miercuri, 10 martie 2021

LA DAME BRUNE

 Muzica: Geroge Moustaki, versurile: Barbara și George Moustaki

Pentru mine șansoneta înseamnă poezie, poveste, mesaj, sentiment și... melodie. Rezonând cu toate acestea, este firesc să-mi placă acest gen și să-l cultiv.

Prin urmare vă propun (încă) o șansonetă celebră - La Dame Brune - de data aceasta în interpretarea de excepție a altor doi „uriași” ai genului: Barbara și George Moustaki

Un minunat dialog se înfiripă între poet și muză, o muză cât se poate de bine conturată în mintea sa (La longue dame brune) și care, transcendând spațiile, i se înfățișează răspunzând dorințelor și anulând îndoielile.

Pour une longue dame brune, j'ai inventé
Une chanson au clair de la lune, quelques couplets.
Si jamais elle l'entend un jour, elle saura
Que c'est une chanson d'amour pour elle et moi.

Je suis la longue dame brune que tu attends.
Je suis la longue dame brune et je t'entends.
Chante encore au clair de la lune, je viens vers toi.
Ta guitare, orgue de fortune, guide mes pas.

Pierrot m'avait prêté sa plume ce matin-là.
A ma guitare de fortune j'ai pris le la.
Je me suis pris pour un poète en écrivant
Les mots qui passaient par ma tête comme le vent.
 

Pierrot t'avait prêté sa plume cette nuit-là.
A ta guitare de fortune, tu pris le la,
Et je t'ai pris pour un poète en écoutant
Les mots qui passaient par ta tête comme le vent.

J'ai habillé la dame brune dans mes pensées
D'un morceau de voile de brume et de rosée.
J'ai fait son lit contre ma peau pour qu'elle soit bien,
Bien à l'abri et bien au chaud contre mes mains.

Habillée de voile de brume et de rosée
Je suis la longue dame brune de ta pensée.
Chante encore au clair de la lune, je viens vers toi.
A travers les monts et les dunes, j'entends ta voix.
 

Pour une longue dame brune, j'ai inventé
Une chanson au clair de la lune, quelques couplets.
Je sais qu'elle l'entendra un jour, qui sait demain,
Pour que cette chanson d'amour finisse bien.

Bonjour, je suis la dame brune, j'ai tant marché.
Bonjour, je suis la dame brune, je t'ai trouvé.
Fais-moi place au creux de ton lit, je serai bien,
Bien au chaud et bien à l'abri contre tes reins.

Dacă, de regulă, poeții suferă din cauza muzei care nu vine sau care nu-i iubește sau îi trădează... de data aceasta, trubadurul nu întâmpină nicio rezistență: el compune o melodie doar pentru ea - la longue dame brune - un cântec de dragoste, în speranța că va fi auzit, iar muza îi vine în întâmpinare:

Eu sunt înalta doamnă brunetă pe care tu o aștepți.
Eu sunt înalta doamnă brunetă și te aud.
Cântă în continuare sub clar de lună, vin spre tine.
Chitara ta, orga norocului îmi îndrumă pașii.

Similitudinea dintre scena noastră și cea din vechiul și cunoscutul cântec popular Au clair de la lune este evidentă. Pentru că, toate cuvintele de dragoste ce-i trec prin minte aievea unui vânt, sunt scrise cu pana împrumutată de la Pierrot (eroul cântecelului).

Da, se poate spune că, de astă dată, poetul/trubadurul este fericit. Muza vine și răspunde îmbrățișărilor și fanteziilor iubitului. Și îl inspiră. Silueta, vocea și jocul muzei - Barbara - se potrivesc de minune cu vocea caldă și timbrată a trubadurului - George Moustaki. 
 
Un videoclip cu un decor și o regie cât se poate de simple, dar cu o interpretare și un joc scenic excelente.

O interpretare inedită a melodiei ne este propusă,peste ani, de același trubadur (Moustaki), de data aceasta în duet cu Martine Gantier.

Șansoneta, dacă este ascultată, cucerește. 

George Moustaki a compus multe cântece de excepție, unul din cele mai cunoscute fiind Milord din repertoriul inegalabilei Édith Piaf.

Din „portofoliul George Moustaki” vă mai recomand Le métèque, comentat aicihttps://florinmesca.blogspot.com/2020/07/georges-moustaki-le-meteque.html

joi, 4 martie 2021

IONUȚ CARAGEA, un scriitor nu numai prolific, ci și valoros

 

Pentru al treilea an la rând, poetului și scriitorului Ionuț Caragea îi este confirmată valoarea prin recunoaștere internațională, adăugându-i-se la blazon un nou premiu prestigios, și anume, „Diploma de Onoare” a „Societății Poeților Francezi” (La Société des Poètes Français) pe anul 2020.

http://www.societedespoetesfrancais.net/palmares-concours-adultes-a180654298?fbclid=IwAR3XziLu-IISsPDHrtM31YHYngu0LaD8bY6ZxZeYANsD-RelqHQGUR0786s

Semnificația evenimentului devine mult mai profundă dacă reușim să descifrăm dincolo de citirea unui simplu enunț. De ce? Pentru că, dacă în țara sa natală, poetul, prin desele sale luări de poziții critice la adresa factorilor decizionali din rândul tagmei scriitorilor, a devenit incomod și... evitat, pe alte meridiane - mă refer, concret, la Franța, patria lui Voltaire, a lui Hugo, Rimbaud și toți ceilalți mari scriitori - nu numai că este recunoscut, dar, din câte se pare, este și... adoptat! 

Nu-i vorbă, n-ar fi prima oară când marii români devin mari francezi: un popor talentat, dar căpușat de valori îndoielnice își expulzează reprezentanții de frunte încredințându-i unei noi mame, în cazul de față, „Mama Franța”. „Mama Franța” îi primește cu brațele descgise, îi recunoaște ca pe proprii fii și... îi crește. Panait Istrati, Constantin Brâncuși, George Enescu, Mircea Eliade, Emil Cioran... să fi devenit mai mult francezi decât români? În virtutea celor spuse mai sus, Franța are toate motivele să și-i revendice.

