Programată pentru data de 10 decembrie 2019, lansarea de carte a fost găzduită de secția „Etnografie” a Muzeului Brăilei „Carol I”. O alegere inspirată, având în vedere faptul că, „Etnografia” brăileană și-a găsit, în fine, un spațiu adecvat și anume, fosta „Casă Alexiu”, în prezent reabilitată.Construită în anul 1910, în casa achiziționată de avocatul Constantin Alexiu (Alessiu) la sfârșitul Primului Război Mondial, a funcționat, înainte de 1989, Casa de Cultură a Municipiului Brăila.
 |
| Eroul zilei: romanul „Nostalgii viciate” |
Pentru prezentarea (binevoitoare, bineînțeles) și promovarea cărții s-au angajat/și-au asumat riscul (!) poeta Adelina Pop și scriitorul Valentin Popa. De altfel, trebuie evidențiat faptul că Adelina Pop avea tot interesul ca promovarea să fie una de succes, ea luându-și în serios, în acest caz, și riscantul rol de redactor de carte.
 |
| Prof. Valentin Popa, Adelina Pop și autorul, Florin Meșca |
 |
| Cei trei: Valentin Popa, Viorel Coman și Adelina Pop au furat startul și și-au încrucișat baionetele (opiniile) înainte de a bate gongul oficial |
Celor doi, li s-a alăturat, spre a ascuți și mai mult cuțitele (armele dezbaterii), profesorul și scriitorul Viorel Coman.
Publicul: unii urmăreau scena amuzați...
Alții: ceva mai blazați...
Unii nu voiau să fie văzuți...
... în timp ce alții se bucurau că au intrat în posesia unui prețios exemplar din carte...
 |
| Armanda Filipine, Gabriela Cloșcă, Virgil Andronescu, Paula Gurău și Aurel Furtună |
Unii și-au organizat propria „bisericuță” punând la cale strategia distrugerii din fașă a nou-născutului roman... - vorba vine: toți îmi sunt prieteni!
Aurică Furtună... tot blazat.
 |
| Poeții Nicolae Matei, Vasile Mandric și Tudorița Tarniță |
Prieteni poeți, epigramiști și jurnaliști...
Revăzându-mă cu poetul Virgil Andronescu...
Prieteni pictori: Ruxanda Ciupercă-Ruxy și Dumitru Ștefănescu-Ștef.
În fine, au început dezbaterile. Adelina Pop invită cititorii la sinceritate atunci când vor lectura romanul, la sinceritate față de ei înșiși pentru că, da, în carte sunt atinse puncte sensibile, sunt devoalate anumite erori umane, erori ce pot fi foarte ușor taxate și speculate în lipsa autodiscernământului celui care urmează să „dea cu piatra”.
Observație: cele trei videoclipuri care urmează conțin doar scurte fragmente din prelegerile vorbitorilor.
Profesorul Valentin Popa, după ce face o sinteză rapidă a narațiunii cuprinse între filele romanului, evidențiază alte două aspecte asupra cărora atrage atenția:
- darul autorului în prezentarea aventurilor galante, romanul cuprinzând și câteva povești sentimentale, dar însăilate cu gust, decență și pasiune.
- pe de altă parte, apreciază curajul de a aborda o temă inedită de roman, temă prea puțin tratată în literatură, chiar în literatura universală, cea a afacerilor.
Provocat de prietenii săi, scriitorul și criticul literar Viorel Coman, nefamiliarizat cu conținutul volumului decât din cuvântările antevorbitorilor săi, marșează pe o nouă idee, și anume cea a temei Revoluției din decembrie 1989, temă insuficient tratată în literatura română, poate și pentru că, cei doar 30 de ani trecuți de la tragicile (și, în același timp, fericitele) evenimente, reprezintă o distanță de timp prea scurtă pentru sedimentarea corectă a faptelor.
