CONSTANTIN FROSIN...

Profesorul universitar, poetul și traducătorul Constantin FROSIN

Chiar dacă școala, inclusiv studiile universitare le-am făcut la Galați, din nefericire, drumurile nu mi s-au intersectat niciodată cu cele ale profesorului universitar Constantin Frosin. A trebuit să ajung la maturitate deplină pentru a-l cunoaște - după fapte/realizări și faimă - pe marele scriitor și traducător și a-l prețui. Nu doresc să încerc să-i scot în evidență performanțele, deoarece, articolul pe care-l voi reproduce în continuare - scris, din păcate, cu ocazia plecării la Ceruri a poetului - conține toate aceste informații. 

Știam de multă vreme că este suferind, dar trăiam cu speranța că, între timp, sănătatea i s-a ameliorat. Dar... nu întotdeauna dorințele noastre concordă cu cele ale Divinului. Prin urmare, trebuie să-L ascultăm și să-L credem.

Articolul semnat de Thomas Csinta, Chief editor J-B, în „Jurnalul Bucureștiului” din 12.10.2020:

  
 Dragi cetățeni ai României,

O știre dureroasă în plină noapte mă anunță că a plecat dintre noi la Dumnezeu, după o lungă suferință cauzată de o boală incurabilă, unul dintre titanii culturii române, extraordinarul meu prieten care a fost profesorul universitar doctor Constantin Frosin.

Poet şi traducător, eseist şi publicist, parcurgând toate treptele universitare până la profesor şi decan, la Universitatea Danubius din Galaţi, Constantin Frosin a dezvoltat totodată și o intensă muncă de strălucit traducător în spaţiul poetic românesc şi francez.

Era membru al Uniunii Scriitorilor din România (2000), el este, totodată, membru al diferitor alte (multe) reputate societăţi din ţară, dar mai ales al unor prestigioase societăţi literare din Franţa (SPAF – Societatea Poeţilor şi Artiştilor Franţei; SPF – Societatea Poeţilor Francezi/Société des Poètes de France), din Francofonie, în general (ADELF-Asociaţia Scriitorilor de Expresie Franceză/Association des Ecrivains d’Expression Française; al Academiei Francofone, ori al unor organisme internaţionale (Academia Internaţională din Luteţia, Academia Europeană) ş. a. Aceste demnităţi, pe care nu le-am mai întâlnit recent la niciun alt scriitor român, vorbesc de la sine despre prestigiul atins de domnia sa.

Numeroasele premii şi medalii deţinute așa cum sunt Premiul şi Medalia Parlamentului European (,,Trophée Gerner”, 1995, Strasbourg); Marele Premiu al Academiei Francofone (1999), Medalia de Aur a Academiei Internaţionale din Luteţia (1999), Marele Premiu pentru Literatură al Institutului Italian de Cultură şi al revistei Nouvelle Lettere (1998), Medalia de aur a Meritului si Devotamentului Francez (2009), Medalia de Aur a Renaşterii Franceze (2012) etc., vin să confirme recunoaşterile sale în plan european şi evident și în cel naţional. Ofiţer al Ordinului naţional francez al Artelor şi Literelor (2009), Cavaler al Ordinului francez al Artelor şi Literelor (2000), Ofiţer al Ordinului naţional francez al Laurilor Academici (2004), expert în problemele Francofoniei, membru al Academiei Francofone (din 1991), el este inclus în ,,Who’s Who in France”, în ,,Anuarul Personalităţilor din Francofonie: Le Richelieu” ş. a.

Pentru mine însă cea mai semnificativă calitate a sa era aceea de a fi fost unul dintre foarte rarii mei prieteni adevărați. Astăzi el nu mai este, dar prietenia lui mă va urmări toată viața! Drum bun printre luceferi, dragul meu, Dumnezeu să te aibă în paza lui și să-ți țină țărâna ușoară! „Cherchez des mots qui disent quelque chose où vous cherchez des gens qui ne disent rien et trouvez des mots qui peuvent dire quelque chose où vous trouvez des gens qui ne peuvent plus rien dire?” (Erich Fried). Vous cherchez quelque chose ou quelqu′un que vous ne trouvez pas!

CÂND VINE ÎNGERUL

Am ajuns la înţelegerea că oamenii aleşi – mă refer la cei cu misiuni divine pe Pământ – mandataţi direct de către Dumnezeu, au parte de o viaţă dramatică, spectaculoasă în comparaţie cu noi, ceilalţi, muritorii de rând, furnicile truditoare şi care, totuşi, asigurăm farmecul vieţii. Mai mult decât atât, cred că aleşii, în îndeplinirea sarcinilor lor, primesc permanent ajutor, uneori nemijlocit, chiar de la trimişii speciali ai Creatorului. În ideea aceasta doresc să relatez o poveste pe care am auzit-o de curând şi pe care am crezut-o în întregime, depăşindu-mi, astfel, condiţionările mentale. Povestea, de o frumuseţe hiperbolizantă, m-a transformat la final în copilul ai cărui ochi strălucesc la vederea uriaşului tort şi, asemenea relaţiei lui cu bunicul, mi-am îmbrăţişat interlocutorul, într-o efuziune de dragoste spontană şi pură. Poate şi pentru a-mi ascunde tulburarea sufletului, dar şi lacrimile ce nu mai puteau fi controlate în explozia de bucurie ce mă invadase...

            Povestea:

În timpurile din urmă, nu foarte îndepărtate, un om, un suflet ardea în interior din dorinţa de a se întoarce în ţara natală. Era mistuit de dorul meleagurilor în care deschisese ochii, tânjea după îmbrăţişarea mamei şi forţa proteguitoare a tatălui. Voia să audă şi să-şi vorbească din nou limba moştenită de la iluştrii strămoşi. Tot ce-i fusese oferit şi obţinuse prin naştere îi era interzis prin legile oamenilor. Se născuse liber, dar vremurile îl transformaseră într-un paria în patria sa. El însă, asemenea fiului rătăcitor, a luat hotărârea de a înfrunta orice risc, de orice natură şi de a reveni acasă, în ţara lui natală, în Iran.

