Se afișează postările cu eticheta France. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta France. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 octombrie 2021

MAINTENANT JE SAIS - Jean Gabin

Jean Gabin (Wikipedia)

Marele actor francez Jean Gabin (1904-1976), cunoscut cinefililor români mai ales pentru rolurile magistrale realizate în filme ca Mizerabilii, Clanul Sicilienilor sau serialul Maigret, interpretează un foarte frumos poem în care, ca unul ajuns la vârsta maturității, făcând o trecere în revistă a principalelor etape pe care le-a traversat, își dă seama că: 

ÎNDOIALA a luat locul CERTITUDINII.

Dacă:

  • În primii ani ai vieții afirma cu tărie: ȘTIU!
  • În anii de mijloc a învățat că, în ziua când cineva te iubește, poți spune că: ESTE FOARTE BINE!
  • După 60 de ani, și-a dat seama că... NU ȘTIE NICIODATĂ: 

Viața, dragostea, banii, prietenii și trandafirii

Nu știi niciodată nici zgomotul și nici culoarea lucrurilor

Asta-i tot ce știu

Dar asta, o știu!

De fapt, prin mijloacele-i proprii, actorul a reafirmat ceea ce, în urmă cu vreo 2400 de ani, ne transmitea și înțeleptul Socrate:

EU ȘTIU CĂ NU ȘTIU NIMIC!

Doar forma de exprimare diferă, pentru că mesajul este, practic, același.

Muzica de fundal a lui Harry Philip Green asigură așternutul potrivit mesajului poemului și interpretării calde a marelui actor.

Quand j'étais gosse, haut comme trois pommes
J'parlais bien fort pour être un homme
J'disais, je sais, je sais, je sais, je sais
C'était l'début, c'était l'printemps
Mais quand j'ai eu mes 18 ans
J'ai dit, je sais, ça y est, cette fois je sais
Et aujourd'hui, les jours où je me retourne
J'regarde la terre où j'ai quand même fait les 100 pas
Et je ne sais toujours pas comment elle tourne
Vers 25 ans, j'savais tout
L'amour, les roses, la vie, les sous
Tiens oui l'amour, j'en avais fait tout le tour
Et heureusement, comme les copains
J'avais pas mangé tout mon pain
Au milieu de ma vie, j'ai encore appris
Ce que j'ai appris, ça tient en trois, quatre mots
Le jour où quelqu'un vous aime, il fait très beau
Je peux pas mieux dire, il fait très beau
C'est encore ce qui m'étonne dans la vie
Moi qui suis à l'automne de ma vie
On oublie vite le soir de tristesse
Mais jamais un matin de tendresse
Toute ma jeunesse, j'ai voulu dire je sais
Seulement, plus je cherchais
Et puis moins j'savais
Y a 60 coups qui ont sonné à l'horloge
J'suis encore à ma fenêtre, je regarde, et j'm'interroge
Maintenant je sais, je sais qu'on ne sait jamais
La vie, l'amour, l'argent, les amis et les roses
On ne sait jamais le bruit ni la couleur des choses
C'est tout ce que j'sais
Mais ça, j'le sais

Consider că, prin acest poem, Jean Gabin ne-a făcut încă un cadou, unul pe care, și noi, contemporanii săi puțin mai tineri, îl putem transmite, la rându-ne, copiilor și nepoților noștri.

miercuri, 10 martie 2021

LA DAME BRUNE

 Muzica: Geroge Moustaki, versurile: Barbara și George Moustaki

Pentru mine șansoneta înseamnă poezie, poveste, mesaj, sentiment și... melodie. Rezonând cu toate acestea, este firesc să-mi placă acest gen și să-l cultiv.

Prin urmare vă propun (încă) o șansonetă celebră - La Dame Brune - de data aceasta în interpretarea de excepție a altor doi „uriași” ai genului: Barbara și George Moustaki

Un minunat dialog se înfiripă între poet și muză, o muză cât se poate de bine conturată în mintea sa (La longue dame brune) și care, transcendând spațiile, i se înfățișează răspunzând dorințelor și anulând îndoielile.

