Am fost şi eu revoluţionar! - Lansare de carte. 25.10.2011

Ziua de luni, 24 octombrie 2011, reprezintă o dată-eveniment în viața mea: mi-am lansat, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila, prima carte, volumul de proză scurtă „Am fost și eu revoluționar!”

Moderator: Claudiu Brăileanu, șeful serviciului Relații Publice din cadrul Bibliotecii „Panait Istrati” din Brăila.
Au prezentat: Dumitru Anghel - scriitor și Stan Brebenel - scriitor.

Și-au dat concursul, prezentând un scurt spectacol de muzică folk, Sarah Costinaș și Ramona Bivoleanu, eleve la Liceul „Nicolae Iorga” din Brăila.

Invitați: rude, prieteni, scriitori, un grup de sahaja yoghini.

Scriitorii Stan Brebenel și Dumitru Anghel 
încadrându-l pe moderator

Claudiu Brăileanu, moderator din partea Bibliotecii Județene „Panait Istrati” din Brăila, și-a intrat în rol și, după ce a i-a informat pe toți invitații despre motivul prezenței lor în sală, a dat liber la povești.  

Scriitorul buzoian Stan Brebenel

Cuvântul primului invitat, domnul Stan Brebenel, scriitor buzoian:

„Cartea lui Florin Meşca m-a incitat până să o citesc prin titlu. Ceva îmi spunea că nu se referă la titlul de erou al revoluţiei sau la evenimentele din decembrie 1989, ci la cu totul altceva. Volumul cu proze scurte, „Am fost şi eu revoluţionar!”, este cartea de debut ce a apărut în anul 2011 la Editura Olimpiada din Brăila, având o copertă de excepţie realizată de Svetlana Potângă.

Vedeta zilei: volumul de proză scurtă 
„Am fost și eu revoluționar!”

Este structurat pe trei capitole:

I. Poveştile mele – unde sunt o serie de amintiri prin care redă întâmplări, peripeţii şi fapte din anii adolescenţei, tinereţii şi maturităţii autorului.

II. Jurnalistică – în care autorul se înhamă la o analiză pertinentă, rece, reală şi foarte concretă a unor realităţi din societatea românească actuală pornind de la evenimente ce ne marchează destinul în fiacare zi, acelea rele. M-a frapat, în proza „Aşteptându-l pe Maxi”, asemănarea dintre doi hingheri: de nume şi de atitudine. Horez de la Brăila şi Harbuz de la Bucureşti. Nume predestinate în exterminarea câinilor maidanezi.

III. 5 fantezii – aici Florin Meşca demonstrează că este o fire sensibilă, ironică, unde îşi exersează talentul şi imaginaţia realizând unele lucruri la graniţa dintre utopie şi fantezie, ca în proza „Ţara nefumătorilor”.

Revenind la capitolul întâi observăm că Poveştile lui Florin Meşca sunt scrise alert, aşa cum s-au desfăşurat evenimentele, textele au pagini emoţionante ce evocă şi figurile unor personalităţi. În pofida unor rigidităţi, a unei severităţi, a lipsei flexibilităţii autorul a găsit şi a accentuat pe calităţile sufleteşti extraordinare ale unor dascăli şi care au fost ţinute cu greu în frâu de către aceştia în relaţiile cu elevii: sensibilitate, duioşie, amiciţie. Aceşti dascăli nu erau chiar oricine. Unii dintre ei adevărate personalităţi ştiinţifice.

Florin Meşca ştie că rolul unei cărţi este să trezească în cititor sentimente vechi, păstrate în cea mai de preţ ladă de zestre din lume – sufletul, să aducă în prezent nostalgii şi să le dea viaţă, să ne facă să credem că, pentru puţin timp, avem vârsta acelor ani şi, dacă este posibil, în colţul câte unui ochi al eroilor să apară o lacrimă recunoscătoare. Citind aceste amintiri nici nu ne dăm seama cât de copii putem fi. Ce minunat!

Dragoș Neagu, directorul Bibliotecii Județene brăilene,
răsfoind cartea.

Afirmam că scrisul este alert. Scrisul mai are o calitate sau mai multe. Este fluent, este viu, este scris într-o dulce limbă românească. După lectură nu rămâi cu nici un gust alterat. Şi mai rămâi, minute bune, în visare în fotoliul de lângă veioză şi te vezi la fel de rebel, de boem, de sănătos, plin de vise şi cu aceeaşi poftă de viaţă. Adică eşti fericit!

