Pe 2 septembrie 2021 s-a stins din viață marele compozitor grec Mikis Teodorakis, cunoscut publicului larg pentru minunata muzică scrisă pentru filmele „Zorba Grecul„ și „Serpico”.
A fost un cetățean puternic ancorat în viața socială și politică a țării sale, activând multă vreme ca membru al Partidului Comunist din Grecia (KKE), fiind și deputat în mai multe rânduri.
Ca politician a militat pentru stabilirea bunelor relații între Grecia și Turcia și soluționarea pașnică a diferendelor dintre cele două țări în problema Ciprului.
Deoarece a luat atitudine împotriva juntei miliare elene din perioada 1967-1974, a fost închis pentru o vreme și muzica sa interzisă.
Odată cu dispariția marelui compozitor, lumea muzicală a rămas mai săracă.
În fine, după cincisprezece luni de pauză determinate de pandemia de Covid 19, vineri, 4 iunie 2021, s-au reluat lucrările CCN - Colocviile Constructorilor de Nave - prin ședința cu numărul 82 găzduită, ca de obicei, de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, în Sala „Eminescu”.
Biblioteca „V.A. Urechia” Galați - partea superioară a fațadei
Faptul în sine al reluării lucrărilor CCN a constituit o realizare, deoarece urmările pandemiei sunt încă vizibile, participarea la lucrări nefiind pe măsura așteptărilor, iar masca... tot pe figură. Obligatoriu!
Sala „Eminescu” este pregătită pentru eveniment. Organizatorii stabilesc ultimele detalii, iar fotograful se străduiește să găsească cele mai potrivite setări ale „Olympus”-ului său.
Mai sunt de venit participanți.
„Marele Poet” este omniprezent.
Natură statică cu aranjament floral, afiș și microfoane
Dr. ing. Jean Sever Popovici
Dr. ing. Jean Sever Popovici deschide lucrările CCN, ședința cu numărul 82 și, conform unei practici consacrate, dă citire ordinii de zi. Chiar dacă majoritatea participanților erau în cunoștință de cauză.
Fără vreun efort deosebit, dacă sunteți curioși și doriți să fiți informați cât mai bine, o puteți vizualiza (ordinea de zi) direct de pe afișul din imaginea de mai sus.
Doamna inginer Silvia Panaite prezentând bilanțul CCN după 15 luni de pandemie
Doamna inginer Silvia Panaite, redactor coordonator al CCN, începe cu un In memoriam pentru navaliștii plecați dintre noi în ultimele cincisprezece luni și o prezentare ceva mai extinsă a deosebitelor realizări ale inginerului Matei Kiraly de care, deja, ne despart zece ani de la trecerea lui în neființă.
A expus apoi bilanțul materialelor CCN difuzate online pe parcursul celor cincisprezece luni de restriciții pandemice.
Doamna inginer Florentina Ghelmez îi amintește pe toți cei plecați spre alte lumi și se ține un moment de reculegere.
Se ține un moment de reculegere pentru cei dispăruți
În partea a doua a Colocviilor au fost lansate două cărți cu tematică navală și scrise de doi ingineri navaliști: Ion-Nelu Jecu și Constantin Alexandru.
Inginer Silvia Panaite
Ținând cont de ordinea apariției lor, prima carte propusă a fost cea a inginerului Ion-Nelu Jecu. Doamna Silvia Panaite, după citirea unui scurt CV al autorului, i-a dat cuvântul inginerului Florin Meșca pentru prezentarea cărții.
Inginer Florin Meșca
Titlul complet: „200 AMINTIRI NECESARE - De la navele realizate la Casa Pionierului, la navele de azi, din Orașul Victoria, la Hamburg”
Din remarcile „criticului”:
- De ce sunt „NECESARE” cele „200 de AMINTIRI”? Pentru că ele definesc un model: A pornit de la „Modelul Kiraly” și ne-a oferit „Modelul Jecu”.
- Este evident că avem o carte scrisă de un inginer, într-un stil ingineresc - afirmație făcută pornind de la structura cărții.
- A comparat succesiunea celor 200 de amintiri cu cea a viselor unei nopți; cu remarca că, dacă visele nopții se uită, cele „200 de amintiri” (visuri) au contribuit la edificarea marelui vis al devenirii profesionale și umane a inginerului și omului Ion-Nelu Jecu.
- Cartea celor „200 de amintiri” are suficient material pentru conceperea a mai multor cărți sau chiar a unui roman.
