-o meditaţie necomandată de nimeni, decât de Spiritul propriu.

            - JAI SHRI MATAJI! – îndrăzni bărbatul în şoaptă, impresionat de profunzimea trăirii religioase a bătrânei.

            - Mulţumesc Ţie, Doamne sfinte! – replică mamaia într-un dialog cu propria conştiinţă – şi, făcându-şi Sfânta Cruce de trei ori, sărută tot de atâtea ori, cu evlavie, icoana Maicii Domnului, icoana lui SHRI MATAJI.

 

Ploieşti, februarie 201   

Note de jurnal: niciodată nu este prea târziu!

            Cine ar fi crezut că mamaia – o femeie bătrână, simplă, de la ţară, născută şi crescută în respect faţă de biserica şi preotul din sat – poate manifesta o aşa de mare deschidere şi lipsă de prejudecăţi atunci când i se deschid noi uşi către înţelegerea lui Dumnezeu? Mamaia niciun moment nu a considerat că şi-a trădat credinţa în care s-a născut! Nu s-a temut niciun moment că pică în vreun păcat.

 Cum aşa?! Cum s-ar explica aceasta?

 Pentru că în ea s-a manifestat inocenţa! Inocenţa de care ne-a vorbit Domnul Iisus. Lăsaţi copiii să vină la Mine! – a spus Domnul.

Se spune, adeseori, despre bătrâni că au dat în... mintea copiilor. Aparent, o afirmaţie îngrijorătoare, în realitate – cel mai mare compliment! Căci, un bătrân care a dat în mintea copiilor este omul împovărat de ani ce nu mai are dorinţe pământene, nu mai este posedat de ambiţii de devenire. El îşi dă seama că nu mai are mult de staţionat printre cei vii şi că îi va părăsi exact aşa cum a şi venit: adică despuiat de orice bunuri materiale, oricât de scumpe i s-au părut la un moment dat. Înţelegând toate acestea, un astfel de bătrân a devenit un înţelept. Un înţelept neînţeles de cei din jur, stăpâniţi în continuare de demonii posesiunilor şi ai puterii nemăsurate. Cât despre bătrânul înţelept... el, cel care a uitat să preţuiască bogăţiile... a dat în mintea copiilor!

Lăsaţi copiii să vină la Mine! – a spus Domnul Iisus.

 (Povestire cuprinsă în volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013)

luni, 9 noiembrie 2020

DIN ÎNTREBĂRILE UNUI SCEPTIC ADRESATE UNUI SAHAJA YOGHIN (Dialoguri cu mine însumi) - Al cincilea dialog

(Despre purificări) 

Desen de Adriana ANDRONESCU

-
Să ştii că astăzi am venit pregătit!

- Adică?

- Adică am studiat corpul subtil din schema pe care mi-ai lăsat-o...

- Şi?

- Şi cred că am înțeles câte ceva din teoria ta cu energia ce străbate corpul subtil şi ne avertizează asupra viitoarelor boli posibile!

- Sau existente, dragă prietene!

- Sau existente! Dar... tot mai am o nelămurire: pentru bolile existente pot face ceva? Ceva să mă ajut singur?

- Sigur că da! Există metode simple – noi le numim purificări – prin care ajutăm energia Kundalini să staţioneze pe centrii vinovaţi şi, prin reactivarea acestora, dispar cauzele primordiale ce au determinat apariţia bolilor.

- Şi... chiar sunt atât de simple aceste metode?

- La fel de simple ca aceea  prin  care  energia  ta  Kundalini s-a trezit şi s-a înălţat prin corpul tău!

- Măi să fie! Păi, atunci ai făcut gimnastică dând din mâini pe lângă mine!

- A fost o gimnastică necesară pentru a invita energia ta Kundalini să se ridice prin corpul tău. Şi ea, recunoscând şi intrând în rezonanţă cu energia mea, a... urcat! Simplu!

- Cred că am înţeles aceasta. Şi care ar fi, totuşi, metodele acelea simple (la fel de simple!) de purificare? Şi, să nu mă consideri răutăcios, vreau să ştiu şi cât m-ar costa toate acestea?

