DIN ÎNTREBĂRILE UNUI SCEPTIC ADRESATE UNUI SAHAJA YOGHIN (Dialoguri cu mine însumi) - Al treilea dialog

 Despre natura divină a energiei Kundalini)

Shri Mataji Nirmala Devi

 

- Ce a însemnat Shri Mataji pentru tine?

            - Revelaţia vieţii!

            - Cum adică? Fii mai explicit!

            - Să încerc! Uite: un prim efect al acestei revelaţii, ar fi acela că în viaţa mea se disting două etape distincte: înainte şi după Shri Mataji!

            - Interesant! Intuiesc că înainte...

          - Da, intuieşti bine! Înainte eram un om ca toţi oamenii, inconştient de importanţa mea reală, de potenţialul meu, de misiunea trecerii mele pe acest pământ.

           - Nu te supăra, dar... iar eşti preţios! Faci afirmaţii asemenea unui... profet?! Cine te crezi tu să vorbeşti de... importanţa mea reală, de misiunea trecerii mele pe acest pământ?

            - Ai dreptate să mă persiflezi! Probabil că şi eu aş fi făcut-o în locul tău!

            - Bine că am şi eu o dată dreptate!

- Te rog să mai ai puţină răbdare! O să-ţi explic imediat că, de fapt, nu am devenit un încrezut ce se crede profet, ci un om care se cunoaşte mai bine şi are încredere în sine însuşi.

            - Bine, fie! Dar să nu-mi pui prea mult răbdarea la încercare, căci... (îngăduitor şi... puţin ironic) Hai, te ascult!

            - Ţi-ai pus vreodată întrebări asupra naturii energiei Kundalini? De unde provine ea şi de ce se manifestă aşa de târziu şi doar în condiţii speciale? 

- Sincer... nu mi-am pus niciodată astfel de întrebări. Tu eşti cel care mi-a vorbit despre energia Kundalini, tu mi-ai dat Realizarea Sinelui, tu m-ai învăţat să simt vibraţiile, aşa că... tu să dai răspunsuri la aceste întrebări!

- Înainte de a-mi continua ideea, sunt nevoit să te corectez puţin: nu eu am făcut toate acestea, ci Shri Mataji! Shri Mataji a fost Aceea care, nu numai că ne-a dat Realizarea Sinelui şi ne-a învăţat să simţim şi să folosim vibraţiile, ci ne-a dat cunoaşterea şi ne-a acordat puterea să dăm, la rândul nostru, Realizarea Sinelui tuturor celor ce şi-o doresc!

            - Să înţeleg că tu nu-ţi arogi niciun merit?!

          - Nu! Niciunul! Sunt fericit doar dacă mă manifest ca un bun discipol al lui Shri Mataji şi reuşesc să-I transmit mai departe învăţătura!

            - Bine, fie! Dar îmi eşti dator un răspuns!

            - Nu am uitat! Iată, revin.

            - Iar eu sunt ochi şi urechi!

- Când am aflat despre energia secretă Kundalini şi despre importanţa ei pentru fiecare individ în parte, dar şi pentru indivizii organizaţi în grup, pentru întreaga materie, cât şi pentru planeta Pământ şi întregul univers...

        

Fractal

    - (din nou ironic) Ne oprim şi noi, undeva, spre...  infinit?...

            - Nici măcar acolo, prietene!

            - ?!?!?!

            - Energia Kundalini se manifestă la nivelul fiecărui element, al fiecărui atom ce se găseşte în Univers!

            - (nerăbdător) Dezvoltă!

            - Noi suntem obişnuiţi cu lumea materială; pe aceasta o percepem şi o înţelegem prin cele cinci simţuri cu care am fost dotaţi. Pentru că este palpabilă, are contur, culoare, miros, greutate... Dar dincolo de ceea ce percepem noi, oare nu mai există nimic?

- Păi, ce-ai mai vrea tu să fie?!

            - Dar energia Kundalini? Dar vibraţiile răcoroase pe le-ai simţit şi tu în palmă?

- Ştiu şi eu ce să spun?

            - Vezi? Nu crezi că energia Kundalini a existat în noi, a existat cu noi încă de la începuturile lumii, fără a fi conştienţi de ea? Dar a existat! Aceasta înseamnă că ea este de o altă natură, una ce nu a putut fi sesizată prin cele cinci simţuri!

            - Ştii că ai dreptate?

           - A trebuit să apară o persoană, o personalitate ca Shri Mataji care să ne vorbească despre această energie, să ne înveţe unde o putem descoperi, cum s-o activăm şi cum s-o folosim pentru evoluţia noastră.

            - Încep să înţeleg unde vrei să ajungi...

            - Fii atent: aici este vorba despre evoluţia spirituală, nu des-pre una oarecare, despre cea... fizică sau intelectuală!

            - Gata: a apărut lumina! Din această cauză vorbeşti tu despre revelaţie!

            - Aha! Acum ai înţeles şi tu!

            - Şi vrei să spui că energia Kundalini este de natură divină?!

           - Da! Pentru că energia Kundalini a apărut odată cu facerea lumii – deci... de la Dumnezeu citire! – şi o regăsim în fiecare nouă formă de viaţă ce apare pe Pământ!

            - Cum aşa? Îţi dai seama că afirmaţia ta poate fi considerată deplasată?

            - Prietene, aşează-ţi, te rog, mâinile deasupra acestei flori şi încearcă să-i simţi energia, să-i simţi vibraţiile!

            - Vrei să spui că şi o floare poate avea vibraţii?!