 De ce se face vinovat poetul Ionuț Caragea în țara sa? 

Conștient de propria valoare, combate cu curaj și argumentat „găștile” (formularea îi aparține) de scriitori care fac schimburi de invitații, amabilități și premii (literare), în detrimentul valorii și corectitudinii. 

M-agăț cu disperare de unii oameni mari
Și-ncerc pe cât posibil să-ndepărtez prostia,
Dar, vai, pe zi ce trece, aceștia-s tot mai rari,
Și simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia.
(Și simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia)

Dar să-i ingorăm. În pofida faptului că, bănuiesc eu, au și niște „merite” de care nu sunt conștienți: în cazul acesta concret, se numără printre inspiratorii poemelor din volumul premiat: Infectat cu iubire (Infecté par lAmour). 

Chiar dacă poetul este rănit, omul găsește resursele necesare renașterii prin iubire - pentru că-i „infectat”! Sau invers: omul este „rănitul”, iar poetul, „infectatul”... 

Cert este că, în poemul care dă titlul volumului, „infecția” este acută: 

un om, alți oameni
și umbrele lor
vorbind prin semne
despre distanțele
ce ne separă
desăvârșind absența

o durere, alte dureri
și piroanele-înfipte
în inima împietrită de spaimă
pe care sufletul se cațără
pentru a ajunge
la Dumnezeu

o moarte, alte morți
și toate lacrimile
scurgându-se tăcute
sub o mie și una
de măști părăsite
de speranțe și vise

o floare, alte flori
și amintirile cu petale de foc
sperând să mai fie
măcar o dată privite
prin ferestrele
oarbe ale cărnii
pentru a resuscita
poezia din noi

o lume, alte lumi
și stelele lor căzătoare
făcându-ne cu ochiul
înainte de dispariția lor
în spitalul obscurității
universale

o pâine, alte pâini
și trupurile aburinde
cu care întâmpinăm
îngerul foamei
fără de sfârșit

o tăcere, alte tăceri
și umbra care continuă
să-mi fie alături
ca un câine care
nu-și trădează stăpânul
îndemnându-mă
să scriu, să scriu…

un cuvânt, alte cuvinte
și pixul meu care lasă
urme albastre pe hârtie
de parcă cerul ar păși
pe zăpada uitării

o zi, alte zile
și poemul acesta
limpede ca o lacrimă
prin care mă privește
moartea cu masca pe față
neîndrăznind să mă atingă
fiindcă
sunt infectat
cu iubire

Transcendența omului născut poet este evidentă. Omul este pe Pământ, dar poetul este Acolo - și știe! În condițiile acestea - a infectării cronice cu iubire - nici moartea cu mască pe față nu-l poate atinge.

Un fel de crez artistic al poetului mai poate fi descifrat și din: Un poem ordinar, cuprins în același volum premiat. De undeva, de pe culmile creației, poetul, într-un imbold al... îngăduinței, își manifestă dorința de a scrie un... „poem ordinar”. Un poem ordinar, adică unul fără valoare: o poezie să nu mai fie poezie..., să fie ordinar de dragul ordinarului. Ce urmărește prin acest experiment? O coborâre conștientă la nivelurile cele mai joase pentru a înțelege de ce unii dintre (să-i numim) confrați se complac în... mediocritate.

Întrucât nu mi-am propus să încerc să fac o cronică volumului, ci să semnalez o nouă apreciere internațională a unuia dintre cei mai mari poeți români contemporani, mă opresc aici. Volumul, de altfel, se prezintă singur: prin conținut, prin substanță, prin mesaj.

De asemenea, de remarcat din anunțul făcut de „Societatea Poeților Francezi”: din România au mai primit „Diploma de Onoare” și Manolita Dragomir-Filimonescu (Timișoara) pentru volumul Les Jours Toujours și Sonia Elvireanu (Alba-Iulia) pentru volumul Le Chant de la Mer à lHombre.
 

vineri, 12 februarie 2021

La Ballade des Gens Heureux-Balada oamenilor fericiți

O superbă piesă, optimistă, cu un mesaj de pace, de dragoste pentru natură, de înțelegere și bucurie, în interpretarea lui Gérard Lenorman: La Ballade des Gens Heureux. Înregistrarea propusă este din anul 1976.
  


