 |
| Mamaia |
- Da, mamă! Fac şi eu! De ce să nu fac?
- Să ştii că este
excelentă pentru sănătate! O să te simţi foarte bine după aceea! N-o să-ţi pară
rău!
- Te cred, mamă! Te cred!
- Gata, mamaie! Eu pregătesc totul: ligheanele
cu apă, sarea, lumânarea şi… aduc imediat şi poza lui Shri Mataji!
- Fă, mamă, cum ştii tu
că trebuie să faci!
Mamaia! Mamaia Paraschiva. O femeie bătrână de la ţară, mărunţică şi puţin adusă de spate, îmbrăcată permanent în negru şi îmbrobodită la fel de cernit (conform statutului de vădană respectabilă) şi care mai mult îşi târşâie picioarele prin casă, decât să meargă. Bătrâna nu mai cere nimic de la Dumnezeu pentru sine, căci… chiar nu mai are nevoie de nimic… Poate doar de puţină sănătate, căci o mai dor pe ici, pe colo, oasele, nu mai are măsele să mestece bine, iar de sărbători s-a umflat de la sarea din cârnaţi şi sarmale şi-aşa a ajuns la spital cu Salvarea… Cât despre bucurii… ale ei sunt cele ale omului simplu: să-şi ştie copiii şi nepoţii bine, sănătoşi, cu servicii bune şi sigure şi… să nu uite s-o mai viziteze din când în când, măcar toamna, când se face vinul!... Iar până atunci… câte-un telefon a neuitare. Să aibă şi ea motiv să mai tragă ştergarul frumos brodat de pe aparat, să nu-l biruie praful. De-ar şti ei cum adoarme seara bătrâna fixând cu ochii înlăcrimaţi duşmanul cel încăpăţânat în muţenia-i chinuitoare! Şi se mai plânge c-o dor ochii de la televizor!
Femeie cu frica lui Dumnezeu, n-am auzit-o niciodată hulind sau bârfind, cât despre înjurături… ferească Sfântul! Vieţuieşte, alături de cumnata ei – tanti Voica – vecină gard în gard şi la fel de vădană, în respect pentru biserica şi preotul din sat. Acuma, nu c-ar bate toată ziua ştiutul drum al lăcaşului de închinăciune dar, pentru obligatoriile pomeniri pentru răposatul, tot la popă apelează. – Cine să-mi citească colivele, mamă, dacă nu popa? Mai trage câte-o fugă scurtă de Paşti şi o alta de Crăciun, dar nu pentru toată noaptea, căci nici puterile nu o mai lasă, şi nici prea… bisericoasă din cale-afară nu se declară. – Mă duc şi eu, mamă, pentru împărtăşanie şi s-ascult oleacă din Sfânta Evanghelie. Mult mai des ia calea cimitirului, situat la o aruncătură de băţ de casă (mai la-ndemână decât biserica), unde îşi vizitează omul şi pe toţi ceilalţi morţi ai săi. Mai curăţă mormintele, mai aprinde câte-o lumânare... aşa se mai pregăteşte şi pe sine pentru cele veşnice.
În rest, viaţa mamaiei se împarte între creşterea celor câtorva găinuşe ouătoare ce scurmă după râme şi grăuncioare minuscule prin ograda modestă şi aşteptarea copiilor pentru o zi-două vara, la un grătar şi-un pahar de vin curat, de butuc, din propria gospodărie.
Sufrageria era pregătită pentru baia de picioare. Dar şi vârstnica elevă. Închisese televizorul la care obişnuia să-şi urmărească emisiunea preferată de pe Kanal D, iar acum se instalase cuminte pe canapea, în dreptul ligheanului cu apă cu sare, cu picioarele dezgolite de şosetele călduroase şi privea la chipul lui Shri Mataji şi la flacăra lumânării aprinse din dreptul fotografiei.
-
Gata, mamaie! Începem?
-
Începem, mamă.
-
Mamaie, întâi va trebui să ne ridicăm energia.
Energia Kundalini de care ţi-am povestit.
- O ridicăm, mamă, dar să-mi arăţi tu cum. Căci mama e bătrână
şi nu ştie.