- Încearcă singur şi vezi! Un om deştept cercetează, nu ia totul de-a gata, dar nici nu neagă cu încăpăţânare certitudinile!

            - Bineee!... Dar... ştii că ai dreptate? Floarea chiar emite vibraţii! Vibraţii răcoroase! Adică... se manifestă energia Kundalini a florii?!

            - Senzaţia ce ai simţit, ia-o ca un răspuns afirmativ! Floarea ţi-a dat răspunsul, nu eu! Mai bine zis, energia Kundalini a florii este cea care ţi-a vorbit!

            - Cum se poate aşa ceva?!

            - Gândeşte doar că floarea este vie!

            - Deci, şi un pom...

            - Da! Şi un pom! La un pom ai avantajul că poţi să-l îmbrăţişezi şi, printr-un banal contact fizic, să vă uniţi energiile, să faceţi schimb de energii...

             - E minunat ce-mi spui!

           - Mai ţii minte când ţi-am vorbit despre dragostea ce trebuie s-o manifestăm pentru natură? Acum înţelegi mai bine sensul ace-lor afirmaţii. Natura este vie şi noi suntem una cu ea! Suntem uniţi prin minunatele fire de energie Kundalini!

        - Ai avea curajul să afirmi că suntem uniţi şi cu bolovanul de pe malul râului, şi cu apele învolburate ale râului?...

            - Da! Şi bolovanul, şi apele râului au propria energie Kundalini ce este în comuniune cu energia universală, deci, şi cu a noastră!

            - Ai putea spune că suntem toţi fraţi!...

            - Da! De ce nu? Te-ar deranja cu ceva?!

          - Nu văd de ce m-ar deranja! Doar experimentez fericirea de fiecare dată când mă găsesc pe malul unui râu şi mă joc cu pietricelele acelea rotunde şi şlefuite de vremi şi ape, lansându-le spre vâltoare şi bucurându-mă de salturile lor vesele. Acum îmi dau eu seama de ce sunt atât de liniştit în acele momente şi de ce mă regăsesc în bucuria copilului!

- Şi redevii inocent, dragul meu prieten!

            - Că veni vorba: să fie inocenţa singura cale de a atinge starea de yoga?

            - Inocenţa nu este o cale! Este însă o condiţie obligatorie! Dar despre acest subiect o să vorbim într-un alt dialog.

 

Note de jurnal: Noi perspective se deschid pentru sceptic, adică pentru căutătorul de-alături de noi sau... pentru cel din interiorul nostru. El va trebui să accepte natura divină a energiei Kundalini de care tocmai a aflat şi căreia i-a perceput prezenţa prin răcoarea emisă în palme, în Sahasrara sau... deasupra unei flori. Să fie caracterizată şi piatra din râu de energie? Şi râul? Şi peştii din râu?! Şi dacă ele o posedă încă de când s-au format/s-au născut, adică de la... Facerea lumii, chiar să însemne că energia Kundalini este de natură divină? Dar ce vor spune preoţii din biserici despre o asemenea afirmaţie? Vine ea în contradicţie cu dogmele religioase? Nu o vor considera o blasfemie?

          Răspunsurile pot fi diferite, în funcţie de sursa exterioară (preoţi, credincioşi, etc.) la care apelăm, sau de... sursa interioară? Oare, nu ar fi timpul să-i dăm mai mult credit sursei interioare în relaţia directă cu natura, cu... divinul? De altfel, ce păcat am săvârşit recunoscând un fapt: am simţit vibraţiile, răcoarea inconfundabilă din palme, din palmele care... vorbesc! După cum a prezis profetul Mohamed!

(Fragment din volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013)

DIN ÎNTREBĂRILE UNUI SCEPTIC ADRESATE UNUI SAHAJA YOGHIN (Dialoguri cu mine însumi)

Înălțare - Adriana ANDRONESCU

Al doilea dialog

 (Putem medita oriunde, chiar şi la serviciu)

 

- A fost extraordinar! M-am simţit atât de uşor, atât de... de eliberat de toate problemele lumii! Spune-mi, te rog, pot repeta acest experiment ori de câte ori doresc?

- Sigur că da! Întotdeauna va fi suficientă dorinţa ta şi... o sursă de vibraţii!

            - Sursă de vibraţii? Ce mai e şi asta? Să fie ceva de genul curentului electric? Sau vreun câmp magnetic?

            - Nu! Nici pe departe!

        - Atunci? Unde găsesc eu acea... sursă de vibraţii?

            - Nu trebuie să faci niciun efort! Uite, îţi dăruiesc o fotografie a lui Shri Mataji!

            - O simplă fotografie?! Înţeleg eu că este a lui Shri Mataji, dar...

- Nu te lua după aparenţe! Nu este doar o simplă fotografie! Shri Mataji s-a născut cu energia Kundalini complet trezită, iar aceasta se manifestă chiar şi prin intermediul unei poze obişnuite. Imaginea lui Shri Mataji emite vibraţii. Aşa că, de astăzi, această fotografie va reprezenta sursa ta de energie! Foloseşte-o!

            - Văd că eşti foarte sigur pe tine!

         - Îţi garantez că am şi motive! De altfel, te vei convinge foarte curând şi singur de toate cele ce ţi-am spus!

            - Bine! Şi cum va trebui să procedez?

            - Totul este foarte simplu! Te aşezi comod în faţa fotografiei lui Shri Mataji...

- Unde? În camera mea?

            - Poate fi şi în camera ta!

            - Ce răspuns mai e şi ăsta: Poate fi şi în camera ta? Se mai poate şi altundeva?

