CUM M-A PÂRÂT MAMAIA LA POPA DIN SAT

Mamaia șezând pe „chiatră”

       Ca-n fiecare decembrie al ultimilor ani, încă înainte de Sf. Nicolae, o aducem pe mamaia la noi. Femeie bătrână, octogenară, cu puterile sleite de ani și... singură.

       Tataia, nu știm ce l-o fi apucat, dar a plecat mai devreme decât ne-am fi așteptat, la întâlnirea cea mai importantă, cea a Judecății de Apoi. Din câte știm, mamaia s-a îngrijit de toate cele pentru a-i ușura drumul până la...↑, a dat obolul necesar trecerii apelor Styxului, dar i-a făcut și toate pomenile cuvenite și la timpul lor: să nu sufere tataia de frig, de foame sau – Doamne ferește! – să nu poftească la vreo sarma aburindă pe-Acolo, prin Ceruri, în timp ce horește și benchetuiește alături de zâne. (Mi-a și povestit odată cum l-a visat pe Ionel la o masă mare, întinsă și plină de bucate, înconjurat de îngeri. Ce mai petrecea... dar pe ea n-a vrut s-o cheme la masă – i-a și explicat că nu-i venise vremea. Tu, Paraschivo, stai acolo cu copiii și nepoții – ei sunt îngerii tăi! – i-ar fi spus Ionel.)

       Așadar, am adus-o pe mamaia la noi. Decât să-i purtăm grija pe timpul iernii, mai bine s-o știm lângă noi: căldurică este, o mâncare bună și la timp avem – mulțumim Domnului! – cât despre voie bună... când nu suntem singuri, ni se umple casa de copii și de nepoți.

- Mamaie, ești gata? C-am venit să te luăm la noi.

- Sunt gata, mamă. M-am spălat, m-am primenit, am închis și crama...

Crama... Mai bine zis, fosta cramă. Că, de când s-a prăpădit bietul tataia, doar butoiul gol mai amintește de gloria de altădată a încăperii cu pricina. Mai găsești prin ea, agățate de pereți, două rupturi de plase de rafie cu scule vechi și ruginite, un aragaz căruia i-a trecut vremea și pe care nu știu de ce-l mai ține mamaia, vreo două ligheane cu smalțul sărit, o ladă de lemn pentru grăunțe... Toate sunt bătrâne în gospodărie, de-o seamă cu mamaia. Vara, mai punem noi la rece, când venim în vizită, câte-un pepene și-o sticlă de bere sau de vin.

- Mamaie, vezi să nu începi cu postul pe la noi, că n-avem vreme de așa ceva!

- Vai, mamă, n-o să fac mofturi, mănânc ce mi-oți da. I-am și zis lu’ popa, când o venit să mă împărtășească, că veniți să mă luați la voi și...

- Te-ai împărtășit?! Când, mamaie?

- Ieri, maică, ieri o venit popa acasă și m-o împărtășit.

- Bine, mamaie, dar nu-i cam devreme? Mai e până la Crăciun. Ce te-ai grăbit așa? Dacă ai fi avut puțină răbdare, te-aș fi dus să te împărtășești la biserica de lângă noi. Vorbeam cu popa de acolo...

- Da, maică, ca anul trecut! – mi-a întors-o bătrâna cu o undă de reproș în glas.

Am tăcut. Am tăcut și-am înghițit-o. Știam amândoi cum a fost cu împărtășania de anul trecut.

- Și ce i-ai zis popii, mamaie?

- Ce să-i zic, maică, adevărul.

- Adică?

- Păi, cum ai venit tu anul trecut grăbit, ca acuma, exact când trebuia să merg să mă împărtășesc...

- Și?

- Și cum ai spus că nu-i nicio grabă, că o să mă duci tu la biserică, la popa de la voi...

- N-am dat de el, mamaie, de-aia nu te-ai împărtășit!

- Știu, maică.

- Așa-i. Și, ce-a zis popa?

- Ce să zică popa, maică – m-a iertat.

- Foarte bine, mamaie. Și te-ai liniștit?

- Te-a iertat și pe tine, maică, popa, să știi!

- M-a iertat... m-a iertat popa?! De ce, mamaie?!

- Păi... dacă nu m-ai dus la împărtășit...

- Mamaie, amintește-ți că eu am vrut să te duc, dar i-ai zis popii matale că popa de la noi era de negăsit?

- Cum să-i zic așa ceva, mamă?!...

- Și că dascălul era vizavi, la bodegă, să se încălzească cu un vin fiert?

- Vai, maică, ai grijă să nu faci păcate!

- Lasă, mamaie, ăsta să fie tot păcatul meu.