            Din această clipă, în poveste, eu am avut revelaţia jocului divin. Şi-a sunat tatăl şi şi-a anunţat decizia. Acesta, frământat de aceeaşi grijă şi dor pentru fiul său, l-a întrebat: - Eşti sigur că asta vrei? La răspunsul afirmativ şi ferm  al  fiului, tatăl  a  spus: - Bine, s-o facem! Din acest moment toate energiile pozitive, dar şi cele negative, s-au declanşat. S-au întâlnit în Turcia. După mulţii ani de exil ai fiului şi suferinţele mocnite ale tuturor, s-au întâlnit, în fine! S-au declanşat emoţiile, s-au exprimat sentimentele, s-a manifestat iubirea, dar... nu era suficient: fiul voia acasă. Tatăl a propus să traverseze toţi, împreună, munţii. Ştia de existenţa unui traseu frecventat de transfugi, erau călăuze calificate şi verificate, dar fiul, prea obosit să aştepte şi mânat încă de entuziasmul neadormit al vârstei, a luat decizia să treacă prin vamă folosind un paşaport fals. Tatăl său l-a întrebat din nou: - Eşti sigur că asta vrei?/ - Vreau mai repede acasă, tată! Raţiunea nu-l putea clinti. Au acţionat în consecinţă şi au închiriat o maşină: părinţii, în faţă, cu Jeep-ul lor, iar el, cu cea închiriată, în urmă. În această ordine au intrat în vama turcească şi, fără incidente, la fel au şi părăsit-o. Vameşii turci i-au pus viza şi i-au urat Drum bun! A fost o urare ce a funcţionat divin!

          Când vorbim despre divin, nu trebuie să ne aşteptăm niciodată la ceva simplu, dar nici complicat, la ceva imediat sau întârziat. Aceasta, deoarece criteriile sunt altele decât cele lumeşti, timpul altfel se măsoară, iar subiecţii sunt doar nişte mesageri sau făptuitori prin graţie stabilită de Sus.

            În vama iraniană s-a întâmplat... inevitabilul. Ofiţerii au observat că paşaportul era fals. Şi l-au reţinut pe vinovat. Şi au anunţat imediat securitatea naţională de la Teheran, cerând un ofiţer pentru preluarea arestatului. Totul s-a întâmplat înfiorător de natural, de rece, sec: în virtutea legilor statului (vina era imensă), un infractor periculos, un trădător de ţară fusese descoperit şi capturat. Părinţii îşi frângeau neputincioşi mâinile în interiorul ţării după care tânjea fiul, iar infractorul îşi aştepta speriat derularea destinului. Acesta s-a derulat: după circa trei ore, în curtea arestului a oprit un Jeep din care, fără grabă, dar cu greutate, a coborât un... dulap de doi metri care, cu un mers apăsat şi legănat, s-a oprit în uşă şi, cu o voce gravă, de înmormântare, a întrebat uitându-se spre victimă: - El este trădătorul? Chiar dacă ai fi fost fără greşeală, şi tot te-ar fi furnicat dacă te aflai în atenţia huidumei. Şi-a prezentat legitimaţia de colonel în serviciul de informaţii şi a cerut actele de constatare ale gravei infracţiuni.

            Niciodată nu vom reuşi să vedem oamenii, lucrurile, fenomenele în lumina lor reală, dacă aceasta nu ni se va permite.

            - Nu văd niciun trădător aici! – spuse, distrugând toate documentele prezentate, inclusiv paşaportul fals.

            - Domnule colonel, ce faceţi? Aţi distrus dovezile! Noi am anunţat deja autorităţile guvernamentale! Nu putem să-l predăm fără documente: este un individ periculos!

            - Eu sunt cel mai mare în grad aici, aşa că eu decid! Vă semnez documentele de predare şi îl iau pe răspunderea mea.               

            Duritatea intervenţiei, gabaritul şi funcţia dulapului i-a îmblânzit pe ofiţeri: au emis noi documente de predare, acesta a semnat tot ce i s-a prezentat, şi-a pus cazmaua (mâna) pe neajutoratul vinovat şi, hotărât, l-a mânat spre maşină. A demarat la fel de decis precum se observau urmele de frână de la sosire.

            Urmează partea fantastică:

            - Unde doreai să ajungi? – l-a întrebat arătarea aceea fioroasă, cu o voce, dintr-o dată, umană şi caldă.

            Orice urmă de teamă, teama aceea înfricoşătoare determinată de neputinţa de a-ţi fi propriul tău stăpân, dispăru. Gheaţa, ce-i strânsese ca un cleşte inima, determinând un puls nebun prin toate vasele de sânge, se topi. Fără nicio urmă de prudenţă, mărturisi de bunăvoie totul: cum se numeşte, de ce se fereşte de autorităţi, unde-l aşteaptă părinţii.

            - Părinţii mei mă aşteaptă la hotelul X din prima localitate de aici.

            - Să mergem acolo! – hotărî cel ce devenise dintr-o dată om.

            Au parcurs cei câţiva kilometri în tăcere. Când au ajuns în faţa hotelului, la coborâre, ofiţerul îl întrebă pe tânăr: - Ştii cine sunt eu? La răspunsul mut al acestuia, veni şi răspunsul, la fel de neaşteptat şi de fantastic, ca şi întreaga naraţiune:

- EU SUNT ÎNGERUL TĂU! 

            Şi îngerul plecă, demarând în forţă şi se făcu nevăzut...

            Părinţii:

            În camera de hotel tatăl îşi frângea mâinile regretând că se mulţumise doar să-l întrebe pe băiat asupra hotărârii şi nu decisese el în locul imprudenţei juvenile. Iar mama, de când intrase în cameră, căzuse în genunchi, rugându-se cu lacrimi pure de iubire şi durere şiroind pe faţă, la Dumnezeul neamului lor. Aşa i-a găsit fiul. Iar fiul le-a povestit partea pe care ei nu o cunoşteau: cum Allah le-a auzit durerea şi şi-a trimis îngerul să le salveze fiul. 

            Cum să închei (M-am ferit să scriu: Concluzii):

            Dacă nu fac observaţiile necesare, este pentru că nu-mi permit să analizez faptele determinate de Creator. Minuni ni se întâmplă la tot pasul, dar noi, prin ignoranţa noastră, trecem prin viaţă fără să-i sesizăm partea fantastică, dar adevărată. Ce am mai învăţat: chiar dacă devii un paria pentru societate, trebuie să ai credinţa că Dumnezeu după alte legi te judecă şi acele legi sunt singurele importante pentru tine. Aşa că trebuie să-ţi urmezi destinul, să străbaţi calea ce trebuie parcursă şi să-I urmăreşti semnele. Altfel, rişti să ţi se arate, dar să nu-L vezi şi, în loc să fii un fericit, disperarea te va cuprinde.

