luni, 16 februarie 2009

CORUPŢIA NAŞTE MONŞTRI


CORUPŢIA NAŞTE MONŞTRI

Faptele, studiate la rece, din perspectiva criminaliştilor, sunt cât se poate de simple: un tânăr oarecare – nu are importanţă numele, naţionalitatea, sexul, culoarea pielii sau religia în care s-a născut – intră într-un bar cu prietenii să sărbătorească victoria echipei lor şi naşterea primului copil al unuia dintre ei; la fel de firesc pentru cursul evenimentelor, tânărul este însoţit de prietena lui!
Totul seamănă izbitor de bine cu ceea ce ne amintim mulţi dintre noi despre reuniunile de pe vremuri, de la liceu sau facultate. Şi pe vremea noastră muzica era dată la maximum, toţi eram înfierbântaţi de dorinţele de noi cuceriri sau de consolidat cele vechi, strângeam cu putere fetele în braţe şi ne feream jenaţi (sau nu!) umflăturile din pantaloni… Pipăiam discret partenerele atunci când reuşeam să înşelăm vigilenţa profesorilor şi ne îndrăgosteam instantaneu, cu viteza proprie startului în marea cursă a vieţii! Am convingerea că tinerii din timpurile mele se iubeau la fel ca şi cei de azi, erau la fel de geloşi şi la fel de aprinşi când se simţeau înşelaţi. Şi pe-atunci, pe la uşile de la intrare mişunau neaveniţii, adică tinerii de prin cartiere, dornici şi ei de distracţii gratuite, dar care erau ţinuţi la distanţă de profesorii de serviciu. Erau suficienţi profesorii! Ce să mai spunem de gardienii angajaţi şi plătiţi din ziua de azi? Ar fi reprezentat un efort financiar nejustificat...
În vremurile evocate de mine acum – mă refer la anii ’70 – exista Miliţia, adică oamenii aceia îmbrăcaţi într-o uniformă de un albastru incert, urât şi imposibil de descris, cu bastonul de cauciuc în mână şi cu celebrul pistol Carpaţi în tocul de la cingătoare, veşnic fără încărcător în el! Toată lumea cunoştea acest neinteresant detaliu! Şi, cu toate acestea, nu se întâmplau nenorociri cu cuţite înfipte în pieptul unui semen, cu rafale de gloanţe în plină stradă sau fete răpite şi duse pentru prostituţie în lumea largă! De droguri nici nu se auzise; doar WC-urile erau refugiile fumătorilor teribilişti ai anilor nebuni ai vieţii. Sigur, mai apăreau uneori încăierări din cauza unei fete frumoase, dar şi acestea făceau parte din poezia iubirii. Bandele de cartier… cred că existau şi acestea dar, din câte îmi amintesc eu, se rezumau la delimitarea zonelor de influenţă, acolo unde se înjghebau echipele de fotbal ce apoi se provocau între ele. Pare idilic ce povestesc eu, dar aceasta este adolescenţa şi tinereţea pe care am trăit-o în acei ani. Existau golani? Sigur că existau! Şi eu am fost… golan! Am purtat şi eu plete, am cochetat şi eu cu muzica rock, am urlat cât mă ţinea gura la spectacolul celor de la Lokomotiv GT, am ascultat Europa Liberă, am chiulit de la ore ca să merg în parc sau la plajă, mi-am sărutat în plină stradă, ostentativ, iubita, am sărit de la balcon când ne-a surprins tatăl fetei, am purtat blugii cei mai împuţiţi din lume… Dar câte nu am făcut spre batjocorirea societăţii din care făceam parte şi pe care mă încăpăţânam să o iau în derâdere, să o consider mult prea înapoiată pentru aspiraţiile mele!...
