DIWALI PUJA - București, 2003

Imagine capturată din mediul online

Un an întreg fac tot felul de năzbâtii de copil: nu-mi strâng jucăriile, nu mă spăl pe dinţi, o supăr pe bunica, o necăjesc mereu pe vecina mea, fetiţa de la etajul 4, tot timpul am genunchii juliţi, mă dojeneşte mama, mă ceartă tata... toţi sunt mai mereu cu gura pe mine. Vine însă scadenţa, luna decembrie, luna mult aşteptată, cu speranţe, dar şi cu teamă: trebuie să dau socoteală, să schimb impresia pe ultima sută de metri, doar îl aştept pe Moş Crăciun! Cum va înclina balanţa de data aceasta? Va mai fi Moşul îngăduitor? Va şterge din nou cu buretele faptele rele, în speranţa că anul ce vine voi fi mai bun?

Ca de fiecare dată, după bunu-i obicei, Moşul nu lipseşte de la întâlnirea anuală. Ştie totul despre greşelile de peste an şi nici nu mă mai întreabă de ele. Ascultă doar povestirile mele frumoase, care îmi convin, bineînţeles şi, ca de fiecare dată, îşi deşartă sacul cu daruri la poalele bradului, sărbătoreşte ornat în cinstea lui şi spre bucuria tuturor. Stau umil în braţele lui primitoare şi calde şi nu-mi dau seama că, dincolo de daruri, Moşul mă încarcă cu harul Celui ce l-a trimis la mine. Iertător a toate, acesta este mesajul de fiecare dată. Mereu promit, cu sinceritatea copilului, că voi fi bun, că nu-L voi mai supăra – a câta oară Îl mint inocent? Va veni şi la anul cu aceleaşi intenţii paşnice, de iertare ori va scoate din sac focul purificator al supărării Lui?

Diwali Puja, Ploiești, 2013

Cu teamă şi cu multe speranţe am întâmpinat anul acesta sărbătoarea de Diwali: cum O aştept eu pe Mama, cum arată balanţa mea? Eu îmi ştiu – cred – toate greşelile, dar cele pe care nu le cunosc, cum le-aş putea cuantifica? Dar mai are vreun rost – greşelile sunt – Shri Lakshmi va mai veni cu iertare şi cu daruri pentru mine? Dar ceilalţi copii? Ei ce vor primi? Frământări de copil...

Diwali minunat! Copii din toată ţara şi din altele ne-am regăsit la Bucureşti, fiecare cu karma lui, cu aceleaşi speranţe de judecată îngăduitoare, dar şi aşteptând daruri. Shri Lakshmi  a fost şi de astă dată bună. Toată aspra judecată doar în noi a fost. Evident, am fost iertaţi, căci am primit o groază de cadouri: multe vibraţii, în primul rând, apoi muzică şi dans (a se citi bucurie) la concertul de la Arcub, dar şi seara la dormitor. Descătuşare de energii prin cânt, poezie, teatru, dans şi joc. Dezinhibare totală! Sărbătoarea Luminii a pus în evidenţă frumuseţea din noi, a anulat micile urâţenii şi ne-a armonizat cu noi înşine, adică cu Esenţa noastră; am rămas ceea ce suntem în fapt: Spirite!

Am dormit foarte puţin, dar eram atât de odihnit!

Diwali Puja, Vashi, Mumbay, India

Din nou mă simt neputincios în faţa măreţiei! Nu găsesc cuvintele cele mai potrivite, acele cuvinte alese pentru a descrie starea de fapt. Experienţa colectivă a unei puja nu am dreptul să mi-o însuşesc printr-o descriere personală, pentru că nu-mi aparţine doar mie; ar trebui să-şi înregistreze impresiile toţi participanţii la un astfel de eveniment. Cine sunt eu să scriu despre simţămintele altora? Am fost aproape, am fost acolo, le-am văzut bucuria şi fericirea, li se citea pe chip, aceasta – da – pot să o spun. În rest, îşi aparţin – ca şi mine – lor înşişi şi Mamei!  Sunt convins de ceea ce afirm aici. Doar Mama ne vede aşa cum suntem: Ea, singură, poate da verdicte şi judecăţi.

Am petrecut Diwali Puja la Bucureşti. A câta oară am fost primiţi în spotul de lumină al cunoaşterii pure, smuls fiind din greşelile karmei? Am fost copleşit de cadouri: divine de la Mama, simbolice şi minunate, pline de dragoste de la fraţii mei sahaja yoghini. Am plecat fericit, iertat şi purificat, înălţat şi iubit.

Moş Crăciun s-a dovedit şi de astă dată bun cu copiii, cu mine: a venit cu daruri, nu cu foc, mi-a mai dat un răgaz, mi-a şoptit răbdarea Lui. Îi sunt recunoscător, voi fi şi mai credincios? Dacă voi fi sincer şi mă veţi răbda, vă voi povesti vreodată.

Colectivitatea din Bucureşti a fost la înălţimea sărbătorii, a Luminii: adică, şi-a dat silinţa (şi a şi reuşit) în tot ce şi-a propus pentru buna înfăptuire a evenimentului dar, din nou, nu judec eu; am fost fericit acolo, m-am bucurat, m-am înălţat. A fost un instrument ce a funcţionat, un fluier fără disonanţe. De câte ori mi se va permite, mă voi folosi de acest fluier... 

Brăila, 10 noiembrie 2003 

Diwali Puja, Ploiești, 2013

   Note de jurnal: explozia forţei creatoare din noi.

            Pentru această sărbătoare a Luminii – Anul Nou după calendarul hindus – toate grupurile de sahaja yoghini din ţară au pregătit mici programe artistice, după priceperea fiecăruia. Nu avea importanţă atât acurateţea şi performanţa artistică, cât bucuria manifestării prin artă în faţa tuturor. Pentru acest eveniment, împreună cu Daniela şi Diana de la Brăila, am repetat două săptămâni şi am format un grup muzical - Leela - care a prezentat în noaptea de dinaintea pujei un program de cântece sahaj, dar şi câteva piese americane, gen gospel și un foarte frumos cântec evreiesc, Hava Nagila. Am atins cu toţii o astfel de stare, încât vibraţiile curgeau de la sine, în toate direcţiile, iar muzica emisă penetra toate inimile şi depăşea toate obstacolele fizice şi subtile! Aşa s-a experimentat  beatitudinea!

