A apărut numărul 10 al revistei online a Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec. Și de data aceasta, revista reunește în paginile sale scriitori și poeți remarcabili, cu câteva dintre cele mai recente creații. Vă garantez: vizita pe site-ul revistei vă va prilejui lecturi plăcute, generatoare de veritabile satisfacții estetice.
Miercuri, 12
decembrie 2018, la Clubul Parlamentarilor din Palatul Parlamentului, a avut loc
o lansare de carte inedită, tetralogia „Vulturi,
șoimi și caragațe” a lui Sever Meșca, fost deputat în Parlamentul
României.
G-ral de Aviație (r) Radu Theodoru și Prof. Univ. Ion Coja
Invitați de marcă
au prezentat/comentat cartea-document: General de Flotilă Aeriană, veteran de
război, Radu Theodoru și Profesor Ion Coja, lingvist român, publicist și
scriitor.
Scriitorii Ștefan Mitroi și Radu Theodoru
Prezentând cartea, jurnalistul Ilie Neacșu
De asemenea, și-au adus aportul la deslușirea înțelesurilor subtile,
scriitorul și jurnalistul Ștefan Mitroi și IlieNeacșu, fost deputat, jurnalist și scriitor,
la rându-i, de carte politică.
Sever Meșca dând obligatoriile autografe
Ilie Neacșu, ca fost coleg de partid și de Cameră cu autorul, dar și prieten în același timp, a confirmat, prin spusele domniei sale, veridicitatea câtorva dintre relatările din carte.
La final, conform obiceiului, autorul, Sever Meșca, a dat autografe pe cărțile oferite invitaților.
Recenzia cărții a apărut în revista „Luceafărul”, în data de 19 ianuarie 2019 și la care puteți avea acces intrând pe link-ul
Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, a avut loc, la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, un spectacol inedit care, plecând de la o temă de inspirație indiană, a oferit celor ce s-au produs pe scenă o șansă suplimentară de a-și proba virtuozitățile artistice și bucuria transmiterii prin muzică a Realizării Sinelui.
Programul a fost organizat de Sahaja Yoga-România, Filarmonia ”Paul Constantinescu” Ploiești și Nirmal Art.
Sankranti reprezintă o zi de sărbătoare în calendarul indian care marchează prima traversare a tropicului Capricorn de către Shri Surya (Zeul Soare), semnificația principală a acestui eveniment astronomic fiind sfârșitul iernii și, în consecință, un prilej de bucurie, de manifestare a artelor prin cânt, dans, poezie...
Anne Marie Ene și Avadhut Kasinadhuni
Cei care au dat startul spectacolului au fost violonista Anne Marie Ene și fiul său, Avadhut Kasinadhuni, student în anul al treilea la conservator. Avadhut, în această
primă parte, a performat la tabla, instrument de percuție indian, pentru studiul căruia s-a perfecționat la New Delhi cu Maestrul Kamal Kant.
Anne Marie și Avadhut au interpretat un raga și un bhajan, pregătind publicul pentru importantul moment ce va urma.
După introducerea în atmosferă, a fost prezentată o scurtă înregistrare video în care, fondatoarea Sahaja Yoga, SHRI MATAJI NIRMALA DEVI, prezintă metoda și dă Realizarea Sinelui.
Toți spectatorii au făcut experimentul și au simțit vibrațiile deasupra capului. Se va reveni asupra acestui aspect ceva mai târziu.
Victor Marius Beliciu, alături de Iarina Beliciu și Cristi Murgu
Alte instrumente specifice zonei asiatice au fost aduse pe scenă de Victor Marius Beliciu-sitar, Iarina Beliciu, fiica sa de numai 5 ani-tanpura și Cristi Murgu-tabla.
În interpretarea celor trei muzicieni am ascultat un raga în care am fost surprinși de virtuozitatea demonstrată de sitarist atunci când mâinile îi alergau pe griful dificilului instrument. În ce-l privește pe Cristi Murgu, ținând cont că nu au avut la dispoziție decât câteva minute pentru repetiții, este lăudabilă (cel puțin) performanța sa - a ținut cu brio ritmul impus de sitar.