Notre vieille terre est une étoile                                      Bătrânul nostru Pământ este o stea
Où toi aussi tu brilles un peu                                          Unde și tu strălucești puțin
Je viens te chanter la ballade                                         Vin să-ți cânt balada 
La ballade des gens heureux                                         Balada oamenilor fericiți
Je viens te chanter la ballade                                         Vin să-ți cânt balada
La ballade des gens heureux                                         Balada oamenilor fericiți
Tu n'as pas de titre ni de grade                                      Nu ai funcție sau rang
Mais tu dis "tu" quand tu parles à Dieu                          Dar spui „Tu” când îi vorbești lui Dumnezeu
Je viens te chanter la ballade                                         Vin să-ți cânt balada
La ballade des gens heureux                                         Balada oamenilor fericiți
Journaliste, pour ta première page                                Jurnalistule, pe prima pagină
Tu peux écrire tout ce que tu veux                                 Poți scrie orice vrei
Je t'offre un titre formidable                                            Eu îți ofer un titlu formidabil
La ballade des gens heureux                                         Balada oamenilor fericiți
Je t'offre un titre formidable                                            Îți ofer un titlu formidabil
La ballade des gens heureux                                         Balada oamenilor fericiți
Toi, qui as planté un arbre                                              Tu, care ai plantat un copac
Dans ton petit jardin de banlieue                                    În mica ta grădină de provincie
Je viens te chanter la ballade                                         Vin să-ți cânt balada
La ballade des gens heureux                                         Balada oamenilor fericiți
Je viens (te chanter la ballade)                                      Vin să-ți cânt balada
(La ballade des gens heureux)                                       Balada oamenilor fericiți
Il s'endort et tu le regardes                                             El adoarme și tu îl privești
C'est un enfant il te ressemble un peu                           Este un copil care-ți seamănă un pic
On vient lui chanter la ballade                                        Vin să-i cânt balada
La ballade des gens heureux                                         Balada oamenilor fericiți
On vient lui chanter (la ballade)                                     Vin să-ți cânt balada
(La ballade des gens heureux)                                       Balada oamenilor fericiți
Toi la star, du haut de ta vague                                      Tu, steaua aflată în culmea succesului
Descends vers nous, tu nous verras mieux                   Coboară la noi, ne vei vedea mai bine
On vient te chanter la ballade                                        Vin să-ți cânt balada
La ballade des gens heureux                                         Balada oamenilor fericiți
Roi de la drague et de la rigolade                                  Rege al flirtului și al distracției
Rouleur-flambeur ou gentil petit vieux                            Saltimbanc sau un bătrânel drăguț
(On vient te chanter la ballade)                                      Vin să-ți cânt balada
La ballade des gens heureux                                         Balada oamenilor fericiți
Comme un chœur dans une cathédrale                         Ca un cor într-o catedrală
Comme un oiseau qui fait ce qu'il peut                           Ca o pasăre ce-și cântă versul
Tu viens de chanter la ballade                                        Tu vii să cânți balada
La ballade des gens heureux                                          Balada oamenilor fericiți
Compozitori: Pierre Delanoe / Gerard Lenorman / Gerard Bergman

Versurile cântecului La ballade des gens heureux © Justine Melody S.a.r.l.
👉De remarcat cum, în ultima strofă, refrenul: Vin să-ți cânt balada/ Balada oamenilor fericiți, este schimbat în: Tu vii să cânți balada/ Balada oamenilor fericiți. Partenerul căruia i se spune „Balada omului fericit” devine la rându-i... FERICIT!
O revenire, după multă vreme, a lui Gérard Lenorman, de data aceasta alături de Zaz. Au trecut anii și pentru șansonetist, vocea nu îi mai este la fel de „curată”, dar Zaz, prin tinerețea și străulcirea interpretării, compensează, transformând „defectele” în veritabile „plusuri”. Vă sfătuiesc cu căldură, dacă sunteți iubitori ai șansonetei, să ascultați și această versiune. Este superbă!


Vă mai propun și:


miercuri, 9 decembrie 2020

Din întrebările unui sceptic adresate unui sahaja yoghin - 6 (Dialoguri cu mine însumi)

             Al şaselea dialog
                  (Cine este Shri Mataji?)

- Să ştii că eu te ţin în continuare dator cu un răspuns!

- Aminteşte-mi, te rog!

- Mi-ai vorbit despre energia Kundalini, mi-ai dat Realizarea Sinelui, m-ai învăţat cum şi unde pot medita, mi-ai vorbit despre purificări şi minuni, mi-ai mai spus că Însăşi Shri Mataji a pus bazele acestei forme moderne de yoga, dar... fii, te rog, ceva mai explicit: cine este Shri Mataji? De unde a apărut Această Doamnă? Cine este şi de ce ar trebui să am eu încredere în toată povestea cu... Realizarea Sinelui? De ce... de ce Sahaja Yoga este superioară celorlalte forme de yoga? Te rog, dă-mi motive, dă-mi argumente care să-mi îndepărteze orice urmă de îndoială!

- Ei, da! Se poate spune că nu te-ncurci cu jumătăţi de măsură şi nu accepţi afirmaţii gratuite! Da: ai pus degetul pe rană! Vorbind la modul figurativ, bineînţeles!

- Figurativ-nefigurativ, tu răspunde la modul cel mai clar cu putinţă!

- Bine, dar va trebui să intri în jocul meu şi să participi activ la formularea răspunsului.

- Nu prea-ţi înţeleg jocul vorbelor, dar... mă prind!

- E simplu de tot! Vom încerca metoda lui Socrate!

- ?!?!?!

- Renunţă la mimica asta caraghioasă, că mă pufneşte râsul! Şi nu te mai mira atâta, că o să vezi imediat despre ce este vorba! Acum, spune-mi: înainte vreme ai simţit ceva deosebit în palme când le ţineai întinse?

- Nu, sigur că nu!

- Dar după Realizare?

- Păi, am simţit vibraţiile! Le-am simţit ca lumea!

- Recunoşti diferenţa?

            - Sigur că o recunosc! Mă şi bucur de această descoperire!

            - Perfect! Dar mi-aş dori ca tu să înţelegi că Realizarea ai primit-o de la...

            - De la tine! Doar nu o să neg aşa ceva!

            - Mai aşteaptă puţin! Dar eu... eu de la cine am spus că am primit Realizarea?

            - Sper că nu o să te contrazici singur: tu însuţi mi-ai spus că Shri Mataji ţi-a dat Realizarea!

            - Nu! Nu o să neg niciodată! A venit, însă, vremea să sintetizez: tu ai primit Realizarea Sinelui de la mine, eu am primit-o de la Shri Mataji, deci...

            - Vrei să spui că şi eu am primit-o de la Shri Mataji?!

            - De ce nu? Ţi-am spus că eu sunt doar un instrument! Iar din clipa în care ai simţit vibraţiile, tu, la rândul tău, ai devenit un instrument ce vei duce mai departe această cunoaştere despre corpul subtil şi despre energia Kundalini!

            - Vrei să spui că şi eu voi putea activa energia Kundalini altor persoane?

            - Sigur că da! Doar că va trebui să te antrenezi zilnic, adică...        

            - Adică?

            - Adică să meditezi, să faci purificări...

