Se afișează postările cu eticheta Viorel Coman. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Viorel Coman. Afișați toate postările

duminică, 5 ianuarie 2020

NOSTALGII VICIATE - lansare de carte la Brăila




Programată pentru data de 10 decembrie 2019, lansarea de carte a fost găzduită de secția „Etnografie” a Muzeului Brăilei „Carol I”. O alegere inspirată, având în vedere faptul că, „Etnografia” brăileană și-a găsit, în fine, un spațiu adecvat și anume, fosta „Casă Alexiu”, în prezent reabilitată.







Construită în anul 1910, în casa achiziționată de avocatul Constantin Alexiu (Alessiu) la sfârșitul Primului Război Mondial, a funcționat, înainte de 1989, Casa de Cultură a Municipiului Brăila.
Eroul zilei: romanul „Nostalgii viciate”





Pentru prezentarea (binevoitoare, bineînțeles) și promovarea cărții s-au angajat/și-au asumat riscul (!) poeta Adelina Pop și scriitorul Valentin Popa. De altfel, trebuie evidențiat faptul că Adelina Pop avea tot interesul ca promovarea să fie una de succes, ea luându-și în serios, în acest caz, și riscantul rol de redactor de carte. 
Prof. Valentin Popa, Adelina Pop și autorul, Florin Meșca
Cei trei: Valentin Popa, Viorel Coman și Adelina Pop au furat startul și
și-au încrucișat baionetele (opiniile) înainte de a bate gongul oficial





Celor doi, li s-a alăturat, spre a ascuți și mai mult cuțitele (armele dezbaterii), profesorul și scriitorul Viorel Coman.












Publicul: unii urmăreau scena amuzați...









Alții: ceva mai blazați...









Unii nu voiau să fie văzuți...

... în timp ce alții se bucurau că au intrat în posesia unui prețios exemplar din carte...



Armanda Filipine, Gabriela Cloșcă, Virgil Andronescu,
Paula Gurău și Aurel Furtună



Unii și-au organizat propria „bisericuță” punând la cale strategia distrugerii din fașă a nou-născutului roman... - vorba vine: toți îmi sunt prieteni!

Aurică Furtună... tot blazat.


Poeții Nicolae Matei, Vasile Mandric și Tudorița Tarniță







Prieteni poeți, epigramiști și jurnaliști...














Revăzându-mă cu poetul Virgil Andronescu...












Prieteni pictori: Ruxanda Ciupercă-Ruxy și Dumitru Ștefănescu-Ștef.






În fine, au început dezbaterile. Adelina Pop invită cititorii la sinceritate atunci când vor lectura romanul, la sinceritate față de ei înșiși pentru că, da, în carte sunt atinse puncte sensibile, sunt devoalate anumite erori umane, erori ce pot fi foarte ușor taxate și speculate în lipsa autodiscernământului celui care urmează să „dea cu piatra”. 


Observație: cele trei videoclipuri care urmează conțin doar scurte fragmente din prelegerile vorbitorilor.




Profesorul Valentin Popa, după ce face o sinteză rapidă a narațiunii cuprinse între filele romanului, evidențiază alte două aspecte asupra cărora atrage atenția: 

  1. darul autorului în prezentarea aventurilor galante, romanul cuprinzând și câteva povești sentimentale, dar însăilate cu gust, decență și pasiune.
  2. pe de altă parte, apreciază curajul de a aborda o temă inedită de roman, temă prea puțin tratată în literatură, chiar în literatura universală, cea a afacerilor.
Provocat de prietenii săi, scriitorul și criticul literar Viorel Coman, nefamiliarizat cu conținutul volumului decât din cuvântările antevorbitorilor săi, marșează pe o nouă idee, și anume cea a temei Revoluției din decembrie 1989, temă insuficient tratată în literatura română, poate și pentru că, cei doar 30 de ani trecuți de la tragicile (și, în același timp, fericitele) evenimente, reprezintă o distanță de timp prea scurtă pentru sedimentarea corectă a faptelor.


Inițial, am intenționat să creez un videoclip cu câteva secvențe din prezentarea proprie, dar... ascultându-mă, am ajuns la concluzia că tot prin scris îmi exprim mai bine ideile. Așadar, mă folosesc de un privilegiu (pe care nu l-am acordat criticilor mei) și vă prezint textul pregătit pentru eveniment, dar pe care l-am folosit doar ca ghid de moment în timpul discursului: 

Când, în urmă cu câțiva ani, după ce se stinseseră și ultimii aburi (euforici) de după lansarea „Marii visăreli”, îi mărturiseam că mă simt golit complet de conținut, că nu cred că mai am ceva de spus în acest domeniu, al scrisului, Adelina Pop m-a liniștit, spunându-mi că, odată ce m-a vizitat, muza nu mă va ocoli, oricât de neîncrezător în argumentele  mele literare aș fi. Am avut amândoi dreptate pentru că, probabil, am stat cuminte în banca mea mai bine de doi ani, ani în care am scris doar câteva povestiri publicate în diferite reviste, m-am ocupat de cele două bloguri și… cam atât.