Mamaia a căzut pe gânduri. Îmi dădeam seama că sentimentul vinovăției de anul trecut o apăsa și tare n-aș fi vrut așa ceva. Este o femeie bună, ce emană doar iubire, fără niciun fel de gânduri ascunse. Am strâns-o în brațe și am pupat-o pe obraji. Pe sub basmaua neagră am observat o lacrimă prelingându-se.

- Și cum a fost la împărtășanie, mamaie?

- Cum să hie, maică? Am vorbit cu popa, am ținut post o săptămână...

- Ai ținut post greu?

- Nu, mamă, popa mi-a dat dezlegare la ouă și lapte...

- Ei, e bine așa...

- Vineri am ținut post negru!

- Of, mamaie!...

- Și ieri m-am împărtășit!

- Bine, bine că te-ai împărtășit aici, la popa matale. E-adevărat, că anul trecut...

- I-am zis că vin la voi și că o să mănânc ce mi-oți da, că nu o să fac mofturi...

- Da, mamaie, știi că noi nu ținem post...

- V-a binecuvântat, popa, mamă!

- Ne-a binecuvântat popa?! De ce, mamaie?

- Nu știu io, mamă, dar a zis că sunteți oameni buni!

- Ei, dacă ne-a iertat și ne-a binecuvântat... înseamnă că și el este un om bun...

- Așa e, mamă, e bun popa!

- ... Și popă bun, mamaie! Dacă te-a și dezlegat...

                                                         (Publicat în revista eCreator din 9 ianuarie 2018)

DINCOLO DE TIMP

Inocență - imagine luată de pe net

Bunul meu prieten, sahaja yoghinul Marian Trașcu-Madhava, mi-a făcut o surpriză deosebită și mi-a trimis, acum, în prag de sărbători, o scenetă ce tocmai a scris, cerându-mi o opinie. Ce să vă spun, întrucât nu îmi erau străine nici sensibilitatea autorului, și nici abilitățile scriitoricești - i-am urmărit în trecut câteva astfel de puneri în scenă - eram convins că nu voi fi dezamăgit. Și nu am fost. Mi-a plăcut atât de mult sceneta, încât l-am rugat să-mi permită s-o public aici, pe blog. 

DINCOLO DE TIMP

(scenetă într-un tablou de „dincolo de timp”)

Personajele:

Căutătorul – căutător spiritual

Pingalev – partea rațională, ego-ul și viitorul din ființa umană

Yoa-Yda – partea emoțională, psihicul și trecutul

Copil – conștiința, inocența

Căutătorul (cu un felinar slab luminat în mână, reprezentând lumina interioară): Ce întuneric!... Am rătăcit drumul… Abia dacă zăresc ceva!... Văd mai mult umbre… iar figurile pe care le întrezăresc prin lumina asta plăpândă par schimonosite și chinuite. Chiar și eu, când mă uit în oglindă la lumina asta chioară, mă văd uneori sluțit, chiar dacă, de cele mai multe ori, mă cred frumos ca un Adonis. Mă întreb atunci: care sunt eu cu adevarat?

(După un timp de căutări): Dacă aș avea o lumină mai puternică, i-aș vedea pe oameni mai bine și nu aș mai orbecăi atât ca să găsesc drumul bun.

Pingalev (emfatic, apărând de undeva, din dreapta): Te înșeli, amice! Sunt aici ca să veghez tot timpul asupra ta și a lumii întregi!

Căutătorul (orbecăind în continuare): Cine este? Cine a vorbit?

 Pingalev: Eu, conștiința ta. Mă cheamă Pingalev și sunt stăpânul tău și al întregii lumi.

Căutătorul: Stăpânul meu?!

Yao-Yda (apărând de undeva, din stânga): Ba eu sunt conștiința ta, dragule, și mă cheamă Li Yao-Yda. Mai simplu, poți să-mi spui Yda, așa, ca între prieteni.

Tot timpul, Căutătorul se va situa între cele două personaje, Yda la stânga și Pingalev la dreapta.

Pingalev: Cum poți să spui asta, smiorcăito, când abia vorbești și abia te târâi prin această lume? Cum poți să fii conștiința cuiva?

Căutătorul: Dar nu înțeleg nimic!

Pingalev: Nu ințelegi pentru că se bagă peste mine. Eu sunt cel care vorbește și se manifestă prin tine. Sunt totodata conștiința și stăpânul tău și mă gândesc întodeauna numai la binele și la viitorul tău.

Yao-Yda: La binele tău?! Ha! Că dacă nu eram eu să te liniștesc cu narcotice și licori amețitoare în urma prostiilor pe care le-ai făcut grație acestui domn Pingalev, nu știu cum s-ar fi sfârșit totul. Eu sunt cea care mă gândesc la binele tău și-ți ofer momente îndelungi de desfătare, amor neîncetat și dulce lenevie. Te fac să visezi la ce a fost, să te bucuri de trecutul tău sau să îl regreți, să cânți de dor și jale spre a ta ușurare.