- Sunt de remarcat, de asemenea, cele două concepte preluate de la modelul său, Matei Kiraly: Spiritul liber și Spiritul de grup, pe care și le însușește și le aplică cu discernământ în mai toate etapele devenirii sale profesionale.
- Modestia - o caracteristică a inginerului Ion-Nelu Jecu: toate cele „200 de amintiri” sunt relatate cu decență, fără nimic prețios în exprimare, chiar și atunci când amintește de aportul propriu la realizarea unor mari performanțe în carieră.
În concluzie, cartea are două mari merite (rezumativ, doar):
prezintă cititorului cel puțin două modele de realizare profesională și împlinire a visurilor: Matei Kiraly și Ion-Nelu Jecu;
este un îndemn pentru navaliștii care au performat la cele mai înalte standarde (sunt atât de mulți!) de a-și spune poveștile de succes, de a nu le abandona trecutului și de a oferi tinerilor noi modele - sunt atât de necesare!
Domnul Prof. Toader Buhăescu își notează ceva. Dacă ar ști Jecu ce-l așteaptă!
În prim plan, inginerul Ion-Nelu Jecu
Bineînțeles, atunci când a primit dreptul la replică, deloc surprinzător, autorul nu a avut nimic de reproșat „criticului” său! Este și firesc, având în vedere că au fost colegi și, vorba românului: „Corb la corb nu-și scoate ochii!”. Nu și-au scos! Ochii.
Ion-Nelu Jecu a dat mai multe detalii despre relația sa cu inginerul Matei Kiraly, despre emulația pe care a simțit-o în prezența acestui geniu al ingineriei românești, a povestit despre cum i-a venit ideea scrierii cărții, a adăugat și câteva detalii picante... și-a spus, în puține cuvinte, istoria.
A IEȘIT BINE!
Domnul inginer Constantin Alexandru ne propune un alt titlu incitant prin tema abordată: „ICEPRONAV GALAȚI - ALTFEL” cu subtitlul: „Întâmplări cu și despre inginerul Gelu Kahu și alți colaboratori-Colocviile Constructorilor de Nave”. Un titlu incitant și, categoric, ceva mai... aplicat: doar despre ICEPRONAV și despre eroii săi și, în strânsă legătură cu tema, o prezentare amplă a „Colocviilor” și a importanței lor pentru navaliști.
Când i-a făcut introducerea, Domnul dr. ing. Jean Sever Popovici a ținut să evidențieze un anumit paragraf din carte, unul edificator asupra rostului „Colocviilor”:
Domnul inginer Radu Moțoc a prezentat CV-ul autorului
Colocviile Constructorilor de Nave. O viziune valoroasă confirmată de cei zece ani de existență. Aș asemui această acțiune cu un curs postuniversitar cu o deosebire: la cursurile de zi ale universităților studenții învață cum se vor construi navele, iar la Colocvii, persoanele trecute de multă vreme de anii studenției, cu ani îndelungați de practicare a profesiei, au raportat cum au fost construite navele.
Doamna Violeta Ionescu, scriitoare și jurnalistă, ca redactor de carte ale ambelor volume propuse atenției, a sintetizat, în câteva cuvinte, drumul acestora până au ajuns în stadiul de a fi prezentate cititorilor.
Înainte de toate însă, a ținut să precizeze că, anul trecut, tot la Editura PHOEBUS, a mai văzut lumina tiparului o carte, cea a Prof. Dr. Liviu Stoicescu, un volum apărut, din nefericire, la puțin timp după plecarea la Ceruri a autorului.
Revenind, a evidențiat faptul că, ambele volume, prin conținutul lor, aduc și un omagiu celui care a fost inginerul Matei Kiraly și și-a manifestat regretul pentru felul în care sunt uitate marile personalități/ genii în țara noastră.
Referindu-se strict la cartea Domnului inginer Constantin Alexandru, a apreciat că este un omagiu adus nu numai domnului Gelu Kahu, ci tuturor capetelor luminate de la ICEPRONAV și a recomandat ca acestei cărți să i se asigure o distribuție care să depășească granițele cercului navaliștilor, să ajungă la toți cei interesați să afle ce mari performanțe s-au înregistrat în această instituție de prim rang a cercetării inginerești din România.
Doamna Violeta Ionescu, scriitor și jurnalist
- Cartea este evidența materială, proba materială că ceva a existat.
...
- Ce-a ajuns ICEPRONAV-UL acum? Aș spune că, față de ce a fost, este o umbră... străvezie.