O mostră din performanța lor o găsiți în înregistrarea de mai jos.
Anne Marie Ene-vioară și Florin Ionoaia-oboi
Partea a doua a spectacolului a fost inaugurată tot de către violonista Anne Marie Ene, de data aceasta în compania oboistului Florin Ionoaia. Cei doi profesionișiti ai instrumentelor pe care le slujesc ne-au introdus în atmosfera muzicii de cameră. Și ne-au fermecat.
Publicul a primit foarte bine schimbarea limbajului/modelului muzical.
Cristina Popescu Stănești-pian și Florin Ionoaia-oboi
Cristina Popescu Stănești și Florin Ionoaia au prezentat două scurte recitaluri de pian și, respectiv, de oboi.
Cleopatra David și Anne Marie Ene
Soprana Cleopatra David, acompaniată la vioară de Anne Marie Ene și la pian de Cristina Popescu Stănești, ne-a demonstrat, încă o dată, că vocea este un veritabil instrument muzical, delicat, care, atunci când este bine educată (vocea), poate emite sunete încântătoare.
Anne Marie Ene și Avadhut Kasinadhuni
Între două interpretări ale Cleopatrei, s-a intercalat duetul violonistic format din Anne Marie și Avadhut, mamă și fiu, mama-violonistă consacrată, fiul-după umila mea părere, un mare talent căruia îi prevăd un viitor strălucit.
Partea a doua a concertului s-a caracterizat prin înalta performanță muzicală, aceasta datorându-se participării unor profesionști recunoscuți.
Am verificat sala: receptivă la muzica de calitate
Florin Ionoaia, profitând de moment și dorind să acorde un moment de respiro colegilor săi de pe scenă, a lăsat de-o parte instrumentul care l-a consacrat, oboiul, și a făcut o prezentare mai amplă a metodei Sahaja Yoga; la final, a repetat experimentul Realizării Sinelui - vibrațiile curgeau!
Finalul a aparținut celor de la Yuva Shakti (Puterea tineretului, în hindi) care au interpretat câteva bhajanuri ritmate, facilitând trecerea de la profunzimea unei stări meditative la bucuria de a trăi.
Tinerii aceștia vor promova - sunt sigur, cu succes - Sahaja Yoga în anii ce urmează. Doar pe unul dintre ei doresc să-l evidențiez: pe micuțul Anand-9 ani, care dă dovadă de mult entuziasm și responsabilitate în tot ceea ce întreprinde.
În înregistrarea video de mai jos, veți urmări grupul de Yiva Shakti interpretând un minunat bhajan clasic.
Personal, consider că spectacolul a fost un succes, el îmbinând muzica clasică indiană cu cea europeană, sunetele ritmate cu cele care induc meditația, aducând laolaltă muzicieni consacrați cu cei, să spunem, doar pasionați, tineri cu mai puțin tineri. Chiar dacă durata spectacolului s-a întins pe parcursul a aproape trei ore, totuși, datorită faptului că a fost bine structurat, nimeni nu a părut plictisit la sfârșit, pe chipurile tuturor putându-se observa lumina.
- Care lumină? - mă veți întreba.
- Aflați și singuri! - vă voi îndemna.
Pentru cei care doresc să afle mai multe despre energia Kundalini și metoda inițiată de SHRI MATAJI NIRMALA DEVI, se pot adresa oricărui centru Sahaja Yoga din țară; pentru informații și contact, este suficient să acceseze pagina www.sahajayoga.ro și să dea clic pe „Cursuri de inițiere în țară”.
Astăzi am primit cel mai grozav compliment de când am început să cochetez cu scrisul: un prieten mi-a trimis această fotografie. Un copil frumos, inocent, cu o privire de înger, îmi zâmbea de pe ecranul desktop-ului. Era acel zâmbet ce-ți înseninează ziua, oricât de grea s-ar întrevedea ea. Apoi, depășind momentul, am descifrat și mesajul: fetița cu cărți ținea în mâini ultimele mele două volume publicate - mi le arăta! Însoțit gestul de acel zâmbet inocent... nu-i așa că am motive să mă consider realizat? Sau... „Realizat”, cum vreți să interpretați. Prin urmare, pot afirma, chiar de voi fi acuzat de lipsă de modestie, că am cititori. Cititori tineri și foarte tineri, de a căror curățenie a minții nu am motive a mă îndoi. Și eu te iubesc, copil minunat!
