Se afișează postările cu eticheta Galați. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Galați. Afișați toate postările

miercuri, 6 iulie 2022

ADRIAN ERBICEANU - un poet prea puțin cunoscut

Adrian Erbiceanu

În numărul 285-287 (ianuarie-martie 2022) al revistei Antares, revistă de „literatură & artă” apărută la Galați și Brăila, la pagina 16, pagină dedicată scriitorilor români din diaspora, a fost realizată o scurtă prezentare a poetului româno-canadian Adrian Erbiceanu. 
Coperta revistei

Articolul, realizat de poeta Adelina Pop, redactor șef al revistei, nu se rezumă doar la o scurtă prezentare a biografiei poetului, ci îi și penetrează universul, un univers ce poate părea, la o citire superficială, accesibil - pentru că te poate îndrepta, dacă nu ești vigilent, spre căi înșelătoare - dar, cel puțin în ceea ce mă privește, dificil de descifrat. (Pentru că, în opinia mea, poezia lui Adrian Erbiceanu se adresează inițiaților.) Din fericire, Adelina Pop, caracterizată de o fină perspectivă critică, a reușit să ni-l prezinte pe autor nu numai în dialectica sa fizică ci și, mult mai important, să-i sesizeze dimensiunea spirituală. 

Mă opresc aici, pentru că simpla redare a paginii diasporei române a revistei Antares, numărul 285-287 este suficientă. 



Iată și textul transcris:

Adrian Erbiceanu – n. 1941, București, absolvent al unui liceu militar, al unei școli de ofițeri, dar și al Facultății de Filologie (Univ. București) – locuiește, din 1979, în Montréal, Canada, când avea, deja, un deceniu de experiență publicistică în sfera literară (reportaje, eseuri, poeme), însă portofoliul editorial – șapte volume de poezie – îi consfințește genul predilect pe care îl cultivă cu elocvență.

Versurile distinsului diasporean configurează o amplă viziune asupra ce-ului ființal, a cărui nesfârșită problematică pare și chiar este imposibil de soluționat în totalitate, lăsând suficient spațiu manifestării reflexive, așadar, unei specularități capabile să amplifice perspectiva lirică după fiecare nouă imagine captată. De fapt, tulburătoarele expandări imaginative (consecutiv, semantice) descriu, în fond, condiția poeziei. Despre creația lui Adrian Erbiceanu s-a scris mult, însă pentru concizie, mi s-a părut semnificativ un extras dintr-o cronică semnată de Ion Lilă, apărută în Vatra Veche (decembrie, 2010): Talentul poetului este desăvârşit. Zău că îmi vine să citez tot volumul! Fraza şlefuită până la delicateţea dantelei ţesute de păianjeni vrea să îi redea simplităţii o dimensiune monumentală, cu scopul vădit de a-i sublima metaforei suavitatea. Ion Lilă se referea la volumul La fontain de ce siècle (tradus și prefațat de regretatul gălățean Constantin Frosin), iar acea țintită sublimare a suavității mataforei s-ar părea că sugerează preferința lui Adrian Erbiceanu pentru formele fixe ale poemelor (sonet, glossă, epodă ș.a.) care orientează enunțul către o anume sobrietate; în mare măsură este adevărat, pentru că în funcție de tiparul ales, gândirea lirică poate converti metafora la esențializare, cu precizarea că sinele metaforic își va recupera integral intenția proiectivă, tocmai prin intermediul normelor prozodice ale căror exigențe vizează un summum expresiv din care se va putea desprinde inefabilul – cea mai prețioasă însușire a suavității... Dincolo de axa poematică, pe care se dezvoltă profilul unui lirism profund, de contingență cosmică – prin urmare, cu influențe romantice – biografia culturală a lui Adrian Erbiceanu este puternic amprentată de preocuparea deschisă pentru scrisul românesc, implicit, pentru înălțarea spiritului național, oriunde s-ar manifesta acesta; este cofondator și președinte al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec și director al Editurii ASLRQ, iar din anul 2008 este membru al organizației culturale Diversité artistique Montréal. Și, în prelungire, nu pot să nu adaug că pe una dintre cărțile sale, apărute în 2004 – Divina tragedie – este tipărită o emoționantă dedicație: Poporului român, cu plecăciune. Un enunț atât de cuprinzător...