- Dragul meu, purificările sunt foarte simple şi la îndemâna oricui, deoarece ne folosim de principalele elemente ale naturii: pământul, apa, aerul, focul, eterul şi... vibraţiile. Cât despre costuri... ce-ai spune de zero lei, zero bani?

- Este aşa de plăcut auzului meu când aud vorbindu-se de gratuităţi... Cum, măi, omule, să nu mă coste nimic?! Totul are un preţ în ziua de astăzi! Doar dacă nu-mi oferi nişte panarame de tratamente! 

- Mintea ta este cam înfierbântată şi neîncrezătoare, dar o să te lămuresc imediat. În primul rând, te rog să nu uiţi că aici vorbim şi despre minuni!

- Fie! Vreau să aud noi minuni de la tine!


- Bine! Să începem cu pământul sau – mai bine spus – cu minunea pământ! Ia spune-mi: când erai mic-micuţ, nu obişnuiai să alergi cât era vara de lungă cu picioarele goale pe pământ, prin praf, prin iarba verde de la ţară, la bunici sau în faţa blocului acasă, la părinţi?

- Ba da! Şi-mi plăcea enorm!

- Şi nu crezi că această plăcere avea şi o explicaţie logică? De ce erai fericit atunci, chiar de-ţi mai intra vreun ghimpe în picior?

- Păi, ştiu şi eu? Eram copil!

- E adevărat! Şi inocent! Dar, ceea ce este mai important: nu-ţi interzicea nimeni să fii în contact permanent cu pământul, cu Mama-Pământ! Alergai prin ţărână, stăteai cu fundul pe pământ, te culcai sau te ascundeai prin iarba grasă de nu-ţi mai venea să intri în casă, iar bolile... te ocoleau!

Sahaja yoghini făcând purificări pe Mama-Pământ la Vashi-India

- Dac-aş mai putea întoarce acei ani minunaţi!...

- Ei, bine! Acum află că joaca ta nevinovată prin ţărâna crudă juca, în acelaşi timp, şi un rol... purificator. Contactul direct cu Mama-Pământ reprezintă forma elementară de debarasare de răul din noi, de purificare a corpului subtil.

- Aha!...

- Că aduseşi vorba: ai plătit ceva Mamei-Pământ?!

- Hai, măi, nu fi rău cu mine! Dar acum? Acum, când nu mai suntem nişte copii, ce putem face în acest sens?

- Pur şi simplu, profităm de fiecare prilej şi luăm contact direct cu Mama-Pământ! E suficient!

- Extraordinar! Păi eu ies mereu la iarbă verde sâmbăta! Umblu desculţ de-acuma, nene!

- Vezi?! Şi când mergi la mare sau în drumeţie la munte... Asigurând un contact direct al corpului cu pământul, permiţi scurgerea a ceea ce este balast energetic în tine. Corpul nostru joacă atunci rolul unui paratrăsnet ce permite scurgerea în pământ nu a curentului electric, ci a acestor entităţi subtile pe care, generic, le numim negativităţi.

- Măi, să fie! Iar încep să cred în minuni!

- Stai, că suntem departe de a termina cu purificările!

- Păi, deja m-ai făcut să amuţesc!


             - Nu-i cazul să te grăbeşti! Mai ai răbdare! Ia spune-mi: tu, la mare, ai fost vreodată?

- Oho! Ce întrebare mai e şi asta?!

- Şi ce făceai, tu, la mare? Care era preocuparea ta principală?

- Plajă, nene! Plajă, plajă şi iar plajă! Toată ziua, plajă!

- Şi-ţi plăcea! – Nu?

- Cum să nu-mi placă, măi?! Apă, soare, aer, nisip!... Ce mai vrei? Toate la un loc! All inclusive!

- Aha! Chiar acum, singur ai enumerat patru elemente purificatoare!

- Ce vrei să spui? Fii mai explicit!

- Prietene, dar când faci plajă nu te aşezi pe nisip?

- Ba da! Unde vrei s-ajungi?

- Ia gândeşte: nu crezi că, tolănindu-te... jucându-te prin... nisip...

- Aha! Elementul pământ!...