- Nu mai este! - a punctat cineva, cu amărăciune, din sală.
A ținut, de asemenea, să sublinieze valoarea documentaristică a întregului volum și să recomande tuturor navaliștilor care au îndemânarea scrisului, să-și spună poveștile adevărate, să nu le țină doar pentru ei.
Inginer Constantin Alexandru
Când a fost invitat să spună povestea cărții sale, Domnul inginer Constantin Alexandru a ținut să mulțumească, în primul rând, Doamnei Violeta Ionescu, pentru ajutorul acordat (ca redactor de carte) la realizarea acesteia. Cu o modestie pe care nu am putut să nu i-o remarc, s-a abținut de la orice alte comentarii, relatând doar un episod prin care a subliniat din nou aportul deosebit al redactorului de carte. O relatare care ar putea, foarte bine, ține locul unei încheieri reușite. V-o prezint în scurtul fragment video de mai jos:
👇
Câteva idei desprinse din cuvântul participanților:
Dr. ing. Roman Pârvulescu
Dr. ing. Roman Pârvulescu a regăsit în cele două cărți multe din activitățile cunoscute din ICEPRONAV. Și le-a confirmat.
Inginer Ilie Negrea
În viziunea Domnului inginer Ilie Negrea, cele două cărți completează niște goluri din istoria ICEPRONAV și a școlii românești de construcții navale.
Totodată, a evocat personalitatea inginerului Matei Kiraly din perioada în care amândoi erau angajați la Mangalia.
Despre întreprinderea Domnului Constantin Alexandru a făcut o afirmație care invită la meditație: autorul este una din puținele persoane care știe istoria ascunsă a ICEPRONAV-ului!
Inginer Nicolae Orac
Domnul inginer Nicolae Orac, puțin nostalgic (este o calitate!), după ce i-a felicitat pe cei doi autori, a evocat personalitatea inginerului Gelu Kahu și-a altor colegi cu care a colaborat de-a lungul timpului, depănând mai multe amintiri.
Domnul Prof. Dr. Toader Buhăescu, convivial, cum îi este felul, nu s-a dezmințit:
ANIVERSARE
La a zecea aniversare,
CN-ul, ieșit din pandemii
Așteaptă o vaccinare
În etapa... la copii.
Remarcă omagiul pe care cartea Domnului Constantin Alexandru o aduce inginerului Gelu Kahu, cel care, prin funcțiile deținute de-a lungul timpului, a fost un veritabil conducător al construcțiilor navale la Galați.
Apreciază faptul că, pe parcursul cărții, autorul a inclus scurte biografii ale oamenilor despre care vorbește, onorându-i astfel și satisfăcând curiozitățile nevinovate ale citittorilor.
Dar, când a venit rândul celeilalte cărți... cea a lui Ion-Nelu Jecu, trebuie avute în vedere două elemente importante: nu o citise încă, iar autorul... i-a fost cândva student!
L-a... „analizat” în două epigrame. Iată-le:
NECESITATE
Prof. Dr. Toader Buhăescu
Amintirile-s necesare -
Spre a testa ce-am memorat,
Ca să fie și mai clare,
Jecu le-a numerotat.
SURPRIZĂ
Domnului Jecu, calde mulțumiri
Că nu m-a omis la numărare
Și-a rămas cu dumiriri
Despre spațiile liniare.
Inginer Adolf Bako
Domnul inginer Adolf Bako a amintit cu regret de câteva din navele experimentale proiectate și realizate sub coordonarea inginerului Matei Kiraly - adevărate bijuterii tehnice, cu rezultate excelente la toate probele la care au fost supuse - și care, din neglijență sau eroare umană, au căzut pradă dărâmăturilor atunci când a fost extinsă una din secțiile ICEPRONAV-ului.
Profesor Ion Cioroiu
Ultima intervenție a întâlnirii CCN cu numărul 82 a aparținut profesorului Ion Cioroiu (de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”), colaborator apropiat al navaliștilor în cadrul mai multor proiecte legate de istoria Galațiului și a familiilor orașului. Dânsul a evocat figura profesorului Constantin Năstase, unul din întemeitorii școlii gălățene de construcții navale și unul din primii coordonatori ai IPRONAV (Institutul de Proiectări Navale)-1950.
A amintit-o, de asemenea, pe fiica acestuia, Adriana Năstase, om de știință remarcabil, colaboratoare a marelui Henri Coandă, pe care a cunoscut-o personal și care, din nefericire, ne-a părăsit în decembrie 2020.