Inițial, am intenționat să creez un videoclip cu câteva secvențe din prezentarea proprie, dar... ascultându-mă, am ajuns la concluzia că tot prin scris îmi exprim mai bine ideile. Așadar, mă folosesc de un privilegiu (pe care nu l-am acordat criticilor mei) și vă prezint textul pregătit pentru eveniment, dar pe care l-am folosit doar ca ghid de moment în timpul discursului:
Când, în urmă cu câțiva
ani, după ce se stinseseră și ultimii aburi (euforici) de după lansarea „Marii
visăreli”, îi mărturiseam că mă simt golit complet de conținut, că nu cred că
mai am ceva de spus în acest domeniu, al scrisului, Adelina Pop m-a liniștit,
spunându-mi că, odată ce m-a vizitat, muza nu mă va ocoli, oricât de
neîncrezător în argumentele mele literare
aș fi. Am avut amândoi dreptate pentru că, probabil, am stat cuminte în banca
mea mai bine de doi ani, ani în care am scris doar câteva povestiri publicate
în diferite reviste, m-am ocupat de cele două bloguri și… cam atât.
*
Apoi, deodată, m-a
vizitat muza, Muza, mai bine spus. Care m-a luat la rost:
- Ce faci? De ce nu vrei să spui povestea?
- Păi – am dat eu din colț în colț – povestea este interesantă,
poate plăcea cititorului, dar…
- Dar? – a apăsat ea pedala.
- Vezi tu, eroul principal este băiat bun, mi-e
simpatic, chiar, dar a făcut de-a prostii în tinerețe!
- Și ți-e frică să nu-l pui într-o lumină proastă?
- Exact, pentru că erorile tinereții sunt ale
tinereții și ar fi păcat să fie judecat acum, ajuns la maturitate, când a
devenit conștient de greșelile trecutului și este caracterizat de o conștiință
nouă, una care nu-i mai permite să pășească strâmb.
- Schimbă-i numele, atunci! Schimbă-i numele și
spune-i povestea! Ce ai de pierdut? – a sunat indicația finală a Muzei. Și cum
Muza-i frumoasă și nu-i pot rezista…
*
Dincolo de poveste, intenția mea a fost de a
surprinde tabloul reprezentat de România de după Revoluția din decembrie. Sau…
ce-o fi fost ea. Tabloul unei Românii bulversate de evenimente, în general,
dar, mai ales, al Brăilei, al acelei Brăile trezite din inerția, din ignoranța
la care o condamnaseră „anii lumină”, în particular.
Fixat bine pe șevalet – România/Brăila – tabloul
trebuia să aibă o culoare de fond – atmosfera acelor ani – și să spună o
poveste. Sau… dacă scriitorul este inspirat, chiar mai multe. Asta rămânea de
văzut – critica se va exprima, cu siguranță, în privința aceasta.
După umila mea părere, a scriitorului vinovat de
încercare, culorii de fond… îi mai trebuia puțină intensitate. Eu însumi sunt
necăjit că nu am folosit cele mai de calitate tuburi.
De ce afirm aceasta? În primii ani de „după”, au
ieșit la iveală două tendințe: cea a îmbogățirii – îți puteai deschide o firmă
cu un capital minor – și cea a celor care știau ce trebuie făcut pentru ca țara
să meargă înainte (politicienii), pe calea dezvoltării societății capitaliste…
„multilateral dezvoltate”, era să spun. Și unii, și ceilalți au fost convinși
că reușita le este la îndemână, chiar dacă, folosirea inclusiv a unor mijloace
neortodoxe, nu le dădea fiori din punctul de vedere al legalității sau moralei
– atunci, totul era permis!
Această emulație, dorință de autodepășire (adeseori, cu evidente semne de parvenire), pentru că toți se considerau,
într-un fel sau altul, niște marginalizați ai societății apuse, această
efervescență a oamenilor și a ideilor lor, acest brainstorming la nivel de
societate aș fi vrut să surprind cât mai bine în cartea mea.
Ce mi-ar mai fi plăcut: să fac o descriere și mai
inspirată a Brăilei, minunatul oraș de care, eu, personal, mă simt legat prin
niște fire invizibile, fire care mă conectează cu Panait Istrati și-ale lui personaje
de poveste, cu Nae Ionescu și-ai lui discipoli de marcă, cu Hariclea Darcle, cu
remarcabilul primar Radu Portocală și-atâția alții care i-au scris istoria și i-au
asigurat grandoarea, cetății.