- Vezi?

- Nisipul – e O.K.! Înţeleg! Dar ce-i cu celelalte? Vrei să spui că apa, aerul şi soarele sunt şi ele elemente purificatoare?

- Când te scalzi în apa mării sau te expui în aer liber la lumina şi căldura soarelui, nu simţi o plăcere asemănătoare aceleia de care tocmai am vorbit când cu joaca prin ţărână?

- Ba da! Şi ce-i cu asta? Mă purifică şi ele?!

- Nu reprezintă şi ele Mama-Natură?

- ???

- Vrei să spui ceva şi n-aud eu?...

- Încep să mă luminez tot mai mult!... Măi, tu faci să mi se aprindă beculeţele! Deci, şi apa, şi aerul, şi soarele joacă acelaşi rol ca şi pământul: purifică!

- Da! Ai înţeles bine! Nu degeaba se spune: a face băi de apă sau băi de aer, de soare... Cu alte cuvinte, atunci nu facem nimic altceva decât să ne abandonăm Mamei-Naturi, să ne identificăm cu Ea! Doar că trebuie să fim atenţi şi să nu exagerăm. Trebuie să păstrăm un echilibru în toate. Ai observat şi tu că o expunere îndelungată la soare duce la apariţia arsurilor pe corp sau a insolaţiei...

- Dar şi expunerea îndelungată la aer duce la deshidratarea şi uscarea pielii...

- ... Iar dacă uităm să mai ieşim din apă, temperatura corpului poate scădea sub limitele normalului, ne apucă tremuratul şi ne scade rezistenţa – ne simţim slăbiţi!

- Parcă acum deschid ochii pentru prima dată! Parcă îmi pusese cineva un văl pe ochi şi acum mi-a fost luat! Extraordinar! Extraordinar ce simplă, subtilă şi... purificatoare este trecerea noastră prin viaţă!

- Dacă tot a dispărut acel văl, este suficient să constatăm că simpla păstrare a echilibrului, a armoniei în natură este benefică pentru toată suflarea.

- Da!... Încep să înţeleg tot mai bine!...

- Îţi mai aminteşti când – copil fiind – mama insista să ieşi afară – la aer! – să te joci după terminarea lecţiilor?

- Da! Cum să nu-mi amintesc aşa ceva?! De altfel, de multe ori nici nu-i spuneam mamei toate temele pe care le aveam de făcut, ca să ies mai repede la aer! Mai trăgeam şi eu câte-o minciunică!...

- Vezi? Era chemarea Mamei-Naturi! Ieşirea la aer, expunerea la soare, la ploaie sau vânt te revigora, îţi făcea bine! Te întorceai în casă îmbujorat şi cu capacităţi intelectuale împrospătate! Aveai alt spor la lecţii!

- Vai! Cum se leagă toate! Tu îmi schimbi complet percepţiile asupra vieţii! Dar...

- Dar?

- Uite, cred că am o întrebare încuietoare pentru tine...

- Acum, că m-ai făcut curios, te rog, formuleaz-o mai repede! Poate voi reuşi să dau şi vreun răspuns...

- Tu mi-ai vorbit despre aceste purificări ca de ceva foarte simplu şi la îndemâna oricui...

- Da! Şi n-am de gând să-mi întorc vorba!

- Păi, după cum spui tu, purificările sunt posibile doar o dată pe an, vara, în concediu sau la sfârşit de săptămână. Dar în restul timpului? Atunci este liber la... negativităţi?

- Uf! Mi-a mai venit inima la loc! Mi-era că întrebarea ta mă va trimite la cine ştie ce enciclopedii pentru documentare!

- Lasă lamentările! Ai răspunsul?

- Îl am! Şi este la fel de simplu ca şi celelalte. Uite, nu este niciodată liber la negativităţi! Omul se mişcă permanent în tot felul de medii, care mai stresante, care mai frivole, mai vulgare, care mai agitate... şi este imposibil să nu capteze! În activitatea cotidiană suntem bombardaţi permanent şi din toate părţile (presă, TV, serviciu, stradă, colegi, prieteni, neprieteni, familie…) de ştiri, de evenimente de tot felul care, în final, duc la formarea gândurilor şi nu întotdeauna a celor dorite, a celor pozitive. Ne încărcăm de negativităţi fără să vrem, fără să ştim! Din această cauză trebuie să facem zilnic un program minim de purificări.