Profesorul Ion Cioroiu și inginerul Ion-Nelu Jecu afară, la o predare de cărți cu autograf pentru LVA, acum CNVA
Ultima parte a întâlnirii CCN 82 (ultimele 10 minute) a fost rezervată participanților, care au primit, din partea celor doi colegi-autori, câte un exemplar al cărților lor, însemnate, bineînțeles, de autografele atât de dorite.
Nimeni nu ar fi vrut să plece, dar... angajaților Bibliotecii li se terminase programul de lucru. Se închidea și instituția...
Concluzii de final:
s-au reluat lucrările CCN după cincisprezece luni de pauză determinată de pandemia de Covid 19 - deci, „nimic nu se pierde, totul se... translatează în timp” - aș îndrăzni eu o interpretare a unei cunoscute legi a fizicii;
nu au fost uitați cei care, în această perioadă de pauză forțată au plecat dintre noi și pentru care, în semn de respect, s-a păstrat un moment de reculegere;
inginerii, spirite creatoare și inovatoare, pot deveni, atunci când... „se odihnesc”, și scriitori!
„Colocviile” asigură o continuitate de breaslă și un spirit de solidaritate printre navaliștii de toate vârstele și împrăștiați prin toată lumea.
Mi-a făcut bine această reîntâlnire cu confrații navaliști și, chiar mai mult de-atât, m-am simțit onorat pentru invitația de a mă li alătura.
Afirmația nu este una gratuită. De ce? Pentru că acești oameni au performat ca ingineri navaliști la cele mai înalte standarde, atât în cercetarea și proiectarea navală, cât și în șantierele navale, în construcții și/ sau reparații, în exploatare sau la catedră, ca profesori sau îndrumători de proiecte și/ sau doctorate.
La mulți ani navaliștilor români!
La mulți ani CCN!
Observație: o parte din fotografiile folosite în această postare au fost luate de pe site-ul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați.
Mulțumesc Doamnei inginer Silvia Panaite pentru sprijinul pe care mi l-a dat în realizarea acestui articol!
Vineri, 4 iunie 2021, la ora 16.00, în Sala Eminescu a Bibliotecii Județene V.A. Urechia din Galați, va avea loc o nouă întâlnire a constructorilor de nave gălățeni, o întâlnire amânată mai bine de un an din binecunoscutele motive determinate de pandemia de Covid 19.
Programul întâlnirii CCN (Colocviile Constructorilor de Nave) cu nr. 82:
Raport de activitate CCN în pandemie;
Lansare cărți
Organizatori:
Asociația ANCONAV Galați
AGIR Sucursala Galați
Biblioteca V.A.Urechia
Colocviile Constructorilor de Nave
Proiect coordonat și sponsorizat de Bureau Veritas România
AGENDA
ÎNTÂLNIRII CCN 82
16, 00 Dschiderea lucrărilor - Dr. Ing. J. S. Popopvici
16,10 1:In memoriam navaliști: Matei Kiraly, 10 ani
de la deces (5.06.2011)
2: CCN în 15 luni de
Pandemie (scurtă prezentare a materialelor CCN difuzate on-line în timpul pandemiei).
Prezintă: ing. Silvia Panaite
16,40
3. Lansare carte: 200 AMINTIRI NECESARE -De
la navele realizate la Casa Pionierului, la navele de azi - din Orașul Victoria
la Hamburg. Autor:ing. Ion-Nelu Jecu
Prezentarea autorului
Prezentare carte - ing.
Florin Meșca
Intervenții invitați
17,10 4. Lansare carte. ICEPRONAV GALAȚI - ALTFEL
Întâmplări cu și despre inginerul Gelu Kahu și
alți colaboratori * Colocviile
Constructorilor de Nave. Autor ing. Constantin Alexandru.
Prezentarea autorului.
Prezentare carte - dna Violeta Ionescu- redactor carte
Intervenții invitați
17,40 Sesiune de autografe
18,00 Inchiderea lucrărilor
Vă invităm să participați la colocviile navaliștilor!
Comitetul de organizare
CCN:
Dr. Ing. Gelu KAHU - Fondator CCN (1930-dec. 2018) Dr.ing. Jean Sever POPOVICI - Coordonator CCN-
Sponsor
principal Bureau Veritas
Ing.Vasile
LĂCĂTUȘ - membru (1932- martie 2021)
Dr. Ing. Roman
PÎRVULESCU - membru
Ing.
Valentin POPESCU - membru
Ing.