            - Nu mi-a părut ceva greu.

            - După ce ai exersat deja, este firesc să nu ţi se mai pară dificil, dar – recunoaşte – nici nu-ţi ocupă prea mult timp. În plus, este foarte plăcut să stai în meditaţie. Întreg corpul se destinde, mintea se relaxează...

            - Cumva, nevoia de meditaţie s-ar manifesta ca un drog?

            - Nu! Nicidecum! De la droguri devii dependent până la pierzanie, pe când în starea de meditaţie eşti pe deplin stăpân pe propriul corp, pe propria minte, pe propriile decizii!

            - Observ că, folosind tertipuri meşteşugite, te-ai îndepărtat de întrebarea mea: cine este Shri Mataji? 

            - Răspunsul l-ai dat chiar tu puţin mai devreme!

            - Când, măi?! Ce răspuns?! Care răspuns?!

            - Atunci când ai înţeles că Realizarea Sinelui ai primit-o chiar de la Shri Mataji!

            - Ce vrei să spui cu asta?

            - Este foarte simplu! La întrebarea: Cine este Shri Mataji? – se impune imediat şi firesc, răspunsul: Shri Mataji este Cea care ţi-a dat Realizarea Sinelui! Shri Mataji este Cea care ne-a dat tuturor Realizarea Sinelui! Shri Mataji este Cea care a conceput Sahaja Yoga şi a răspândit-o în întreaga lume! Eşti mulţumit acum? Este destul pentru tine?

            - Măi, ce-ai întors-o din condei!

            - Întors-neîntors, nu crezi că ţi-am dat un răspuns corect? 

Părinții și frații lui Shri Mataji.
Rândul 2, pozițiile 2, 3 și 4: Shri Mataji, tatăl și mama Sa
        - Ba da! Ce să mai zic? Dar... de unde a apărut Doamna Aceasta? Aş vrea să ştiu – te rog, acceptă-mi curiozitatea pământeană – cum de o fiinţă aparent obişnuită, manifestă nişte calităţi atât de... de excepţionale? Trebuie să aibă şi Dumneaei nişte părinţi, o ţară în care s-a născut, nu?

            - Acestea sunt cele mai simple întrebări, prietene! Tu vrei o biografie. Deh! Cum mai vorbeşte omul din tine! Pe scurt − ca să nu te trimit la Google − iată care ar fi datele de care ai tu nevoie: Shri Mataji s-a născut în 1923, în India, într-o familie creştină, descendentă a istoricei dinastii Shalivahan. Părinţii Săi erau intelectuali de marcă ai societăţii indiene: tatăl, un reputat erudit, a tradus Coranul în marathi şi a fost membru al Adunării Constituante care a elaborat prima constituţie a Indiei libere, iar mama Sa a fost prima femeie din India distinsă cu o diplomă de onoare în matematică. Shri Mataji a avut de mică înclinaţie spre spiritualitate şi a observat lumea, având privilegiul de a-şi petrece vacanţele, alături de părinţi, în ashram-ul şi în compania lui Mahatma Gandhi. Inspirată de idealurile lui a participat activ, alături de familia Sa, la lupta de eliberare naţională a Indiei de sub ocupaţia engleză. A făcut studii de medicină şi psihologie la Lahore, dar nu a profesat, deoarece simţea că trebuie să se dedice unei cu totul altei munci: cea a promovării cunoaşterii despre energia Kundalini. Astfel că studiile I-au folosit doar pentru o înţelegere mai aprofundată a corpului uman şi a fiziologiei acestuia. În 1947 s-a căsătorit cu domnul Chandrika Prasad Shrivastava, membru al administraţiei de stat, viitor Secretar General al Organizaţiei Maritime Internaţionale a Naţiunilor Unite pe o perioadă de patru mandate (16 ani). Căsătoria le-a fost binecuvântată de naşterea a două fete. Să-ţi mai spun?           

Shri Mataji și soțul Său, Sir Chandrika Prasad Shrivastava,
alături de cele două fiice, Sadhana și Kalpana
- Mai spune! E un C.V... impresionat! Vreau să cunosc cât mai multe despre omul Shri Mataji!

            - Continui atunci: membră a mai multor instituţii şi universităţi din întreaga lume, a fost invitată să conferenţieze pe teme medicale sau de pace la numeroase întâlniri internaţionale, inclusiv la O.N.U. De altfel, în anul 1989 i s-a decernat Medalia Păcii a Naţiunilor Unite şi între anii 1989 şi 1994 a fost invitată (patru ani consecutiv!) să vorbească despre modalităţile de realizare a păcii mondiale. Şi, dacă tot nu ţi se pare de ajuns, află că a fost nominalizată de două ori la Premiul Nobel pentru Pace!

            - Măi, omule, încep să mă simt mic aflând că sunt contemporan cu o  personalitate atât de mare.

            - Nu! Nu aceasta este ideea! Din contră: trebuie să ne bucurăm de oportunitatea de a-I fi aproape şi să încercăm să-I înţelegem corect mesajul. Şi... să-l ducem mai departe!

            - Trebuie să recunosc: acum sunt ceva mai liniştit...

- Da... cred şi eu că poţi să fii liniştit: pentru semeni, Shri Mataji este un om ca toţi oamenii, unul absolut normal, doar că – şi noi am recunoscut aceasta, deja – este dotată cu o cunoaştere extraordinară: cea a trezirii energiei Kundalini! Ce-i cu tine, măi, băiatule? Ce-ai rămas aşa de mut?!

- Frate, nu mai am cuvinte... Îmi cer iertare, dar... mă simt dator cu o mărturisire: mă temeam ca nu cumva Shri Mataji să fie din cele ce umblă cu... ştii şi tu, cu... cu farmece, măi!...

- Omule, trezeşte-te! Te-ai simţit vreun moment posedat? Sau hipnotizat? Vibraţiile din palme au fost vreo închipuire de-a mea?