- Şi ce vrei acum? Să ies iarna la aer şi să stau cu fundul în zăpadă?...

- Dacă vrei tu... Nu! Nu o lua chiar aşa! Problema este cât se poate de simplă. Ai acasă un lighean?

- Nu mă mai spăl de multă vreme la lighean, omule! M-am mai civilizat şi eu, nu crezi? Curge şi la mine apa la chiuvetă!

- Iartă-mă! N-am vrut să aduc atingere mândriei tale de orăşean cu apa-n casă!... Dar, sunt nevoit să-ţi amintesc: la ţară oamenii tot la lighean se spală şi – zău! – nu sunt nici murdari şi nici nu se ruşinează de statutul lor de ţărani! Sunt chiar nişte oameni mândri şi de tot respectul!

- Da, dar eu mai folosesc şi şampoane, şi deodorante...

- Aşa e! Sunt nişte diferenţe specifice. Dar... ne îndepărtăm de subiect. Nu mi-ai răspuns: ai un lighean în casă?

- N-am, măi! Ce să fac cu el?!

- Purificări! Asta să faci!

- Purificări?! La lighean?! Nu-mi e de-ajuns duşul?!

- Duşul te spală, prietene! Apoi foloseşti deodorantul...

- Şi care-i treaba cu ligheanul?

- Foarte simplă! Pui apă călduţă în lighean, o mână de sare grunjoasă şi apoi stai cu picioarele în baia aceasta cam vreo zece minute.

- Şi nu folosesc săpunul? Nu mă frec?

- Aia ai făcut-o când te-ai spălat! Acum te purifici! Baia cu apă sărată de la mare... Îţi aminteşte de ceva?...

- Aha! Acum înţeleg unde baţi... De ce n-ai spus aşa de la început?!

- Dacă tu te umfli în pene că ai apă la chiuvetă!...

- Scuze, dar m-am mai precipitat şi eu! Acum vreau să recapitulez ca să fiu sigur că nu omit ceva: iau una bucată lighean, pun apă călduţă în el, arunc şi o mână de sare grunjoasă înăuntru, apoi îmi înmoi picioarele vreme de zece minute... Am uitat ceva?

- N-ai uitat, doar ai omis: la urmă te clăteşti pe picioare cu apă curată, te ştergi şi arunci apa din lighean la WC! Ţi se pare greu?

- Nu! Deloc! Şi este suficient?

- Ce-ai mai vrea?

- Nimic! Doar că... Mai spuneai ceva şi de foc!

- Da! Focul este un alt important element purificator!

- Adică?

- Te-ai întrebat vreodată de ce dau foc oamenii la toate resturile vegetale primăvara?

- Ca să scape de mizeria din curte?

- La prima vedere, da. Dar nu doar atât: pentru că resturile se transformă în cenuşă... aceasta, cu ajutorul apei intră în pământ, pământul se revigorează... Începi să prinzi şpilul?

- Adică pământul se purifică?

- Tu ai spus-o de data aceasta!

- Să înţeleg acum că o să mă pui să-mi dau foc?

- Ai ajuns, cumva, şi tu, vreun... rest vegetal?

- Doamne fereşte! Hai, măi, nu mă mai chinui şi spune-mi care-i secretul purificării prin foc!

- Este la fel de simplă ca şi celelalte! Foloseşti o lumânare aprinsă pe care o plimbi de-a lungul canalului stâng, cel care este un canal rece, aşa-zisul canal lunar. Prin încălzirea acestui canal, scăpăm de o problemă majoră şi tare răspândită la oameni: aceea a letargiei!

- O să te rog să-mi arăţi practic această metodă. Asta ca să elimin riscul de a deveni un martir în Sahaja Yoga!

- Nu, nu există acest risc. Şi nici nu ne cere nimeni aşa ceva. Vremea martirilor a trecut demult. Dar... iar ne îndepărtăm de subiect. Mai ai vreo întrebare despre purificări?