De regulă, când se prezintă o carte nu se prea citează decât din volumele de poezii. Eu am să vă prezint câteva citate scurte ca să-mi argumentez afirmaţiile anterioare. Iată un exemplu de căldură abstractă: „Înţelegând funcţia (matematică – n.m.) ca pe un organism viu, ce poate evolua în funcţie de coordonatele pe care eu i le impun, acum operaţiile matematice de bază erau cele pe care puteam să le consider ca fiind abstracte. A fost o revelaţie pentru care a trebuit să mă umplu de 2 în catalog, să rămân corigent, să plâng, să disper, să am coşmaruri”. (În proza „Maeştrii ştiinţelor exacte”). Alt exemplu, de sabrer al cuvintelor, nu numai de îmblânzitor al cifrelor, în aceiaşi proză: „Aşa am ajuns un adevărat performer al funcţiilor, iar matematica şi-a recăpătat în ochii mei aura de regină, severă dar frumoasă, şi care mă recunoaşte la curtea ei!”. Pentru aceste cuvinte calde, felicitări şi dascălilor.

Epigramiștii sunt pe fază. Unii își iau notițe.

Viorel Frâncu, Stela Șerbu-Răducan și Păun Condruț. 

După ce prezentatorii aleși de mine vor termina cu laudele,

vor urma „săgețile”, „sulițele” și... alte vorbe de duh.

Se spune, cu destul temei, că viaţa de elev şi de profesor este periculoasă. Depinde de perioada evocată. La vremea aceea era mult mai periculoasă viaţa de elev, în sensul strict al cuvântului, mai rigidă şi mai restrictivă faţă de azi. Profesorii trăiesc în zilele noastre mult mai periculos. Sunt bătuţi de elevi, umiliţi în diferite moduri – şi de elevi şi de societate – traumatizaţi psihic.

Şi totuşi viaţa de atunci, de elev sau adolescent, avea frumuseţile ei. Iată cum redă succint autorul: „Ce ani superbi! Ce vârstă a inocenţei! Câtă naivitate, expansivitate, câtă încredere în sine şi lipsă de griji!” (În „Poveşti cu Remo Germani”).

Cred că sunt suficiente argumentele ca să concluzionez că volumul lui Florin Meşca este unul necesar. Este ca o invitaţie pentru cititor de a călători în trecut. Este tonic şi în sufletele fiecăruia poate să trezească acele amintiri care revigorează spiritul şi trupul.

Prin acest volum Florin Meşca îl contrazice în mare parte pe marele Petre Ţuţea care-i scria lui Emil Cioran astfel: „Erorile din memoria mea mă otrăvesc cu regrete inutile. Trecutul este încărcat de impurităţi, de neputinţe şi de eşecuri, şi viitorul este purtător de moarte”. Aici, la Florin Meşca, trecutul, prezentul şi, îmi place să cred, viitorul este viu.”

Scriitorul și publicistul brăilean, Dumitru Anghel

                                     








Din păcate, nu sunt în posesia transcrierii prezentării domnului Dumitru Anghel. Din fericire, ulterior, cronica a fost publicată în revista Ecouri Dunărene, nr.12/27.01.2012-Turnu Măgurele.  

Ramona Bivoleanu-chitară și voce și Sarah Costinaș-muzicuță, 

blockflote și voce, două talentate fete, 
eleve ale liceului „Nicolae Iorga” din Brăila  

                   






Emoțiile, pentru mine, erau tot mai pregnante. Se spuneau cuvinte atât de frumoase despre cartea scrisă de mine, încât nu-mi venea să cred că eu sunt cel care a scris-o! M-au ajutat să ies din impas cele două talentate fete. Cântarea lor a reprezentat pauza ce-mi era necesară pentru a mă reculege, a-mi reorganiza gândurile și a depăși emoția de moment. 


Pentru a vă bucura de farmecul interpretării celor două eleve, nu ezitați să dați clic pe link-ul de mai jos:

https://youtu.be/_VD60BApLEs

În fine, ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat: am luat cuvântul. Bineînțeles, nu am prididit cu mulțumirile:

                                                 

„Mulţumesc mult pentru cuvintele potrivite pe care le-aţi folosit fără zgârcenie în vederea satisfacerii Domnului Ego! Al subsemnatului, bineînţeles! Aproape că am început să cred şi eu că acest volum ar fi o reuşită! Încercând să-mi păstrez luciditatea, eu aş spune că această carte este... subţirică. Atât la propriu, cât şi la figurat. La propriu, e simplu de explicat: cu paginile de gardă şi cuprins are vreo 230 de pagini. Doar atât! În rest, ce mare noutate aduce ea? Este ea în vreun sens novatoare?

