 |
| Scriitorul Paul Goma - captură de pe net |
Cum se leagă evenimentele între ele – ceva de
speriat (la modul propriu, cel mai propriu, forțând un pleonasm)! Că stau
oamenii în casă, că pică economia, că nu se mai joacă fotbal pe nicăieri, că
s-a amânat și Campionatul European, că s-au amânat chiar și Jocurile Olimpice,
că nu se mai găsește pe rafturi prin magazine nici mălai și nici făină, că
drojdia a devenit o rara avis de nu-mi mai poate face nevasta o gogoașă de-aia
înfuriată, că se întoarce diaspora la matcă (fără grozavul ajutor de 25.000 de
Euro promis cândva, de un fost Prim Ministru al României, că sunt depășite
cadrele medicale de ritmul creșterii ratei îmbolnăvirilor, că vor fi și mai
depășite, că au răni la mâini, că nu sunt măști, nici ventilatoare, că au
început să apară primii morți, că armata este în stradă, că Marcel Velea, că
Marcel Ciolacu, că Dragnea și Dăncilă, că Orban și Arafat, că Băsescu și Iohannis,
că s-a stricat vremea…
Ieri a decedat la Paris, în vârstă de 84 de ani,
scriitorul român, refugiatul politic Paul Goma. Din cauză de COVID-19. Altfel,
probabil, nu s-ar fi scris nimic. Sau… mai nimic.
Ar fi și de înțeles, atâta vreme cât vechiul regim
totalitar îi retrăsese cetățenia și-l alungase din țară (nu era român!), iar
celălalt regim, actualul, refuzase să i-o înapoieze (să rămână unde este!).
Bine, eu îi înțeleg și pe ăia, și pe ăia: prea a tras (Paul Goma) cu tunurile
în toți. Nu și-a cunoscut interesul; dacă ar fi acceptat să fie și el un pic mai
prietenos…
Informându-mă și aflând una și alta despre scriitor,
mai urmărind și câte un clip video, mi-am dat seama că, incontestabil, omul
Paul Goma avea coloană! A fost genul acela incomod, al individului care are o
anumită conduită de viață („cele zece porunci”, în general, nerespectate de
creștini sau dharma, atât de prețioasă pentru asiatici) de care se ține, fără a
se accepta compromisuri. În balanța vieții a jucat totul pe o singură carte:
cea a respectului de sine! Ar fi putut accede la funcții importante, ar fi fost
publicat, ar fi câștigat bani și faimă. N-a fost să fie. Verticalitatea l-a
costat toate acestea. Plus câțiva ani de pușcărie și de domiciliu forțat în
Bărăgan.
Singur într-un ocean tulbure sau, mai bine spus, tulburat.
De lașitate, de incompetență, de parvenitism, de răutăți, de trădări…
Opera sa ar putea fi considerată un manifest
politic, atâta vreme cât sursa de inspirație a reprezentat-o propria viață, o
viață de transfug cu care s-a confruntat încă din copilărie, odată cu refugiul
părinților săi din Basarabia în România în urma Pactului Ribbentrop-Molotov și
care l-a urmărit întreaga existență. Mai mult chiar, singur a recunoscut că,
modelul său de a scrie, alegerea subiectelor, tratarea și redarea lor, i-au
fost inspirate de Soljenițîn.
Alungat de colo-colo (din cauza gurii mari care ar
fi făcut mai bine să stea închisă), răzvrătitul a trecut prin toate
experiențele neplăcute posibile. Stau și mă întreb dacă, vreodată, Paul Goma a
avut parte de senin pe cerul vieții sale. I-o fi suflat și lui, vreodată,
vântul din pupa? Din ce-am constatat, a înfruntat multe furtuni. Singur. Cu
vântul în față.
Era firesc ca, în astfel de condiții omul să se
radicalizeze și scriitorul să scrie în consecință.
Am în bibliotecă o singură carte de-a scriitorului:
„Din Calidor”. Închei aici – merg să citesc.
După cum spuneam, ieri, 25 martie 2020, a murit, la
Paris, scriitorul Paul Goma. Din cauză de COVID-19.
26 martie 2020