            Personajul:

            Oricare dintre noi poate ajunge vreodată în situaţia acestui personaj, anonim, până acum. Dar, întrucât cunoştinţa cu acest iranian am făcut-o în împrejurări speciale, atunci când mi s-a oferit nesperata şansă de a ajunge pe pământul sfânt al Indiei, într-un moment (perpetuu, de altfel) de sărăcie pecuniară ce nu-mi oferea nicio posibilitate logică de proiecte de călătorie spre alte meleaguri, vi-l voi deconspira, dar... altă dată. În povestirile mele indiene o să întâlniţi din nou personajul, o să cunoaşteţi acest suflet complex ce nu încetează să-şi pună întrebări, un suflet ales – spun eu – ce sigur are o relaţie cu Dumnezeu, dar nu este conştient de ea. Sau... este posibil să mă înşel eu în această privinţă.

14 noiembrie 2005            

            Note de jurnal: Romantism: persoane excepţionale puse în situaţii excepţionale!  

            Romantism: este caracterul acestei poveşti adevărate, conform definiţiei ce mi-o amintesc de la orele de literatură română din liceu. Mulţi ani după ce am studiat acest curent în artă, am avut posibilitatea să aflu o poveste ce mi-a fost uşor s-o încadrez aici. Dar, dacă am fi atenţi la toate minunile pe care le trăim în fiecare clipă, am ajunge la concluzia că toţi suntem nişte romantici în timpuri romantice! Nu e… romantic?                 

Desenele aparțin doamnei Adriana ANDRONESCU.

Publicat în volumul Nevăzutele Cărări, Editura PIM, Iași, 2013

DIN ÎNTREBĂRILE UNUI SCEPTIC ADRESATE UNUI SAHAJA YOGHIN (Dialoguri cu mine însumi)

                                                        Al patrulea dialog

(Despre corpul subtil şi despre... minuni)

 

- Te rog să nu râzi de mine, dar am o curiozitate pământeană, la care... tare mult aş dori un răspuns! Deh, eu nu sunt atât de evoluat ca tine!

            - Tu crezi că eu sunt mai puţin pământean? Sau consideri că sunt mai... evoluat spiritual? Trebuie să înţelegi că energia Kundalini trezită în oameni are calitatea de a ne face pe toţi egali în faţa lui Dumnezeu! Dar... care îţi este întrebarea?

           - Dacă aşa pui problema... fie! O să îndrăznesc! Iată: tu ai în-tâlnit-O pe Shri Mataji de atâta vreme, jonglezi cu energia Kundalini cum vrei, meditezi oricând şi oriunde doreşti... Spune-mi: s-au produs schimbări în fiinţa ta, eşti mai... sănătos, mai puternic, mai... inteligent? (după o mică pauză) Faci minuni? Uite, că am spus-o şi pe asta!

           - Trebuie să lămurim mai întâi premisele întrebării tale: pentru faptul că am întâlnit-O pe Shri Mataji înaintea ta, nu am absolut niciun merit! Aşa a fost să fie! Atunci a fost momentul meu, aşa cum acum este al tău! În ceea ce priveşte jongleriile cu energia sau meditaţia... în vârf de copac, în frunzişul verii sau iarna, printre crengi înţepenite de ger... totul nu este nimic altceva decât rodul antrenamentului unei meditaţii zilnice şi făcute cu conştiinciozitate. Bineînţeles, am exagerat niţel cu... copacul, cu... iarna... Meditează şi tu cu regularitate şi o să observi că performanţele nu vor întârzia să apară!

- Remarc faptul că reuşeşti mereu să mă faci să mă simt confortabil în prezenţa ta. Să mă simt... egalul tău! Mă rog: egali în faţa lui Dumnezeu!

            - Nu o iau ca pe un compliment, ci ca pe o constatare. Nu fac niciun efort în acest sens; totul decurge de la sine şi datorită ţie, care te dovedeşti un spirit dornic de cunoaştere şi deschis dialogului. Nici eu nu-ţi fac un compliment!

            - Bine! Continuăm?                                 

        - Continuăm! Deocamdată îţi sunt dator nişte răspunsuri.

            - Da! Despre minuni...

            - Da, dar vom începe cu sănătatea.

            - Ordinea tu o alegi!

            - Energia Kundalini face totul!...

            - Asta am înţeles-o deja!

            - Poate, dar nu ţi-am prezentat încă mecanismul!

            - Există şi un mecanism?! Te urmăresc cu atenţie!

- Da! Există un mecanism subtil. Îţi repet o afirmaţie mai veche: o viaţă întreagă am obişnuit să ne raportăm la fiinţele noastre doar ca la nişte corpuri fizice, vizibile, palpabile şi măsurabile, cu un sistem circulator, altul respirator...

            - Vrei să spui că nu suntem adevăraţi?

            - Nu am spus încă nimic! Doar că...

            - Doar că?

            - Acestea sunt doar caracteristicile corpului nostru fizic!

            - Să înţeleg că mai avem şi un alt corp?!

            - Ce-ai spune şi de existenţa unuia energetic? Al unuia subtil?

            - Iar vorbeşti în parabole!

            - Pentru că trebuie să-ţi dau acces la noţiuni noi!

            - Văd că mai am de învăţat!

            - Nu te-ngrijora! Tot timpul avem ceva de învăţat! Vrei să revenim la corpul subtil?

- Sunt numai ochi şi urechi!

- În relaţia cu Divinitatea, în relaţia cu... Universul, cu infinitul, fiinţa noastră nu mai este caracterizată de corpul fizic, ci de... corpul subtil. Făcând o similitudine cu reprezentarea noastră pământeană, corpul subtil este descris de un sistem de canale (trei principale) şi centri energetici (şapte principali). Continuând similitudinea, putem observa că energia Kundalini se înalţă prin canale şi traversează centrii energetici până îl străpunge pe ultimul – Sahasrara – şi se uneşte cu energia cosmică omniprezentă – ducându-ne în starea de yoga – asemenea circulaţiei vitale a sângelui prin sistemul complex de artere şi vene al corpului fizic.

- Tu vrei să spui că...

- ... aşa cum sângele este considerat determinant pentru corpul nostru fizic, tot aşa, fără energia Kundalini nu am putea vorbi despre viaţa corpului subtil.

- Vrei să spui că energia Kundalini ar reprezenta – prin similitudine – sângele corpului subtil?

- Ceva de felul acesta. Şi dacă sângele nu pulsează prin artere şi vene... organismul suferă, se îmbolnăveşte!

- Iar eu să trag concluzia că, la fel: dacă energia Kundalini nu escaladează şi nu traversează centrii energetici, ne putem îmbolnăvi?

- Puţin cam simplist, dar... ai tras singur o concluzie apropiată de adevăr!

- Recapitulez, să văd dacă am înţeles bine: nu circulă sângele prin corp, nu hrăneşte organele interne, muşchii, creierul, atunci... mor! La fel: energia Kundalini dacă nu urcă prin corpul subtil şi nu traversează centrii energetici, mor, de asemenea?!

