Se afișează postările cu eticheta Panait Istrati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Panait Istrati. Afișați toate postările

duminică, 14 noiembrie 2021

PANAIT ISTRATI - Ars Poetica

Citatul complet este:

Am conceput, totdeauna, frumusețile artistice ca pe niște divinități, menite să facă pe om mai bun, să civilizeze lumea. De asemenea, niciodată n-a sălășluit în cugetul meu ideea de artă pentru artă sau artă pentru nimic.

În negura vieții, arta este singura noastră lumină și poate unica nădejde de desăvârșire universală (…) în stare să poată schimba, în curgerea veacurilor, fața urâtă a lumii. Dintre toate valorile sentimentale și spirituale, care stau la baza vieții superioare, arta este aceea care cuprinde mai multă dragoste, mai multă puritate și sinceritate. Ea este singura, care nu ne înșală niciodată. 

PANAIT ISTRATI

(Les Arts et lHumanité d’aujord’hui)

Dacă îmi pot permite un comentariu, prin această definiție complexă a artei, citatul ne relevează „Ars Poetica” lui Panait Istrati. 
Este evidentă distanțarea scriitorului de „Arta pentru artă”, adică arta făcută de dragul artei în detrimentul mesajului pe care el îl consideră ca fiind obligatoriu pentru un artist care vrea (și trebuie) să spună ceva, să transmită ceva. Pentru că el, „Scriitorul vagabond”, a conceput mereu frumusețile artistice ca pe niște divinități, menite să facă pe om mai bun, să civilizeze lumea - iată crezul scrisului său.

Panait Istrati - Wikipedia





Mai mult de atât, fiind un vizionar, el consideră că mesajul artistului trebuie să fie un fel de instrument pentru desăvârșirea universală, cea care poate schimba fața urâtă a lumii, arta aflându-se la baza vieții superioare (ce frumos spus: viață superioară!), acolo unde există mai multă dragoste, mai multă puritate și sinceritate.





Panait Istrati - desen de Nina Arbore




Având în vedere afinitățile sale socialiste, nu cred că Panait Istrati poate fi suspectat de vreo apropiere religioasă, cu toate că idealurile acestei „Ars Poetica” se identifică cu promisiunile creștine într-o viață viitoare mai bună, într-un alt spațiu (Rai), unde oamenii să se iubească necondiționat, într-o veșnică fericire.

A fost un idealist și din acest motiv a îmbrățișat valorile comuniste care promiteau, printr-unul din sloganurile pe care mi le amintesc bine: 
„De la fiecare după puteri, fiecăruia după necesități.”

„Fiecăruia după necesități” - alt fel de Rai (promis), dar aici și acum, pe Pământ.

Dezamăgirea a intervenit când, în urma celor două vizite făcute în Uniunea Sovietică (Raiul comunist de „acum”), a constatat că există multe disfuncționalități - să le spunem doar așa - în această nouă construcție a oamenilor.
Văd ouăle sparte, dar unde este omleta? - astfel a caracterizat socialistul Panait Istrati, dezamăgit, societatea sovietică atât de idealizată în viziunea sa anterioară.

Și atunci ce rămâne?
Rămâne „Ars Poetica” scriitorului, rămâne mesajul constructiv al artistului încrezător într-un viitor care, asemenea artei sale, 

cuprinde mai multă dragoste, mai multă puritate și sinceritate.

Notă: Pentru colaj am folosit desenul Ninei Arbore, descărcat de pe Wikipedia, pe care l-am și prelucrat pentru evidențierea desenului. 

joi, 4 martie 2021

IONUȚ CARAGEA, un scriitor nu numai prolific, ci și valoros

 

Pentru al treilea an la rând, poetului și scriitorului Ionuț Caragea îi este confirmată valoarea prin recunoaștere internațională, adăugându-i-se la blazon un nou premiu prestigios, și anume, „Diploma de Onoare” a „Societății Poeților Francezi” (La Société des Poètes Français) pe anul 2020.

http://www.societedespoetesfrancais.net/palmares-concours-adultes-a180654298?fbclid=IwAR3XziLu-IISsPDHrtM31YHYngu0LaD8bY6ZxZeYANsD-RelqHQGUR0786s

Semnificația evenimentului devine mult mai profundă dacă reușim să descifrăm dincolo de citirea unui simplu enunț. De ce? Pentru că, dacă în țara sa natală, poetul, prin desele sale luări de poziții critice la adresa factorilor decizionali din rândul tagmei scriitorilor, a devenit incomod și... evitat, pe alte meridiane - mă refer, concret, la Franța, patria lui Voltaire, a lui Hugo, Rimbaud și toți ceilalți mari scriitori - nu numai că este recunoscut, dar, din câte se pare, este și... adoptat! 

