CĂLĂTORI PRIN RÂNDUIALA DIVINĂ - Lansare de carte II

Așa cum am mai amintit, pe 12 mai 2017, cu ocazia  sărbătoririi Zilei Naționale a Transplantului, s-a lansat, într-un cadru restrâns (doar medici, pacienți și familiile acestora), și cartea Mariei Timuc, Donator, medic, pacient - CĂLĂTORI PRIN RÂNDUIALA DIVINĂ, editura Dharana, București, 2017. A fost o întâlnire intimă, cu o mare încărcătură emoțională, emoții ce s-au sprijinit unele pe celelalte, potențându-se reciproc.

Librăria „Luceafărul” din București

 Astfel încât, pentru a se evidenția meritul apariției cărții Mariei Timuc, o carte necesară, dorită și, din fericire, bine concepută și scrisă, era imperios necesară o lansare și pentru publicul larg.
Organizator: editura Dharana. Librăria „Luceafărul” din București a oferit un spațiu generos, dar, cu toate acestea, au mai rămas persoane în picioare. Personal, am estimat la vreo sută patruzeci de participanți.
Consider că un atu determinant al prezenței unui public atât de numeros l-au reprezentat personalitățile ce au acceptat invitația scriitoarei de a fi prezente și a-și exprima opiniile despre această nouă apariție editorială. Recunosc, și eu am fost atras ca un magnet de acești magnifici:

Prof. Dr. Irinel Popescu (îmi însușesc și subiectivismul de care aș putea fi scuzat - eminentul Profesor mi-a redat viața prin transplantul efectuat în urmă cu șaisprezece ani), Prof. Dr. Dumitru Constantin Dolcan, scriitorul Lucian Avramescu și preotul duhovnic Gelu Bogdan.
În sală: iubitori de carte, cadre medicale, foști pacienți, dar și iubitori de carte, scriitori  și... câțiva actori, prieteni ai Mariei Timuc, care au și recitat din poeziile scriitoarei.

Se pregătește strategia participării la discuții. Observați panoul ce îndeamnă la donarea de organe.

A fost evident că invitații Mariei Timuc îi sunt și apropiați (de altfel, așa i-a și prezentat: prieteni buni) și, în consecință, nu s-au zgârcit în elogii. Doar că... nu au fost gratuite. Fiecare dintre vorbitori a prezentat cartea din punctul său de vedere (profesional), astfel încât laudele nu s-au repetat și nici nu au picat în derizoriu.

Gata: s-a dat startul

Vorbește Prof. Dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, personaj principal (erou transformat într-un veritabil simbol) i-a mulțumit Mariei pentru faptul că a reușit să redea istoria transplantului de organe (în general), și al celui de ficat (în special), în România, într-o manieră exactă și realistă, evitând înfloriturile gratuite și făcând, prin acest act, un mare serviciu medicinei românești de vârf.

Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan și Prof. Dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan a evidențiat meritele maeștrilor transplantului din România din punctul de vedere al specialistului în neurologie, făcând însă și niște trimiteri sensibile spre... „Inteligența materiei”.

Poetul Lucian Avramescu a felicitat-o pe scriitoare pentru noua sa reușită (una dintre cele mai importante!), felicitându-se pentru faptul că, în urmă cu mai mulți ani, făcând parte din juriul unui important concurs de poezie, i-a acordat premiul de debut. Se pare că a avut mână bună.

Preotul Duhovnic Gelu Bogdan, un apropiat (și sfătuitor de suflet) al marilor medici-eroi, a evocat mai multe momente dificile cu care aceștia s-au confruntat de-a lungul anilor și pe care le-au traversat împreună, medic-paroh-om.

Pentru mine a fost o seară plăcută, petrecută în compania selectă și onorantă a unor mari personalități ale medicinei (de vârf) românești, veritabile simboluri și etaloane. S-au recitat poezii, s-a cântat pe versurile Mariei Timuc și am avut parte și de o intervenție spumoasă a actriței Doina Ghițescu care ne-a mai scos din atmosfera sobră a manifestării literare.
Apoi... rumoare în sală: felicitări, strângeri de mână, scurte interviuri, fotografii, fursecuri, șampanie. Din păcate, nu am reușit să mă apropii de persoane dragi mie și... am plecat. Nu înainte de a le transmite gândurile mele de iubire și recunoștință.

