luni, 14 decembrie 2015

Lansare de carte - MAREA VISĂREALĂ


Au început emoțiile prezentării.


Unii sunt atenți la vorbitori, alții la... fotograf.



Fiecare dorește să vadă și altceva.


Gata, mi-am dat drumul - la povești!


Mă desființează Stela. Sau... nu?


Ce bine mă simțeam dând acele autografe!


Violeta și soțul ei (care nu apare în poză), doi prieteni dragi.


Scriitori, pictori și profesori - e bine!


Vedeta serii: MAREA VISĂREALĂ!

       În fine, după alți doi ani de muncă, inspirație și... îndoieli, am îndrăznit să cred că am finalizat și această carte. Ce a rezultat? Aș spune că un roman autobiografic. Adică, o introspecție asupra principalelor evenimente ce mi-au jalonat existența, având ca instrument de bază, înțelepciunea acumulată în cei șaizeci și ceva de ani. Vă propun câteva povești/povestiri, unele cu tente lirice, altele presărate și cu ceva umor, aparent cu caracter personal, dar în care, foarte ușor, se poate regăsi orice cititor acaparat de lectură. Dar... mai bine vă las în compania poetei Adelina Pop, cea care a și scris prefața acestei cărți.



Memoriile trecutelor visări

La şablonul retoric: ce ne rezervă cartea lui „x“?, în cazul de faţă, se poate răspunde rapid: parfumul unei vieţi, interogate la nivelurile principalelor etape ale devenirii, pe care semnatarul volumului le consideră de actualitate pentru bagajul său memorialistic.
Florin Meşca are exerciţiul scrisului, este atent să şi-l eleveze, dar acestă chestiune, cu siguranţă, va fi lăsată în urmă de cititor.
Lucrarea îşi extrage principala substanţă din sinceritatea bine adaptată climatului deschis al operei, într-o formulă perfect accesibilă – proprie, mai ales, literaturii de frontieră, cum este numită, în linii mari, proza autobiografică.
Această calitate rară, a descifrabilităţii imediate, nu este proprie oricui.
Ţine de structura comunicatorului.
Scriitorul ni se „dăruieşte“ cu un zâmbet larg, cu emoţie şi o anume timiditate, care permite respectarea distanţei, prestabilite faţă de text, de mai toţi membii antrenaţi în convenţia lecturii.
Fiecare parcurs al lui Florin, este împărtăşit cu noi, într-o atmosferă de transfer emoţional, intermediată de permisiva autodiegeză.
Substratul autobiografic este şi cel care figurează imaginea artistică a personajului literar, iar contextul formării lui se desfăşoară într-un „veritas“ genuin,  susţinător al întregului demers.
Această dinamică eşapată din biografism este, însă, convertită, surprinzător, la o stază senină – cu accente de spiritualitate orientală, dovada unei reale nevoi de a-şi descoperi cea mai potrivită stabilizare pentru sinele său, accidentat de incompletitudini.
Cu alte cuvinte, autorul creează un alt plan, să-i zicem, psihotropic, care, probabil, îi interpelează fiecare secvenţă descrisă, dintr-un impuls de renovare a statusului său învins de năzuinţe nefructificate, aşa cum socotise, la finalul fiecărui stadiu.
Masca autobiograficului este insignifiantă, chiar şi atunci când, prin acest plan, se introduce un dialog al perspectivării: autorul faţă de personaj – în „timpi“ diferiţi, realizând astfel, o dublă viziune, prin resuscitarea celor două euri, care gestionează conştientizarea. Cea de-a treia instanţă identitară – subconştientul, vinovat de pulverizarea  pozitivului  este lăsată, deocamdată, într-o nişă incertă, în ciuda înseninărilor dobândite, prin practici de relaxare şi autocunoaştere; această sfială „analitică“, îl salvează pe autor de capcanele omniscienţei.
Schemele de alternanţă subiectivă sunt, însă, anticipate conspirativ, încă de la debutul cărţii.
Se creează, în acest fel, o altă posibilitate de a-şi comunica sieşi, dar şi nouă, povestea; mai întâi, în orizontul standard de aşteptare al unei zile, se declară cutuma „speculară“: imaginea din oglindă – la primele ore diurne – cu impresiile despre starea curentă – tabietul bărbieritului, adică, prelucrarea fiinţei, care va ieşi în lume cu povara unor înfrângeri, dizolvate în autoironia impusă de acea imagine, acea etapă şi acel nivel de înţelegere.
Primordiul narativ, gândit astfel, este dovada subînţeleasă că procesul particular al evoluţiei este nesfârşit, indiferent de certitudinile pe care le avem, la un moment dat, despre propria complinire.
Planul conştiinţei, prelucrate – ca abordare spirituală neconvenţională, este tratat separat, ca personalia, dar în relaţie cu mediul crezului originar, acesta din urmă fiind prins între schelele unor construcţii ideologice ipocrite şi restrictive – ai cărei captivi erau, chiar Florin şi congenerii săi.
 „Oglinda“ din prima secvenţă a scriiturii pare să rămână transportatorul identificării, pe o scenă populată de memoria fiinţei.
Aşa s-ar explica şi „epilogul“, care plasează toată aventura de a fi, în zona teatrului.
Teoretizarea formulei literare autobiografice (Phillipe Lejeune, în: Pactul autobiografic) permite încadrarea acestei „singrafii“, în  categoria romanului personal. Nu este nicio forţare.
Florin Meşca a scris povestea sa cu degajare şi umor nostalgic, reuşind împăcarea: scopul titrat al oricărei mărturisiri.
Vieţile visărilor sale, şi nu invers (visările vieţii), sunt la dispoziţia oricui, pentru că oricine poate intra în spaţiul lor desecretizat cu generozitate: teritoriul romanului personal este cel mai uşor de cucerit.
…Şi asta îmi pare o imensă dificultate.