Pour une longue dame brune, j'ai inventé
Une chanson au clair de la lune, quelques couplets.
Si jamais elle l'entend un jour, elle saura
Que c'est une chanson d'amour pour elle et moi.

Je suis la longue dame brune que tu attends.
Je suis la longue dame brune et je t'entends.
Chante encore au clair de la lune, je viens vers toi.
Ta guitare, orgue de fortune, guide mes pas.

Pierrot m'avait prêté sa plume ce matin-là.
A ma guitare de fortune j'ai pris le la.
Je me suis pris pour un poète en écrivant
Les mots qui passaient par ma tête comme le vent.
 

Pierrot t'avait prêté sa plume cette nuit-là.
A ta guitare de fortune, tu pris le la,
Et je t'ai pris pour un poète en écoutant
Les mots qui passaient par ta tête comme le vent.

J'ai habillé la dame brune dans mes pensées
D'un morceau de voile de brume et de rosée.
J'ai fait son lit contre ma peau pour qu'elle soit bien,
Bien à l'abri et bien au chaud contre mes mains.

Habillée de voile de brume et de rosée
Je suis la longue dame brune de ta pensée.
Chante encore au clair de la lune, je viens vers toi.
A travers les monts et les dunes, j'entends ta voix.
 

Pour une longue dame brune, j'ai inventé
Une chanson au clair de la lune, quelques couplets.
Je sais qu'elle l'entendra un jour, qui sait demain,
Pour que cette chanson d'amour finisse bien.

Bonjour, je suis la dame brune, j'ai tant marché.
Bonjour, je suis la dame brune, je t'ai trouvé.
Fais-moi place au creux de ton lit, je serai bien,
Bien au chaud et bien à l'abri contre tes reins.

Dacă, de regulă, poeții suferă din cauza muzei care nu vine sau care nu-i iubește sau îi trădează... de data aceasta, trubadurul nu întâmpină nicio rezistență: el compune o melodie doar pentru ea - la longue dame brune - un cântec de dragoste, în speranța că va fi auzit, iar muza îi vine în întâmpinare:

Eu sunt înalta doamnă brunetă pe care tu o aștepți.
Eu sunt înalta doamnă brunetă și te aud.
Cântă în continuare sub clar de lună, vin spre tine.
Chitara ta, orga norocului îmi îndrumă pașii.

Similitudinea dintre scena noastră și cea din vechiul și cunoscutul cântec popular Au clair de la lune este evidentă. Pentru că, toate cuvintele de dragoste ce-i trec prin minte aievea unui vânt, sunt scrise cu pana împrumutată de la Pierrot (eroul cântecelului).

Da, se poate spune că, de astă dată, poetul/trubadurul este fericit. Muza vine și răspunde îmbrățișărilor și fanteziilor iubitului. Și îl inspiră. Silueta, vocea și jocul muzei - Barbara - se potrivesc de minune cu vocea caldă și timbrată a trubadurului - George Moustaki. 
 
Un videoclip cu un decor și o regie cât se poate de simple, dar cu o interpretare și un joc scenic excelente.

O interpretare inedită a melodiei ne este propusă,peste ani, de același trubadur (Moustaki), de data aceasta în duet cu Martine Gantier.

Șansoneta, dacă este ascultată, cucerește. 

George Moustaki a compus multe cântece de excepție, unul din cele mai cunoscute fiind Milord din repertoriul inegalabilei Édith Piaf.

Din „portofoliul George Moustaki” vă mai recomand Le métèque, comentat aicihttps://florinmesca.blogspot.com/2020/07/georges-moustaki-le-meteque.html

joi, 4 martie 2021

IONUȚ CARAGEA, un scriitor nu numai prolific, ci și valoros

 

Pentru al treilea an la rând, poetului și scriitorului Ionuț Caragea îi este confirmată valoarea prin recunoaștere internațională, adăugându-i-se la blazon un nou premiu prestigios, și anume, „Diploma de Onoare” a „Societății Poeților Francezi” (La Société des Poètes Français) pe anul 2020.

