sâmbătă, 23 mai 2020

SENSUL LIBERTĂȚII


Boieria lui Q

Q nu mai era începător în Sahaja Yoga, nici avansat, ci era în stadiul cel mai plăcut: era boier. Boieria e atunci când toți te consideră un începător promițător – deci nu mai ești cineva care poate dispărea pur și simplu fără urmă de la sală – așa că toți au grijă de tine și te iau cu binișorul, își pun toate speranțele în tine și vor să te ferească de toate greșelile pe care ei le-au făcut atunci când erau ca tine, ca să devii un avansat adevărat ca ei.

Pe de altă parte, Q îi încuraja pe cei care-l tratau ca pe-un boier: el își lămurise părinții că făcea acum niște activități speciale (ceea ce era adevărat) la Palatul Copiilor (ceea ce era aproape adevărat, pentru că sala unde se ținea Sahaja Yoga era la câteva străzi distanță) și venea regulat ca să se bucure de meditațiile colective.


Marea problemă a oamenilor mari

 „Dar oare de ce vor să mă învețe și devoțiunea față de Divin?” se întreba Q. „Aceasta e cel mai simplu lucru, pe care dacă încerci să-l descrii în cuvinte, doar îl complici și-l faci să devină altceva, dar nu ceva viu! Dumnezeu știe totul, face totul și sunt atent să am o relație cât mai bună cu El, ceea ce e foarte simplu, pentru că El este cea mai bună persoană din lume! Dar această conexiune” – își zise Q, mulțumit că învățase un cuvânt nou și frumos – „nu se poate defini și direcționa după cum vrea cineva!”

Însă era o doamnă căreia Q îi spunea X, ca necunoscutelor din ecuațiile matematice, pentru că el se tot străduia să o cunoască și să o înțeleagă. Iar atunci când doamna X conducea meditațiile, ea cerea la fiecare chakră: „Mamă, cu umilință Te rugăm să ne dai....” La fiecare chakră! Și Q se întreba: „Oare își închipuie cineva că Dumnezeu nu știe câtă umilință avem fiecare și că trebuie să îl convingem de ea? Și oare dacă ne declarăm umilința la fiecare pas se rezolvă ceva?

Dar marea problemă a oamenilor mari” – cugetă Q în continuare – „e că se cred foarte deștepți atunci când acționează ca niște oameni mari și vor să aibă rezultate grozave, dacă uneori «mai mult» duce de fapt la «mai puțin». Numai oamenii mari ar putea crede că cineva așa de drăguț ca Shri Mataji ar putea într-adevăr să se simtă bine cu tine atunci când îi tot spui același și același lucru!”

Călătorul
  
Pe când venea acasă de la program, Q descoperi în fața blocului un grup vesel și gălăgios de oameni. În scurt timp, află evenimentul pentru care se adunaseră: se întorsese Bunicu’ Nicu! Întoarcerea Bunicului Nicu era mereu un prilej de bucurie, deși de fapt nu era bunicul lui adevărat și nici chiar atât de bătrân, dar așa se recomanda mereu un călător, care era însă – după cum zicea tatăl lui Q – un „vagabond de lux”.

Se spunea că Bunicu’ Nicu trecuse printr-o perioadă întunecată a vieții când se despărțise de soția sa și își pierduse locuința, însă omul descoperise că se descurca foarte bine și așa, fără nicio sursă de venit și fără niciun acoperiș deasupra capului, „liber ca pasărea cerului” – după cum spunea el – ajungând să călătorească prin toată lumea cu autostopul sau invitat de alții și aducând acasă cele mai incredibile povești.

Pentru Bunicu’ Nicu, părea că lumea întreagă era „acasă”: el se simțea în largul lui față de oricine și nu cerea niciodată ceva cuiva, dar primea mereu îmbrăcăminte, hrană, adăpost și ocazia de a face duș și de a-și spăla hainele. Era ca și cum lumea s-ar fi simțit onorată să aibă grijă de el ca de-un membru respectat și iubit al familiei. Deși nu s-ar fi putut spune despre Bunicu’ că era ferchezuit, el nu era niciodată murdar, ci era o prezență foarte agreabilă. Deși unii ar fi putut spune despre el că trăia din ajutorul celorlalți, el nu avea niciodată aerul mizerabil al cerșetorilor, părând mereu satisfăcut cu ce primea sau chiar fără să primească ceva.