Selectiv: publică în periodice încă din 1969, având în palmaresul publicistic sute de intervenții în numeroase reviste și ziare din țară și străinătate, între care: Transilvania (Sibiu), Convorbiri Literare (Iași), Târnava (Târgu Mureș), Gazeta de Transilvania (Brașov), Bucovina literară (Suceava), Tribuna (Sibiu), Gazeta de Transilvania (Brașov), Le Courrier International de la Francophilie (Galați), Carte și arte (București), Vatra Veche (Târgu-Mureș), Observatorul (Toronto), Destine literare (Montreal), Atheneum (Vancouver), Revista AGERO (Stuttgart) si destule multe altele. Apariții într-un mare număr de antologii, ca: Voices of contemporary Romanian poets, Sedan Publishing House, Cluj, 2007; Antologia ASLRQ, Montréal (2009 și 2015); Antologia scriitorilor români de pe toate continentele, Editura Cetatea Cărții, București, 2014; în trei antologii de poezie ANAMAROL – Simbioze Lirice, București (în 2013, 2014, 2015) etc. Este, de asemenea, prezent în: Dicționarul scriitorilor romani de azi, Iași, 2011; Istoria literaturii scriitorilor români postrevoluționari (1989 - 2010), Ed. Socrate, Craiova, 2011; Dicționarul autorilor români contemporani, Ed. Arial, Ploiești, 2013; Enciclopedia Românii din Montreal, Editura Danway, Montréal, 2015; Un dicționar al scriitorilor români contemporani, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2016.

Volume publicate: Confesiuni pentru două generații, 101 poeme, Ed. Tipotrib, Sibiu, 2003; Divina Tragedie, Ed. Tipotrib, Sibiu, 2004; De la Anna la Caiafa, poeme, Ed. Ardealul,Târgu Mureș, 2007; La fontaine de ce siècle, Editura ASLRQ, Montréal, 2009; Printre silabe, Ed. Singur, Târgoviște, 2011; Tinerețe fără bătrânețe (2013) și Însemnele nopții, sonete (2016) – ambele, la Editura ANAMAROL, București.

                                                                                                                             (A. S. Pop)

Alergare continuă

De când alerg pe drumul ăsta lung
Neodihnit, prin vise tâlcuite,
Străin, tot bat la porți zăgăzuite,
Dar îndoiala n-am cum s-o alung.

Pocalu-i gol, izvoarele clocite...
Ochiul, în sine, drămuie prelung;
Neînțelesul n-am cum să-l străpung
Și valea-i năruită-ntre ispite...

Nu-s purgatorii gândurile aste!
În cine să mă-ncred și cui să spun
Pierdut că sunt în lumea de contraste?

Aș vrea să mă-nțeleg și să m-adun
Dar timpul n-are vrere să adaste,
Iar eu nu vreau cuiva să mă supun!

 

Însemnele nopții

Timidă, inocența mă privește...
Brumate voci stârnesc, din hău, tumult,
Anticipând, din ce în ce mai mult,
Adâncul toamnei ce m-ademenește.

Cuprins de gândul, devenit adult,
Ce-nvălurit, cu greu se despletește
De încifrarea dăltuită-n clește,
Nici nu mai știu de cine să ascult.

Doar darabanele mai bat întruna,
Tot drămuind un timp amanetat,
Pe care gândul își tocește struna,
În alergarea lui spre înserat.

Și de va fi să îmi plătesc arvuna,
E Timpul, numai, singur, vinovat!


Mă rup din somn

Mă rup din somn, de parcă mi-ar fi teamă,
Parcă aș rupe-o parte din întreg.
Prin viață drumul nu eu mi-l aleg,
Eu doar îl sui, trecând din vamă-n vamă.

Mă mint că n-aud vocea care cheamă.
Din câte-au fost, ce-ar fi să înțeleg?
În ce va fi, visând, mă reculeg
Nevrând să fac din clipa vieții, dramă!

Osânda-i parcă fără de popas,
Înlănțuit, necunoscându-mi vina,
Mi-adun puterea câtă mi-a rămas,

Către speranță-nsuflețind lumina
Izvorului ce-n vise prinde glas...
Și doar așa îmi regăsesc hodina!

Degenerescență

Își scutură veșmintele furtuna,
Cad stropii grei ca dintr-un gând retras
Pe streașina uitărilor – popas
Pentru acum și pentru totdeauna.

