Se afișează postările cu eticheta navalist. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta navalist. Afișați toate postările

joi, 18 martie 2021

IUBITUL MEU FRATE

Sever Meșca acordând autografe la lansarea cărții sale,
tetralogia „Vulturi, șoimi și caragațe”
   

Este firesc, face parte din parcursul vieții noastre ca, la un moment dat, să trecem... dincolo, adică dincolo - ce-o fi însemnând pentru unii sau alții acest ultim pas. Pentru cei dragi rămași pe drum, de regulă, se lasă cu suferințe complexe: durere, dor, ciudă, frustrări, dezamăgiri, depresii... unii ajung chiar să se certe cu Dumnezeu... 

Suferința omului poate fi mare pentru că pierde pe cineva drag, o ființă iubită care, de-a lungul a multor ani, le-a fost aproape în multe clipe de încercări, de suișuri și coborâșuri, de bucurii și dureri. Dar, când această plecare nu are loc în virtutea bunului mers al vieții, ci din motive obscure, gen Covod-19, chiar că îți vine să strigi la stele!

Astăzi, 18 martie 2021, a plecat de lângă mine, de lângă noi, iubitul meu frate, SEVER MEȘCA, inginer navalist, diplomat de carieră, scriitor, politician onest și patriot. 

Pe data de 3 martie 2021 împlinise 74 de ani.

Alături de fratele meu, la Borănești,
în curtea casei sale de țară

 A fost cu aproape șapte ani mai mare decât mine și, din această perspectivă, m-a iubit, protejat și îndrumat încă de când m-am născut. 

Atunci când mi-a fost greu la școală, m-a învățat. Când m-au chinuit/ bătut copiii afară, m-a apărat. Când am devenit adolescent, m-a învățat. Când am fost rebel, m-a domolit. M-a îndrumat spre sport și spre activitățile culte, trezindu-mi plăcerea lecturii și a audierii muzicii de calitate. M-a întors din drum atunci când am fost tentat s-o iau în direcția greșită și nu m-a părăsit atunci când am fost gata-gata s-o termin cu lumea aceasta pe caz de boală mortală. M-a îmbărbătat când am plecat în armată și mi-a redat încrederea în forțele proprii pentru a urma  aceeași facultate ca și el. Mi-a cumpărat primul costum și primii blugi. Mi-a făcut cadou primul casetofon din viața mea. M-a învățat cum să mă port cu fetele și cum să le cuceresc inimile. A fost alături de mine când m-am însurat și când mi s-a născut fetița. Am stat alături atunci când, părinții noștri, unul câte unul, au plecat la Ceruri. 
4 ianuarie 2014. Acasă la fratele meu, la București,
la aniversarea celor 60 de ani pe care tocmai îi împlinisem.
Fratele meu alături de nepot (fiul său) și de soția mea.

Da, pot afirma, fără să greșesc: fratele mi-a fost, adeseori, ca un tată! Pentru că, atunci când, părinții noștri, îmbătrânind și mai pierzând din energie, nu mai aveau autoritate asupra mea, această sarcină a devenit una din atribuțiile lui, eu acceptând-o cu mare deschidere și respect.
În virtutea acestei autorități, în ultimii ani, la propunerea sa, aniversarea zilei mele de naștere o făceam acasă la el, la București. Și, pentru că niciodată nu a uitat „marile suferințe” pe care fratele său le-a îndurat în tinerețe, la împlinirea frumoasei vârste de 60 de ani, mi-a dăruit, împreună cu fiul său și nepotul meu, Sever Liviu, o... chitară! În amintirea aceleia pe care tatăl nostru mi-a spart-o în timpul liceului pe motiv de rezultate proaste la învățătură și... altele... În urma acceptării acestui cadou (cu multe lacrimi pe obraz) i-am rămas dator nepotului cu un minirecital pe care, însă, nu cred că îl voi onora vreodată.