Grupul nostru s-a mai produs şi cu alte ocazii, dar atunci aş fi dorit eu să oprim timpul! Ulterior, noi am dispărut ca grup muzical, dar cui i-a păsat? Important a fost acel moment pentru sublimul lui. S-a produs sublimul – s-a consumat fapta! Gata!

👉Regret că nu am nicio fotografie de la acea sărbătoare. Dar... am postat două imagini de la Diwali Puja din Ploiești, 2013 și una de la Diwali Puja de la Vashi, Mumbay, India.

(Povestire apărută în volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013)

DIN ÎNTREBĂRILE UNUI SCEPTIC ADRESATE UNUI SAHAJA YOGHIN (Dialoguri cu mine însumi) - Al cincilea dialog

(Despre purificări) 

Desen de Adriana ANDRONESCU

- Să ştii că astăzi am venit pregătit!

- Adică?

- Adică am studiat corpul subtil din schema pe care mi-ai lăsat-o...

- Şi?

- Şi cred că am înțeles câte ceva din teoria ta cu energia ce străbate corpul subtil şi ne avertizează asupra viitoarelor boli posibile!

- Sau existente, dragă prietene!

- Sau existente! Dar... tot mai am o nelămurire: pentru bolile existente pot face ceva? Ceva să mă ajut singur?

- Sigur că da! Există metode simple – noi le numim purificări – prin care ajutăm energia Kundalini să staţioneze pe centrii vinovaţi şi, prin reactivarea acestora, dispar cauzele primordiale ce au determinat apariţia bolilor.

- Şi... chiar sunt atât de simple aceste metode?

- La fel de simple ca aceea  prin  care  energia  ta  Kundalini s-a trezit şi s-a înălţat prin corpul tău!

- Măi să fie! Păi, atunci ai făcut gimnastică dând din mâini pe lângă mine!

- A fost o gimnastică necesară pentru a invita energia ta Kundalini să se ridice prin corpul tău. Şi ea, recunoscând şi intrând în rezonanţă cu energia mea, a... urcat! Simplu!

- Cred că am înţeles aceasta. Şi care ar fi, totuşi, metodele acelea simple (la fel de simple!) de purificare? Şi, să nu mă consideri răutăcios, vreau să ştiu şi cât m-ar costa toate acestea?

- Dragul meu, purificările sunt foarte simple şi la îndemâna oricui, deoarece ne folosim de principalele elemente ale naturii: pământul, apa, aerul, focul, eterul şi... vibraţiile. Cât despre costuri... ce-ai spune de zero lei, zero bani?

- Este aşa de plăcut auzului meu când aud vorbindu-se de gratuităţi... Cum, măi, omule, să nu mă coste nimic?! Totul are un preţ în ziua de astăzi! Doar dacă nu-mi oferi nişte panarame de tratamente! 

- Mintea ta este cam înfierbântată şi neîncrezătoare, dar o să te lămuresc imediat. În primul rând, te rog să nu uiţi că aici vorbim şi despre minuni!

- Fie! Vreau să aud noi minuni de la tine!

- Bine! Să începem cu pământul sau – mai bine spus – cu minunea pământ! Ia spune-mi: când erai mic-micuţ, nu obişnuiai să alergi cât era vara de lungă cu picioarele goale pe pământ, prin praf, prin iarba verde de la ţară, la bunici sau în faţa blocului acasă, la părinţi?

- Ba da! Şi-mi plăcea enorm!

- Şi nu crezi că această plăcere avea şi o explicaţie logică? De ce erai fericit atunci, chiar de-ţi mai intra vreun ghimpe în picior?

- Păi, ştiu şi eu? Eram copil!

- E adevărat! Şi inocent! Dar, ceea ce este mai important: nu-ţi interzicea nimeni să fii în contact permanent cu pământul, cu Mama-Pământ! Alergai prin ţărână, stăteai cu fundul pe pământ, te culcai sau te ascundeai prin iarba grasă de nu-ţi mai venea să intri în casă, iar bolile... te ocoleau!

Sahaja yoghini făcând purificări pe Mama-Pământ la Vashi-India

- Dac-aş mai putea întoarce acei ani minunaţi!...

- Ei, bine! Acum află că joaca ta nevinovată prin ţărâna crudă juca, în acelaşi timp, şi un rol... purificator. Contactul direct cu Mama-Pământ reprezintă forma elementară de debarasare de răul din noi, de purificare a corpului subtil.

- Aha!...

- Că aduseşi vorba: ai plătit ceva Mamei-Pământ?!

- Hai, măi, nu fi rău cu mine! Dar acum? Acum, când nu mai suntem nişte copii, ce putem face în acest sens?

- Pur şi simplu, profităm de fiecare prilej şi luăm contact direct cu Mama-Pământ! E suficient!

- Extraordinar! Păi eu ies mereu la iarbă verde sâmbăta! Umblu desculţ de-acuma, nene!

- Vezi?! Şi când mergi la mare sau în drumeţie la munte... Asigurând un contact direct al corpului cu pământul, permiţi scurgerea a ceea ce este balast energetic în tine. Corpul nostru joacă atunci rolul unui paratrăsnet ce permite scurgerea în pământ nu a curentului electric, ci a acestor entităţi subtile pe care, generic, le numim negativităţi.

- Măi, să fie! Iar încep să cred în minuni!

- Stai, că suntem departe de a termina cu purificările!

- Păi, deja m-ai făcut să amuţesc!

             - Nu-i cazul să te grăbeşti! Mai ai răbdare! Ia spune-mi: tu, la mare, ai fost vreodată?

- Oho! Ce întrebare mai e şi asta?!

- Şi ce făceai, tu, la mare? Care era preocuparea ta principală?

- Plajă, nene! Plajă, plajă şi iar plajă! Toată ziua, plajă!

- Şi-ţi plăcea! – Nu?

- Cum să nu-mi placă, măi?! Apă, soare, aer, nisip!... Ce mai vrei? Toate la un loc! All inclusive!

- Aha! Chiar acum, singur ai enumerat patru elemente purificatoare!

- Ce vrei să spui? Fii mai explicit!

- Prietene, dar când faci plajă nu te aşezi pe nisip?

- Ba da! Unde vrei s-ajungi?

- Ia gândeşte: nu crezi că, tolănindu-te... jucându-te prin... nisip...

- Aha! Elementul pământ!...

- Vezi?

- Nisipul – e O.K.! Înţeleg! Dar ce-i cu celelalte? Vrei să spui că apa, aerul şi soarele sunt şi ele elemente purificatoare?

