miercuri, 22 iulie 2020

GEORGES MOUSTAKI - Le métèque

A fost sau n-a fost Georges Moustaki (la naștere, Yossef Mustacchi) un metec? Și-a acceptat omul statutul celui dezrădăcinat?
Chiar dacă a fost adoptat de poporul francez, cantautorul își evocă în cea mai cunoscută și de succes piesă - Le métèque - originile de evreu sefard născut în Egipt. Titlul și prima parte a piesei ne-ar îndreptăți să afirmăm că da, chiar dacă are o nouă cetățenie și cântă într-o limbă străină, rădăcinile sunt prea puternice pentru a fi uitate sau ignorate. 

Mai apoi, în partea a doua, Le métèque spune o frumoasă poveste de dragoste în care el, după ce face o recapitulare a tuturor calităților și defectelor (limita dintre ele fiind confuză, un defect putând fi definit oricând drept calitate și invers), își declară pasiunea devastatoare (Je viendrai, ma douce captive/ Mon âme sœur, ma source vive/ Je viendrai boire tes vingt ans/ Et je serai Prince de sang.) care-i va marca pe amândoi îndrăgostiții până la sfârșitul vieții (Et nous ferons de chaque jour/ Toute une éternité d'amour/ Que nous vivrons à en mourir).
Să fie vorba, totuși, despre o simplă poveste de dragoste? O poveste de dragoste pentru vreo iubită sau iubita să reprezinte țara și neamul din care se desprinsese? Nu cumva cantautorul a spus două povești într-una? Să alegem/vedem ce dorim fiecare. 

Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
Et mes cheveux aux quatre vents
Avec mes yeux tout délavés
Qui me donnent l'air de rêver
Moi qui ne rêve plus souvent
Avec mes mains de maraudeur
De musicien et de rôdeur
Qui ont pillé tant de jardins
Avec ma bouche qui a bu
Qui a embrassé et mordu
Sans jamais assouvir sa faim
Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
De voleur et de vagabond
Avec ma peau qui s'est frottée
Au soleil de tous les étés
Et tout ce qui portait jupon
Avec mon cœur qui a su faire
Souffrir autant qu'il a souffert
Sans pour cela faire d'histoires
Avec mon âme qui n'a plus
La moindre chance de salut
Pour éviter le purgatoire
Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
Et mes cheveux aux quatre vents
Je viendrai, ma douce captive
Mon âme sœur, ma source vive
Je viendrai boire tes vingt ans
Et je serai Prince de sang
Rêveur ou bien adolescent
Comme il te plaira de choisir
Et nous ferons de chaque jour
Toute une éternité d'amour
Que nous vivrons à en mourir
Et nous ferons de chaque jour
Toute une éternité d'amour
Que nous vivrons à en mourir

Wikipedia nu oferă prea multe detalii despre viața lui Moustaki dar, în 1966, când a compus Le métèque, acesta avea 32 de ani. Cine să fi fost tânăra de 20 de ani care l-a inspirat? Necunoscând-o - zic și eu - povestea de dragoste pălește când o punem în oglindă cu frumusețea poeziei cântate.

O variantă inedită a piesei o descoperim în duetul realizat alături de Zazie, cei doi devenind actorii propriei interpretări:
 O altă variantă de reținut, cea în care cântă alături de George Dalaras
Două voci, una caldă, timbrată (Moustaki), și o alta, mai curată, mai apropiată de lirica grecească și mai... pasională (Dalaras), se întâlnesc și se întrepătrund pentru a reda același mesaj. Atât în limba franceză, cât și în cea greacă.

Marina Rossel a realizat un ultim interviu cu Georges Moustaki acasă la acesta. De fapt, mai mult o întâlnire de suflet între doi artiști cu origini, putem spune, comune, doi artiști care se recunosc și se respectă reciproc. Starea de sănătate a cantautorului este, evident, precară, dar aceasta nu-i alterează defel simțul umorului, iar pe chip i se observă seninătatea celui împăcat cu sine. Cu Sine.