Dar niciodată nu mi-am pus problema de a purta un cuţit la mine! Ce să fac cu el?! Diferendele adolescentine nu cuprindeau astfel de soluţii extreme... Nu făceau parte din sistemul de gândire al acelor ani. Nici nu existau surse de inspiraţie pentru aşa ceva! Totuşi, aş mai invoca o cauză: purtătorii acelor uniforme albastre, miliţienii aceia luaţi la mişto, reprezentau o reală îngrijorare pentru potenţialii infractori. Se spune că, odată intrat pe mâna lor, până să se convingă careva de vinovăţia sau nevinovăţia ta, o luai bine pe coajă în beciurile miliţiei. Sau, altfel spus, întâi te băteau bine şi-abia apoi cercetau cauza. De foarte multe ori, te aranjau aşa de convingător, încât recunoşteai şi ce n-ai făcut! Aşa că potenţialilor infractori, o întâlnire cu miliţia, le-ar fi fost cât se poate de neplăcută! Unde mai pui că, odată bătut şi convins că ai săvârşit tu toate faptele, făcute sau nefăcute – pentru miliţie nu avea prea mare importanţă – odată înaintat dosarul în justiţie, te puteai considera dinainte condamnat la ani grei de puşcărie!
Ce vremuri de teroare! Da! Doar că acea teroare (pe care doar o evoc, nu o şi doresc nostalgic!) se răsfrângea concret asupra a mult mai puţini oameni decât cea din zilele noastre... Sufereau câţiva (destui!) oameni nevinovaţi, dar nici infractorii nu aveau curajul să se manifeste ca în aceste dureros de contemporane vremuri! Infractorii reali erau atât de puţini şi atât de puţin vinovaţi (unii chiar îndrăzneau să fure o sacoşă cu ştiuleţi de porumb!)… Una din cele mai grele pedepse a vremurilor apuse, era condamnarea la locul de muncă! Îl angajau forţat la Şantierul naval sau la combinat, îl dădeau pe mâna unui maistru târşit prin toate, întreaga echipa îl cunoştea ce poamă este, pila în mână şi…
Astăzi… Înjunghieri în plină stradă, înjunghieri în baruri, focuri de armă ziua în amiaza mare, droguri vândute în şcoli şi pe stradă, taxe de protecţie, fete răpite, bătute, violate şi forţate să se prostitueze, copii vânduţi şi obligaţi să cerşească pentru stăpâni, reglări de conturi… Ce s-a întâmplat rău din ’70 până astăzi de s-a schimbat atât de mult lumea?
Nu mai avem Miliţia! Dar avem Poliţia! Avem relaţii strânse cu Interpolul! O justiţie dură! Dură?!
Dar mai avem şi libertăţi! – aţi fi îndrituiţi să spuneţi.
Să avem oare libertatea de a lua zilele semenilor? De a viola fetiţele? De a ne droga copiii şi a-i bombarda permanent prin toată media cu mesaje obscene şi violente? De a muri de foame şi frig după o viaţă de muncă onestă?