Când îl văzu, Bunicu’ Nicu îl luă în brațe pe Q, cu care avea o relație specială și cu care avusese de multe ori discuții foarte interesante. Apoi, văzându-l preocupat, Bunicu’ îl întrebă:

- Noi doi o să facem împreună o plimbare un pic mai târziu, bine?

Parcă Bunicu’ îi citise lui Q mintea! Q aprobă fericit și, după ce Bunicu’ luă masa cu cineva, plecară să se plimbe împreună.


O lege a Divinului

  
- Bunicule – îl interpelă Q – cum îi convingi pe oameni să-ți dea ce ai nevoie, fără să ceri vreodată ceva?

Bunicu’ se amuză în fața întrebării directe, apoi stătu o clipă, îl privi pe Q în ochi și îi răspunse, trăgând cu ochiul:

- Ăsta e un secret și încă unul mare!

- Mă gândeam eu că trebuie să fie un secret – îl aprobă Q – și te rog spune-mi-l și mie!

Bunicu’ se amuză din nou de îndrăzneala senină a băiatului care trecuse peste refuzul glumeț din răspunsul primit. Apoi, Bunicul redeveni pe jumătate serios și îi ceru lui Q:

- O să-ți spun secretul meu. Întotdeauna trebuie să dai ceva pentru ce primești, iar în schimbul secretului meu trebuie să-mi spui un secret cel puțin la fel de mare!

- Bine! răspunse Q cu gravitate și îi povesti apoi despre energia Kundalini și despre Realizarea Sinelui. Bunicu’ era tot mai interesat și, când ajunseră într-un parc, el își primi Realizarea, într-o pace profundă.

- Ei, Bunicule – îl întrebă Q în final – ești mulțumit de secretul pe care ți l-am spus?

- Sunt mai mult decât mulțumit! zâmbi enigmatic Bunicu’, fără să scoată vreun cuvânt în plus.

- Ei, acum îmi spui secretul tău?

- Păi deja ți l-am și spus, nepoate – zâmbi din nou Bunicu’, la fel de enigmatic – doar că cele mai bune secrete sunt cele care trec neobservate de cei care le află, iar tu l-ai ignorat când ți l-am spus! „Secretul” e că întotdeauna trebuie să dai ceva în schimb! E arhicunoscuta lege divină a echității!

- Aha! înțelese Q.

Bunicu’ continuă:

- Iar eu le dau mereu oamenilor ceva în schimbul a ce primesc: o iubire simplă și fără pretenții. Sunt prietenos cu fiecare: dacă sunt închistați în propriile concepții, le spun lucruri care le deschid orizontul; dacă sunt triști îi înveselesc sau le ridic moralul; dacă au nevoie de putere îi ascult și îi fac să simtă că au tot dreptul să se bucure de existența lor, iar dacă când au nevoie de o direcție în viață le dau cele mai bune sfaturi pe care le pot da... Probabil că ei ar trebui să consulte un psiholog ca să afle ce le spun eu simplu și rapid, ba încă și fără să-i fac să se simtă bolnavi cu capul!


Artificialometru
Avem nevoie de... artificialometre
  
- Acum știu secretul tău, Bunicule! Dar ce spui despre cei care nu trăiesc după legea echității, ci cer fără să dea – cerșetorii?

- Cerșetorii agresează oamenii și îi duc într-o iluzie în care sentimentele se amestecă – mila și dezgustul față de condiția lor, empatia și repulsia față de umilința lor artificială... Iar cerșetorii fac din umilință o stare emoțională, dar nu una pozitivă, ci un sentiment de inferioritate mizerabil, ca să arate cât suferă. Prin această umilință forțată vor să-și facă victimele să-și creeze un sentiment de superioritate, iar dacă ele mușcă momeală și se cred mărețe și puternice, ele le dau apoi cerșetorilor o parte din „puterea” lor, adică niște bănuți.

Oamenii plătesc cerșetorii ca să-i facă să înceteze cu agresiunea emoțională sau pentru a se simți ei înșiși superiori, dar se gândesc că au procedat cu compasiune, pe când de fapt au fost manipulați și ușurați de bani prin cea mai veche, mai cunoscută și mai simplă escrocherie din istorie!

- Când voi fi mare – începu Q o glumă – voi inventa un aparat de măsurat artificialitatea... un „artificialometru”, care să măsoare nivelul de artificialitate din aer, așa cum se măsoară umiditatea, de exemplu!