- Când te scalzi în apa mării sau te expui în aer liber la lumina şi căldura soarelui, nu simţi o plăcere asemănătoare aceleia de care tocmai am vorbit când cu joaca prin ţărână?

- Ba da! Şi ce-i cu asta? Mă purifică şi ele?!

- Nu reprezintă şi ele Mama-Natură?

- ???

- Vrei să spui ceva şi n-aud eu?...

- Încep să mă luminez tot mai mult!... Măi, tu faci să mi se aprindă beculeţele! Deci, şi apa, şi aerul, şi soarele joacă acelaşi rol ca şi pământul: purifică!

- Da! Ai înţeles bine! Nu degeaba se spune: a face băi de apă sau băi de aer, de soare... Cu alte cuvinte, atunci nu facem nimic altceva decât să ne abandonăm Mamei-Naturi, să ne identificăm cu Ea! Doar că trebuie să fim atenţi şi să nu exagerăm. Trebuie să păstrăm un echilibru în toate. Ai observat şi tu că o expunere îndelungată la soare duce la apariţia arsurilor pe corp sau a insolaţiei...

- Dar şi expunerea îndelungată la aer duce la deshidratarea şi uscarea pielii...

- ... Iar dacă uităm să mai ieşim din apă, temperatura corpului poate scădea sub limitele normalului, ne apucă tremuratul şi ne scade rezistenţa – ne simţim slăbiţi!

- Parcă acum deschid ochii pentru prima dată! Parcă îmi pusese cineva un văl pe ochi şi acum mi-a fost luat! Extraordinar! Extraordinar ce simplă, subtilă şi... purificatoare este trecerea noastră prin viaţă!

- Dacă tot a dispărut acel văl, este suficient să constatăm că simpla păstrare a echilibrului, a armoniei în natură este benefică pentru toată suflarea.

- Da!... Încep să înţeleg tot mai bine!...

- Îţi mai aminteşti când – copil fiind – mama insista să ieşi afară – la aer! – să te joci după terminarea lecţiilor?

- Da! Cum să nu-mi amintesc aşa ceva?! De altfel, de multe ori nici nu-i spuneam mamei toate temele pe care le aveam de făcut, ca să ies mai repede la aer! Mai trăgeam şi eu câte-o minciunică!...

- Vezi? Era chemarea Mamei-Naturi! Ieşirea la aer, expunerea la soare, la ploaie sau vânt te revigora, îţi făcea bine! Te întorceai în casă îmbujorat şi cu capacităţi intelectuale împrospătate! Aveai alt spor la lecţii!

- Vai! Cum se leagă toate! Tu îmi schimbi complet percepţiile asupra vieţii! Dar...

- Dar?

- Uite, cred că am o întrebare încuietoare pentru tine...

- Acum, că m-ai făcut curios, te rog, formuleaz-o mai repede! Poate voi reuşi să dau şi vreun răspuns...

- Tu mi-ai vorbit despre aceste purificări ca de ceva foarte simplu şi la îndemâna oricui...

- Da! Şi n-am de gând să-mi întorc vorba!

- Păi, după cum spui tu, purificările sunt posibile doar o dată pe an, vara, în concediu sau la sfârşit de săptămână. Dar în restul timpului? Atunci este liber la... negativităţi?

- Uf! Mi-a mai venit inima la loc! Mi-era că întrebarea ta mă va trimite la cine ştie ce enciclopedii pentru documentare!

- Lasă lamentările! Ai răspunsul?

- Îl am! Şi este la fel de simplu ca şi celelalte. Uite, nu este niciodată liber la negativităţi! Omul se mişcă permanent în tot felul de medii, care mai stresante, care mai frivole, mai vulgare, care mai agitate... şi este imposibil să nu capteze! În activitatea cotidiană suntem bombardaţi permanent şi din toate părţile (presă, TV, serviciu, stradă, colegi, prieteni, neprieteni, familie…) de ştiri, de evenimente de tot felul care, în final, duc la formarea gândurilor şi nu întotdeauna a celor dorite, a celor pozitive. Ne încărcăm de negativităţi fără să vrem, fără să ştim! Din această cauză trebuie să facem zilnic un program minim de purificări.

- Şi ce vrei acum? Să ies iarna la aer şi să stau cu fundul în zăpadă?...

- Dacă vrei tu... Nu! Nu o lua chiar aşa! Problema este cât se poate de simplă. Ai acasă un lighean?

- Nu mă mai spăl de multă vreme la lighean, omule! M-am mai civilizat şi eu, nu crezi? Curge şi la mine apa la chiuvetă!

- Iartă-mă! N-am vrut să aduc atingere mândriei tale de orăşean cu apa-n casă!... Dar, sunt nevoit să-ţi amintesc: la ţară oamenii tot la lighean se spală şi – zău! – nu sunt nici murdari şi nici nu se ruşinează de statutul lor de ţărani! Sunt chiar nişte oameni mândri şi de tot respectul!

- Da, dar eu mai folosesc şi şampoane, şi deodorante...

- Aşa e! Sunt nişte diferenţe specifice. Dar... ne îndepărtăm de subiect. Nu mi-ai răspuns: ai un lighean în casă?

- N-am, măi! Ce să fac cu el?!

- Purificări! Asta să faci!

- Purificări?! La lighean?! Nu-mi e de-ajuns duşul?!

- Duşul te spală, prietene! Apoi foloseşti deodorantul...

- Şi care-i treaba cu ligheanul?

- Foarte simplă! Pui apă călduţă în lighean, o mână de sare grunjoasă şi apoi stai cu picioarele în baia aceasta cam vreo zece minute.

- Şi nu folosesc săpunul? Nu mă frec?

- Aia ai făcut-o când te-ai spălat! Acum te purifici! Baia cu apă sărată de la mare... Îţi aminteşte de ceva?...

- Aha! Acum înţeleg unde baţi... De ce n-ai spus aşa de la început?!

- Dacă tu te umfli în pene că ai apă la chiuvetă!...

- Scuze, dar m-am mai precipitat şi eu! Acum vreau să recapitulez ca să fiu sigur că nu omit ceva: iau una bucată lighean, pun apă călduţă în el, arunc şi o mână de sare grunjoasă înăuntru, apoi îmi înmoi picioarele vreme de zece minute... Am uitat ceva?

