Cine a citit
romanul spiritual “Marea Visăreală” (editura Pim, 2015), scris de Florin Meşca,
şi mai recentul său roman, “Nostalgii viciate” (editura Pim, 2019), poate
observa cu uşurinţă că între aceste două cărţi există numeroase similitudini,
chiar dacă personajele principale au numele diferite, iar acţiunile au loc în
perioade diferite de timp. Practic, cel din urmă roman îl completează pe
primul, încercând să clarifice, şi mai bine, traseul unei vieţi care ajunge
într-un punct zero, acela al trezirii în „marile săli ale conştiinţei”.
Probabil că autorul, având unele remuşcări de conştiinţă, şi voind să protejeze
unele persoane implicate în chestiuni sentimentale traumatizante sau în afaceri
complicate, a ales tehnica unei uşoare disimulări în “Nostalgii viciate”,
personajul principal Flory devenind, astfel, Alex. Dar nu poate fi exclusă nici
inventarea unei poveşti într-un univers paralel, de genul acelora pe care le
tot inventează şi reinventează Cărtărescu, de la o carte la alta, învârtindu-se
mereu în jurul aceloraşi nostalgice reverii. Una peste alta, ficţiune sau nu, citind
şi acest din urmă roman, reiterez remarca pe care o făceam în cronica
anterioară despre “Marea Visăreală”, şi anume că “Scrisul este
cursiv, experienţele trecutului sunt vii şi bine detaliate, iar umorul, deloc
forţat, întregeşte o atmosferă din care nu vrei să evadezi ca cititor. Există
şi înfiorări romantice, care te fac să retrăieşti dragostea tinereţii”. Poate că, de data aceasta, umorul este de o calitate superioară, iar
idilele dintre personaje au mai multă încărcătură erotică, nelipsind nici
câteva procese de conştiinţă, tratate, de obicei, cu nonşalanţă sau
superficialitate.
 |
| Instantaneu de la lansarea de carte - Muzeul Brăilei, secția Etnografie, 10 decembrie 2019 |
“Nostalgii viciate”
pune mai mult accentul pe micile afaceri pe care românii au început să le facă
după Revoluţia din 89, majoritatea axându-se pe comerţul cu tot felul de
produse cumpărate din Rusia sau din ţările balcanice, în special din Turcia,
Bulgaria şi Grecia. Brăileanul Alex, fire boemă, se reprofilează şi începe
afaceri de acest gen în care implică diverse rude sau prieteni. Împreună cu
socrul său, Tata-Nelu, face afaceri cu adidaşi şi cognac în Rusia. Acolo, Alex
se îndrăgosteşte de Antonina, o doctoriţă din Moscova. Aventura lor durează cât
spuma şampaniei, după care aventurierul afacerist se întoarce în sânul familiei
sale. Urmează “Drumul blugilor”, al paharelor de cristal şi al altor
obiecte vândute la Istanbul, afacere la care participă Gabi
şi Anişoara, doi prieteni, dar şi soacra lui Alex. Eroii noştri au câteva
peripeţii amuzante pe la Vamă, dar reuşesc să se descurce, fentând vigilenţa
vameşilor turci şi bulgari.
Mai reţinem, în
partea a II-a a cărţii, intrarea mai serioasă în afaceri, odată cu deschiderea
firmei S. C. Comerţul S. R. L., la care Alex devine asociat cu Toni, cumnatul
său de la Bucureşti, şi Antoaneta, o verişoară de-a soacrei sale. Încep afaceri
cu portocale şi pantofi, iar din profitul de pe urma pantofilor îşi cumpără un
ARO 10, mare mâncător de benzină. Au probleme cu Madam Frustrescu, o vecină
care le pune numeroase beţe în roate, trimiţându-le pe cap tot felul de
controale. Mai încearcă afaceri cu
ţigări sau cu oi şi miei pentru export, în colaborare cu un afacerist grec,
Spiros, dar se lovesc de diverse obstacole, unul dintre ele fiind fixingul
bancar din România. Treburile încep să meargă din ce în ce mai prost, iar când
situaţia devine aproape dezastruoasă, apare în prim plan salvatorul Bogdan,
nepotul lui Toni, un băiat foarte isteţ din Constanţa, care le propune să
închirieze o tonetă în Mamaia. Tot Bogdan i-o prezintă lui Alex pe Rodica, iar
între cei doi are loc o dragoste ca-n filme. În ciuda aşteptărilor, toneta nu
le aduce profitul scontat, din pricina concurenţei, iar Alex se reorientează şi
vinde benzină procurată de la terminalele din Port. Afacerea, chiar dacă era
una necurată, este forțată şi de nevoia lui Alex de a-şi prelungi aventura de
pe malul mării. Rodica, o femeie dotată cu toate armele cuceririi, o femeie cum
Alex nu mai avuse până atunci, doreşte să-l smulgă pe Alex din braţele familiei
sale, pentru a deveni noua lui soţie. Însă reveria celor doi este spulberată de
mama Rodicăi, o femeie lucidă şi foarte pragmatică, care se interesează despre
situaţia lui Alex din Brăila şi îl roagă pe aventurier, ba chiar îl ameninţă,
să se întoarcă acasă. Iată, pe scurt, povestea acestui roman scris, repet,
foarte bine, Florin Meşca având priceperea unui romancier de clasă, toate
elementele fiind la locul lor, aşezate cu multă dexteritate şi naturaleţe.
Pentru cineva care
doreşte să-şi aducă aminte de afacerile românilor de după Revoluţie, de marile
tunuri pe care aceştia încercau să le dea, această carte este binevenită.
Călătoriile, impactul cu celelalte civilizaţii şi culturi, legăturile
sentimentale, umorul, spiritul de afaceri şi modalităţile bine cunoscute ale
românilor de a se descurca în orice împrejurare, sunt bine implementate şi
armonizate în acest roman. Cititorul se întoarce cu plăcere în trecut şi savurează
orice întâmplare, fiind curios să afle, de la o pagină la alta, ce se va
întâmpla mai departe. Finalul e un pic trist, deoarece Alex se îmbolnăveşte şi
trebuie să fie supus unui transplant de ficat. Însă, în toată această încercare
grea a vieţii, familia urmează să-i fie alături. Soţia şi copilul devin
elementele primordiale ale existenţei sale în care, uneori, a mai rătăcit şi pe
drumuri lăturalnice, din motive pe care nu suntem noi meniţi să le judecăm.
Oricum, cine se va
întoarce asupra romanului “Marea
Visăreală”, după ce va citi romanul de faţă, va descoperi că Alex (sau Flory, dacă
excludem ficţiunea din context), şi-a înţeles greşelile şi a păşit pe drumul
spre Omul Nou. Dacă avem de-a face
doar cu o ficţiune, putem spune, oricum, că lectura romanului a fost o
experienţă frumoasă, pe măsura talentului lui Florin Meşca.
Ionuţ Caragea, 4
aprilie 2020
Oradea
(Publicat în revista „Luceafărul de Botoșani” din 6 aprilie 2020)