(Tare, emfatic) Trecutul este tot ce conteazăăă!

(Începe a cânta, îndemnându-l și pe căutător să cânte o dată cu el): O, ce dor, ce chin, ce jale !…

Pingalev (aplaudând batjocoritor și certându-l pe căutător): Ei, ce-i cu tine, bați câmpii! Nu te mai lua după … zurlia asta, revino-ți! Fii rațional! Cum crezi că ai ajuns să posezi atâtea și să știi atât de multe lucruri?! Cu visele nu ai fi ajuns nicăieri! Eu sunt cel care, prin ambiție și hotărâre te-am făcut atât de bogat, de respectat și de temut, chiar dacă, pentru a ajunge aici, a trebuit să trecem și peste cadavre. Cine mai este ca tine? Nimeni! Acum, când avem atât de multe și putem avea și mai multe, vrei să te arunci în brațele acestei… amețite… ca să facă din tine, ce? O legumă?!

Yao-Yda (fâțâindu-se și strâmbându-se): O legumă cu suflet, da! Și nu o piatră seacă cum este în mâinile tale… doommnule!

Pingalev (spre public, convingător): Sufletul lui este în tot ce deține și în tot ce știe. În toate acestea se regăsește el, adică… noi! Pe când la tine nu se regăsește în nimic! Ce poți să-i oferi tu? Vise, iubiiire, regrete, dezamăgiri…ha, nimicuri!

Căutătorul: Tot nu ințeleg. Îmi vâjâie capul capul și nu mai știu ce este cu mine de atâtea gânduri. Oare acestea nu se pot opri? Ce bine ar fi de m-ar lăsa în pace! Cred c-aș fi ca un copil, de-aș scăpa de ele! Am auzit undeva că, dacă ajungi în prezent, gândurile se opresc. Dar cum să fac, cum să fac?

      

 În scenă intră un copil în lanțuri.

Căutătorul: Cine ești tu?

Copil: Sunt conștiința ta.

Căutătorul: Și tu?! A treia conștiință?!

Copil: Nu există trei conștiințe, există doar una și aceea sunt eu.

Căutătorul: De unde știu că ești tu?

Copil: Între tine și mine nu există nicio diferență.De fapt, tu ești Conștiința însăși, dar incă nu te cunoști.

Căutătorul: Și de ce ești în lanțuri?

Copil: Pentru că sunt prizonierul timpului.

Căutătorul: Adică?

Copil: Mai bine spus, sunt  prizonierul gândurilor tale.

Căutătorul (meditativ): Dacă Eu sunt Tu, după cum ai spus, asta înseamnă că, de fapt, eu sunt prizonierul gândurilor.

Copil: Exact! Și, mai mult decât atât, te-ai identificat cu acestea.

Căutătorul: Și cum mă pot elibera?

Copil: Realizând cine ești.

Pingalev: Asta se cheamă realizarea de sine, dar nu-ți face iluzii, au mai trecut și alții prin experiment și am reușit să zădărnicesc orice conștientizare. Uite, chiar și tu ai avut realizarea dar, cum eu dețin toate trucurile acestei lumi, mi-a fost foarte ușor să te întorc de la această deviere.

Yao Yda: Nu știi decât să te lauzi, eu sunt dorința și, dacă nu i-aș fi împuiat eu capul cu dorințe grosiere, de cea mai joasă calitate, nu ai mai fi zădărnicit tu nimic.

Căutătorul: Când am avut eu această conștientizare sau realizare de sine, cum îi spui?

Pingalev: În urmă cu ceva timp…

Yao Yda: Hei, hei, vezi c-ai intrat în domeniul meu! Pot foarte bine să-i reamintesc eu aceasta! Ascultă: în urmă cu aproape doi ani de zile, într-un targ, cineva ți-a vorbit despre o metodă de relaxare pe care ai și experimentat-o. Nu știu ce s-a întâmplat dar, câteva zile după aceasta nu am mai putut da de tine, erai de negăsit. Mi-ar fi părut rău să te fi pierdut, dar mare mi-a fost bucuria când te-am regăsit. Erai în pragul unui local luxos, nou deschis, și nu știai ce să faci: să intri... să nu intri... Am trimis atunci la tine două dintre cele mai încântătoare ființe ale acestui pământ care, cu ochii lor dulci, te-au invitat înăuntru. Ai acceptat cu mare bucurie.

Pingalev : Nu ai niciun merit, eu l-am găsit primul și i-am îndrumat pașii către noul local. O asemenea bijuterie de local nu putea să fie privat de un asemenea nume, de o asemenea valoare!