- Vreau să-ţi îndulcesc puţin îngrijorarea: nu chiar din prima!

  - Cum adică nu chiar din prima? Mor sau nu mor?

- Nu se moare chiar aşa uşor, prietene! Corpul subtil are calitatea de a te avertiza cu mult înainte de apariţia bolii!

- Cum aşa? Ce, corpul subtil este medicul nostru de familie?!

- Iar îţi funcţionează intuiţia! Da, corpul subtil se comportă asemenea unui medic de familie pentru că, prin intermediul unor înţepături, al unor furnicături la nivelul degetelor sau chiar al centrilor energetici (numiţi chakre – în sanscrită), ne dă semnale de apariţie iminentă a suferinţei!

- Şi, atunci? Ce putem face noi, atunci?

- Cunoscând semnificaţia acestor semnale, putem lucra vibratoriu asupra respectivilor centri energetici, îi echilibrăm şi, astfel, îndepărtăm din faşă cauza suferinţelor nemanifestate încă!

- Măi, cam seamănă a... poezie ceea ce spui tu!

- Doar seamănă; dar să lăsăm... poezia la locul ei!

- Fac eforturi să înţeleg! Luminează-mă, te rog! Vrei să spui că dacă simt nişte furnicături sau înţepături la... uite: degetul ăsta vinovat uneori de obscenităţi printre şoferi – mijlociul – înseamnă că mă voi îmbolnăvi de ceva?

- Da! De stomac, de exemplu! Sau de ficat... sau splina... Aşa că, să ţii degetul la locul lui!

- Măi, să fie! Cum de ai tras tu nişte concluzii aşa de radicale?

- Lucrurile sunt destul de simple! Nu uita că am vorbit tot timpul despre o similitudine între corpul fizic şi cel energetic (subtil)!...

- Îmi amintesc!...

- ... Şi aşa cum în absenţa unei bune circulaţii a sângelui prin sistemul circulator ne-am îmbolnăvi, tot aşa, funcţionarea defectuoasă a centrilor energetici (sau chiar blocarea lor) ar crea premisele apariţiei unor boli...

  - Pentru că...

- Pentru că fiecare centru energetic se ocupă de buna funcţionare a câte unui organ sau grup de organe din corpul nostru fizic!...

- Interesant!... Chiar spectaculos, aş îndrăzni!

- ... Şi dacă centrul energetic nu este bine, este firesc ca şi organele pe care el le guvernează să fie în suferinţă!

- Înţeleg!... Dar... ţi-aş mai pune, totuşi, o întrebare incomodă!

- Tu pune întrebarea, iar eu sper că voi fi în măsură să-ţi îndepărtez şi ultimele îndoieli!

- Tu abia de curând mi-ai trezit energia Kundalini – recunoşti?

- Recunosc! Unde vrei să ajungi?

- Eu nu sunt mort! Uite, am ajuns la această vârstă a maturităţii fără Kundalini, fără ştiinţa corpului energetic!

- Te rog să-ţi aminteşti că nu eu am afirmat că ai muri în lipsa activării energiei Kundalini!...

- Dar...

- ... Eu am afirmat doar că trezirea energiei Kundalini şi evoluţia ei prin corpul subtil ne dă din timp semnale despre viitoarele boli la care corpul nostru fizic va fi expus! Boli ce pot fi preîntâmpinate!

- Da, aşa ai spus! Degetele... Degetul mijlociu... Şoferii... Stomacul... Splina... Ficatul...

- De data aceasta ai reţinut corect! Şi, ca să-ţi completez cunoştinţele, trebuie să adaug că fiecare centru energetic are o corespondenţă în palmele nostre!

- Asta înseamnă că...

- Înseamnă că dacă simţi o furnicătură, o arsură, o pulsaţie la nivelul degetului mic... de la mâna stângă, de exemplu...

- Da...

- ... Trebuie să te aştepţi la ceva probleme ale inimii!

- Eşti aşa de sigur?!

- Din punct de vedere medical, da!

- Mai sunt şi alte puncte de vedere?

- Da, dar le vom dezbate într-un viitor dialog!

- Să înţeleg că discuţia de acum se opreşte aici?

- Da, dar nu înainte de a-ţi oferi această schemă a  corpului subtil (energetic). Uită-te la ea şi studiaz-o: este foarte simplă! Vei primi multe răspunsuri la întrebări neexprimate încă!      

 

         Note de jurnal: scepticul a mai aflat ceva despre energia Kundalini: că ea nu există singură, distribuită haotic, ci străbate un întreg sistem de canale şi centri energetici, foarte clar delimitat şi care se îngrijeşte de buna noastră funcţionare, adică de starea noastră de sănătate: fizică, mentală şi emoţională. Şi-a mai învăţat că acest sistem atât de bine construit are capacitatea de a ne atenţiona din timp asupra eventualelor dereglări de natură fizică. S-ar naşte o nouă şi pertinentă întrebare: cum se poate acţiona în vederea remedierii lor? Dar, se poate? Prietenul sahaja yoghin nu i-a spus nimic în sensul acesta! Sau l-a prins descoperit şi…  nu ştie nici el?

(Apărut în volumul Nevăzutele cărări, Editura PIM, Iași, 2013)

FORMULA SUCCESULUI

 

3 fete + 2 băieţi + 1 chitară → 6 → Swadisthan chakra =
 ═ forţa creatoare a cântului =
═ grupul Chaitanya.

Desen de Adriana ANDRONESCU

A

ceasta ar putea fi formula succesului unei prezentări sahaj, atât pentru începători, cât şi pentru ceilalţi.

S-a întâmplat la Brăila, într-o sâmbătă, la programul pentru începători, când am avut plăcerea de a primi vizita părţii yuva-shakti din grupul Chaytanya. Prezenţe discrete în sală, s-au ridicat sfioşi după terminarea prelegerii şi s-au aşezat la locurile indicate, au făcut o scurtă prezentare a celor patru cântecele sahaj pregătite şi au început... 

         A început, de fapt, vraja! Căci siluetele transfigurate de vibraţii ale fetelor au devenit sursele unor sunete curate, ce ieşeau fără niciun efort din glasurile lor feciorelnice; melodia curgea lin, firesc, în armonie cu inimile lor şi ale noastre. Băieţii făceau şi ei ceea ce era de făcut: prin acompaniamentul lor discret dar necesar, asigurau moliciunea terenului pe care dansau notele muzicale emise de fete. Toţi manifestau bucuria cântului. Iar bucuria avea profunzime. Feţele lor erau angelice... Nu se mai percepea diferenţa dintre lumea fizică şi cealaltă...