Avec ma gueule de métèque... de câte ori, oare, nu ne simțim, de-a lungul vieții, „meteci”?! Și, din păcate, adeseori, în propria noastră țară! Dar... să lăsăm doar șansonetei spațiu în această postare! 

vineri, 17 iulie 2020

DIN ÎNTREBĂRILE UNUI SCEPTIC ADRESATE UNUI SAHAJA YOGHIN (Dialoguri cu mine însumi) - Al treilea dialog

 Despre natura divină a energiei Kundalini)

Shri Mataji Nirmala Devi

 

- Ce a însemnat Shri Mataji pentru tine?

            - Revelaţia vieţii!

            - Cum adică? Fii mai explicit!

            - Să încerc! Uite: un prim efect al acestei revelaţii, ar fi acela că în viaţa mea se disting două etape distincte: înainte şi după Shri Mataji!

            - Interesant! Intuiesc că înainte...

          - Da, intuieşti bine! Înainte eram un om ca toţi oamenii, inconştient de importanţa mea reală, de potenţialul meu, de misiunea trecerii mele pe acest pământ.

           - Nu te supăra, dar... iar eşti preţios! Faci afirmaţii asemenea unui... profet?! Cine te crezi tu să vorbeşti de... importanţa mea reală, de misiunea trecerii mele pe acest pământ?

            - Ai dreptate să mă persiflezi! Probabil că şi eu aş fi făcut-o în locul tău!

            - Bine că am şi eu o dată dreptate!

- Te rog să mai ai puţină răbdare! O să-ţi explic imediat că, de fapt, nu am devenit un încrezut ce se crede profet, ci un om care se cunoaşte mai bine şi are încredere în sine însuşi.

            - Bine, fie! Dar să nu-mi pui prea mult răbdarea la încercare, căci... (îngăduitor şi... puţin ironic) Hai, te ascult!

            - Ţi-ai pus vreodată întrebări asupra naturii energiei Kundalini? De unde provine ea şi de ce se manifestă aşa de târziu şi doar în condiţii speciale? 

- Sincer... nu mi-am pus niciodată astfel de întrebări. Tu eşti cel care mi-a vorbit despre energia Kundalini, tu mi-ai dat Realizarea Sinelui, tu m-ai învăţat să simt vibraţiile, aşa că... tu să dai răspunsuri la aceste întrebări!

- Înainte de a-mi continua ideea, sunt nevoit să te corectez puţin: nu eu am făcut toate acestea, ci Shri Mataji! Shri Mataji a fost Aceea care, nu numai că ne-a dat Realizarea Sinelui şi ne-a învăţat să simţim şi să folosim vibraţiile, ci ne-a dat cunoaşterea şi ne-a acordat puterea să dăm, la rândul nostru, Realizarea Sinelui tuturor celor ce şi-o doresc!

            - Să înţeleg că tu nu-ţi arogi niciun merit?!

          - Nu! Niciunul! Sunt fericit doar dacă mă manifest ca un bun discipol al lui Shri Mataji şi reuşesc să-I transmit mai departe învăţătura!

            - Bine, fie! Dar îmi eşti dator un răspuns!

            - Nu am uitat! Iată, revin.

            - Iar eu sunt ochi şi urechi!

- Când am aflat despre energia secretă Kundalini şi despre importanţa ei pentru fiecare individ în parte, dar şi pentru indivizii organizaţi în grup, pentru întreaga materie, cât şi pentru planeta Pământ şi întregul univers...

        

Fractal
    - (din nou ironic) Ne oprim şi noi, undeva, spre...  infinit?...

            - Nici măcar acolo, prietene!

            - ?!?!?!

            - Energia Kundalini se manifestă la nivelul fiecărui element, al fiecărui atom ce se găseşte în Univers!

            - (nerăbdător) Dezvoltă!

            - Noi suntem obişnuiţi cu lumea materială; pe aceasta o percepem şi o înţelegem prin cele cinci simţuri cu care am fost dotaţi. Pentru că este palpabilă, are contur, culoare, miros, greutate... Dar dincolo de ceea ce percepem noi, oare nu mai există nimic?

- Păi, ce-ai mai vrea tu să fie?!

            - Dar energia Kundalini? Dar vibraţiile răcoroase pe le-ai simţit şi tu în palmă?

- Ştiu şi eu ce să spun?

            - Vezi? Nu crezi că energia Kundalini a existat în noi, a existat cu noi încă de la începuturile lumii, fără a fi conştienţi de ea? Dar a existat! Aceasta înseamnă că ea este de o altă natură, una ce nu a putut fi sesizată prin cele cinci simţuri!

