luni, 18 noiembrie 2019

NOSTALGII VICIATE - roman în curs de apariție



Curând va ieși de sub tipar „Nostalgii Viciate”, ultimul meu roman în care încerc să redau atmosfera efervescentă de după „Revoluția” din decembrie 1989, efeverscență care i-a cuprins pe toți românii, unii - onești și... naivi, alții - orientați spre marea lovitură, economică și/sau (măcar) politică. De aici și aventurile prin care a trecut Alex, eroul romanului, aventuri care l-au supus pe acesta la diverse încercări ce i-au probat priceperea, curajul, discernământul, onestitatea, loialitatea. Cum a trecut Alex aceste  examene ale vieții... rămâne să constatați singuri citind cartea.

Mai jos, un fragment din carte, fragment în care Alex descoperă, cu nostalgie, vechiul Ibrail.

Centrul vechi!... Centrul vechi, neafectat, ca prin minune, de „binefacerile” modernizării (cu buldozerul) epocii ce tocmai își dăduse obștescul sfârșit, rămăsese așa cum fusese el sistematizat în urmă cu aproape o sută de ani de vrednicul primar Radu Portocală.
Piața Traian. Din Piața Traian, inima vechiului Ibrail, se desprind, aidoma unei roze a vânturilor, pe două direcții, principalele artere ale bătrânei cetăți: nord-sud (Calea Galați și Calea Călărașilor) și est-vest (strada Împăratul Traian ce coboară înspre Dunăre și portul fluvial și strada Eminescu).
Scuarul, loc de întâlnire a îndrăgostiților, adăpostește alte câteva elemente definitorii: statuia lui Traian, fântâna arteziană, ceasul și biserica Sf. Mihail, toate,  monumente de suflet ale „rasei brăilene”, cum numise Iorga locuitorii urbei. Spații verzi, băncuțe, copii și pensionari, porumbei, șotron, politică și fotbal – tihnă provincială. De Crăciun, bradul tradițional. De jur-împrejur, clădiri ce povestesc despre vremuri apuse, pe când oamenii erau înstăriți, iar afacerile erau înfloritoare : Banca Chrissoveloni, Teatrul Rally (azi Maria Filotti), Marele Hotel Francez (Muzeul Brăilei), Tipografia Unirea/Enosis (restaurant), Marele Hotel Hugo (sediul BRD), Banca Italiană (cofetăria Select), Banca Elină (Bancpost).
Strada M. Eminescu din Brăila - vedere spre Piața Traian

Vestul rozei. De o parte și de alta a străzii Eminescu (fostă Regală, fostă Regele Ferdinand I până la 1948 și Republicii, pe timpul comuniștilor), străjuiau, frumos aliniate, case impunătoare, cu etaj, ale căror fațade erau bogat ornamentate, atât cu zidărie, cât și cu feronerie, după gustul potentaților timpurilor trecute și ținând cont de sfatul celor mai buni arhitecți. Monotonia liniei acoperișurilor era spartă, la fiecare patru-cinci clădiri, de prezența câte unui hotel, cinematograf, restaurant, poștă sau grădină de vară. Venind dinspre Piața Traian, pe colțul din dreapta, Teatrul Maria Filotti, cu intrări pe ambele laturi! În fața teatrului, Palatul Lyra. La intersecția cu strada Golești, una dintre primele farmacii ale Brăilei (atunci, Minerva), al cărei act de naștere datează de pe la mijlocul secolului XIX. Mai jos, arena de box.



luni, 8 aprilie 2019

GILBERT BÉCAUD - NATHALIE



O melodie superbă (Gilbert Bécaud), cu o poveste frumoasă, versuri pe măsură (Pierre Delanoë) și o interpretare de excepție a lui Gilbert Bécaud: Nathalie. 
În videoclip - realizat prin 1964 - se pot vedea imagini filmate în Piața Roșie din Moscova astfel că, povestea spusă/cântată este redată, în mare, și în imagini. 