            Beatitudinea experimentată de tineri s-a transferat înspre noi. Nu ne mai săturam, aşa că i-am rugat să ne mai cânte. Şi ei ne-au mai cântat, fără mofturi, cu aceeaşi bucurie nedisimulată şi ar mai fi cântat de n-am fi fost condiţionaţi de timp.

            Aşa înţeleg eu muzica în Sahaja Yoga: muzică a sufletului!

            Aşa înţeleg eu bucuria, deschiderea, sinceritatea –  plenitudinea în Sahaja Yoga!

             Aş îndrăzni o definiţie aproximativă:

 

Sahaja Yoga = deschidere + sinceritate + bucurie + ...

 

         S-ar mai putea adăuga şi alte caracteristici, dar... mai contribuiţi şi voi cu ceva! Important este să ne manifestăm conform acestor calităţi.

            Copiii aceştia, chiar şi când greşeau, zâmbeau angelic şi continuau. Ei nu ştiau să se încrunte. Ei existau transpuşi sub formă de spirite şi ne trăgeau şi pe noi spre starea de absolut!

                                                                    

JAI SHRI MATAJI!

Note de jurnal: muzica sufletului ajunge la suflet, cealaltă – doar la… timpane!

30 iulie 2004

(Din volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013)

GEORGES MOUSTAKI - Le métèque

A fost sau n-a fost Georges Moustaki (la naștere, Yossef Mustacchi) un metec? Și-a acceptat omul statutul celui dezrădăcinat?

Chiar dacă a fost adoptat de poporul francez, cantautorul își evocă în cea mai cunoscută și de succes piesă - Le métèque - originile de evreu sefard născut în Egipt. Titlul și prima parte a piesei ne-ar îndreptăți să afirmăm că da, chiar dacă are o nouă cetățenie și cântă într-o limbă străină, rădăcinile sunt prea puternice pentru a fi uitate sau ignorate. 

Mai apoi, în partea a doua, Le métèque spune o frumoasă poveste de dragoste în care el, după ce face o recapitulare a tuturor calităților și defectelor (limita dintre ele fiind confuză, un defect putând fi definit oricând drept calitate și invers), își declară pasiunea devastatoare (Je viendrai, ma douce captive/ Mon âme sœur, ma source vive/ Je viendrai boire tes vingt ans/ Et je serai Prince de sang.) care-i va marca pe amândoi îndrăgostiții până la sfârșitul vieții (Et nous ferons de chaque jour/ Toute une éternité d'amour/ Que nous vivrons à en mourir).

Să fie vorba, totuși, despre o simplă poveste de dragoste? O poveste de dragoste pentru vreo iubită sau iubita să reprezinte țara și neamul din care se desprinsese? Nu cumva cantautorul a spus două povești într-una? Să alegem/vedem ce dorim fiecare. 

Avec ma gueule de métèque

De Juif errant, de pâtre grec

Et mes cheveux aux quatre vents

Avec mes yeux tout délavés

Qui me donnent l'air de rêver

Moi qui ne rêve plus souvent

Avec mes mains de maraudeur

De musicien et de rôdeur

Qui ont pillé tant de jardins

Avec ma bouche qui a bu

Qui a embrassé et mordu

Sans jamais assouvir sa faim

Avec ma gueule de métèque

De Juif errant, de pâtre grec

De voleur et de vagabond

Avec ma peau qui s'est frottée

Au soleil de tous les étés

Et tout ce qui portait jupon

Avec mon cœur qui a su faire

Souffrir autant qu'il a souffert

Sans pour cela faire d'histoires

Avec mon âme qui n'a plus

La moindre chance de salut

Pour éviter le purgatoire

Avec ma gueule de métèque

De Juif errant, de pâtre grec

Et mes cheveux aux quatre vents

Je viendrai, ma douce captive

Mon âme sœur, ma source vive

Je viendrai boire tes vingt ans

Et je serai Prince de sang

Rêveur ou bien adolescent

Comme il te plaira de choisir

Et nous ferons de chaque jour

Toute une éternité d'amour

Que nous vivrons à en mourir

Et nous ferons de chaque jour

Toute une éternité d'amour

Que nous vivrons à en mourir

Wikipedia nu oferă prea multe detalii despre viața lui Moustaki dar, în 1966, când a compus Le métèque, acesta avea 32 de ani. Cine să fi fost tânăra de 20 de ani care l-a inspirat? Necunoscând-o - zic și eu - povestea de dragoste pălește când o punem în oglindă cu frumusețea poeziei cântate.

O variantă inedită a piesei o descoperim în duetul realizat alături de Zazie, cei doi devenind actorii propriei interpretări:

 O altă variantă de reținut, cea în care cântă alături de George Dalaras: 

Două voci, una caldă, timbrată (Moustaki), și o alta, mai curată, mai apropiată de lirica grecească și mai... pasională (Dalaras), se întâlnesc și se întrepătrund pentru a reda același mesaj. Atât în limba franceză, cât și în cea greacă.

Marina Rossel a realizat un ultim interviu cu Georges Moustaki acasă la acesta. De fapt, mai mult o întâlnire de suflet între doi artiști cu origini, putem spune, comune, doi artiști care se recunosc și se respectă reciproc. Starea de sănătate a cantautorului este, evident, precară, dar aceasta nu-i alterează defel simțul umorului, iar pe chip i se observă seninătatea celui împăcat cu sine. Cu Sine.

Avec ma gueule de métèque... de câte ori, oare, nu ne simțim, de-a lungul vieții, „meteci”?! Și, din păcate, adeseori, în propria noastră țară! Dar... să lăsăm doar șansonetei spațiu în această postare! 

DIN ÎNTREBĂRILE UNUI SCEPTIC ADRESATE UNUI SAHAJA YOGHIN (Dialoguri cu mine însumi) - Al treilea dialog

 Despre natura divină a energiei Kundalini)

Shri Mataji Nirmala Devi

 

- Ce a însemnat Shri Mataji pentru tine?

            - Revelaţia vieţii!

            - Cum adică? Fii mai explicit!

            - Să încerc! Uite: un prim efect al acestei revelaţii, ar fi acela că în viaţa mea se disting două etape distincte: înainte şi după Shri Mataji!

            - Interesant! Intuiesc că înainte...

          - Da, intuieşti bine! Înainte eram un om ca toţi oamenii, inconştient de importanţa mea reală, de potenţialul meu, de misiunea trecerii mele pe acest pământ.

           - Nu te supăra, dar... iar eşti preţios! Faci afirmaţii asemenea unui... profet?! Cine te crezi tu să vorbeşti de... importanţa mea reală, de misiunea trecerii mele pe acest pământ?

