luni, 9 ianuarie 2017

Trei cărți politice surprinzătoare



Din start, pentru a nu face loc confuziilor, doresc să fac o afirmație: nu fac parte din niciun partid politic și nici nu (mai) sunt simpatizant al vreunuia.
De la momentul „Decembrie 1989”, când, naiv și plin de speranțe fiind, l-am ridicat pe Ion Iliescu la rangul de salvator al neamului, am cunoscut dezamăgiri după dezamăgiri. Începând cu noul „tătuc” și a sa „emanație” – FSN.
Conservatorii au fost jalnici (exclud din această categorie reperele morale unanim recunoscute: Corneliu Coposu, Ion Rațiu și Ion Diaconescu) când au ajuns la „butoane”. Președintele Constantinescu, dezamăgitor, n-a reușit să stăpânească haita de lupi tineri și mai puțin tineri – foamea și dorința de parvenire era mare! Liberalii – le-au fost alături, dar au stăpânit ceva mai bine arta diplomației și și-au conservat mai bine procentele electorale.
Alternanța la putere, cea care ar fi trebuit să asigure un echilibru politic și social și să-i tempereze pe marii maeștri ai hoției, n-a funcționat. Pentru că, fiecare, la momentul său de exercitare a atribuțiilor executive, și-a asigurat continuitatea controlului puterii prin manevre oculte: șantaj, corupere, calomnie.
Oricât ar părea de curios, au existat – deși multă vreme n-au fost cunoscuți – și oameni politici responsabili. Puțini, dar au fost. Cu surpriză, pe unul l-am descoperit în propria mea familie. Numele lui e Sever Meșca și e fratele meu mai mare.
În mediul acesta atât de... mizerabil, am avut șansa (și bucuria) să constat că, omul Meșca Sever, chiar și atunci când a acces la funcții de partid, politice și de stat importante, s-a detașat net de marea masă gri a politicii românești. Prin inteligență, pregătire profesională, onestitate, verticalitate, prin respectarea normelor de conduită în întreaga sa activitate.
Da, din onestitate, trebuie să scot în evidență factorul subiectiv: după cum am spus, Sever Meșca este fratele meu mai mare. Vă las dumneavoastră plăcerea de a găsi eventuale nepotriviri între afirmațiile mele și cele cunoscute deja sau descoperite din lectura cărților ce doresc a vă propune.
Precizez că Sever Meșca nu mai face de mult timp politică și a scris cărțile într-o perioadă în care C.V. Tudor era senator, proprietar a două reviste (2002 - 2004). Cărțile nu reprezintă deci, pentru pudibonzi, atacuri asupra unui om care nu se mai poate apăra. Ele sunt istorie!

Cărțile politicianului: 
1. Vadim între Președinție și Ospiciu, Sever Meșca și Ilie Neacșu, Editura Universul, București, 2002
 
La timpul său, Corneliu Vadim Tudor a impresionat (inclusiv pe mine): prin cultură, prin îndrăzneala ideilor enunțate, prin patriotism (l-am crezut!), prin impozanță, eleganță și, mai ales, retorică. Știa să convingă. De altfel, electoratul său a ajuns, dacă nu mă înșel, pe la 28% în primul tur al prezidențialelor din 2000. Partidul, de asemenea, a înregistrat un scor bun: peste 20%.
Cartea ne propune o analiză onestă, ce se dorește a fi și obiectivă (și venită din interior), a evoluției și decăderii Partidului România Mare, a fenomenului C.V. Tudor și a politicii românești în perioada tratată.
Sunt semnificative, pentru cuprinderea în cuvinte puține a unei personalități, ultimele două fraze ale prezentării celor doi autori de pe coperta IV:
Lui Vadim îi trebuia o societate dezorganizată, pentru a tuna și fulgera împotriva celor care nu l-au înțeles. Și lucrul acesta s-a petrecut în decembrie 1989.

2. CORNELIU VADIM TUDOR sau compromiterea naționalismului românesc, Sever Meșca, București, 2004



    Cartea pune în discuție faptul că naționalismul, atitudine onorantă pe care o au numeroși oameni politici, doctrină a patriotismului – după cum este descrisă de dicționare – a ajuns întotdeauna să fie discreditat datorită exceselor și deviațiilor unor personalități malefice precum Hitler, Mussolini, Horty, Istvan Czurka, iar la noi C.Z. Codreanu și Horia Sima. Dacă naționalismul contemporan francez, britanic, american, german, grecesc sunt în general acceptate, naționalismul românesc a fost compromis în ultimele trei decenii de Corneliu Vadim Tudor – care a și derutat patrioții români prin oscilațiile de atitudine și prin grobianismul politic. Sever Meșca s-a opus unui astfel de naționalism atât de la tribuna Parlamentului, cât și prin publicațiile sale.

     
     Redau în continuare un fragment din prefața acestei cărți scrisă de marele scriitor Radu Theodoru:

    <<Cine este Sever Meșca? Când un om la experiența mea de viață, politică, auctorială și gazetărească își pune numele pe o prefață, pe lângă motivația obiectivă, în cazul de față o carte de o necesitate socio-politică urgentă și esențială, intră și câteva motive subiective. O prietenie. Afinități intelectuale și comportamentale. Idealuri comune. Ascendențe cu ecouri similare.
     Sever Meșca este descendentul, pe linie paternă, al unor luptători sub drapel în cele două războaie mondiale ale românilor. Bunicul, Dumitru Meșca, a căzut la Debrețin în iulie 1919. Tatăl, Nicu Meșca, a fost pilot de bombardament, profesie de risc maxim, luptând în al doilea război mondial.
      Autorul, Sever Meșca, inginer de „Nave și Instalații de Bord”, poliglot, ofițer de marină în rezervă, specializat în afaceri și relații internaționale cu o bursă „Shell International” la „London Graduate School of Business Studies”, devenit ofițer de Informații Externe și-a slujit țara în acest foarte important și dificil domeniu al diplomației.
      Intrat în politică, se remarcă prin intervenții substanțiale în organizații internaționale și la tribuna Camerei Deputaților. Curioșii îl pot găsi în documentele Adunării Parlamentare a N.A.T.O., în cele ale Consiliului Europei; a fost trei ani la Strasbourg șeful delegației române în Comisia pentru Cultură a Consiliului Europei și raportor la Adunarea Parlamentară a Uniunii Europei Occidentale.
     În țară a fost Secretar de Stat la Ministerul Culturii. Palmares profesional și politic care îi reflectă personalitatea complexă, integră, responsabilă și demnă – verticalitatea. În momentul când a conștientizat că șeful lui de partid este un impostor periculos, a renunțat la toate privilegiile și beneficiile pe care i le aducea poziția din vârful piramidei peremiste, asumându-și riscul de a intra sub aversele de dejecții ale patronului de gazete și partid.>>
                                                                                                                                  
                                                                                                        Radu Theodoru


      3.     Constituția României și democrația etnică, Sever Meșca, București, 2003

 
     Ni se propune o interesantă analiză pertinentă (și lipsită de partizanat politic) a primei cărți a unei țări democrate.
     Se pune problema dacă, într-o țară în care toți cetățenii aparținând minorităților etnice sunt deplin egali cetățenilor de etnie română (România) nu este cumva prea mult să existe o discriminare pozitivă (nonsens) pentru minoritari. Se pune în discuție logica creării unui grup de parlamentari minoritari (alții decât cei maghiari) – admiși în Parlament cu un număr minim de voturi, mai ales că situația nu se mai întâlnește în altă țară.