Din cele câte-au fost, ce-a mai rămas?
Când vede cât de mult s-a-ntins Minciuna,
- Momindu-ne să trecem „văgăuna”
- Și Minutarul a-nlemnit pe ceas!

Că-i totul „fum”, e scrisa din născare!
Dar cine este, oare, vinovat,
De drumul fără drum, ce ni s-a dat,
Prin țintirime, reci, vămuitoare?...

Răspunsul stă ascuns în fiecare:
Păcatul dintâi, rămâne Păcat!

Şi mă visez


Motto:
Când vrei să scapi de sabia uitării,
Citeşte-ţi visul întrupat aseară…
 
(Adrian Munteanu, Sonet 64)

Învăluit în lumea mea de vise,
Un nou Aeneas rătăcind pe mare,
Furtună sunt, de căi zămislitoare,
Izbind în toate uşile închise.

Dar cui ce-i pasă dacă am crezare?
Ca rege al Itacăi, circumscrise,
Mă trag spre ele legile nescrise,
Cum vis în vis, pe-un fir în destrămare.

Că rătăcesc de-o viaţă pe o urmă,
Inegalabil trasă pe cadran
De Adevărul care-n mine scurmă.

Şi mă visez. Şi-n visul meu profan
Mă clatin suspendat. Dacă se curmă,
Charon mă trece apa… pe un ban.

Timp și destin

Ca-n Eminescu, vremea vine, trece...
Privind în urmă, te-mpletești în teamă
Ca-n fașa piramidelor aztece,
Furat – vrăjit de vasta panoramă...

Nu ezita! că vremea când te cheamă,
Ascunde-n ea cărări cât pentru zece;
Găsești ce cauți, vamă vrei, ai vamă, 
Dar ce-i fierbinte azi, mâine e rece.

Toți nașii lumii își găsiră nașii,
Timpul născut e timp menit să piară
Pe soclul lui de piatră solitară

N-au să ne ierte pe vecii urmașii
De nu ne-om potrivi cu grijă pașii
Pe scara timpului – testamentară.

Fiind refăcută, prin apariția acestei prezentări a poetului Adrian Erbiceanu în revista Antares, conexiunea cu diaspora din Canada, ne-am propus să păstrăm legătura și, de câte ori se vor ivi oportunități, să continuăm colaborarea în interesul promovării culturii române de ambele părți ale Atlanticului.

***

În ce mă privește, am avut șansa de a-l cunoaște personal pe valorosul poet acasă la el, la Montréal, în Canada, în urmă cu câțiva ani atunci când, cu ocazia prezentării ultimului meu roman, „Nostalgii viciate”, domnia sa, din postura de președinte al A.S.L.R.Q. s-a ocupat personal de întreaga organizare. Am rămas cu amintiri de neuitat și am avut ocazia să cunosc mai mulți scriitori români stabiliți la Montréal și cu care m-am și împrietenit.
Alături de poetul Adrian Erbiceanu

Instantaneu din timpul manifestării. La final, a cântat interpreta de muzică populară Mariana Iluțiu

 Întâlnirea noastră de atunci a coincis și cu aniversarea a nouă ani de existență a A.S.L.R.Q. (Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec). Pe 16 iulie 2022 A.S.L.R.Q. va aniversa 14 ani de prezență pe eșichierul artei scrisului românesc. Profit de ocazie și:

LA MULȚI ANI, A.S.L.R.Q.!



duminică, 13 iunie 2021

NAVALIȘTII LA BILANȚ POST-PANDEMIE



În fine, după cincisprezece luni de pauză determinate de pandemia de Covid 19, vineri, 4 iunie 2021, s-au reluat lucrările CCN - Colocviile Constructorilor de Nave - prin ședința cu numărul 82 găzduită, ca de obicei, de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, în Sala „Eminescu”.

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați - partea superioară a fațadei
Faptul în sine al reluării lucrărilor CCN a constituit o realizare, deoarece urmările pandemiei sunt încă vizibile, participarea la lucrări nefiind pe măsura așteptărilor, iar masca... tot pe figură. Obligatoriu!


Sala „Eminescu” este pregătită pentru eveniment. Organizatorii stabilesc ultimele detalii, iar fotograful se străduiește să găsească cele mai potrivite setări ale „Olympus”-ului său.

Mai sunt de venit participanți.

„Marele Poet” este omniprezent.