            - Ai dreptate să mă persiflezi! Probabil că şi eu aş fi făcut-o în locul tău!

            - Bine că am şi eu o dată dreptate!

- Te rog să mai ai puţină răbdare! O să-ţi explic imediat că, de fapt, nu am devenit un încrezut ce se crede profet, ci un om care se cunoaşte mai bine şi are încredere în sine însuşi.

            - Bine, fie! Dar să nu-mi pui prea mult răbdarea la încercare, căci... (îngăduitor şi... puţin ironic) Hai, te ascult!

            - Ţi-ai pus vreodată întrebări asupra naturii energiei Kundalini? De unde provine ea şi de ce se manifestă aşa de târziu şi doar în condiţii speciale? 

- Sincer... nu mi-am pus niciodată astfel de întrebări. Tu eşti cel care mi-a vorbit despre energia Kundalini, tu mi-ai dat Realizarea Sinelui, tu m-ai învăţat să simt vibraţiile, aşa că... tu să dai răspunsuri la aceste întrebări!

- Înainte de a-mi continua ideea, sunt nevoit să te corectez puţin: nu eu am făcut toate acestea, ci Shri Mataji! Shri Mataji a fost Aceea care, nu numai că ne-a dat Realizarea Sinelui şi ne-a învăţat să simţim şi să folosim vibraţiile, ci ne-a dat cunoaşterea şi ne-a acordat puterea să dăm, la rândul nostru, Realizarea Sinelui tuturor celor ce şi-o doresc!

            - Să înţeleg că tu nu-ţi arogi niciun merit?!

          - Nu! Niciunul! Sunt fericit doar dacă mă manifest ca un bun discipol al lui Shri Mataji şi reuşesc să-I transmit mai departe învăţătura!

            - Bine, fie! Dar îmi eşti dator un răspuns!

            - Nu am uitat! Iată, revin.

            - Iar eu sunt ochi şi urechi!

- Când am aflat despre energia secretă Kundalini şi despre importanţa ei pentru fiecare individ în parte, dar şi pentru indivizii organizaţi în grup, pentru întreaga materie, cât şi pentru planeta Pământ şi întregul univers...

        

Fractal

    - (din nou ironic) Ne oprim şi noi, undeva, spre...  infinit?...

            - Nici măcar acolo, prietene!

            - ?!?!?!

            - Energia Kundalini se manifestă la nivelul fiecărui element, al fiecărui atom ce se găseşte în Univers!

            - (nerăbdător) Dezvoltă!

            - Noi suntem obişnuiţi cu lumea materială; pe aceasta o percepem şi o înţelegem prin cele cinci simţuri cu care am fost dotaţi. Pentru că este palpabilă, are contur, culoare, miros, greutate... Dar dincolo de ceea ce percepem noi, oare nu mai există nimic?

- Păi, ce-ai mai vrea tu să fie?!

            - Dar energia Kundalini? Dar vibraţiile răcoroase pe le-ai simţit şi tu în palmă?

- Ştiu şi eu ce să spun?

            - Vezi? Nu crezi că energia Kundalini a existat în noi, a existat cu noi încă de la începuturile lumii, fără a fi conştienţi de ea? Dar a existat! Aceasta înseamnă că ea este de o altă natură, una ce nu a putut fi sesizată prin cele cinci simţuri!

            - Ştii că ai dreptate?

           - A trebuit să apară o persoană, o personalitate ca Shri Mataji care să ne vorbească despre această energie, să ne înveţe unde o putem descoperi, cum s-o activăm şi cum s-o folosim pentru evoluţia noastră.

            - Încep să înţeleg unde vrei să ajungi...

            - Fii atent: aici este vorba despre evoluţia spirituală, nu des-pre una oarecare, despre cea... fizică sau intelectuală!

            - Gata: a apărut lumina! Din această cauză vorbeşti tu despre revelaţie!

            - Aha! Acum ai înţeles şi tu!

            - Şi vrei să spui că energia Kundalini este de natură divină?!

           - Da! Pentru că energia Kundalini a apărut odată cu facerea lumii – deci... de la Dumnezeu citire! – şi o regăsim în fiecare nouă formă de viaţă ce apare pe Pământ!

            - Cum aşa? Îţi dai seama că afirmaţia ta poate fi considerată deplasată?

            - Prietene, aşează-ţi, te rog, mâinile deasupra acestei flori şi încearcă să-i simţi energia, să-i simţi vibraţiile!

            - Vrei să spui că şi o floare poate avea vibraţii?!

- Încearcă singur şi vezi! Un om deştept cercetează, nu ia totul de-a gata, dar nici nu neagă cu încăpăţânare certitudinile!

            - Bineee!... Dar... ştii că ai dreptate? Floarea chiar emite vibraţii! Vibraţii răcoroase! Adică... se manifestă energia Kundalini a florii?!

            - Senzaţia ce ai simţit, ia-o ca un răspuns afirmativ! Floarea ţi-a dat răspunsul, nu eu! Mai bine zis, energia Kundalini a florii este cea care ţi-a vorbit!

            - Cum se poate aşa ceva?!

            - Gândeşte doar că floarea este vie!

            - Deci, şi un pom...

            - Da! Şi un pom! La un pom ai avantajul că poţi să-l îmbrăţişezi şi, printr-un banal contact fizic, să vă uniţi energiile, să faceţi schimb de energii...

             - E minunat ce-mi spui!

           - Mai ţii minte când ţi-am vorbit despre dragostea ce trebuie s-o manifestăm pentru natură? Acum înţelegi mai bine sensul ace-lor afirmaţii. Natura este vie şi noi suntem una cu ea! Suntem uniţi prin minunatele fire de energie Kundalini!

        - Ai avea curajul să afirmi că suntem uniţi şi cu bolovanul de pe malul râului, şi cu apele învolburate ale râului?...

            - Da! Şi bolovanul, şi apele râului au propria energie Kundalini ce este în comuniune cu energia universală, deci, şi cu a noastră!

            - Ai putea spune că suntem toţi fraţi!...

            - Da! De ce nu? Te-ar deranja cu ceva?!

          - Nu văd de ce m-ar deranja! Doar experimentez fericirea de fiecare dată când mă găsesc pe malul unui râu şi mă joc cu pietricelele acelea rotunde şi şlefuite de vremi şi ape, lansându-le spre vâltoare şi bucurându-mă de salturile lor vesele. Acum îmi dau eu seama de ce sunt atât de liniştit în acele momente şi de ce mă regăsesc în bucuria copilului!

- Şi redevii inocent, dragul meu prieten!

            - Că veni vorba: să fie inocenţa singura cale de a atinge starea de yoga?