Silvia PANAITE - membru și redactor coordonator
Ing.
Radu MOȚOC - membru
(Toate informațiile cuprinse în acest articol le-am preluat din mesajul-invitație primit din partea CCN prin intermediul doamnei inginer Silvia PANAITE.)
În spatele de acum consacratei sintagme „ZORBA GRECUL” se regăsesc mai multe nume mari care au contribuit la definirea acesteia și cărora, la rându-le, le-a crescut faima asociindu-și numele celebrului titlu. Merită toți enumerați:
Nikos Kazantzakis - scriitorul grec al romanului care a inspirat pe creatorii filmului și prieten apropiat al scriitorului-vagabond român Panait Istrati (din mărturisirile autorului rezultă chiar că, eroului romanului său i-a împrumutat multe din trăsăturile care l-au fascinat la prietenul român);
Antony Quinn - actorul american de origine mexicană, interpretul eroului principal al filmului, Zorba, un personaj mai mult decât isteț, înțelept chiar, mucalit și plin de viață;
Mikis Teodorakis - compozitorul grec al inspiratei coloane sonore a filmului.
În film apar mai multe personaje pitorești și bine conturate (prin script și interpretare), precum intelectualul Basil (Alan Bates), văduva Surmelina (Irene Papas) și Bubulina (Lila Kedrova).
Nu este în intenția mea să vă fac o prezentare a cărții sau filmului - au făcut-o alții, înaintea mea, critici și cronicari de elită - ci doar să vă provoc la un scurt „remember” și... o meditație asupra vieții, propunându-vă spre vizionare o secvență din film, poate cea mai încărcată de semnificații, cea în care telefericul conceput și construit de Zorba se prăbușește spectaculos, ruinându-l, practic, pe investitor, prietenul său intelectual.
Pentru a-și masca dezamăgirea și a-i trece of-ul, tânărul prieten (un intelectual trecut prin învățăturile lui Budha) îl roagă pe Zorba să-l învețe să danseze. Hâtrul său prieten reușește mult mai mult decât a-i transmite arta dansului: trăitorul de viață la cote maxime vede în marele eșec ingineresc și financiar spectacolul: „Hei, prietene, ai mai văzut vreodată o cădere atât de spectaculoasă?”
Este momentul în care și Basil, molipsit de la mai vârstnicul său prieten, scapă de orice inhibiție, râde cu poftă, își aruncă pe jos frumoasa haină de la costumul său alb, impecabil și se prinde hotărât în dansul „Sirtaki”.
Scena este memorabilă din toate punctele de vedere: decorul pietros și aproape lipsit de vegetație de pe malul mării, văzut și de aproape, și dintr-o perspectivă largă, de sus, din locul în care fusese cândva construcția, excepționala muzică a lui Mikis Teodorakis care, parcă, te provoacă să te ridici în picioare și să participi la dans, jocul actoricesc, plin de vervă, al celor doi protagoniști și, nu în ultimul rând, morala/ învățătura:
nu ai nevoie de bogății pentru a fi fericit; este suficient să te eliberezi complet de condiționările materiale și, printre altele... să cânți și să dansezi!
O întâlnire de neuitat dintre cei doi mari artiști a avut loc pe 29 iulie 1995, la München, în Koenigsplatz, în fața unui public entuziast. Actorul împlinise de curând 80 de ani, iar mai tânărul său prieten își sărbătorea, chiar în acea zi, cea de 70-a aniversare. Vă sfătuiesc cu căldură: urmăriți și acest videoclip până la sfârșit. Nu vi-l detaliez, dar vă asigur că veți fi răsplătiți din plin.
Pentru că acțiunea se petrece în Grecia, vă mai recomand: Zeițele din Rodos, o scurtă poveste de vacanță în care veți redescoperi marea și aspectul stâncos al țărmului, dar prezentate într-o altă gamă, una mai... poetică.
O foarte frumoasă melodie - Jerusalem - în înterpretarera de excepție a regretatei Ofra Haza, plecată mult prea curând dintre noi. Videoclipul are transcrierea atât în ebraică cât și în engleză, astfel încât mesajul piesei poate fi înțeles ușor, mai ales că este subliniat de imagini bine alese și la fel de bine realizate.
Ascultați în tăcere și încercați să vă transpuneți în atmosfera Ierusalimului, un oraș încărcat de o istorie, un tragism și semnificații deosebite pentru întreaga umanitate.