   - Oriunde! Oriunde vrei tu, oriunde te găseşte clipa: şi pe câmp, şi pe vârf de munte...

            - Aha! Deci, în natură!

            - Şi în natură, dar şi în tramvai...

            - Sari de la una, la alta! Te pomeneşti că şi la serviciu...

            - De ce nu şi la serviciu? Ce te-ar împiedica?!

            - Măi, omule, tu mă surprinzi mereu! Cum să fac yoga la birou?

          - Dar cine trebuie să ştie că tu meditezi? Toţi vor crede că te gândeşti profund la ceva! Şi te vor invidia pentru puterea ta de concentrare!

            - Şi ce fac? Aşez poza lui Shri Mataji pe birou?

           - Ce? Cine te-ar împiedica? Colegii? Şeful? Poţi inventa orice explicaţie care să fie pe placul lor sau, şi mai bine, le poţi spune chiar adevărul: că este fotografia Maestrului tău spiritual. S-ar putea, la început, să te ia peste picior, dar, cu timpul, cu siguranţă noua ta preocupare le va stârni interesul. Şi vor începe cu întrebările... exact ca tine, acum! În ce priveşte meditaţia la serviciu... este suficient să închizi ochii câteva clipe, o vizualizezi pe Shri Mataji în sinea ta şi încerci să-ţi opreşti gândurile. Sunt suficiente câteva fracţiuni de timp şi gata: ai şi atins starea de yoga!

            - Să fie atât de simplu?!

            - Încetează să te mai îndoieşti şi experimentează!

            - Adică?

         - Repeţi ceea ce ai făcut împreună cu mine: închizi ochii, întinzi mâinile spre fotografie şi încerci să-ţi opreşti gândurile!

            - Şi apoi?

- Nici nu o să-ţi dai seama când vei intra în meditaţie! Şi cât de simplu va fi!

            - Bagă de seamă: eu chiar o să încerc meditaţia la serviciu! Şi dacă nu o să reuşesc...

            - Tu încearcă întâi şi mai vorbim după aceea!                       

Note de jurnal: scepticul s-a ales cu o nouă dilemă: aceea a posibilităţii exersării meditaţiei în orice mediu, oricât de ostil ar fi el, chiar şi la serviciu! Şi este hotărât să încerce! Ce ar avea de pierdut? Dacă va reuşi, va fi perfect: va avea un motiv de bucurie şi satisfacţie lăuntrică. Iar dacă nu... ce se va mai amuza pe seama închipuirilor partenerului său de dialog!

(Apărut în volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013) 

 

 

DIN ÎNTREBĂRILE UNUI SCEPTIC ADRESATE UNUI SAHAJA YOGHIN - 1

(Dialoguri cu mine însumi)

Scepticul poate fi: tânăr sau nu, şcolit sau nu, căsătorit sau nu, cu copii sau nu, religios sau nu, dar care doreşte să afle mai multe despre lume şi viaţă.

Sahaja yoghinul poate fi: tânăr sau nu, şcolit sau nu, căsătorit sau nu, cu copii sau nu, religios sau nu, dar care a primit Realizarea Sinelui (deci, a aflat mai multe despre lume şi viaţă).

Dialogul poate avea loc oriunde: acasă, la unul dintre cei doi, la serviciu, în parc, pe malul unui râu, pe vârf de munte… oriunde clipa îi surprinde şi îi provoacă la deschiderea inimilor.

Iar dacă manifestăm măcar un dram de sinceritate, vom re-cunoaşte că aceste dialoguri le-am purtat adeseori în interiorul nostru, cu propriul EU (SINE), în căutarea sensurilor vieţii, în căutarea unor răspunsuri ce întârziau să apară. Din acest motiv, am curajul să afirm că întrebările nu sunt scoase cu forcepsul, ci sunt absolut fireşti, născute din dorinţa de cunoaştere… absolută. Doar ordinea lor poate să difere, în funcţie de succesiunea evenimentelor ce ne-au marcat viaţa. 

Portret realizat, după fotografie, de Adriana Andronescu

Primul dialog: experimentul Realizării Sinelui

- Spune-mi şi mie: cine este Shri Mataji?

- Shri Mataji este Mama Universului!

            - Te rog! De unde ai mai scos-o şi pe asta?

            - Acesta este răspunsul meu! Cel puţin… pentru moment.

            - Chiar nu vrei să-mi spui?!

- Ba da! Dar, pentru a se stabili un dialog care să funcţioneze, o să te rog să încerci să renunţi la tonu-ţi ironic şi să nu fii tendenţios când pui întrebări, să-mi asculţi răspunsurile şi, înainte de a riposta, să încerci să le pătrunzi subtilităţile.

- Subtilităţi?! Hm! Nu te joci cu cuvintele? Sau... încerci, cumva, să te fofilezi?

- Nu, nu! Nu mă fofilez deloc! Doar că trebuie să acceptăm ceva: până la un punct... da! – pot fi considerate subtilităţi. Dar, după ce vei ajunge să înţelegi mecanismele...

- Ştii ceva? Mai lasă-mă cu mecanismele tale! Concret: ce te-a învăţat Shri Mataji? Ce ţi-a dat Ea ţie?

           - Sunt două întrebări aici. Îţi voi răspunde în ordine inversă. Shri Mataji mi-a dat... Realizarea Sinelui!

- Ha, ha! Ce mai e şi asta: Realizarea Sinelui? E vreun fel de... maşină de lux?