            - Ştii că ai dreptate?

           - A trebuit să apară o persoană, o personalitate ca Shri Mataji care să ne vorbească despre această energie, să ne înveţe unde o putem descoperi, cum s-o activăm şi cum s-o folosim pentru evoluţia noastră.

            - Încep să înţeleg unde vrei să ajungi...

            - Fii atent: aici este vorba despre evoluţia spirituală, nu des-pre una oarecare, despre cea... fizică sau intelectuală!

            - Gata: a apărut lumina! Din această cauză vorbeşti tu despre revelaţie!

            - Aha! Acum ai înţeles şi tu!

            - Şi vrei să spui că energia Kundalini este de natură divină?!

           - Da! Pentru că energia Kundalini a apărut odată cu facerea lumii – deci... de la Dumnezeu citire! – şi o regăsim în fiecare nouă formă de viaţă ce apare pe Pământ!

            - Cum aşa? Îţi dai seama că afirmaţia ta poate fi considerată deplasată?

            - Prietene, aşează-ţi, te rog, mâinile deasupra acestei flori şi încearcă să-i simţi energia, să-i simţi vibraţiile!

            - Vrei să spui că şi o floare poate avea vibraţii?!

- Încearcă singur şi vezi! Un om deştept cercetează, nu ia totul de-a gata, dar nici nu neagă cu încăpăţânare certitudinile!

            - Bineee!... Dar... ştii că ai dreptate? Floarea chiar emite vibraţii! Vibraţii răcoroase! Adică... se manifestă energia Kundalini a florii?!

            - Senzaţia ce ai simţit, ia-o ca un răspuns afirmativ! Floarea ţi-a dat răspunsul, nu eu! Mai bine zis, energia Kundalini a florii este cea care ţi-a vorbit!

            - Cum se poate aşa ceva?!

            - Gândeşte doar că floarea este vie!

            - Deci, şi un pom...

            - Da! Şi un pom! La un pom ai avantajul că poţi să-l îmbrăţişezi şi, printr-un banal contact fizic, să vă uniţi energiile, să faceţi schimb de energii...

             - E minunat ce-mi spui!

           - Mai ţii minte când ţi-am vorbit despre dragostea ce trebuie s-o manifestăm pentru natură? Acum înţelegi mai bine sensul ace-lor afirmaţii. Natura este vie şi noi suntem una cu ea! Suntem uniţi prin minunatele fire de energie Kundalini!

        - Ai avea curajul să afirmi că suntem uniţi şi cu bolovanul de pe malul râului, şi cu apele învolburate ale râului?...

            - Da! Şi bolovanul, şi apele râului au propria energie Kundalini ce este în comuniune cu energia universală, deci, şi cu a noastră!

            - Ai putea spune că suntem toţi fraţi!...

            - Da! De ce nu? Te-ar deranja cu ceva?!

          - Nu văd de ce m-ar deranja! Doar experimentez fericirea de fiecare dată când mă găsesc pe malul unui râu şi mă joc cu pietricelele acelea rotunde şi şlefuite de vremi şi ape, lansându-le spre vâltoare şi bucurându-mă de salturile lor vesele. Acum îmi dau eu seama de ce sunt atât de liniştit în acele momente şi de ce mă regăsesc în bucuria copilului!

- Şi redevii inocent, dragul meu prieten!

            - Că veni vorba: să fie inocenţa singura cale de a atinge starea de yoga?

            - Inocenţa nu este o cale! Este însă o condiţie obligatorie! Dar despre acest subiect o să vorbim într-un alt dialog.

 

Note de jurnal: Noi perspective se deschid pentru sceptic, adică pentru căutătorul de-alături de noi sau... pentru cel din interiorul nostru. El va trebui să accepte natura divină a energiei Kundalini de care tocmai a aflat şi căreia i-a perceput prezenţa prin răcoarea emisă în palme, în Sahasrara sau... deasupra unei flori. Să fie caracterizată şi piatra din râu de energie? Şi râul? Şi peştii din râu?! Şi dacă ele o posedă încă de când s-au format/s-au născut, adică de la... Facerea lumii, chiar să însemne că energia Kundalini este de natură divină? Dar ce vor spune preoţii din biserici despre o asemenea afirmaţie? Vine ea în contradicţie cu dogmele religioase? Nu o vor considera o blasfemie?

