duminică, 30 ianuarie 2022

Wade in the Water

Botezul fluviului în Carolina de Nord - c. 1910
Sursa: Wikipedia

Un negro spirituals cu cuvinte relativ puține, dar cu semnificații profunde pentru afro-americanii aflați (încă) în sclavie.

Un istoric detaliat al piesei în veți găsi aici.

Cântecul a cunoscut numeroase interpretări de-a lungul timpului, trezind conștiințe și astăzi, nu numai în rândul cetățenilor afro-americani, ci și a tuturor iubitorilor de libertate, de pace și înțelegere.

Vă propun să urmăriți o variantă recentă, cea a Cynthiei Liggins Thomas și, la sfârșitul înregistrării, veți avea plăcuta surpriză de a asculta și un fragment din înregistrarea din 1925 a piesei. Să citiți și comentariul Cynthiei.

Și acum, o altă înregistrare recentă, cea a grupului „The Petersens”. I-am ales pentru că mi-a plăcut la familia aceasta nu numai interpretarea, ci și lumina de pe chipul membrilor grupului, toți tineri 
(inclusiv părinții) și frumoși, ce cântă din plăcere și cu bucurie.

Și încă o propunere: grupul „Sweet Honey in the Rock”, cu o prelucrare în care este folosită tehnica canonului.

Dacă veți căuta pe YouTube veți găsi și alte variante interesante. 

Dacă v-am captat atenția pe această temă, repet invitația de a vă informa mai bine intrând aici.

Vă fac o confesiune: nu știu dacă anul trecut sau cu doi ani în urmă, într-o vară cu o secetă care nu se mai termina, am fost sfătuit să ascult cât mai mult acest cântec. Veți spune, poate, că sunt un exaltat, dar l-am ascultat de mai multe ori în acea zi și, în ziua următoare, surpriză: 
A PLOUAT!  A PLOUAT CÂTEVA ORE BINE DE TOT!

Așa că: WADE IN THE WATER!