125 de ani de bibliotecă publică la Buzău (1898-2018)
În anul în care România își aniversează centenarul, municipiul Buzău celebrează 125 de ani de existență a bibliotecii publice buzoiene. Pentru a marca cum se cuvine evenimentul, Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” organizează în perioada 13 octombrie-30 noiembrie 2018, mai multe acțiuni culturale.
Captură luată de pe site-ul Bibliotecii
Am aflat întâmplător (nu pot invoca chiar hazardul, atâta vreme cât discutasem la telefon, cu două zile înainte, cu scriitorul buzoian Stan Brebenel) despre acest eveniment și, profitând de o oportunitate, joi, 22 noiembrie 2018, am fost prezent în sala monumentală de la intrarea Bibliotecii, pentru a participa la o suită de lansări de cărți ale mai multor scriitori buzoieni.
Pot spune că am avut privilegiul de a asista la prezentarea câtorva titluri demne de a fi reținute, nu atât prin numele autorilor lor, cât, mai ales, prin cel al conținutului cărților intrate în marea horă a recunoașterii cititorilor. Pentru că, trebuie să admitem, cartea îl face pe autor.
Lucian Mănăilescu, Ilie Mândricel, Passionaria Stoicescu,
Elena Liliana Popescu, Titi Damian și Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii
Cel care a făcut oficiile de gazdă a fost dl. Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu” din Buzău.
Emoțiile debutului i-au revenit poetei Elena Liliana Popescu, absolventă a Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” (1960-1965) din Buzău, acum profesor universitar de matematică (aici am descoperit niște fețe speriate prin sală, pe fondul unei rumori generale) la Universitatea din București. După ce și-a destăinuit o parte din tainele și angoasele lirice, și-a prezentat câteva din cărțile apărute până acum.
Deși vorbea încet și a trebuit să fac eforturi pentru a prinde în pavilioanele urechilor mesajul poetei, am reținut două elemente: melodicitatea glasului lipsit de inflexiuni egocentrice și gândirea dominată de spiritualitate. Când a vorbit despre importanța acordată spațiului dintre două gânduri, ca o condiție a atingerii fericirii... m-a câștigat definitiv.
Dl. Ilie Mândricel vorbind despre mobilul întreprinderii sale
Domnul Ilie Mândricel, prin cartea: „Mărturii buzoiene în colecțiile Bibliotecii Academiei Române”, se poate spune că a ajuns la bilanțul vieții sale. Cel puțin din punct de vedere al cercetătorului care își dedică unei cauze, o mare parte din resursele de energie, timp și... bani și care, într-un final, își publică concluziile. Fotografii, documente, fișe de bibliotecă, sinteze. Trăgând linie, un material necesar și, cât se poate de util, buzoienilor. Pentru unii, ca să știe. Pentru alții... să-l utilizeze în folosul obștii.
Dl. Titi Damian elogiind cartea domnului Mândricel
Despre „Mărturii buzoiene în colecțiile Bibliotecii Academiei Române”au vorbit la superlativ mai mulți dintre cei prezenți, dar nu l-am înregistrat pe „pelicula fotografică” decât pe domnul Titi Damian.
Aceștia au scos în evidență atât importanța apariției unui astfel de document, cât și volumul uriaș de muncă a autorului. Ceva tradus în... mii de ore de studiu în „laboratoarele” bibliotecii, de arhivat, de copiat și fotografiat documente, de recenzat. Doar un om pasionat se poate dedica astfel unei cauze.
Dl. Lucian Mănăilescu citind din „Patria amară”
În altă tonalitate s-a perceput „Patria amară” a poetului Lucian Mănăilescu. Dacă la dl. Mândricel l-am recunoscut pe omul îndrăgostit de locurile din care își trage seva, un fel de patriot local din opera căruia transpare o doză de optimism, patriotismul domnului Lucian Mănăilescu este unul sceptic, al unui trăitor (și înregistrator) de vremuri rele într-o țară binecuvântată, dar prost orânduită. O țară cu oameni vrednici, dar și cu mulți trădători. Frustrare pe care o resimt în egală măsură.
