vineri, 20 iulie 2018

MON AMOUR ABYSSAL - Ionuț Caragea


Poetul Ionuț Caragea surprinde cu un nou volum de versuri, unul inedit, „Mon amour abyssal”, apărut la editura Stellamaris din Brest (Franța). Conectat permanent la sursa infinită de inspirație, prolificul Ionuț Caragea își verifică limitele, trecând cu curaj granițele și căutându-și locul alături de marii poeți ai lumii.

Traducerea din română în limba franceză a fost asigurată de Amalia Achard în colaborare cu Pierre-Yves Roubert, lector și corector. Prefața a fost semnată de reputatul critic literar francez Jean-Paul Gavard-Perret, iar referințele critice din volum de: Prof. Univ. Dr. Jean-Paul Gavard-Perret, Prof. Univ. Dr. Jacques Bouchard (Canada) și Prof. Univ. Dr. Constantin Frosin (România).
Coperta: Vlad Turburea.

Pentru comenzi se poate accesa:
editionsstellamaris@stellamarispoemes.com, iar în curând volumul va fi pus în vânzare pe „Fnac”, „Amazon” și în unele librării din Franța.

Jean-Paul Gavard-Perret despre „Mon amour abyssal”, în revista franceză LE SALON LITTERAIRE:
L’amour et l’angoisse créent dans ce livre le mouvement perpétuel de l’ici et de l’ailleurs, du bel aujourd’hui et des terreurs passées. Reste à savoir ce que l’auteur va faire de tels lieux. Entre enfer et paradis, il a bien sûr fait son choix.
Mais l’endosser ne soulage en rien les monstres intérieurs.
Ne seraient-ils pas, tout compte fait, le mal nécessaire ?
Celui qui permet, au fond de soi, de se reconnaître et de puiser enfin dans la femme la jouissance suprême et partagée. Celle moins du corps que de l’âme qui échappe enfin aux pensées négatives ?

Tant que l’amour perdure, la prostration, la crispation de ce qui peut malgré tout ressembler à des instants de lucidité prennent des virages contre la mort que l’on se donne et qui nous fut parfois donnée. Il existe donc bien dans cet Amour moins des abîmes que la merveille où plonger.
L’éros déborde de son étoile le soleil noir de la mélancolie.

Néanmoins Ionuţ Caragea rentre dans l’existence par celle qui devient la venante, transforme la vie en autre chose qu’une ombre revenante. Et face aux vieux démons de toujours, le titre, Mon Amour Abyssal, dit tout de ce qu’il en est comme l’évoquait Baudelaire de l’horreur et de l’extase de la vie.


Jean-Paul Gavard-Perret

Ionut Caragea, Mon amour abyssal (Poèmes), Éditions Stellamaris, Brest, 86 p.-, 2018



Jean-Paul Gavard-Perret despre „Mon amour abyssal”, în publicația elvețiană De l'art helvetique contemporaine:
Ionut Caragea une nouvelle fois espère contre la solitude inhérente à l’homme l’espérance d’un miracle aussi provisoire que perpétuel. Déferlent le réel et l’irréel comme dans chacune des œuvres du poète, fruits des terreurs passées mais tout autant d’un incessant avenir plus prometteur
Face au dur désir d’être la femme, donc en rien la revenante, elle est toujours restée ici. Elle a toujours existé comme la porte ouverte dans les murs de l’existence. Elle dort aux côtés du poète et lui permet d’exister. D’autant que celui-ci ne se l’annexe pas, mais en devient l’hôte.
Caragea 3.pngContre l’appel du vide, elle ne sert pas seulement à le combler. Preuve que contrairement à ce que pensait Duras, l'amour n'est pas une maladie. C'est la seule addiction nécessaire et le bon alcoolisme. Il permet à l'auteur ce que l'on pourrait résumer d'une formule: « je traverse, j’ai été traversé ». Dès lors, sur le sable de l'amertume, l'amour est la pluie d’été.
Jean-Paul Gavard-Perret
Ionut Caragea, « Mon amour abyssal », Éditions Stellamaris, 86 p., 2018
Important: Volumul a fost distins cu premiul pentru poezie „François-Victor Hugo” (fiul lui Victor Hugo), oferit de Societatea Poeţilor Francezi.