- Sigur că da, mamaie! Uite, ridici mâna stângă pe lângă corp,
aşa…
Mamaia
repeta stângaci, dar conştiincios, mişcările pe care i le arăta ginerele ei. Nu
înţelegea rostul gimnasticii mâinilor la care era supusă, dar nici nu-şi punea
şi nu punea întrebări. Ea avea încredere. Toată
încrederea din lume! Ce i s-ar fi putut întâmpla rău?! Când bunul Dumnezeu şi cu Măicuţa Domnului o
protejau?
-
Foarte bine, mamaie! Acum, vom sta cu picioarele în apă timp de zece minute!
Atât! Şi cu mâinile pe genunchi, cu palmele în sus şi îndreptate spre
fotografia lui Shri Mataji.
- Da, mamă! O să ţin mâinile îndreptate spre icoană, aşa cum spui tu!
Bătrâna
era plină de surprize! În mintea ei, în conştiinţa ei, în sufletul ei,
fotografia lui Shri Mataji se
identifica cu icoanele de la capul patului de la ea de-acasă, la care se ruga,
cu evlavie, în fiecare seară, înainte de culcare!
SHRI MATAJI NIRMALA DEVI
- Bine, mamaie! Ţine mâinile îndreptate spre icoană!
Au urmat câteva minute de linişte. De linişte în încăpere, dar
şi una interioară. Se auzeau doar respiraţia greoaie şi uşor şuierătoare a
bătrânei şi clipocitul apei la mişcarea picioarelor prin ligheane.
-
Mamaie – o apelă ginerele în şoaptă – simţi ceva în palme? În degete? Pe corp?
-
Ce să simt, mamă? Nu ştiu… ia, ca nişte furnicături prin degete!
-
Sigur, mamaie?
-
Da, mamă! – răspunse bătrâna, de data aceasta mai sigură pe ea. Nişte
înţepături… nişte… furnicături…
-
Prin care degete, mamaie?
-
Cam prin toate, mamă! Dar, mai ales, la mâna asta…
Mamaia
indica mâna stângă, mână la care suferise cândva o semipareză, survenită în
urma unui preinfarct, după cum îi povestise mai deunăzi.
-
E bine, mamaie! Este grozav! Înseamnă că energia Kundalini s-a trezit, a urcat prin
corpul matale şi acum lucrează pe-acolo, pe unde a descoperit probleme.
- Bine, mamă! Dacă aşa spui tu…
- Aşa este, mamaie! Nu sunt minciuni! Energia Kundalini este de natură divină, este
benefică, dăruită oamenilor de către Însuşi Dumnezeu, dar a fost mii de ani
ţinută în secret pentru cei mulţi. Preoţii nu au considerat necesar ca noi,
muritorii de rând, să aflăm de existenţa ei.
-
Tu ştii mai bine, mamă, că eşti mai citit!
Bătrâna nu punea defel la îndoială spusele ginerelui despre
existenţa acestei energii divine,
binefăcătoare şi secrete şi accepta, în acelaşi timp, că preoţii nu sunt tocmai
oneşti. Nu-i vorbă, că – la fel ca toţi cei mulţi – accepta cu seninătate
impostura multora dintre ei, dar – în acelaşi timp – se lăsa condusă de
cunoscutul sfat-remediu: - Să faci,
mamă, ce spune popa, nu ce face popa!
-
Mamaie, să mai facem o verificare! Uite, ţine mâna stângă la locul ei pe
genunchi, iar dreapta ridic-o aşa, deasupra, acolo unde se găseşte moalele
capului la copii.
Bărbatul
îi conduse cu delicateţe mâna dreaptă spre zona indicată dar bătrâna ce se
lăsa condusă în acest joc nu de judecată, ci de acel instinct caracteristic
inocenţei vârstei înaintate, reacţiona puţin mai rigid.
-
Aici, mamă? – întrebă bătrâna ce coopera la fel de inocent.
-
Da, mamaie! Pe-aici. Simţi ceva deasupra capului?
