luni, 26 martie 2018

Festivalul internațional PRIMĂVARA SPIRITULUI - ediția a III-a - Ploiești

Realizarea Sinelui și
Concert Subramanian Bhaskar
la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești

În continuarea manifestărilor dedicate omagierii lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI cu ocazia aniversării a 95 de ani de la naștere, pe data de 23 martie 2018, la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești a avut loc un concert de muzică clasică indiană susținut de către un invitat special, maestrul Subramanian Bhaskar și unul dintre discipolii săi, tablistul Shubham Andheryia. Simt nevoia unei precizări: muzica clasică indiană este de inspirație spirituală. 
„...este o muzică profund legată de existenţa noastră, atât spirituală, cât şi fizică, până la nivel celular”, apreciază muzicologul Cleopatra David. (m.adevarul.ro)
Maestrul Subramanian Bhaskar și elevul său, Shubham Andheryia
Subramanian Bhaskar provine dintr-o familie de muzicieni din Sudul Indiei, bunicul său, Pandit Narayana Bhagavathar fiind muzician la curţile regale din Trivancore şi Mysore. Deşi este născut în Sudul Indiei şi familia sa a fost dedicată stilului Carnatic, Subramanian Bhaskar a preferat stilul Hindustani, muzica clasică din Nordul Indiei. Gurul său au fost Pandit V.U.Rajurkar din şcoala Gwalior Gharana, sub coordonarea căruia a obţinut masteratul în muzică. Bhaskar este solist angajat la  All India Radio,  a predat în numeroase şcoli şi academii din India, cariera sa culminând cu poziţia de director la  Shri P.K.Salve Kala Pratishtan deschisă de Shri Mataji Nirmala Devi la Vaitarna, Mumbai şi cu cea de conferenţiar universitar la College of Music and Dance, din Hyderabad. Este deopotrivă cântăreţ şi compozitor scriind numeroase bandishuri şi bhajanuri inspirate de activitatea sa spirituală. (Fragment din prezentarea apărută în m.adevarul.ro)
Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești






Sala nu s-a umplut la capacitatea maximă - cum ne-am fi dorit - dar, așa cum se spune, esențele tari se regăsesc în recipienți mici. Interpretarea, în cazul nostru: nu contează atât de mult numărul spectatorilor prezenți în sală, cum contează calitatea lor. Calitatea de căutători ai adevărului, nu numai de iubitori ai muzicii bune.
Shubham Andheryia, Subramanian Baskar, Mihai Lupoaie și Anne Marie Ene
Într-adevăr, am avut parte de un regal muzical susținut de către cei doi invitați speciali, acompaniați de către Anne Marie Ene-vioară și Mihai Lupoaie-harmonium. 
Apar momentele de virtuozitate
Anne Marie a îndeplinit și rolul de traducător (și interpret, când a fost cazul). A făcut-o cu competență și... discreție. 
Atenția e captată


Primul raga































Preambul. Maestrul știe să capteze atenția sălii. Ne vorbește liber, degajat și fără inflexiuni egocentrice cu care, din nefericire, ne-au obișnuit vedetele de tot felul. Ne explică pe scurt în ce constă muzica clasică indiană, ne fredonează câteva scurte fraze muzicale și ne invită să le repetăm. Ne lăsăm mai greu la început, dar... maestrul nu renunță: insistă. Și o face cu succes: unii mai tare, alții mai în surdină, unii mai afoni, alții ceva mai dotați de la bunul Dumnezeu, ne dăm drumul la voci. Sala s-a animat.



Prima parte. Încălzirea fiind făcută, cei patru muzicieni și-au început cu adevărat programul. Eram pregătiți. A fost magnific.