Nu-i vorbă, n-ar fi prima oară când marii români devin mari francezi: un popor talentat, dar căpușat de valori îndoielnice își expulzează reprezentanții de frunte încredințându-i unei noi mame, în cazul de față, „Mama Franța”. „Mama Franța” îi primește cu brațele descgise, îi recunoaște ca pe proprii fii și... îi crește. Panait Istrati, Constantin Brâncuși, George Enescu, Mircea Eliade, Emil Cioran... să fi devenit mai mult francezi decât români? În virtutea celor spuse mai sus, Franța are toate motivele să și-i revendice.

 De ce se face vinovat poetul Ionuț Caragea în țara sa? 

Conștient de propria valoare, combate cu curaj și argumentat „găștile” (formularea îi aparține) de scriitori care fac schimburi de invitații, amabilități și premii (literare), în detrimentul valorii și corectitudinii. 

M-agăț cu disperare de unii oameni mari
Și-ncerc pe cât posibil să-ndepărtez prostia,
Dar, vai, pe zi ce trece, aceștia-s tot mai rari,
Și simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia.
(Și simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia)

Dar să-i ingorăm. În pofida faptului că, bănuiesc eu, au și niște „merite” de care nu sunt conștienți: în cazul acesta concret, se numără printre inspiratorii poemelor din volumul premiat: Infectat cu iubire (Infecté par lAmour). 

Chiar dacă poetul este rănit, omul găsește resursele necesare renașterii prin iubire - pentru că-i „infectat”! Sau invers: omul este „rănitul”, iar poetul, „infectatul”... 

Cert este că, în poemul care dă titlul volumului, „infecția” este acută: 

un om, alți oameni
și umbrele lor
vorbind prin semne
despre distanțele
ce ne separă
desăvârșind absența

o durere, alte dureri
și piroanele-înfipte
în inima împietrită de spaimă
pe care sufletul se cațără
pentru a ajunge
la Dumnezeu

o moarte, alte morți
și toate lacrimile
scurgându-se tăcute
sub o mie și una
de măști părăsite
de speranțe și vise

o floare, alte flori
și amintirile cu petale de foc
sperând să mai fie
măcar o dată privite
prin ferestrele
oarbe ale cărnii
pentru a resuscita
poezia din noi

o lume, alte lumi
și stelele lor căzătoare
făcându-ne cu ochiul
înainte de dispariția lor
în spitalul obscurității
universale

o pâine, alte pâini
și trupurile aburinde
cu care întâmpinăm
îngerul foamei
fără de sfârșit

o tăcere, alte tăceri
și umbra care continuă
să-mi fie alături
ca un câine care
nu-și trădează stăpânul
îndemnându-mă
să scriu, să scriu…

un cuvânt, alte cuvinte
și pixul meu care lasă
urme albastre pe hârtie
de parcă cerul ar păși
pe zăpada uitării

o zi, alte zile
și poemul acesta
limpede ca o lacrimă
prin care mă privește
moartea cu masca pe față
neîndrăznind să mă atingă
fiindcă
sunt infectat
cu iubire

Transcendența omului născut poet este evidentă. Omul este pe Pământ, dar poetul este Acolo - și știe! În condițiile acestea - a infectării cronice cu iubire - nici moartea cu mască pe față nu-l poate atinge.

Un fel de crez artistic al poetului mai poate fi descifrat și din: Un poem ordinar, cuprins în același volum premiat. De undeva, de pe culmile creației, poetul, într-un imbold al... îngăduinței, își manifestă dorința de a scrie un... „poem ordinar”. Un poem ordinar, adică unul fără valoare: o poezie să nu mai fie poezie..., să fie ordinar de dragul ordinarului. Ce urmărește prin acest experiment? O coborâre conștientă la nivelurile cele mai joase pentru a înțelege de ce unii dintre (să-i numim) confrați se complac în... mediocritate.

Întrucât nu mi-am propus să încerc să fac o cronică volumului, ci să semnalez o nouă apreciere internațională a unuia dintre cei mai mari poeți români contemporani, mă opresc aici. Volumul, de altfel, se prezintă singur: prin conținut, prin substanță, prin mesaj.

De asemenea, de remarcat din anunțul făcut de „Societatea Poeților Francezi”: din România au mai primit „Diploma de Onoare” și Manolita Dragomir-Filimonescu (Timișoara) pentru volumul Les Jours Toujours și Sonia Elvireanu (Alba-Iulia) pentru volumul Le Chant de la Mer à lHombre.
 

luni, 2 octombrie 2017

POEZIE ȘI UMOR LA BRĂILA


Aflându-mă cu oarece treburi prin Brăila (orașul meu de suflet), nu am putut rămâne indiferent la cele două evenimente literare (despre care aflasem din timp) - „Festivalul poeților din Balcani” și „Întâlnirea epigramiștilor”. Așa că, am trecut pe-acolo să văd, să aud, să simt din nou pulsul cuvintelor bine și cu tâlc așezate la loc de cinste într-o carte sau mai multe - cum mi-o fi norocul. 