Vitrina librăriei seara, la plecare

Vedeta serii: „CĂLĂTORI PRIN RÂNDUIALA DIVINĂ”

Am ajuns acasă, la Ploiești, seara, într-o bună dispoziție generată de resurse ascunse și greu de definit. Mi-era bine. Țineam în mână un exemplar al cărții, fără autografele dorite. Nu sunt acolo, pe prima pagină, dar eu le simt, le știu locul.

CĂLĂTORI PRIN RÂNDUIALA DIVINĂ - CRONICĂ

 Călători prin rânduiala divină – o carte necesară, o carte dorită, așteptată și, din fericire, ieșită bine!

Ziarista Maria Timuc, autoarea volumului, a avut privilegiul (și inspirația) de a le fi aproape marilor realizatori de transplanturi din România, încă din perioada de pionierat: dr. Mihai Lucan, dr. Radu Deac, dr. Șerban Brădișteanu, dr. Irinel Popescu și, ținând foarte aproape și în tandem cu ei, dr. Dan Tulbure. Se poate spune despre autoare că a fost atinsă de aceeași lumină, căci nu-mi explic altfel spiritul de observație, perseverența, tenacitatea, cunoașterea și recunoașterea în timp real a valorilor și obiectivismul relatării faptelor de care a dat dovadă încă de la început. Și dacă mai era nevoie de o ultimă dovadă, iată și fructul suprem, volumul Călători prin rânduiala divină.

După propriile mărturisiri din primele pagini, într-un debut de primăvară (2 martie 2001), însuși profesorul Irinel Popescu, a lansat provocarea: Ar trebui să scriem o istorie a transplantului. Era doar o idee de moment a maestrului, o sugestie ce merita a fi luată în seamă. A stat ceva timp la dospit. De fapt, mai era loc de fapte, de certitudini și statistici – istoria transplantului chiar atunci se scria. Maria Timuc s-a dovedit a fi o bună înregistratoare a timpului în care fusese invitată să fie parte.

De ce am afirmat că este o carte necesară? Pentru că orice națiune își înregistrează marile fapte, marile realizări, într-o istorie. Iar istoria transplantului în România este una frumoasă din marea istorie a neamului și trebuie să fie cunoscută. Nimic nu iese din nimic.

Doresc să fac o precizare pe care o consider necesară: sunt unul dintre fericiții beneficiari ai unui transplant hepatic. Reușit. Perfect reușit, forțând un pleonasm. Trăiesc și, în acest moment, aștern aceste rânduri de aici, de sus, de pe pământ. Văd soarele, cerul, copacii și calc, calc pământul, nu sunt ascuns de el. Nu sunt oale și ulcele, ci umblu, respir, gândesc și iubesc. Veți fi tentați să spuneți că sunt subiectiv. Da, din punctul meu de vedere se poate spune că sunt subiectiv și nici nu doresc să fiu altfel.

Din această perspectivă (cea mărturisită mai sus), pentru mine, profesorul Irinel Popescu este salvatorul meu, îngerul meu... zeul meu. Însăși mama mea l-a ridicat la acest rang, pentru că i-a salvat puiul! Îl iubesc și-l respect enorm. Pentru ceea ce a făcut ca om de știință pentru medicina românească, în general, pentru ceea ce a făcut pentru mine, ca medic, în special. Din acest motiv, abia îndrăznesc să ridic ochii când ne intersectăm pașii pe holurile Clinicii de Transplant Hepatic Fundeni. Fiți sinceri: câți dintre dumneavoastră ar îndrăzni să-l privească în ochi pe zeu?

Primul mare merit ce i-am găsit cărții Mariei Timuc: ni i-a umanizat pe zei, ni i-a apropiat. Fac o similitudine ce mi-o asum: Domnul Iisus, pentru a fi acceptat, ascultat și urmat, ni S-a prezentat nouă, oamenilor, ca OM. Meditați un pic: ce s-ar fi întâmplat dacă Fiul lui Dumnezeu S-ar fi manifestat sub forma unui fulger, sau foc, sau?... Toți ar fi fugit îngroziți.

Datorită subiectivismului firesc al nostru, al celor transplantați, i-am ridicat pe acești salvatori la rang de zei, iar Maria Timuc a avut meritul de a ni-i fi redat ca oameni. I-a coborât de pe piedestal, fără a le diminua din aură. Oameni ca toți oamenii, cu dorințele (și ambițiile) lor de a performa, cu eșecurile înregistrate, cu suferințele și trădările proprii tagmei.

Mereu am fost conștient că viața mea continuă datorită dorinței de a cunoaște și a se autodepăși a profesorului Irinel Popescu, dar niciun moment nu am bănuit la câte încercări a fost supus înainte de a fi încoronat. Mulțumesc, Maria Timuc, că mi l-ai revelat pe omul Irinel Popescu, cel ce avea să devină, alături de Profesorul Dan Tulbure, ultima icoană recunoscută de către mama mea!