http://www.societedespoetesfrancais.net/palmares-concours-adultes-a180654298?fbclid=IwAR3XziLu-IISsPDHrtM31YHYngu0LaD8bY6ZxZeYANsD-RelqHQGUR0786s

Semnificația evenimentului devine mult mai profundă dacă reușim să descifrăm dincolo de citirea unui simplu enunț. De ce? Pentru că, dacă în țara sa natală, poetul, prin desele sale luări de poziții critice la adresa factorilor decizionali din rândul tagmei scriitorilor, a devenit incomod și... evitat, pe alte meridiane - mă refer, concret, la Franța, patria lui Voltaire, a lui Hugo, Rimbaud și toți ceilalți mari scriitori - nu numai că este recunoscut, dar, din câte se pare, este și... adoptat! 

Nu-i vorbă, n-ar fi prima oară când marii români devin mari francezi: un popor talentat, dar căpușat de valori îndoielnice își expulzează reprezentanții de frunte încredințându-i unei noi mame, în cazul de față, „Mama Franța”. „Mama Franța” îi primește cu brațele descgise, îi recunoaște ca pe proprii fii și... îi crește. Panait Istrati, Constantin Brâncuși, George Enescu, Mircea Eliade, Emil Cioran... să fi devenit mai mult francezi decât români? În virtutea celor spuse mai sus, Franța are toate motivele să și-i revendice.

 De ce se face vinovat poetul Ionuț Caragea în țara sa? 

Conștient de propria valoare, combate cu curaj și argumentat „găștile” (formularea îi aparține) de scriitori care fac schimburi de invitații, amabilități și premii (literare), în detrimentul valorii și corectitudinii. 

M-agăț cu disperare de unii oameni mari
Și-ncerc pe cât posibil să-ndepărtez prostia,
Dar, vai, pe zi ce trece, aceștia-s tot mai rari,
Și simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia.
(Și simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia)

Dar să-i ingorăm. În pofida faptului că, bănuiesc eu, au și niște „merite” de care nu sunt conștienți: în cazul acesta concret, se numără printre inspiratorii poemelor din volumul premiat: Infectat cu iubire (Infecté par lAmour). 

Chiar dacă poetul este rănit, omul găsește resursele necesare renașterii prin iubire - pentru că-i „infectat”! Sau invers: omul este „rănitul”, iar poetul, „infectatul”... 

Cert este că, în poemul care dă titlul volumului, „infecția” este acută: 

un om, alți oameni
și umbrele lor
vorbind prin semne
despre distanțele
ce ne separă
desăvârșind absența

o durere, alte dureri
și piroanele-înfipte
în inima împietrită de spaimă
pe care sufletul se cațără
pentru a ajunge
la Dumnezeu

o moarte, alte morți
și toate lacrimile
scurgându-se tăcute
sub o mie și una
de măști părăsite
de speranțe și vise

o floare, alte flori
și amintirile cu petale de foc
sperând să mai fie
măcar o dată privite
prin ferestrele
oarbe ale cărnii
pentru a resuscita
poezia din noi

o lume, alte lumi
și stelele lor căzătoare
făcându-ne cu ochiul
înainte de dispariția lor
în spitalul obscurității
universale

o pâine, alte pâini
și trupurile aburinde
cu care întâmpinăm
îngerul foamei
fără de sfârșit

o tăcere, alte tăceri
și umbra care continuă
să-mi fie alături
ca un câine care
nu-și trădează stăpânul
îndemnându-mă
să scriu, să scriu…

un cuvânt, alte cuvinte
și pixul meu care lasă
urme albastre pe hârtie
de parcă cerul ar păși
pe zăpada uitării

o zi, alte zile
și poemul acesta
limpede ca o lacrimă
prin care mă privește
moartea cu masca pe față
neîndrăznind să mă atingă
fiindcă
sunt infectat
cu iubire

Transcendența omului născut poet este evidentă. Omul este pe Pământ, dar poetul este Acolo - și știe! În condițiile acestea - a infectării cronice cu iubire - nici moartea cu mască pe față nu-l poate atinge.