Căutătorul (spre public, derutat complet): Cine sunt? Cum să realizez din nou cine sunt?

Pingalev: Nu te mai frământa atâta, nu o să reușești. Acceptă statutul pe care îl ai. Ce-ți mai trebuie? Ai deja un nume... o faimă... De ce vrei să dai cu piciorul la toate acestea și să ajungi un nimeni?!

Căutătorul: Dar de ce nu o să reușesc?

Yao- Yda: Eu sunt sursa plăcerilor și dorințelor care îți înflăcărează simțirile. Ce ar mai fi această lume fără plăceri și senzații tari? Cum ai mai simți că trăiești fără toate acestea? Lasă-te condus, nu trebuie să faci nimic, iar dorințele mele vor face totul pentru tine. Dorințele îmi sunt foarte puternice și puțini sunt cei care le pot înfrunta.

Copil: Nu-ți mai asculta gândurile, nu vei ajunge nicăieri, ele te vor duce unde vor ele.

Căutătorul: Dar nu pot. Încerc și nu pot!

Copil: În tine există o dorință care îți aparține, este una cu tine și este cea care  te poate ajuta să realizezi cine ești. Celelalte dorințe nu sunt ale tale și te indepartează de tine însuți.

Căutătorul: Ce fel de dorință este aceasta?

Copil: Este dorința pură de a fi ceea ce ești.

Căutătorul: Și cine sunt?

Copil (convingător): Ești Spiritul! Sau Sinele!

Căutătorul (doar pentru el): Deci, asta este realizarea de sine! (Cu voce tare): Dar eu am realizat asta!

Copil: A fost doar o scurtă trăire pe care ai avut-o mai de mult, dar nu suficientă pentru a realiza Spiritul.

Căutătorul: Și de ce nu a fost suficientă?

Copil: Pentru că aceste doua ”personalități” au profitat de faptul că dorința ta de a te cunoaște și de a fi ceea ce ești nu era destul de sinceră și de puternică și, astfel, au preluat controlul și ai redevenit o păpușă în mâinile lor.

Căutătorul (hotărât): Și ce trebuie să fac acum?

Copil: Să-ți dorești din toată ființa să te regăsești în Sine și atunci dorința pură din tine va zdrobi toate lanțurile care te țin legat de aceste doua “creaturi sâcâitoare”.

Căutătorul: Bine, îmi doresc, dar... tot nu se întâmplă nimic.

Copil: Caută-te în interior, mergi în profunzime, iartă totul, nu te lăsa purtat de niciun gând și liniștea va începe să se aștearnă, până când te va cuprinde complet.

Pingalev (zgîlțâindu-l, alertat): Ei ce faci?Te nenorocești!

Yao-Yda  (fredonând a pagubă): O, nu!  Viata mea…

Se aude o muzică divină. Copilul este eliberat de lanțuri, iar felinarul Căutătorului se aprinde puternic.

Căutătorul (trezit ca dintr-un vis urât): Aproape că nu-mi vine să rostesc nimic pentru a nu perturba această liniște adâncă, împlinire și bucurie totodată! Acesta să fie prezentul?

Copil: Da, acesta este și este totodată spiritul în manifestarea sa.

In scenă rămâne doar Căutătorul. Se ridică încet și se uită prin lumina puternică la cei din jur. Uimit și încântat rostește ca pentru sine:

Căutătorul: Da, acum văd, văd foarte bine! Ce frumoși sunt acesti oameni!

                                                                          Marian Trașcu-Madhava

                  

TriBUNII UMORULUI

Așa cum am mai scris, între 29 septembrie și 1 octombrie 2017, la Brăila a avut loc „Întâlnirea epigramiștilor” - ediția a XXX-a. Cu această ocazie, umoriștii brăileni Stela ȘERBU-RĂDUCAN, Alexandru HANGANU și Mihai FRUNZĂ și-au lansat ultima bombă/ghiulea/cartuș... volumul de epigrame și aforisme, TriBUNII UMORULUI, practic trei cărți într-una, trei cărți de umor bine făcut, de parcă li s-ar fi pus pata pe palidele noastre vieți și, ce și-au spus domniile lor: „Ia hai să-i descrețim puțin pe amicii noștri!” Și, pe mine cel puțin, m-au descrețit, să știți, parcă mi-a dispărut un rid pe-aici, pe undeva... Dacă l-ar fi băgat și pe Pătrășcan în ecuație, atunci să fi văzut fațadă ce mi-aș fi tras!