O nișă tematică. Doar suntem pe holul Filarmonicii. 
Este explicat felul în care va avea loc experimentul Realizării Sinelui.
Toată lumea repetă mișcările indicate.
Partea a doua a fost dedicată experimentului Realizării Sinelui. Mi-a plăcut mult abordarea invitatului special, a lui Subramanian. Domnia sa a găsit o similitudine interesantă între telefonul mobil și omul ca ființă spirituală. Astfel, în viziunea sa, un telefon mobil este lipsit de viață până în clipa în care introducem cardul SIM în locașul său. Abia după introducerea acestuia, mobilul preia personalitatea noastră: date de identitate, prieteni, mesaje, conexiuni online. Până atunci... e bun doar pentru apeluri anonime de urgență. 
S-a făcut experimentul și toți își verifică vibrațiile de deasupra capului

În mod similar, corpul nostru subtil (energetic) poate fi identificat (devine „viu”) doar după trezirea energiei inteligente Kundalini și ascensiunea ei de-a lungul coloanei vertebrale, până ce depășește și ultimul centru energetic, Sahasrara. Iar deasupra Sahasrarei... intrăm în conexiune cu Energia Omniprezentă pe care toți obișnuim să O numim, generic, Dumnezeu. Este atât de simplu! Bineînțeles, a fost evidențiată contribuția decisivă a maestrului nostru spiritual, SHRI MATAJI NIRMALA DEVI, la fondarea Sahaja Yoga și, prin aceasta, la schimbarea paradigmei despre lume și viață.



Partea a treia. Cu aceeași lejeritate cu care ne-a prezentat metoda Sahaja Yoga, maestrul ne-a readus într-o lume pentru care acum eram mai bine pregătiți: cea a muzicii devoționale.
Observați chipurile zâmbitoare: publicul este cucerit
Încă un raga, căruia i s-au adăugat două bhajanuri clasice interpretate în stilu-i caracteristic de către vedeta (simt că trebuie să-i acordăm acest statut) serii.
Emil Boboc îi anunță pe cei interesați că pot continua învățarea și
aprofundarea metodei Sahaja Yoga în cadrul programelor gratuite,
 săptămânale, la sediul de pe strada Doamnei, nr. 4.

Draga mea mamă avea o vorbă: Tot ce e frumos, e-n încheiere! Da, nici nu ne-am dat seama când am petrecut mai bine de două ore în compania lui Subramanian Bhaskar, a elevului său, Shubham Andheryia, a lui Anne Marie, a lui Mihai Lupoaie și ale vibrațiilor simțite în urma trezirii energiei Kundalini a tuturor celor prezenți. Se poate afirma că am avut parte de o seară vibrantă.
Scena finală
 










Scena finală?! Nicidecum: acesta a fost doar unul dintre multele episoade de înălțare spirituală pe care le putem încerca practicând Sahaja Yoga! Invitații din această seară își vor continua seria de spectacole-program sahaj la Cluj, la Brașov, iar la București și apoi... cine știe pe unde își vor mai lăsa amprenta vibratorie?

Cât despre noi... suntem aici. Adică: AICI!

JAI SHRI MATAJI!

marți, 20 martie 2018

Festivalul internațional PRIMĂVARA SPIRITULUI - ediția a III-a - București

Recital de muzică indiană
Shri Mataji Nirmala Devi
În perioada 20-27 martie 2018, Asociația Culturală Sahaja Yoga România, Sangit Chamber Ensemble și alți patru coorganizatori, au programat o serie de manifestări culturale dedicate aniversării a 95 de ani de la nașterea lui Shri Mataji Nirmala Devi (21 martie 1923), fondatoarea Sahaja Yoga și personalitate proeminentă recunoscută pentru eforturile depuse în slujba păcii. În anul 1989 SHRI MATAJI NIRMALA DEVI a primit Medalia Păcii a Națiunilor Unite și a fost invitată patru ani la rând (1989-1994), la O.N.U.să vorbească despre metodele de realizare a păcii mondiale. În două rânduri a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru PaceProgramul complet al manifestărilor îl găsiți pe https://www.facebook.com/Sangit.Chamber.Ensemble/
Muzeul Național al Literaturii Române - colaj
Prima manifestare programată în cadrul festivalului a avut loc duminică, 18 martie 2018, la Muzeul Național al Literaturii Române, în mica și primitoarea sală Perpessicius. Atmosferă intimă, propice evenimentului. 
Conceptul organizatorilor a fost să se îmbine armonios cele două aspecte principale avute în vedere: prezentarea personalității lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI și a metodei Sahaja Yoga, alături de un miniconcert de muzică indiană.
Cristi Murgu-tabla și Victor Marius Beliciu-sitar

Întrebările serii: „Cum ați ajuns la Sahaja Yoga
și cum v-a schimbat aceasta viața?”