                                                                               Adelina Pop

       
       Dându-mi ghes inspirația, mi-am permis și câteva epigrame. Iată-le:

MAREA VISĂREALĂ 1
Cică-i despre visăreală
Cartea scris-a dumnealui.
Este... marea lui vrăjeală - 
Ca s-o vândă orișicui!

MAREA VISĂREALĂ 2 
Se vorbește prin tot târgul
Despre Marea Visăreală.
Cum să înțeleagă vulgul
Astă mare abureală?!

De la NEVĂZUTELE CĂRĂRI la MAREA VISĂREALĂ 1
Ieri cu vorba... pe cărări.
Cică-s nevăzute!
Basme! Astea sunt visări
Poate pentru... tute! 

De la NEVĂZUTELE CĂRĂRI la MAREA VISĂREALĂ 2
Ieri cu vorba pe... cărări - 
Astea-s pe văzute.
Azi, cu marile visări!
Șova, copy/paste și... du-te! 

       Nici Stela nu s-a lăsat: 

D-lui Florin Meșca la lansarea volumului „Marea Visăreală”

Unui capricorn 
Serios, gentil, cu fler,
Diplomat, nu face fițe - 
Un bărbat de caracter!
Oare... o să-i dea cornițe?

Titlu
Îi tot vin idei în minte,
le preface în cuvinte 
Și le-așterne cu mult dor -
Se visează scriitor?! 

A zis domnul Meșca:
La revoluție, mai știți,
Eram cu toți nepregătiți.
Așa e când surpriza vine:
Aveam prezervativ la mine!



  

sâmbătă, 7 februarie 2015

Cam târziu, dar mai bine acum decât niciodată, mi-am amintit de câteva epigrame citite de prietenii şi colegii mei,  membri ai Cenaclului Umoristic Ştefan Tropcea, cu ocazia lansării, anul trecut, a cărţii Nevăzutele Cărări, la Biblioteca Judeţeană Panait Istrati din Brăila. 

Iată-le:



          ATRACŢIE
Cum în Deltă doar pescarii
Îşi întind de hrană reşca,
Nu mai stau de comentarii:
Azi ne-a prins în mreje MEŞCA.

      EUFORICĂ
În hăţişul de-ntrebări
Cum pe Meşca-l mai citiţi?
Nevăzutele cărări
Le parcurgem ameţiţi.
 

(VARIANTĂ)
În hăţişul de-ntrebări
Meşca ce mai vrea să spună?
Nevăzutele cărări
Le parcurgem prin Furtună.

                                               Ionel Negruţ

P.S. Aurel Furtună este unul dintre prietenii brăileni care se ocupă de organizarea şedinţelor de cenaclu. 



             DILEMĂ
La şes, câmpie, ba la munte,
Şi-n Indii a călătorit.
E, deci, un om deosebit!
Dar n-are niciun semn pe frunte?!

             RELIGII
În vremuri nu demult apuse,
A fost în ţările hinduse.
Să-mi dea o carte îmi doresc:
Că şi la BUDĂ-o s-o citesc!

  NEVĂZUTELE CĂRĂRI
Ne-a apucat pe toţi mirarea
Că n-a văzut, nicicum, cărarea.
Şi-l cred – că n-o fi Mata Hari.
Să-şi pună, frate, ochelarii!

                              Stela Şerbu Răducan