Acuma, cât or fi ei de buni (și la ce)... Dumnezeu mai știe, cert este că eu, ca cititor, țin cartea cu plăcere în mâini, în sensul că o răsfoiesc gândindu-mă la Stela, mă liniștesc aflând de la Alex că „Epigrama nu omoară/Dar impune terapia”, „consimt” cu Mihai care „E poetul breaz/Ce m-a pus pe gânduri” și mă simt bine când mă aștern pe... Stela - s-o citesc, ce credeați?                                                 Nu mă-ntrebați cum s-au găsit ăștia trei (și după ce criterii), ce legături secrete îi țin legați - pardon, nu legați, Doamne ferește! - uniți, să spunem, uniți, laolaltă, împreunați... cum vreți s-o luați... cert este că TriBUNII UMORULUI și-au făcut-o cu mâna (pardon, condeiul) lor, adică au reușit și... s-au făcut de tot râsul.

Alexandru HANGANU și-a intitulat partea: EPISEXE, EPISOACRE ȘI EPIALEȘI. Ce legătură o fi văzut omul între sexe (sau sex? - de la atâta râs nu mai pot discerne), soacre și aleși... habar n-am. Poate pentru că soacrele sunt de sex feminin, iar aleșii sunt de masculin - un ales, doi aleși - dar acel „epi”, ăla să fie neutru, adică cu toții sau cu niciunul? Cu cine o fi votând băiatul ăsta la viața lui?!

CE VREMURI!

Uitând de vinurile reci,

Alexandru HANGANU

Deși nu-mi este prea ușor,

Mai ies din când în când din beci...

Când sunt chemat la vorbitor!

CULINARĂ

Ai noștrii-aleși, capabili de minuni,

Odată-ajunși în al puterii clan

Și borș pot face din promisiuni

Dacă se văd în mână c-un ciolan.

AVERTISMENTUL SOȚIEI

Pot să suport aproape-orice,

Da-ți amintesc

Că dacă dragoste nu e

Eu tot găsesc!

ONEROȘILOR

Aș vrea pe cei ce ne conduc

Să-i învățăm și la ciubuc,

Da-i greu, că-s oameni de elită

Și nu se lasă ei de mită!

VIAȚĂ DE PENSIONAR

Econom și-n gesturi

Trec la piață testul

Și obțin și restul

Cumpărând doar resturi!

UMORISTUL ȘI IUBITA

Nu ar trebui să-mi pese,

Dar întreb, văzând ce-ți iese:

La ce naiba scrii prostii,

Dacă să le faci nu știi?

Nici Mihai FRUNZĂ nu este mai rușinos: el (mai stilat) și-a intitulat volumul: NUDISM ÎN FRAC - epigrame și aforisme parodice. Îl înțeleg: le zice de-a dreptul, verde-n față, dar le-mbracă într-o haină elegantă, mai cu dichis. Deh, uitați-vă și la domnia sa cât de bine îmbrăcat este - nu c-ar avea ceva gol, Doamne ferește!

EPIGRAMISTUL

Mihai FRUNZĂ

E poetul breaz

Ce m-a pus pe gânduri,

L-am văzut și treaz

În vreo... patru rânduri!

PARADOX

Sunt mirat un pic,

Când, la noi în țară,

Nu mâncăm nimic,

Însă vrem afară!

BĂIEȚII DEȘTEPȚI DIN ENERGIE

Azi, au întrecut măsura

Și-au trimis, la fiecare,

O factură pe căldura

Care vine de la Soare!

SOLUȚIA CRIZEI DIN SPITAL

Un medic mi-a recomandat

Rețeta lui cea competentă:

De-o fi să pic, cumva, la pat,

S-o fac c-o dulce asistentă.

BĂRBAT FERICIT

Are blog, mașină, casă,

Pașaport de Europa

Și-o nevastă credincioasă

Care l-a-nșelat cu popa.

SUPLICIILE IADULUI

De vreo două săptămâni,

Caznele ne par mai bune,

În sectorul cu români

Fierb cazanele... cu prune!

Despre Stela ȘERBU RĂDUCAN pot spune că suntem prieteni buni: am comis-o odată împreună! Stați, nu mă-nțelegeți greșit: i-am cules cândva un volum de epigrame care, dacă ar fi picat pe alte mâini, cu siguranță s-ar fi bucurat de succesul meritat! Ea, femeie cu simț, și-a intitulat cartea: EPIGRAME FEMININE și i-a dedicat-o soțului său, George Șerbu, un bărbat frumos și puternic care, nu știu ce l-a apucat, ne-a părăsit de curând, găsindu-și loc printre îngeri. 

Stela ȘERBU RĂDUCAN

SIMPTOME DE EPIGRAMIȘTI

În sală nimenea nu plânge;

Râd toți, în două-trei reprize.

E sigur: am umoru-n sânge.

Cum, n-a ieșit la analize?!