La Place Rouge était vide
Devant moi marchait Nathalie
Elle avait un joli nom, mon guide
Nathalie.

La Place Rouge était blanche
La neige faisait un tapis
Et je suivait par ce froid dimanche
Nathalie.

Elle parlait en phrases sobres
De la Révolution d'Octobre
 Je pensais déja
Qu'après le tombeau de Lénine
On irait au Cafe Pouchkine
Boire un chocolat.

La Place Rouge était vide
Je lui pris son bras, elle a souri
Il avait des cheveux blonds, mon guide
Nathalie, Nathalie.

Dans sa chambre, à l'université
Une bande d'étudiants
L'attendait impatiemment.
On a ri, on a beaucoup parlé
Ils voulaient tout savoir
Nathalie traduisait:

Moscou, les plaines d'Ukraine
Et les Champs-Elysées
On a tout melangé et on a chanté.
Et puis, ils ont debouché
En riant à l'avance
Du champagne de France
Et on a dansé.

Et quand la chambre fut vide
Tous les amis étaient partis
Je suis resté seul avec mon guide
Nathalie.

Plus question de phrases sobres
Ni de Révolution d'Octobre
On n'en était plus la.
Fini le tombeau de Lenine
Le chocolat de chez Pouchkine
C'est, c'était loin déjà.

Que ma vie me semble vide
Mais je sais qu'un jour à Paris
C'est moi qui lui servirai de guide
Nathalie,
Nathalie.

(Videoclipul a fost cules de pe YouTube, canalul Francis DRAPIER.)

marți, 2 aprilie 2019

A PLECAT UN POET...