D-na Valeria Manta Tăicuțu - cronică la volumul domnului l. Mănăilescu
M-au impresionat versurile domniei sale. Nu am avut posibilitatea să intru în posesia volumului prezentat (nu a fost la vânzare), dar, pentru a exemplifica maniera de dezvoltare a poetului, mă folosesc de un fragment din poezia „Cu unghiile înfipte în carne”, din antologia „Dimineți literare”, antologie apărută anul acesta (2018), editată sub egida revistei buzoiene SPAȚII CULTURALE și pe care mi-a oferit-o, cu multă amabilitate, poetul Nicolai Tăicuțu.
Patria mea de oameni s-a ticăloșit
alergând din spital în spital, cerșindu-și
memoria și dreptatea sau drămuindu-și banii de pensie
numărați zilnic, cu degetele tocite de așteptarea
miracolelor, care vin, precum americanii,
mereu foarte târziu...
...............
Obosit și bătrân, contaminat de maladia
celor ce se cred păsări, voi urca, în curând,
cu toată viața netrăită în spate,
Muntele Melcului, emigrând în țara mea
de cocori albaștri, de fluturi și nori,
ca să pot adormi sub ninsorile ei viscolite,
ca să pot, cu unghiile adânc înfipte în carne,
s-o iubesc, cu tristețe, până la capăt.
Poeta, prozatoarea și traducătoarea Passionaria Stoicescu
Din câte am observat, doamna Passionaria Stoicescu, poetă, prozatoare și traducătoare prolifică (70 de cărți publicate), se simțea ca la dânsa acasă în incinta Bibliotecii. Asta deoarece, chiar dacă s-a născut la București, a fost absolventă a Școlii Pedagogice Buzău, promoția 1961-1965.
Cu un C.V. bogat, atât ca autoare, cât și ca susținătoare (prin funcțiile de corector, redactor, lector de carte la importante edituri) a numeroși scriitori talentați, invitata principală a serii a trecut în revistă câteva dintre cele mai importante realizări pe tărâmul literar, manifestându-și, în același timp, regretul, că nu a participat mai des la astfel de întâlniri. A ținut însă, să precizeze, că absolut toate cărțile care i-au apărut până acum, chiar dacă nu se găsesc la Biblioteca Județeană Buzău, sunt găzduite la liceul pe care l-a absolvit, Liceul Pedagogic.
Foarte spirituală, se vedea că avea obișnuita dialogului cu publicul. Au rezultat, bineînțeles, multe momente de umor, mai ales după ce doamna Passionaria a recitat câteva dintre epigramele cu care a început să cocheteze în ultima vreme.
Nicolae Pogonaru și-a prezentat cu „Cartea cu femei”
Rămânând în aceeași notă de bună dispoziție (și de poezie de calitate), poetul Nicolae Pogonaru și-a prezentat ultimul volum, „Cartea cu femei”. Titlul incitant poate provoca imaginația în fel și chip. După lecturarea câtorva poezii, mi-am dat seama că afirmația de mai sus era justificată. Pentru exemplificare, voi folosi câteva versuri (poemul „scuzați pardon bonsoar”) din antologia amintită mai sus.
părere să fi fost vai doamnă
și tot v-aș fi iubit nebun
atunci în acel prag de toamnă
pe glezne v-aș fi pus parfum
mai fin decât orice ofrandă
din flori anume pentru zei
apoi aș fi făcut comandă
de doi din aur clopoței
să vă anunțe c-or să vină
vremi de-agonie și extaz
v-aș fi trimis câte-o duzină
de fluturi tandri pe obraz
ca să vi-l pască pe alocuri
iar eu discret să vă curtez
deși din trup vă creșteau focuri
n-am îndrăznit să deranjez
Știu că este prea puțin pentru un poet complex, dar... atâta material am avut.