- Vibraţiile! Ai spus că şi vibraţiile purifică!

- Păi, vibraţiile reprezintă cel mai puternic element purificator! Odată ce energia Kundalini se înalţă prin corpul tău, vibraţiile emise curăţă tot în drumul lor, fiecare centru, fiecare canal energetic. De asemenea, ne putem ajuta şi singuri folosind vibraţiile din mâini şi lucrând pe câte un centru pe care-l simţim anchilozat, dar... exemplificarea rămâne pentru şedinţa practică.

- Asta ar fi tot?

- După ce o să-ţi însuşeşti aceste metode simple, o să vezi şi singur ce bine vei simţi vibraţiile şi cât de profunde îţi vor fi meditaţiile. Mai sunt şi altele, dar – ce? – le vrei pe toate odată?!

Desen de Adriana ANDRONESCU


Note de jurnal: purificări = sănătate.

Iată că scepticul a primit răspunsuri la noile întrebări mai devreme decât se aştepta. Şi de data aceasta sahaja yoghinul a avut răspunsurile pregătite. Numai că – nota bene – depăşiseră sfera noţiunilor abstracte şi primise explicaţii absolut practice şi cu finalitate imediată: ameliorarea stărilor de slăbiciune fizică (hai să le spunem de-a dreptul: boli!). Oricât de complicată se dovedea mintea lui, oricât de cârcotaş (chiar răutăcios, uneori), partenerul său de dialog (sahaja yoghinul de lângă el) se dovedea nu numai un cunoscător sigur pe el, ci şi un om răbdător, înţelegător şi – foarte important ! – un tip cât se poate de uman şi de plăcut!


 (Publicat în volumul Nevăzutele cărări, Editura PIM, Iași, 2013.)

joi, 1 octombrie 2020

CÂND VINE ÎNGERUL






Am ajuns la înţelegerea
că oamenii aleşi – mă refer la cei cu misiuni divine pe Pământ – mandataţi direct de către Dumnezeu, au parte de o viaţă dramatică, spectaculoasă în comparaţie cu noi, ceilalţi, muritorii de rând, furnicile truditoare şi care, totuşi, asigurăm farmecul vieţii. Mai mult decât atât, cred că aleşii, în îndeplinirea sarcinilor lor, primesc permanent ajutor, uneori nemijlocit, chiar de la trimişii speciali ai Creatorului. În ideea aceasta doresc să relatez o poveste pe care am auzit-o de curând şi pe care am crezut-o în întregime, depăşindu-mi, astfel, condiţionările mentale. Povestea, de o frumuseţe hiperbolizantă, m-a transformat la final în copilul ai cărui ochi strălucesc la vederea uriaşului tort şi, asemenea relaţiei lui cu bunicul, mi-am îmbrăţişat interlocutorul, într-o efuziune de dragoste spontană şi pură. Poate şi pentru a-mi ascunde tulburarea sufletului, dar şi lacrimile ce nu mai puteau fi controlate în explozia de bucurie ce mă invadase...

            Povestea:

În timpurile din urmă, nu foarte îndepărtate, un om, un suflet ardea în interior din dorinţa de a se întoarce în ţara natală. Era mistuit de dorul meleagurilor în care deschisese ochii, tânjea după îmbrăţişarea mamei şi forţa proteguitoare a tatălui. Voia să audă şi să-şi vorbească din nou limba moştenită de la iluştrii strămoşi. Tot ce-i fusese oferit şi obţinuse prin naştere îi era interzis prin legile oamenilor. Se născuse liber, dar vremurile îl transformaseră într-un paria în patria sa. El însă, asemenea fiului rătăcitor, a luat hotărârea de a înfrunta orice risc, de orice natură şi de a reveni acasă, în ţara lui natală, în Iran.