Poetul Nicolae Arieșescu la masa de lucru


- Unde? – veți întreba.
- În Ceruri – vă voi răspunde.
- Acolo? Ce să facă un poet Acolo?
- Ce n-a reușit aici, pe Pământ.
- Nu s-a-mplinit ca poet?
- Eh, credea că mai avea de lucrat...
- Dar fericit, fericit a fost?
- Se poate spune că a avut și momente din astea. Dar umbrite...
- Umbrite, de ce?
- Presupun că, pe la începutul vieții, a avut ceva necazuri cu unele ursitoare.
- Adică... l-au asistat și ursitoarele cele rele?
- Oho!
- Și cu ce l-au nefericit ursitoarele?
- Păi, dacă vorbim de cele rele, scorpiile alea, nu știu ce vorbe au bolborosit ele dar, încă din fragedă pruncie, l-a atins microbul poliomelitei.
- Adică, vrei să spui că s-a născut normal, și-apoi...
- Și-apoi au lucrat vrăjile mașterilor celor rele și l-au lăsat șchiop!
- Șchiop ca toți... șchiopii?!
- Da, șchiop, șchiop. Șchiop ca cei mai șchiopi, șchiopi!
Acesta i-a fost destinul trist al prietenului Nicu Arieșescu. Debutul în viață a fost în regulă. S-a născut normal din punct de vedere fizic, intelectual și psihic și a primit și ceva har din partea Creatorului – Iată, a mai rămas ceva din harul poeziei, ia-l tu! – ar fi tunat, din Înalturi, porunca. Însă, nu se știe cum s-au infiltrat nesuferitele, ce buruieni amare au băgat în cazan la fiert că, atunci când mamă-sa l-a dus să-l vaccineze anti-polio, sora medicală (vrăjitoare deghizată, desigur!), i-a triplat doza și... l-a nenorocit! În loc de protecție, s-a ales cu... infecție! Șchiop pe viață!
Șchiopul, șchiopule! – strigau copiii după el, pe stradă.
- Chiar așa strigau copiii după dumneavoastră, domnule Arieșescu? – îl întrebam contrariat, de câte ori îmi povestea despre necazul vieții lui. Nu-mi venea să cred cât pot fi de cruzi, uneori, copiii, în judecata lor.
- Da, domnu Florin – îmi răspundea, cu tristețe, poetul. Da știu că și eu eram al dracului! – continua el, cu o satisfacție nedisimultă în glas.
- Cum așa? – nu puteam să-mi ascund curiozitatea.
- Le trăgeam câte una cu cârja, de să mă țină minte și să nu mai strige niciodată după mine: Șchiopule!
Rămâneam tăcut și meditam. Îmi dădeam seama că, dacă bunul Dumnezeu ar fi fost mai zgârcit cu prietenul meu, acesta ar fi fost, poate, mai fericit.
- De ce? De ce credeți c-aș fi fost mai fericit, astfel? – mă chestionă nenea Nicu, citindu-mi gândurile și manevrându-și, cu dificultate, picioarele inerte, căutându-le o nouă poziție pe patul pe care rareori îl părăsea, una mai confortabilă.
- Pentru că ignoranța v-ar fi diminuat discernământul. Un om prost nu-și dă seama de defecțiunile sale.
- După cum spuneți, prostia poate deveni o binecuvântare? – înțelese el cam în ce direcție se îndrepta logica mea.
- În astfel de situații, da! Ia gândiți-vă: dacă nu ați fi primit harul poeziei și nu ați fi perceput lumea și viața în toată complexitatea ei, dacă ați fi posedat un creier neajutorat, ați mai fi fost un observator atât de fin (și chinuit) al propriei nenorociri?
- Deci, mai bine fără har!
- Nu știu dacă, neapărat, fără har. Aici mai ține și de dorința dumneavoastră de a depăși obstacolele într-un mod pașnic.
Nicolae Arieșescu și Aurel Furtună
Poetul se cufundă în tăcere. Nu putea spune că nu se bucurase de viață. Ba chiar se-nfruptase din plin din plăcerile oferite! Și-au fost, oho! Aventuri galante, petreceri până dimineața, fusese bun prieten și cu paharul... Un zâmbet fugar îi lumină fața.
- Mda, poate ar fi fost mai bine – încuviință poetul, căzut pe gânduri. Dar nu, nu fără har! La bucuria de a scrie poezii, n-aș fi renunțat pentru nimic în lume! Știți ce voluptate încercam atunci când reușeam să aștern pe hârtie ceea ce muza îmi insufla? Exact ca atunci când strângi în brațe pentru prima oară o femeie frumoasă. Nu-ți vine să crezi, dar ea, goală în brațele tale, ți se oferă în toată plenitudinea formelor ei perfecte!
- De-acord, domnule Arieșescu, la har nu trebuie renunțat! – mă racordai la sistemul lui de gândire. Cu o astfel de viziune...
Pe moment, zâmbi. Da, simțea și el că-i ieșise comparația. Fața i se înnegură, apoi. Prin minte i se perindau, de data aceasta, amintirile dureroase din perioada în care frecventa școlile specializate, bătăile între colegi, handicapați ca și el – șchiopi, ciungi, chiori, bâlbâiți și alte grozăvii din astea – înjurăturile și bătăile administrate de pedagogi... Câtă ură acumulată în sufletul unui copil!
- Da, asta da, ar fi fost mai bine să mă fi născut mama un tâmpit! – conchise el într-un târziu. Să nu înțeleg nimic, să nu simt suferința, să nu sesizez diferența între bine și rău, între iubire și ură, între confort și disconfort, între fericire și nenorocire.  
- Poete, găsesc justificare stării tale depresive, dar, nu te supăra, gândești egoist!
- Egoist?! De ce? Nu sunt eu ăla handicapatul?! Nu sunt eu ăla arestat în fundul unui pat?!
- Ba da, și te compătimesc din cauza aceasta!
Devenisem familiar. Trebuia să mă apropii de sufletul prietenului meu. Să i-l mângâi, dacă se putea. 
- Ne-ai fi lipsit de atâtea poeme frumoase! Tâmpițelul n-ar fi avut cum le scrie. Și, încă ceva, foarte important!
Făcui o pauză, apropiindu-mă de biblioteca poetului și căutând din priviri ceva anume.
- Ce? – se amuză, de data aceasta, prietenul meu, schimbându-și din nou poziția picioarelor. Aștept lovitura finală!
- Lovitura finală o vei da dumneata! Pentru că ești un tip deștept, nu tâmpițel, meditează la ideea următoare!
Găsii cartea potrivită, o extrasei din bibliotecă și mă întorsei spre poet. Nicu îmi urmărea cu interes mișcarea prin cameră. Continuai:
-  Chiar crezi că bunul Dumnezeu te-a hărăzit degeaba? Crezi că El, Atotcunoscătorul, nu era în temă și cu mișcarea ulterioară a vrăjitoarei? – finalizai, retoric, partea ipotetică, asemenea unui filosof. Expusei, apoi, și concluzia:
- Ba da, era! Dar, după ce ai fost nenorocit, niciun moment nu te-a părăsit – erai copilul Său!
- De ce-a permis mișelia?! – strigă, deznădăjduit, din domiciliul său obligatoriu, poetul.
- Asta a fost proba ta de foc – o treci sau nu o treci! Ce alegi?
Tăcere. Profitai și, deschizând cartea la întâmplare, revenii la un discurs sobru:
- Domnule Arieșescu, stimate prieten, pentru a vă ușura răspunsul la această ultimă dilemă, vă voi citi un poem dintr-unul din volumele dumneavoastră.
- Da, de acord, să vedem dacă poetul e poet! – intră în jocul meu, făuritorul de slove rimate.
Nicu Arieșescu alături de bunul său prieten, Mircea Cavadia,
trecut și el în neființă