Mărturisesc, aș fi fost tentat să achiziționez toate cărțile prezentate, deoarece am crezut în ceea ce s-a spus. Și se pare că nu numai eu am plecat cu această impresie.
Treptat, iubitorii „cuvintelor potrivite” au părăsit încăperea, dar atmosfera de templu al cărții a rămas.
Se mai schimbă ultime impresii înainte de a părăsi „templul”
Nu știu, dacă timpul o fi îngăduitor și mi-o mai permite să fiu martor și la aniversarea a 150 de ani de bibliotecă buzoiană... poate o să mai auziți de mine. În orice caz, în fotografiile expuse, nu apar.
Motto:La început a fost Kogălniceanu! - Nicolae Iorga
Joi, 6 noiembrie 2018, am răspuns cu mare bucurie invitației de a participa la „onomastica” liceului pe care l-am absolvit în urmă cu 45 de ani, Liceul „Mihail Kogălniceanu” (L.M.K., într-un limbaj eliptic, propriu generațiilor mai vechi) din Galați sau, cum se numește mai nou, Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” (C.N.M.K.). Liceul - pardon, colegiul - a sărbătorit 140 de ani de existență! 140 de ani!
Trebuie să recunosc: am fost cuprins de ceva nostalgii. Este și motivul pentru care am sosit ceva mai devreme la școală - Doamne, ce frumos sună asta acum: a merge la școală! - și am realizat mai multe fotografii.
Dacă mă întorc puțin în timp:
Fotografie realizată, probabil, în anul 1968, când s-a mutat liceul în noua clădire
Fotografia am găsit-o în laboratorul foto pe vremea când, licean fiind, am fost cooptat de excelentul profesor de matematică, Corneliu Novetschi, să învăț tainele realizării de fotografii. După cum se observă, terenul dimprejurul clădirii era viran, astfel că perspectiva era... sumbră. Un astfel de instantaneu nu mai poate fi realizat astăzi, deoarece vegetația bogată înveșmântează liceul în fiecare anotimp cu haine noi, viu colorate, estompându-i venerabila vârstă și făcându-l primitor pentru elevii care-i trec pragul.
8 noiembrie 2018
Colegi de-ai mei, adică promoția 1969-1973, plantând copaci în jurul școlii
Dacă nu am fi plantat noi copacii...
M-a ajutat și toamna cu culorile ei
Ce bine arată terenul de sport, acoperit cu gazon artificial! Aici, cândva, jucam handbal pe bitum.
Aceeași suprafață, dar acoperită cu bitum
Un plonjon echivala cu un adevărat act de curaj, de eroism, chiar (în ochii fetelor).
Umblând hai-hui pe culoarele luminoase ale școlii, am dat de...
... clasa mea. Aici a fost, cândva, a XII-a B!
Șapte tineri - comitetul de întâmpinare.
Nu-i așa că sunt frumoși?
Sala de sport, pe dinafară, nu are nimic spectaculos: o clădire (aparent) anostă, paralelipipedică, neatractivă.
Interiorul, însă, păstrează în computerul său (subtil) atât de multe povești ale generației mele! Ale tuturor generațiilor, aveam să aflu puțin mai târziu. În afara orelor de sport, sala găzduia reuniunile la care, sub ochii de cerberi ai profesorilor, dansam pe muzică înregistrată - nu tocmai grozav - pe magnetofon (pick up-urile începuseră să-și mai piardă din importanță, fără a fi însă neglijate complet).
Gata, sărbătoarea a început! Doamna directoare Mădălina Popescu ține cuvântarea de deschidere și urează bun venit tuturor invitaților.
Se cântă imnul școlii
Se cântă imnul școlii?! Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” are un imn?! Ei da, are și aflați că, mie unuia, mai sentimental, mi-a mers la inimă!
A, să nu uit: băiatul de la chitară este elev al colegiului! Să fi văzut cum își vântura pletele! Ce vremuri pentru copiii de azi! Ce perspective li se deschid! Lumină, Luptă, Libertate! - așa suna cândva sloganul cenaclului „Flacăra”, condus de poetul Adrian Păunescu. Un mesaj revoluționar la vremea respectivă care, celor din generația mea, chiar le stimula spiritul de frondă. Pe ei (copiii din fața mea) i-au ajuns binefacerile „luptei”. Să ajungi un mare chitarist, tinere prieten, dacă acesta îți este visul!