- Nu! De-aia şi zic: este o femeie deşteaptă şi pregătită!

- Mai mult, mult mai mult, prietene: înţeleaptă şi cu har!

Desen de Adriana ANDRONESCU

Note de jurnal: da, scepticul simţea că este pe Adevăr, că percepţiile simţite nu ţin nici de domeniul hipnozei, nici al sugestiei şi nici de cel al fantasticului. Vibraţiile din palme erau cât se poate de reale şi de clare. Niciodată înainte de experimentul Realizării Sinelui nu-şi pusese problema unor astfel de simţiri. Ele nici nu existau pentru el şi, deci, nu-l interesau. Dar acum devenise conştient că percepţia vibraţiilor reprezenta tocmai răspunsul dat tuturor întrebărilor formulate sau neformulate, ale răutăţilor gândirii sale atunci când dialoga cu fratele sahaja yoghin. Pentru că – da! – acum se simţea frate cu sahaja yoghinul! Un frate spiritual.

În ceea ce priveşte personalitatea lui Shri Mataji, se simţea mândru că se poate număra printre discipolii Săi şi îşi dorea să devină, la rându-i, un bun şi demn instrument în munca pentru răspândirea Sahaja Yogăi.    

duminică, 6 decembrie 2020

Doar 200?! - note de lectură

(Apărut în revista Boema, nr. 142, decembrie 2020: 

http://www.boema.inforapart.ro/reviste/Boema142.pdf)

Ion-Nelu Jecu ne propune un volum memorialistic, al cărui titlu principal – 200 Amintiri necesareare, prin introducerea mențiunii de necesitate, alura unui conținut incitativ, tocmai pentru că reprezintă o cerință imperativă, în vreme ce titlul secundarDe la navele realizate la Casa Pionierului, la navele de azi; din orașul Victoria, la Hamburgne orientează către miezul preocupărilor sale: navele.

Într-adevăr, Ion-Nelu Jecu este inginer navalist, iar această recentă apariție editorială se dovedește o lectură inedită, nu doar prin subiectele abordate, ci și prin maniera specifică de a sistematiza etapele evoluției profesionale, de a pune în valoare modele care i-au conturat definirea etc.: un ansamblu, durat cu pasiune, seriozitate și, îndeobște, o cultivată inteligență tehnică, cu alte cuvinte, o echilibrată raționalitate. Cartea de față, o probează.

Cele 200 de amintiri reprezintă un șir de povestiri, care – ceva mai dezvoltate – ar putea coagula, cu ușurință, un veritabil roman. Tema aleasă de autor, are un potențial uriaș, prin urmare, merită toată atenția cuvenită tiparului său, pe cât de exigent și complex, pe-atât de... romantic...

Afirmația mea se sprijină pe avantajul de a fi fost coleg de facultate și de promoție cu inculpatul, din această ipostază, fiind, probabil, într-o măsură mai aplicată, în stare să înțeleg cât de ofertant este domeniul abordat.

Pe scurt, semnatarul acestei lucrări, a urmat Facultatea de Construcții Nave din convingere și, în consecință, a performat, ca inginer, la cel mai înalt nivel.

Prin intermediul celor 200 de amintiri, Ion-Nelu Jecu ne prezintă, cursiv, treptele dezvoltării sale profesionale, fără detalii care... să-l pună în valoare. Nu a făcut-o nici când și-a prezentat aportul la realizarea primei nave pe pernă de aer la Casa Pionierului din Galați, nici când a lucrat la proiecte de anvergură ca inginer proiectant angajat la ICEPRONAV Galați sau la diverse firme din străinătate. Dar… să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: rândurile sale spun multe (și la obiect), într-o stil dinamic, atractiv, ușor de citit, mai ales că autorul se dovedește și un fin umorist. Volumul 200 de amintiri necesare este alcătuit din optsprezece capitole, fiecăruia, atribuindu-i-se un titlu inspirat și  percutant, relevând, ca și prozele din cuprins, puterea de sinteză a scriitorului.

Cuvântul Înainte – se referă la motivația și principiile care au propulsat apariția volumului de amintiri. Primele capitole interesează, după cum am sugerat, momentele conturării și conștientizării sale vocaționale: atracția față de tot ceea ce însemna vas de navigație s-a manifestat, începând încă din clasa a VII-a (capitolul KIRALY) atunci când, la îndemnul unui coleg, se înscrie Casa Pionierului din Galați pentru a intra în fascinanta lume a construcției de navomodele. Aici are șansa de a fi instruit de un mare pasionat, un veritabil pionier al construcției navale din România, redutabilul inginer Matei Kiraly. Alături de acesta, noul discipol nu va participa doar la construcția unor navomodele de mici dimensiuni ci va sări la o etapă superioară, cea a construcției primei nave pe pernă de aer (o premieră absolută în România), navă care va trece probele de casă, uimind asistența și anunțând viitoarele teme de cercetare și performanțe ale redutabilului inginer Matei Kiraly. Această primă navă pe pernă de aer, construită în România, botezată 020E, apare în partea de sus a copertei I și – după cum ne dă de înțeles chiar autorul, din felul în care și-a conceput coperta cu pricina – reprezintă punctul de plecare spre înalta performanță a viitorului inginer Ion-Nelu Jecu.

Inginerul Matei Kiraly (1936-2011)
Matei Kiraly a reprezentat primul model al viitorului specialist Ion Jecu, de altfel, scrierea, în discuție – însoțită de motto-ul: Free your mind, breaking style! – fiindu-i dedicată.

L-am cunoscut și eu pe inginerul Matei Kiraly, un veritabil deschizător de drumuri în domeniul navalisticii românești, prea puțin apreciat: era un bărbat sobru, de o modestie pe care nu aveai cum să nu i-o remarci și care trăia într-o lume a lui, o lume a proiectelor și a viselor, adeseori, concretizate. Pe planșeta de lucru, în atelier, în laborator... Era lumea care îl făcea fericit – în rest… nimic nu mai conta – o caracteristică a geniilor.