          Răspunsurile pot fi diferite, în funcţie de sursa exterioară (preoţi, credincioşi, etc.) la care apelăm, sau de... sursa interioară? Oare, nu ar fi timpul să-i dăm mai mult credit sursei interioare în relaţia directă cu natura, cu... divinul? De altfel, ce păcat am săvârşit recunoscând un fapt: am simţit vibraţiile, răcoarea inconfundabilă din palme, din palmele care... vorbesc! După cum a prezis profetul Mohamed!


(Fragment din volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013)


vineri, 19 iunie 2020

La Brașov, pentru Birthday Puja - 2004


A

m venit la Braşov pentru Birthday Puja cu inima pregătită pentru orice experienţă, deschisă iubirii şi saturată de amrutul primăverii, aceasta însemnând un amestec omogen de soare adolescentin cu miros de pământ reavăn, de pământ perforat de ieşirile în lume ale atât de inocenţilor ghiocei, la care se adaugă izurile de frunze uscate ale toamnei şi arse pe la porţile caselor, vrăbiuţele mai active şi mai optimiste în zbor planat după primele gâze, ameţite şi ele de lumina ce tot vine, şi vine... Nu uitaţi de muntele primenit şi pregătit pentru paleta de culori proaspete, de fundalul creat de muzica vântului şi de cea a  susurului apelor şi, bineînţeles, nu omiteţi Sahaja Yoga… Aşa veţi obţine o aproximativă părere despre starea celor ce am ocupat habitaclul autoturismului în drum spre poalele Tâmpei.

            După ce am depăşit Ploieştiul, am ales intenţionat varianta de drum mai dificilă, cea prin Cheia, tocmai pentru a ne îndestula din… amrutul descris mai devreme; acţiunea s-a dovedit a fi o reuşită, deoarece priveliştea ce ni se desfăşura dinaintea ochilor a justificat opţiunea şi a asigurat reţeta subtilei poţiuni divine. Dacă tot veni vorba de traseu cred că, din toate punctele de vedere, ar trebui luat în considerare de către sahaja yoghinii/turiștii ce au drum spre Braşov, atât pentru pitorescul lui, cât şi faptului că, vibraţiilor locurilor acestora le-am putea adăuga – fără a impieta cu nimic purităţii decorului – pe ale noastre. Vă asigur că are loc un schimb permanent de energii între om şi natură. Natura este foarte darnică cu noi, aşa că nu ne rămâne decât să întoarcem măcar parţial ceea ce primim.

            Despre Mama Natură. Meditând la acest schimb, am ajuns la concluzia că natura, în realitate, nu cere nimic de la noi. Nu doreşte decât s-o vedem/observăm/admirăm în toată splendoarea şi curăţenia ei şi să ne desfătăm. Natura se dezgoleşte în faţa noastră asemenea virginei timide ce nu-şi doreşte nimic altceva înafara îmbrăţişării logodnicului grijuliu, a iubirii care să n-o rănească în vreun fel. Adoptând atitudinea logodnicului, reuşim să întoarcem iubire iubirii, adică vibraţii vibraţiilor. Nimeni nu ne cere imposibilul, cu atât mai puţin natura, această mireasă veşnic tânără şi pură dăruită de Dumnezeu întru delectarea noastră.

Îmi vin în minte o multitudine de imagini, veritabile tablouri săvârşite de Mama Natură. De exemplu: v-aţi abandonat vreodată clipei, culcaţi în iarbă sau în fân ori poate pe un covor de muşchi undeva, prin Bucegi, pe la 2.000 de metri altitudine, cu ochii înfipţi în cer?... Sau... scăldaţi de valurile înspumate ale Mării Negre ce antrenează fire de nisip rătăcite şi sclipind pe trupurile voastre?... Aţi conştientizat atingerea delicată a algelor mătăsoase? Sau... hârjonindu-vă prin apele repezi ale Râului Doamnei din fundul curţii Taberei de muzică de la Curtea de Argeş?...

