A.S.L.R.Q.

Sunt bucuros: începând cu data de 21 noiembrie 2016, am devenit membru al Asociației Scriitorilor de Limbă Română - A.S.L.R.Q.

Asociația Scriitorilor de Limba Română din Quebec - A.S.L.R.Q.

http://www.aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/revista.htm


Dragi prieteni, am avut bucuria să mă regăsesc în numărul 7 al revistei Asociației Scriitorilor de Limba Română din Quebec (A.S.L.R.Q.) cu capitolul 3 - Am vrut să zbor!... - din romanul autobiografic Marea Visăreală.

Dacă veți avea curiozitatea și veți da clic pe link-ul de mai sus, vă veți putea bucura spiritul cu lecturi atractive (cel puțin!) ale operelor unor autori români remarcabili.

Vă urez să aveți parte de o zi minunată în compania operelor scriitorilor români pe care-i veți găsi în numărul 7 al revistei A.S.L.R.Q.!

Mihai Eminescu. 1850-1889

Bust al poetului Mihai Eminescu, realizat de către sculptorul Dumitru Pasima și amplasat în „Grădina Mare” din Brăila

15 iunie al fiecărui an reprezintă un prilej de comemorare a lui Mihai Eminescu, poetul tuturor românilor. Aș îndrăzni să afirm că Eminescu a fost un poet universal, deoarece a fost un vizionar ce-a știut să cerceteze Cerurile ridicându-și privirea și dialogând direct cu Creatorul. Își permitea - doar era fibră din fibra Lui!

Porni luceafărul. Creșteau

În cer a lui aripe

Și căi de mii de ani treceau

În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,

Deasupra-i cer de stele -

Părea un fulger ne-ntrerupt

Rătăcitor prin ele...

                                                                        Luceafărul

Chiar dacă azi îl comemorăm, pentru noi Eminescu rămâne mereu viu, tânăr și frumos și-l considerăm, majoritatea dintre noi, în intimitate, un foarte bun prieten. Sau un frate. Sau un tată...

Să nu mă acuzați de familiarism ieftin, dar, trebuie să recunoaștem că, atunci când îl evocăm, o facem cu duioșie, vorbind ca despre un apropiat foarte drag. Da, Mihai Eminescu este și va rămâne fratele nostru, părintele, mentorul, iubitul nostru Mihai. Pentru a-mi întări afirmația, voi exemplifica cu poemele a doi poeți contemporani, Ionuț Caragea și Nicolae Matei.

Ionuț Caragea, prietenul și confidentul lui Mihai Eminescu:

Lui Eminescu

ne priveam amândoi într-un lac de cleştar,
sălciile suspinau la maluri;
aş mai plânge din nou, dar ar fi în zadar,
te-am pierdut printre ani – printre valuri.

ne odihneam regăsiţi sub teiul bătrân,
din flori îţi împleteam o cunună;
flori muritoare – nemuritoare rămân
sus pe cer – şi Luceafăr şi Lună.

lacrimi se alunecă şuvoi pe obraz,
amintindu-mi de întâiul sărut;
inima freamătă de atâta necaz,
noi te-am pierdut, te-am pierdut, te-am pierdut.

                                           (Ionuţ Caragea, poem din vol. „Eu la pătrat”)

Nicolae Matei, apărătorul poetului, model al purității și simbol al neamului: 

Nu loviți în Eminescu!

Nu loviți în Eminescu, nu loviți în al meu neam
C-am ajuns sărac în lume şi-acum doar pe el îl am!

Nu loviți în Eminescu şi nu-l mai spurcați în glas,
Dintr-o țară prăduită doar el singur mi-a rămas!

Nu loviți în Eminescu, blestemați în veci veți fi,
Că-n el licăre speranța până-n cea din urmă zi!

Nu loviți în Eminescu, încercați să fiți mai buni,
De nu vă țineți cuvântul - jos, la casa de nebuni!

                                                                               Nicolae Matei

„La trecutu-ți mare, mare viitor!” - așa a proorocit marele poet cândva. Așa o fi, dar, observ că noi, cei din viitor, nu-i onorăm pe cei ce reprezintă chintesența gândirii unei națiuni. Mai bine zis, autorităților le reproșez că ignoră valorile ce ne-au făcut cunoscuți ca o națiune bine articulată și cu gânditori de soi.