Natură statică cu aranjament floral, afiș și microfoane
Dr. ing. Jean Sever Popovici






Dr. ing. Jean Sever Popovici deschide lucrările CCN, ședința cu numărul 82 și, conform unei practici consacrate, dă citire ordinii de zi. Chiar dacă majoritatea participanților erau în cunoștință de cauză. 

Fără vreun efort deosebit, dacă sunteți curioși și doriți să fiți informați cât mai bine, o puteți vizualiza (ordinea de zi) direct de pe afișul din imaginea de mai sus.






Doamna inginer Silvia Panaite prezentând bilanțul CCN după 15 luni de pandemie

Doamna inginer Silvia Panaite, redactor coordonator al CCN, începe cu un In memoriam pentru navaliștii plecați dintre noi în ultimele cincisprezece luni și o prezentare ceva mai extinsă a deosebitelor realizări ale inginerului Matei Kiraly de care, deja, ne despart zece ani de la trecerea lui în neființă.

A expus apoi bilanțul materialelor CCN difuzate online pe parcursul celor cincisprezece luni de restriciții pandemice.  




Doamna inginer Florentina Ghelmez îi amintește pe toți cei plecați spre alte lumi și se ține un moment de reculegere.




Se ține un moment de reculegere pentru cei dispăruți


În partea a doua a Colocviilor au fost lansate două cărți cu tematică navală și scrise de doi ingineri navaliști: Ion-Nelu Jecu și Constantin Alexandru. 
Inginer Silvia Panaite








Ținând cont de ordinea apariției lor, prima carte propusă a fost cea a inginerului Ion-Nelu Jecu. Doamna Silvia Panaite, după citirea unui scurt CV al autorului, i-a dat cuvântul inginerului Florin Meșca pentru prezentarea cărții.









Inginer Florin Meșca
Titlul complet: „200 AMINTIRI NECESARE - De la navele realizate la Casa Pionierului, la navele de azi, din Orașul Victoria, la Hamburg”

Din remarcile „criticului”:

- De ce sunt „NECESARE” cele „200 de AMINTIRI”? Pentru că ele definesc un model: A pornit de la „Modelul Kiraly” și ne-a oferit „Modelul Jecu”.

- Este evident că avem o carte scrisă de un inginer, într-un stil ingineresc - afirmație făcută pornind de la structura cărții.

- A comparat succesiunea celor 200 de amintiri cu cea a viselor unei nopți; cu remarca că, dacă visele nopții se uită, cele „200 de amintiri” (visuri) au contribuit la edificarea marelui vis al devenirii profesionale și umane a inginerului și omului Ion-Nelu Jecu.

- Cartea celor „200 de amintiri” are suficient material pentru conceperea a mai multor cărți sau chiar a unui roman.

- Sunt de remarcat, de asemenea, cele două concepte preluate de la modelul său, Matei Kiraly: Spiritul liber și Spiritul de grup, pe care și le însușește și le aplică cu discernământ în mai toate etapele devenirii sale profesionale.

- Modestia - o caracteristică a inginerului Ion-Nelu Jecu: toate cele „200 de amintiri” sunt relatate cu decență, fără nimic prețios în exprimare, chiar și atunci când amintește de aportul propriu la realizarea unor mari performanțe în carieră.

În concluzie, cartea are două mari merite (rezumativ, doar):   
  1. prezintă cititorului cel puțin două modele de realizare profesională și împlinire a visurilor: Matei Kiraly și Ion-Nelu Jecu;
  2. este un îndemn pentru navaliștii care au performat la cele mai înalte standarde (sunt atât de mulți!) de a-și spune poveștile de succes, de a nu le abandona trecutului și de a oferi tinerilor noi modele - sunt atât de necesare!
Domnul Prof. Toader Buhăescu își notează ceva. Dacă ar ști Jecu ce-l așteaptă!
În prim plan, inginerul Ion-Nelu Jecu
Bineînțeles, atunci când a primit dreptul la replică, deloc surprinzător, autorul nu a avut nimic de reproșat „criticului” său! Este și firesc, având în vedere că au fost colegi și, vorba românului: „Corb la corb nu-și scoate ochii!”. Nu și-au scos! Ochii.

Ion-Nelu Jecu a dat mai multe detalii despre relația sa cu inginerul Matei Kiraly, despre emulația pe care a simțit-o în prezența acestui geniu al ingineriei românești, a povestit despre cum i-a venit ideea scrierii cărții, a adăugat și câteva detalii picante... și-a spus, în puține cuvinte, istoria.

