ȚARA... NEFUMĂTORILOR

Caricatură semnată: Costel PĂTRĂȘCAN

Visez... visez la o Ţară a Nefumătorilor. Acum nu trebuie să vă închipuiţi că am cine ştie ce pretenţii! Doar că-mi doresc să existe o astfel de ţară în care să nu mai fiu obligat să respir aerul viciat de fumul ţigărilor mâncate de... cei din jurul meu. Îmi cer iertare pentru această intransigenţă, dar ea este rezultatul tuturor chinurilor îndurate de mine în anii de maturitate (adică cei număraţi cu strângere de inimă după împlinirea vârstei de 30 de ani) şi... anii de serviciu. Parcă-l şi văd pe fostul meu coleg de birou – bun profesionist, de altfel – care-şi aprindea ţigară de la ţigară, când îl chinuiau neuronii creaţiei, şi eliberând rotocoale de fum în mica încăpere (impregnată deja prin toate ungherele de scârboasa nicotină), acompaniindu-și viciul cu urlete în urechile ascultătorilor săi nevinovați de la telefon şi, într-un final, trântind cu o furie demnă de cauze mai bune, receptorul în furcă. Ce să mai spun de  respiraţiile duhnind a mahorcă de cea mai proastă calitate suportate în autobuzele aglomerate ce mă aduceau după-amiaza de la muncă, sau a cârciumii de cartier pe lângă care treceam în fiecare zi în drum la şi de la serviciu, cu mirosu-i caracteristic de tavernă, amestec de izuri pestilenţiale de băuturi contrafăcute, transpiraţie, WC şi Carpaţi... Naţionale... sau a hainelor mele nevinovate, îmbâcsite vinovat de toţi aceşti performeri ai tutunului. Grea viața de nefumător într-un mediu al fumătorilor! Nu exclud din această lume ce o înfierez acum, nici pe membrii propriei familii, mai ales pe acei membri fumători care mai au şi calitatea de... soacre... De aceea şi lupt acum pentru această cauză a Ţării Nefumătorilor. Aşa aş scăpa şi de... nu?

Pentru a citi întreaga povestire: https://www.ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=6623%3Atara-nefumatorilor&catid=11%3Aproza&Itemid=116

(Fragment din povestirea cu același nume publicată în volumul „Am fost și eu revoluționar!”, editura Olimpiada, Brăila, 2011. Povestirea a fost publicată integral în revista online „eCreator.ro” din 27 mai 2018.)

TriBUNII UMORULUI

Așa cum am mai scris, între 29 septembrie și 1 octombrie 2017, la Brăila a avut loc „Întâlnirea epigramiștilor” - ediția a XXX-a. Cu această ocazie, umoriștii brăileni Stela ȘERBU-RĂDUCAN, Alexandru HANGANU și Mihai FRUNZĂ și-au lansat ultima bombă/ghiulea/cartuș... volumul de epigrame și aforisme, TriBUNII UMORULUI, practic trei cărți într-una, trei cărți de umor bine făcut, de parcă li s-ar fi pus pata pe palidele noastre vieți și, ce și-au spus domniile lor: „Ia hai să-i descrețim puțin pe amicii noștri!” Și, pe mine cel puțin, m-au descrețit, să știți, parcă mi-a dispărut un rid pe-aici, pe undeva... Dacă l-ar fi băgat și pe Pătrășcan în ecuație, atunci să fi văzut fațadă ce mi-aș fi tras!

Acuma, cât or fi ei de buni (și la ce)... Dumnezeu mai știe, cert este că eu, ca cititor, țin cartea cu plăcere în mâini, în sensul că o răsfoiesc gândindu-mă la Stela, mă liniștesc aflând de la Alex că „Epigrama nu omoară/Dar impune terapia”, „consimt” cu Mihai care „E poetul breaz/Ce m-a pus pe gânduri” și mă simt bine când mă aștern pe... Stela - s-o citesc, ce credeați?                                                 Nu mă-ntrebați cum s-au găsit ăștia trei (și după ce criterii), ce legături secrete îi țin legați - pardon, nu legați, Doamne ferește! - uniți, să spunem, uniți, laolaltă, împreunați... cum vreți s-o luați... cert este că TriBUNII UMORULUI și-au făcut-o cu mâna (pardon, condeiul) lor, adică au reușit și... s-au făcut de tot râsul.

Alexandru HANGANU și-a intitulat partea: EPISEXE, EPISOACRE ȘI EPIALEȘI. Ce legătură o fi văzut omul între sexe (sau sex? - de la atâta râs nu mai pot discerne), soacre și aleși... habar n-am. Poate pentru că soacrele sunt de sex feminin, iar aleșii sunt de masculin - un ales, doi aleși - dar acel „epi”, ăla să fie neutru, adică cu toții sau cu niciunul? Cu cine o fi votând băiatul ăsta la viața lui?!