Monument realizat de către Frederic Storck și dezvelit la 16.10.1911 în „Parcul Eminescu” din Galați

Rămân optimist și cred în vorbele poetului: da, vom avea un mare viitor, dar după ce vom învăța să ne descotorosim de toate personajele acestea obscure ce s-au cocoțat pe niște poziții nemeritate. Abia aștept să-i văd la lada de gunoi a istoriei! Să-i văd acolo unde le este adevăratul loc și apoi să nu mai auzim niciodată de ei! (Mi-am permis această divagație, deoarece marele poet a fost și un fin observator al societății contemporane lui și un aspru critic al tarelor politicienilor vremii. Vremurile s-au dus, tarele politicienilor... sunt aceleași!) Până atunci:

LA MULȚI ANI, MIHAI EMINESCU!
LA MULȚI ANI SIMBOLULUI MIHAI EMINESCU!

Am avut, în urmă cu ceva vreme (2016), surpriza (uriașă!) de a primi în căsuța de e-mail informații despre un film vechi (se pare că cel mai vechi realizat vreodată) despre marele poet și jurnalist Mihai Eminescu, muza lui, Veronica Micle și bunul (și hâtrul) său prieten, Ion Creangă. Explicații despre această realizare nu dau, deoarece le veți găsi singuri, vizionând filmul. Fotografii rare, neștiute și inedite, imagini ce au imortalizat locurile prin care au trecut cei trei eroi ai filmului, câteva rude, prieteni. Din păcate, de pe la minutul opt încolo, sunetul dispare. Aproximativ 23 de minute din viața voastră pe care nu le veți pierde ci, din contră, vă vor îmbogăți spiritul. Vizionare plăcută!

Din nefericire, videoclipul acesta, care nu-mi aparține, a dispărut de pe You Tube. Să sperăm că, cel care îl deține, îl va readuce, într-o formă sau alta, în atenția publicului. 

Vă propun, în schimb, un alt videoclip, unul în care apare Veronica Micle-Muza Poetului și în care este tratată pasiunea mistuitoare dintre cei doi îndrăgostiți. Iată-l:

În drum spre Omul Nou

http://www.luceafarul.net/in-drum-spre-omul-nou

(Fragment din prezentarea realizată de criticul și scriitorul Ionuț Caragea romanului Marea Visăreală, în revista Luceafărul din Botoșani, 5 iulie 2016.)

Cartea lui Florin Meşca (Marea Visăreală, editura Pim, 2015) nu este numai un dialog al autorului cu propria sa conştiinţă, cu scopul de a clarifica nişte probleme ale trecutului rămase la stadiul de întrebări, ci şi o împăcare cu sinele în urma unui proces dur. Genul acesta de scriere autobiografică l-am mai întâlnit la Neale Donald Walsch, cu diferenţa că Florin Meşca insistă mai mult asupra naraţiunii, încercând să-şi explice/justifice propriile fapte în funcţie de contextul în care au avut loc, iar conştiinţa este un judecător care se limitează doar la câteva întrebări şi concluzii scurte, deseori persiflatoare, în încheieri de capitole care se numesc „marile săli ale conştiinţei”. Sondarea interiorităţii pare sinceră şi lasă să se întrevadă un suflet bun care încearcă să acorde circumstanţe atenuante tuturor acelora care par a fi greşit. Totuşi, renunţările la vis reprezintă o lecţie pe care autorul şi-o asumă cu regret, dar şi cu o oarecare doză de nonşalanţă, făcându-ne să ne întrebăm dacă nu cumva toate alegerile pe care le facem în viaţă au fost hotărâte dinainte. Oricum, de cele mai multe ori, ţinta spre care ne îndreptăm subtil o viaţă întreagă o conştientizăm numai după ce parcurgem un drum sinuos, presărat de obstacole. Puţini sunt aceia care sunt dotaţi cu clarviziune şi pot merge cu încredere pe harta viselor cele mai frumoase.

Scrisul este cursiv, experienţele trecutului sunt vii şi bine detaliate, iar umorul, deloc forţat, întregeşte o atmosferă din care nu vrei să evadezi ca cititor. Există şi înfiorări romantice, care te fac să retrăieşti dragostea tinereţii, dar există şi tragedii care te fac să regreţi dispariţia unor personaje de care te ataşezi foarte uşor. Autoironia autorului de 60 de ani, cu părul albit prea devreme, dă mai multă culoare naraţiunii, iar considerentele pe seama relaţiilor dintre femei şi bărbaţi te fac să te întrebi în ce fel de lume nebună trăieşti. Poeziile intercalate în conţinut sunt bine scrise şi pun în valoare un suflet de poet care trăieşte drama neîmplinirii în dragoste. Ele sunt folosite ca repere, dar şi ca intensificări ale discursului afectiv. Versurile clasice, cu arome bacoviene sau minulesciene, ne arată un om care acordă poeziei un rol important în evoluţia sa spirituală.