Toți acești mari slujitori ai medicinei românești și ai oamenilor sunt eroii cărții: Prof. Dr. Mihai Lucan, Prof. Dr. Șerban Brădișteanu, Prof. Dr. Radu Deac, Prof. Dr. Irinel Popescu și Prof. Dr. Dan Tulbure. (De asemenea, autoarea a acordat spațiul necesar scoaterii în evidență a meritelor doctorului Alexandru Bucur, fostul director al Spitalului de Urgență Floreasca, minte luminată, cel care a asigurat cadrul necesar efectuării primului transplant de inimă de către doctorul Brădișteanu și a creat primele condiții de prelevare de organe din România.) Se plimbă prin carte și-și spun poveștile. Toți au fost supuși unor încercări grele și au avut evoluții similare. Toți au performat la cele mai înalte standarde. Păi, ce standard mai clar decât redarea vieții s-ar putea concepe pentru un medic? Acești eroi sunt veritabile exemple prin dorința lor de cunoaștere și autodepășire, prin perseverență și tenacitate, prin inteligență, prin rezistență la grelele încercări, prin faptul că nu s-au umflat în pene, ci și-au recunoscut limitele și au rămas umili în fața Celui ce i-a hărăzit. Aici văd al doilea mare merit al cărții: prin pana Mariei Timuc ne-au fost prezentate niște caractere, adevărate modele de urmat.

Al treilea merit al autoarei: nu a prezentat (cu surle și trâmbițe) doar reușitele, omițând, cu bună știință, eșecurile. Era atât de simplu să arate doar partea frumoasă a istoriei – în definitiv, la ora actuală trăiesc aproximativ 700 de oameni, doar în urma transplanturilor de ficat! Peste 2000 trăiesc datorită transplanturilor de rinichi, alte câteva zeci au primit o nouă șansă la viață datorită unei noi inimi primite la momentul potrivit. Ce tablou idilic!

Dar: foarte mulți oameni s-au pierdut în așteptarea unui organ compatibil și care, pentru ei... n-a apărut niciodată! Alții – și aceasta este cea mai mare tragedie a medicilor-eroi – au decedat pe masa de operație sau la puțin timp după ce s-au trezit. Da, au fost și morți. Eșecuri ale căror cauze au fost prezentate detaliat în carte. Niciun început nu este ușor, nicio luptă nu se câștigă fără sacrificii.

Romanul (putem să-i spunem și așa) urmărește, în paralel, destinele medicilor sus numiți, pe de o parte și a lui Marius Maxim, unul dintre transplantați, folosit ca simbol al personajului colectiv, mulțimea beneficiarilor de transplant din România, pe de alta. Și Marius Maxim, ca și renumiții medici, pornesc în viață cu dorințe și ambiții asemănătoare: aceea de a performa la cele mai înalte standarde în meseriile lor. Visul lui Marius, ofițer de carieră, era acela de a ajunge general. Doar astfel, considera el că se poate împlini profesional. Patriot, îi plăcea disciplina militară, era riguros în tot ceea ce făcea și pretențios atât cu sine însuși, cât și cu subalternii săi. A urcat, pe merit, treptele ierarhiei militare și a ajuns foarte aproape de împlinirea visului său: obținerea treselor de general. Doar că la el... destinul a vrut altfel.

Fragment din testamentul lui Marius Maxim, scris în momentul în care a aflat că aripile i-au fost frânte de o boală necruțătoare și reprodus în carte: În filozofia mea de viață, ce trebuie să dăinuie de la un om e memoria sa. Oamenii puternici intră în istorie. ...când, din copilărie dorești a-ți sluji nația în chip aparte, nu aceasta e singura filozofie? Am avut neșansa să nu fiu geniu. Mi-ar fi plăcut să trăiesc mizer, trudind la idealuri a căror noimă s-ar fi arătat mulțimii în secole. Căci, ce e geniul, dacă nu UN CĂLĂTOR PRIN RÂNDUIALA SUBLIMĂ, or un ghimpe în coasta regulii comune?

Călător prin rânduiala divină – inspirat titlu sugerat autoarei de filozofia lui Marius Maxim.

Marius Maxim – durerea unui suflet convins de potențialul său creator, dar, din păcate, rămas neîmplinit.