            - Inocenţa nu este o cale! Este însă o condiţie obligatorie! Dar despre acest subiect o să vorbim într-un alt dialog.

 

Note de jurnal: Noi perspective se deschid pentru sceptic, adică pentru căutătorul de-alături de noi sau... pentru cel din interiorul nostru. El va trebui să accepte natura divină a energiei Kundalini de care tocmai a aflat şi căreia i-a perceput prezenţa prin răcoarea emisă în palme, în Sahasrara sau... deasupra unei flori. Să fie caracterizată şi piatra din râu de energie? Şi râul? Şi peştii din râu?! Şi dacă ele o posedă încă de când s-au format/s-au născut, adică de la... Facerea lumii, chiar să însemne că energia Kundalini este de natură divină? Dar ce vor spune preoţii din biserici despre o asemenea afirmaţie? Vine ea în contradicţie cu dogmele religioase? Nu o vor considera o blasfemie?

          Răspunsurile pot fi diferite, în funcţie de sursa exterioară (preoţi, credincioşi, etc.) la care apelăm, sau de... sursa interioară? Oare, nu ar fi timpul să-i dăm mai mult credit sursei interioare în relaţia directă cu natura, cu... divinul? De altfel, ce păcat am săvârşit recunoscând un fapt: am simţit vibraţiile, răcoarea inconfundabilă din palme, din palmele care... vorbesc! După cum a prezis profetul Mohamed!

(Fragment din volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013)

La Brașov, pentru Birthday Puja - 2004

A

m venit la Braşov pentru Birthday Puja cu inima pregătită pentru orice experienţă, deschisă iubirii şi saturată de amrutul primăverii, aceasta însemnând un amestec omogen de soare adolescentin cu miros de pământ reavăn, de pământ perforat de ieşirile în lume ale atât de inocenţilor ghiocei, la care se adaugă izurile de frunze uscate ale toamnei şi arse pe la porţile caselor, vrăbiuţele mai active şi mai optimiste în zbor planat după primele gâze, ameţite şi ele de lumina ce tot vine, şi vine... Nu uitaţi de muntele primenit şi pregătit pentru paleta de culori proaspete, de fundalul creat de muzica vântului şi de cea a  susurului apelor şi, bineînţeles, nu omiteţi Sahaja Yoga… Aşa veţi obţine o aproximativă părere despre starea celor ce am ocupat habitaclul autoturismului în drum spre poalele Tâmpei.

            După ce am depăşit Ploieştiul, am ales intenţionat varianta de drum mai dificilă, cea prin Cheia, tocmai pentru a ne îndestula din… amrutul descris mai devreme; acţiunea s-a dovedit a fi o reuşită, deoarece priveliştea ce ni se desfăşura dinaintea ochilor a justificat opţiunea şi a asigurat reţeta subtilei poţiuni divine. Dacă tot veni vorba de traseu cred că, din toate punctele de vedere, ar trebui luat în considerare de către sahaja yoghinii/turiștii ce au drum spre Braşov, atât pentru pitorescul lui, cât şi faptului că, vibraţiilor locurilor acestora le-am putea adăuga – fără a impieta cu nimic purităţii decorului – pe ale noastre. Vă asigur că are loc un schimb permanent de energii între om şi natură. Natura este foarte darnică cu noi, aşa că nu ne rămâne decât să întoarcem măcar parţial ceea ce primim.

            Despre Mama Natură. Meditând la acest schimb, am ajuns la concluzia că natura, în realitate, nu cere nimic de la noi. Nu doreşte decât s-o vedem/observăm/admirăm în toată splendoarea şi curăţenia ei şi să ne desfătăm. Natura se dezgoleşte în faţa noastră asemenea virginei timide ce nu-şi doreşte nimic altceva înafara îmbrăţişării logodnicului grijuliu, a iubirii care să n-o rănească în vreun fel. Adoptând atitudinea logodnicului, reuşim să întoarcem iubire iubirii, adică vibraţii vibraţiilor. Nimeni nu ne cere imposibilul, cu atât mai puţin natura, această mireasă veşnic tânără şi pură dăruită de Dumnezeu întru delectarea noastră.

Îmi vin în minte o multitudine de imagini, veritabile tablouri săvârşite de Mama Natură. De exemplu: v-aţi abandonat vreodată clipei, culcaţi în iarbă sau în fân ori poate pe un covor de muşchi undeva, prin Bucegi, pe la 2.000 de metri altitudine, cu ochii înfipţi în cer?... Sau... scăldaţi de valurile înspumate ale Mării Negre ce antrenează fire de nisip rătăcite şi sclipind pe trupurile voastre?... Aţi conştientizat atingerea delicată a algelor mătăsoase? Sau... hârjonindu-vă prin apele repezi ale Râului Doamnei din fundul curţii Taberei de muzică de la Curtea de Argeş?...

            Doamne, toate acestea reprezintă natura iubitoare, natura ocrotitoare, natura binecuvântată de Însuşi Dumnezeu, natura ce ne umple cupa inimii cu har în fiecare clipă! Primesc ca pe un drept harul acesta, fiinţa mea îl acceptă, dar... are trupul meu puritatea logodnicului timid? Cum să fac să redevin egalul naturii în faţa lui Dumnezeu când eu – eu, fiinţa umană – reprezint tocmai specia ce a făcut din distrugere şi autodistrugere o a doua natură? Cum aş putea dărui pe măsura a ceea ce primesc, dacă nu mă ridic la nivelul purităţii şi al adevărului?

            V-am vorbit cu atâta patos despre natură în încercarea de a vă transmite cât mai bine starea de spirit ce ne-a însoţit pe tot parcursul drumului spre Braşov, spre întâlnirea naţională. În ce mă priveşte, totul ar fi fost perfect dacă nu m-ar fi chinuit o răceală rebelă în toate zilele petrecute în cetate. O răceală cu puţină febră şi cu suficientă răguşeală. Aceste motive medicale mi-au diminuat trăirile vibratorii, dar nu m-au împiedicat să văd, să aud, să simt şi să mă bucur!