EMINESCU

Cu foaia-n față când stătea

Și inspirație n-avea,

Mi-nchipui pe Creangă că-i zicea:

- Să biem șieva, în pana mia!

UMORISTUL VENIT DE LA CRAMĂ

Fire de-nțeles, nevasta

L-a iertat și-n seara asta

Că e calm, duios, atent

Și... mustește de talent!

Stela nu stă bine în banca ei și se ia de confrați:  

UNUI UMORIST

(D-lui Mihai Frunză)

Ah, are un condei de vis!

În poante, versuri și nuvele;

Atâtea maxime a scris!

E minim oare-n alte cele?

CURENT

(D-lui Al. Hanganu)

Acum e-aici, acum departe,

El scrie carte după carte;

Berbec – îi merge mintea brici

Și are-o priză la gagici...

Vă rog să mă credeți: umoriștii ăștia m-au dat pe spate: de râs, bineînțeles! M-au energizat așa de tare, c-am zăpăcit și programul de prelucrare a pozelor și... uitați ce a ieșit:   

Oricât am încercat să le pun pe toate la locul lor, nu m-am descurcat: Stela tot cu capul în jos, iar Alex și Mihai... ca băieții și ei. Li s-o fi tras de la „FLACĂRA VIOLET” a Stelei?

FLACĂRA VIOLET

Ciorapul mov, l-am pus estetic,

Să nu m-atace energetic

Confrații mei. Or fi în stare

De altfel de atacuri, oare?

A.S.L.R.Q. - 9 ANI

Afiș realizat de Cristi Murgu, sahaja yoghin din Ploiești

- Domnu’ Meșca, dacă tot mergeți la Montréal, n-ar fi rău să vă întâlniți și cu membrii Asociației – doar sunteți membru colaborator! Veți intra astfel în contact direct cu câțiva dintre membri, poeți și scriitori valoroși și, vă garantez, nu veți regreta!

- Chiar îmi doream să mă întâlnesc cu ei, domnu’ Caragea și voiam să vă cer sprijinul în acest sens!

- Perfect, o să vă pun în legătură cu domnul Adrian Erbiceanu, poet, Președintele Asociației și un om deosebit. Și încă o sugestie, dacă-mi permiteți: nu uitați să luați și câteva cărți cu dumneavoastră!

- Se înțelege!

Cam astfel aș rezuma dialogul meu cu poetul Ionuț Caragea, Vicepreședinte al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec (A.S.L.R.Q.).

Apoi, totul a decurs de la sine. Domnul Erbiceanu a îmbrățișat imediat ideea și, împreună, prin câteva schimburi de mesaje, am pus la punct detaliile organizatorice.

Dialog telefonic cu poetul Adrian Erbiceanu:

- Domnu’ Meșca, chiar în perioada sosirii dumneavoastră, vom aniversa nouă ani de la înființarea A.S.L.R.Q. Ar fi o bună oportunitate să vă prezentați, cu această ocazie, ultima dumneavoastră carte, „Marea Visăreală”. Mai ales că v-au fost publicate deja primele capitole în Revista A.S.L.R.Q.

- Îmi face o deosebită plăcere propunerea dumneavoastră – îmi oferiți un minunat prilej de a-mi face cunoscută și cartea, și proiectele de viitor.

Așa s-au pus bazele acestei (prime) întâlniri dintre scriitorii români stabiliți la Montréal  și subsemnatul, cam pretențios numit de către amabilele gazde, scriitor.

Întâlnirea a avut loc pe data de 26 august 2017, ora 13.00 la Centrul Socio-Comunitar 6767, Cote-des-Neiges. Clădirea a fost special destinată de către autoritățile montrealeze comunităților ce formează tânăra populație canadiană. Impunătoarea clădire este situată într-o zonă centrală a metropolei.  

În același timp cu noi, într-o sală alăturată, petrecea un grup de etnici indieni (dacă e să mă iau după ținuta femeilor).

Sala ce ne-a fost repartizată, spațioasă și luminoasă, ne-a permis să așezăm mesele în careu, astfel încât toată lumea să vadă pe toată lumea, să ne simțim ca într-o familie lărgită. Au fost în jur de douăzecișicinci de persoane, atât membri A.S.L.R.Q., cât și invitați de-ai mei, rude și prieteni.

Poetul Adrian Erbiceanu făcând un bilanț al celor nouă ani de activitate a A.S.L.R.Q.

După ce am făcut cunoștință unii cu ceilalți și s-a mai stins rumoarea generală, domnul Adrian Erbiceanu a anunțat „cuprinsul” întâlnirii noastre și, vădit emoționat, a început să vorbească despre copilul său de suflet căruia, alături de poetul și prietenul Ionuț Caragea, i-au dat naștere în urmă cu nouă ani. A făcut un bilanț al activităților desfășurate de-a lungul celor nouă ani, al realizărilor și – se putea altfel? – al inerentelor eșecuri. 