Așa cum mă așteptam, programul artistic nu s-a limitat doar la imn. Elevii colegiului au demonstrat atât virtuți solistice, cât și lirice. S-au recitat poezii din producțiile publicate de-a lungul vremii în revista școlii - PORTRET - de către foștii elevi ai colegiului.
Nu pot rezista să nu vă propun, spre comparație, un instantaneu de la o serbare de prin 1971 sau 1972. În afară de faptul că serbarea avea loc la Casa de Cultură, mai sesizați vreo diferență?
Vedeta zilei, revista PORTRET - 140 ani de „Lumină și carte”
Pentru această aniversare a fost realizat un număr omagial al revistei PORTRET, revistă care s-a dovedit a fi vedeta zilei.
Prezentare grafică - excelentă!
Iată titlurile capitolelor, incitante, inserate după editorial, bineînțeles: „Mihail Kogălniceanu, steaua noastră polară”, „Gânduri la ceas aniversar”, „Repere cronologice”, „Unde sunt cei ce nu mai sunt?”, „Restituiri” (aici, câțiva dintre foștii absolvenți și-au expus gândurile), „Lumină și carte”, „Excelență la C.N.M.K.”, „Portret de campion”, „Liceu - timp interior”.
Prezentând numărul omagial al revistei PORTRET
Revista a fost prezentată cu multă căldură de câțiva dintre profesorii care și-au adus aportul, alături de colectivul de elevi, membri ai redacției, la realizarea numărului festiv. Se cunoștea că au pus pasiune, că revista este un copil iubit de toți - elevi și profesori, deopotrivă - care crește frumos și are viitor.
Fragmente din Editorial:
„De 140 de ani, șiruri de generații au repetat cuvintele patronului nostru de suflet: Esența prieteniei constă în schimbul statornic de îndatoriri. Ne simțim solidari cu toți aceia care, acum o sută de ani, au clădit Patria Întregită, care prin știința de carte au însuflețit sensul pozitiv al modernității, au definit un vector de sens al României Mari.” Și: „De 140 de ani, în acest Colegiu se oficiază un cult al adevărului, al onoarei, al valorilor universale. Este un timp al faptelor mari ce rămân nepieritoare, cum afirma Mihail Kogălniceanu.”
Sfat adresat cititorilor acestei postări, foști elevi ai L.M.K. sau C.N.M.K.: nu ezitați și încercați să intrați în posesia revistei - sunt convins că redactorii se vor bucura și, în măsura posibilităților, ținând cont că urmează să vină și Moș Crăciun...
O surpriză îi aștepta și pe invitați, absolvenți ai liceului din mai multe generații: conducerea liceului, prin intermediul doamnei directoare, a înmânat fiecăruia o DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ MARIA DUGAN CASTANO și un exemplar al (de-acum) mult râvnitei reviste. Cel mai „bătrân” invitat (care, din motive obiective, și-a anulat în ultimul moment participarea) a aparținut promoției 1960-1964. Cei mai tineri... absolvenții anului 2018.
Sper că nu vă veți supăra, dar în colajul de mai sus, i-am cuprins pe câțiva dintre „greii” zilei, foști colegi și prieteni de-ai mei. Ce voiați, să mi-i sui în cap?!
Și da, am primit și eu o diplomă, o revistă și o... floare. Ca toți ceilalți, de altfel.
Poza de grup de la final. Încă se aranjau rândurile...
Câteva din zicerile rămase de la Mihail Kogălniceanu, „steaua noastră polară”:
Rămân faptele mari, care sunt nepieritoare. Pe fiii mei îi binecuvântez și le las cu limbă de moarte sfatul și chiar ordinul, să poarte cu demnitate numele Kogălniceanu. Vai de cel la care numele o ia înaintea faptei!
Sunt un visător. Un visător care încearcă să identifice, prin producțiile sale literare și fotografice, visul cu cotidianul.