- N-ai uitat, doar ai omis: la urmă te clăteşti pe picioare cu apă curată, te ştergi şi arunci apa din lighean la WC! Ţi se pare greu?

- Nu! Deloc! Şi este suficient?

- Ce-ai mai vrea?

- Nimic! Doar că... Mai spuneai ceva şi de foc!

- Da! Focul este un alt important element purificator!

- Adică?

- Te-ai întrebat vreodată de ce dau foc oamenii la toate resturile vegetale primăvara?

- Ca să scape de mizeria din curte?

- La prima vedere, da. Dar nu doar atât: pentru că resturile se transformă în cenuşă... aceasta, cu ajutorul apei intră în pământ, pământul se revigorează... Începi să prinzi şpilul?

- Adică pământul se purifică?

- Tu ai spus-o de data aceasta!

- Să înţeleg acum că o să mă pui să-mi dau foc?

- Ai ajuns, cumva, şi tu, vreun... rest vegetal?

- Doamne fereşte! Hai, măi, nu mă mai chinui şi spune-mi care-i secretul purificării prin foc!

- Este la fel de simplă ca şi celelalte! Foloseşti o lumânare aprinsă pe care o plimbi de-a lungul canalului stâng, cel care este un canal rece, aşa-zisul canal lunar. Prin încălzirea acestui canal, scăpăm de o problemă majoră şi tare răspândită la oameni: aceea a letargiei!

- O să te rog să-mi arăţi practic această metodă. Asta ca să elimin riscul de a deveni un martir în Sahaja Yoga!

- Nu, nu există acest risc. Şi nici nu ne cere nimeni aşa ceva. Vremea martirilor a trecut demult. Dar... iar ne îndepărtăm de subiect. Mai ai vreo întrebare despre purificări?

- Vibraţiile! Ai spus că şi vibraţiile purifică!

- Păi, vibraţiile reprezintă cel mai puternic element purificator! Odată ce energia Kundalini se înalţă prin corpul tău, vibraţiile emise curăţă tot în drumul lor, fiecare centru, fiecare canal energetic. De asemenea, ne putem ajuta şi singuri folosind vibraţiile din mâini şi lucrând pe câte un centru pe care-l simţim anchilozat, dar... exemplificarea rămâne pentru şedinţa practică.

- Asta ar fi tot?

- După ce o să-ţi însuşeşti aceste metode simple, o să vezi şi singur ce bine vei simţi vibraţiile şi cât de profunde îţi vor fi meditaţiile. Mai sunt şi altele, dar – ce? – le vrei pe toate odată?!

Desen de Adriana ANDRONESCU

Note de jurnal: purificări = sănătate.

Iată că scepticul a primit răspunsuri la noile întrebări mai devreme decât se aştepta. Şi de data aceasta sahaja yoghinul a avut răspunsurile pregătite. Numai că – nota bene – depăşiseră sfera noţiunilor abstracte şi primise explicaţii absolut practice şi cu finalitate imediată: ameliorarea stărilor de slăbiciune fizică (hai să le spunem de-a dreptul: boli!). Oricât de complicată se dovedea mintea lui, oricât de cârcotaş (chiar răutăcios, uneori), partenerul său de dialog (sahaja yoghinul de lângă el) se dovedea nu numai un cunoscător sigur pe el, ci şi un om răbdător, înţelegător şi – foarte important ! – un tip cât se poate de uman şi de plăcut!

 (Publicat în volumul Nevăzutele cărări, Editura PIM, Iași, 2013.)

The International Sahaja Public School (ISPS)

Cadru din film

La poalele muntelui Himalaya, la Dharamsala, în anul 1990, din inițiativa lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI, s-a înființat o școală sahaj la care vin să studieze și să se formeze copii ai sahaja yoghinilor din întreaga lume. Localitatea, situată la o altitudine de 1457 m. deasupra mării, oferă copiilor un mediu curat (și la propriu, și la figurat), propice dezvoltării lor armonioase.
În condițiile date, putem spune că se propune o formă de învățământ specială sau, cum s-ar numi la noi, „o altfel de școală”. Cert este că, aici, copiii învață învățând, învață cântând, învață dansând, învață jucându-se, învață iubindu-se și respectându-se reciproc, învață iubind natura și trăind în armonie cu ea.
Dar cele mai bune concluzii le puteți trage urmărind videoclipul pe care vi-l propun și care, din punctul meu de vedere, este cel mai bun videoclip pe care l-am urmărit vreodată!

Videoclipul, folosindu-se de un foarte frumos (și vesel) bhajan, Mahamaya Mahakali, binecunoscut sahaja yoghinilor din întreaga lume, ne plimbă prin școală și prin împrejurimi și urmărește o fetiță care, dintr-o joacă cu pietricele, începe să mediteze. Cântecul este preluat de toți copiii și de cadrele care se ocupă de ei și începe... dansul!
Un tânăr, să-i spunem, fără căpătâi, care dormea într-o peșteră, este atras de ritmul bătăilor pietrelor și de cântecul vesel și dorește să se alăture grupului. Inițial este respins, însă, într-un târziu... dar mai bine nu, mai bine urmăriți voi videoclipul!

Școală altfel, copii, peisaje superbe, muzică și dans, cer senin, liniște și calm, pace interioară: iată ce vă propune acest videoclip. 

Festivalul internațional PRIMĂVARA SPIRITULUI - ediția a III-a - Ploiești

Realizarea Sinelui și
Concert Subramanian Bhaskar
la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești

În continuarea manifestărilor dedicate omagierii lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI cu ocazia aniversării a 95 de ani de la naștere, pe data de 23 martie 2018, la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești a avut loc un concert de muzică clasică indiană susținut de către un invitat special, maestrul Subramanian Bhaskar și unul dintre discipolii săi, tablistul Shubham Andheryia. Simt nevoia unei precizări: muzica clasică indiană este de inspirație spirituală. 
„...este o muzică profund legată de existenţa noastră, atât spirituală, cât şi fizică, până la nivel celular”, apreciază muzicologul Cleopatra David. (m.adevarul.ro)