Maria Timuc i-a înțeles perfect destinul și l-a alăturat, într-un mod fericit, celorlalte. În definitiv, până la un punct, evoluțiile profesionale au coincis. De fapt, dacă observăm mai în detaliu faptele relatate, și eroii-medici au cunoscut momente de grea cumpănă. Pentru ei, însă, Creatorul a avut sarcini concrete aici, pe Pământ, în acest timp și... le-a acordat un surplus de șansă. Cu siguranță, nici Marius nu o duce rău Acolo, Sus, ținând cont de calitățile și de frumusețea sufletului său.

În partea a doua a cărții personajul colectiv devine ceva mai... concret, mai palpabil, prin mesajele transmise de câțiva dintre cei transplantați sau prin scurte interviuri acordate autoarei. Luăm astfel cunoștință de dramele trăite de cealaltă parte, cea a celor condamnți la moarte înainte de vreme. Câți pacienți aflați în stadiul final al bolii, tot atâtea familii distruse de perspectiva pierderii unei ființe dragi. Din fericire, toți aceștia au depășit de multă vreme pragul disperării și acum se bucură de o viață normală alături de cei dragi. Muncesc, nasc copii, îi cresc... TRĂIESC!

Mai apare un personaj important în carte: autoarea însăși, prin fragmentele de jurnal incluse între capitole. Trăitoare sensibilă și martoră implicată a marilor evenimente descrise, a așternut, de fiecare dată, în jurnalul propriu, simțirile momentului.

Fragment din jurnalul autoarei: Nu oricând și nu oriunde s-a născut și a trăit Hristos. Tot așa, nu oricând și nu în orice timpuri se nasc doctori geniali, inventatori și oameni care se jerfesc pentru ceilalți. Ei ne fac cu adevărat bogați, căci ne transmit, fără să știm și fără să avem habar de aceasta, lumina lui Dumnezeu și calea către aflarea și înțelegerea divinității.

Și încă: Eroii nu devin niciodată, căci ei sunt eroi. În tăcere, în turnurile lor de fildeș, construiesc cea mai frumoasă operă a lui Dumnezeu, iubirea. Eroii sunt tăcuți și, în tăcerea lor, primesc crucea suferinței cu râvna și cu puterea lui Hristos. În acest amestec de uman și de divin, în bucurie și-n suferință este viața exemplară, modelul și victoria omului.

Un volum necesar, un volum reparator, un volum ce poate naște emulații.

Lansarea cărții Mariei Timuc a avut loc pe 12 mai 2017, la Biblioteca Academiei Române, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a Transplantului.

A fost o întâlnire intimă (putem s-o numim și astfel) între oamenii salvați prin intermediul unui transplant și salvatorii lor, minunații și inimoșii medici: Prof. Dr. Irinel Popescu de la Spitalul Clinic Fundeni, Prof. Dr. Mihai Lucan de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj, Prof. Dr. Radu Deac de la Clinica de Chirurgie Vasculară din Cluj și Dr. Victor Zota, coordonator al Programului Național de Transplant. De asemenea, a fost prezent și Ministrul Sănătății, Florian Bodog, care și-a declarat sprijinul total activității de transplant în România. 

P.S. O nouă lansare a cărții (pentru publicul larg) va avea loc pe data de 29 mai 2017, ora 18.30, la librăria Luceafărul din București. Prof. Dr. Irinel Popescu și-a anunțat intenția de a participa la eveniment.

Revista A.S.L.R.Q. - nr. 8

http://www.aslrq.ro/ASLRQ_ fichiers/revista.htm

A apărut numărul 8 al Revistei Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec. 
Ca de obicei, ni se propun texte literare inedite, atât din poezie, cât și din proză, critică literară și eseuri. 
De remarcat lista evenimentelor ASLRQ din 1989. Personalități marcante ale culturii românești au participat la diferite manifestări organizate sub egida ASLRQ.

MESAJ CĂTRE ULTIMUL OM DE PE PĂMÂNT

Prietenul meu de dincolo de oameni, poetul și criticul Ionuț Caragea, mi-a semnalat în urmă cu două zile apariția ultimului său volum de versuri: Mesaj către ultimul om de pe Pământ.

http://ionutcaragea.ro/poezie_files/mesaj.htm

În primul rând, mi-a atras atenția titlul volumului care, pot spune că m-a șocat. Pentru că promitea o perspectivă aparte a așezării poetului în raport cu lumea, cu creația, o viziune cel puțin interesantă.
Nu am pus niciun moment la îndoială primul gând ce mi-a venit: poetul, în rolul penultimei persoane de pe Pământ, poartă un dialog (probabil, filosofic) cu ultima persoană de pe Pământ. Dar dacă, m-am întrebat în secunda doi, poetul se așează în ambele ipostaze și are loc, de fapt, un dialog cu propriul sine? Ce poate să-și spună sieși, poetul? La ce energii se și ne conectează, pentru a revela ceea ce, de regulă, rămâne definitiv ascuns neautorizaților?

