ZORBA GRECUL

 

Antony Quinn în rolul „Zorba Grecul”

În spatele de acum consacratei sintagme „ZORBA GRECUL” se regăsesc mai multe nume mari care au contribuit la definirea acesteia și cărora, la rându-le, le-a crescut faima asociindu-și numele celebrului titlu. Merită toți enumerați:

1. Nikos Kazantzakis - scriitorul grec al romanului care a inspirat pe creatorii filmului și prieten apropiat al scriitorului-vagabond român Panait Istrati (din mărturisirile autorului rezultă chiar că, eroului romanului său i-a împrumutat multe din trăsăturile care l-au fascinat la prietenul român);
2. Michael Cacoyannis - regizorul cipriot al filmului cu același nume;
3. Antony Quinn - actorul american de origine mexicană, interpretul eroului principal al filmului, Zorba, un personaj mai mult decât isteț, înțelept chiar, mucalit și plin de viață;
4. Mikis Teodorakis - compozitorul grec al inspiratei coloane sonore a filmului.

În film apar mai multe personaje pitorești și bine conturate (prin script și interpretare), precum intelectualul Basil (Alan Bates), văduva Surmelina (Irene Papas) și Bubulina (Lila Kedrova).

Nu este în intenția mea să vă fac o prezentare a cărții sau filmului - au făcut-o alții, înaintea mea, critici și cronicari de elită - ci doar să vă provoc la un scurt „remember” și... o meditație asupra vieții, propunându-vă spre vizionare o secvență din film, poate cea mai încărcată de semnificații, cea în care telefericul conceput și construit de Zorba se prăbușește spectaculos, ruinându-l, practic, pe investitor, prietenul său intelectual. 

Pentru a-și masca dezamăgirea și a-i trece of-ul, tânărul prieten (un intelectual trecut prin învățăturile lui Budha) îl roagă pe Zorba să-l învețe să danseze. Hâtrul său prieten reușește mult mai mult decât a-i transmite arta dansului: trăitorul de viață la cote maxime vede în marele eșec ingineresc și financiar spectacolul: „Hei, prietene, ai mai văzut vreodată o cădere atât de spectaculoasă?”

Este momentul în care și Basil, molipsit de la mai vârstnicul său prieten, scapă de orice inhibiție, râde cu poftă, își aruncă pe jos frumoasa haină de la costumul său alb, impecabil și se prinde hotărât în dansul „Sirtaki”.

Scena este memorabilă din toate punctele de vedere: decorul pietros și aproape lipsit de vegetație de pe malul mării, văzut și de aproape, și dintr-o perspectivă largă, de sus, din locul în care fusese cândva construcția, excepționala muzică a lui Mikis Teodorakis care, parcă, te provoacă să te ridici în picioare și să participi la dans, jocul actoricesc, plin de vervă, al celor doi protagoniști și, nu în ultimul rând, morala/ învățătura: 

nu ai nevoie de bogății pentru a fi fericit; este suficient să te eliberezi complet de condiționările materiale și, printre altele... să cânți și să dansezi!

O întâlnire de neuitat dintre cei doi mari artiști a avut loc pe 29 iulie 1995, la München, în Koenigsplatz, în fața unui public entuziast. Actorul împlinise de curând 80 de ani, iar mai tânărul său prieten își sărbătorea, chiar în acea zi, cea de 70-a aniversare. Vă sfătuiesc cu căldură: urmăriți și acest videoclip până la sfârșit. Nu vi-l detaliez, dar vă asigur că veți fi răsplătiți din plin.

Pentru că acțiunea se petrece în Grecia, vă mai recomand: Zeițele din Rodos, o scurtă poveste de vacanță în care veți redescoperi marea și aspectul stâncos al țărmului, dar prezentate într-o altă gamă, una mai... poetică.