A IEȘIT BINE!


Domnul inginer Constantin Alexandru ne propune un alt titlu incitant prin tema abordată: „ICEPRONAV GALAȚI - ALTFEL” cu subtitlul: „Întâmplări cu și despre inginerul Gelu Kahu și alți colaboratori-Colocviile Constructorilor de Nave”. Un titlu incitant și, categoric, ceva mai... aplicat: doar despre ICEPRONAV și despre eroii săi și, în strânsă legătură cu tema, o prezentare amplă a „Colocviilor” și a importanței lor pentru navaliști.

Când i-a făcut introducerea, Domnul  dr. ing. Jean Sever Popovici a ținut să evidențieze un anumit paragraf din carte, unul edificator asupra rostului „Colocviilor”: 
Domnul inginer Radu Moțoc a prezentat CV-ul autorului

Colocviile Constructorilor de Nave. O viziune valoroasă confirmată de cei zece ani de existență. Aș asemui această acțiune cu un curs postuniversitar cu o deosebire: la cursurile de zi ale universităților studenții învață cum se vor construi navele, iar la Colocvii, persoanele trecute de multă vreme de anii studenției, cu ani îndelungați de practicare a profesiei, au raportat cum au fost construite navele.


Doamna Violeta Ionescu, scriitoare și jurnalistă, ca redactor de carte ale ambelor volume propuse atenției, a sintetizat, în câteva cuvinte, drumul acestora până au ajuns în stadiul de a fi prezentate cititorilor. 

Înainte de toate însă, a ținut să precizeze că, anul trecut, tot la Editura PHOEBUS, a mai văzut lumina tiparului o carte, cea a Prof. Dr. Liviu Stoicescu, un volum apărut, din nefericire, la puțin timp după plecarea la Ceruri a autorului. 
Revenind, a evidențiat faptul că, ambele volume, prin conținutul lor, aduc și un omagiu celui care a fost inginerul Matei Kiraly și și-a manifestat regretul pentru felul în care sunt uitate marile personalități/ genii în țara noastră. 

Referindu-se strict la cartea Domnului inginer Constantin Alexandru, a apreciat că este un omagiu adus nu numai domnului Gelu Kahu, ci tuturor capetelor luminate de la ICEPRONAV și a recomandat ca acestei cărți să i se asigure o distribuție care să depășească granițele cercului navaliștilor, să ajungă la toți cei interesați să afle ce mari performanțe s-au înregistrat în această instituție de prim rang a cercetării inginerești din România. 
Doamna Violeta Ionescu, scriitor și jurnalist


- Cartea este evidența materială, proba materială că ceva a existat.
...
- Ce-a ajuns ICEPRONAV-UL acum? Aș spune că, față de ce a fost, este o umbră... străvezie.

- Nu mai este! - a punctat cineva, cu amărăciune, din sală.

A ținut, de asemenea, să sublinieze valoarea documentaristică a întregului volum și să recomande tuturor navaliștilor care au îndemânarea scrisului, să-și spună poveștile adevărate, să nu le țină doar pentru ei. 


Inginer Constantin Alexandru






Când a fost invitat să spună povestea cărții sale, Domnul inginer Constantin Alexandru a ținut să mulțumească, în primul rând, Doamnei Violeta Ionescu, pentru ajutorul acordat (ca redactor de carte) la realizarea acesteia. Cu o modestie pe care nu am putut să nu i-o remarc, s-a abținut de la orice alte comentarii, relatând doar un episod prin care a subliniat din nou aportul deosebit al redactorului de carte. O relatare care ar putea, foarte bine, ține locul unei încheieri reușite. V-o prezint în scurtul fragment video de mai jos:


                            👇

Câteva idei desprinse din cuvântul participanților:
Dr. ing. Roman Pârvulescu




Dr. ing. Roman Pârvulescu a regăsit în cele două cărți multe din activitățile cunoscute din ICEPRONAV. Și le-a confirmat.



Inginer Ilie Negrea



În viziunea Domnului inginer Ilie Negrea, cele două cărți completează niște goluri din istoria ICEPRONAV și a școlii românești de construcții navale.

Totodată, a evocat personalitatea inginerului Matei Kiraly din perioada în care amândoi erau angajați la Mangalia.