- Consider că aş putea să-ţi răspund afirmativ... Vezi, tu, în interiorul nostru posedăm un astfel de autovehicul de lux, unul absolut exclusivist, care ne poate transporta cu viteza gândului în orice lume dorim noi.

- Ce vrei să spui cu asta? Ai fost tu vreodată pe Marte şi eu nu ştiu?!

- Cu maşina aceasta de care-ţi vorbesc, pot spune că – da! − am fost şi pe Marte!

- Te rog să nu mă iei de fraier!

- Nu, ferească Dumnezeu! Dar lasă-mă să-ţi explic, dacă tot m-ai întrebat de Realizarea Sinelui.

- Bine! Spune!

- O să-ţi răspund începând cu o întrebare: fii sincer, tu chiar crezi că viaţa aceasta este făcută doar ca să mâncăm, să bem, să ne distrăm şi să facem copii?

- Măi, băiete, n-aş putea spune că nu mi-e bine!

- Doar aceasta crezi că eşti tu: burtă de ghiftuit, gâtlej de băut şi trup de satisfăcut?

- Mai trebuie ceva?!

- Ia spune: tu te crezi maşină?

- Nu! De ce?!

- Păi, într-o maşină bagi combustibil (hrană), ulei (băutură pentru... uns gâtlejul), bani de întreţinere (distracţii)... dar până la urmă se strică, rugineşte şi... ajunge la REMAT! Cam asta ar fi şi cu oamenii în concepţia ta! Pe o parte bagă, pe alta scot, iar în timpul acesta îmbătrânesc şi... mor!

- Hei! Mai încet: am făcut şi un copil! 

- Da... Gemând de plăcere... Cam asta a fost prioritatea ta în acele momente...

- Şi, ce? Nu aşa se fac copiii?

- Încearcă să gândeşti mai puţin grosier!

- Bine! Zi-mi de Realizare!

- Te-am adus aproape. Revenim: laşi în urmă un copil! Foarte bine! El îşi va urma drumul lui! Dar tu? Tu ce-ai făcut cu drumul tău, ce-ai făcut pentru tine, pentru... sufletul tău?

- Şi ce-ai vrea să mai fac?

- Te naşti, creşti, arzi ca o flacără şi... mori! Crezi că asta-i totul?

- Acum încerci să faci filosofie cu mine?

- Doar puţină...

- Zi-i odată: ce-i cu Realizarea aia?

- Acum e timpul! Prietene, doar animalele se nasc, cresc, fac pui şi mor. Oamenilor însă... Maestrul Universului le-a atribuit roluri mari, mult, mult mai mari!...

- Fii mai concret, te rog! Şi nu mă mai aburi!

- ... şi, pentru a ne putea îndeplini aceste roluri, pentru a depăşi stadiul animal, Dumnezeu ne-a dat puteri... secrete!

- Puteri secrete?! Mai zi, că-ncepe să-mi placă!

- Dumnezeu a aşezat în fiecare dintre noi o energie secretă, divină, o energie care, dacă este trezită, îi poate da omului puteri nebănuite!

- Cât de nebănuite?

- Pentru a înţelege mai bine, gândeşte-te la această energie ca la FORŢA cu care maestrul Yoda l-a înzestrat pe Luke în Războiul stelelor. Îţi aminteşti îndemnul lui Yoda: - Luke, foloseşte FORŢA! ...

- Zău, măi? Mi-ar plăcea şi mie aşa ceva! Şi care este sursa acestei energii atât de secrete? Unde o găsesc?

- Kundalini!...

- Kundalini şi mai cum?

- Despre energia Kundalini vorbea maestrul Yoda! Şi o găseşti...

- Unde? Unde?

- Este chiar în tine! În interiorul tău! 

- Hai, lasă-mă! Dacă ar fi aşa, ar fi lumea plină de supraoameni!

- Ai dreptate! Aşa ar trebuie să fie!

            - Şi de ce nu este aşa, atoateştiutorule?

            - Grea întrebare şi complicat răspuns!...

            - Încearcă, totuşi!...

            - Oamenii sunt răi...

            - Fă-i tu mai buni, dacă tot ai devenit aşa de deştept!

            - ... şi-au pierdut inocenţa...

            - Adică? Ştiam că inocenţi sunt doar copiii!

         - Vezi tu, dragul meu prieten, pentru ca energia secretă să se poată trezi şi urca prin corpul omului – cu toate beneficiile ei de energie divină! – acesta trebuie să redevină inocent. Asemenea unui copil! Îţi mai aminteşti ce fel de om era Luke? Cât de naiv era el în comparaţie cu toate celelalte creaturi, toate axate pe profit şi destrăbălare? Câtă inocenţă degaja şi ce idealuri pure îi determinau toate acţiunile?

            - Fii mai concret! Ce trebuie să facă omul?

            - Să se întoarcă la bucuriile simple ale lumii!

            - Şi mai concret! Mai pe limba mea, te rog!

- Ai văzut tu vreodată vreun sugar să plângă după o limuzină?

            - ???

            - Să fure? Să înşele?

            - Ai terminat?

- Sau să-şi dorească bijuterii scumpe, vile somptuoase şi vacanţe exotice?...

            - Ai început să cam baţi câmpii!

- Nu! Pe sugar îl fericeşte sânul cald şi plin cu lapte al mamei! Cântecul ei de leagăn şi un zâmbet duios...

            - Asta înseamnă că pot pofti şi eu la un sân cald?

- Vezi? Ţi-ai pierdut inocenţa! Sânul copilului nu este acelaşi cu cel la care te-ai gândit tu! Acum ai înţeles ce am vrut să spun cu bucuriile simple ale lumii?