Am început să citesc. Și, fără niciun efort, poetul m-a purtat în lumea lui și m-a provocat să devin unul dintre cele două personaje: penultimul sau ultimul om de pe Pământ - la alegere. Sunt convins: doar așa poate fi citit omul și înțeleasă poezia lui. Cât de mult mi-aș dori să văd și eu la fel de bine!

un poem pe care-l va citi
ultimul om de pe Pământ
la revărsatul zorilor
și va spune
îți mulțumesc ție
poet al unei generații de orbi
că n-ai renuțat
să visezi la nemurire...
(Poemul meu de azi)

dar dacă mesajul meu 
către ultimul om de pe Pământ
este, de fapt,un răgaz de respirație divină
care mi-a fost oferit
înainte de a mă întoarce
la mine însumi?
(Mesaj către ultimul om de pe Pământ)

Îmi este greu să fac comentarii. Nu am calitatea. Eu, muritorul, sunt aici - Poetul este Acolo! De ce folosesc majuscula? Deoarece, cu siguranță, Creatorul nu regretă harul ce i-a dăruit. Probabil că, atunci când, pentru a-i da viață și a suflat asupră-i, i-a grăit astfel:
 - Omule, ție îți dau harul vorbelor meșteșugite - aștept să Mă surprinzi!
Dumnezeu a tăcut. Cerul s-a deschis și s-a închis la loc. Pe o rază invizibilă de lumină harul a coborât în trupul potrivit și... s-a născut Poetul. Om din trup de om, cu plânsetele de rigoare.
Cum și-a folosit harul Poetul, putem să ne dăm seama aplecându-ne asupra volumului de față. A acestuia și a tuturor celorlalte opere oferite Hărăzitorului până acum. Trebuie să recunoaștem: datoria este mare!
Acum, sincer să fiu, nu pot să enunț eu, un anonim, cât de înaltă este ștacheta Omniprezentului. Ceva îmi este foarte clar însă: Poetul și-a dat seama de cât de nobila îi este vița, are clare reperele estetice și, adeseori, dialoghează direct și cuviincios cu Cel ce l-a hărăzit.
În dialogul dintre ultimul și penultimul om, adeseori, invizibilă, se întrepătrunde întreaga mulțime - martori muți - a muritorilor ce s-au perindat pe planetă, oameni cărora - recunoaște Poetul, ca ultim registrator - în graba sa de la ultima întoarcere pe Pământ, le-a uitat numele. Și mai îndrăznesc o afirmație: se simte permanent prezența Tatălui.
Toate fericirile, toaste angoasele Poetului (un ales în adevăratul sens al cuvântului) sunt un cumul al tuturor fericirilor și angoaselor celor cărora, neglijent, le-a uitat numele.
Fiecare poem este o întrebare, o încercare de răspuns sau un mesaj subliminal.