Behold I am a violin for all your songs/ Iată că sunt o vioară pentru toate cântecele tale - singură această propoziție mă îndeamnă să „traduc” conținutul liric într-o notă mult mai profundă decât îmi permite tehnica „Google Translate”.
În anul 1983, Ofra Haza a repurtat un uriaș succes cucerind Concursul Eurovision cu piesa „Hay” („Trăiesc”), cu titlul, pentru varianta engleză, „Hi”. De altfel, vă sfătuiesc să deschideți link-ul Ofra Haza pentru a vă informa despre viața și cariera acestei mari artiste a poporului lui Israel.
Drapelul statului Israel De la “The Provisional Council of State Proclamation of the Flag of the State of Israel” of 25 Tishrei 5709 (28 October 1948) provides the official specification for the design of the Israeli flag.The color of the Magen David and the stripes of the Israeli flag is not precisely specified by the above legislation. The color depicted in the current version of the image is typical of flags used in Israel today, although individual flags can and do vary.The flag legislation officially specifies dimensions of 220 cm × 160 cm. However, the sizes of actual flags vary (although the aspect ratio is usually retained). - http://mfa.gov.il/MFA/AboutIsrael/IsraelAt50/Pages/The%20Flag%20and%20the%20Emblem.aspx, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=343614
Cred că, pentru noi, cei care nu suntem evrei, pentru a înțelege mai bine sufletul și trăirile acestui popor atât de încercat, ar fi indicat să urmărim și una din înregistrările lui André Rieu, în concert la Tel Aviv, în anul 2018. Urmăriți reacțiile publicului!
André Rieu De la Eva Rinaldi - Flickr: TV WEEK LOGIES 2011, CC BY-SA 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=18322138
André Rieu este un nume binecunoscut și, dacă sunteți interesați să aflați mai multe despre muzician, este suficient să activați link-ul indicat.
Cât despre înregistrarea propusă - imagine și sunet - nu este din cele mai grozave, dar am ales-o pentru transfigurarea ce se citește pe chipurile spectatorilor. Intensitatea trăirilor vorbește de la sine, cuvintele mele alese cu grijă nefăcând față provocării descrierii.
Pentru pretențioși am ales și o variantă care răspunde ceva mai bine exigențelor de calitate, dar nu în totalitate:
În comparație cu înregistrarea de mai sus, este de remarcat intervenția corului. Ansamblul de viori (cu liderul în frunte) asigură linia melodică principală, corului revenindu-i sarcina de a forma un fundal melodios discret, dar atât de fericit conjugat în întreaga orchestrație.
După ascultarea acestei înălțătoare compoziții muzicale, pentru că suntem în perioada marii sărbători a Paștelui, în mod firesc fugim cu gândul la Domnul Iisus, la suferințele și sacrificiul Său suprem și la „ultima” Sa lecție/ pildă dată oamenilor de sus, de pe Cruce, cea a Iertării.
Lev Leshchenko (By Olga Stepinsh - soccer.ru, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=19185260)
Un alt nume greu al muzicii rusești îl reprezintă, fără îndoială, și cel al solistului Lev Leshchenko.
S-a născut la Moscova - Uniunea Sovietică, la 1 februarie 1942, în timp ce tatăl său, ofițer în Armata Roșie, se afla pe front. Mama sa a murit la puțin timp după ce a născut.
Având în vedere condițiile vitrege în care a crescut, devine firească influența vremurilor trăite, care s-a materializat prin formarea unui puternic spirit patriotic (propriu poporului rus) și prin acceptarea, la un moment dat, a încadrării permanente în armată, devenind astfel și solist al Ansamblului Sovietic al Armatei Roșii.
Interpretările sale sunt memorabile pentru vocea puternică, curată și pătrunsă de un sincer spirit patriotic, așa cum veți observa și din cele două înregistrări pe care vi le propun.
Pentru că în videoclip apare transcrierea versurilor în limba rusă, iată și varianta tradusă prin intermediul „Google Translate”:
Ziua Victoriei
Ziua Victoriei, oh cât de departe era de noi,
Ca o căprioară care scade într-un foc stins.
Aveau kilometri înainte, arși și prăfuiți
Ne-am grăbit în această zi cât am putut.
Refren :
Ziua Victoriei
Aer saturat cu praf de pușcă,
Este o sărbătoare
Cu temple deja gri,
Este bucurie
Cu lacrimi pe ochi
Ziua Victoriei!
Ziua Victoriei!
Ziua Victoriei!
Zile și nopți la furnale,
Patria noastră nu a dormit nici un ochi.