Cet ouvrage a reçu le prix de poésie François-Victor Hugo 2018 de la Société des Poètes Français.

duminică, 1 iulie 2018

VASILE VOICULESCU (1884-1963)

Bustul scriitorului din fața Casei memoriale din satul Pârscov, Buzău.
Autor: Oscar Han
Poet, prozator, publicist, editor, medic, Vasile Voiculescu este un român ce ar trebui cunoscut (de toți românii) și recunoscut (de toți confrații) nu numai pentru opera scrisă sau pentru acțiunile umanitare (era supranumit Medicul fără de arginți), ci și pentru educația sănătoasă ce și-a însușit-o încă din primii ani de viață, educație cultivată mai târziu prin introspecții asupra vieții - este cunoscut faptul că omul Vasile Voiculescu era profund religios - și probată în fața autorităților comuniste ale vremurilor trecute.
Casa părintească din Pârscov, în care s-a născut scriitorul 
Verticalitatea de care a dat dovadă l-a costat libertatea în ultimii ani de viață, fiind condamnat la cinci ani de închisoare, din care a efectuat patru. La puțin timp după eliberare, a murit de cancer, boală dobândită în timpul detenției. De fapt, toată viața a suferit din cauza convingerilor sale democratice.

Casa de Cultură și Biblioteca „Vasile Voiculescu” din Pârscov
Din păcate, nici opera sa nu este îndeajuns de cunoscută. Mărturisesc, am citit cândva o carte de povestiri fantastice și am fost entuziasmat de frumusețea scriiturii și de profunzimea mesajului, dar nu mi-am dat seama de anvergura scriitorului. Abia acum, după ce am vizitat casa memorială de la Pârscov, am căutat în mediul online și am citit câteva poezii. Nu doresc să adaug superlative insuficient argumentate, vă las pe voi să trageți concluzii din cele două poeme pe care le-am ales.

Din ciclul poemelor care-i reflectă căutările mistice:

Doamne 

În vârful copacului Tău sunt o floare...

Pe cea mai înaltă ramură a lumii

Mă leagăn în talazul de azur şi soare.

Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii,

Ci slobodă, spre cer, înfloritoare

Inima mea nu mai întârzîie:

Zbucneşte afară în limpezi petale

Să lege rod tainic, bob de poezie

Hrana zburătoarelor împărăţiei Tale.

Petala mi-e cu aripa rudă,

Miresme, cântec gata să s-audă.

Zâmbesc sub luceafar visarile-mi grele,

Beau apele lunii, se umflă în ele

Păunii nopţii cu cozile-n stele.

...Scuturaţi-mă vânturi mladii ori haine,

Singură moartea e o dincolo de fire

Prăpastie cu adânc de fericire.

Furtuna extazului mă va urca, poate,

Peste vamile şi stavilele toate,

Într-o pală de parfum, Doamne, pâna la Tine,

Cerul arunce-mi înapoi jos ruina.

Floarea căzută din împărăţie

A vazut Cerul şi a sărutat Lumina.

Fiecare vers - o superbă metaforă! 

În vârful copacului Tău sunt o floare... 
Sau: Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii!
Sau: Singură moartea e o dincolo de fire/ Prăpastie cu adânc de fericire.
Sau: Floarea căzută din împărăţie/ A vazut Cerul şi a sărutat Lumina.

Evident: poetul este conștient de natura sa divină și de legătura strânsă pe care o are cu Dumnezeu.

Dar am găsit și minunate poeme de dragoste!

CCXXIX 

Nu-ţi spun nici un adio cum n-ai mai exista...

Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine...

Ţi-am supt adânc esenţa şi te-am golit de tine...

Plec numai cu splendoarea şi frumuseţea ta;

Las ochii falşi luceferi, şi iau privirea dragă,

Las buze reci de idol şi iau sărutul lor,

Uit sânii, duc căldura şi forma lor întreagă,

Fur neagra avalanşă de par când se dezleagă,

Din trup îmbrăţişarea de vrej ameţitor...

Zvârl inima stricată ce-ţi schioapătă alene,

Cu scopuri nepătrunse ţesute-n linguşiri

- Când prefăcute lacrimi, când râsete viclene-

Capcana-n chip de suflet ascunsă-n amăgiri

Cu tot ce-am strâns din tine curat, ca Prometeu

Am sa te-alcătui altfel, dar suflet iţi dau eu.

Îndrăgostitul și-a dat seama de goliciunea femeii iubite și a ales să-i extragă esența, renunțând la forma ce l-a fermecat inițial: Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine...
Dar nu se oprește aici: pentru a nu-și pierde definitiv iubita,
Cu tot ce-am strâns din tine curat, ca Prometeu/ Am sa te-alcătui altfel, dar suflet iţi dau eu.

Am sa te-alcătui altfel, dar suflet iţi dau eu. Vă mărturisesc: nu știu dacă am mai întâlnit un poem de dragoste atât de frumos, de profund și nobil.