Mamaia șezând pe „chiatră” |
Ca-n fiecare decembrie al ultimilor ani, încă
înainte de Sf. Nicolae, o aducem pe mamaia la noi. Femeie bătrână, octogenară,
cu puterile sleite de ani și... singură.
Tataia, nu știm ce l-o fi apucat, dar a plecat mai devreme
decât ne-am fi așteptat, la întâlnirea cea mai importantă, cea a Judecății de
Apoi. Din câte știm, mamaia s-a îngrijit de toate cele pentru a-i ușura drumul
până la...↑, a dat obolul necesar trecerii apelor Styxului, dar i-a făcut și
toate pomenile cuvenite și la timpul lor: să nu sufere tataia de frig, de foame
sau – Doamne ferește! – să nu poftească la vreo sarma aburindă pe-Acolo, prin
Ceruri, în timp ce horește și benchetuiește alături de zâne. (Mi-a și povestit
odată cum l-a visat pe Ionel la o masă mare, întinsă și plină de bucate,
înconjurat de îngeri. Ce mai petrecea... dar pe ea n-a vrut s-o cheme la masă –
i-a și explicat că nu-i venise vremea. Tu,
Paraschivo, stai acolo cu copiii și nepoții – ei sunt îngerii tăi! – i-ar
fi spus Ionel.)
Așadar, am adus-o pe mamaia la noi. Decât să-i
purtăm grija pe timpul iernii, mai bine s-o știm lângă noi: căldurică este, o
mâncare bună și la timp avem – mulțumim Domnului! – cât despre voie bună...
când nu suntem singuri, ni se umple casa de copii și de nepoți.
- Mamaie, ești gata? C-am venit să te luăm la noi.
- Sunt gata, mamă. M-am spălat, m-am primenit, am
închis și crama...
Crama... Mai bine zis, fosta cramă. Că, de când s-a
prăpădit bietul tataia, doar butoiul gol mai amintește de gloria de altădată a
încăperii cu pricina. Mai găsești prin ea, agățate de pereți, două rupturi de plase
de rafie cu scule vechi și ruginite, un aragaz căruia i-a trecut vremea și pe
care nu știu de ce-l mai ține mamaia, vreo două ligheane cu smalțul sărit, o
ladă de lemn pentru grăunțe... Toate sunt bătrâne în gospodărie, de-o seamă cu
mamaia. Vara, mai punem noi la rece, când venim în vizită, câte-un pepene și-o
sticlă de bere sau de vin.
- Mamaie, vezi să nu începi cu postul pe la noi, că n-avem
vreme de așa ceva!
- Vai, mamă, n-o să fac mofturi, mănânc ce mi-oți
da. I-am și zis lu’ popa, când o venit să mă împărtășească, că veniți să mă
luați la voi și...
- Te-ai împărtășit?! Când, mamaie?
- Ieri, maică, ieri o venit popa acasă și m-o
împărtășit.
- Bine, mamaie, dar nu-i cam devreme? Mai e până la
Crăciun. Ce te-ai grăbit așa? Dacă ai fi avut puțină răbdare, te-aș fi dus să
te împărtășești la biserica de lângă noi. Vorbeam cu popa de acolo...
- Da, maică, ca anul trecut! – mi-a întors-o bătrâna
cu o undă de reproș în glas.
Am tăcut. Am tăcut și-am înghițit-o. Știam amândoi
cum a fost cu împărtășania de anul trecut.
- Și ce i-ai zis popii, mamaie?
- Ce să-i zic, maică, adevărul.
- Adică?
- Păi, cum ai venit tu anul trecut grăbit, ca acuma,
exact când trebuia să merg să mă împărtășesc...
- Și?
- Și cum ai spus că nu-i nicio grabă, că o să mă
duci tu la biserică, la popa de la voi...
- N-am dat de el, mamaie, de-aia nu te-ai
împărtășit!
- Știu, maică.
- Așa-i. Și, ce-a zis popa?
- Ce să zică popa, maică – m-a iertat.
- Foarte bine, mamaie. Și te-ai liniștit?
- Te-a iertat și pe tine, maică, popa, să știi!
- M-a iertat... m-a iertat popa?! De ce, mamaie?!
- Păi... dacă nu m-ai dus la împărtășit...
- Mamaie, amintește-ți că eu am vrut să te duc, dar
i-ai zis popii matale că popa de la noi era de negăsit?
- Cum să-i zic așa ceva, mamă?!...
- Și că dascălul era vizavi, la bodegă, să se
încălzească cu un vin fiert?
- Vai, maică, ai grijă să nu faci păcate!
- Lasă, mamaie, ăsta să fie tot păcatul meu.
Mamaia a căzut pe gânduri. Îmi dădeam seama că
sentimentul vinovăției de anul trecut o apăsa și tare n-aș fi vrut așa ceva.
Este o femeie bună, ce emană doar iubire, fără niciun fel de gânduri ascunse.
Am strâns-o în brațe și am pupat-o pe obraji. Pe sub basmaua neagră am observat
o lacrimă prelingându-se.
- Și cum a fost la împărtășanie, mamaie?
- Cum să hie, maică? Am vorbit cu popa, am ținut
post o săptămână...
- Ai ținut post greu?
- Nu, mamă, popa mi-a dat dezlegare la ouă și
lapte...
- Ei, e bine așa...
- Vineri am ținut post negru!
- Of, mamaie!...
- Și ieri m-am împărtășit!
- Bine, bine că te-ai împărtășit aici, la popa
matale. E-adevărat, că anul trecut...
- I-am zis că vin la voi și că o să mănânc ce mi-oți
da, că nu o să fac mofturi...
- Da, mamaie, știi că noi nu ținem post...
- V-a binecuvântat, popa, mamă!
- Ne-a binecuvântat popa?! De ce, mamaie?
- Nu știu io, mamă, dar a zis că sunteți oameni
buni!
- Ei, dacă ne-a iertat și ne-a binecuvântat...
înseamnă că și el este un om bun...
- Așa e, mamă, e bun popa!
- ... Și popă bun, mamaie! Dacă te-a și dezlegat...
(Publicat în revista eCreator din 9 ianuarie 2018)