Altfel visam eu pe vremuri libertatea de azi! Visam la documentaţii tehnice şi în alte limbi – nu numai în rusă – visam la libertatea de a asculta şi viziona orice post de radio sau TV doresc fără frica Securităţii, la libertatea de a călători acolo unde doar pe… hartă am călătorit, la libertatea de a mă exprima liber fără teama de a fi lovit fizic, la libertatea unei judecăţi drepte şi egale pentru toţi…
Sunt conştient că fiecare societate este doar perfectibilă şi, din acest motiv, am răbdare şi nu reacţionez la primul impuls. De fiecare dată m-am înarmat cu înţelegerea cuvenită şi am sperat în fiecare guvernare, că cei noi vor fi superiori calitativ celor vechi şi bunele intenţii clamate cu curaj (nu vreau să cred că era vorba doar de tupeu) îşi vor găsi reflectarea în deciziile şi atitudinile în faţa problemelor ţării. Să nu credeţi că orizontul meu de aşteptare tindea foarte sus! Nu! Eu doream doar să se rezolve treburile mărunte, cele imediate, de bun simţ şi uşor de rezolvat. Consideraţi că disciplinarea cetăţenilor în a respecta libertăţile permise de noua democraţie este o problemă dificilă? Ce mare filosofie să aplici legea în vigoare la fiecare încălcare a ei şi să o faci cu egală măsură, indiferent de vinovat? Conform Constituţiei toţi suntem egali în faţa legii! Nu văd de ce un tânăr, fiu al unui puternic al zilei, să poată circula cu viteză maximă pe străzile oraşului şi să întoarcă maşina în loc fără a respecta cele mai elementare reguli! Sub ochii închişi ai Poliţiei! Adică acel tânăr este mai egal decât altul în faţa legii? Aş fi curios să pun mâna pe o statistică reală a Poliţiei, a tuturor evenimentelor rutiere de la ’89 încoace. Să văd şi eu ponderea tinerilor care au produs evenimentele, maşinile pe care le conduceau şi mediile din care proveneau. De asemenea, să analizez amenzile contravenţionale aplicate tinerilor sub 25 de ani, în raport cu toate celelalte. Dacă organele abilitate ar avea forţa să consulte cu onestitate o astfel de statistică şi ar lua măsurile necesare, sunt convins că evenimentele rutiere s-ar reduce cu multe, foarte multe procente. Dar cum să aibă această forţă Poliţia, dacă numirile la vârf sunt făcute nu după merite şi cunoştinţe, ci după criterii politice şi… obscure? Cariera poliţiştilor este la cheremul politicienilor care îi numesc în funcţie...
Cine sunt purtătorii de cuţite şi/sau arme? Eu văd aici două principale categorii: cea a năpăstuiţilor soartei şi cealaltă, a celor îmbuibaţi de prea multe!
Năpăstuitul ajunge în acea stare de capăt de drum în care el nu vede posibilităţi de ieşire şi are de ales între sinucidere şi infracţionalitate. De cele mai multe ori alege infracţionalitatea. Probabil începe prin a fura dar, împins de situaţii, face şi paşii următori spre violenţă. Ajunge să se înveţe cu acestea şi gata, autodidactul în meseria de infractor! Acest mic borfaş nu are un spate asigurat înafara clemenţei şi slăbiciunilor sistemului care-l eliberează înainte de vreme şi fără o minimă conştientizare a statutului său de cetăţean, fără o rezolvare, măcar parţială, a problemelor ce l-au împins spre infracţionalitate.
Mult mai periculos îmi pare celălalt tip, cel al micului burghez, căruia i s-a oferit totul de-a gata, care crede că totul i se cuvine, care a refuzat educaţia pentru că i se pare că el este cel mai deştept din lume, căruia părinţii, în iubirea lor oarbă şi tâmpă, îi iartă şi muşamalizează orice, oricât de gravă şi oricât de împotriva societăţii ar fi fapta lui! Aceştia sunt cei mai periculoşi, pentru că ei ştiu că părinţii lor bogaţi şi potenţi pot întotdeauna să facă legea să fie interpretată conform dorinţelor şi intereselor lor. Şi de ce nu ar profita aceşti tineri de slăbiciunea puriilor, dacă ei şi-au însuşit aceste metode şi i-au avut drept exemple chiar pe ei? Puriii le-au oferit odraslelor lor dragi maşini scumpe încă înainte de a împlini 18 ani, chiar dacă au rămas repetenţi sau au fost exmatriculaţi, le-au oferit mulţi bani pentru a merge cu prietenii în pub-uri, nu 10-20 de lei, că doar n-or fi nişte sărăntoci, ci sute, mii, băuturile doar sunt scumpe… Mai mult decât grijulii cu securitatea copilului, părinţii au angajat şi bodyguarzi care să-i protejeze în cazul eventualelor dispute apărute pe ringurile de petrecere.