            Din această clipă, în poveste, eu am avut revelaţia jocului divin. Şi-a sunat tatăl şi şi-a anunţat decizia. Acesta, frământat de aceeaşi grijă şi dor pentru fiul său, l-a întrebat: - Eşti sigur că asta vrei? La răspunsul afirmativ şi ferm  al  fiului, tatăl  a  spus: - Bine, s-o facem! Din acest moment toate energiile pozitive, dar şi cele negative, s-au declanşat. S-au întâlnit în Turcia. După mulţii ani de exil ai fiului şi suferinţele mocnite ale tuturor, s-au întâlnit, în fine! S-au declanşat emoţiile, s-au exprimat sentimentele, s-a manifestat iubirea, dar... nu era suficient: fiul voia acasă. Tatăl a propus să traverseze toţi, împreună, munţii. Ştia de existenţa unui traseu frecventat de transfugi, erau călăuze calificate şi verificate, dar fiul, prea obosit să aştepte şi mânat încă de entuziasmul neadormit al vârstei, a luat decizia să treacă prin vamă folosind un paşaport fals. Tatăl său l-a întrebat din nou: - Eşti sigur că asta vrei?/ - Vreau mai repede acasă, tată! Raţiunea nu-l putea clinti. Au acţionat în consecinţă şi au închiriat o maşină: părinţii, în faţă, cu Jeep-ul lor, iar el, cu cea închiriată, în urmă. În această ordine au intrat în vama turcească şi, fără incidente, la fel au şi părăsit-o. Vameşii turci i-au pus viza şi i-au urat Drum bun! A fost o urare ce a funcţionat divin!


          Când vorbim despre divin, nu trebuie să ne aşteptăm niciodată la ceva simplu, dar nici complicat, la ceva imediat sau întârziat. Aceasta, deoarece criteriile sunt altele decât cele lumeşti, timpul altfel se măsoară, iar subiecţii sunt doar nişte mesageri sau făptuitori prin graţie stabilită de Sus.

            În vama iraniană s-a întâmplat... inevitabilul. Ofiţerii au observat că paşaportul era fals. Şi l-au reţinut pe vinovat. Şi au anunţat imediat securitatea naţională de la Teheran, cerând un ofiţer pentru preluarea arestatului. Totul s-a întâmplat înfiorător de natural, de rece, sec: în virtutea legilor statului (vina era imensă), un infractor periculos, un trădător de ţară fusese descoperit şi capturat. Părinţii îşi frângeau neputincioşi mâinile în interiorul ţării după care tânjea fiul, iar infractorul îşi aştepta speriat derularea destinului. Acesta s-a derulat: după circa trei ore, în curtea arestului a oprit un Jeep din care, fără grabă, dar cu greutate, a coborât un... dulap de doi metri care, cu un mers apăsat şi legănat, s-a oprit în uşă şi, cu o voce gravă, de înmormântare, a întrebat uitându-se spre victimă: - El este trădătorul? Chiar dacă ai fi fost fără greşeală, şi tot te-ar fi furnicat dacă te aflai în atenţia huidumei. Şi-a prezentat legitimaţia de colonel în serviciul de informaţii şi a cerut actele de constatare ale gravei infracţiuni.

            Niciodată nu vom reuşi să vedem oamenii, lucrurile, fenomenele în lumina lor reală, dacă aceasta nu ni se va permite.

            - Nu văd niciun trădător aici! – spuse, distrugând toate documentele prezentate, inclusiv paşaportul fals.

            - Domnule colonel, ce faceţi? Aţi distrus dovezile! Noi am anunţat deja autorităţile guvernamentale! Nu putem să-l predăm fără documente: este un individ periculos!

            - Eu sunt cel mai mare în grad aici, aşa că eu decid! Vă semnez documentele de predare şi îl iau pe răspunderea mea.               

            Duritatea intervenţiei, gabaritul şi funcţia dulapului i-a îmblânzit pe ofiţeri: au emis noi documente de predare, acesta a semnat tot ce i s-a prezentat, şi-a pus cazmaua (mâna) pe neajutoratul vinovat şi, hotărât, l-a mânat spre maşină. A demarat la fel de decis precum se observau urmele de frână de la sosire.

            Urmează partea fantastică:

            - Unde doreai să ajungi?l-a întrebat arătarea aceea fioroasă, cu o voce, dintr-o dată, umană şi caldă.