Un fel de crez artistic al poetului mai poate fi descifrat și din: Un poem ordinar, cuprins în același volum premiat. De undeva, de pe culmile creației, poetul, într-un imbold al... îngăduinței, își manifestă dorința de a scrie un... „poem ordinar”. Un poem ordinar, adică unul fără valoare: o poezie să nu mai fie poezie..., să fie ordinar de dragul ordinarului. Ce urmărește prin acest experiment? O coborâre conștientă la nivelurile cele mai joase pentru a înțelege de ce unii dintre (să-i numim) confrați se complac în... mediocritate.

Întrucât nu mi-am propus să încerc să fac o cronică volumului, ci să semnalez o nouă apreciere internațională a unuia dintre cei mai mari poeți români contemporani, mă opresc aici. Volumul, de altfel, se prezintă singur: prin conținut, prin substanță, prin mesaj.

De asemenea, de remarcat din anunțul făcut de „Societatea Poeților Francezi”: din România au mai primit „Diploma de Onoare” și Manolita Dragomir-Filimonescu (Timișoara) pentru volumul Les Jours Toujours și Sonia Elvireanu (Alba-Iulia) pentru volumul Le Chant de la Mer à lHombre.
 

duminică, 8 martie 2020

Françis Lemarque ( Le petit cordonnier ) 1956



Le petit cordonnier - o frumoasă și plină de dramatism istorie (ca toate ale șansonetiștilor) lansată de Françis Lemarque în 1956. 

Este povestea unui mic cizmar, îndrăgostit de dans, care terminase de făcut o pereche de pantofi de damă când, în prăvălia sa, a intrat o tânără ce voia să-i cumpere. Fără a sta pe gânduri, cizmarul îi promite că i-i va dărui, dacă va accepta să meargă cu el la dans. Contrariată, tânăra îl repede: 

Micule cizmar, tu ești un prost dacă-ți închipui că poți cumpăra dragostea cu o pereche de pantofi!

Dar, tentată de ofertă (ca o femeie normală👧), o acceptă și pleacă cu pantofii sub braț.
Fericit, micul cizmar se ferchezuiește👦și merge să se-ntâlnească cu tânăra la dans. 
Aici însă, fata îi râde în nas (ceva gen: „cotul și pișcotul/labele și botul”) și-i repetă reproșul:

Micule cizmar, tu ești un prost dacă-ți închipui că poți cumpăra dragostea cu o pereche de pantofi!

Dar, minune: doar ce-a făcut trei pași că, pantofii, care fuseseră vrăjiți (cizmarul nu era el chiar așa de prost😉!), au început s-o învârtă pe tânără într-un dans amețitor, care-a ținut toată noaptea!

Într-un final, epuizată, s-a pus pe plâns și și-a cerut iertare:

Micule cizmar, oprește, tu m-ai făcut să-mi pierd capul; sigur nu ești un prost dacă ai reușit să mă vrăjești! 
Micule cizmar, oprește, facă-se voia ta, din inimă îți spun, vreau să dansez cu tine toată viața💑!

Ritmul alert, chiar invită la dans și, asemeni celor doi eroi, îți vine să încalți „pantofii fermecați” și să li te alături. 
În ceea ce îi privește, conform obiceiului, cei doi tineri au trăit fericiți împreună până la adânci bătrâneți.
O variantă ceva mai ritmată și mai expresivă datorită punerii în scenă a poveștii, o avem în interpretarea lui Dorothée.