În paralel cu pasiunea care se consolida cu fiecare navomodel construit la Casa Pionierului, Ion-Nelu Jecu dădea atenția cuvenită studiului, fiind unul din elevii buni ai Liceului Vasile Alecsandri din Galați, un liceu de prestigiu, ajuns, între timp, colegiu. Amintiri despre colegi, despre profesori, despre școală. Amuzantă și… nostalgică este și nemulțumirea (puțin spus) sa despre schimbarea denumirii liceului din LVA în CNVA. Da, este meritat statutul de colegiu, dar… ce frumos sună silabele „LE-VE-A”, spre deosebire de „CE-NE-VE-A”!  

În al patrulea capitol, Armata , ne relatează „amintiri” din perioada stagiului militar efectuat la TR-iști (termen redus), pentru ca, în 5-NAVE, să fie evocate momente din perioada facultății. Bineînțeles, întâmplări mai mult sau mai puțin amuzante din timpul studenției (cum se putea altfel?). Referitor la relația dintre studenți și profesori, ne explică, printre altele, paradoxul prin care, foarte simplu, un 10=2 (050) sau cum, la fel de simplu, într-o altă situație, se poate și 10=4 (061). Dacă, în primul caz, egalitatea s-a adeverit, în al doilea, eroul a îndreptat, la timp, nefăcutele și s-a salvat. Profesori competenți, inimoși, buni pedagogi și… multe povești frumoase de spus celor care chiar vor să facă ceva în viață și au nevoie de modele. Urmează decolarea în cel mai important zbor, cel al maturității, cel în care nu mai ești dirijat și/sau protejat de nimeni. Tânărul inginer este repartizat la Tulcea, se transferă apoi la ICEPRONAV, dar ascensiunea specialistului nu se oprește aici, pentru că, datorită aptitudinilor demonstrate, este trimis în Florida, ajunge apoi în Louisiana și revine în Europa: Germania, Norvegia, cu escale în Olanda, Suedia și Danemarca, în ultimii ani, lucrând pentru diferite firme de proiectare din Galați.

La capitolul performanțe, inginerul Jecu nu ne împărtășește (din păcate) decât satisfacția colaborării, din „perioada germană”, la proiectarea celei mai mari nave de plantat țevi pe fundul mării – Pipe Layer – „Castorone”, navă a cărei imagine/schiță apare pe coperta 1. Am vizionat câteva înregistrări video pe YouTube cu Pipe Layer și, într-adevăr, cel puțin pentru speța navaliștilor, este impresionantă. Un motiv suplimentar să regret că inginerul nu „s-a lăudat” mai mult, oferindu-ne și alte relatări despre marile proiecte la care a participat.

După ce își prezintă, succint, evoluția profesională – repet: fără niciun strop de emfază! – ajuns la vârsta pensionării, inginerul specialist Ion-Nelu Jecu simte nevoia închiderii cercului prin prezentarea originii: loc de naștere, familie, prieteni, școli urmate, orașele prin care părinții săi s-au tot mutat (Victoria, Turnu Măgurele, Brăila, Galați).

Încheierea, este o incursiune într-un viitor nedefinit al autorului, traversat de reflecții filosofice despre existența inteligenței în Univers sau despre timp etc.

De altfel, pe parcursul lecturii, am mai descoperit câteva teme socio-filosofice, două dintre cele mai dezvoltate, referitndu-se la „Spiritul Liber” și „Spiritul de Grup”. Moto-ul se referă la „Spiritul Liber” care coexistă cu „Spiritul de Grup” și l-am ales gândindu-mă la Kiraly, acesta potrivindu-i-se ca o mănușă, fiindcă toată viața lui „a ieșit din rând și a făcut altceva…”, adică, Nave pe Pernă de Aer, construite pentru prima dată în România (Cuvânt înainte).

De-a lungul paginilor, cele două sintagme vor fi, frecvent, invocate de autor, în contexte reprezentative pentru semnificațiile acestora.

020 EXPERIMENTAL - prima navă pe pernă de aer construită
în România, la Casa Pionierilor din Galați 
Ultimul capitol (Fotografii), cuprinde cinci imagini din perioada în care elevul Jecu Ion făcea pionierat în construcția navelor pe pernă de aer la Casa Pionierului din Galați. Apare și elevul în câteva imagini dar, din păcate, în niciuna nu l-am regăsit pe maestrul său, inginerul Matei Kiraly.

Ar mai fi de remarcat că autorul, pe tot traseul vieții, dă dovadă de un ascuțit spirit de observație, împletit în mod fericit cu cel al umorului. În foarte multe dintre „amintiri” intercalează, pentru a sublinia anumite aspecte, alte amintiri și/sau bancuri vechi, toate acestea potențând scrisul.

În concluzie, cele 200 Amintiri necesare reprezintă chintesența vieții unei persoane obișnuite, care, prin inteligența, pasiunea, seriozitatea și, mai ales, a Spiritului său Liber , a făcut saltul la calitatea de personalitate, cu tot ce implică aceasta, finalmente, cartea de vizită a lui Ion-Nelu Jecu: Inginer Specialist în Proiectare Navală, de-acum înainte, adăugându-i-se și titlul de scriitor.

vineri, 20 noiembrie 2020

MAMAIA A PUPAT ICOANA

Mamaia
   - Mamaie, uite, eu acum vreau să fac o baie de picioare. Ţi-am mai vorbit de aşa ceva. Vrei să faci şi matale?

                - Da, mamă! Fac şi eu! De ce să nu fac?

            - Să ştii că este excelentă pentru sănătate! O să te simţi foarte bine după aceea! N-o să-ţi pară rău!

               - Te cred, mamă! Te cred!

          - Gata, mamaie! Eu pregătesc totul: ligheanele cu apă, sarea, lumânarea şi… aduc imediat şi poza lui Shri Mataji!