Bărbatul
nu dorea să-i forţeze bătrânei o recunoaştere mincinoasă a percepţiilor, doar
de dragul de a-i face lui pe plac. Doar că… mamaia nu era învăţată cu minciuna
şi nici de scorneli nu era capabilă.
-
Tot furnicături simt, mamă! – răspunse femeia. Dar – se-ntrerupse ea pentru un
moment, căutând din priviri aprobarea bărbatului – parcă mai simt şi… căldură?
Ca
o confirmare a experimentului, bătrâna folosise un cuvânt ce putea fi
considerat magic: căldură. Aceasta
însemna că energia Kundalini chiar
fusese trezită şi urcase prin corpul bătrânei, iar acum lucra de zor în
întregul sistem subtil şi curăţa.
-
Da, mamaie, căldură simţi! Şi nu trebuie să te îndoieşti sau să te temi! Aşa se
manifestă această energie: prin degajare de căldură atunci când întâlneşte
obstacole în calea ei.
Mamaia se dovedi în continuare docilă. După ce ginerele său aruncă apa la WC (- Dă-o-ncolo, mamă! – îl îndemnase şi ea atunci când a aflat că apa aceea nu mai este bună de nimic), acceptă ca acesta să lucreze pe ea şi cu lumânarea. S-a aşezat cuminte pe un scaun din imediata apropiere a fotografiei cu Shri Mataji, şi-a întins palmele pe dinainte, aşa cum fusese instruită puţin mai devreme şi… a aşteptat. A aşteptat până ce bărbatul a suflat în lumânare şi i-a spus că este gata, că se poate ridica.
Îmbrobodită aşa cum era ea, cu faţa-i curată şi senină, era aidoma unui… înger! A unui înger care, după terminarea purificărilor, a rămas într-o meditaţie necomandată de nimeni, decât de Spiritul propriu.
- JAI SHRI MATAJI! – îndrăzni bărbatul în şoaptă, impresionat
de profunzimea trăirii religioase a bătrânei.
-
Mulţumesc Ţie, Doamne sfinte! – replică mamaia într-un dialog cu propria
conştiinţă – şi, făcându-şi Sfânta Cruce de trei ori, sărută tot de atâtea ori,
cu evlavie, icoana Maicii Domnului, icoana lui SHRI MATAJI.
Ploieşti, februarie 201
Note de
jurnal: niciodată nu este prea
târziu!
Cine ar fi crezut că
mamaia – o femeie bătrână, simplă, de la ţară, născută şi crescută în respect
faţă de biserica şi preotul din sat – poate manifesta o aşa de mare deschidere
şi lipsă de prejudecăţi atunci când i se deschid noi uşi către înţelegerea lui
Dumnezeu? Mamaia niciun moment nu a considerat că şi-a trădat credinţa în care
s-a născut! Nu s-a temut niciun moment că pică în vreun păcat.
Cum aşa?!
Cum s-ar explica aceasta?
Pentru că
în ea s-a manifestat inocenţa! Inocenţa de care ne-a vorbit Domnul Iisus. Lăsaţi copiii să vină la Mine! – a spus
Domnul.
Se spune, adeseori, despre bătrâni că au dat în...
mintea copiilor. Aparent, o afirmaţie îngrijorătoare, în realitate – cel mai
mare compliment! Căci, un bătrân care a dat în mintea copiilor este omul
împovărat de ani ce nu mai are dorinţe pământene, nu mai este posedat de
ambiţii de devenire. El îşi dă seama
că nu mai are mult de staţionat printre cei vii şi că îi va părăsi exact aşa
cum a şi venit: adică despuiat de orice bunuri materiale, oricât de scumpe i
s-au părut la un moment dat. Înţelegând toate acestea, un astfel de bătrân a
devenit un înţelept. Un înţelept neînţeles de cei din jur, stăpâniţi în
continuare de demonii posesiunilor şi ai puterii nemăsurate. Cât despre
bătrânul înţelept... el, cel care a uitat să preţuiască bogăţiile... a dat în mintea copiilor!
Lăsaţi
copiii să vină la Mine! – a spus
Domnul Iisus.
(Povestire cuprinsă în volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013)