DORINŢĂ

Aş vrea să fiu lotcă plutind
în imensitatea apelor tale,
să mă pierd în derivă cu timpul
ce se scurge-n clepsidra lumii,
să mă clipocesc până-n copilărie
cu gândurile de vorbă,
să-mpletesc poezia cu singurătatea;

în urma noastră rămâne
semnul de întrebare, dâră de fum,
malul nisipos cotropit de scoici sparte
ucise de nevrednicia vântului;

laurii s-au vestejit, harfa e spartă, poete!
poezia ta sună fals acum,
se pierde-n dizgraţia unei
eliberări înfricoşătoare
pe când noi, Maria,
rămânem întruchiparea ascunsă
a celor care nu mai pot iubi…

- Are ceva stofă de poet tipul ăsta! – conchise, zâmbind larg, prietenul meu.
- Da, are.
Poetul Nicolae Arieșescu a plecat zilele trecute. Ce-o fi, Acolo, Sus! Ce veselie, ce hore pe ei, poeții! Mai ales că șchiopii nu mai sunt șchiopi!

Ploiești, 1 aprilie, 2019

IN MEMORIAM
În înregistrarea pe care v-o propun, am ales câteva fragmente dintr-o discuție cu poetul, acasă la el, avându-l alături și pe prietenul Aurel Furtună. Bineînțeles, intervențiile poetului primează, el fiind, în acea zi (15 martie 2011), într-o vervă deosebită.
Imaginea care apare mai sus, este reproducerea unui tablou pe care, unul dintre prieteni, i l-a realizat cândva, poetului.

P.S. Despre poetul Nicolae Arieșescu am mai relatat într-o postare din trecut:https://florinmesca.blogspot.com/2014/12/nicu-ariesescu-poetul-si-prietenul_12.html

luni, 28 ianuarie 2019

Revista A.S.L.R.Q. - nr. 10


A apărut numărul 10 al revistei online a Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec.