             - Fă, mamă, cum ştii tu că trebuie să faci!

            Mamaia! Mamaia Paraschiva. O femeie bătrână de la ţară, mărunţică şi puţin adusă de spate, îmbrăcată permanent în negru şi îmbrobodită la fel de cernit (conform statutului de vădană respectabilă) şi care mai mult îşi târşâie picioarele prin casă, decât să meargă. Bătrâna nu mai cere nimic de la Dumnezeu pentru sine, căci… chiar nu mai are nevoie de nimic… Poate doar de puţină sănătate, căci o mai dor pe ici, pe colo, oasele, nu mai are măsele să mestece bine, iar de sărbători s-a umflat de la sarea din cârnaţi şi sarmale şi-aşa a ajuns la spital cu Salvarea… Cât despre bucurii… ale ei sunt cele ale omului simplu: să-şi ştie copiii şi nepoţii bine, sănătoşi, cu servicii bune şi sigure şi… să nu uite s-o mai viziteze din când în când, măcar toamna, când se face vinul!... Iar până atunci… câte-un telefon a neuitare. Să aibă şi ea motiv să mai tragă ştergarul frumos brodat de pe aparat, să nu-l biruie praful. De-ar şti ei cum adoarme seara bătrâna fixând cu ochii înlăcrimaţi duşmanul cel încăpăţânat în muţenia-i chinuitoare! Şi se mai plânge c-o dor ochii de la televizor!




Femeie cu frica lui Dumnezeu, n-am auzit-o niciodată hulind sau bârfind, cât despre înjurături… ferească Sfântul! Vieţuieşte, alături de cumnata ei – tanti Voica – vecină gard în gard şi la fel de vădană, în respect pentru biserica şi preotul din sat. Acuma, nu c-ar bate toată ziua ştiutul drum al lăcaşului de închinăciune dar, pentru obligatoriile pomeniri pentru răposatul, tot la popă apelează. – Cine să-mi citească colivele, mamă, dacă nu popa? Mai trage câte-o fugă scurtă de Paşti şi o alta de Crăciun, dar nu pentru toată noaptea, căci nici puterile nu o mai lasă, şi nici prea… bisericoasă din cale-afară nu se declară. – Mă duc şi eu, mamă, pentru împărtăşanie şi s-ascult oleacă din Sfânta Evanghelie. Mult mai des ia calea cimitirului, situat la o aruncătură de băţ de casă (mai la-ndemână decât biserica), unde îşi vizitează omul şi pe toţi ceilalţi morţi ai săi. Mai curăţă mormintele, mai aprinde câte-o lumânare... aşa se mai pregăteşte şi pe sine pentru cele veşnice.






În rest, viaţa mamaiei se împarte între creşterea celor câtorva găinuşe ouătoare ce scurmă după râme şi grăuncioare minuscule prin ograda modestă şi aşteptarea copiilor pentru o zi-două vara, la un grătar şi-un pahar de vin curat, de butuc, din propria gospodărie.

            



Sufrageria era pregătită pentru baia de picioare. Dar şi vârstnica elevă. Închisese televizorul la care obişnuia să-şi urmărească emisiunea preferată de pe Kanal D, iar acum se instalase cuminte pe canapea, în dreptul ligheanului cu apă cu sare, cu picioarele dezgolite de şosetele călduroase şi privea la chipul lui Shri Mataji şi la flacăra lumânării aprinse din dreptul fotografiei.

            - Gata, mamaie! Începem?

            - Începem, mamă.

            - Mamaie, întâi va trebui să ne ridicăm energia. Energia Kundalini de care ţi-am povestit.

            - O ridicăm, mamă, dar să-mi arăţi tu cum. Căci mama e bătrână şi nu ştie.

            - Sigur că da, mamaie! Uite, ridici mâna stângă pe lângă corp, aşa…

            Mamaia repeta stângaci, dar conştiincios, mişcările pe care i le arăta ginerele ei. Nu înţelegea rostul gimnasticii mâinilor la care era supusă, dar nici nu-şi punea şi nu punea întrebări. Ea avea încredere. Toată încrederea din lume! Ce i s-ar fi putut întâmpla rău?! Când bunul Dumnezeu şi cu Măicuţa Domnului o protejau?

            - Foarte bine, mamaie! Acum, vom sta cu picioarele în apă timp de zece minute! Atât! Şi cu mâinile pe genunchi, cu palmele în sus şi îndreptate spre fotografia lui Shri Mataji.

            - Da, mamă! O să ţin mâinile îndreptate spre icoană, aşa cum spui tu!   

SHRI MATAJI NIRMALA DEVI
       Bătrâna era plină de surprize! În mintea ei, în conştiinţa ei, în sufletul ei, fotografia lui Shri Mataji se identifica cu icoanele de la capul patului de la ea de-acasă, la care se ruga, cu evlavie, în fiecare seară, înainte de culcare!

            - Bine, mamaie! Ţine mâinile îndreptate spre icoană!

            Au urmat câteva minute de linişte. De linişte în încăpere, dar şi una interioară. Se auzeau doar respiraţia greoaie şi uşor şuierătoare a bătrânei şi clipocitul apei la mişcarea picioarelor prin ligheane.

            - Mamaie – o apelă ginerele în şoaptă – simţi ceva în palme? În degete? Pe corp?

            - Ce să simt, mamă? Nu ştiu… ia, ca nişte furnicături prin degete!

            - Sigur, mamaie?

            - Da, mamă! – răspunse bătrâna, de data aceasta mai sigură pe ea. Nişte înţepături… nişte… furnicături…

            - Prin care degete, mamaie?

            - Cam prin toate, mamă! Dar, mai ales, la mâna asta…

            Mamaia indica mâna stângă, mână la care suferise cândva o semipareză, survenită în urma unui preinfarct, după cum îi povestise mai deunăzi.

