It's getting quieter in the stands,
The rapid time for miracles is melting away,
Goodbye our tender Mike,
Go back to your fairy forest.
Don't be sad, smile at parting,
Remember those days, remember,
Wish us to fulfill our desires,
Wish us all to meet again.
Friends are parting,
But tenderness will stay in our heart,
We're going to take care of this song,
Goodbye, see you again.
Let's wish each other success
And goodness and endless love,
The clear echo of the Olympics
Will stay in poetry and in hearts.
Goodbye Moscow, goodbye,
Olympic tale, goodbye,
Wish us to fulfill our desires,
Wish your friends to meet again.
Friends are parting,
But tenderness will stay in our heart,
We're going to take care of this song,
Goodbye, see you again.
„Do svidanja Moskva” este considerată una din piesele cele mai importante din repertoriul artistului.
În anul 1986 am avut șansa, aflându-mă într-o excursie la Soci, în fosta URSS, să obțin o invitație la concertul lui Lev Leshchenko, programat chiar în acele zile pe scena teatrului din stațiune. Mărturisesc, nu am primit invitația cu prea mare entuziasm, dar, spectacolul la care am participat, a fost... copleșitor!
Artistul, o vedetă bine-cunoscută publicului rus din sală, a cucerit imediat audiența cu vocea sa puternică, inclusiv pe singurul străin, românul Florin. Momentul l-am descris în detaliu, în romanul „Nostalgii viciate”, apărut la Editura PIM din Iași, în anul 2019 și din care vă propun un scurt fragment:
„- Daraghie druzia,
Leeeeeeev Leșcenkooo! – a anunțat, triumfător și făcând un gest larg spre
dreapta, gazda serii. Aplauze furtunoase au însoțit prezentarea apoteotică.
Dezinvolt și impunător, obișnuit cu spațiile mari, și-a făcut apariția vedeta.
Un bărbat de statură medie, puternic, cu părul pieptănat pe spate și despre
care se putea afirma, fără teama de a greși că, la cei aproximativ patruzeci de
ani ai săi, era frumos. I-a făcut o impresie bună lui Alex. Cu vocea sa
plăcută, baritonală și cu câteva gesturi reținute, a reușit să calmeze sala.
În fine, orchestra a
atacat prima piesă. Cam gravă, spre patriotică, în concordanță cu ținuta
artiștilor și a întregii asistențe, dar i-a plăcut lui Alex. Aplauze. Aplauze
puternice. Obișnuitele aplauze. Și un element surpriză: mai mulți spectatori au
năvălit pe scenă și i-au umplut brațele artistului cu flori. Strângeri
tovărășești de mână și câțiva pupici (timizi și protocolari) pe obraz.
Strângerile tovărășești de mână au fost reale, sănătoase și hotărâte. La
pupici... toată lumea era stingheră; poate să se mai fi rătăcit pe-acolo vreo
exaltată! Nimeni n-a încercat să-i oprească! Ce naiba fac ăștia? Nici n‑a început bine spectacolul și au și apărut
florile?! Ce-or să‑i mai ofere la final? Uimirea lui Alex era justificată,
comparând desfășurarea de forțe din fața sa cu obișnuitele spectacole ale
artiștilor din România când florile apăreau abia pe la sfârșit.
În fine, au coborât
admiratorii. Lev Leșcenko și-a interpretat și a doua piesă. Din nou ropote de
aplauze. Și din nou și-au făcut apariția năvălitorii încărcați cu flori pentru
artist! O groază de flori! Blocat de mulțimea acestora, „artistul poporului” a
fost ajutat de doi băieți din culise, care i-au eliberat brațele de frumoasele
buchete și le-au depozitat într-un colț al scenei.
Tabloul s-a repetat la
finalul fiecărui cântec interpretat de artist. Treptat, uimirea lui Alex s-a
transformat în admirație. Fără să-și dea seama, s-a identificat cu publicul și
a trăit o dată cu el și la fel ca el bucuria spectacolului. Se ridicau spectatorii
în picioare, se ridica și Alex. Aplaudau ei încântați, aplauda și el, transpus.
Ovaționau ei, ovaționa și el. Urcau rușii cu flori pe scenă, urca și... nu,
Alex n-a îndrăznit. Nu i se părea în regulă ca el, unul venit din altă țară, să
ofere flori unui artist sovietic. Chiar dacă îi plăcea cum se prezenta. Dacă
n-ar fi fost corect interpretat gestul său? Și-apoi, doar cu cei patru
trandafiri?! Regreta că nu cedase insistențelor Antoninei de a cumpăra un
buchet adevărat, dar ce putea să mai facă? Fusese zgârcit și prost crescut. În
zadar a încercat femeia să-l convingă să urce pe scenă cu cele patru „țvetî”,
că nu s-a lăsat convins.
Și ce fain au sunat
celebrele „Kalinka”, „Padmascovnîe vecera”, sau „Oci ciornîie”, în
interpretarea interpretului rus, pardon: sovietic! Vocea sa puternică, dar
armonioasă, penetra inimile ascultătorilor și pe unii chiar i-a făcut să
lăcrimeze. Instantaneu, lui Alex gândul i-a fugit la campionatele de patinaj
artistic în care, la probele de dansuri, patinatorii apelau adeseori la
cunoscutele cântece rusești. Incontestabil, frumusețea și melodicitatea
acestora se armonizau perfect cu alunecarea pe patine. Pentru român acesta a
fost, de altfel, momentul culminant în care un imbold interior l-a îndemnat să
sară din scaun și să re repeadă pe scenă cu cele „cetîre țvetî”. A rezistat
imboldului.” |
Teatrul din Soci (Георгий Долгопский, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>,via Wikimedia Commons) |
...
„Cum am mai spus, între
tablouri/scene/cântece, flori, o mulțime de flori pe scenă, în brațele
artiștilor, pe pian și... în culise. Mai puțin „cetâre țvetî”. Care au rămas în
brațele unei femei puțin triste, îmbrăcate într-o rochie vaporoasă de seară.
Au rușii niște cântece
de inimă albastră!... Alex le știa și le adora. În sinea sa, când asculta o
astfel de muzică, se simțea... rus. Trezea în el muzica aceea sentimente
ciudate, necunoscute, dar vii și plăcute. Cu
siguranță, în altă viață am fost rus, pe aceste meleaguri mi-am plimbat pașii,
ochii și inima! – conchise Alex pentru sine, gânduri neexprimate vreodată
prin viu grai. Depășind bariera înțelegerii textelor, muzica vorbea singură și
se adresa fibrelor celor mai sensibile ale bărbatului. Clasicele „Padmascovnîe
vecera” sau „Oci ciornîie” se înscriau perfect în tiparul agreat de Alex. Era
genul de muzică în care ar fi invitat femeia la dans, ar fi strâns-o în brațe
și s-ar fi lăsat purtat nu de ritmul muzicii, ci de cel al pătimașelor simțuri
răscolite de sunetele ei. „Împachetările lui Alex”.”
De muzica rusească, dragi prieteni, cred că cel mai bine te poți apropia ascultând-o acasă la ea, adică din interiorul Marii Rusii, o țară din care au apărut foarte multe spirite evoluate, aceasta doar dacă ne gândim la marii scriitori, poeți și artiști plastici atât de bine cunoscuți. Dar, lăsând deoparte clasicii, apropiindu-te de inima poporului rus, nu ai cum să nu fii cucerit de calitățile native și bine conservate. Rămâne doar să le descoperi și să le prețuiești.
👉Dacă v-a convins pledoaria mea pentru muzica rusească, nu vă sfiiți să lăsați un comentariu - discuțiile rămân deschise.