Întrebarea cheie care declanşează procesul conştiinţei este: „Ce ai realizat în viaţa aceasta, ce ai lăsat în urmă?” Iar lecţiile de viaţă şi visele neîmplinite încep să se succeadă. 
................................................................................................. 

Ionuț Caragea                                               5 iulie 2016

ASOCIAȚIA SCRIITORILOR DE LIMBĂ ROMÂNĂ DIN QUEBEC

A apărut numărul 6 al revistei A.S.L.R.Q. în paginile căreia am avut plăcerea (vinovată, recunosc) de a-mi regăsi capitolul 2 al „visărelii”, capitol intitulat: „CAMPION MONDIAL. CAMPION MONDIAL?!”
http://www.aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/revista.htm

Alături de scriitorul Ionuț Caragea, cofondator și vicepreședinte al A.S.L.R.Q.

IONUȚ CARAGEA - POETUL

Oradea. 26 iunie 2016. Alături de scriitorul Ionuț Caragea.

http://www.ionutcaragea.ro/poezie_files/umbra%20lucida.htm

L-am descoperit pe poetul, prozatorul, criticul Ionuț Caragea. Bucurie. Să nu mă bucure frumosul? Și intensitatea trăirii spuse decent și cu eleganță?  
Sunt niște ani care ne despart istoriile - el, încă tânăr, eu, deja copt - și realizările literare - el, cu multe titluri în CV (meritate, sunt sigur), eu... modest debutant dar... îl simt aproape de suflet. Omul Ionuț Caragea îmi seamănă la interior și, din acest punct de vedere, îl consider fratele meu mai mic (ca ani). Mă onorează această constatare și sper ca nici Ionuț Caragea să nu invoce vreun anume disconfort.

Vă propun două poezii din ultimul său volum, „Umbră Lucidă”:
  

Dumnezeu şi-a autoimpus să uite

cine poate şti

care a fost cu adevărat motivaţia lui Dumnezeu

atunci când ne-a creat

ştiind dinainte tot ce va urma?

cine poate şti 

care este reacţia lui 

atunci când ne despărţim de persoanele iubite

atunci când suferim de singurătate

atunci când ne îmbolnăvim de boli incurabile

chiar şi la vârste foarte fragede

atunci când murim în burta mamei

atunci când ne ucidem confraţii

atunci când ne sinucidem

atunci când cei dragi îşi dau neputincioşi

sufletul în braţele noastre?

e uşor să dăm vina pe Dumnezeu

pentru toate relele 

e uşor să găsim pe altcineva responsabil

decât pe noi înşine

noi cei care prin toate alegerile noastre

facem orice rău posibil

eu cred că Dumnezeu

ne cunoaşte destinele infinite

ştie ce se va întâmpla în orice moment

ştie cum se schimbă viaţa fiecăruia

ştie totul, dar şi-a autoimpus să uite 

întreaga noastră viaţă sau fragmente din ea

vrea să fie surprins

vrea să treacă prin aceleaşi sentimente 

prin care trecem şi noi

vrea să se bucure sau vrea să fie dezamăgit

toate acestea până la momentul în care

sufletele noastre îşi iau bocceluţa cu amintiri în spate

şi se vor întregi cu el

atunci va dispărea definitiv suferinţa

atunci amintirile noastre se vor contopi

cu ale tuturor oamenilor care au plecat dincolo

cu toate amintirile lui Dumnezeu

Cuvinte nepotrivite

din timp nu lipseşte nicio secundă

toate bătăile inimii îmi sunt numărate

clepsidra se învârte la infinit

amestecând amintirile

sunt o reciclare a trecutului meu

şi o etichetă de expirare

a prezentului 

mi se întâmplă 

să mă trezesc în pârgul viselor

cu un gust amar de viaţă în gură 

şi nişte cuvinte

încearcă să fie gânduri

întorcându-se în lacul de cleştar

al întunericului

tu nu ştiai că nemurirea mea

era ridată de cuvinte

nepotrivite?

ASOCIAȚIA SCRIITORILOR DE LIMBĂ ROMÂNĂ DIN QUEBEC

Dragi prieteni, tocmai am fost anunțat că a apărut numărul 5 al revistei Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, în care am avut bucuria să mă regăsesc și eu cu un fragment (capitolul 1) din ultima mea carte, „Marea Visăreală”. 

Iată link-ul paginei revistei: http://www.aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/revista.htm. 

Chiar vă sfătuiesc să-l deschideți și să lecturați câte ceva din propunerile revistei. Nu de alta, dar sunt publicați scriitori români și nu este rău deloc să ne cunoaștem valorile, chiar dacă - sau, mai ales - majoritatea locuiesc departe de țara natală.
Lectură plăcută, dragi prieteni!