Amfitrioana serii a fost Cleopatra David care, după ce ne-a făcut o scurtă prezentare a felului în care se va desfășura evenimentul, pentru prima parte i-a invitat pe cei însărcinați să creeze o atmosferă favorabilă apropierii dintre spiritele prezente, spiritele Victor Marius Beliciu-sitar și Cristi Murgu-tabla. Aceștia și-au adus omagiul muzical Mamei, (așa este supranumită SHRI MATAJI NIRMALA DEVI de către sahaja yoghinii din întreaga lume), interpretând un celebru bhajan în stil raga.
Cleopatra David

În partea a doua, Cleopatra a prezentat personalitatea lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI și metoda Sahaja Yoga oferită de Dumneaei întregii umanități. 


Ce înseamnă Sahaja Yoga, ce este Realizarea Sinelui, cum se obține aceasta, ce beneficii sunt pentru practicantul acestei moderne metode de yoga și pentru întreaga omenire - cam acestea au fost întrebările formulate și răspunsurile primite în cadrul prezentării. 
Prima meditație





Toată lumea și-a dorit să facă experimentul Realizării Sinelui.





Și-au primit toți Realizarea?






Se simt vibrațiile deasupra capului!









Se simt vibrațiile și în mâini!










Cleopatra este atentă la fiecare detaliu.





Avadhut și Anne Marie








În partea a treia a serii a fost rândul altor doi artiști, Anne Marie Ene-vioară și Avadhut Kasinadhuni-tabla, să ne susțină energia Kundalini la nivelul Sahasrarei, prin interpretarea, la fel, a unui bhajan în stil raga.

Se meditează

Finalul a fost asigurat de o a treia parte muzicală, cea asigurată de Cleopatra David-soprană, Anne Marie Ene-vioară, Mihai Lupoaie-harmonium și Avadhut Kasinadhuni-tabla.
Avadhut, Mihai, Cleopatra și Anne

Avadhut, Mihai și Cleopatra






























Din păcate, scurta înregistrare video pe care am realizat-o, nu a fost de cea mai bună calitate și, în consecință, decât să-l fac de râs pe cameraman, mai bine... îl protejez.

Așa s-a încheiat o minunată seară de martie geros (afară era ger și ningea cu... gheață!) dedicată aniversării a 95 de ani de la nașterea lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI. 
Dar, așa cum v-am mai spus, aceasta a fost doar prima seară a festivalului. Faceți-vă timp și programați-vă să participați măcar la una dintre manifestări - vă garantez: nu veți regreta!

joi, 15 martie 2018

ÎNTÂLNIREA DE LA „CHIETRE”

