CUM M-A PÂRÂT MAMAIA LA POPA DIN SAT

Mamaia șezând pe „chiatră”

       Ca-n fiecare decembrie al ultimilor ani, încă înainte de Sf. Nicolae, o aducem pe mamaia la noi. Femeie bătrână, octogenară, cu puterile sleite de ani și... singură.

       Tataia, nu știm ce l-o fi apucat, dar a plecat mai devreme decât ne-am fi așteptat, la întâlnirea cea mai importantă, cea a Judecății de Apoi. Din câte știm, mamaia s-a îngrijit de toate cele pentru a-i ușura drumul până la...↑, a dat obolul necesar trecerii apelor Styxului, dar i-a făcut și toate pomenile cuvenite și la timpul lor: să nu sufere tataia de frig, de foame sau – Doamne ferește! – să nu poftească la vreo sarma aburindă pe-Acolo, prin Ceruri, în timp ce horește și benchetuiește alături de zâne. (Mi-a și povestit odată cum l-a visat pe Ionel la o masă mare, întinsă și plină de bucate, înconjurat de îngeri. Ce mai petrecea... dar pe ea n-a vrut s-o cheme la masă – i-a și explicat că nu-i venise vremea. Tu, Paraschivo, stai acolo cu copiii și nepoții – ei sunt îngerii tăi! – i-ar fi spus Ionel.)

       Așadar, am adus-o pe mamaia la noi. Decât să-i purtăm grija pe timpul iernii, mai bine s-o știm lângă noi: căldurică este, o mâncare bună și la timp avem – mulțumim Domnului! – cât despre voie bună... când nu suntem singuri, ni se umple casa de copii și de nepoți.

- Mamaie, ești gata? C-am venit să te luăm la noi.

- Sunt gata, mamă. M-am spălat, m-am primenit, am închis și crama...

Crama... Mai bine zis, fosta cramă. Că, de când s-a prăpădit bietul tataia, doar butoiul gol mai amintește de gloria de altădată a încăperii cu pricina. Mai găsești prin ea, agățate de pereți, două rupturi de plase de rafie cu scule vechi și ruginite, un aragaz căruia i-a trecut vremea și pe care nu știu de ce-l mai ține mamaia, vreo două ligheane cu smalțul sărit, o ladă de lemn pentru grăunțe... Toate sunt bătrâne în gospodărie, de-o seamă cu mamaia. Vara, mai punem noi la rece, când venim în vizită, câte-un pepene și-o sticlă de bere sau de vin.

- Mamaie, vezi să nu începi cu postul pe la noi, că n-avem vreme de așa ceva!

- Vai, mamă, n-o să fac mofturi, mănânc ce mi-oți da. I-am și zis lu’ popa, când o venit să mă împărtășească, că veniți să mă luați la voi și...

- Te-ai împărtășit?! Când, mamaie?

- Ieri, maică, ieri o venit popa acasă și m-o împărtășit.

- Bine, mamaie, dar nu-i cam devreme? Mai e până la Crăciun. Ce te-ai grăbit așa? Dacă ai fi avut puțină răbdare, te-aș fi dus să te împărtășești la biserica de lângă noi. Vorbeam cu popa de acolo...

- Da, maică, ca anul trecut! – mi-a întors-o bătrâna cu o undă de reproș în glas.

Am tăcut. Am tăcut și-am înghițit-o. Știam amândoi cum a fost cu împărtășania de anul trecut.

- Și ce i-ai zis popii, mamaie?

- Ce să-i zic, maică, adevărul.

- Adică?

- Păi, cum ai venit tu anul trecut grăbit, ca acuma, exact când trebuia să merg să mă împărtășesc...

- Și?

- Și cum ai spus că nu-i nicio grabă, că o să mă duci tu la biserică, la popa de la voi...

- N-am dat de el, mamaie, de-aia nu te-ai împărtășit!

- Știu, maică.

- Așa-i. Și, ce-a zis popa?

- Ce să zică popa, maică – m-a iertat.

- Foarte bine, mamaie. Și te-ai liniștit?

- Te-a iertat și pe tine, maică, popa, să știi!

- M-a iertat... m-a iertat popa?! De ce, mamaie?!

- Păi... dacă nu m-ai dus la împărtășit...

- Mamaie, amintește-ți că eu am vrut să te duc, dar i-ai zis popii matale că popa de la noi era de negăsit?

- Cum să-i zic așa ceva, mamă?!...

- Și că dascălul era vizavi, la bodegă, să se încălzească cu un vin fiert?

- Vai, maică, ai grijă să nu faci păcate!

- Lasă, mamaie, ăsta să fie tot păcatul meu.

Mamaia a căzut pe gânduri. Îmi dădeam seama că sentimentul vinovăției de anul trecut o apăsa și tare n-aș fi vrut așa ceva. Este o femeie bună, ce emană doar iubire, fără niciun fel de gânduri ascunse. Am strâns-o în brațe și am pupat-o pe obraji. Pe sub basmaua neagră am observat o lacrimă prelingându-se.

- Și cum a fost la împărtășanie, mamaie?

- Cum să hie, maică? Am vorbit cu popa, am ținut post o săptămână...

- Ai ținut post greu?

- Nu, mamă, popa mi-a dat dezlegare la ouă și lapte...

- Ei, e bine așa...

- Vineri am ținut post negru!

- Of, mamaie!...

- Și ieri m-am împărtășit!

- Bine, bine că te-ai împărtășit aici, la popa matale. E-adevărat, că anul trecut...

- I-am zis că vin la voi și că o să mănânc ce mi-oți da, că nu o să fac mofturi...

- Da, mamaie, știi că noi nu ținem post...

- V-a binecuvântat, popa, mamă!

- Ne-a binecuvântat popa?! De ce, mamaie?

- Nu știu io, mamă, dar a zis că sunteți oameni buni!

- Ei, dacă ne-a iertat și ne-a binecuvântat... înseamnă că și el este un om bun...

- Așa e, mamă, e bun popa!

- ... Și popă bun, mamaie! Dacă te-a și dezlegat...

                                                         (Publicat în revista eCreator din 9 ianuarie 2018)