LE PETIT CORDONNIER

Un petit cordonnier qui voulait aller danser
Avait fabriqué
De petits souliers.
Une belle est entrée qui voulait les acheter,
Mais le cordonnier
Lui a déclaré:
Ils serons à vous sans qu'ils vous coûtent un sou,
Mais il vous faudra
Danser avec moi.
Ils serons à vous sans qu'ils vous coûtent un sou,
Mais il vous faudra
Danser avec moi.
Petit cordonnier t'es bête bête,
Qu'est ce que t'as donc dans ta tête tête,
Crois-tu que l'amour s'achète chète
Avec une paire de souliers?
Mais la belle accepta, elle emporta sous son bras
Les petits souliers
Pour aller danser.
Cordonnier tout réjoui a mis ses plus beaux habits
Et s'est pomponné
Pour la retrouver.
Mais hélas quand il a voulu la faire danser,
Elle a refusé,
Lui a ri au nez.
Mais hélas quand il a voulu la faire danser,
Elle a refusé,
Lui a ri au nez.
Petit cordonnier t'es bête bête,
Qu'est ce que t'as donc dans ta tête tête,
Crois-tu que l'amour s'achète chète
Avec une paire de souliers?
Mais à peine la belle avait-elle fait trois pas
Que ses petits souliers
Furent ensorcelés.
Elle se mit à tourner comme une toupie déréglée
Et les musiciens
N'y comprenaient rien.
Elle tourna tourna jusqu'au petit matin
Et toute épuisée
Se mit à pleurer.
Elle tourna tourna jusqu'au petit matin
Et toute épuisée
Se mit à pleurer.
Petit cordonnier arrête rête,
Je me sens tourner la tête tête,
Tu ne dois pas être bête bête
Pour m'avoir ensorcelée.
Petit cordonnier arrête rête,
Que ta volonté soit faite faite,
Toute la vie le coeur en fête fëte
Dans tes bras je veux danser.

Și încă o variantă, într-un stil asemănător cu cel al lui Francis Lemarque, în interpretarea lui Yvette Giraud:



Compozitori: Francis Lemarque / Rudi Revil
Versurile cântecului Le petit cordonnier © Tropicales Soc, Bourne Co.



luni, 8 aprilie 2019

GILBERT BÉCAUD - NATHALIE



O melodie superbă (Gilbert Bécaud), cu o poveste frumoasă, versuri pe măsură (Pierre Delanoë) și o interpretare de excepție a lui Gilbert Bécaud: Nathalie. 
Turistului francez, condus prin Piața Roșie de Nathalie, fermecat de frumusețea ghidei, nu-i prea stă mintea nici la Revoluția din Octombrie, nici la Mausoleul lui Lenin - gândul lui fuge spre cafeneaua Pușkin, acolo unde dorește s-o invite pe încântătoarea rusoaică la o ciocolată caldă. 
Oricum, consolarea îi vine din gândul că, atunci când fata va  vizita Parisul, el va fi cel care o va conduce prin orașul poeziei și-al iubirii.
În videoclip - realizat prin 1964 - se pot vedea imagini filmate în Piața Roșie din Moscova astfel că, povestea spusă/cântată este redată, în mare, și în imagini. 

La Place Rouge était vide
Devant moi marchait Nathalie
Elle avait un joli nom, mon guide
Nathalie.

La Place Rouge était blanche
La neige faisait un tapis
Et je suivait par ce froid dimanche
Nathalie.

Elle parlait en phrases sobres
De la Révolution d'Octobre
 Je pensais déja
Qu'après le tombeau de Lénine
On irait au Cafe Pouchkine
Boire un chocolat.

La Place Rouge était vide
Je lui pris son bras, elle a souri
Il avait des cheveux blonds, mon guide
Nathalie, Nathalie.

Dans sa chambre, à l'université
Une bande d'étudiants
L'attendait impatiemment.
On a ri, on a beaucoup parlé
Ils voulaient tout savoir
Nathalie traduisait:

Moscou, les plaines d'Ukraine
Et les Champs-Elysées
On a tout melangé et on a chanté.
Et puis, ils ont debouché
En riant à l'avance
Du champagne de France
Et on a dansé.

Et quand la chambre fut vide
Tous les amis étaient partis
Je suis resté seul avec mon guide
Nathalie.

Plus question de phrases sobres
Ni de Révolution d'Octobre
On n'en était plus la.
Fini le tombeau de Lenine
Le chocolat de chez Pouchkine
C'est, c'était loin déjà.

Que ma vie me semble vide
Mais je sais qu'un jour à Paris
C'est moi qui lui servirai de guide
Nathalie,
Nathalie.

(Videoclipul a fost cules de pe YouTube, canalul Francis DRAPIER.)