- Ar fi un aparat foarte util – intră Bunicu’ în joc – pentru că dacă apare artificialitatea, e semn că undeva există o problemă care trebuie rezolvată. Dar eu cred că ai și inventat artificialometrul, doar că nu e ceva de pus pe vreun perete, ci ceva care e în tine însuți și funcționează deja bine!


Umilința e un mijloc, nu scopul

Shri Mataji Nirmala Devi - MAMA
  
Iar acum spune – și Bunicu’ îl privi în ochi pe Q – ce te-a făcut să ridici toate aceste probleme? Pe tine cine te-a supărat?

- Știi... am fost la Sahaja Yoga – începutul Sahaja Yogăi este chiar experiența Realizării Sinelui, pe care am făcut-o împreună – iar acolo este o doamnă pe care mi-e greu s-o înțeleg, o doamnă X foarte convinsă că trebuie să repetăm mereu că suntem umili....

- Și ție asta ți se pare foarte artificial, așa-i?

- Cam da...

- Și asta e tot? zâmbi Bunicu’ Nicu, cu aerul că e o nimica toată. 

Q îi răspunse tot printr-un zâmbet. Bunicu’ Nicu explică:

- Asta e ceva învățat din biserică: mulți credincioși înlocuiesc devoțiunea printr-o umilință emoțională, adică un sentiment de inferioritate în genul „vai, ce mari păcătoși suntem!”. E același tipar ca la cerșetori, iar ăsta poate că ține la oameni, însă nu și la Dumnezeu: umilința reală este conștiința poziției noastre față de Divin, de picături în fața Oceanului, însă această umilință spirituală nu e mizerabilă, ci oferă demnitate, pentru că se bazează pe Realitate.

Dar umilința nu e un scop în sine, nu trebuie să ne-nfundăm în umilința emoțională ca-ntr-o mlaștină...

- Adică pe canalul stâng... îl completă Q, ca un adevărat avansat.

- Ci ar trebui să ne dedicăm complet Divinului – continuă Bunicu’ – cu toată venerația și iubirea cea mai pură și mai profundă, scopul fiind să devenim una cu Divinul! Să ne bucurăm de unitatea prin Iubire cu Dumnezeu! Dar câți își dau seama că de fapt ăsta este scopul?

- Nu foarte mulți, pentru că asta înseamnă să-nțelegem că suntem dincolo de corp și că ne putem uni cu Divinul în conștiință!

- Ai vorbit ca un înțelept, nepoate! Deci nu te-ngrijora, pentru că oamenii care vin în grupul tău sunt influențați de același Subconștient Colectiv ca și cei care merg la biserică, deși colegii tăi și-au pus câteva întrebări fundamentale în plus și au mai descoperit câteva răspunsuri importante. Creștinismul a influențat de secole întreaga societate, iar așa a ajuns să-i inflențeze indirect chiar și pe cei care n-au fost niciodată foarte legați de biserică, dar care nu știu să-și practice religia – oricare ar fi ea – decât în stil creștin. Așa că nu mai fi supărat: lucrurile astea erau inevitabile!

- Dar de ce simt că cine-mi cere să fiu umil vrea să mă țină sub control?

- Pentru că asta se și întâmplă! „Fiți umili!” zic preoții, iar asta înseamnă de fapt și „Țineți-vă capetele plecate!” sau „Supuneți-vă!”, iar mai exact înseamnă „Noi vă cerem să vă supuneți!” Biserica a inventat metode ascunse prin care supunerea față de Dumnezeu să devină supunere față de preoți!

- Cum e spovedania regulată în fața preotului...
- ...
- Și inventarea „păcatului originar”, care să facă fiecare om dator să-și spele un păcat și astfel să fie dependent de preot, care-i poate ierta păcatele!....



Privind prin Ochiul Marelui Spirit
   
- Dar tu de unde știi atât de bine ce-nseamnă umilința adevărată?

- E o poveste lungă... și, pe deasupra, acum că mi-o amintesc, și eu sunt uimit prin ce-am trecut!

- Îmi plac poveștile și în special poveștile tale! Te rog, spune-mi-o!

