Se afișează postările cu eticheta Doru Stănculescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Doru Stănculescu. Afișați toate postările

luni, 10 ianuarie 2022

Ai, hai! - DORU STĂNCULESCU


 Istoria unei piese devenite celebre



N-a ști nimeni că m-am dus
Numa' or vedea că nu-s

Sus e cerul, largă-i lumea
Bine c-a-nfrunzit pădurea

Hai, hai, haidi, hai, dihai, dihai
Pe sub flori mă legănai
Haidi, hai, dihai

Sus e cerul, largă-i lumea
N-a ști nimeni că m-am dus

Bine c-a-nfrunzit pădurea
Numai or vedea că nu-s

Hai, hai, haidi, hai, dihai, dihai
Pe sub flori mă legănai
Haidi, hai, dihai

Piesa a fost interpretată, pentru prima oară, în anul 1973, pe 17 septembrie, la inaugurarea Cenaclului Flacăra când, pe scenă, au urcat doar doi artiști: Tudor Gheorghe cu piesa „Dansează ursul românesc” și Doru Stănculescu cu „Ai, hai!”.
Compoziție proprie a lui Doru Stănculescu, pe versuri populare, piesa impresionează prin melodicitatea ei, melodicitate pe care aș asemui-o unui covor moale de iarbă primăvăratecă în care dorești să te afunzi pentru a simți natura prin toți porii și a te lăsa pradă unui somn dulce și al cărui sfârșit dorești să-l întârzii cât mai mult. Introducerea muzicuței - încă o inovație în folk-ul românesc de început - și flautul excepționalului Sorin Minghiat contribuie decisiv la crearea atmosferei. De asemenea, nu trebuie omis aportul orchestrației realizate de regretatul Dan Andrei Aldea.

Afișul filmului
Sursă: Wikipedia







În anul 1974, compoziția, într-o variantă orchestrală, a fost inclusă în coloana sonoră a filmului „Porțile albastre ale orașului” în regia lui Mircea Mureșan.

De altfel, nu avem cum să nu remarcăm că piesa se potrivește perfect temei filmului.







Pe YouTube veți găsi mai multe videoclipuri cu această minunată piesă, dar doresc să vă atrag atenția asupra variantei următoare, în care Doru Stănculescu apare pe scenă alături de Dan Andrei Aldea în cadrul unui „Remember Cenaclul Flacăra” din 3 noiembrie 2018, organizat și prezentat de Andrei Păunescu la Sala Palatului din București. Cei doi artiști nu mai sunt tineri, vocea nu mai are acuratețea de odinioară, dar farmecul le-a rămas același. Vă sfătuiesc s-o urmăriți cap-coadă, pentru că o putem considera un document video, pentru că suntem nostalgici și veți afla și câte ceva ce ține de istoria piesei și a Cenaclului Flacăra.

Din păcate, în numai doi ani, ne-au părăsit, pe rând, Dan Andrei Aldea (d. 18 ianuarie 2020), Mircea Mureșan (d. 24 aprilie 2020) și, anul trecut, li s-a alăturat și Doru Stănculescu (d. 23 august 2021). Nu, nu au dispărut, doar au plecat în alte lumi spre a se desăvârși artistic și spiritual.