            - Oarecum...

- Să fii inocent înseamnă să te bucuri de tot ceea ce te înconjoară, să te bucuri de natură, să-i vezi frumuseţea, perfecţiunea şi puritatea...

            - Dar îmi place să ies în natură!

            - Să-i respecţi virginitatea...

           - Nu mai am voie să tai lemne pentru focul de tabără?!

            - Să iubeşti animalele şi să le protejezi...

            - Dar le iubesc!...

            - Plantele...

            - Adică şi iarba?

- Şi iarba, şi buruienile!... Şi nu numai! Să înţelegi elementele şi rostul lor: pământul, aerul, focul, apa... eterul... toate sunt... natură! Protejează iarba şi buruienile! Ocroteşte creaţia!

            - Cred că înţeleg! Dar poluarea...

            - Vântul, fulgerul şi tunetul, ploaia, zăpada, îngheţul...

            - ... Da, da! Încep să pricep unde baţi! Le acceptăm, le înţelegem şi le iubim în egală măsură...

            - Vezi? Ai devenit înţelept! Cu toţii am fost creaţi să stăpânim şi să ne bucurăm deopotrivă de această planetă, pe această planetă. Planeta este vie şi noi suntem în ea! Suntem una cu ea! Rănind-o, ne rănim pe noi înşine!

        - Încă nu mi-ai spus: cum pot trezi în mine această energie? Chiar îmi doresc să devin un supraom!

           - Shri Mataji...

           - Iar mă iei cu Shri Mataji?

           - Shri Mataji are harul de a trezi această energie în noi!

           - Vrei să spui că ţie ţi-a trezit-o?

           - Da!

- Să trag concluzia că am în faţa mea un supraom?

            - Aş putea spune şi aşa ceva.

            - Hm! Nu eşti deloc modest!

            - Este rândul meu să-ţi pun o întrebare: ce înţelegi tu prin supraom?

             - Mi-ar plăcea să mişc lucrurile prin casă fără să pun mâna pe ele...

            - Aşa de puţin îţi doreşti?!

            - ... să citesc gândurile oamenilor...

            - Nu-ţi ajung ale tale?

            - ... să ghicesc viitorul...

- La ce ţi-ar fi de folos, dacă ai rata clipa prezentă? Prezentul trebuie trăit, de el trebuie să fii conştient, căci altfel... viitorul va deveni trecut înainte de a-i simţi dulceaţa prezentului. 

            - Bine! Bine! Zi tu, deşteptule, ce înseamnă supraom?

          - Tu ai vorbit de supraoameni, nu eu! Eu ţi-am vorbit de energia Kundalini şi de Realizarea Sinelui!

- Bine! Te întreb de-a dreptul: concret, ce-ai simţit atunci când spui că Shri Mataji a trezit această energie în tine?

- Voi încerca să fiu concis: în primul rând, am simţit o pace interioară pe care nu o cunoscusem niciodată înainte!

            - Doar atât?!

- Recunoaşte: nu este deloc simplu! Ia spune: tu ai reuşit vreodată să fii calm cu adevărat, să te bucuri de cântul păsărilor fără să-ţi încordezi auzul, să-ţi auzi ceasul inimii şi să simţi iubire pentru întreaga planetă?

            - Mi-ar folosi la ceva?

            - Enorm! Pentru că acesta ar fi primul pas. Apoi...

            - Hai, uimeşte-mă în continuare!

          - Fără să faci niciun efort, fără să fii fals, liniştea aceasta va aşterne pe chipul tău primul zâmbet ca distincţie a seninătăţii minţii tale aflate în repaos!

             - Stop! Până aici! Nu am niciun chef să apar în lume cu un rânjet tâmp pe figură!

- Te grăbeşti, dragul meu prieten! Va fi nu un rânjet tâmp, cum singur te degradezi, ci zâmbetul unui om inteligent, al unui om care şi-a găsit echilibrul interior şi care ştie să-şi stăpânească noianul propriilor gânduri. Dacă nu ţi se pare deplasată comparaţia, vei deveni... dresorul lor. Al propriilor gânduri.

- Ştiu eu ce să zic?...

        - Crezi că sunt mulţi oameni în lumea asta care să-şi stăpâ-nească gândurile? Tu ai reuşit vreodată?

            - Sincer... nu cred! Nici nu m-am gândit vreodată la aşa ceva. Te-a învăţat pe tine Shri Mataji aşa ceva?!

        - Da! După trezirea energiei Kundalini, aceasta se ridică de-a lungul coloanei noastre vertebrale...

           - Ce faci acolo? Ce tot dai din mâini pe lângă mine?!

           - În timp ce-ţi explic, îţi ridic şi ţie energia!

            - Dar mi-a trezit şi mie Shri Mataji celebra energie secretă de mi-o ridici tu acum ?!

           - Habar n-ai tu de când a făcut-o!

           - Încep să cred în minuni!

           - Ai face bine să crezi!

           - Cum s-a întâmplat asta?! Când, măi, omule?!

           - În clipa în care interesul tău de cunoaştere s-a transformat dintr-o răutăcioasă curiozitate într-o dorinţă sinceră de înţelegere şi trezire a acestei energii...

            - Dar chiar îmi doresc să cunosc tainele misterioasei  energii!

        - ... energia ta a intrat în rezonanţă cu a mea, s-a trezit şi... a şi urcat de-a lungul coloanei vertebrale!

           - Cum aşa? Fără niciun efort?! Fără să ştiu şi eu?!