 

Imagine capturată din mediul online

           Pe Lipscanii Braşovului. Coborând de la Biserica Neagră spre Teatrul Sică Alexandrescu, am împărţit invitaţii la spectacol. Am traversat Piaţa Sfatului, apoi am pătruns pe o stradă aglomerată – un fel de Lipscani braşovean – plină de magazine şi de terase ce se înşirau pe ambele părţi. Lumea pestriţă se mişca sinuos în ambele sensuri şi soarele vesel şi cald ne mângâia şi ne scălda într-o baie de lumină. Făceam echipă cu două fete din Slatina şi cu băieţelul uneia dintre ele. La vitrine doar căscam gura, căci buzunarele erau… goale! Am admirat, pentru început, o expoziţie de artă plastică în aer liber; nu, nu erau kitsch-uri! Câţiva artişti îşi mutaseră simezele direct în stradă... Erau astfel mai aproape de sufletele celor pentru care ei creaseră – îşi expuneau propriile suflete celor sensibili şi dornici de uniune spirituală. Continuându-ne traseul, ne-a surprins o frumoasă muzică de café-concert: doi cântăreţi – un acordeonist şi un contrabasist – interpretau un potpuriu de muzică franţuzească. Muzica suna bine şi întregea atmosfera de sărbătoare ce se simţea pretutindeni. Fetele au intrat într-un magazin cu articole de provenienţă indiană, iar eu am pus un bănuţ în cutia cântăreţilor şi m-am aşezat pe o bancă să-mi desfăt în tihnă şi urechile, nu numai ochii. În ce le priveşte, nările... ele fremătau demult sub imboldul izurilor inconfundabile ale începutului de primăvară. Se adăugau acestora ofertele culinare ale străzii (foaaarte îmbietoare!) – dar eu, un gurmand de felul meu – nu simţeam atunci nevoia niciunui fel de hrană pentru a-mi întregi starea de bine: în planul absolutului eram saturat, primisem deja totul, eram chiar detaşat.

Fetele au întârziat prin magazin, dar nu m-a deranjat. Timpul nici nu curgea, nici nu staţiona, iar eu intrasem în clişeu: un bărbat pe o bancă, o imagine ştearsă de pe o vedere veche...

            După ce, în echipă completă, am mai parcurs vreo 50 de metri, ne-a întâmpinat un alt cântăreţ, cu alte armonii, abordând un alt gen muzical: un chitarist sud-american interpreta o celebră piesă revoluţionară dedicată nu mai puţin celebrului Che Guevara. Contrastele se străduiau să ne surprindă şi să ne impresioneze...

Câţiva paşi mai jos, un alt grup de tineri interpreta, de data aceasta, muzică religioasă – erau tare posedaţi bieţii copii, după cum am putut să-mi dau seama! Foarte bine organizaţi, cu fluturaşi în mâini, erau înşiraţi în cordon de-a latul străzii. N-aveai cum să-i eviţi! În acest timp, unul dintre ei, cu un oarecare talent oratoric, vorbea ca un exaltat mulţimii despre inevitabila întoarcere a lui Iisus: amalgam de idei şi de credinţe, incoerent prezentate; incoerente idei! Cu toată buna lor organizare, nu ştiu cum se face că pe noi nu ne-au cadorisit cu fluturaşi – trecusem doar printre ei – se uitau la noi, prin noi, dar nu au făcut niciun gest să ne oprească. Maya i-a învăluit atât de bine... Nu aveam nevoie de fluturaşii lor!...

            Mi-a rămas întipărit în minte Lipscani-ul braşovean pentru contrastele lui: pentru lumina în care a fost scăldat într-o anumită zi de primăvară, înmiresmată de izurile naturii ce începea un nou ciclu de viaţă, dar şi de cele stradale; pentru pavilioanele urechilor alintate de sunetele corzilor sau ale clapelor – multe şi variate flash-uri. Circulam pe mijlocul străzii, mai bine-zis existam, independent de tot ceea ce mă înconjura, înafara oricărui program, cu toate că mă aflam în program. Faptele curgeau fără înfăptuire – era în preziua Birthday Puja!

            Răceala m-a necăjit mult. Am ratat plimbarea de după-amiază dinafara cetăţii.

     ...

La Brăila ne-am întors pe acelaşi traseu: doream să prelungim minunata stare de puja cu un picnic într-un decor montan şi... scăpaţi de rigiditatea mantrelor; natura era marea mantră acum: ea ne înălţa, ea ne susţinea! Mireasa şi-a primit logodnicul şi s-a oferit la fel de pur ca întotdeauna. O binecuvântată pâine mare şi rotundă de Braşov, cu salam şi kaiser dintr-un magazin sătesc, banane şi apă minerală, toate servite unor înfometaţi, pe un pământ reavăn de martie

    

        …Am ajuns acasă, seara. Maxi, căţelul meu, mă aştepta să-l plimb şi pe el… L-am plimbat şi am meditat împreună sub cerul liber. 

martie 2004

            Note de jurnal: identificarea cu natura.

            Adeseori mă surprind văzând frumuseţile ce mi se aştern pe dinainte. Folosesc italicele pentru că, de regulă, întreaga Creaţie este o minune ce ne întâmpină la tot pasul încât (pe undeva, firesc), nu o mai percepem! Conform obiceiurilor noastre de oameni ignoranţi şi nerecunoscători, ceea ce este frumos, bun şi mult devine anost, suficient şi... banal! Nu mai suntem capabili să preţuim frumosul şi am uitat să ne bucurăm. Doar în vacanţe mai reuşim să ne detensionăm minţile înfierbântate de gânduri şi planuri şi să permitem mentalului nostru să observe, să vadă şi să se desfete de minunăţiile ce se înfăţişează ochilor flămânzi de puritate, de inedit.

Acestea ne însoţesc permanent; nu trebuie decât să le vedem! Unde? În piersicul pitic de la ieşirea din scara blocului (ale cărui fructe nu ajung niciodată să dea în pârg datorită nerăbdării copiilor), în agitaţia câinilor maidanezi în veşnica lor căutare de hrană prin containere, în maşinile aliniate în parcarea blocului (în care putem regăsi inteligenţele ce le-au proiectat, muncitorii atenţi la asamblarea perfectă a componentelor şi bucuria întregii familii la apariţia triumfătoare a tatălui la volanul noului autoturism)…

Astăzi am avut un moment de exaltare inocentă atunci când, aşezat fiind la o banală coadă la Romtelecom, am conştientizat că exist, am reuşit să văd frumuseţea (normalitatea) întregului spaţiu în care mă găseam, cu pereţii aceia de un alb imaculat ce se desfăşurau în faţa ochilor, cu operatoarea îndatoritoare de la ghişeu, cu oamenii preocupaţi ce se deplasau fără multă agitaţie de la o masă la alta în căutarea răspunsurilor unor întrebări fireşti… Viaţa curgea lin, ordonat, fără perturbări, asemenea mişcării electronilor în jurul nucleului, iar eu m-am aflat, pentru câteva clipe, în centrul Universului!

 

            Având o astfel de viziune, ne identificăm cu Raiul! Vă rog: să nu ne oprim aici!     

(Publicat în volumul Nevăzutele cărări, Editura PIM, Iași, 2013)