Despre întreprinderea Domnului Constantin Alexandru a făcut o afirmație care invită la meditație: autorul este una din puținele persoane care știe istoria ascunsă a ICEPRONAV-ului! 
Inginer Nicolae Orac



Domnul inginer Nicolae Orac, puțin nostalgic (este o calitate!), după ce i-a felicitat pe cei doi autori, a evocat personalitatea inginerului Gelu Kahu și-a altor colegi cu care a colaborat de-a lungul timpului, depănând mai multe amintiri.


Domnul Prof. Dr. Toader Buhăescu, convivial, cum îi este felul, nu s-a dezmințit:

ANIVERSARE
La a zecea aniversare,
CN-ul, ieșit din pandemii
Așteaptă o vaccinare
În etapa... la copii.

Remarcă omagiul pe care cartea Domnului Constantin Alexandru o aduce inginerului Gelu Kahu, cel care, prin funcțiile deținute de-a lungul timpului, a fost un veritabil conducător al construcțiilor navale la Galați. 

Apreciază faptul că, pe parcursul cărții, autorul a inclus scurte biografii ale oamenilor despre care vorbește, onorându-i astfel și satisfăcând curiozitățile nevinovate ale citittorilor.

Dar, când a venit rândul celeilalte cărți... cea a lui Ion-Nelu Jecu, trebuie avute în vedere două elemente importante: nu o citise încă, iar autorul... i-a fost cândva student! 

L-a... „analizat” în două epigrame. Iată-le:

NECESITATE
Prof. Dr. Toader Buhăescu
Amintirile-s necesare - 
Spre a testa ce-am memorat,
Ca să fie și mai clare,
Jecu le-a numerotat.

SURPRIZĂ
Domnului Jecu, calde mulțumiri
Că nu m-a omis la numărare
Și-a rămas cu dumiriri
Despre spațiile liniare.

Inginer Adolf Bako


Domnul inginer Adolf Bako a amintit cu regret de câteva din navele experimentale proiectate și realizate sub coordonarea inginerului Matei Kiraly - adevărate bijuterii tehnice, cu rezultate excelente la toate probele la care au fost supuse - și care, din neglijență sau eroare umană, au căzut pradă dărâmăturilor atunci când a fost extinsă una din secțiile ICEPRONAV-ului. 
Profesor Ion Cioroiu


Ultima intervenție a întâlnirii CCN cu numărul 82 a aparținut profesorului Ion Cioroiu (de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”), colaborator apropiat al navaliștilor în cadrul mai multor proiecte legate de istoria Galațiului și a familiilor orașului. Dânsul a evocat figura profesorului Constantin Năstase, unul din întemeitorii școlii gălățene de construcții navale și unul din primii coordonatori ai IPRONAV (Institutul de Proiectări Navale)-1950. 
A amintit-o, de asemenea, pe fiica acestuia, Adriana Năstase, om de știință remarcabil, colaboratoare a marelui Henri Coandă, pe care a cunoscut-o personal și care, din nefericire, ne-a părăsit în decembrie 2020.
Profesorul Ion Cioroiu și inginerul Ion-Nelu Jecu afară, la o predare de cărți cu autograf pentru LVA, acum CNVA

Ultima parte a întâlnirii CCN 82 (ultimele 10 minute) a fost rezervată participanților, care au primit, din partea celor doi colegi-autori, câte un exemplar al cărților lor, însemnate, bineînțeles, de autografele atât de dorite.  
Nimeni nu ar fi vrut să plece, dar... angajaților Bibliotecii li se terminase programul de lucru. Se închidea și instituția... 

Concluzii de final:
  • s-au reluat lucrările CCN după cincisprezece luni de pauză determinată de pandemia de Covid 19 - deci, „nimic nu se pierde, totul se... translatează în timp” - aș îndrăzni eu o interpretare a unei cunoscute legi a fizicii;
  • nu au fost uitați cei care, în această perioadă de pauză forțată au plecat dintre noi și pentru care, în semn de respect, s-a păstrat un moment de reculegere;
  • inginerii, spirite creatoare și inovatoare, pot deveni, atunci când... „se odihnesc”, și scriitori!
  • „Colocviile” asigură o continuitate de breaslă și un spirit de solidaritate printre navaliștii de toate vârstele și împrăștiați prin toată lumea. 
Mi-a făcut bine această reîntâlnire cu confrații navaliști și, chiar mai mult de-atât, m-am simțit onorat pentru invitația de a mă li alătura. 
Afirmația nu este una gratuită. De ce? Pentru că acești oameni au performat ca ingineri navaliști la cele mai înalte standarde, atât în cercetarea și proiectarea navală, cât și în șantierele navale, în construcții și/ sau reparații, în exploatare sau la catedră, ca profesori sau îndrumători de proiecte și/ sau doctorate. 

