 |
La pescuit pe malul Dunării.
În prim plan, Dorina, soția lui Tom (cu ochelari).
În dreapta imaginii, Tom |
(Dați apă însetaților!)
Ca să-şi mai scuze
vinovăţia vis-à-vis de nevasta absentă, prietenul meu mă lua părtaş la păcat
prin introducerea acelui plural: scumpa
noastră în loc de scumpa mea.
Până să reacţionez eu, după ce i-am respins mâna întinsă, Tom a şi tras câteva
gâturi bune de alcool. Barca tăia valurile undeva, pe la mijlocul Dunării,
într-o primă traversare istorică. Ne simţeam bine în bătaia curenţilor şi
anafoarelor, ascultând turuiala zgomotoasă şi veselă a micuţului motor
cehoslovac aflat în permanent dialog cu clipocitul apei. Fără să ne dăm seama,
munca motoraşului ne-a dus până
aproape de celălalt mal. Pescarii se uitau cam îngrijoraţi spre noi, de teama
de-a nu le încurca nailoanele lansetelor sau plasele întinse pe sub apă şi ne
făceau semne repetate de atenţionare. Nu-i vorbă, nici pentru elicea motorului
nostru nu ar fi fost o întâlnire tocmai fericită cu vreo plasă, pericolul
agăţării şi pierderii ei în Dunăre fiind unul cât se poate de real. Tom se juca
fericit cu acceleraţia motorului, când turându-l la maximum, când lăsându-l la ralanti. Făcea probe! Eu mă bucuram de
plimbare, de briza Dunării, de apă, de soare... Deodată motorul amuţi!
- Stai cuminte, Florin! L-am oprit
înadins, să ne bucurăm şi noi de peisaj! – mă linişti prietenul meu.
- Bine, măi, Tomiţă,
dar să nu întârziem mult; ştii că trebuie să ajung la timp acasă! – îi amintii
eu.
- Nicio grijă, amice!
Suntem stăpâni pe situaţie! – mă asigură el. Şi-apoi, cine mai trage o guriţă
de Wyborowa?
- Băi, Tom! Nu te-ai
săturat de atâta tărie? – încercai eu o naivă ponderare a prietenului meu.
- Lasă, măi, Florine,
că nu în fiecare zi suntem singuri în mijlocul naturii!
Amicul meu ştia să îşi trăiască clipa! Acest
lucru l-am realizat mult mai târziu. Mie mi-au trebuit mulţi ani să-l învăţ şi să
mi-l însuşesc ca o conduită de viaţă, dar pentru el aceasta era starea de
normalitate, firescul existenţei lui. El se bucura din plin cu toată fibra
fiinţei lui, în timp ce eu eram condiţionat de multe: de ora la care trebuia să
ajung acasă, de eventuala supărare a soţiei sau de dojana tatălui meu, de
indispoziţia creată prietenilor dacă nu ajungeam la timp pentru partida de canasta... Lui Tom nimic din toate
acestea nu putea să-i umbrească bucuria clipei: el exista şi-atât!
- Ei, domnu’ inginer – reveni
partenerul meu de aventură pe Dunăre la binecunoscutu-i ton
licenţios-miştocăresc după ce a considerat că s-a bucurat îndeajuns de apă,
soare şi vodcă – să dăm din nou o sfoară, o... sforicică şi să ne întoarcem
pe malul celălalt, la familiile noastreee...
- Bagă mare, dom’… profesor! – îi
răspunsei eu bine dispus, păstrând tonalitatea pe jumătate oficială.
Nu terminasem de
aprobat acţiunea când bătrânul profesor-traducător-comandant de ambarcaţiune
fluvială, tacticos, înfăşură sfoara pe tambur şi trase cu încredere de ea.
Nimic. La fel de calm, o înfăşură din nou, trase şi... iar nimic!
- Ce are, măi, Tom?
– îl întrebai eu neliniştit.
- N-are nimic,
Florine, trebuie s-o ia! – îmi replică acesta cu un calm mincinos în glas.
Încă o sfoară şi
încă una...
- Sigur s-au înecat
bujiile! – mă linişti el. Într-un minut decolăm!