Poemul meu de azi

şi această zi va trece

o zi ca oricare alta în care

poate cel mai bun lucru

a fost un poem despre viaţă

pe care l-am scris în ciuda

tuturor previziunilor sumbre

despre timp şi distrugere

un poem ca un cântec suav

lângă zidurile cetăţii adormite

transmis din generaţie în generaţie

de copacii bătrâni

prin foşnetul frunzelor

un poem ca un râu

obosit de atâta goană prin defileuri carstice

odihnindu-se sub pletoasele sălcii

care-i spun, printre lacrimi

povestea lor tristă de sfânta sărbătoare

când le-au fost rupte crengile

un poem ca un soare

care se ascunde după turla bisericii

când pot privi oraşul în toată

splendoarea sa

un poem ca un Dumnezeu

care scoate stelele din jobenul nopţii

cu mâna lui nevăzută

şi le aruncă în calea dorinţelor mele

iar eu nu mai trebuie să sufăr

de blând-ucigătoarea plictiseală

un poem pe care-l va citi

ultimul om de pe Pământ

la revărsatul zorilor

şi va spune

îţi mulţumesc ţie

poet al unei generaţii de orbi

că n-ai renunţat

să visezi la nemurire

îţi mulţumesc că ai fost

atât de legat de viaţă

prin cuvânt

şi în tăcerea ta

când alţii profanau

templele sacre ale sufletului

ai scris poeme de iubire

îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat

să mă prăbuşesc în mine

şi mi-ai dat puterea să înfrunt

cu pieptul dezgolit

şi pletele în vânt

a p o c a l i p s a

Mesaj către ultimul om de pe Pământ

aş vrea să trăiesc atâta cât

să ajung penultimul om de pe Pământ

şi să-l salvez de la gândul

ispititor al nimicniciei

pe ultimul om de pe Pământ

să-i citesc din cărţile mele de poezie

tot ce alţii nu au vrut să audă

dar dacă eu sunt şi ultimul

şi penultimul om de pe Pământ

iar pace veşnică nu va fi până când

unul dintre noi nu-l va convinge

pe celălalt că există

sau că nu există

nemurire?

dar dacă mesajul meu

către ultimul om de pe Pământ

este, de fapt, un răgaz de respiraţie divină

care mi-a fost oferit

înainte de a mă întoarce

la mine însumi?

Diamante

pe scoarţa mea cerebrală

Dumnezeu a sădit gândurile

care au devenit cuvinte

dar câteva gânduri

au căzut în adâncul

circumvoluţiilor

sub greutatea

celorlalte cuvinte

şi a durerilor zilnice

au devenit diamante

pe care le extrag

cu forcepsul

inspiraţiei

Ultimul poem face lumină. Poetul, ultimul om de pe Pământ,  își asumă misiunea (autorizat fiind) reprezentării tuturor confraților, frați cu toții/întru iubire/sacrificați/ca orice oștire/care se luptă până la moarte/pentru veșnicia lor/dintr-o carte.
Cartea vieții, un fel de Biblie a poeților, ceva atât de sfânt, încât poți jura cu mâna pe ea, este cartea cu care Poetul se va prezenta în fața Judecătorului (Cel ce i-a dăruit harul) dacă, bineînțeles, va scăpa de infern și de câini. De infern... ține de Poet: va scăpa, dacă nu are scrijelate semne prea adânci pe răbojul greșelilor. Cu câinii e mai greu. Sunt prea mulți.

Cartea vieţii

nu te cunosc

nu te-am văzut niciodată

dar versul tău

îmi readuce în inimă

lumea toată

chiar dacă sunt

ultimul om de pe Pământ

îmi amintesc acum orice cuvânt

pe care înaintaşii l-au spus

precum le-a fost

dictat de sus

fraţi cu toţii

întru iubire

sacrificaţi

ca orice oştire

care se luptă până la moarte

pentru veşnicia lor

dintr-o carte

cartea aceasta

o voi ţine în mâini

dacă voi scăpa de infern

şi de câini

Volumul a apărut la Editura Fides din Iași, 2017, cu o prefață semnată de Maria-Ana Tupan.

Asociația Scriitorilor de Limba Română din Quebec - A.S.L.R.Q.

http://www.aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/revista.htm


Dragi prieteni, am avut bucuria să mă regăsesc în numărul 7 al revistei Asociației Scriitorilor de Limba Română din Quebec (A.S.L.R.Q.) cu capitolul 3 - Am vrut să zbor!... - din romanul autobiografic Marea Visăreală.

Dacă veți avea curiozitatea și veți da clic pe link-ul de mai sus, vă veți putea bucura spiritul cu lecturi atractive (cel puțin!) ale operelor unor autori români remarcabili.

Vă urez să aveți parte de o zi minunată în compania operelor scriitorilor români pe care-i veți găsi în numărul 7 al revistei A.S.L.R.Q.!

ERA METAMODERNĂ

Dragi prieteni, o veste bună: Era MetaModernă poate fi achiziționată și în format electronic accesând unul dintre următoarele link-uri: 

http://www.imaginastore.com/ro/

http://editura-virtuala.ro/ro/,

http://www.elefant.ro/ebooks/id/-338758.html

Cartea este bine realizată, profesional, iar prețul de vânzare este unul cât se poate de accesibil: până în 10 lei!

Vă doresc lectură plăcută și... zbor lin prin ușile deschise spre un nou tip de cunoaștere. Doar atât deconspir; în rest, găsiți-vă singuri răspunsurile și... adevărurile!

P.S. Coperta prezentată este a uneia dintre edițiile tipărite în limba engleză.