Strada Gârlei


Pe Gârlei. Pe strada Gârlei stă mamaia. Să nu vă gândiți că locuiește la oraș... nici măcar în vreun orășel! Nu, casa bătrânească a mamaiei e pierdută undeva, într-un sat din lunca Buzăului. Dar... stă la stradă! De unde până unde, „Gârlei”? De la vechea baltă, în a cărei apă fojgăiau, cândva, peștii, vietăţi care binecuvântau traiul „riveranilor” cu un minimum de hrană,  chiar și atunci când sărăcia cea mai lucie se-ncăpățâna să nu le părăsească bătătura.
Intrau în baltă cu „hălăul” și, cât ai zice „pește”, îl încărcau. Era suficient pentru un borș, o saramură sau un pește prăjit, plus o bucată de mămăliguță și-un pahar de vin... Ce le prisosea, mergea la uscat – provizii pentru iarnă. Bună treabă mai făcea „halăul”...
Am cerut amănunte:
- Ce-i hălăul, mamaie?
- Hălăul, maică, este, iacă, o bucată mare de tifon pe care o prindeam de cele patru colțuri cu două nuiele lungi și-ncrucișate la mijloc. De tifon legam o chiatră, iar înăuntru puneam o bucată de mămăligă, îl afundam în apă... peștele se-aduna la mămăligă și...
- Când îl trăgeați afară nu fugea peștele, mamaie?
- Nuuu, că era destul de adânc tifonul.
- Aha!
Curios, din fire, am aflat că prin alte părți „hălăul” este cunoscut sub numele de „crâsnic”.
Cuvinte vechi... Nostalgii... Între timp, a intrat și satul bătrânei în programul transformărilor societății socialiste multilateral dezvoltate și... balta a fost asanată: agricultura devenise o prioritate. Oamenii au rămas fără baltă, fără pește, fără păsăret, fără frumusețile naturii și s-au ales cu un teren, rămas – în anii orbitor de luminoşi ai neo-democraţiei – o tristă paragină, pe care nici măcar oile nu mai găsesc ceva comestibil de rumegat. Bine, oile ca oile, animale proaste, nu se descurcă, dar oamenii?... Oamenii, ce să facă şi ei? Ca nişte premianţi căliţi, ce sunt, în şcoala aşteptărilor fără răspuns, au transformat terenul viran în depozit de gunoaie. Un soi de protest înfundat împotriva nesfârşitelor înşelătorii care le-au jalonat viaţa...
Şi, ca într-o reuşită globalizare, acolo, se găsesc de toate: și gunoi de grajd, și pungi de plastic, și pene de la păsările jumulite în gospodării, și peturi, și spărturi de sticle... un bazar fetid, răsărit în satul muribund ca un simbol autoritar al mizeriei sufocante...
Ieri, mamaia se-nvecina cu raiul pe pământ, azi, dacă-ți arunci privirea peste poarta bătrânei, vei avea imaginea repulsivă şi dezolantă a unui „infern pastoral”! 
Casa mamaiei este situată chiar la capătul „Gârlei”, colț cu „Vadului”. Se poate spune că locuiește pe două străzi dar, întrucât numărul casei s-a fixat în poarta din Gârlei, pe Gârlei se cheamă că-și are domiciliul. Dar să n-o caute, careva străin, după adresă! Nici pe ea, nici pe tanti Voica, nici pe nea Gică... În afara poștașului, nimeni din sat nu se oboseşte cu nomenclatura străzilor. Poate doar primarul că popa, sigur, nu și-a bătut capul! Părintele îi știe pe enoriași după nume: tanti Voica, care este cumnata lui mama Paraschiva – mamaia noastră – baba Lența, de la drum, moș Gheorghe, de lângă cârciumă, nea Gică, oierul şi aşa mai departe... Să nu uit: mama Paraschiva are și pe „Vadului” o poartă: poarta care dă în curtea care adăpostea, cândva, hambarul, grajdurile animalelor, acolo unde țineau și căruța, în vremurile bune, pe când trăia și tataia. Acum... poarta este blocată. Nu tu animale, nu tu căruță, iar grajdurile și acareturile... au îmbătrânit odată cu stăpâna casei. 
„Vadului”, stradă în pantă ușoară, la fel ca majoritatea drumurilor de țară: piatră, țărână, colb, șanțuri lăsate de căruțe pe vreme rea și înțepenite de arșița verilor, găini, rațe și gâște gălăgioase pe la porțile oamenilor. Pomi, din loc în loc... De prin curți se-aude câte-un hămăit scurt de câine – e miezul zilei și vigilența nu le este chiar la cele mai înalte cote. 
Tanti Voica, tanti Ioana și Costina

Chiar acolo, la intersecția celor două drumuri (ce-ar fi să nu le mai numesc străzi?), protejați de umbră și așezați pe „chietre” (de fapt, pe scăunele aduse de prin case), te-ntâmpină un simpatic comitet de primire: nea Gică – oierul, tanti Ioana  nevastă-sa, Nicu – fecioru-său, tot oier, Costina – noră-sa, casnică destoinică și, bineînțeles, mamaia Paraschiva și tanti Voica – cumnate și vecine gard în gard, ajunse, de multişor, la vârsta senectuţii. Aproape de fiecare dată, când poposim pe tărâmul rural al mamaiei (şi ajungem, mai mereu, prin miezul zilei), cel puțin unul dintre personajele amintite se găseşte „prezent la datorie”.
Nea Gică, oierul