Ideea poveştilor mele a pornit tocmai de la unicitatea vieţii fiecăruia dintre noi. Trebuie să recunoaştem: marea majoritate a celor ce formăm populaţia lumii suntem nişte anonimi! Câţi pot fi un Leonardo da Vinci sau un Einstein? Sau un Henri Coandă? Dar un Eminescu sau Brâncuşi? Câţi au zburat în cosmos şi cine dintre noi a dat măcar numele unei străzi desfundate a vreunei localităţi de provincie? Suntem nişte oameni obişnuiţi care au făcut ceea ce fac toţi oamenii obişnuiţi: ne-am născut, am învăţat, am întemeiat familii, am făcut o casă, ne-am luat (sau nu) o maşină, acum îmbătrânim şi... ne ducem! Da, dar viaţa fiecăruia dintre noi este marcată de tot felul de evenimente, mărunte sau nu – nu întotdeauna plăcute! – care îi dau culoare, parfum, o fac trepidantă şi imprevizibilă. Acestea reprezintă, de fapt, ingredientele unei vieţi interesante, lipsite de monotonie, reprezintă ingredientele frumuseţii vieţii noastre, a fiecărui individ în parte.

Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă oprească un ins cunoscut pe stradă şi care – pornind de la o banală informaţie (pe care i-o cereţi sau nu) – să vă plictisească cu... povestea vieţii lui? Nu ştiţi cum să scăpaţi de el, cum să găsiţi o formulă cât mai politicoasă prin care să-l părăsiţi degrabă şi fără a-l jigni. Dar, ceea ce vi se pare cât se poate de banal, pentru cunoscutul din faţa dumneavoastră poate fi de cea mai mare însemnătate! Din acest motiv îşi şi consumă energiile pentru a vă reda cât mai fidel ceea ce el vrea să vă transmită: POVESTEA lui! Povestea care pe el îl face unic!

Don Miguel Ruiz, un înţelept toltec, a formulat un concept cel puţin interesant: VISUL. Conceptul este descris asemănător şi la asiatici (Maya) sau europeni (Iluzie). Când cineva nu percepe realitatea corect, indienii spun despre respectivul că este în Maya! Iar europenii spun despre acelaşi rătăcit că trăieşte în Iluzie!

În viziunea lui Don Miguel Ruiz, fiecare om îşi trăieşte propriul vis. Felul în care el înţelege viaţa şi şi-o asumă, felul în care reacţionează cu cei din jur şi se adaptează stimulilor din exterior, toate fac parte din VIS. De exemplu, în copilărie am vrut să devin aviator – un vis. Apoi medic, avocat... În final am devenit inginer. Aşa a curs visul meu. Am vrut să fac parte din echipa de handbal a României şi să devin campion mondial. M-am oprit la nivelul de speranţă ce nu a confirmat.

Neîmplinirea unui vis nu înseamnă neapărat ratarea în viaţă! Nu! Doar că acel vis trebuia să existe pentru că el a pregătit visele ulterioare şi toate la un loc au determinat ceea ce suntem la un moment dat. Noi suntem rodul succesiunii viselor noastre.

 În visul meu au intrat părinţii şi fratele, profesorii, soţia şi fetiţa noastră, socrii şi prietenii, colegii de serviciu, doctorii ce m-au făcut bine, diploma de inginer, casa, maşina, cei care m-au apreciat, cei care m-au detestat, poliţia, guvernul, Ceauşescu şi revoluţia, Ile Năstase şi Hagi...

Fiecare om îşi trăieşte propriul vis şi noi interacţionăm cu el doar atât cât visele coincid. În momentul în care nu mai există această corespondenţă, fiecare îşi vede de drumul (visul) său, dar aceasta nu înseamnă neapărat că este bine sau rău! Tot din vis fac parte realizările, dar şi nereuşitele, inspiraţiile sau erorile.

În acest moment visul meu este să devin scriitor: cartea aceasta este dovada. Aparte: Este visul care, poate, nu este împărtăşit de criticii mei. (Nu vorbesc aici despre cei prezenţi!) Criticii pot gândi: ăsta visează! Da, visez! Este visul meu! La fel de bine cum şi dânşii, poate, visează că sunt nişte critici respectabili! Visul dumnealor! Repet: nu fac niciun fel de referire la domnii prezenţi! Ca să ne amuzăm puţin – dar numai ca să ne amuzăm! – nenea Iancu ar fi spus: - Dânşii sunt nişte oameni onorabili!

Don Miguel Ruiz m-a făcut să înţeleg că, de fapt, aceste vise un sunt nimic altceva decât creaţia propriilor noastre minţi, a dorinţelor noastre, a... ego-ului nostru! Iar Domnul Ego – Îl rog respectuos să mă scuze! – este cel mai mare duşman al fiinţei omeneşti! El ne face să credem că suntem buni, că suntem cineva, că suntem unici...

Dar, oare, chiar nu suntem unici? Ba da! Dar de ce trebuie neapărat să fim şi genii? De ce nu ne-ar mulţumi unicitatea statutului de oameni oneşti, frumoşi în gând şi în simţire?