- Salut, Tom! – se
auzi dintr-o barcă ce tocmai se oprise lângă noi. Era Titi G., un coleg de
serviciu de-al nostru, posesor al unei ambarcaţiuni rapide, din fibră de
sticlă, dotată cu un motor NEPTUN de
23 CP, motiv de reală mândrie printre pasionaţi.
- Salut, Titi! Uite,
mi-am segmentat motorul de barcă şi am ieşit cu domnu’
inginer să-i facem proba! – îi expuse
cu semeţie amicul Tom rostul nostru pe apă. Bei cu noi o vodculiţă?
- Ce, sunt nebun?!
Pe canicula asta?! Mai bine veniţi voi mai în amonte să ne întâlnim cu gaşca la
un grătar de peşte! Şi o bere! Poate c-au prins şi ăia ceva! – veni replica lui
Titi.
 |
| Cum se pregătește masa de pește la o ieșire în natură, la Dunăre. Toată lumea participă la acțiune. |
O sfoară scurtă,
motor şi... barca rapidă porni ca din puşcă cu prova desprinsă semeţ din apă. A
tras şi Tomiţă de sfoară, dar a noastră s-a rupt, fără ca motorul să dea vreun
semn de bunăvoinţă. Pe mal pescarii făceau mişto de noi! Eu fierbeam şi
începusem să-mi pierd şi răbdarea, dar şi umorul şi vocabularul cuviincios.
Nu-i vorbă, nici prietenul meu nu era mai curat la vorbire, mai ales că a
desfăcut de mai multe ori motorul în principalele componente, dar degeaba. Nici
cu sfoara de rezervă – pe care din fericire o poseda la bord – nu a avut
succes. În fine, după aproximativ o oră de chin, de repetate demontări şi
montări de motor, curăţiri de bujii înecate sau ne, sfori trase până la epuizare şi aproape de sfârşitul lor
obştesc, s-a petrecut minunea: a pornit! A pornit motorul!!! A început din nou să toarcă
disciplinat, amplificându-ne mirarea pentru încăpăţânarea-i de o oră.
- Gata! Mă duci imediat pe malul celălalt!
– îmi descărcai eu nervii. Nu mai vreau să ştiu nimic!
- Florine, hai măi
până la ăia, la deal! Îi salutăm din mers aşa, la mişto, s-arătăm c-avem şi noi
barcă cu motor şi mergem apoi acasă! – apelă pe un ton rugător comandantul la
mândria mea de dunărean.
Eram încă în timp
şi-mi puteam permite să-i mai ţin companie cale de vreo juma’ de ceas.
- Mergem, Tomiță, dar să
nu te prind că mai faci experienţe cu motorul acum, că explodez! Îl ţii tot
timpul turat la maximum! E clar?
- S-a făcut, şefu’: turat la maximum şi cu vânt din pupa! – confirmă
fericit comandantul primirea ordinului şi întorcând ambarcaţiunea cu botul
spre amonte.
 |
Niciodată nu veți mânca o ciorbă mai bună
ca cea făcută cu peștele tocmai prins la lansetă |
Barca s-a aşezat
docilă pe direcţia impusă, în timp ce motorul îşi făcea treaba – adică torcea
regulat – pentru care fusese reparat şi trebuia acum să-şi justifice
investiţia şi speranţele armatorului Tom. Gaşca nu era departe, aşa că am ajuns
repede. Strigăte vesele de bun venit, de bun găsit: Aţi prins peşte? / N-am prins peşte, Salut! / Salut!...
A murit motorul! Pur
şi simplu, s-a oprit! Exact în momentul maximei noastre exaltări, mecanica ne-a
trădat! Înjurături şi picioare trase cu scârbă şi obidă în toate componentele
accesibile, hohote de râs stăpânite şi sfaturi tehnice de pe margine, sfori
repetate trase de Tom, dar... nimic! Mort! Indisciplinat! Tâmpit! Idiot!
Nenorocit! Îl arunc în Dunăre! / Lasă,
că-l arunc eu! Iar înjurături într-un repertoriu vast, îmbogăţit de ambele
părţi în amuzamentul – totuşi, reţinut – al prietenilor de pe mal.
(Fragment din povestirea Tom din volumul de proză scurtă Am fost și eu revoluționar!, Brăila, Editura Olimpiada, 2011. Povestirea îi este dedicată colegului și prietenului Spiridon Tomulescu, un personaj romantic, binecunoscut multor brăileni ai ultimilor douăzeci de ani ai mileniului trecut și care, din păcate, a dispărut cam devreme atât din lumea aceasta, cât și din memoria colectivă. Doritorilor le pot expedia povestirea completă în format electronic.)