Săru’mâna mamaie, săru’mâna tanti Voica, salut, nea Gică... după cum devine cazul. Descărcăm ce avem de descărcat și, dacă nu avem treburi arzătoare la ordinea zilei, ne întoarcem la „sfat”.
- Ei, cum mai merge politica, prin sat? – îmi fac intrarea jovial şi, mai ales, înviorat că am scăpat de drumurile comunitare.
- Cum să meargă? Ca pe la noi – primesc un răspuns lipsit de substanță.
Puteam înțelege orice. Dar nu mă las și aflu o groază de lucruri care, deşi, separat, păreau nesemnificative, alcătuiesc, în fapt, harta ofurilor săteşti, făcându-i pe interlocutorii mei, cronicarii ad hoc ai izolatei lor existenţe.
Şi, dacă tot am întrebat, aflu... Cine a mai vândut pământ și cine mai are de vânzare, care cum și-a lucrat pământul și dacă a scos ceva din el, cine are cele mai multe vite și dacă văcarul satului face treabă bună, cum stă nea Gică cu oile anul ăsta și cam cât lapte scoate de la ele. Am mai aflat despre molimele care-au făcut ravagii printre găini dar și de necazul Voichii cu vulpea, care i-a omorât mai toate găinile – de i-au mai rămas doar... patru.
Na, că m-a luat și pe mine grija:
- Dar tanti Maria, de tanti Maria ce știți, ea cum stă cu găinile?
De la tanti Maria, obișnuim să cumpărăm ouă. Nu, slavă Domnului, tanti Maria n-a avut probleme nici cu molimele, nici cu vulpile. M-am liniștit.
Ne liniștește și mamaia: a vorbit, deja, cu femeia și ne-a pus deoparte vreo treizeci de bucăți.
- Dar să știți, mamă, că acum le dă cu 50 bani!
Asta chiar nu-i o problemă. Bine că avem de unde lua ouă „de țară”, sănătoase, de la găini crescute în curtea omului. Rezolvată și problema ouălor „bio”, aflăm cum, când şi pe cine i-au mai vizitat copiii, câți nepoți le-au adus în prag, cine a mai murit și, evident, la ce pomeni urmează să ne așteptăm.
- Ne mor bătrânii, nea Florin! – oftează Nicu.
- Săracu’ Stănică, l-a părăsit și pe el Paolina – era tare bolnavă, săraca – mă informează tanti Voica.
- Cum aşa, tanti Paolina a murit?! Păi, nu sunt nici două luni de când am cumpărat niște porumb de la ei! Of, îmi pare rău!
- Bine c-a luat-o Dumnezeu! – zice mamaia, cu o tristețe sinceră, întipărită pe chipu-i ridat de ani, de muncă, de singurătate... şi, parcă, pentru a închide subiectul într-o notă empatică, punctează, oftând:
- De m-ar strânge și pe mine odată! Să mă duc și eu după Ionel!
- Mamaie, mata, mai ușor cu graba asta: mai ai nepoți de văzut la casa lor, vezi c-au început să apară și strănepoții...
- Știu, maică, da nu mai poci! Dacă nu mai poci, nu mai poci! – se vaită bătrâna, cerșind un plus de compasiune.
- Ba să „mai poci”! Ia uite  ce frumoase sunt și găinile crescute de matale – frumoase și grase! O să mâncăm la iarnă o supă bună și un pilaf galben, de-o să prinzi putere pentru câteva vieți!
- Da știu că vă cresc bine puii și anu’ ăsta, nea Florin.
- Da, nea Gică, văd că le merge bine, să știi că i-am luat de carne! Că tot veni vorba de carne, să nu uit: mă mai pot baza pe mata și la anul pentru mielul de Paști? Că de pui are grijă mamaia! – și am cuprins-o, cu tandă recunoştinţă, pe după umeri. Dacă n-ar fi ea...