La mulți ani navaliștilor români!

La mulți ani CCN!

Observație: o parte din fotografiile folosite în această postare au fost luate de pe site-ul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați.

Mulțumesc Doamnei inginer Silvia Panaite pentru sprijinul pe care mi l-a dat în realizarea acestui articol!


joi, 18 martie 2021

IUBITUL MEU FRATE

Sever Meșca acordând autografe la lansarea cărții sale,
tetralogia „Vulturi, șoimi și caragațe”
   

Este firesc, face parte din parcursul vieții noastre ca, la un moment dat, să trecem... dincolo, adică dincolo - ce-o fi însemnând pentru unii sau alții acest ultim pas. Pentru cei dragi rămași pe drum, de regulă, se lasă cu suferințe complexe: durere, dor, ciudă, frustrări, dezamăgiri, depresii... unii ajung chiar să se certe cu Dumnezeu... 

Suferința omului poate fi mare pentru că pierde pe cineva drag, o ființă iubită care, de-a lungul a multor ani, le-a fost aproape în multe clipe de încercări, de suișuri și coborâșuri, de bucurii și dureri. Dar, când această plecare nu are loc în virtutea bunului mers al vieții, ci din motive obscure, gen Covod-19, chiar că îți vine să strigi la stele!

Astăzi, 18 martie 2021, a plecat de lângă mine, de lângă noi, iubitul meu frate, SEVER MEȘCA, inginer navalist, diplomat de carieră, scriitor, politician onest și patriot. 

Pe data de 3 martie 2021 împlinise 74 de ani.

Alături de fratele meu, la Borănești,
în curtea casei sale de țară

 A fost cu aproape șapte ani mai mare decât mine și, din această perspectivă, m-a iubit, protejat și îndrumat încă de când m-am născut. 

Atunci când mi-a fost greu la școală, m-a învățat. Când m-au chinuit/ bătut copiii afară, m-a apărat. Când am devenit adolescent, m-a învățat. Când am fost rebel, m-a domolit. M-a îndrumat spre sport și spre activitățile culte, trezindu-mi plăcerea lecturii și a audierii muzicii de calitate. M-a întors din drum atunci când am fost tentat s-o iau în direcția greșită și nu m-a părăsit atunci când am fost gata-gata s-o termin cu lumea aceasta pe caz de boală mortală. M-a îmbărbătat când am plecat în armată și mi-a redat încrederea în forțele proprii pentru a urma  aceeași facultate ca și el. Mi-a cumpărat primul costum și primii blugi. Mi-a făcut cadou primul casetofon din viața mea. M-a învățat cum să mă port cu fetele și cum să le cuceresc inimile. A fost alături de mine când m-am însurat și când mi s-a născut fetița. Am stat alături atunci când, părinții noștri, unul câte unul, au plecat la Ceruri. 
4 ianuarie 2014. Acasă la fratele meu, la București,
la aniversarea celor 60 de ani pe care tocmai îi împlinisem.
Fratele meu alături de nepot (fiul său) și de soția mea.

Da, pot afirma, fără să greșesc: fratele mi-a fost, adeseori, ca un tată! Pentru că, atunci când, părinții noștri, îmbătrânind și mai pierzând din energie, nu mai aveau autoritate asupra mea, această sarcină a devenit una din atribuțiile lui, eu acceptând-o cu mare deschidere și respect.
În virtutea acestei autorități, în ultimii ani, la propunerea sa, aniversarea zilei mele de naștere o făceam acasă la el, la București. Și, pentru că niciodată nu a uitat „marile suferințe” pe care fratele său le-a îndurat în tinerețe, la împlinirea frumoasei vârste de 60 de ani, mi-a dăruit, împreună cu fiul său și nepotul meu, Sever Liviu, o... chitară! În amintirea aceleia pe care tatăl nostru mi-a spart-o în timpul liceului pe motiv de rezultate proaste la învățătură și... altele... În urma acceptării acestui cadou (cu multe lacrimi pe obraz) i-am rămas dator nepotului cu un minirecital pe care, însă, nu cred că îl voi onora vreodată.