FESTIVALUL POEȚILOR DIN BALCANI
România-Moldova/ediția a XI-a

Sau BALCANICA, după cum a intrat în conștiința iubitorilor de poezie acest festival.
Un proiect potrivit cu cetatea Brăilei care, de-a lungul timpului a fost locul unde s-au adunat cele mai multe etnii din țară: români, turci, tătari, greci, evrei, armeni, țigani, ruși, ucrainieni, bulgari... Grație acestui proiect am avut șansa ca, în fiecare an, să ca avem invitați de marcă la Brăila, poeți reprezentativi din Balcani.
Dar, așa cum s-a specificat la această a XI-a ediție, organizatorii și-au dat seama (la timp) că, fără prezența fraților poeți de peste Prut, proiectul nu ar fi fost desăvârșit.  Se înțelege că această a XI-a edițile le-a fost dedicată poeților din Republica Moldova. 
Profesorul și criticul Viorel Coman

Poetul Corneliu Antoniu, Președintele Filialei de S-E a U.S.R.
salută deschiderea celei de XI-a ediții a Festivalului


















Festivitatea de deschidere a avut loc în Sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” din Brăila. 
În alocuțiunile de deschidere, domnul Corneliu Antoniu și domnul Viorel Coman și-au exprimat regretul că această ediție este și ultima, încheindu-se, astfel, un ciclu de întâlniri reușite, rezonând în viața literară a tuturor țărilor vizate de proiect.
Directorul Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, Dragoș Neagu, a precizat că, ținând cont de succesul Festivalului, dar mai ales de  sugestiile exprimate de majoritatea participanților (poeți și iubitori de poezie), să se lansese o altă manifestare de același gen.

Elevi ai Liceului de Artă „Haricleea Darclee” recitând
















Câțiva elevi din clasa a XI-a, Secția Teatru, a Liceului de Artă ”Haricleea Darclee” din Brăila au recitat din poeziile poeților moldoveni.
Poeții moldoveni recitând din creațiile proprii
Ca de obicei, cu ocazia acestei sărbători a poeziei, a fost editată o antologie cu poemele participante la festivalul-concurs. Dincolo de premiile acordate - importante și ele - adevărata însemnătate a avut-o întâlnirea tuturor cu marele spirit al POEZIEI.









Prima seară a festivalului s-a încheiat cu lansarea a două volume de poezie: „Pivnița din horn” de Gheorghe VIDICAN și „Tata, Minodora și trandafirul” de Rodian DRĂGOI.

Imagine luată de pe Facebook-ul prietenului Costel Pătrășcan, o mare figură dacă, cumva,
n-ați auzit încă (?!) de el

































A doua zi, propria conștiință m-a supus unei încercări strașnice. Ce să aleg: poezia sau umorul? Metafora sau poanta spusă mai de-a dreptul? Alegând-o pe una dintre ele, nu cumva aș trăda-o pe cealaltă și m-aș alege cu vreo... afurisenie? Dacă m-o încălța vreuna cu... cu nemurirea? Nici nemurirea n-ar fi rea, dar depinde la ce se gândește cea cu afurisenia.
Cred c-ați ghicit: m-am dat cu... hazul
   





Lume multă pe holul de la intrarea din Strada „Eminescu” în Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Întâlnirea a debutat cu lansarea volumului „TriBUNII Umorului” al epigramiștilor Mihai FRUNZĂ, Alexandru HANGANU și Stela ȘERBU-RĂDUCAN. Și de această dată, curajul de a deschide porțile selectului „club” și l-a asumat profesorul Viorel Coman care a făcut o frumoasă introducere în genul epigramistic. 
Nici cei trei nu s-au lăsat mai prejos și au lansat câteva șarje amicale în stânga și-n dreapta, amenințându-ne cu adevărate dueluri „la intrarea pe planșă”. 






Prezintă: Raul Brebu




„Arbitrajul”a fost asigurat de cunoscutul și simpaticul coprezentator al „Matinalului” de la „MagicFM”, Raul Brebu. Colega sa, Liana Stanciu, nu a putut să participe, dar colegul Raul a rămas fermecător până la final, chiar dacă, uneori, a mai ieșit boțit din dueluri.







Invitați de marcă: Profesorul, criticul și istoricul Ștefan Cazimir, Profesorul George Corbu, Președinte al Uniunii Epigramiștilor din România și Doamna Elis Râpeanu, profesoară, jurnalistă și scriitoare.





