I s-a luminat fața. A fost momentul ei de glorie. A lăsat o lacrimă și, cu palmele în poală, a început să enumere, firesc, pe un ton blând, muncile aducătoare de satisfacție în mica ei gospodărie:
- Le rânesc, mamă, în fiecare dimineață, le dau mâncare, le schimb apa, le feresc de gaițe...
- Da, mamaie, știm și te iubim pentru tot ce faci!
- Da, mamă, s-aveți voi ce mânca la iarnă...
- Dar ce, mamaie, crezi c-o să le mâncăm fără matale? Nu uita că la iarnă o să te luăm din nou la noi. Și-apoi... ai uitat de supa de care vorbeam mai adineauri?
Foarte important, primesc apoi ultimele prognoze despre mersul viilor anul acesta. Nu de alta, dar are și mamaia vreo doi ari de „1001”. Se pare că n-o să se facă mare lucru – nici nu mă așteptam, nu-i vorbă – dar cu țuica o să ne iasă – grădina e plină de pruni încărcați de rod!
- Dar să vă faceți programare din timp – ne avertizează Nicu, știut fiind că, în ultimii ani, de el a tras mamaia să care butoaiele cu boască la cazan.
Se sare de la un subiect la altul, în funcție de oful fiecăruia.
După ce se epuizează toată cazuistica sătească, se trece la politica mare. Îi provoc:
- Ia spuneți, ce părere aveți despre noul guvern?
- Ce părere s-avem? Dacă ne-or mări pensiile... atunci mai vorbim – punctează tanti Voica cu năduf.
- Ce mărit pensii, tanti? – sare și Nicu – nu vezi că s-au scumpit toate înainte de „mărire”?
- Ziceam și io așa! – bate tanti Voica în retragere.
- Să ne asigure locuri de muncă, să nu mai plece copiii din sat... să ne-ajute cu animalele!... – se-ncinge Nicu.
Îi știam durerea. Băiatul i-a crescut și tare ar fi vrut să-l știe cu o slujbă mai sigură și mai curată decât oieritul, munca lui, moştenită de la tătâne-su. Nu-i vorbă că băiatul este vrednic, dar, ca orice părinte, vrea ceva mai bun pentru copilul său, decât a avut el parte. Dacă le-ar ajuta un pic și statul cu animalele... altfel le-ar merge treburile. Să arunci atâta lână și atâtea piei... păcat, mare păcat! Câștigă ceva din vânzarea mieilor primăvara, de Paști și... cam atât. Brânza o țin pentru ei că sunt familie mare.
- L-am votat pe Johannis, da’ văd că nu face, nici ăsta, vreo brânză! – mai bagă tăciuni în foc și tanti Voica.
Ca amfitrionă a „sfatului de pe chietre”, mamaia părăsi butoiul de melancolie şi moderă conversaţia, dovedind, tuturor, că era la curent şi cu treburile politice:  
- Ce să facă, fa, și ghietu’ om, nu vezi că fură ăștia totu’?
Doar că timpul... nu stă; se scurge fără ca cineva să pară că se sinchisește de asta. Fiecare viețuiește după propriul ceas. Iar ceasul la țară este în funcție de nevoile gospodăriei, ale câmpului și ale animalelor. Soarele se-apropie de orizont și vacile se-ntorc de la păscut. Nicu și nea Gică își iau în primire Joiana și se-ndreaptă spre ograda lor. Costina ne părăsise de mai multă vreme – treburi de-ale bucătăriei. Tanti Voica:
- D-apoi, m-oi duce și eu să mai dau ceva grăunțe la găini și le-nchid apoi.
- Dar voi nu vreți să mâncați ceva, maică? – și-amintește și mamaia că noi am venit de la drum lung.
- Ba da, mamaie!
Nu ne vine să ne mai sculăm de pe „chietre”. 
Ce tihnită pare viața de la țară!...

(Publicat în revista Luceafărul de Botoșani din 15 martie 2018)