Antologia A.S.L.R.Q. 2015

Trebuie să recunosc: am fost impresionat. Nume de marcă ale literaturii române sunt membrii ai A.S.L.R.Q. și multe apariții editoriale sunt înregistrate sub această siglă. Poezie, proză, critică, atât în limba română, cât și traduceri în și din alte limbi.

Despre revista și site-ul Asociației aveam cunoștință (foarte bine realizate), dar când am văzut și Antologia... i-am șoptit domnului Erbiceanu că-mi doresc și eu un exemplar! Ce să mai zic: am făcut uz de statutul meu de invitat!

(Despre Antologie o să fac în viitor o prezentare mai vastă: m-au impresionat materialele pe care am apucat să le citesc!)

Poetul Adrian Erbiceanu mulțumind pentru „Nevăzutele cărări”

Încep emoțiile și pentru mine. Domnul Erbiceanu mă prezintă într-o postură cât se poate de favorabilă, remarcând efortul meu de a aduce din România mai multe cărți pentru acest eveniment. 

Profit și ofer Asociației ultimele două volume: „Nevăzutele cărări” și „Marea visăreală”. 

Cât despre celelalte, cele pregătite pentru vânzare... le-am făcut cadou, în pofida sugestiei domnului Erbiceanu de a le oferi contracost. Dar nu puteam face altfel: mă aflam printre prieteni și toți au fost amabili și îndatoritori față de mine: atât rudele, cât și scriitorii româno-montrealezi.

Eva Halus, pictoriță, poetă și jurnalistă

Doamna Eva Halus, după ce mi-a urat bun venit printre românii-scriitori din Montréal, mi-a oferit un CD cu André Rieu. Trebuie să recunosc: om fiind și având și eu oarecari slăbiciuni, m-a încântat gestul.

Apoi, după câteva aprecieri personale, a dat citire recenziei făcute „visărelii” de către poetul Ionuț Caragea.

Până aici... am ieșit bine.

Mi-a venit rândul

Nu pot pricepe ce s-a întâmplat apoi. Dintr-odată mi s-a uscat gura și nu mai puteam articula bine cuvintele! Să fi fost emoția? Parcă nu mă știam așa de sensibil.

Da, le sunt recunoscător membrilor A.S.L.R.Q. că au acceptat să le devin coleg în cadrul Asociației!

Vă mulțumesc dragi prieteni pentru primirea făcută și pentru căldura sufletească cu care m-ați întâmpinat!

Cât privește „Marea visăreală”...regret că nu am reușit să fiu suficient de clar și coerent în prezentarea făcută. Am vrut să spun multe într-un timp limitat. Dar – așa sper – între timp ați citit cartea și ați putut să mă înțelegeți mai bine. Da, tot cuprinsul este o mare introspecție asupra vieții, o introspecție onestă în care devoalez multe dintre secretele ce, de regulă, se țin ascunse o viață. Însă, pentru ca o introspecție să aibă și o finalitate constructivă, este obligatoriu să ai curajul să-ți asumi și erorile și apoi, analizându-le, să te reformezi.

Unii sunt sceptici. Sus, domnul Adrian Ardelean,
realizatorul emisiunii „Ora românească”.
Jos, doamnele Vicki Tarcău, secretara A.S.L.R.Q. și
Ana Maria Surugiu, jurnalistă la ziarul Zig-Zag româno-canadian

Reformarea, la mine, a început o dată cu descoperirea Sahaja Yoga, cea mai modernă formă de yoga. Este o formă de yoga simplu de aplicat și care, dacă ar fi acceptată pe scară largă (ca formă de viață), ar duce la schimbarea lumii în bine. Așa am ajuns la „Omul nou”, sintagmă fericit găsită de către poetul Ionuț Caragea în recenzia sa.

Consider Sahaja Yoga ca fiind revelația vieții mele și, din acest motiv, de câte ori am posibilitatea, încerc să o fac cunoscută.

Introspecția din „Marea visăreală” nu ar fi fost accesibilă lui Florin Meșca, trăitorul pământean de dinainte de descoperirea  Sahaja Yoga. 

Publicul meu: nepoata, cumnata și prietenii

Ana Maria Surugiu: Domnule Meșca, eu nu cred că, așa cum dumneavoastră ați afirmat, te poți vindeca de marea iubire a vieții!

Florin Meșca: Este posibil să aveți dreptate, doamnă!

