 |
| Nirmal Dham - New Delhi |
Încercând să fiu sintetic, în puține cuvinte, pentru mine,
SHRI MATAJI NIRMALA DEVI reprezintă reperul
principal al existenței pe această planetă, în această viață (despre
celelalte, cele trecute, nu-mi amintesc nimic). Și, dacă depășesc faza
egocentrismului, reperul este
valabil pentru întreaga suflare omenească, chiar dacă majoritatea semenilor
noștri, atât de dezorientați, nu sunt conștienți de epoca ce traversează și,
când O privesc, văd doar omul.
Am mai spus-o: în ce mă privește, Sahaja Yoga este revelația
vieții. Și da, m-am agățat de „punctul de sprijin” numit SHRI MATAJI, exact ca
un copil neajutorat (și, de multe ori, răzgâiat) de rochia mamei sale. La cine
plânge copilul când îi este foame? Sau când îi este frig? Dar când se simte neglijat?
La mama sa, cea care îi asigură hrana, căldura trupului și a sufletului. Cea
care, seara, pentru a-i face trecerea mai ușoară spre lumea viselor, îi cântă
un cântec de leagăn.
Paranteză: De ce m-am agățat eu de Mama, de ce ne-am agățat
noi toți, sahaja yoghinii lumii, de Mama Divină? Pentru că ADI SHAKTY ne-a
dislocat conștiința, a smuls-o din fundătura gri în care ni se... irosea
(sunteți de acord?) viața. Nu aveam niciun orizont clar – ni l-a arătat SHRI
MATAJI, ni l-a trasat fără echivoc și, mai mult de-atât, ne-a indicat fiecăruia
dintre noi propria stea de pe cer și scara de aur pe care trebuie să urcăm.
(Fragmente din „Anaglife sahaj”, volum în pregătire)
TESTAMENTUL
O
|
chii Zeiţei îl fixau pătrunzători, scrutându-i străfundurile. Stătea ascultător în
faţa Ei şi aştepta comanda. Nu era înfricoşat. Din contră! Privirea Zeiţei era,
pe cât de autoritară în mesajul ce-i transmitea, pe atât de caldă. Se simţea
învăluit în marea de iubire a Mamei Sfinte şi era pregătit să treacă examenul.
Calmul şi liniştea se instalaseră în trupul lui, mintea i se odihnea – îşi
găsise şi ea repaosul.
- Uită-te în ochii mei! – a venit comanda.
Nici nu se putea altfel.
Magnetismul privirii Zeiţei nu-i permitea o altă direcţie. Lumina copilului se
prinsese de lumina Ei până la identificare. Se cufunda tot mai mult în adâncul
necuprinsului, încercând să atingă infinitul. Intuia deja nemărginirile.
- Întinde mâinile spre mine!
Auzea comenzile, le
înţelegea logica, dar toate treceau prin el, deveniseră una cu el, astfel încât
executarea lor nu mai ţinea nici de logică şi nici de conştient. Mâinile i s-au
întins spre înainte nu datorită comenzii, ci a identificării cu sursa ce le-a
emis. Executa în acelaşi moment în care porunca
era emisă.
- Simte energia!
Tonul Zeiţei devenise imperativ.
- Absoarbe-Mi-O pe toată!
Acum comanda chiar suna a
poruncă.
- Ia-Mi energia! Simte-O
cum te pătrunde! Simte-O cum curge în tine ca un fluid viu ce-ţi pătrunde în
toate celulele trupului! Simte fluidul! Identifică-te cu el!
Nici n-ar fi putut să se
opună. Între el şi Zeiţă se instalase un circuit de energie asemenea sângelui
pulsat cu putere de inimă prin corp. Întreruperea circuitului ar fi echivalat cu moartea.
-
Foarte bine! Menţine contactul! Acum, întinde mâinile în lateral!
Atunci s-a petrecut
minunea pentru care trebuise să fie atât de docil. Cu mâinile întinse în
lateral, a simţit cum îşi pierde greutatea pământeană şi cum, asemenea
Domnului Iisus, urcă vertiginos la ceruri. La toate cerurile! Nu era levitaţie!
Era... Înălţare!
Nu avea frică de
înălţime! A privit chiar în jos, să vadă cum arată lumea de la înălţimea
zeilor. Dar... lumea nu arăta în niciun fel! Nu a văzut nimic! Sau... nu a
înţeles nimic!
Apoi, cu aceeaşi viteză a
gândului a coborât pe pământ. A simţit aterizarea lină şi a căutat-O să-I
mulţumească.
ZEIŢA... plecase!
A fost visul din noaptea
de 21 spre 22 februarie 2011.
Brăila, 23 februarie 2011
