miercuri, 27 noiembrie 2013

DISCURS LA LANSAREA DE CARTE - IDEI DEZVOLTATE




Volumul de faţă l-aş putea foarte bine considera o continuare a celui lansat în urmă cu doi ani – Am fost şi eu revoluţionar! De ce?
În primul rând, păstrează caracterul autobiografic al primului, doar că tratează viaţa dintr-o altă perspectivă, una spirituală şi anume, cea a căutătorului de Adevăr. Dacă în primul volum acest aspect a fost complet ignorat, spiritualitatea reprezintă motorul tuturor naraţiunilor celui de-al doilea.
(Paranteză: nu doresc să aduc nicio atingere credinţei vreunui participant la această întrunire literară. Dorinţa mea nu este nici să polemizez, nici să fac prozelitism, ci doar să-mi dezvălui neliniştile interioare şi răspunsurile pe care le-am primit. În acelaşi timp, odată cu înţelegerile însuşite, mi-am dat seama că Adevărul (scris cu A) este unul singur, oricum ar fi el criptat/decriptat de o religie sau alta.)
Un alt aspect care le apropie/deosebeşte: amândouă lucrările descriu locuri, oameni, fapte, obiceiuri, într-un fel de pictogramă a vremurilor, cu toate cele bune şi rele la un loc. Dacă în prima abordarea este dintr-o perspectivă absolut pământeană (formare şi evoluţie profesională, dezvoltare fizică şi aventuri galante, descrierea câtorva dintre problemele şi tarele societăţii contemporane), a doua se ocupă exclusiv de revelaţia Devenirii de Sine a omului – în general, a mea – în particular.
În ambele încercări literare mi-am permis a mă aşeza în centrul naraţiunii din mai multe motive: a) am trăit faptele descrise; b) mi-am putut însuşi aspectele critice pe care le-am evidenţiat; c) folosindu-mă de persoana I-âi, m-am simţit mai aproape de destinatarul povestirilor mele.
 Trec la temă: NEVĂZUTELE CĂRĂRI. Atingând o vârstă ce-mi permite să cochetez cu... înţelepciunea (?!) am ajuns la concluzia că viaţa unui om se poate derula în două maniere diferite, bine definite.
Prima şi cea mai simplă modalitate: te naşti (eşti botezat), creşti, înveţi (mergi la biserică), munceşti, te căsătoreşti, ai copii, eventual o casă, o maşină, mergi prin concedii, îmbătrâneşti şi... mori. Nu acesta ar fi cursul firesc al vieţii? Ar mai lipsi ceva? Ah, da: mîncare, băutură, aventuri, bani... Artiştii, oamenii de ştiinţă (şi nu numai ei) ar mai putea lua în calcul premiile, recunoaşterile naţionale şi internaţionale. Şi ceilalţi s-ar bucura de recunoaşteri mărunte... Cam asta ar fi...
Chiar cei ce-au bifat toate elementele enumerate (exceptând, bineînţeles, decesul), nici ei, niciodată nu s-a declarat pe deplin fericiţi! De ce? Ce le-a lipsit?
Le-a lipsit... le-a lipsit acel ceva ce poate schimba un drum, un destin. Le-a lipsit revelaţia ce poate transforma un drum anost într-unul unic. Le-a lipsit motivaţia adevăratei împliniri, a adevăratei fericiri, a fericirii ce nu se cuantifică în bani, bijuterii şi aventuri galante, ci în trăiri sublime.
Când ne naştem, o facem în pielea goală, când murim... ceea ce rămâne din noi – adică un corp inert, lipsit de valoarea vieţii, un... cadavru – este înveşmântat de alţii şi abandonat undeva, la doi metri sub pământ, efectului deteriorării naturale până la identificarea completă cu... ţărâna.
Între cele două repere (între naştere şi deces), am avut parte de bani, de case, familii, bijuterii, am obţinut diplome, recunoaşteri... Toate au rămas în urmă, noi ieşind din decor la fel de nuzi ca atunci când am intrat.
Întrebare: posesiunile materiale, succesele obţinute în timpul vieţii – mai pot fi ele considerate motive de satisfacţii reale, asigurătoare de fericire? Când ele s-au dovedit atât de efemere, se pot volatiliza atât de uşor? Banii, proprietăţile, toate sunt generatoare de griji şi trebuie asigurate contra hoţilor, a cataclismelor.