CE VREMURI!

Uitând de vinurile reci,

Alexandru HANGANU

Deși nu-mi este prea ușor,

Mai ies din când în când din beci...

Când sunt chemat la vorbitor!

CULINARĂ

Ai noștrii-aleși, capabili de minuni,

Odată-ajunși în al puterii clan

Și borș pot face din promisiuni

Dacă se văd în mână c-un ciolan.

AVERTISMENTUL SOȚIEI

Pot să suport aproape-orice,

Da-ți amintesc

Că dacă dragoste nu e

Eu tot găsesc!

ONEROȘILOR

Aș vrea pe cei ce ne conduc

Să-i învățăm și la ciubuc,

Da-i greu, că-s oameni de elită

Și nu se lasă ei de mită!

VIAȚĂ DE PENSIONAR

Econom și-n gesturi

Trec la piață testul

Și obțin și restul

Cumpărând doar resturi!

UMORISTUL ȘI IUBITA

Nu ar trebui să-mi pese,

Dar întreb, văzând ce-ți iese:

La ce naiba scrii prostii,

Dacă să le faci nu știi?

Nici Mihai FRUNZĂ nu este mai rușinos: el (mai stilat) și-a intitulat volumul: NUDISM ÎN FRAC - epigrame și aforisme parodice. Îl înțeleg: le zice de-a dreptul, verde-n față, dar le-mbracă într-o haină elegantă, mai cu dichis. Deh, uitați-vă și la domnia sa cât de bine îmbrăcat este - nu c-ar avea ceva gol, Doamne ferește!

EPIGRAMISTUL

Mihai FRUNZĂ

E poetul breaz

Ce m-a pus pe gânduri,

L-am văzut și treaz

În vreo... patru rânduri!

PARADOX

Sunt mirat un pic,

Când, la noi în țară,

Nu mâncăm nimic,

Însă vrem afară!

BĂIEȚII DEȘTEPȚI DIN ENERGIE

Azi, au întrecut măsura

Și-au trimis, la fiecare,

O factură pe căldura

Care vine de la Soare!

SOLUȚIA CRIZEI DIN SPITAL

Un medic mi-a recomandat

Rețeta lui cea competentă:

De-o fi să pic, cumva, la pat,

S-o fac c-o dulce asistentă.

BĂRBAT FERICIT

Are blog, mașină, casă,

Pașaport de Europa

Și-o nevastă credincioasă

Care l-a-nșelat cu popa.

SUPLICIILE IADULUI

De vreo două săptămâni,

Caznele ne par mai bune,

În sectorul cu români

Fierb cazanele... cu prune!

Despre Stela ȘERBU RĂDUCAN pot spune că suntem prieteni buni: am comis-o odată împreună! Stați, nu mă-nțelegeți greșit: i-am cules cândva un volum de epigrame care, dacă ar fi picat pe alte mâini, cu siguranță s-ar fi bucurat de succesul meritat! Ea, femeie cu simț, și-a intitulat cartea: EPIGRAME FEMININE și i-a dedicat-o soțului său, George Șerbu, un bărbat frumos și puternic care, nu știu ce l-a apucat, ne-a părăsit de curând, găsindu-și loc printre îngeri. 

Stela ȘERBU RĂDUCAN

SIMPTOME DE EPIGRAMIȘTI

În sală nimenea nu plânge;

Râd toți, în două-trei reprize.

E sigur: am umoru-n sânge.

Cum, n-a ieșit la analize?!

EMINESCU

Cu foaia-n față când stătea

Și inspirație n-avea,

Mi-nchipui pe Creangă că-i zicea:

- Să biem șieva, în pana mia!

UMORISTUL VENIT DE LA CRAMĂ

Fire de-nțeles, nevasta

L-a iertat și-n seara asta

Că e calm, duios, atent

Și... mustește de talent!

Stela nu stă bine în banca ei și se ia de confrați:  

UNUI UMORIST

(D-lui Mihai Frunză)

Ah, are un condei de vis!

În poante, versuri și nuvele;

Atâtea maxime a scris!

E minim oare-n alte cele?

CURENT

(D-lui Al. Hanganu)

Acum e-aici, acum departe,

El scrie carte după carte;

Berbec – îi merge mintea brici

Și are-o priză la gagici...

Vă rog să mă credeți: umoriștii ăștia m-au dat pe spate: de râs, bineînțeles! M-au energizat așa de tare, c-am zăpăcit și programul de prelucrare a pozelor și... uitați ce a ieșit:   

Oricât am încercat să le pun pe toate la locul lor, nu m-am descurcat: Stela tot cu capul în jos, iar Alex și Mihai... ca băieții și ei. Li s-o fi tras de la „FLACĂRA VIOLET” a Stelei?

FLACĂRA VIOLET

Ciorapul mov, l-am pus estetic,

Să nu m-atace energetic

Confrații mei. Or fi în stare

De altfel de atacuri, oare?

