Se afișează postările cu eticheta Mircea Eliade. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mircea Eliade. Afișați toate postările

joi, 4 martie 2021

IONUȚ CARAGEA, un scriitor nu numai prolific, ci și valoros

 

Pentru al treilea an la rând, poetului și scriitorului Ionuț Caragea îi este confirmată valoarea prin recunoaștere internațională, adăugându-i-se la blazon un nou premiu prestigios, și anume, „Diploma de Onoare” a „Societății Poeților Francezi” (La Société des Poètes Français) pe anul 2020.

http://www.societedespoetesfrancais.net/palmares-concours-adultes-a180654298?fbclid=IwAR3XziLu-IISsPDHrtM31YHYngu0LaD8bY6ZxZeYANsD-RelqHQGUR0786s

Semnificația evenimentului devine mult mai profundă dacă reușim să descifrăm dincolo de citirea unui simplu enunț. De ce? Pentru că, dacă în țara sa natală, poetul, prin desele sale luări de poziții critice la adresa factorilor decizionali din rândul tagmei scriitorilor, a devenit incomod și... evitat, pe alte meridiane - mă refer, concret, la Franța, patria lui Voltaire, a lui Hugo, Rimbaud și toți ceilalți mari scriitori - nu numai că este recunoscut, dar, din câte se pare, este și... adoptat! 

Nu-i vorbă, n-ar fi prima oară când marii români devin mari francezi: un popor talentat, dar căpușat de valori îndoielnice își expulzează reprezentanții de frunte încredințându-i unei noi mame, în cazul de față, „Mama Franța”. „Mama Franța” îi primește cu brațele descgise, îi recunoaște ca pe proprii fii și... îi crește. Panait Istrati, Constantin Brâncuși, George Enescu, Mircea Eliade, Emil Cioran... să fi devenit mai mult francezi decât români? În virtutea celor spuse mai sus, Franța are toate motivele să și-i revendice.

 De ce se face vinovat poetul Ionuț Caragea în țara sa? 

Conștient de propria valoare, combate cu curaj și argumentat „găștile” (formularea îi aparține) de scriitori care fac schimburi de invitații, amabilități și premii (literare), în detrimentul valorii și corectitudinii. 

M-agăț cu disperare de unii oameni mari
Și-ncerc pe cât posibil să-ndepărtez prostia,
Dar, vai, pe zi ce trece, aceștia-s tot mai rari,
Și simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia.
(Și simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia)

Dar să-i ingorăm. În pofida faptului că, bănuiesc eu, au și niște „merite” de care nu sunt conștienți: în cazul acesta concret, se numără printre inspiratorii poemelor din volumul premiat: Infectat cu iubire (Infecté par lAmour). 

Chiar dacă poetul este rănit, omul găsește resursele necesare renașterii prin iubire - pentru că-i „infectat”! Sau invers: omul este „rănitul”, iar poetul, „infectatul”... 

Cert este că, în poemul care dă titlul volumului, „infecția” este acută: 

un om, alți oameni
și umbrele lor
vorbind prin semne
despre distanțele
ce ne separă
desăvârșind absența

o durere, alte dureri
și piroanele-înfipte
în inima împietrită de spaimă
pe care sufletul se cațără
pentru a ajunge
la Dumnezeu

o moarte, alte morți
și toate lacrimile
scurgându-se tăcute
sub o mie și una
de măști părăsite
de speranțe și vise

o floare, alte flori
și amintirile cu petale de foc
sperând să mai fie
măcar o dată privite
prin ferestrele
oarbe ale cărnii
pentru a resuscita
poezia din noi

o lume, alte lumi
și stelele lor căzătoare
făcându-ne cu ochiul
înainte de dispariția lor
în spitalul obscurității
universale

o pâine, alte pâini
și trupurile aburinde
cu care întâmpinăm
îngerul foamei
fără de sfârșit

o tăcere, alte tăceri
și umbra care continuă
să-mi fie alături
ca un câine care
nu-și trădează stăpânul
îndemnându-mă
să scriu, să scriu…

un cuvânt, alte cuvinte
și pixul meu care lasă
urme albastre pe hârtie
de parcă cerul ar păși
pe zăpada uitării

o zi, alte zile
și poemul acesta
limpede ca o lacrimă
prin care mă privește
moartea cu masca pe față
neîndrăznind să mă atingă
fiindcă
sunt infectat
cu iubire

Transcendența omului născut poet este evidentă. Omul este pe Pământ, dar poetul este Acolo - și știe! În condițiile acestea - a infectării cronice cu iubire - nici moartea cu mască pe față nu-l poate atinge.

Un fel de crez artistic al poetului mai poate fi descifrat și din: Un poem ordinar, cuprins în același volum premiat. De undeva, de pe culmile creației, poetul, într-un imbold al... îngăduinței, își manifestă dorința de a scrie un... „poem ordinar”. Un poem ordinar, adică unul fără valoare: o poezie să nu mai fie poezie..., să fie ordinar de dragul ordinarului. Ce urmărește prin acest experiment? O coborâre conștientă la nivelurile cele mai joase pentru a înțelege de ce unii dintre (să-i numim) confrați se complac în... mediocritate.

Întrucât nu mi-am propus să încerc să fac o cronică volumului, ci să semnalez o nouă apreciere internațională a unuia dintre cei mai mari poeți români contemporani, mă opresc aici. Volumul, de altfel, se prezintă singur: prin conținut, prin substanță, prin mesaj.

De asemenea, de remarcat din anunțul făcut de „Societatea Poeților Francezi”: din România au mai primit „Diploma de Onoare” și Manolita Dragomir-Filimonescu (Timișoara) pentru volumul Les Jours Toujours și Sonia Elvireanu (Alba-Iulia) pentru volumul Le Chant de la Mer à lHombre.