*
Alex, când mi-a spus povestea lui, m-a avertizat că,
la un moment dat, se va opri din destăinuiri. Sau, dacă nu va rezista
tentației, m-a rugat ca, tot ce va fi cu
roșu, să rămână doar pentru scriitor, nu și pentru publicul său.
- De ce, Alex – l-am întrebat după ce i-am ascultat
toată povestea.
- Tu nu ai trăit lucruri de care să te jenezi doar
amintindu-ți-le, lucruri pentru care lumea te-ar judeca sau, și mai rău, ai
putea fi chiar anchetat?
- Ba da – i-am răspuns – am și eu niște chestii în
spate…
- Ei, vezi?
- Dar au trecut atâția ani de-atunci! – am insistat
eu cu minime speranțe.
- Nu, deocamdată, nu!
- Poate… în viitor? – am încercat un ultim asalt.
- Poate…
Vreau să concluzionez: am spus o poveste. Pe mai
multe pagini. Nu este, nici pe departe, un roman comparabil cu marile producții
ale genului. Dar, finalizarea acestei cărți mi-a deschis orizonturi noi, mi-a
redat curajul de a îndrăzni și, acum, privesc cu încredere viitorul, câteva
idei de proiecte noi dându-mi ghes să nu mai stau la fel de mult pe tușă.
Multe
persoane dragi mie se vor regăsi în carte, prin aceasta oferindu-le un minim de
recunoștință pentru ceea ce au însemnat ele în viața mea.
Ca de obicei, prietenii epigramiști mi-au pregătit surprize. Și, ca de obicei, am motive a mă teme. Observați: ei se amuză pe seama autorului înainte chiar de a începe prezentarea romanului! Regret și, pe această cale îmi cer scuzele de rigoare, dar, după ce mi-am terminat prezentarea, emoționat fiind, am omis să le dau cuvântul. O fac acum, asumându-mi riscurile de rigoare.
 |
| Poeții și epigramiștii Nicolae Matei și Vasile Mandric |
Iată ce spune Nicolae Matei, poet și epigramist, fost coleg la C.C.H. (Combinatul de Celuloză și Hârtie) de la Chiscani:
AFACERI LA NIVEL SUPERIOR
(făcând referire la titlul unui subcapitol)
(făcând referire la titlul unui subcapitol)
Să scrii o carte, la o adică,
Nu-i un lucru chiar ușor;
Afacerea nu se ridică
La nivel superior.
NOSTALGII VICIATE
(din
partea unui fost coleg de la Combinat)
Nostalgiile curate
Te-nsoțesc la orice pas,
Fiindcă cele viciate
Le-ai lăsat în C.C.H.
Nici poetul și epigramistul Vasile Mandric nu s-a lăsat mai prejos:
DESPRE
„NOSTALGII VICIATE”
Dacă scriu cu nostalgie,
S-ar putea să-mi placă mie.
Dar, te rog, fă-mi un serviciu:
Nu mai pomeni de viciu!
GREȘELI
SAU VICII?
N-am citit, dar cred că știi
Că greșelile-s iertate.
Dar ce multe nostalgii
Sunt la noi cam… viciate!
DEFINIȚIA
NOSTALGIEI
Nostalgia este-o formă
De tristețe și regret,
Transformată-n filodormă,
Folosită de poet.
DESPRE
SCRIEREA UNEI CĂRȚI
Viral, este-o boală rară
Ce-ți aduce prejudiciu,
Că ‘nainte
să apară
Poți ajunge la ospiciu.
Mulțumiri și recunoștință celor care cred în abilitățile mele literare și mă sprijină în aceste demersuri!
La final, vă invit să acordați două minute din timpul dumneavoastră prețios și pentru vizionarea acestui videoclip. Este o sinteză a întregii manifestări la care se adaugă câteva detalii de arhitectură interioară a fostei „Case Alexiu”.
Mulțumiri și recunoștință generoșilor mei sponsori!
Mulțumiri Muzeului Brăilei „Carol I”, secția „Etnografie”, în general, angajaților secției, în mod special!
Cei care simt o atracție specială pentru „Nostalgii viciate” (dar nu pentru „vicii”!), mi se pot adresa, în particular, pe adresa de e-mail: mef777ro@yahoo.fr.
Prețul: 10 lei/exemplar + taxele poștale.