            - Exact! A fost suficientă dorinţa ta sinceră de cunoaştere şi, spontan, s-a întâmplat şi pentru tine minunea!

           - Adică...

           - Adică ţi-ai primit Realizarea Sinelui!

           - Asta-i tot?!

           - Da! Asta-i tot!

- Aşa o fi, cum spui tu! Dar de unde ştiu eu că nu sunt decât nişte închipuiri de-ale tale? Tu dai din mâini pe lângă mine şi eu... Ce trebuie să simt eu? Ce se întâmplă cu fiinţa mea?

- Bune întrebări! Întrebări de om deştept! Îţi voi da imediat această dovadă, dar tu va trebui să fii sincer până la urmă şi, dacă...

            - Te rog, nu mă mai fierbe! Vreau să simt ce simţi şi tu!

            - Bine! Întinde mâinile spre mine!

            - Pur şi simplu?

- Pur şi simplu! Aşa, foarte bine! Acum, te rog, nu mai vorbi! Lasă-mă doar pe mine s-o fac! Tu încearcă să fii atent doar la propria fiinţă, la dorinţa ta de a simţi energia! Aşa... Acum, ridică mâna dreaptă deasupra capului, undeva, în zona fontanelei. Mâna stângă rămâne îndreptată spre mine! Plimbă mâna dreaptă deasupra capului până vei simţi... ceva, o să-ţi dai seama şi singur ce!...

            - Nu simt nimic!

            - Plimbă mâna uşooor... cerceteaaază... fii atent la orice senzaţie deosebită!

            - Măi, acum... parcă simt ceva!...

        - Foarte bine! Opreşte mişcarea mâinii în poziţia în care senzaţia devine mai clară, mai puternică!

            - Am găsit! Simt o răcoare!...

            - Ei, prietene, acum ai dovada că ţi-ai primit Realizarea Sinelui!

             - Cum aşa?! Dar spuneai că doar Shri Mataji poate să facă această minune!

- Dar Shri Mataji a făcut minunea! Eu am fost doar un simplu intermediar!

            - Să fie întotdeauna aşa de uşor?!

            - Cu o singură condiţie: să ţi-o doreşti!

            - Acum ce trebuie să mai fac?

- Acum tu nu mai faci nimic! Te bucuri pentru prima oară în viaţa ta de adult de calmul interior care s-a instaurat în tine!

            - Dar...

- Taci! Acum, taci! Închide ochii şi încearcă să nu te mai gândeşti la nimic! Fii puţin egoist şi trăieşte-ţi bucuria în solitudinea propriei fiinţe, căci această stare este irepetabilă şi îţi aparţine în exclusivitate! Este de fiecare dată altfel, dar întotdeauna la fel! Aceasta este starea de yoga. Starea în care energia ta Kundalini, odată trezită, s-a înălţat prin corpul tău şi, ţâşnind prin fontanelă, s-a unit cu energia Kundalini universală. Acum ele dansează înlănţuite deasupra capului tău. Menţine uniunea cât mai mult timp cu putinţă! Acum se cheamă că eşti în meditaţie. Simte vibraţiile ce curg prin tine! Simte-le prin toţi porii! Bucură-te! Bucură-te şi fii fericit! Fii fericit pentru că eşti conectat – pentru prima dată în mod conştient – prin mii de fire invizibile, la Zeul Suprem, la Dumnezeu Tatăl!

Note de jurnal: în urma acestui prim dialog, scepticul, un tip contrariat şi agasat de conduita ciudat de cuminte şi curioasa logică de viaţă a interlocutorului său, a primit răspunsuri la multe din întrebările ce-i frământau creierii, dar... şi-a primit şi Realizarea Sinelui. Întrebările pot fi reluate în noua sa stare de... integrare, stare ce nu mai este una fizică (solidă, lichidă sau gazoasă), caracteristică a materiei, ci una vibratorie. Este starea în care, dacă reuşeşti să te integrezi, începi să... vezi cu mâinile. Dar, aceasta, într-un alt dialog.

(Fragment din volumul Nevăzutele cărări, editura PIM, Iași, 2013)

NOSTALGII VICIATE - lansare de carte la Brăila

Programată pentru data de 10 decembrie 2019, lansarea de carte a fost găzduită de secția „Etnografie” a Muzeului Brăilei „Carol I”. O alegere inspirată, având în vedere faptul că, „Etnografia” brăileană și-a găsit, în fine, un spațiu adecvat și anume, fosta „Casă Alexiu”, în prezent reabilitată.







Construită în anul 1910, în casa achiziționată de avocatul Constantin Alexiu (Alessiu) la sfârșitul Primului Război Mondial, a funcționat, înainte de 1989, Casa de Cultură a Municipiului Brăila.

Eroul zilei: romanul „Nostalgii viciate”

Pentru prezentarea (binevoitoare, bineînțeles) și promovarea cărții s-au angajat/și-au asumat riscul (!) poeta Adelina Pop și scriitorul Valentin Popa. De altfel, trebuie evidențiat faptul că Adelina Pop avea tot interesul ca promovarea să fie una de succes, ea luându-și în serios, în acest caz, și riscantul rol de redactor de carte. 

Prof. Valentin Popa, Adelina Pop și autorul, Florin Meșca

Cei trei: Valentin Popa, Viorel Coman și Adelina Pop au furat startul și
și-au încrucișat baionetele (opiniile) înainte de a bate gongul oficial

Celor doi, li s-a alăturat, spre a ascuți și mai mult cuțitele (armele dezbaterii), profesorul și scriitorul Viorel Coman.












Publicul: unii urmăreau scena amuzați...