- Bine! Eu am plătit pentru această cunoaștere prețul întreg, ca să fiu acum liber să fiu ce sunt, fără să par niciodată altceva. Însă numai eu știu câte nopți am dormit sub cerul liber și cât am meditat asupra viselor mele, care au fost pline de sensuri subtile. Poate numai stelele de pe cer știu câte zile am umblat prin păduri și peste dealuri așteptând ca mintea să mi se liniștească, iar inspirația să mă îndrume pe calea cea bună.
Dar lecția umilinței adevărate e o lecție foarte importantă, care ne duce pe calea către Înțelepciune și către Cunoașterea Divină. Și a trebuit să merg foarte departe pentru ca să învăț lecția umilinței, iar examenul l-am dat în mijlocul unui trib care aveau un loc sacru, numit Ochiul Marelui Spirit.

- Ai întâlnit pieile roșii?!? Sunt chiar așa de grozavi ca-n filme?

- Chiar mai grozavi! Stai să vezi...

Ochiul Marelui Spirit era o stâncă găurită, prin care se putea trece... sau cel puțin așa am crezut la început. 

Dar, când am vrut să trec prima oară, pur și simplu, mintea mi s-a golit de gânduri și... nu am mai găsit în mine imboldul să o fac. Poate că era din cauză că oamenii simpli și profunzi din acel trib s-au rugat și au făcut timp de mii de ani ritualuri în acel loc sacru al lor, poate era Influența Divină... cine știe? Oamenii tribului spuneau că poți trece doar atunci când te vezi pe tine însuți așa cum te vede Marele Spirit, adică Dumnezeu.


Victorie!
Victoria
  
În acele momente mi-am amintit de cuvintele lui Iisus Christos: „este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!” Și atunci am stat alături de mine însumi și am renunțat la orice mă credeam eu și la orice mă credeau alții. Aceasta era adevărata umilință, iar ea m-a făcut să-mi aflu locul în Întreg – ca o fărâmă infinitezimală din Dumnezeu – și să fiu demn pentru că-mi știu locul. Iar asta e și o binecuvântare și o mare libertate: sunt liber de orice altceva, de orice idee că sunt o persoană specială – că aș fi mai important decât sunt sau mai neimportant decât sunt – pur și simplu, sunt eu însumi!


Abia după câteva săptămâni mi-am pus problema să încerc din nou să trec prin Ochiul Marelui Spirit. Și, aflat în fața portalului, mi-am dat seama dintr-o dată că nu era deloc inutil sacrificiul vieții de succes pe care o dusesem, pentru că aceasta doar m-a transformat într-un om bogat – în sensul christic – cu prețul simplității care e baza oricărei spiritualități.

- De-asta se spune că putem intra-n Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, pentru că noi suntem simpli!

- Da: „Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea”. Dar... sunt în fața portalului, nu mă întrerupe și lasă-mă să trec prin el, e o emoție încă foarte vie!...

Bunicu’ zâmbi. Zâmbi și Q, în tăcere. Bunicu’ continuă:

- Când am înțeles cum îmi cucerisem dreptul să trec prin portal m-am simțit incredibil de liber, toate îndoielile mi-au dispărut și am știut, pur și simplu, că era momentul să trec prin Ochiul Marelui Spirit. Aflat în fața portalului, din nou gândurile mi-au dispărut, dar de data aceasta exista puternic imboldul de a trece într-o dimensiune primordială a mea, dincolo de orice îmi putea oferi această lume, o dimensiune care existase dintotdeauna în mine, dar pe care o ignorasem pentru că era... prea simplă! Și am făcut pașii, unul după altul, și am trecut prin portal, într-o stare de beatitudine! Și-abia după ce am trecut, iar intensitatea stării s-a mai potolit, am înțeles că descoperisem nu doar adevărata umilință, ci și că acea beatitudine era chiar bucuria unirii cu Divinul, pe care o experimentasem fără să-mi dau seama ce se întâmplase! În Ochiul Marelui Spirit, am simțit și că Dumnezeu ne vede ca pe niște picături din El!

- Așa e! interveni Q, animat de o sclipire a intuiției. Când o iubești pe Shri Mataji ești umil de la sine!

- Ești norocos c-ai înțeles această lecție de viață atât de tânăr! Eu a trebuit să trăiesc ani de zile ca un călător ca s-o-nvăț... dar ce lecție profundă și frumoasă a fost! Așa că fii autentic și, orice ar trebui să faci, fă-o așa cum simți în adâncul tău, pentru că asta vrea Dumnezeu de la tine. Asta e libertatea divină: nu e ceva ușor, dar merită s-o-nveți, chiar dacă trebuie să lași la o parte tot ce știi și tot ce ai.