Maestrul Subramanian Bhaskar și elevul său, Shubham Andheryia

Subramanian Bhaskar provine dintr-o familie de muzicieni din Sudul Indiei, bunicul său, Pandit Narayana Bhagavathar fiind muzician la curţile regale din Trivancore şi Mysore. Deşi este născut în Sudul Indiei şi familia sa a fost dedicată stilului Carnatic, Subramanian Bhaskar a preferat stilul Hindustani, muzica clasică din Nordul Indiei. Gurul său au fost Pandit V.U.Rajurkar din şcoala Gwalior Gharana, sub coordonarea căruia a obţinut masteratul în muzică. Bhaskar este solist angajat la  All India Radio,  a predat în numeroase şcoli şi academii din India, cariera sa culminând cu poziţia de director la  Shri P.K.Salve Kala Pratishtan deschisă de Shri Mataji Nirmala Devi la Vaitarna, Mumbai şi cu cea de conferenţiar universitar la College of Music and Dance, din Hyderabad. Este deopotrivă cântăreţ şi compozitor scriind numeroase bandishuri şi bhajanuri inspirate de activitatea sa spirituală. (Fragment din prezentarea apărută în m.adevarul.ro)

Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești

Sala nu s-a umplut la capacitatea maximă - cum ne-am fi dorit - dar, așa cum se spune, esențele tari se regăsesc în recipienți mici. Interpretarea, în cazul nostru: nu contează atât de mult numărul spectatorilor prezenți în sală, cum contează calitatea lor. Calitatea de căutători ai adevărului, nu numai de iubitori ai muzicii bune.

Shubham Andheryia, Subramanian Baskar, Mihai Lupoaie și Anne Marie Ene

Într-adevăr, am avut parte de un regal muzical susținut de către cei doi invitați speciali, acompaniați de către Anne Marie Ene-vioară și Mihai Lupoaie-harmonium. 

Apar momentele de virtuozitate

Anne Marie a îndeplinit și rolul de traducător (și interpret, când a fost cazul). A făcut-o cu competență și... discreție. 

Atenția e captată

Primul raga

Preambul. Maestrul știe să capteze atenția sălii. Ne vorbește liber, degajat și fără inflexiuni egocentrice cu care, din nefericire, ne-au obișnuit vedetele de tot felul. Ne explică pe scurt în ce constă muzica clasică indiană, ne fredonează câteva scurte fraze muzicale și ne invită să le repetăm. Ne lăsăm mai greu la început, dar... maestrul nu renunță: insistă. Și o face cu succes: unii mai tare, alții mai în surdină, unii mai afoni, alții ceva mai dotați de la bunul Dumnezeu, ne dăm drumul la voci. Sala s-a animat.



Prima parte. Încălzirea fiind făcută, cei patru muzicieni și-au început cu adevărat programul. Eram pregătiți. A fost magnific.

O nișă tematică. Doar suntem pe holul Filarmonicii. 

Este explicat felul în care va avea loc experimentul Realizării Sinelui.
Toată lumea repetă mișcările indicate.

Partea a doua a fost dedicată experimentului Realizării Sinelui. Mi-a plăcut mult abordarea invitatului special, a lui Subramanian. Domnia sa a găsit o similitudine interesantă între telefonul mobil și omul ca ființă spirituală. Astfel, în viziunea sa, un telefon mobil este lipsit de viață până în clipa în care introducem cardul SIM în locașul său. Abia după introducerea acestuia, mobilul preia personalitatea noastră: date de identitate, prieteni, mesaje, conexiuni online. Până atunci... e bun doar pentru apeluri anonime de urgență. 

S-a făcut experimentul și toți își verifică vibrațiile de deasupra capului

În mod similar, corpul nostru subtil (energetic) poate fi identificat (devine „viu”) doar după trezirea energiei inteligente Kundalini și ascensiunea ei de-a lungul coloanei vertebrale, până ce depășește și ultimul centru energetic, Sahasrara. Iar deasupra Sahasrarei... intrăm în conexiune cu Energia Omniprezentă pe care toți obișnuim să O numim, generic, Dumnezeu. Este atât de simplu! Bineînțeles, a fost evidențiată contribuția decisivă a maestrului nostru spiritual, SHRI MATAJI NIRMALA DEVI, la fondarea Sahaja Yoga și, prin aceasta, la schimbarea paradigmei despre lume și viață.

Partea a treia. Cu aceeași lejeritate cu care ne-a prezentat metoda Sahaja Yoga, maestrul ne-a readus într-o lume pentru care acum eram mai bine pregătiți: cea a muzicii devoționale.

Observați chipurile zâmbitoare: publicul este cucerit

Încă un raga, căruia i s-au adăugat două bhajanuri clasice interpretate în stilu-i caracteristic de către vedeta (simt că trebuie să-i acordăm acest statut) serii.

Emil Boboc îi anunță pe cei interesați că pot continua învățarea și
aprofundarea metodei Sahaja Yoga în cadrul programelor gratuite,
 săptămânale, la sediul de pe strada Doamnei, nr. 4.

Draga mea mamă avea o vorbă: Tot ce e frumos, e-n încheiere! Da, nici nu ne-am dat seama când am petrecut mai bine de două ore în compania lui Subramanian Bhaskar, a elevului său, Shubham Andheryia, a lui Anne Marie, a lui Mihai Lupoaie și ale vibrațiilor simțite în urma trezirii energiei Kundalini a tuturor celor prezenți. Se poate afirma că am avut parte de o seară vibrantă.

Scena finală

 









Scena finală?! Nicidecum: acesta a fost doar unul dintre multele episoade de înălțare spirituală pe care le putem încerca practicând Sahaja Yoga! Invitații din această seară își vor continua seria de spectacole-program sahaj la Cluj, la Brașov, iar la București și apoi... cine știe pe unde își vor mai lăsa amprenta vibratorie?

Cât despre noi... suntem aici. Adică: AICI!

JAI SHRI MATAJI!

DOAMNA DIN FOTOGRAFIE

Shri Mataji Nirmala Devi

http://www.luceafarul.net/tabloul-din-piata-doamna-din-fotografie

https://www.ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=6011%3Adoamna-din-fotografie&catid=11%3Aproza&Itemid=116

Să fi fost prin vara lui ’93… Sau, mai degrabă, a lui ’94… Nu știu dacă-i foarte importantă stabilirea cu exactitate a momentului. Cert este că eram detașat cu serviciul la Tulcea – eram directorul pe zonă al unei firme ce comercializa autovehicule noi și vechi sau cum s-ar spune mai blând, second hand. Director... cam mult spus, dar așa suna funcția. De fapt, făceam de toate: preluam comenzile de la cumpărători, aduceam autovehiculele de la Brăila (la volan, bineînțeles) și le asiguram în parcul auto, le prezentam apoi clienților, făceam actele, încasam banii și-i depuneam la bancă. Afacerea mergea bine când vindeam câte ceva și-mi scoteam banii pe-o săptămână. În rest... multe telefoane în și din toate direcțiile, pornit periodic motoarele mașinilor și multe drumuri între Brăila și Tulcea. Când cu un ARO, când cu un tractor nou-nouț, când cu vreo mașină de teren rusească propusă firmei de niște tipi dubioși, rakeții din Ucraina.