Zile și nopți, o luptă grea pe care am purtat-o ...
Ne-am grăbit în această zi cât am putut.
Cor
Bună, mamă, nu toți ne-am întors ...
Cât aș vrea să alerg desculț printre rouă!
Jumătate din Europa, am străbătut jumătate din Pământ,
Ne-am grăbit în această zi cât am putut!
Refren x 2
Este, evident, un cântec patriotic dedicat celei de-a XXX-a aniversări a Zilei Victoriei.
Observați importanța corului în sublinierea frazei muzicale și a măreției momentului aniversar, ca și participarea nedisimulată a publicului la interpretare și trăirea intensă ce se citește pe chipurile tuturor.
Nu ai cum să nu fii impresionat de o astfel de interpretare și de patriotismul ce caracterizează întreaga adunare.
De data aceasta, în compania Tatianei Anțiferova, ascultăm o melodie de o cu totul altă factură, una caldă, una care invită la pace, la prietenie, la înțelegere. Din păcate, nu am găsit traducerea textului în limba română, dar... v-o ofer pe cea în limba engleză. În videoclip veți vedea imagini imortalizate chiar din timpul ceremoniei de închidere a Olimpiadei.
Goodbye Moscow!
It's getting quieter in the stands,
The rapid time for miracles is melting away,
Goodbye our tender Mike,
Go back to your fairy forest.
Don't be sad, smile at parting,
Remember those days, remember,
Wish us to fulfill our desires,
Wish us all to meet again.
Friends are parting,
But tenderness will stay in our heart,
We're going to take care of this song,
Goodbye, see you again.
Let's wish each other success
And goodness and endless love,
The clear echo of the Olympics
Will stay in poetry and in hearts.
Goodbye Moscow, goodbye,
Olympic tale, goodbye,
Wish us to fulfill our desires,
Wish your friends to meet again.
Friends are parting,
But tenderness will stay in our heart,
We're going to take care of this song,
Goodbye, see you again.
„Do svidanja Moskva” este considerată una din piesele cele mai importante din repertoriul artistului.
În anul 1986 am avut șansa, aflându-mă într-o excursie la Soci, în fosta URSS, să obțin o invitație la concertul lui Lev Leshchenko, programat chiar în acele zile pe scena teatrului din stațiune. Mărturisesc, nu am primit invitația cu prea mare entuziasm, dar, spectacolul la care am participat, a fost... copleșitor!
Artistul, o vedetă bine-cunoscută publicului rus din sală, a cucerit imediat audiența cu vocea sa puternică, inclusiv pe singurul străin, românul Florin. Momentul l-am descris în detaliu, în romanul „Nostalgii viciate”, apărut la Editura PIM din Iași, în anul 2019 și din care vă propun un scurt fragment:
„- Daraghie druzia,
Leeeeeeev Leșcenkooo! – a anunțat, triumfător și făcând un gest larg spre
dreapta, gazda serii. Aplauze furtunoase au însoțit prezentarea apoteotică.
Dezinvolt și impunător, obișnuit cu spațiile mari, și-a făcut apariția vedeta.
Un bărbat de statură medie, puternic, cu părul pieptănat pe spate și despre
care se putea afirma, fără teama de a greși că, la cei aproximativ patruzeci de
ani ai săi, era frumos. I-a făcut o impresie bună lui Alex. Cu vocea sa
plăcută, baritonală și cu câteva gesturi reținute, a reușit să calmeze sala.
În fine, orchestra a
atacat prima piesă. Cam gravă, spre patriotică, în concordanță cu ținuta
artiștilor și a întregii asistențe, dar i-a plăcut lui Alex. Aplauze. Aplauze
puternice. Obișnuitele aplauze. Și un element surpriză: mai mulți spectatori au
năvălit pe scenă și i-au umplut brațele artistului cu flori. Strângeri
tovărășești de mână și câțiva pupici (timizi și protocolari) pe obraz.
Strângerile tovărășești de mână au fost reale, sănătoase și hotărâte. La
pupici... toată lumea era stingheră; poate să se mai fi rătăcit pe-acolo vreo
exaltată! Nimeni n-a încercat să-i oprească! Ce naiba fac ăștia? Nici n‑a început bine spectacolul și au și apărut
florile?! Ce-or să‑i mai ofere la final? Uimirea lui Alex era justificată,
comparând desfășurarea de forțe din fața sa cu obișnuitele spectacole ale
artiștilor din România când florile apăreau abia pe la sfârșit.