Altul era răspunsul pe care, cu siguranță, l-ați aflat în urma lecturării cărții: marea iubire, dacă s-ar fi împlinit printr-o relație intimă, probabil că... s-ar fi stins sau s-ar fi transformat într-un chin de-o viață. Pe când, în cazul meu, „marea iubire” a devenit MUZA, iar MUZA e cu mine și-acum. Nu știu cât mă apropie ea de lumea scriitorilor, dar mă inspiră, cu siguranță.

E vremea autografelor

Am participat la multe lansări de carte și momentul acordării autografelor reprezintă clipa de glorie a scriitorului. Nu știu cât de „scriitor” mă pot numi, dar clipa... mi-am asumat-o. 

În colaj, în imaginea din stânga-jos, alături de poeta Eva Halus, doamna Ionela Manolescu, poetă, eseistă și traducătoare.
În dreapta, doamna Ana Maria Surugiu provocându-mă la o discuție pe care, din păcate, din motive de timp, nu am putut-o finaliza. Sper să ne mai bucurăm de astfel de oportunități în viitor.

Poeta Lia Ruse citind din poeziile lui Traian Gărduș

Liniște: cântă Mariana Iluțiu!

Întrucât, din motive de sănătate, poetul și epigramistul Traian Gărduș nu a putut participa la întâlnirea noastră, poeta Lia Ruse a citit câteva poeme din volumul „Sonete” al îndrăgitului autor.









Am avut șansa ca, printre prietenii rudelor mele din Canada, să se numere și solista de muzică populară Mariana Iluțiu, cântăreață de succes în România și laureată a Festivalului „Crizantema de Aur”. De ce șansă? Pentru că, minunata interpretă de muzică populară românească, a acceptat imediat să-și dea concursul la reușita acestei manifesări culturale. Ca prietenă, nu ca angajată! Și ne-a oferit un miniconcert de înaltă ținută. Voce frumoasă, bine timbrată și puternică, cu un evident accent  ardelenesc. Îmbrăcată într-un superb costum popular ale cărui culori pregnante parcă erau culese din afișul prezentării de carte –  observați imaginea din dreapta colajului. Vă mulțumesc încă o dată, doamnă Mariana Iluțiu!

Domnul Adrian Erbiceanu onorându-și rolul de gazdă.
Stânga-sus: subsemnatul, alături de amfitrion și de domnul Gabriel Maxim.
Dreapta-sus: scriitoarea Daniela Maxim, A. Erbiceanu și doamnele Vicky
Tarcău și Adela Erbiceanu.
Jos: familia Ruse alături de familia Erbiceanu.

Terminată disputa literară, o alta ne aștepta, una care se adresa mai mult simțurilor pământene, decât celor ale spiritului. Am părăsit, așadar, Centrul Socio-Comunitar îndreptându-ne spre... Restaurantul Parthenon, proprietatea unui român, din câte mi-a spus domnul Erbiceanu.
- O să vă simțiți bine, domnule Meșca! – îmi spusese domnul Erbiceanu. Au mâncare bună, variată și la prețuri rezonabile. Băutura e din partea casei, adică o dau eu – nu accept opoziție!

În prim plan, soția mea, Diana

Până să apară și mâncarea... am început să facem poze. Observați, vă rog: nici la masă nu am uitat că, evenimentul principal pe care-l sărbătoream, era aniversarea celor nouă ani de existență a A.S.L.R.Q.

La mulți ani, A.S.L.R.Q.!

De fiecare dată trebuie să fim atenți la oamenii cu care ne intersectăm. Niciodată nu vom ști dinainte (putem doar intui) cu cine stăm la masă.

Am avut fericitul prilej să-i cunosc și să mi-i apropii pe domnii David Silvian (cunoscut ca D.H.Silvian) – poet și grafician și designerul Marc Marinescu – Președintele Congresului Român din Canada. Îi puteți recunoaște în cei doi bărbați simpatici și surâzători din imaginea din stânga.

La masă, alături de soție și de fosta mea soacră

Rudele și prietenii mei dragi.
Doamna Mariana Iluțiu a rămas cu noi până la sfârșit.

Mâncarea a fost, într-adevăr, foarte bună! La fel și vinul domnului Erbiceanu! Fiecare a comandat ce a dorit și a plătit în consecință. Eu și soția, inspirându-ne din denumirea grecească a localului, am comandat fructe de mare – am comandat bine!
Am avut parte de o după-amiază minunată în compania câtorva dintre scriitorii români stabiliți la Montréal și a iubitoarelor mele rude și prieteni. Însă: Tot ce e frumos, e în încheiere! – vorba mamei mele.
Pe curând, Montréal! Pe curând, dragi prieteni scriitori! Pe curând, dragă familie!

Notă: majoritatea fotografiilor postate (cele mai bune!) le-am obținut prin amabilitatea domnilor Adrian Erbiceanu și David Silvian.