Era vară, era cald, aveam și timp liber, iar Tulcea, un frumos oraș dunărean impregnat de poezie, mă îndemna adeseori la lungi plimbări pe faleză. Singur, fără prieteni, hoinăream aparent apatic. Hoinăream și observam oamenii. În virtutea profesiei și a dragostei mele pentru fluviu, mă opream minute în șir admirând șalupele, bărcile și vapoarele trase la cheu. Gândul, poznaș, îmi fugea spre canalele pe care le străbătusem în lung și-n lat cândva, nu cu mult timp în urmă, pe vremea când lucram în Deltă – ce vremuri! În nări îmi pătrundea, ca un parfum neprețuit, mirosul familiar al apelor, populate de pești, în timp ce-i spionam pe pescarii rareori urmăriți de șansă și picați într-o stare de înșelătoare somnolență. Mai tresăreau la câte o zvâcnire închipuită a plutei sau la intervenția lipsită de decență a vreunui curios: Trage, trage? Al naibii, nu-ntreba nimeni: Dar o bere nu vrei să bei, amice? Ce-ar mai fi mers pe zăpușeala aia! Nu-i vorbă, mai zăcea câte o sticlă goală pe-alături. Dacă peștele nu pica, măcar...

Dacă prindeam vreo bancă liberă, mă așezam și mă lăsam purtat de gânduri până ce acestea... dispăreau complet. Meditam. Meditam... Știți cum îmi dădeam seama de starea de evadare din lumea înconjurătoare? Mă trezeau strigătele pescărușilor... Un strigăt ciudat au pescărușii ăștia, greu de transpus într-o interjecție, un fel de A gâtuit. Zâmbeam. Zâmbeam cu ochii închiși și mă simțeam bine. Și iar dispăreau gândurile. De multe ori mă prindea  apusul și mă întorceam la cameră pe jos, într-o benefică prelungire a stării de relaxare.

Dar povestea are un alt tâlc, la care vreau să ajung. Pentru că firma nu se angajase să-mi asigure decât casa, nu și masa, trebuia să mă ocup singur și de satisfacerea Nabhi-ului (chakra-centrul energetic din dreptul ombilicului, cea care se ocupă, printre altele, și de felul în care ne hrănim). N-aș spune că mă indispunea faptul în sine, căci efectuarea cumpărăturilor și înjghebarea unei mese cât de cât decente, îmi mai ocupa din multul timp avut la dispoziție și, în plus, îmi oferea posibilitatea de a cunoaște noi oameni, să mai schimb o vorbă cu țăranii din piețe – mă refer la cei autentici, care nu deveniseră, încă, negustori de tranzit.

 Așadar, eram în piață. Mă uitam după ceva brânză, după ouă, roșii, ceapă, castraveți, salată, ridichi... chestii din astea, ca pentru o masă frugală de bărbat aflat în probe la „Master Chef”: eu concurent, tot eu consumator. Pe post de „Master Chef”... Nabhi-ul, după cum v-am mai spus. Dacă mai intram și în magazin și mai luam un lapte, un pachet de unt, o bucată de salam și-un pate, eram aranjat.

- O, ce roșii frumoase aveți – pot să aleg?

- Sigur că da, alegeți ce vă dorește inima!

Fain vânzătorul! Prietenos, nu arțăgos, cum te-ai fi putut aștepta de la un om ce a stat o zi întreagă la tarabă. Chiar m-a surprins amabilitatea lui. Altfel, o figură prea puțin îngrijită, ce nu ieșea din tipar: obosită, nebărbierită. Am ales trei roșii mari, românești, „inimă de bou”.

- Castaveții și ridichile tot ale dumneavoastră sunt?

- Nu, sunt ale lui Nae, colegul de-alături – și omul făcu un semn amical spre vecinul din dreapta sa.

- Da, sunt aici pentru dumneavoastră! – sări și acesta, bucuros de-o vânzare nouă și-și aranjă marfa în așa fel, încât să o pot vedea mai bine. Pofitiți și alegeți!

Doamne, de ce n-or fi toți târgoveții ca oamenii aceștia?! – n-am putut să nu mă minunez în sinea mea.

În timp ce roșiile mă așteptau deja frumos aranjate într-o pungă de hârtie iar eu mă căutam de bani, cel cu castraveții rupse dintr-un ziar la modă pagina din mijloc și se pregătea să-mi împacheteze marfa aleasă. Nu m-a deranjat ambalajul ce mi se pregătea dar, probabil dintr-o curiozitate ce mă caracteriza pe-atunci, am cercetat dintr-o privire pozele colorate și... am rămas interzis! Aproape că i-am smuls omului jurnalul din mână:

- Domnule, de unde aveți ziarul ăsta? – lansai o întrebare infantilă.

- De pe-aici – îmi răspunse omul, simplu și căutându-mi privirea, întrebător. De unde-o mai fi apărut și ciudatul ăsta? – e posibil să se fi-ntrebat în sinea lui.

- Domnule, vă rog, nu vă supărați, dar nu puteți să-mpachetați castraveții în ziarul acesta! 

- De ce?!

Păream din ce în ce mai ciudat.

- Ce-are, nene, ziarul ăla, ce nu vă place la el? – și vânzătorul de roșii mi-l luă din mână pentru propria-i cercetare.

Ei, de-abia acum începe povestea ce voi a spune, de-abia de-acum urma surpriza cea mare pentru mine. Căci omul continuă, pe un ton din care nu lipsea respectul:

- Măi, nene, păi eu pe doamna aceasta din poză o știu, am fost cu ea în avion când m-am întors din Italia!

- Pe cine, Gică, ce doamnă știi tu?! – fu rândul celui cu castraveții să facă ochii mari.

- Da, Nae, am stat foarte aproape de dânsa în avion – era înconjurată de flori! Flori peste tot! Nu-nțelegeam ce spunea, dar avea o voce așa de plăcută, ca a mamei când eram mic! Amabilă cu toată lumea, amabilă cu stewardesele... vorbea frumos cu cei din jur și zâmbea, zâmbea tot timpul – ce doamnă!...