            Doamne, toate acestea reprezintă natura iubitoare, natura ocrotitoare, natura binecuvântată de Însuşi Dumnezeu, natura ce ne umple cupa inimii cu har în fiecare clipă! Primesc ca pe un drept harul acesta, fiinţa mea îl acceptă, dar... are trupul meu puritatea logodnicului timid? Cum să fac să redevin egalul naturii în faţa lui Dumnezeu când eu – eu, fiinţa umană – reprezint tocmai specia ce a făcut din distrugere şi autodistrugere o a doua natură? Cum aş putea dărui pe măsura a ceea ce primesc, dacă nu mă ridic la nivelul purităţii şi al adevărului?

            V-am vorbit cu atâta patos despre natură în încercarea de a vă transmite cât mai bine starea de spirit ce ne-a însoţit pe tot parcursul drumului spre Braşov, spre întâlnirea naţională. În ce mă priveşte, totul ar fi fost perfect dacă nu m-ar fi chinuit o răceală rebelă în toate zilele petrecute în cetate. O răceală cu puţină febră şi cu suficientă răguşeală. Aceste motive medicale mi-au diminuat trăirile vibratorii, dar nu m-au împiedicat să văd, să aud, să simt şi să mă bucur!

 

Imagine capturată din mediul online
Imagine capturată din mediul online
           Pe Lipscanii Braşovului. Coborând de la Biserica Neagră spre Teatrul Sică Alexandrescu, am împărţit invitaţii la spectacol. Am traversat Piaţa Sfatului, apoi am pătruns pe o stradă aglomerată – un fel de Lipscani braşovean – plină de magazine şi de terase ce se înşirau pe ambele părţi. Lumea pestriţă se mişca sinuos în ambele sensuri şi soarele vesel şi cald ne mângâia şi ne scălda într-o baie de lumină. Făceam echipă cu două fete din Slatina şi cu băieţelul uneia dintre ele. La vitrine doar căscam gura, căci buzunarele erau… goale! Am admirat, pentru început, o expoziţie de artă plastică în aer liber; nu, nu erau kitsch-uri! Câţiva artişti îşi mutaseră simezele direct în stradă... Erau astfel mai aproape de sufletele celor pentru care ei creaseră – îşi expuneau propriile suflete celor sensibili şi dornici de uniune spirituală. Continuându-ne traseul, ne-a surprins o frumoasă muzică de café-concert: doi cântăreţi – un acordeonist şi un contrabasist – interpretau un potpuriu de muzică franţuzească. Muzica suna bine şi întregea atmosfera de sărbătoare ce se simţea pretutindeni. Fetele au intrat într-un magazin cu articole de provenienţă indiană, iar eu am pus un bănuţ în cutia cântăreţilor şi m-am aşezat pe o bancă să-mi desfăt în tihnă şi urechile, nu numai ochii. În ce le priveşte, nările... ele fremătau demult sub imboldul izurilor inconfundabile ale începutului de primăvară. Se adăugau acestora ofertele culinare ale străzii (foaaarte îmbietoare!) – dar eu, un gurmand de felul meu – nu simţeam atunci nevoia niciunui fel de hrană pentru a-mi întregi starea de bine: în planul absolutului eram saturat, primisem deja totul, eram chiar detaşat.

Fetele au întârziat prin magazin, dar nu m-a deranjat. Timpul nici nu curgea, nici nu staţiona, iar eu intrasem în clişeu: un bărbat pe o bancă, o imagine ştearsă de pe o vedere veche...

            După ce, în echipă completă, am mai parcurs vreo 50 de metri, ne-a întâmpinat un alt cântăreţ, cu alte armonii, abordând un alt gen muzical: un chitarist sud-american interpreta o celebră piesă revoluţionară dedicată nu mai puţin celebrului Che Guevara. Contrastele se străduiau să ne surprindă şi să ne impresioneze...

Câţiva paşi mai jos, un alt grup de tineri interpreta, de data aceasta, muzică religioasă – erau tare posedaţi bieţii copii, după cum am putut să-mi dau seama! Foarte bine organizaţi, cu fluturaşi în mâini, erau înşiraţi în cordon de-a latul străzii. N-aveai cum să-i eviţi! În acest timp, unul dintre ei, cu un oarecare talent oratoric, vorbea ca un exaltat mulţimii despre inevitabila întoarcere a lui Iisus: amalgam de idei şi de credinţe, incoerent prezentate; incoerente idei! Cu toată buna lor organizare, nu ştiu cum se face că pe noi nu ne-au cadorisit cu fluturaşi – trecusem doar printre ei – se uitau la noi, prin noi, dar nu au făcut niciun gest să ne oprească. Maya i-a învăluit atât de bine... Nu aveam nevoie de fluturaşii lor!...