*
Apoi, deodată, m-a vizitat muza, Muza, mai bine spus. Care m-a luat la rost:
- Ce faci? De ce nu vrei să spui povestea?
- Păi – am dat eu din colț în colț – povestea este interesantă, poate plăcea cititorului, dar…
- Dar? – a apăsat ea pedala.
- Vezi tu, eroul principal este băiat bun, mi-e simpatic, chiar, dar a făcut de-a prostii în tinerețe!
- Și ți-e frică să nu-l pui într-o lumină proastă?
- Exact, pentru că erorile tinereții sunt ale tinereții și ar fi păcat să fie judecat acum, ajuns la maturitate, când a devenit conștient de greșelile trecutului și este caracterizat de o conștiință nouă, una care nu-i mai permite să pășească strâmb.
- Schimbă-i numele, atunci! Schimbă-i numele și spune-i povestea! Ce ai de pierdut? – a sunat indicația finală a Muzei. Și cum Muza-i frumoasă și nu-i pot rezista…

*
Dincolo de poveste, intenția mea a fost de a surprinde tabloul reprezentat de România de după Revoluția din decembrie. Sau… ce-o fi fost ea. Tabloul unei Românii bulversate de evenimente, în general, dar, mai ales, al Brăilei, al acelei Brăile trezite din inerția, din ignoranța la care o condamnaseră „anii lumină”, în particular.
Fixat bine pe șevalet – România/Brăila – tabloul trebuia să aibă o culoare de fond – atmosfera acelor ani – și să spună o poveste. Sau… dacă scriitorul este inspirat, chiar mai multe. Asta rămânea de văzut – critica se va exprima, cu siguranță, în privința aceasta.
După umila mea părere, a scriitorului vinovat de încercare, culorii de fond… îi mai trebuia puțină intensitate. Eu însumi sunt necăjit că nu am folosit cele mai de calitate tuburi.
De ce afirm aceasta? În primii ani de „după”, au ieșit la iveală două tendințe: cea a îmbogățirii – îți puteai deschide o firmă cu un capital minor – și cea a celor care știau ce trebuie făcut pentru ca țara să meargă înainte (politicienii), pe calea dezvoltării societății capitaliste… „multilateral dezvoltate”, era să spun. Și unii, și ceilalți au fost convinși că reușita le este la îndemână, chiar dacă, folosirea inclusiv a unor mijloace neortodoxe, nu le dădea fiori din punctul de vedere al legalității sau moralei – atunci, totul era permis!
Această emulație, dorință de autodepășire (adeseori, cu evidente semne de parvenire), pentru că toți se considerau, într-un fel sau altul, niște marginalizați ai societății apuse, această efervescență a oamenilor și a ideilor lor, acest brainstorming la nivel de societate aș fi vrut să surprind cât mai bine în cartea mea.
Ce mi-ar mai fi plăcut: să fac o descriere și mai inspirată a Brăilei, minunatul oraș de care, eu, personal, mă simt legat prin niște fire invizibile, fire care mă conectează cu Panait Istrati și-ale lui personaje de poveste, cu Nae Ionescu și-ai lui discipoli de marcă, cu Hariclea Darcle, cu remarcabilul primar Radu Portocală și-atâția alții care i-au scris istoria și i-au asigurat grandoarea, cetății.

*
Alex, când mi-a spus povestea lui, m-a avertizat că, la un moment dat, se va opri din destăinuiri. Sau, dacă nu va rezista tentației, m-a rugat ca, tot ce va fi cu roșu, să rămână doar pentru scriitor, nu și pentru publicul său.
- De ce, Alex – l-am întrebat după ce i-am ascultat toată povestea.
- Tu nu ai trăit lucruri de care să te jenezi doar amintindu-ți-le, lucruri pentru care lumea te-ar judeca sau, și mai rău, ai putea fi chiar anchetat?
- Ba da – i-am răspuns – am și eu niște chestii în spate…
- Ei, vezi?
- Dar au trecut atâția ani de-atunci! – am insistat eu cu minime speranțe.
- Nu, deocamdată, nu!
- Poate… în viitor? – am încercat un ultim asalt.
- Poate…

*
Vreau să concluzionez: am spus o poveste. Pe mai multe pagini. Nu este, nici pe departe, un roman comparabil cu marile producții ale genului. Dar, finalizarea acestei cărți mi-a deschis orizonturi noi, mi-a redat curajul de a îndrăzni și, acum, privesc cu încredere viitorul, câteva idei de proiecte noi dându-mi ghes să nu mai stau la fel de mult pe tușă.