Evocând momentul, omul căzu pe gânduri – gânduri plăcute, cu siguranță, căci un zâmbet îi înflori pe figură.

- Și? Mai apoi? – vru să afle mai multe prietenul său.

- Ce să fie mai apoi? Mai apoi, când am coborât la Otopeni... a întâmpinat-o o mulțime entuziastă de oameni, toți, cântând și cu brațele încărcate de flori!

- Dar ce, măi, era vreo vedetă de cinema? – încercă Nae o ironie.

- Nu știu, măi, vedetă-nevedetă dar, așa cum am văzut-o eu atunci, parcă era o zână din cărțile de povești ale copilăriei. O zână și îngerașii ei. Dac-aș mai întâlni-o vreodată...

Tăcu. Tăcu și colegul său. Eu, prudent, recuperai foaia de ziar, cu acceptul tacit al deținătorului, am netezit-o și am împăturit-o, grijuliu.

- Dar mata o cunoști pe doamna aceasta? – vru vânzătorul de roșii să-și completeze cunoștințele.

- Da, cred că O cunosc destul de bine... – îmi începui, încurcat, răspunsul, nu tocmai convins că pot da prea multe detalii. Doar că vânzătorul de roșii românești nu renunță deloc la dorința sa de cunoaștere:

- Cine este, domnule?! – întrebă, de-a dreptul, omul, din ce în ce mai contrariat.

- Este Shri Mataji Nirmala Devi, Maestrul meu spiritual – și le arătai celor doi insigna ce o purtam la piept. Shri Mataji este o mare personalitate, cunoscută în întreaga lume, un om de o aleasă bunătate și cultură.

Consideram că le dădusem  suficiente informații, dar... mă-nșelam.

- Și de ce are punctul acela în frunte? Este cumva indiancă?

- Da, este de naționalitate indiană și a străbătut întreaga lume pentru a-și promova învățătura.

- Ce învățătură?

Cei doi vânzători uitaseră complet de obiectul muncii lor și, cu un respect nedisimulat, caracteristic oamenilor simpli și inocenți, puneau, asemenea copiilor, întrebări și așteptau răspunsuri.

- În doar două cuvinte: Sahaja Yoga.

- Sa... Saha... Yoga?! Nu cumva o fi de-aia cu fetele despuiate? – sări unul de-alături, chicotind, martor mut până atunci al discuției noastre.

- Nu, nu! – mă grăbii să anulez orice percepție greșită. Ceea ce fac ăia este orice, dar numai Yoga, nu!

Eram familiarizat cu mulțimea de afișe ce reprezentau profilul unei fete despuiate și aflate în poziție de lotus. Afișele cu pricina promiteau nu știu ce evoluție, în nu știu câte etape... În fapt, fotografia provoca mai mult imaginația bărbatului dornic de aventuri, decât să trezească dorința de evoluție spirituală. Mi-am dat seama de acest lucru pentru că... și eu eram... bărbat. Am continuat, mai convingător:

- Nu, în Sahaja Yoga învățați să vă cunoașteți propriul corp. Atât corpul fizic cât și cel... energetic.

Pauză. Oamenii ascultau.

- Lucrând pe corpul energetic, vă asigurați starea de sănătate a corpului fizic și apoi... prin trezirea energiei secrete numite Kundalini...

Făcui o nouă pauză pentru a-i observa: era asigurată empatia, rezonam cu oamenii sau vorbeam în gol? Oamenii erau ochi și urechi – nu, nu-mi pierdeam timpul.

- ... intrați în meditație.

Am tăcut. Eram încurcat. Nu-mi dădeam seama câtă informație puteam da în mijlocul pieței unui auditoriu format din trei vânzători de legume, dintre care unul O întâlnise pe Shri Mataji. Câtă informație puteam da și cât puteau ei pricepe în acel moment. M-au ajutat noii mei prieteni.

- Și mata, treburile astea le-ai învățat de la doamna din fotografie? – se arătă interesat, în continuare, cel cu roșiile.

- Da, chiar de la Dânsa.

Am fost, în mod intenționat, succint în răspuns. Consideram că le spusesem destul. Mai departe... trebuiau ei înșiși să decidă ce vor.

- Domnule, nu te supăra, m-ai răscolit complet de când cu poza asta. Doamna m-a fermecat cu totul! Spune-mi, te rog, dacă mata ai cunoscut-o, cum aș putea s-o mai întâlnesc și eu o dată? Măcar o dată! Aș vrea să-i sărut mâna și... să-i ofer câteva roșii din astea bune, de-ale noastre, românești, „inimă de bou”!

M-au topit complet bunătatea și inocența omului. Un om a cărui față radia, în pofida bărbii negre și neîngrijite. Un om simplu care voia, în semn de respect, să-I sărute mâna lui Shri Mataji și să-I ofere câteva roșii „inimă de bou”, ofranda sa. Din fericire, aveam răspunsul pregătit pentru cererea ce, trebuie să recunosc, o așteptam.

- Uitați, am o propunere pentru dumneavoastră. În cel mult o săptămână, aici, în Tulcea, o să aibă loc un program public în care va fi prezentată metoda Sahaja Yoga. Intrarea este liberă!

- Și o să vină și doamna Shri... doamna din fotografie? – întrebară, aproape la unison, cei trei.

- Nu, anul ăsta a fost – și le arătai foaia de ziar din mâna mea. Dar, din câte știu eu, la anul va reveni, mai mult ca sigur.

- Păi, în cazul ăsta... – făcu cel cu roșiile, dezamăgit.

- ... în cazul ăsta, vă sfătuiesc să veniți deocamdată la programele publice, aflați ce-i cu Sahaja Yoga și la anul vă veți întâlni și cu...

- ... cu doamna din fotografie?

- Da, cu doamna din fotografie.

Am zâmbit. Puteam spune, fără a greși, că cei trei O rebotezaseră pe Shri Mataji. Pentru ei era Doamna din Fotografie. Așa li s-a apropiat lor de suflet.

Tabloul acesta, demn de talentul unui pictor impresionist, mi-a rămas întipărit pentru totdeauna în memorie: piața de legume și fructe din Tulcea; roșii, castraveți, salate, ridichi și tot felul de fructe pe tejghele; trei vânzători de legume: Gică, Nae și-ncă unul, oameni frumoși, aplecați asupra unui ziar magic și un cumpărător apărut cine știe de unde, care le vorbește despre Shri Mataji (Doamna din Fotografie) și Sahaja Yoga.