NIRMAL DHAM - NEW DELHI

Nirmal Dham - New Delhi

Încercând să fiu sintetic, în puține cuvinte, pentru mine, SHRI MATAJI NIRMALA DEVI reprezintă reperul principal al existenței pe această planetă, în această viață (despre celelalte, cele trecute, nu-mi amintesc nimic). Și, dacă depășesc faza egocentrismului, reperul este valabil pentru întreaga suflare omenească, chiar dacă majoritatea semenilor noștri, atât de dezorientați, nu sunt conștienți de epoca ce traversează și, când O privesc, văd doar omul.  

Am mai spus-o: în ce mă privește, Sahaja Yoga este revelația vieții. Și da, m-am agățat de „punctul de sprijin” numit SHRI MATAJI, exact ca un copil neajutorat (și, de multe ori, răzgâiat) de rochia mamei sale. La cine plânge copilul când îi este foame? Sau când îi este frig? Dar când se simte neglijat? La mama sa, cea care îi asigură hrana, căldura trupului și a sufletului. Cea care, seara, pentru a-i face trecerea mai ușoară spre lumea viselor, îi cântă un cântec de leagăn.

Paranteză: De ce m-am agățat eu de Mama, de ce ne-am agățat noi toți, sahaja yoghinii lumii, de Mama Divină? Pentru că ADI SHAKTY ne-a dislocat conștiința, a smuls-o din fundătura gri în care ni se... irosea (sunteți de acord?) viața. Nu aveam niciun orizont clar – ni l-a arătat SHRI MATAJI, ni l-a trasat fără echivoc și, mai mult de-atât, ne-a indicat fiecăruia dintre noi propria stea de pe cer și scara de aur pe care trebuie să urcăm. 

                                                              (Fragmente din „Anaglife sahaj”, volum în pregătire)

TESTAMENTUL

O

chii Zeiţei îl fixau pătrunzători, scrutându-i străfundurile. Stătea ascultător în faţa Ei şi aştepta comanda. Nu era înfricoşat. Din contră! Privirea Zeiţei era, pe cât de autoritară în mesajul ce-i transmitea, pe atât de caldă. Se simţea învăluit în marea de iubire a Mamei Sfinte şi era pregătit să treacă examenul. Calmul şi liniştea se instalaseră în trupul lui, mintea i se odihnea – îşi găsise şi ea repaosul.

 - Uită-te în ochii mei! – a venit comanda.

        Nici nu se putea altfel. Magnetismul privirii Zeiţei nu-i permitea o altă direcţie. Lumina copilului se prinsese de lumina Ei până la identificare. Se cufunda tot mai mult în adâncul necuprinsului, încercând să atingă infinitul. Intuia deja nemărginirile.

 - Întinde mâinile spre mine!

           Auzea comenzile, le înţelegea logica, dar toate treceau prin el, deveniseră una cu el, astfel încât executarea lor nu mai ţinea nici de logică şi nici de conştient. Mâinile i s-au întins spre înainte nu datorită comenzii, ci a identificării cu sursa ce le-a emis. Executa în acelaşi moment în care porunca era emisă.

            - Simte energia!

            Tonul Zeiţei devenise imperativ.

            - Absoarbe-Mi-O pe toată!

            Acum comanda chiar suna a poruncă.

        - Ia-Mi energia! Simte-O cum te pătrunde! Simte-O cum curge în tine ca un fluid viu ce-ţi pătrunde în toate celulele trupului! Simte fluidul! Identifică-te cu el!

         Nici n-ar fi putut să se opună. Între el şi Zeiţă se instalase un circuit de energie asemenea sângelui pulsat cu putere de inimă prin corp. Întreruperea circuitului ar fi  echivalat cu moartea.

             - Foarte bine! Menţine contactul! Acum, întinde mâinile în lateral!

          Atunci s-a petrecut minunea pentru care trebuise să fie atât de docil. Cu mâinile întinse în lateral, a simţit cum îşi pierde greutatea pământeană şi cum, asemenea Domnului Iisus, urcă vertiginos la ceruri. La toate cerurile! Nu era levitaţie! Era... Înălţare!

          Nu avea frică de înălţime! A privit chiar în jos, să vadă cum arată lumea de la înălţimea zeilor. Dar... lumea nu arăta în niciun fel! Nu a văzut nimic! Sau... nu a înţeles nimic!

            Apoi, cu aceeaşi viteză a gândului a coborât pe pământ. A simţit aterizarea lină şi a căutat-O să-I mulţumească.

 ZEIŢA... plecase!

            A fost visul din noaptea de 21 spre 22 februarie 2011.

Brăila, 23 februarie 2011

                                  (Din volumul „Nevăzutele cărări”, Florin Meșca, Editura PIM, Iași, 2013)