A fost nu numai un cititor fervent de literatură bună, ci și un scriitor talentat care a abordat, în scrierile sale, teme diferite - politică, istorie, divertisment - teme bine și cu mult discerământ tratate, teme care nu sunt la îndemâna oricui. 
Astfel, a scris trei cărți ce stau mărturie frământărilor de pe scena politică românească în primii ani de după Revoluție și a căror prezentare o puteți accesa dând clic aici





Pe 12 decembrie 2018, la Clubul Parlamentarilor din Palatul Parlamentului a avut loc lansarea tetralogiei „Vulturi, șoimi și caragațe”, o lucrare de mari dimensiuni la care a lucrat mulți ani pentru documentare, prelucrare de documente și fotografii și structurare. A rezultat o veritabilă saga în care istoria unei familii este foarte bine încadrată în istoria întregii Românii. Este, totodată, un omagiu adus eroilor care au luptat și mulți chiar și-au jertfit viețile în toate războaiele de independență și de întregire de neam, începând de la 1877 încoace.

O prezentare a acestei cărți pe care, personal, o consider o capodoperă (îmi dau toată silința să nu fiu subiectiv!) a genului, o puteți găsi accesând blogul aici.




Din fericire, a reușit să finalizeze o carte de suflet, Amintiri de la pescuit, carte care a apărut la Editura SEMNE în anul 2020.

În comparație cu celelalte volume scrise de fratele meu, acesta este unul pe care l-a scris mult mai relaxat, tema tratând una din marile sale pasiuni - pescuitul - și prieteniile de-o viață pe care le-a legat cu confrații pescari prin bălțile Dunării sau în Deltă. Într-un viitor apropiat îi promit (acum, în ceasul 13 - iartă-mă, frate!) fratelui meu că voi încerca să fac o prezentare demnă acestei cărți, așa cum o merită! 




Azi, 18 martie 2021, s-a stins din viață, pe motiv de Covid-19, fratele meu Sever MEȘCA. 

Dar, chiar dacă trupul, această mașinărie care, la un moment dat, se strică iremediabil, a cedat, spiritul lui rămâne nemuritor. Iar spiritul meu, acela al fratelui care încă mai este pe aici, pe Pământ, va menține permanent legătura cu spiritul lui. Acestea CONTEAZĂ! Nu o să plâng.

Preluare de pe „Facebook” de la Aldo Aldo - mulțumesc pentru cuvintele tale frumoase și oneste, dragă Sanda!

LULU, FRATELE LUI FLORIN

Oh, Florine, dacă am putea să plecăm Dincolo, pur și simplu, ca păsările, deschizând aripile care în clipa aceea ni se descoperă... ce bine ar fi!... Tu, nu - dar eu, da, am plâns pentru Lulu, pentru că noi, femeile, așa știm să ne arătăm neputința și limitarea în fața implacabilității Destinului.

Eram mici, puști și puștoaice, când ne adunam într-o ceată veselă, să trecem Dunărea cu bacul, la plaja „Cocuța” și ne uitam cu o admirație vecină cu venerația la bărbatul tânăr, cu corp frumos clădit, puternic, cu un bronz strălucitor, o prezență care se remarca prin ținuta de aristocrat. Era, pentru noi, un model – modelul intelectualului realizat. Era, pentru noi, „fratele lui Florin”, iar acest „titlu nobiliar”, care îți creștea atuurile, parcă se revărsa într-un fel anume și asupra întregului nostru grup, setos de modele la trecerea din copilărie spre adolescență. În această dimineață aflu de pe blogul tău că Lulu a urcat pe curcubeu în 18 martie – iar cauza imediată nu mai are importanță; importante sunt faptele pe care le-a lăsat în urmă și ceea ce a sădit în ceilalți.

În mintea mea se țese un tablou de final în care Lulu, ca un aristocrat rus, urcă la stele în troica trasă de bidivii cerești, în sunetul răscolitor al unei chitare care se ridică peste un cor de glasuri de balalaică, în același timp jelind plecarea și onorând Spiritul care și-a încheiat periplul pământesc.

Fie-ți urcușul lin, Lulu!

Dumnezeu să te odihnească în veșnica Lumină a Iubirii Sale!