            Orice urmă de teamă, teama aceea înfricoşătoare determinată de neputinţa de a-ţi fi propriul tău stăpân, dispăru. Gheaţa, ce-i strânsese ca un cleşte inima, determinând un puls nebun prin toate vasele de sânge, se topi. Fără nicio urmă de prudenţă, mărturisi de bunăvoie totul: cum se numeşte, de ce se fereşte de autorităţi, unde-l aşteaptă părinţii.

            - Părinţii mei mă aşteaptă la hotelul X din prima localitate de aici.

            - Să mergem acolo! – hotărî cel ce devenise dintr-o dată om.

            Au parcurs cei câţiva kilometri în tăcere. Când au ajuns în faţa hotelului, la coborâre, ofiţerul îl întrebă pe tânăr: - Ştii cine sunt eu? La răspunsul mut al acestuia, veni şi răspunsul, la fel de neaşteptat şi de fantastic, ca şi întreaga naraţiune:


- EU SUNT ÎNGERUL TĂU! 

            Şi îngerul plecă, demarând în forţă şi se făcu nevăzut...


            Părinţii:

            În camera de hotel tatăl îşi frângea mâinile regretând că se mulţumise doar să-l întrebe pe băiat asupra hotărârii şi nu decisese el în locul imprudenţei juvenile. Iar mama, de când intrase în cameră, căzuse în genunchi, rugându-se cu lacrimi pure de iubire şi durere şiroind pe faţă, la Dumnezeul neamului lor. Aşa i-a găsit fiul. Iar fiul le-a povestit partea pe care ei nu o cunoşteau: cum Allah le-a auzit durerea şi şi-a trimis îngerul să le salveze fiul. 

            Cum să închei (M-am ferit să scriu: Concluzii):

            Dacă nu fac observaţiile necesare, este pentru că nu-mi permit să analizez faptele determinate de Creator. Minuni ni se întâmplă la tot pasul, dar noi, prin ignoranţa noastră, trecem prin viaţă fără să-i sesizăm partea fantastică, dar adevărată. Ce am mai învăţat: chiar dacă devii un paria pentru societate, trebuie să ai credinţa că Dumnezeu după alte legi te judecă şi acele legi sunt singurele importante pentru tine. Aşa că trebuie să-ţi urmezi destinul, să străbaţi calea ce trebuie parcursă şi să-I urmăreşti semnele. Altfel, rişti să ţi se arate, dar să nu-L vezi şi, în loc să fii un fericit, disperarea te va cuprinde.

            Personajul:

            Oricare dintre noi poate ajunge vreodată în situaţia acestui personaj, anonim, până acum. Dar, întrucât cunoştinţa cu acest iranian am făcut-o în împrejurări speciale, atunci când mi s-a oferit nesperata şansă de a ajunge pe pământul sfânt al Indiei, într-un moment (perpetuu, de altfel) de sărăcie pecuniară ce nu-mi oferea nicio posibilitate logică de proiecte de călătorie spre alte meleaguri, vi-l voi deconspira, dar... altă dată. În povestirile mele indiene o să întâlniţi din nou personajul, o să cunoaşteţi acest suflet complex ce nu încetează să-şi pună întrebări, un suflet ales – spun eu – ce sigur are o relaţie cu Dumnezeu, dar nu este conştient de ea. Sau... este posibil să mă înşel eu în această privinţă.

14 noiembrie 2005            

            Note de jurnal: Romantism: persoane excepţionale puse în situaţii excepţionale!  

            Romantism: este caracterul acestei poveşti adevărate, conform definiţiei ce mi-o amintesc de la orele de literatură română din liceu. Mulţi ani după ce am studiat acest curent în artă, am avut posibilitatea să aflu o poveste ce mi-a fost uşor s-o încadrez aici. Dar, dacă am fi atenţi la toate minunile pe care le trăim în fiecare clipă, am ajunge la concluzia că toţi suntem nişte romantici în timpuri romantice! Nu e… romantic?                 

Desenele aparțin doamnei Adriana ANDRONESCU.

Publicat în volumul Nevăzutele Cărări, Editura PIM, Iași, 2013