Alții: ceva mai blazați...

Unii nu voiau să fie văzuți...

... în timp ce alții se bucurau că au intrat în posesia unui prețios exemplar din carte...

Armanda Filipine, Gabriela Cloșcă, Virgil Andronescu,
Paula Gurău și Aurel Furtună

Unii și-au organizat propria „bisericuță” punând la cale strategia distrugerii din fașă a nou-născutului roman... - vorba vine: toți îmi sunt prieteni!

Aurică Furtună... tot blazat.

Poeții Nicolae Matei, Vasile Mandric și Tudorița Tarniță

Prieteni poeți, epigramiști și jurnaliști...














Revăzându-mă cu poetul Virgil Andronescu...

Prieteni pictori: Ruxanda Ciupercă-Ruxy și Dumitru Ștefănescu-Ștef.

În fine, au început dezbaterile. Adelina Pop invită cititorii la sinceritate atunci când vor lectura romanul, la sinceritate față de ei înșiși pentru că, da, în carte sunt atinse puncte sensibile, sunt devoalate anumite erori umane, erori ce pot fi foarte ușor taxate și speculate în lipsa autodiscernământului celui care urmează să „dea cu piatra”. 


Observație: cele trei videoclipuri care urmează conțin doar scurte fragmente din prelegerile vorbitorilor.

Profesorul Valentin Popa, după ce face o sinteză rapidă a narațiunii cuprinse între filele romanului, evidențiază alte două aspecte asupra cărora atrage atenția: 

1. darul autorului în prezentarea aventurilor galante, romanul cuprinzând și câteva povești sentimentale, dar însăilate cu gust, decență și pasiune.
2. pe de altă parte, apreciază curajul de a aborda o temă inedită de roman, temă prea puțin tratată în literatură, chiar în literatura universală, cea a afacerilor.

Provocat de prietenii săi, scriitorul și criticul literar Viorel Coman, nefamiliarizat cu conținutul volumului decât din cuvântările antevorbitorilor săi, marșează pe o nouă idee, și anume cea a temei Revoluției din decembrie 1989, temă insuficient tratată în literatura română, poate și pentru că, cei doar 30 de ani trecuți de la tragicile (și, în același timp, fericitele) evenimente, reprezintă o distanță de timp prea scurtă pentru sedimentarea corectă a faptelor.

Inițial, am intenționat să creez un videoclip cu câteva secvențe din prezentarea proprie, dar... ascultându-mă, am ajuns la concluzia că tot prin scris îmi exprim mai bine ideile. Așadar, mă folosesc de un privilegiu (pe care nu l-am acordat criticilor mei) și vă prezint textul pregătit pentru eveniment, dar pe care l-am folosit doar ca ghid de moment în timpul discursului: 

Când, în urmă cu câțiva ani, după ce se stinseseră și ultimii aburi (euforici) de după lansarea „Marii visăreli”, îi mărturiseam că mă simt golit complet de conținut, că nu cred că mai am ceva de spus în acest domeniu, al scrisului, Adelina Pop m-a liniștit, spunându-mi că, odată ce m-a vizitat, muza nu mă va ocoli, oricât de neîncrezător în argumentele  mele literare aș fi. Am avut amândoi dreptate pentru că, probabil, am stat cuminte în banca mea mai bine de doi ani, ani în care am scris doar câteva povestiri publicate în diferite reviste, m-am ocupat de cele două bloguri și… cam atât.

*

Apoi, deodată, m-a vizitat muza, Muza, mai bine spus. Care m-a luat la rost:

- Ce faci? De ce nu vrei să spui povestea?

- Păi – am dat eu din colț în colț – povestea este interesantă, poate plăcea cititorului, dar…

- Dar? – a apăsat ea pedala.

- Vezi tu, eroul principal este băiat bun, mi-e simpatic, chiar, dar a făcut de-a prostii în tinerețe!

- Și ți-e frică să nu-l pui într-o lumină proastă?

- Exact, pentru că erorile tinereții sunt ale tinereții și ar fi păcat să fie judecat acum, ajuns la maturitate, când a devenit conștient de greșelile trecutului și este caracterizat de o conștiință nouă, una care nu-i mai permite să pășească strâmb.

- Schimbă-i numele, atunci! Schimbă-i numele și spune-i povestea! Ce ai de pierdut? – a sunat indicația finală a Muzei. Și cum Muza-i frumoasă și nu-i pot rezista…

*

Dincolo de poveste, intenția mea a fost de a surprinde tabloul reprezentat de România de după Revoluția din decembrie. Sau… ce-o fi fost ea. Tabloul unei Românii bulversate de evenimente, în general, dar, mai ales, al Brăilei, al acelei Brăile trezite din inerția, din ignoranța la care o condamnaseră „anii lumină”, în particular.

Fixat bine pe șevalet – România/Brăila – tabloul trebuia să aibă o culoare de fond – atmosfera acelor ani – și să spună o poveste. Sau… dacă scriitorul este inspirat, chiar mai multe. Asta rămânea de văzut – critica se va exprima, cu siguranță, în privința aceasta.

După umila mea părere, a scriitorului vinovat de încercare, culorii de fond… îi mai trebuia puțină intensitate. Eu însumi sunt necăjit că nu am folosit cele mai de calitate tuburi.