ERA METAMODERNĂ

http://erametamoderna.webs.com/

Dragi prieteni cititori, iubitori ai cuvântului bine scris, vă recomand o carte ce poate deveni de căpătâi pentru mulți dintre voi. Cartea, în curs de apariție în librării, se adresează celor ce nu sunt mulțumiți de răspunsurile primite la întrebările fundamentale ce au avut curajul să-și pună de-a lungul vieții. Nici familia, nici școala, nici biserica, nici societatea în care s-au născut nu le-au dat răspunsuri satisfăcătoare. Acestui gen de cititor i se adresează cartea, prin vocea autorizată a celui mai mare înțelept al timpurilor moderne, SHRI MATAJI NIRMALA DEVI. Pentru a da credibilitate ultimei mele afirmații, doar atât mai spun: SHRI MATAJI a fost recunoscută ca o mare personalitate spirituală de către cei mai importanți lideri politici și spirituali din ultimii patruzeci de ani. Și încă: SHRI MATAJI s-a format, în copilărie, la școala lui Mahatma Gandhi, a fost unul din copiii-discipoli ai făuritorului Indiei moderne.
Pentru a vă trezi curiozitatea, pentru a afla dinainte la ce (răspunsuri) vă puteți aștepta prin lecturarea cărții, găsiți mai jos prefața. Și capitolele ce tratează câteva dintre problemele fundamentale ale lumii:

Capitolul 1    MODERNISM Şl RAŢIUNE

Capitolul 2    LIBERTATEA DE A ALEGE

Capitolul 3    DEMOCRAŢIA

Capitolul 4    RASISMUL 

Capitolul 5    CULTURA DIN OCCIDENT

Capitolul 6    RELIGIILE 

Capitolul 7    PACEA.

Capitolul 8    PACEA MONDIALĂ

Capitolul 9    EVOLUŢIA

Capitolul10   MESAJUL METAȘTIINȚEI

Capitolul11   SISTEMUL SUBTIL.

PREFAŢĂ

      La drept vorbind, nu am dorit să scriu o carte de acest fel. Sunt un om care trăieşte în bucuria deplină a Divinului. Aceasta este bucuria atotpătrunzătoare a iubirii divine şi dorinţa mea a fost ca ea să se trezească în toate fiinţele umane. Am observat că, mai ales în Occident, există mulţi căutători ai adevărului absolut, dar şi numeroşi oameni de ştiinţă care au scris cărţi voluminoase despre conştiinţă şi despre cunoaştere. Se pot face liste întregi cu ele, dar absolut toate aceste cărţi nu sunt decât plicticoase şi obositoare, deoarece nu conţin nici un fel de cunoaştere a adevărului ultim. Nu vreau să-i critic; la urma urmei, ei au realizat cercetarea cu bună credinţă. Dar de ce să refuzăm dreptul la existenţă şi noii descoperiri care tocmai a avut loc? De ce să nu ne străduim să privim, cu umilinţă, dincolo de mentalul care oferă numai o inteligenţă convenţională?

îmi este foarte greu să scriu despre problemele vieţii occi­dentale, care poate fi asemănată cu un copac dezvoltat numai la exterior. Acum a venit momentul să ajungem la rădăcinile sale, pen­tru a-l face să crească şi în interior, căci numai dacă pătrundem in profunzime putem descoperi care sunt problemele civilizaţiei occi­dentale.

         Această carte este destinată în special occidentalilor, dar, din păcate, eu nu am studiat nici o limbă vorbită în occident Engleza a constituit una dintre binecuvântările acordate Indiei de către englezi pe vremea când ne guvernau ţara. Dar şi acolo, din neferi­cire, mi-am făcut studiile într-o şcoală cu predare în limba maternă şi, ulterior, la o facultate de medicină unde nici nu se pomenea de învăţarea limbii engleze, devenită astăzi, în special în Vest, univer­sal acceptată.

Cartea nu îşi propune câtuşi de puţin să folosească un limbaj înflorat sau să afirme un talent literar. Ea este pur şi simplu o expunere directă a faptelor pe care le cunosc şi pe care doresc să le fac cunoscute lumii occidentale. In consecinţă, aş recomanda citi­torilor să nu-şi irosească vremea căutând defecte englezei mele deoarece nu este limba mea maternă şi nici nu am studiat-o vreo­dată. Din nefericire, nu am putut să pun pe altcineva să se ocupe de redactare, deoarece cartea trebuia să fie scrisă de mine, per­sonal.