Program public în Dubai
Misiunea Sahaja Yogăi și misiunea lui Q
  
Rămaseră tăcuți. Apoi, Q vorbi primul:
- Mulțumesc pentru tot! În ultimele zile mă simțeam la Sahaja Yoga ca un boier, dar acum se schimbă treaba și încep să simt că sunt un... angajat care are o treabă de făcut! Dar ce mă sfătuiești să fac acum?

- Doamna X a ta este cumva genul autoritar?

- Da!

- Atunci poate fi mai dificil, pentru că unele dintre aceste persoane vor să se impună și să-și impună ideile în același timp. Ele nu fac deosebirea între ele însele și ideile lor, iar dacă le ataci ideile se simt atacate personal. Iar femeile sunt mai inflexibile decât bărbații în ce privește ideile, pentru că femeile sunt ființe emoționale, iar domeniul ideilor este unul masculin, în care ele nu se mișcă atât de ușor ca și bărbații. Apoi, cu cât sunt mai în vârstă, cu atât e mai greu să le schimbi.

- Deci nu se poate face mare lucru?

- Ba da, doar că nu e foarte ușor. Însă e clar că, dacă Sahaja Yoga are o menire în această lume – și sigur are – asta este să schimbe modul în care lumea înțelege spiritualitatea. Omenirea are mare nevoie de așa ceva, iar o metodă de meditație – care creează o conexiune directă cu Divinul – e singura cale posibilă. Însă pentru fiecare calitate subtilă care e afectată la nivel global trebuie dusă o bătălie – mai scurtă sau mai lungă – pentru a o recuceri...

- Atunci o să meditez asupra umilinței adevărate și asupra naturaleții în Unitatea cu Divinul, poate că o să mai și schimb câteva cuvinte cu acea doamnă care uneori vede lucrurile ca la biserică...

- Deja sună ca o misiune asumată, Q! Deja folosești artificialometrul din plin! Iar acea doamnă poate să nu fie perfectă și totuși să vadă lucrurile mai profund decât majoritatea, însă unele lecții ale vieții sunt foarte dificile. Eu a trebuit să-mi petrec câțiva ani buni descoperind ce e umilința adevărată, libertatea, simplitatea, autenticitatea... Dar a meritat: cred că doar așa am reușit să primesc marele cadou al Realizării Sinelui: să fiu liber de gânduri și totuși să fiu eu însumi! Așa voi putea repeta experiența de la Ochiul Marelui Spirit, ba o voi și aprofunda!

La Masa Tăcerii

Masa Tăcerii
- Și acum ce vei face?

- Mi-a luat ceva timp să înțeleg ce vroia Cel de Sus de la mine când am rămas fără locuință. Apoi, am așteptat un semn din partea Lui ca să știu că lecția s-a încheiat. Dar acum știu că ea trebuia să continue cu ceva spiritual: cu libertatea primită prin Realizarea Sinelui. Acum existența mea s-a schimbat și nu mai am nevoie să o continui cu sacrificiul vieții lumești; acum pot să trăiesc în sfârșit normal!

- Și unde vei merge, Bunicule?

- De-a lungul timpului, mai multe persoane m-au invitat să rămân acasă la ele. Cu una dintre aceste persoane, o doamnă foarte specială, țin legătura de ani de zile: ea mă așteaptă și e cazul ca așteptarea ei să ia sfârșit!

- Deci, Bunicule – zâmbi Q – vei trece acum printr-o altă poartă, prin Poarta Sărutului!
- De ce nu? râse Bunicu’. Căsătoria înseamnă evoluție prin complementaritatea dintre soț și soție, e ceva care nu ține de vârstă și pe care mă grăbesc să o gust pentru că am fost lipsit de ea! Alături de cineva va fi diferit decât de unul singur! Și cu siguranță o să ajung și la Masa Tăcerii – care e un simbol al meditației colective – pentru că-mi dau seama că noua călătorie pe care o am de făcut acum este una interioară, dar colectivă!

- Te referi la Conștiința Colectivă?

- Așa îi spuneți voi? Eu simțeam că conștiințele individuale se aliniază cu Divinul – simbolizat de masa mai mare – și se susțin una pe alta, dar nu știam că voi aveți și o înțelegere profundă despre asta!

                                                                                                                      Adrian SONEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici aveti posibilitatea sa va puneti bine cu autorul articolului, sa-l "periati" de "sa-i mearga fulgii"!