Din păcate, programul de inițiere în Sahaja Yoga pe care-l pornisem și pentru care antamasem sala de spectacole a Casei de Cultură, nu s-a mai ținut. Din motive ce nu au ținut de mine sau de organizare, programul a fost amânat pentru o perioadă nedefinită. S-a revenit asupra proiectului după un an sau doi și a fost un succes.

I-am căutat pe prietenii mei din piață de mai multe ori, dar nu i-am mai întâlnit. De parcă n-ar fi fost reali! Dar din care realitate or fi apărut ei? Doar pagina de ziar, martor de netăgăduit, pătată și boțită, așa cum mi-o dăruiseră, rămăsese o dovadă palpabilă a lumii fizice în care mă aflasem, atunci!

Acasă am citit în liniște și articolul cu pricina. Fusese scris de către o jurnalistă dornică de wow și care nu înțelesese nimic din eveniment, din moment ce se oprise cu explicațiile, în mod tendențios, asupra unei poze ce înfățișa mulțimea  de pantofi de la intrare. Trucuri bune, pentru un ziar de scandal. Dacă ar fi fost isteață, ar fi intrat în joc, s-ar fi descălțat la rându-i, ar fi intrat și-ar fi scultat cu atenție prezentarea metodei Sahaja Yoga. Abia atunci ar fi obținut material de-un articol bun! Așa... s-a oprit la intrare.

Ploiești, 27 ianuarie 2018

(Publicat în revista „Luceafărul de Botoșani” din 2 februarie 2018 și în revista „eCreator” din 12 februarie 2018)

NIRMAL DHAM - NEW DELHI

Nirmal Dham - New Delhi

Încercând să fiu sintetic, în puține cuvinte, pentru mine, SHRI MATAJI NIRMALA DEVI reprezintă reperul principal al existenței pe această planetă, în această viață (despre celelalte, cele trecute, nu-mi amintesc nimic). Și, dacă depășesc faza egocentrismului, reperul este valabil pentru întreaga suflare omenească, chiar dacă majoritatea semenilor noștri, atât de dezorientați, nu sunt conștienți de epoca ce traversează și, când O privesc, văd doar omul.  

Am mai spus-o: în ce mă privește, Sahaja Yoga este revelația vieții. Și da, m-am agățat de „punctul de sprijin” numit SHRI MATAJI, exact ca un copil neajutorat (și, de multe ori, răzgâiat) de rochia mamei sale. La cine plânge copilul când îi este foame? Sau când îi este frig? Dar când se simte neglijat? La mama sa, cea care îi asigură hrana, căldura trupului și a sufletului. Cea care, seara, pentru a-i face trecerea mai ușoară spre lumea viselor, îi cântă un cântec de leagăn.

Paranteză: De ce m-am agățat eu de Mama, de ce ne-am agățat noi toți, sahaja yoghinii lumii, de Mama Divină? Pentru că ADI SHAKTY ne-a dislocat conștiința, a smuls-o din fundătura gri în care ni se... irosea (sunteți de acord?) viața. Nu aveam niciun orizont clar – ni l-a arătat SHRI MATAJI, ni l-a trasat fără echivoc și, mai mult de-atât, ne-a indicat fiecăruia dintre noi propria stea de pe cer și scara de aur pe care trebuie să urcăm. 

                                                              (Fragmente din „Anaglife sahaj”, volum în pregătire)

TESTAMENTUL

O

chii Zeiţei îl fixau pătrunzători, scrutându-i străfundurile. Stătea ascultător în faţa Ei şi aştepta comanda. Nu era înfricoşat. Din contră! Privirea Zeiţei era, pe cât de autoritară în mesajul ce-i transmitea, pe atât de caldă. Se simţea învăluit în marea de iubire a Mamei Sfinte şi era pregătit să treacă examenul. Calmul şi liniştea se instalaseră în trupul lui, mintea i se odihnea – îşi găsise şi ea repaosul.

 - Uită-te în ochii mei! – a venit comanda.

        Nici nu se putea altfel. Magnetismul privirii Zeiţei nu-i permitea o altă direcţie. Lumina copilului se prinsese de lumina Ei până la identificare. Se cufunda tot mai mult în adâncul necuprinsului, încercând să atingă infinitul. Intuia deja nemărginirile.

 - Întinde mâinile spre mine!

           Auzea comenzile, le înţelegea logica, dar toate treceau prin el, deveniseră una cu el, astfel încât executarea lor nu mai ţinea nici de logică şi nici de conştient. Mâinile i s-au întins spre înainte nu datorită comenzii, ci a identificării cu sursa ce le-a emis. Executa în acelaşi moment în care porunca era emisă.

            - Simte energia!

            Tonul Zeiţei devenise imperativ.

            - Absoarbe-Mi-O pe toată!

            Acum comanda chiar suna a poruncă.

        - Ia-Mi energia! Simte-O cum te pătrunde! Simte-O cum curge în tine ca un fluid viu ce-ţi pătrunde în toate celulele trupului! Simte fluidul! Identifică-te cu el!

         Nici n-ar fi putut să se opună. Între el şi Zeiţă se instalase un circuit de energie asemenea sângelui pulsat cu putere de inimă prin corp. Întreruperea circuitului ar fi  echivalat cu moartea.

             - Foarte bine! Menţine contactul! Acum, întinde mâinile în lateral!

          Atunci s-a petrecut minunea pentru care trebuise să fie atât de docil. Cu mâinile întinse în lateral, a simţit cum îşi pierde greutatea pământeană şi cum, asemenea Domnului Iisus, urcă vertiginos la ceruri. La toate cerurile! Nu era levitaţie! Era... Înălţare!

          Nu avea frică de înălţime! A privit chiar în jos, să vadă cum arată lumea de la înălţimea zeilor. Dar... lumea nu arăta în niciun fel! Nu a văzut nimic! Sau... nu a înţeles nimic!

            Apoi, cu aceeaşi viteză a gândului a coborât pe pământ. A simţit aterizarea lină şi a căutat-O să-I mulţumească.

 ZEIŢA... plecase!

            A fost visul din noaptea de 21 spre 22 februarie 2011.

Brăila, 23 februarie 2011

                                  (Din volumul „Nevăzutele cărări”, Florin Meșca, Editura PIM, Iași, 2013)