Cu o astfel de ofertă de bunuri, bani şi servicii, cum o să-şi însuşească acest tânăr o concepţie sănătoasă despre lume, viaţă şi societate? Cum o să respecte cele mai elementare legi, dacă pentru el acestea nu există? Un astfel de tânăr, mereu în căutarea senzaţiilor celor mai tari, va încerca alte şi alte experienţe, uşor de satisfăcut şi, de multe ori, înafara legii: droguri, prostituţie, violenţa şi chiar folosirea armelor!
Eu încerc să mă protejez împotriva infractorilor şi a nedreptăţilor cu ajutorul legii, el se va proteja întotdeauna cu ajutorul sistemului de protecţie părintesc, întotdeauna mai puternic decât al meu. Eu am protecţia legii, el – protecţia banului şi a funcţiei părintelui atotputernic. Aşa s-a născut această mică corupţie, oricât de mult am îmbrăca-o noi în cuvinte mai alese şi mai frumoase. Tot CORUPŢIE se numeşte!
Dacă ne-am opri la nivelul micilor potlogării şi accidente rutiere provocate de teribilismul neînfrânat al acestor odrasle de bani-gata, parcă tot ar fi bine! Dar şi dintre aceştia se aleg cei ce experimentează noi senzaţii încercând cuţitele în pieptul unor tineri ce nu sunt ca ei sau, când nu mai au bani pentru a-şi procura doza de droguri, nu se sfiesc să-şi descarce armele de foc în bietele lucrătoare de la casele de schimb valutar…
Şi tot despre CORUPŢIE vorbim atunci când trec luni şi ani şi nu sunt descoperiţi făptaşii! De ce oare este atât de dificil pentru oficialităţile române să rezolve nişte cazuri vechi de luni sau ani? Cum de maghiarii şi austriecii au descoperit şi prins în doar două zile doi criminali periculoşi? La ei era mai simplu: nu funcţiona sistemul de protecţie din umbră!
Tot despre CORUPŢIE vorbim atunci când criminali dovediţi şi aşezaţi, în fine, după gratii, sunt lăsaţi în libertate pentru un banal… glaucom! Chiar nimeni în ţara aceasta nu se gândeşte că acest răufăcător lăsat în libertate poate ucide şi alţi oameni? Nu găini! OAMENI!
Cât de corupt poţi fi şi cu cât pentru a accepta inocent (?!) eliberarea unui criminal, conştient fiind că vor apărea în urma actului tău noi victime omeneşti? Am ajuns atât de jos pe scara evoluţiei speciei?!
Ca un om simplu şi sociabil ce mă aflu şi încercând
să-mi măresc cercul de cunoştinţe, sunt înscris pe mai multe site-uri de prieteni. Pe unul din acestea, de câteva zile tot primesc invitaţii de la amicii mei să mă înscriu în grupul Prietenilor lui Marian Cozma. Am refuzat. Cu toate că am deplâns dispariţia tragică a sportivului român, cu toate că am fost şi eu bulversat de absurdul şi cruzimea faptelor unor declasaţi! Când am intrat să văd şi eu ce discută acest grup,
m-am speriat de intervenţiile belicoase ale multora dintre membri. Împotriva ţiganilor (romilor, dacă vreţi), a ungurilor…
Ce facem? Îndreptăm o fărădelege cu invitaţii la alte fărădelegi?
Sunt împotriva răzbunărilor, împotriva rasismului de orice fel!
Eu iubesc tot ce este legat de Creaţie, iubesc oamenii!
Dacă vrem să îndreptăm cu ceva lumea, să începem cu noi înşine şi să devenim mai buni!
Pentru răzbunările pământene să facem în aşa fel încât justiţia şi toate celelalte instituţii abilitate pentru menţinerea ordinii, să funcţioneze normal şi egal pentru toţi!
Eradicarea acestui flagel (CORUPŢIA) o văd în sarcina politicienilor aleşi să facă legi şi să le respecte ei primii!
Iar noi, toţi ceilalţi, să devenim mai buni şi iubitori de semeni!
12 februarie 2009
Publicat în Monitorul de Brăila din 14 şi 16 februarie 2009