În fine, au coborât
admiratorii. Lev Leșcenko și-a interpretat și a doua piesă. Din nou ropote de
aplauze. Și din nou și-au făcut apariția năvălitorii încărcați cu flori pentru
artist! O groază de flori! Blocat de mulțimea acestora, „artistul poporului” a
fost ajutat de doi băieți din culise, care i-au eliberat brațele de frumoasele
buchete și le-au depozitat într-un colț al scenei.
Tabloul s-a repetat la
finalul fiecărui cântec interpretat de artist. Treptat, uimirea lui Alex s-a
transformat în admirație. Fără să-și dea seama, s-a identificat cu publicul și
a trăit o dată cu el și la fel ca el bucuria spectacolului. Se ridicau spectatorii
în picioare, se ridica și Alex. Aplaudau ei încântați, aplauda și el, transpus.
Ovaționau ei, ovaționa și el. Urcau rușii cu flori pe scenă, urca și... nu,
Alex n-a îndrăznit. Nu i se părea în regulă ca el, unul venit din altă țară, să
ofere flori unui artist sovietic. Chiar dacă îi plăcea cum se prezenta. Dacă
n-ar fi fost corect interpretat gestul său? Și-apoi, doar cu cei patru
trandafiri?! Regreta că nu cedase insistențelor Antoninei de a cumpăra un
buchet adevărat, dar ce putea să mai facă? Fusese zgârcit și prost crescut. În
zadar a încercat femeia să-l convingă să urce pe scenă cu cele patru „țvetî”,
că nu s-a lăsat convins.
Și ce fain au sunat
celebrele „Kalinka”, „Padmascovnîe vecera”, sau „Oci ciornîie”, în
interpretarea interpretului rus, pardon: sovietic! Vocea sa puternică, dar
armonioasă, penetra inimile ascultătorilor și pe unii chiar i-a făcut să
lăcrimeze. Instantaneu, lui Alex gândul i-a fugit la campionatele de patinaj
artistic în care, la probele de dansuri, patinatorii apelau adeseori la
cunoscutele cântece rusești. Incontestabil, frumusețea și melodicitatea
acestora se armonizau perfect cu alunecarea pe patine. Pentru român acesta a
fost, de altfel, momentul culminant în care un imbold interior l-a îndemnat să
sară din scaun și să re repeadă pe scenă cu cele „cetîre țvetî”. A rezistat
imboldului.”
Teatrul din Soci (Георгий Долгопский, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>,via Wikimedia Commons)
...
„Cum am mai spus, între
tablouri/scene/cântece, flori, o mulțime de flori pe scenă, în brațele
artiștilor, pe pian și... în culise. Mai puțin „cetâre țvetî”. Care au rămas în
brațele unei femei puțin triste, îmbrăcate într-o rochie vaporoasă de seară.
Au rușii niște cântece
de inimă albastră!... Alex le știa și le adora. În sinea sa, când asculta o
astfel de muzică, se simțea... rus. Trezea în el muzica aceea sentimente
ciudate, necunoscute, dar vii și plăcute. Cu
siguranță, în altă viață am fost rus, pe aceste meleaguri mi-am plimbat pașii,
ochii și inima! – conchise Alex pentru sine, gânduri neexprimate vreodată
prin viu grai. Depășind bariera înțelegerii textelor, muzica vorbea singură și
se adresa fibrelor celor mai sensibile ale bărbatului. Clasicele „Padmascovnîe
vecera” sau „Oci ciornîie” se înscriau perfect în tiparul agreat de Alex. Era
genul de muzică în care ar fi invitat femeia la dans, ar fi strâns-o în brațe
și s-ar fi lăsat purtat nu de ritmul muzicii, ci de cel al pătimașelor simțuri
răscolite de sunetele ei. „Împachetările lui Alex”.”
De muzica rusească, dragi prieteni, cred că cel mai bine te poți apropia ascultând-o acasă la ea, adică din interiorul Marii Rusii, o țară din care au apărut foarte multe spirite evoluate, aceasta doar dacă ne gândim la marii scriitori, poeți și artiști plastici atât de bine cunoscuți. Dar, lăsând deoparte clasicii, apropiindu-te de inima poporului rus, nu ai cum să nu fii cucerit de calitățile native și bine conservate. Rămâne doar să le descoperi și să le prețuiești.
👉Dacă v-a convins pledoaria mea pentru muzica rusească, nu vă sfiiți să lăsați un comentariu - discuțiile rămân deschise.