            Mi-a rămas întipărit în minte Lipscani-ul braşovean pentru contrastele lui: pentru lumina în care a fost scăldat într-o anumită zi de primăvară, înmiresmată de izurile naturii ce începea un nou ciclu de viaţă, dar şi de cele stradale; pentru pavilioanele urechilor alintate de sunetele corzilor sau ale clapelor – multe şi variate flash-uri. Circulam pe mijlocul străzii, mai bine-zis existam, independent de tot ceea ce mă înconjura, înafara oricărui program, cu toate că mă aflam în program. Faptele curgeau fără înfăptuire – era în preziua Birthday Puja!

            Răceala m-a necăjit mult. Am ratat plimbarea de după-amiază dinafara cetăţii.

     ...

La Brăila ne-am întors pe acelaşi traseu: doream să prelungim minunata stare de puja cu un picnic într-un decor montan şi... scăpaţi de rigiditatea mantrelor; natura era marea mantră acum: ea ne înălţa, ea ne susţinea! Mireasa şi-a primit logodnicul şi s-a oferit la fel de pur ca întotdeauna. O binecuvântată pâine mare şi rotundă de Braşov, cu salam şi kaiser dintr-un magazin sătesc, banane şi apă minerală, toate servite unor înfometaţi, pe un pământ reavăn de martie

    

        …Am ajuns acasă, seara. Maxi, căţelul meu, mă aştepta să-l plimb şi pe el… L-am plimbat şi am meditat împreună sub cerul liber. 

martie 2004


            Note de jurnal: identificarea cu natura.

            Adeseori mă surprind văzând frumuseţile ce mi se aştern pe dinainte. Folosesc italicele pentru că, de regulă, întreaga Creaţie este o minune ce ne întâmpină la tot pasul încât (pe undeva, firesc), nu o mai percepem! Conform obiceiurilor noastre de oameni ignoranţi şi nerecunoscători, ceea ce este frumos, bun şi mult devine anost, suficient şi... banal! Nu mai suntem capabili să preţuim frumosul şi am uitat să ne bucurăm. Doar în vacanţe mai reuşim să ne detensionăm minţile înfierbântate de gânduri şi planuri şi să permitem mentalului nostru să observe, să vadă şi să se desfete de minunăţiile ce se înfăţişează ochilor flămânzi de puritate, de inedit.

Acestea ne însoţesc permanent; nu trebuie decât să le vedem! Unde? În piersicul pitic de la ieşirea din scara blocului (ale cărui fructe nu ajung niciodată să dea în pârg datorită nerăbdării copiilor), în agitaţia câinilor maidanezi în veşnica lor căutare de hrană prin containere, în maşinile aliniate în parcarea blocului (în care putem regăsi inteligenţele ce le-au proiectat, muncitorii atenţi la asamblarea perfectă a componentelor şi bucuria întregii familii la apariţia triumfătoare a tatălui la volanul noului autoturism)…

Astăzi am avut un moment de exaltare inocentă atunci când, aşezat fiind la o banală coadă la Romtelecom, am conştientizat că exist, am reuşit să văd frumuseţea (normalitatea) întregului spaţiu în care mă găseam, cu pereţii aceia de un alb imaculat ce se desfăşurau în faţa ochilor, cu operatoarea îndatoritoare de la ghişeu, cu oamenii preocupaţi ce se deplasau fără multă agitaţie de la o masă la alta în căutarea răspunsurilor unor întrebări fireşti… Viaţa curgea lin, ordonat, fără perturbări, asemenea mişcării electronilor în jurul nucleului, iar eu m-am aflat, pentru câteva clipe, în centrul Universului!

 

            Având o astfel de viziune, ne identificăm cu Raiul! Vă rog: să nu ne oprim aici!     


(Publicat în volumul Nevăzutele cărări, Editura PIM, Iași, 2013)