Să luăm câteva exemple:
Exemplul 1: ai câştigat la loto 10 milioane de euro. Eşti fericit şi-i depui, prudent, într-o bancă, cu gândul cuminte de a trăi tu şi urmaşii urmaşilor tăi până la adânci bătrâneţi, din dobândă. Peste noapte, banca dă faliment. Indiferent din ce motive: conducere dezastruoasă, corupţie, hoţii... Întregul eşafodaj al fericirii tale se dovedeşte a fi fals!
Exemplul 2: te-ai căsătorit cu femeia visurilor tale – eşti fericit! Dar... e posibil ca femeia visurilor tale să fie femeia visurilor şi pentru cel mai bun prieten al tău. Care, cu toată prietenia, nu rezistă şi... ţi-o răpeşte! Alt eşafodaj fals al fericirii.
Exemplul 3: eşti un artist foarte apreciat, realizezi câştiguri substanţiale din opera ta, dar... nu te apreciază deloc sau – mai grav! – te dispreţuieşte, chiar muza ta, muza care te inspiră! Ea nu te iubeşte! Şi-atunci, valoarea artistică a operei tale nu-şi pierde din substanţă dacă, chiar de la bază, îi dispare suportul esenţial, cel al iubirii? Se mai poate vorbi de fericire?
Concluzie: fericirea nu este decât un apanaj relativ al vieţii materiale.
Din acest motiv, tinerii sunt atât de dezorientaţi şi apelează la tot felul de paliative – tutun, alcool, droguri, sex – fără a ajunge a fi mulţumiţi de viaţa pe care o duc. Şi-atunci... mai încearcă şi altceva, alte experienţe destructive, până ajung pe la psihiatrie sau...
Nu, fericirea este un termen relativ în viaţa cotidiană.
A doua manieră a derulării existenţei este cea a omului care a trăit revelaţia cunoaşterii şi recunoaşterii lui Dumnezeu. Practic, aceeaşi viaţă anostă, supusă experienţelor cotidiene se va derula sub noi auspicii, cele divine. Orizonturile limitate ale trăitorului domestic (l-am definit astfel pe individul ce-şi trăieşte viaţa după tipicul descris mai sus: naştere, şcoală, familie...) se vor deschide instantaneu infinitului Cerurilor.
Să reprezinte botezul creştin acea revelaţie de care vorbesc?
Omul – în accepţiunea mea – nu are cum să-şi trăiasă revelaţia Devenirii de Sine la vârsta de câteva luni, atunci când el îşi primeşte botezul creştin. Cel puţin, nu la modul conştient. La acea vârstă, el este manevrabil şi chiar manevrat de către  părinţi, de societate, de biserică. El nu ştie nici să meargă, nici să vorbească, nici să mănânce... Totul se întâmplă instinctual, conform programului divin prestabilit. În ce priveşte botezul... cum ar fi avut el loc dacă s-ar fi născut în ţările arabe, sau în China, sau India?... Nu, botezul nu-i asigură omului revelaţia lui Dumnezeu, pentru că altfel, cele douăzeci de milioane de români ar forma un popor ales, fără corupţie, fără hoţii, fără prostituţie şi toate celelalte rele ce se vor anihilate de cele 10 porunci. Ar fi fost minunat să ne ducem viaţa în Eden! Ne ducem în Eden?
Eu mi-am trăit revelaţia în Sahaja Yoga, prin întâlnirea definitorie pe care am avut-o cu SHRI MATAJI NIRMALA DEVI.
SHRI MATAJI NIRMALA DEVI m-a trezit şi m-a învăţat unde să-l găsesc pe Dumnezeu şi, recunoscându-L, cum să-mi însuşesc poruncile şi cum să le manifest. Acest lucru s-a întâmplat la vârsta de 39 de ani, în deplină maturitate când, ateu convins fiind, mă consideram împlinit din toate punctele de vedere: profesional, familial, social. Dar, chiar aşa să fi fost?
Răspunsul la această întrebare l-am primit prin obţinerea Realizării Sinelui în Sahaja Yoga..
Dacă v-am trezit interesul, puteţi obţine detalii despre ce este Sahaja Yoga, ce înseamnă Realizarea Sinelui şi cum ne putem determina singuri viaţa pe www.sahajayoga.ro.


sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Lansare de carte: NEVĂZUTELE CĂRĂRI

Data: 14 noiembrie 2013;
Afişul evenimentului
Locul: Biblioteca Judeţeană Panait Istrati din Brăila;
Participanţi: aproximativ 50 de persoane;
Moderator: Claudiu Brăileanu;
Referenţi: Adelina Pop - Brăila şi Stan Brebenel - Buzău;
A cântat: Ramona Bivoleanu - elevă;
Atmosferă: intimă;
Ineditul evenimentului: Sahaja Yoga.

                                 
                                                     
                 
Explicând corpul subtil



Unii şi-au primit Realizarea Sinelui
                                                         


Personajul principal: Nevăzutele cărări







                                        



 


Au prezentat: Stana Brebenel, Claudiu Brăileanu, Adelina Pop şi... Florin Meşca
                    
                                                     

A cântat: Ramona Bivoleanu - elevă
                                                     

Da: a mai fost nevoie de scaune!
                                                        


NEVĂZUTELE CĂRĂRI
            Când am primit cartea lui Florin Meşca, „Nevăzutele cărări” (editura PIM, Iaşi, 2013), am fost sceptic în ceea ce mă priveşte în a o descifra, considerând că nu voi putea să o înţeleg şi să mă exprim asupra ei având în vedere cunoştinţele mele, mai mult decât profane, despre yoga. Am procedat cumva atipic când am decis să o lecturez. Am studiat cu atenţie cuprinsul, mai ales că titlul mă băga cumva în ceaţă, şi m-am orientat să citesc mai întâi acea parte a cărţii ce descria vizita grupului de yoghini în India. Abia atunci m-am lămurit că este o carte despre Sahaja Yoga şi că nu are nici o legătură cu celebra şi obscura MISA. Odată ce curiozitatea a fost satisfăcută pasul următor a fost unul firesc: lectură cap-coadă. După citirea ultimei pagini rămâi mai mult ca de obicei pe gânduri. Nu ai cum să nu te gândeşti şi să-ţi pui anumite întrebări legate de experienţa prin care a trecut autorul. Cum a putut ca, prin practicarea acestor exerciţii spirituale, să devină un alt om, să se nască, aşa cum se exprimă, pentru a doua oară. Voi reveni asupra acestor consideraţii.
            De regulă, criticii literari încadrează o nouă apariţie editorială într-un anumit gen literar. Aşa am încercat şi eu, recunosc, cu o anumită teamă deoarece mă aflam în faţa unei noutăţi. Prima impresie a fost aceea că lucrarea lui Florin Meşca era una de specialitate, ce se dorea să fie de iniţiere în Sahaja Yoga. Apoi, m-am gândit că ar putea fi o carte cu note de călătorie, atât din ţară cât şi din străinătate. Nici această încadrare nu m-a satisfăcut. M-am mai gândit şi la faptul că ar putea fi un jurnal pentru că toate activităţile şi întâmplările erau datate. Concluzia finală este aceea că avem în faţa noastră o lucrare autobiografică, de o factură aparte, ce îmbină în mod fericit şi trăsăturile acelor genuri literare amintite.
Rolul meu nu este acela de a analiza şi judeca modul în care autorul a procedat corect sau nu atunci când a luat decizia de a-şi căuta un alt drum în viaţă, drum care îl va schimba profund, după propriile-i mărturisiri. L-a căutat mult, umblând pe cărări şi poteci care duceau nicăieri. Trebuie să recunoaştem că nu există fiinţă umană care să nu bâjbâie, chiar cu lanterna în mână în plină zi şi care să ajungă la drumul visat, unii atunci când trebuie, alţii foarte târziu, iar alţii, din păcate pentru ei, niciodată. Uneori şi şansa este de partea noastră. Este necesară o secundă astrală pentru a-ţi găsi calea şi mersul firesc prin viaţă. Cert este că a luat această decizie atunci când calea pe care mergea îl afunda tot mai mult, când starea de sănătate îl ducea spre pierzanie. Se întâmpla acum două decenii. Experienţele sale din această nouă viaţă ni le prezintă în această lucrare nouă, celor care nu avem preocupări ca ale sale.