De ce afirm aceasta? În primii ani de „după”, au ieșit la iveală două tendințe: cea a îmbogățirii – îți puteai deschide o firmă cu un capital minor – și cea a celor care știau ce trebuie făcut pentru ca țara să meargă înainte (politicienii), pe calea dezvoltării societății capitaliste… „multilateral dezvoltate”, era să spun. Și unii, și ceilalți au fost convinși că reușita le este la îndemână, chiar dacă, folosirea inclusiv a unor mijloace neortodoxe, nu le dădea fiori din punctul de vedere al legalității sau moralei – atunci, totul era permis!

Această emulație, dorință de autodepășire (adeseori, cu evidente semne de parvenire), pentru că toți se considerau, într-un fel sau altul, niște marginalizați ai societății apuse, această efervescență a oamenilor și a ideilor lor, acest brainstorming la nivel de societate aș fi vrut să surprind cât mai bine în cartea mea.

Ce mi-ar mai fi plăcut: să fac o descriere și mai inspirată a Brăilei, minunatul oraș de care, eu, personal, mă simt legat prin niște fire invizibile, fire care mă conectează cu Panait Istrati și-ale lui personaje de poveste, cu Nae Ionescu și-ai lui discipoli de marcă, cu Hariclea Darcle, cu remarcabilul primar Radu Portocală și-atâția alții care i-au scris istoria și i-au asigurat grandoarea, cetății.

*

Alex, când mi-a spus povestea lui, m-a avertizat că, la un moment dat, se va opri din destăinuiri. Sau, dacă nu va rezista tentației, m-a rugat ca, tot ce va fi cu roșu, să rămână doar pentru scriitor, nu și pentru publicul său.

- De ce, Alex – l-am întrebat după ce i-am ascultat toată povestea.

- Tu nu ai trăit lucruri de care să te jenezi doar amintindu-ți-le, lucruri pentru care lumea te-ar judeca sau, și mai rău, ai putea fi chiar anchetat?

- Ba da – i-am răspuns – am și eu niște chestii în spate…

- Ei, vezi?

- Dar au trecut atâția ani de-atunci! – am insistat eu cu minime speranțe.

- Nu, deocamdată, nu!

- Poate… în viitor? – am încercat un ultim asalt.

- Poate…

*

Vreau să concluzionez: am spus o poveste. Pe mai multe pagini. Nu este, nici pe departe, un roman comparabil cu marile producții ale genului. Dar, finalizarea acestei cărți mi-a deschis orizonturi noi, mi-a redat curajul de a îndrăzni și, acum, privesc cu încredere viitorul, câteva idei de proiecte noi dându-mi ghes să nu mai stau la fel de mult pe tușă.

*

Multe persoane dragi mie se vor regăsi în carte, prin aceasta oferindu-le un minim de recunoștință pentru ceea ce au însemnat ele în viața mea.

Ca de obicei, prietenii epigramiști mi-au pregătit surprize. Și, ca de obicei, am motive a mă teme. Observați: ei se amuză pe seama autorului înainte chiar de a începe prezentarea romanului! Regret și, pe această cale îmi cer scuzele de rigoare, dar, după ce mi-am terminat prezentarea, emoționat fiind, am omis să le dau cuvântul. O fac acum, asumându-mi riscurile de rigoare.

Poeții și epigramiștii Nicolae Matei și Vasile Mandric

Iată ce spune Nicolae Matei, poet și epigramist, fost coleg la C.C.H. (Combinatul de Celuloză și Hârtie) de la Chiscani:

AFACERI LA NIVEL SUPERIOR
(făcând referire la titlul unui subcapitol)

Să scrii o carte, la o adică,

Nu-i un lucru chiar ușor;

Afacerea nu se ridică

La nivel superior.

NOSTALGII VICIATE

(din partea unui fost coleg de la Combinat)

Nostalgiile curate

Te-nsoțesc la orice pas,

Fiindcă cele viciate

Le-ai lăsat în C.C.H.

Nici poetul și epigramistul Vasile Mandric nu s-a lăsat mai prejos:

DESPRE „NOSTALGII VICIATE”

Dacă scriu cu nostalgie,

S-ar putea să-mi placă mie.

Dar, te rog, fă-mi un serviciu:

Nu mai pomeni de viciu!

GREȘELI SAU VICII?

N-am citit, dar cred că știi

Că greșelile-s iertate.

Dar ce multe nostalgii

Sunt la noi cam… viciate!

DEFINIȚIA NOSTALGIEI

Nostalgia este-o formă

De tristețe și regret,

Transformată-n filodormă,

Folosită de poet.

DESPRE SCRIEREA UNEI CĂRȚI

Viral, este-o boală rară

Ce-ți aduce prejudiciu,

Că ‘nainte să apară

Poți ajunge la ospiciu.

Gata, spectacolul-eveniment literar a luat sfârșit și participanții se pregătesc să meargă pe la caselele lor. Nu înainte de a împărtăși impresii, de a servi niște prăjituri și a ciocni câte un pahar de vin.

Mulțumiri și recunoștință celor care cred în abilitățile mele literare și mă sprijină în aceste demersuri!

La final, vă invit să acordați două minute din timpul dumneavoastră prețios și pentru vizionarea acestui videoclip. Este o sinteză a întregii manifestări la care se adaugă câteva detalii de arhitectură interioară a fostei „Case Alexiu”.

Mulțumiri și recunoștință generoșilor mei sponsori!

Mulțumiri Muzeului Brăilei „Carol I”, secția „Etnografie”, în general, angajaților secției, în mod special!

Cei care simt o atracție specială pentru „Nostalgii viciate” (dar nu pentru „vicii”!), mi se pot adresa, în particular, pe adresa de e-mail: mef777ro@yahoo.fr. 

Prețul: 10 lei/exemplar + taxele poștale.