Și de data aceasta, revista reunește în paginile sale scriitori și poeți remarcabili, cu câteva dintre cele mai recente creații. Vă garantez: vizita pe site-ul revistei vă va prilejui lecturi plăcute, generatoare de veritabile satisfacții estetice.

duminică, 20 ianuarie 2019

Prezentare de carte - VULTURI, ȘOIMI ȘI CARAGAȚE

Vulturi, șoimi și caragațe - vedeta zilei






Miercuri, 12 decembrie 2018, la Clubul Parlamentarilor din Palatul Parlamentului, a avut loc o lansare de carte inedită, tetralogia „Vulturi, șoimi și caragațe” a lui Sever Meșca, fost deputat în Parlamentul României.




G-ral de Aviație (r) Radu Theodoru și Prof. Univ. Ion Coja








Invitați de marcă au prezentat/comentat cartea-document: General de Flotilă Aeriană, veteran de război, Radu Theodoru și Profesor Ion Coja, lingvist român, publicist și scriitor.
Scriitorii Ștefan Mitroi și Radu Theodoru







Prezentând cartea, jurnalistul Ilie Neacșu
De asemenea, și-au adus aportul la deslușirea înțelesurilor subtile, scriitorul și jurnalistul Ștefan Mitroi și Ilie Neacșu, fost deputat, jurnalist și scriitor, la rându-i, de carte politică.





Ilie Neacșu, ca fost coleg de partid și de Cameră cu autorul, dar și prieten în același timp, a confirmat, prin spusele domniei sale, veridicitatea câtorva dintre relatările din carte. 








La final, conform obiceiului, autorul, Sever Meșca, a dat autografe pe cărțile oferite invitaților. 




Recenzia cărții a apărut în revista „Luceafărul”, în data de 19 ianuarie 2019 și la care puteți avea acces intrând pe link-ul

marți, 15 ianuarie 2019

SANKRANTI-Festival de muzică și spiritualitate

Afișul spectacolului









Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, a avut loc, la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, un spectacol inedit care, plecând de la o temă de inspirație indiană, a oferit celor ce s-au produs pe scenă o șansă suplimentară de a-și proba virtuozitățile artistice și bucuria transmiterii prin muzică a Realizării Sinelui.

Programul a fost organizat de Sahaja Yoga-România, Filarmonia ”Paul Constantinescu” Ploiești și Nirmal Art.







Sankranti reprezintă o zi de sărbătoare în calendarul indian care marchează prima traversare a tropicului Capricorn de către Shri Surya (Zeul Soare), semnificația principală a acestui eveniment astronomic fiind sfârșitul iernii și, în consecință, un prilej de bucurie, de manifestare a artelor prin cânt, dans, poezie...
Anne Marie Ene și Avadhut Kasinadhuni





Cei care au dat startul spectacolului au fost violonista Anne Marie Ene și fiul său, Avadhut Kasinadhuni, student în anul al treilea la conservator. Avadhut, în această
primă parte, a performat la tabla, instrument de percuție indian, pentru studiul căruia s-a perfecționat la New Delhi cu Maestrul Kamal Kant.

Anne Marie și Avadhut au interpretat un raga și un bhajan, pregătind publicul pentru importantul moment ce va urma.




După introducerea în atmosferă, a fost prezentată o scurtă înregistrare video în care, fondatoarea Sahaja Yoga, SHRI MATAJI NIRMALA DEVI, prezintă metoda și dă Realizarea Sinelui.

Toți spectatorii au făcut experimentul și au simțit vibrațiile deasupra capului. Se va reveni asupra acestui aspect ceva mai târziu.

Victor Marius Beliciu, alături de Iarina Beliciu și Cristi Murgu








Alte instrumente specifice zonei asiatice au fost aduse pe scenă de Victor Marius Beliciu-sitar, Iarina Beliciu, fiica sa de numai 5 ani-tanpura și Cristi Murgu-tabla.