Dar ce este Sahaja Yoga? Sahaja Yoga este cea mai nouă formă de yoga, la care se ajuge spontan (sahaj în lb. sanscrită înseamnă şi spontan), prin trezirea energiei Kundalini, ascensiunea ei prin corpul energetic (suprapus celui fizic) şi eliberarea prin cel de-al şaptelea centru, Sahasrara. Meditaţia este urmarea firească a atingerii stării de yoga. Fondatoarea acestei forme moderne de yoga, prin anii ´70, a fost indianca Shri Mataji Nirmala Devi.
Interesante sunt dialogurile socratice dintre un proaspăt iniţiat, adică autorul, şi un sceptic, adică ego-ul său, în număr de şapte, sau mai bine zis dintre entuziasmul învăţăcelului şi demonii interiori care îşi făceau treaba pentru care erau creaţi. Până la urmă cei doi (într-unul) au ajuns la acelaşi numitor comun, adică la armonie, acea armonie care este căutată de sahaja yoghini Şi nu numai.
Spuneam că autorul te poate duce cu gândul la o carte cu note de călătorie. Sunt foarte interesante paginile prin care face corp comun cu natura. Vede frumuseţi acolo unde alţii trec fără să le observe. Drumurile prin ţară – Braşov, Slatina, Arad, Oradea, Iaşi, Bucureşti – şi traseele parcurse, întotdeauna din Brăila, oraşul de domiciliu, sunt tot atâtea imne (cum frumos zicea poetul Ioan Alexandru) şi declaraţii de dragoste pentru frumuseţile naturii de la noi din ţară. Elementele (re)descoperite pe traseu, imaginile surprinse cu dealurile împodobite cu păduri şi livezi, sate frumoase, râuri cristaline, munţii semeţi sunt absolut fabuloase. Aici îi descoperim autorului o latură minunată: este un romantic adevărat şi, de ce nu, un patriot.
Deosebite sunt şi paginile care descriu India reală, dincolo de meditaţiile în comun săvârşite pe un imens stadion în preajma Crăciunului şi condiţiile, mai mult decât modeste în care au locuit, în tot timpul petrecut în ţara de admiraţie a lui Eliade, dar şi pe aeroportul din Moscova. Însă India, cu aglomeraţia haotică de pe străzi şi din punctele comerciale din Mumbay, te fascinează şi, în acelaşi timp, te copleşeşte. Realizăm la finalul lecturii că Florin Meşca face de fapt nişte călătorii spirituale. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Chiar şi târguielile sunt făcute după un anumit tipic, ca într-un ritual spiritual. Nimic nu te duce cu gândul că ai putea asimila meditaţia Sahaja Yoga cu şedinţele de spiritism. Cine crede aşa ceva se înşeală amarnic.
Cartea lui Florin Meşca este o carte pozitivă, scrisă cu şi din iubire pentru oameni şi natură, adică: apă, aer, pământ, soare, foc. O carte care pledează pentru armonia dintre om şi elementele naturii. Prin scrierea ei Florin Meşca arată abilităţi nebănuite în mânuirea condeiului făcându-te să fii părtaş la împlinirea lui şi să te bucuri odată cu el. Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă ateul din el nu-L descoperea pe Dumnezeu, pe Dumnezeul adevărat acela care afirmă, şi noi credem acest lucru: Eu sunt Calea şi Adevărul! Iar leit-motivul cărţii, cel puţin din punctul meu de vedere, este Lăsaţi copiii să vină la Mine! Ceea ce trebuie luat şi ca un îndemn pentru cei care nu l-au descoperit încă pe Dumnezeu, să găsească imediat Calea.
                                                                                                            Stan BREBENEL