Când au ieșit epigramiștii la atac cu spadele ascuțite (pardon: penițele)... atunci s-au deblocat toate energiile bunei dispoziții: lansa „Hanganu”, para „Leu”, o dădea la rotulă și „Corbu”, „Șerbu” se pitula pe după „Frunză”... iar Pătrășcan punea paie pe foc. Printre ei mai apărea și „Pașa” fredonând melodii din vremi imemoriale, marcându-și ritmul cu ajutorul săltăreței tamburine - ce mai: un adevărat REGAL!
Stela ȘERBU-RĂDUCAN










Buna mea prietenă Stela ȘERBU-RĂDUCAN acordându-mi un autograf: „Drăguțului și ambițiosului Capricorn, Florin Meșca”.
Nu putea și ea să scrie: „Talentatului Florin...” sau: „Cu dragoste infinită...”








A ieșit o seară memorabilă (adică de tot râsul). S-au dat premii unor concurenți „pentru că au venit”, altora  „pentru că n-au venit”. Unii au fost premiați „pentru că sunt” și, bineînțeles, alții „pentru că nu sunt”. S-au dat premii și ”pentru vinul cel mai bun”, și „pentru cea mai sexy concurentă”, și ”pentru cel mai urât concurent”, și ”pentru cel mai bun prezentator”, și „pentru... spectacolul cu numărul 1000”... ar vrea ei!


sâmbătă, 4 februarie 2017

MI-E DOR DE CHIRA CHIRALINA

Da, am tendința ca, atunci când mă gândesc la Brăila, să simt în nări, instantaneu, izul inconfundabil al Dunării și, fără voia mea, să devin poet. Un poet fără poezie scrisă, doar prin simțire. Atunci îmi amintesc de Panait Istrati și de personajele sale tragice, dar și pitorești: Chira Chiralina, Stavru, Codin, Kir Nikola, Adrian...



Și, dintr-odată, mi-am luat seama: Ce mai știi tu, omule, despre Chiralina? Dar despre Codin? Le-ai înțeles, le-ai pătruns dramele? N-am știut să-mi răspund. Pentru că trecuse atâta timp de când citisem povestirile „hoinarului”, încât ele îmi rămăseseră întipărite în conștiință doar ca o simțire specială, ca un parfum exotic pe care-l atribuiam strict Brăilei mele iubite.
Să fie bine, să fie rău? Poate, amândouă răspunsurile sunt valabile. Bine, pentru că simțirea pentru eroii lui Panait Istrati și epoca lor este una plăcută, amețitoare. Rău, pentru că nimic concret nu mai era în mintea mea referitor la personajele ce mă inspirau.
Prin urmare, am reînceput să citesc din operele scriitorului româno-francez. Sau francezo-român. În opinia mea, n-are nicio importanță. Românii au meritul că l-au dat pe omul Panait Istrati, francezii pe acela că l-au descoperit și promovat pe scriitorul cu același nume. (N-ar fi prima oară când francezii descoperă, promovează și-și asumă - pe merit, îndrăznesc, adeseori, să gândesc - vreun român talentat.)

În ediția bilingvă româno-franceză scoasă de Muzeul Brăilei și Casa Memorială „Panait Istrati” din 1994, Chira Chiralina - Povestirile lui Adrian Zografi, la final sunt trecute două dintre scrisorile trimise de către scriitor prietenilor săi. Din prima scrisoare - adresată unui prieten (bănuiesc că ar fi vorba despre scriitorul Romain Rolland) și datată Nisa, 15 aprilie 1925 - am extras un fragment care mi s-a părut semnificativ pentru frământările sale, pentru iubirea de limba natală și locurile în care a deschis ochii în lume. Tema (și motivul) generală a acestei scrisori era nemulțumirea scriitorului determinată de traducerea dezastruoasă a povestirii Chira Chiralina din franceză în română.

Acestor oameni - singurii cărora mă adresez în tot ce scriu - le voi spune că majoritatea eroilor mei sunt români, ori din România (ceea ce pentru mine e același lucru), că acești eroi au gândit și au grăit - în sufletul meu, timp de ani îndelungați - în românește, oricât de universală ar părea simțirea lor redată în artă. Le voi mai spune oamenilor de bine, că dintre toate meleagurile contemplate de lumina ochilor mei, acelea care mi s-au întipărit în suflet pe când mă purta mama de mână, îmi sunt cele mai scumpe, și că numai un „înstrăinat” ca mine va ști să le ducă dorul și să le desmierde amintirea, așa cum știu eu astăzi când trăiesc din amintiri.
Am recitit zilele acestea câteva din principalele povestiri ale universalului (conform caracterizărilor timpului) Panait Istrati și m-am reîndrăgostit de el, de Brăila, de Dunăre, de Chira...