            - E bine, mamaie! Este grozav! Înseamnă că energia Kundalini s-a trezit, a urcat prin corpul matale şi acum lucrează pe-acolo, pe unde a descoperit probleme.

            - Bine, mamă! Dacă aşa spui tu…

            - Aşa este, mamaie! Nu sunt minciuni! Energia Kundalini este de natură divină, este benefică, dăruită oamenilor de către Însuşi Dumnezeu, dar a fost mii de ani ţinută în secret pentru cei mulţi. Preoţii nu au considerat necesar ca noi, muritorii de rând, să aflăm de existenţa ei.

            - Tu ştii mai bine, mamă, că eşti mai citit!

            Bătrâna nu punea defel la îndoială spusele ginerelui despre existenţa acestei energii divine, binefăcătoare şi secrete şi accepta, în acelaşi timp, că preoţii nu sunt tocmai oneşti. Nu-i vorbă, că – la fel ca toţi cei mulţi – accepta cu seninătate impostura multora dintre ei, dar – în acelaşi timp – se lăsa condusă de cunoscutul sfat-remediu: - Să faci, mamă, ce spune popa, nu ce face popa! 

            - Mamaie, să mai facem o verificare! Uite, ţine mâna stângă la locul ei pe genunchi, iar dreapta ridic-o aşa, deasupra, acolo unde se găseşte moalele capului la copii.

            Bărbatul îi conduse cu delicateţe mâna dreaptă spre zona indicată dar bătrâna ce se lăsa condusă în acest joc nu de judecată, ci de acel instinct caracteristic inocenţei vârstei înaintate, reacţiona puţin mai rigid.

            - Aici, mamă? – întrebă bătrâna ce coopera la fel de inocent.

            - Da, mamaie! Pe-aici. Simţi ceva deasupra capului?

            Bărbatul nu dorea să-i forţeze bătrânei o recunoaştere mincinoasă a percepţiilor, doar de dragul de a-i face lui pe plac. Doar că… mamaia nu era învăţată cu minciuna şi nici de scorneli nu era capabilă.

            - Tot furnicături simt, mamă! – răspunse femeia. Dar – se-ntrerupse ea pentru un moment, căutând din priviri aprobarea bărbatului – parcă mai simt şi… căldură?

            Ca o confirmare a experimentului, bătrâna folosise un cuvânt ce putea fi considerat magic: căldură. Aceasta însemna că energia Kundalini chiar fusese trezită şi urcase prin corpul bătrânei, iar acum lucra de zor în întregul sistem subtil şi curăţa.

            - Da, mamaie, căldură simţi! Şi nu trebuie să te îndoieşti sau să te temi! Aşa se manifestă această energie: prin degajare de căldură atunci când întâlneşte obstacole în calea ei.

            Mamaia se dovedi în continuare docilă. După ce ginerele său aruncă apa la WC (- Dă-o-ncolo, mamă! – îl îndemnase şi ea atunci când a aflat că apa aceea nu mai este bună de nimic), acceptă ca acesta să lucreze pe ea şi cu lumânarea. S-a aşezat cuminte pe un scaun din imediata apropiere a fotografiei cu Shri Mataji, şi-a întins palmele pe dinainte, aşa cum fusese instruită puţin mai devreme şi… a aşteptat. A aşteptat până ce bărbatul  a  suflat  în  lumânare şi i-a spus că este gata, că se poate ridica.


  Îmbrobodită aşa cum era ea, cu faţa-i curată şi senină, era aidoma unui… înger! A unui înger care, după terminarea purificărilor, a rămas într-o meditaţie necomandată de nimeni, decât de Spiritul propriu.

            - JAI SHRI MATAJI! – îndrăzni bărbatul în şoaptă, impresionat de profunzimea trăirii religioase a bătrânei.

            - Mulţumesc Ţie, Doamne sfinte! – replică mamaia într-un dialog cu propria conştiinţă – şi, făcându-şi Sfânta Cruce de trei ori, sărută tot de atâtea ori, cu evlavie, icoana Maicii Domnului, icoana lui SHRI MATAJI.

 

Ploieşti, februarie 201   

Note de jurnal: niciodată nu este prea târziu!

            Cine ar fi crezut că mamaia – o femeie bătrână, simplă, de la ţară, născută şi crescută în respect faţă de biserica şi preotul din sat – poate manifesta o aşa de mare deschidere şi lipsă de prejudecăţi atunci când i se deschid noi uşi către înţelegerea lui Dumnezeu? Mamaia niciun moment nu a considerat că şi-a trădat credinţa în care s-a născut! Nu s-a temut niciun moment că pică în vreun păcat.

 Cum aşa?! Cum s-ar explica aceasta?

 Pentru că în ea s-a manifestat inocenţa! Inocenţa de care ne-a vorbit Domnul Iisus. Lăsaţi copiii să vină la Mine! – a spus Domnul.

Se spune, adeseori, despre bătrâni că au dat în... mintea copiilor. Aparent, o afirmaţie îngrijorătoare, în realitate – cel mai mare compliment! Căci, un bătrân care a dat în mintea copiilor este omul împovărat de ani ce nu mai are dorinţe pământene, nu mai este posedat de ambiţii de devenire. El îşi dă seama că nu mai are mult de staţionat printre cei vii şi că îi va părăsi exact aşa cum a şi venit: adică despuiat de orice bunuri materiale, oricât de scumpe i s-au părut la un moment dat. Înţelegând toate acestea, un astfel de bătrân a devenit un înţelept. Un înţelept neînţeles de cei din jur, stăpâniţi în continuare de demonii posesiunilor şi ai puterii nemăsurate. Cât despre bătrânul înţelept... el, cel care a uitat să preţuiască bogăţiile... a dat în mintea copiilor!

Lăsaţi copiii să vină la Mine! – a spus Domnul Iisus.

 (Povestire cuprinsă în volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013)