A fost nu numai un cititor fervent de literatură bună, ci și un scriitor talentat care a abordat, în scrierile sale, teme diferite - politică, istorie, divertisment - teme bine și cu mult discerământ tratate, teme care nu sunt la îndemâna oricui. 
Astfel, a scris trei cărți ce stau mărturie frământărilor de pe scena politică românească în primii ani de după Revoluție și a căror prezentare o puteți accesa dând clic aici





Pe 12 decembrie 2018, la Clubul Parlamentarilor din Palatul Parlamentului a avut loc lansarea tetralogiei „Vulturi, șoimi și caragațe”, o lucrare de mari dimensiuni la care a lucrat mulți ani pentru documentare, prelucrare de documente și fotografii și structurare. A rezultat o veritabilă saga în care istoria unei familii este foarte bine încadrată în istoria întregii Românii. Este, totodată, un omagiu adus eroilor care au luptat și mulți chiar și-au jertfit viețile în toate războaiele de independență și de întregire de neam, începând de la 1877 încoace.

O prezentare a acestei cărți pe care, personal, o consider o capodoperă (îmi dau toată silința să nu fiu subiectiv!) a genului, o puteți găsi accesând blogul aici.




Din fericire, a reușit să finalizeze o carte de suflet, Amintiri de la pescuit, carte care a apărut la Editura SEMNE în anul 2020.

În comparație cu celelalte volume scrise de fratele meu, acesta este unul pe care l-a scris mult mai relaxat, tema tratând una din marile sale pasiuni - pescuitul - și prieteniile de-o viață pe care le-a legat cu confrații pescari prin bălțile Dunării sau în Deltă. Într-un viitor apropiat îi promit (acum, în ceasul 13 - iartă-mă, frate!) fratelui meu că voi încerca să fac o prezentare demnă acestei cărți, așa cum o merită! 




Azi, 18 martie 2021, s-a stins din viață, pe motiv de Covid-19, fratele meu Sever MEȘCA. 

Dar, chiar dacă trupul, această mașinărie care, la un moment dat, se strică iremediabil, a cedat, spiritul lui rămâne nemuritor. Iar spiritul meu, acela al fratelui care încă mai este pe aici, pe Pământ, va menține permanent legătura cu spiritul lui. Acestea CONTEAZĂ! Nu o să plâng.

Preluare de pe „Facebook” de la Aldo Aldo - mulțumesc pentru cuvintele tale frumoase și oneste, dragă Sanda!

LULU, FRATELE LUI FLORIN

Oh, Florine, dacă am putea să plecăm Dincolo, pur și simplu, ca păsările, deschizând aripile care în clipa aceea ni se descoperă... ce bine ar fi!... Tu, nu - dar eu, da, am plâns pentru Lulu, pentru că noi, femeile, așa știm să ne arătăm neputința și limitarea în fața implacabilității Destinului.

Eram mici, puști și puștoaice, când ne adunam într-o ceată veselă, să trecem Dunărea cu bacul, la plaja „Cocuța” și ne uitam cu o admirație vecină cu venerația la bărbatul tânăr, cu corp frumos clădit, puternic, cu un bronz strălucitor, o prezență care se remarca prin ținuta de aristocrat. Era, pentru noi, un model – modelul intelectualului realizat. Era, pentru noi, „fratele lui Florin”, iar acest „titlu nobiliar”, care îți creștea atuurile, parcă se revărsa într-un fel anume și asupra întregului nostru grup, setos de modele la trecerea din copilărie spre adolescență. În această dimineață aflu de pe blogul tău că Lulu a urcat pe curcubeu în 18 martie – iar cauza imediată nu mai are importanță; importante sunt faptele pe care le-a lăsat în urmă și ceea ce a sădit în ceilalți.

În mintea mea se țese un tablou de final în care Lulu, ca un aristocrat rus, urcă la stele în troica trasă de bidivii cerești, în sunetul răscolitor al unei chitare care se ridică peste un cor de glasuri de balalaică, în același timp jelind plecarea și onorând Spiritul care și-a încheiat periplul pământesc.

Fie-ți urcușul lin, Lulu!

Dumnezeu să te odihnească în veșnica Lumină a Iubirii Sale!