    Partea cea mai dificilă este aceea de a convinge o fiinţă umană că, din întreaga creaţie, ea este cea mai evoluată şi că este capabilă să devină o personalitate plină de har, un Înger plin de pace şi frumuseţe. A-i vorbi despre problemele vremurilor modeme nu este o metodă prea bună prin care să o poţi convinge de ceea ce sunt fiinţele umane cu adevărat. Omenirea a suferit o descom­punere atât de gravă, sistemul de valori s-a degradat pînă acolo încît am considerat că, dacă nu merg până la rădăcina problemelor, nu va fi deloc uşor să le explic oamenilor de ce trebuie să îşi sfărâme cătuşele pentru a evolua şi a se înălţa. Trebuie să vorbim fără ocolişuri despre natura problemelor şi despre rezolvarea lor reală.

    Trebuie să recunoaştem deschis că pacea nu există nici înăuntrul fiinţelor umane, nici în afara lor. Atât cei săraci cât şi cei bogaţi sunt deopotrivă de nefericiţi. Peste tot, oamenii caută o ieşire fără să o găsească. Intelectul poate să rezolve, la un nivel artificial, anumite chestiuni legate de situaţiile de criză. Dar, în vreme ce unele probleme îşi găsesc rezolvarea, îşi fac apariţia altele. Adevărata soluţie nu rezidă în contextul material din afara fiinţelor umane, ci se află în interiorul acestora din urmă.             Vindecarea auten­tică şi de durată a maladiilor prezentului se poate obţine numai prin transformarea interioară şi colectivă a oamenilor. Acest lucru nu constituie o imposibilitate. De fapt, el s-a şi petrecut. Există mai multe mii de persoane care au atins deja această stare. Realitatea transformării interioare. în proporţie de masă, a fiinţelor omeneşti prin intermediul Realizării Sinelui constituie descoperirea cea mai revoluţionară a epocii actuale. Numai că, până la ora actuală, foarte puţine guverne au acceptat această descoperire, îndeosebi în America. Anglia, Franţa, Italia şi Germania. Papa, despre care se afirmă că este in fruntea religiei, ii întîlneşte pe toţi falşii guru, dar pe mine nu vrea nici să mă întâlnească şi nici să-mi vorbească, deşi l-am cunoscut înainte de a fi ales papă. Aceasta nu este sarcina mea sau preocuparea mea, ci reprezintă o dorinţă spontană a Divinităţii, ca descoperirea de care vorbeam să capete o amploare maximă, astfel încît fiinţele umane să se înalţe la un nivel superior de conştiinţă, prin care să-şi poată da seama de ceea ce sunt, aşa încît să se aprecieze la justa valoare şi să se respecte aşa cum se cuvine.

    Pentru mine, fiinţele umane sunt asemenea unor zeităţi ce se află încă sub formă de statui împietrite, dar care pot fi transformate în îngeri, prin trezirea energiei Kundalini. Am speranţa că această carte nu va jigni pe nimeni. Dimpotrivă, sper să aduc cît mai mulţi oameni la marea lucrare a Sahaja Yoga prin care ei să atingă punc­tul culminant al evoluţiei. Va trebui să folosesc şi puţin umor, pentru că sunt o persoană căreia îi place să glumească şi văd şi partea hazlie a întâmplărilor pe care oamenii le iau câteodată foarte în serios.

     Este tare greu pentru o Mamă să vorbească despre defectele copiilor ei, dar dacă acestea nu sunt dezvăluite, nu cred că ei pot să se desăvârşească şi să atingă ţelul lor suprem care este Realizarea Sinelui. Aşa că aş dori să vă rog să nu vă supăraţi pe mine, ci să înţelegeţi că am scris această carte fiind cuprinsă de o imensă dragoste şi compasiune, că am întreprins acest demers de dragul oamenilor, cu puţinele mele cunoştinţe de limbă engleză, cu restrânsa documentaţie pe care o cunosc şi cu stilul literar pe care am fost capabilă să-l adopt.

 

Dacă doriți să aveți acces la întregul conținut, folosiți link-ul de la început.

ASOCIAȚIA SCRIITORILOR DE LIMBĂ ROMÂNĂ DIN QUEBEC

Dragi prieteni, tocmai am fost anunțat că a apărut numărul 5 al revistei Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, în care am avut bucuria să mă regăsesc și eu cu un fragment (capitolul 1) din ultima mea carte, „Marea Visăreală”. 

Iată link-ul paginei revistei: http://www.aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/revista.htm. 

Chiar vă sfătuiesc să-l deschideți și să lecturați câte ceva din propunerile revistei. Nu de alta, dar sunt publicați scriitori români și nu este rău deloc să ne cunoaștem valorile, chiar dacă - sau, mai ales - majoritatea locuiesc departe de țara natală.
Lectură plăcută, dragi prieteni!