*
Multe persoane dragi mie se vor regăsi în carte, prin aceasta oferindu-le un minim de recunoștință pentru ceea ce au însemnat ele în viața mea.

Ca de obicei, prietenii epigramiști mi-au pregătit surprize. Și, ca de obicei, am motive a mă teme. Observați: ei se amuză pe seama autorului înainte chiar de a începe prezentarea romanului! Regret și, pe această cale îmi cer scuzele de rigoare, dar, după ce mi-am terminat prezentarea, emoționat fiind, am omis să le dau cuvântul. O fac acum, asumându-mi riscurile de rigoare.
Poeții și epigramiștii Nicolae Matei și Vasile Mandric

Iată ce spune Nicolae Matei, poet și epigramist, fost coleg la C.C.H. (Combinatul de Celuloză și Hârtie) de la Chiscani:


AFACERI LA NIVEL SUPERIOR
(făcând referire la titlul unui subcapitol)
Să scrii o carte, la o adică,
Nu-i un lucru chiar ușor;
Afacerea nu se ridică
La nivel superior.

NOSTALGII VICIATE
(din partea unui fost coleg de la Combinat)
Nostalgiile curate
Te-nsoțesc la orice pas,
Fiindcă cele viciate
Le-ai lăsat în C.C.H.

Nici poetul și epigramistul Vasile Mandric nu s-a lăsat mai prejos:


DESPRE „NOSTALGII VICIATE”
Dacă scriu cu nostalgie,
S-ar putea să-mi placă mie.
Dar, te rog, fă-mi un serviciu:
Nu mai pomeni de viciu!

GREȘELI SAU VICII?
N-am citit, dar cred că știi
Că greșelile-s iertate.
Dar ce multe nostalgii
Sunt la noi cam… viciate!

DEFINIȚIA NOSTALGIEI
Nostalgia este-o formă
De tristețe și regret,
Transformată-n filodormă,
Folosită de poet.

DESPRE SCRIEREA UNEI CĂRȚI
Viral, este-o boală rară
Ce-ți aduce prejudiciu,
nainte să apară
Poți ajunge la ospiciu.




Gata, spectacolul-eveniment literar a luat sfârșit și participanții se pregătesc să meargă pe la caselele lor. Nu înainte de a împărtăși impresii, de a servi niște prăjituri și a ciocni câte un pahar de vin.

Mulțumiri și recunoștință celor care cred în abilitățile mele literare și mă sprijină în aceste demersuri!

La final, vă invit să acordați două minute din timpul dumneavoastră prețios și pentru vizionarea acestui videoclip. Este o sinteză a întregii manifestări la care se adaugă câteva detalii de arhitectură interioară a fostei „Case Alexiu”.


Mulțumiri și recunoștință generoșilor mei sponsori!

Mulțumiri Muzeului Brăilei „Carol I”, secția „Etnografie”, în general, angajaților secției, în mod special!

Cei care simt o atracție specială pentru „Nostalgii viciate” (dar nu pentru „vicii”!), mi se pot adresa, în particular, pe adresa de e-mail: mef777ro@yahoo.fr. 

Prețul: 10 lei/exemplar + taxele poștale.








luni, 2 octombrie 2017

POEZIE ȘI UMOR LA BRĂILA


Aflându-mă cu oarece treburi prin Brăila (orașul meu de suflet), nu am putut rămâne indiferent la cele două evenimente literare (despre care aflasem din timp) - „Festivalul poeților din Balcani” și „Întâlnirea epigramiștilor”. Așa că, am trecut pe-acolo să văd, să aud, să simt din nou pulsul cuvintelor bine și cu tâlc așezate la loc de cinste într-o carte sau mai multe - cum mi-o fi norocul. 

FESTIVALUL POEȚILOR DIN BALCANI
România-Moldova/ediția a XI-a

Sau BALCANICA, după cum a intrat în conștiința iubitorilor de poezie acest festival.
Un proiect potrivit cu cetatea Brăilei care, de-a lungul timpului a fost locul unde s-au adunat cele mai multe etnii din țară: români, turci, tătari, greci, evrei, armeni, țigani, ruși, ucrainieni, bulgari... Grație acestui proiect am avut șansa ca, în fiecare an, să ca avem invitați de marcă la Brăila, poeți reprezentativi din Balcani.
Dar, așa cum s-a specificat la această a XI-a ediție, organizatorii și-au dat seama (la timp) că, fără prezența fraților poeți de peste Prut, proiectul nu ar fi fost desăvârșit.  Se înțelege că această a XI-a edițile le-a fost dedicată poeților din Republica Moldova. 
Profesorul și criticul Viorel Coman

Poetul Corneliu Antoniu, Președintele Filialei de S-E a U.S.R.
salută deschiderea celei de XI-a ediții a Festivalului


















Festivitatea de deschidere a avut loc în Sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” din Brăila. 
În alocuțiunile de deschidere, domnul Corneliu Antoniu și domnul Viorel Coman și-au exprimat regretul că această ediție este și ultima, încheindu-se, astfel, un ciclu de întâlniri reușite, rezonând în viața literară a tuturor țărilor vizate de proiect.
Directorul Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, Dragoș Neagu, a precizat că, ținând cont de succesul Festivalului, dar mai ales de  sugestiile exprimate de majoritatea participanților (poeți și iubitori de poezie), să se lansese o altă manifestare de același gen.