În interpretarea celor trei muzicieni am ascultat un raga în care am fost surprinși de virtuozitatea demonstrată de sitarist atunci când mâinile îi alergau pe griful dificilului instrument. În ce-l privește pe Cristi Murgu, ținând cont că nu au avut la dispoziție decât câteva minute pentru repetiții, este lăudabilă (cel puțin) performanța sa - a ținut cu brio ritmul impus de sitar.



O mostră din performanța lor o găsiți în înregistrarea de mai jos.
Anne Marie Ene-vioară și Florin Ionoaia-oboi






Partea a doua a spectacolului a fost inaugurată tot de către violonista Anne Marie Ene, de data aceasta în compania oboistului Florin Ionoaia. Cei doi profesionișiti ai instrumentelor pe care le slujesc ne-au introdus în atmosfera muzicii de cameră. Și ne-au fermecat.







Publicul a primit foarte bine schimbarea limbajului/modelului muzical.

Cristina Popescu Stănești-pian și Florin Ionoaia-oboi






Cristina Popescu Stănești și Florin Ionoaia au prezentat două scurte recitaluri de pian și, respectiv, de oboi.








Cleopatra David și Anne Marie Ene








Soprana Cleopatra David, acompaniată la vioară de Anne Marie Ene și la pian de Cristina Popescu Stănești, ne-a demonstrat, încă o dată, că vocea este un veritabil instrument muzical, delicat, care, atunci când este bine educată (vocea), poate emite sunete încântătoare.


Anne Marie Ene și Avadhut Kasinadhuni







Între două interpretări ale Cleopatrei, s-a intercalat duetul violonistic format din Anne Marie și Avadhut, mamă și fiu, mama-violonistă consacrată, fiul-după umila mea părere, un mare talent căruia îi prevăd un viitor strălucit.



Partea a doua a concertului s-a caracterizat prin înalta performanță muzicală, aceasta datorându-se participării unor profesionști recunoscuți.

Am verificat sala: receptivă la muzica de calitate





Florin Ionoaia, profitând de moment și dorind să acorde un moment de respiro colegilor săi de pe scenă, a lăsat de-o parte instrumentul care l-a consacrat, oboiul, și a făcut o prezentare mai amplă a metodei Sahaja Yoga; la final, a repetat experimentul Realizării Sinelui - vibrațiile curgeau!








Finalul a aparținut celor de la Yuva Shakti (Puterea tineretului, în hindi) care au interpretat câteva bhajanuri ritmate, facilitând trecerea de la profunzimea unei stări meditative la bucuria de a trăi.

Tinerii aceștia vor promova - sunt sigur, cu succes - Sahaja Yoga în anii ce urmează. Doar pe unul dintre ei doresc să-l evidențiez: pe micuțul Anand-9 ani, care dă dovadă de mult entuziasm și responsabilitate în tot ceea ce întreprinde.

În înregistrarea video de mai jos, veți urmări grupul de Yiva Shakti interpretând un minunat bhajan clasic. 


Personal, consider că spectacolul a fost un succes, el îmbinând muzica clasică indiană cu cea europeană, sunetele ritmate cu cele care induc meditația, aducând laolaltă muzicieni consacrați cu cei, să spunem, doar pasionați, tineri cu mai puțin tineri. Chiar dacă durata spectacolului s-a întins pe parcursul a aproape trei ore, totuși, datorită faptului că a fost bine structurat, nimeni nu a părut plictisit la sfârșit, pe chipurile tuturor putându-se observa lumina.

- Care lumină? - mă veți întreba.
- Aflați și singuri! - vă voi îndemna.

Pentru cei care doresc să afle mai multe despre energia Kundalini și metoda inițiată de SHRI MATAJI NIRMALA DEVI, se pot adresa oricărui centru Sahaja Yoga din țară; pentru informații și contact, este suficient să acceseze pagina www.sahajayoga.ro și să dea clic pe „Cursuri de inițiere în țară”.