Elevi ai Liceului de Artă „Haricleea Darclee” recitând
















Câțiva elevi din clasa a XI-a, Secția Teatru, a Liceului de Artă ”Haricleea Darclee” din Brăila au recitat din poeziile poeților moldoveni.
Poeții moldoveni recitând din creațiile proprii
Ca de obicei, cu ocazia acestei sărbători a poeziei, a fost editată o antologie cu poemele participante la festivalul-concurs. Dincolo de premiile acordate - importante și ele - adevărata însemnătate a avut-o întâlnirea tuturor cu marele spirit al POEZIEI.









Prima seară a festivalului s-a încheiat cu lansarea a două volume de poezie: „Pivnița din horn” de Gheorghe VIDICAN și „Tata, Minodora și trandafirul” de Rodian DRĂGOI.

Imagine luată de pe Facebook-ul prietenului Costel Pătrășcan, o mare figură dacă, cumva,
n-ați auzit încă (?!) de el

































A doua zi, propria conștiință m-a supus unei încercări strașnice. Ce să aleg: poezia sau umorul? Metafora sau poanta spusă mai de-a dreptul? Alegând-o pe una dintre ele, nu cumva aș trăda-o pe cealaltă și m-aș alege cu vreo... afurisenie? Dacă m-o încălța vreuna cu... cu nemurirea? Nici nemurirea n-ar fi rea, dar depinde la ce se gândește cea cu afurisenia.
Cred c-ați ghicit: m-am dat cu... hazul
   





Lume multă pe holul de la intrarea din Strada „Eminescu” în Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Întâlnirea a debutat cu lansarea volumului „TriBUNII Umorului” al epigramiștilor Mihai FRUNZĂ, Alexandru HANGANU și Stela ȘERBU-RĂDUCAN. Și de această dată, curajul de a deschide porțile selectului „club” și l-a asumat profesorul Viorel Coman care a făcut o frumoasă introducere în genul epigramistic. 
Nici cei trei nu s-au lăsat mai prejos și au lansat câteva șarje amicale în stânga și-n dreapta, amenințându-ne cu adevărate dueluri „la intrarea pe planșă”. 






Prezintă: Raul Brebu




„Arbitrajul”a fost asigurat de cunoscutul și simpaticul coprezentator al „Matinalului” de la „MagicFM”, Raul Brebu. Colega sa, Liana Stanciu, nu a putut să participe, dar colegul Raul a rămas fermecător până la final, chiar dacă, uneori, a mai ieșit boțit din dueluri.







Invitați de marcă: Profesorul, criticul și istoricul Ștefan Cazimir, Profesorul George Corbu, Președinte al Uniunii Epigramiștilor din România și Doamna Elis Râpeanu, profesoară, jurnalistă și scriitoare.





















Când au ieșit epigramiștii la atac cu spadele ascuțite (pardon: penițele)... atunci s-au deblocat toate energiile bunei dispoziții: lansa „Hanganu”, para „Leu”, o dădea la rotulă și „Corbu”, „Șerbu” se pitula pe după „Frunză”... iar Pătrășcan punea paie pe foc. Printre ei mai apărea și „Pașa” fredonând melodii din vremi imemoriale, marcându-și ritmul cu ajutorul săltăreței tamburine - ce mai: un adevărat REGAL!
Stela ȘERBU-RĂDUCAN










Buna mea prietenă Stela ȘERBU-RĂDUCAN acordându-mi un autograf: „Drăguțului și ambițiosului Capricorn, Florin Meșca”.
Nu putea și ea să scrie: „Talentatului Florin...” sau: „Cu dragoste infinită...”








A ieșit o seară memorabilă (adică de tot râsul). S-au dat premii unor concurenți „pentru că au venit”, altora  „pentru că n-au venit”. Unii au fost premiați „pentru că sunt” și, bineînțeles, alții „pentru că nu sunt”. S-au dat premii și ”pentru vinul cel mai bun”, și „pentru cea mai sexy concurentă”, și ”pentru cel mai urât concurent”, și ”pentru cel mai bun prezentator”, și „pentru... spectacolul cu numărul 1000”... ar vrea ei!