Ce mare lucru cartea aceasta? Ce mare lucru o carte pentru cel care a scris-o? Ego-ul lui este singurul gâdilat! Şi, credeţi-mă, chiar este! O simt şi eu, chiar dacă încerc să mă vindec. Dar o carte, chiar reuşită, nu-l face cu nimic mai bun pe scriitor, cu nimic mai aproape de Adevăr, de Spirit!

Doar atunci când te identifici cu latura ta cea mai profundă – Spiritul – doar atunci dai măsura valorii tale!

Spiritul este singurul nostru adevăr, este motorul real al devenirii noastre. Şi cel care face diferenţa dintre geniu şi... scârţa-scârţa pe hârtie!

Acum să nu mă credeţi ipocrit: chiar mă bucur că mi-a apărut această carte, că dumneavoastră sunteţi aici ca să mă susţineţi, că distinşii mei invitaţi au avut curiozitatea şi forţa necesară de a o citi până la capăt şi – extraordinar! – că au avut idei măgulitoare de exprimat! Tuturor vă mulţumesc din inimă! Prezenţa dumneavoastră mă fericeşte, aşa cum absenţa m-ar fi întristat! Deh! Tot Domnul Ego!

Acum, mulţumirile de Oscar, dar care trebuiesc luate în consideraţie la modul cel mai serios:

·        Bunului meu prieten Grigore Danciu pentru banii (cash) pe care i-a riscat în întreprinderea mea aproape sinucigaşă;

·        La fel de bunului meu prieten (ce se doreşte anonim) din Galaţi care, după ce i-am vorbit la telefon de proiectul meu, după vreo trei săptămâni m-a luat la rost: - Florine, când te-apuci de treabă? Când scoţi cartea aia? Când îmi iei banii?

·        Naşului meu, respectabilul profesor pensionar Ion Oprişanu care, încântat de trăznita mea idee, m-a întrebat: - De câţi bani mai ai nevoie, finule?/ - De vreo 500, naşule.../ - Îi ai de la mine!

·        Prietenilor mei, patronii firmei Crivalex, care au acceptat să vă  îndulcească cu fursecurile puse la dispoziţe special pentru acest eveniment;

·        Doamnei Violeta Ionescu, scriitoare din Galaţi, care a avut amabilitatea de a-mi făce o primă recenzie a încercărilor literare şi m-a încurajat să cred în mine şi să public;

·        Lui Aurel Furtună care m-a atenţionat prieteneşte de fiecare dată când nu o respectam pe minunata Doamnă Limba Română. Ce m-aş fi făcut dacă m-ar fi tratat ca pe un trădător?

·        Pictoriţei Svetlana Potângă care a înţeles ideea de copertă ce i-am sugerat şi a realizat-o exact aşa cum mi-am dorit;

·        Dragilor mei părinţi, făuritorii mei fizici şi morali, aşa cum mă prezint acum în faţa dumneavoastră;

·        Fratelui meu care mi-a îndrumat paşii în anii tinereţii nebune şi mi-a atras atenţia asupra unei caracteristici determinante a limbii materne: Limba română este atât de bogată în sensuri şi înţelesuri, încât nu ai cum să ratezi o exprimare corectă şi concisă, dacă o stăpîneşti cum se cuvine.

·        Fostei mele soţii, Marinela Meşca, care mi-a fost timp de treizeci de ani alături, la bine şi la greu; mi-a fost suport moral şi material permanent. Chiar şi după ce visele noastre de soţ şi soţie nu au mai coincis, ele s-au identificat într-unul de prietenie, mult, infinit mai preţios. Pentru că visul de soţi implică cu predominanţă instinctele, pe când cel de prietenie – spiritul!

·        Verilor de la Galaţi care, deşi nu au citit acest prim volum oferit încă din primăvară cu dedicaţie, au promis că mă vor sponsoriza la următorul; o să le împrospătez memoria la momentul potrivit;

·        Tuturor celor care m-aţi citit şi aţi avut amabilitatea să nu-mi spuneţi nimic; tuturor acelora care mi-aţi spus ceva şi nu au fost injurii;

·        Dumneavoastră tuturor, care v-aţi riscat preţiosul timp pentru a veni aici, în speranţa desfăşurării unui eveniment cu adevărat remarcabil;

·        Celor două eleve ale liceului Nicolae Iorga, Sarah Costinaş şi Ramona Bivoleanu, care vor susţine în câteva momente un scurt recital de muzică folk; sunt atât de multe generaţii între noi... dar eu, unul, nu mă predau!

·        Şi, nu în ultimul rând, tuturor reprezentanţilor Bibliotecii Judeţene Panait Istrati care m-au sprijinit în organizarea şi ducerea la bun sfârşit a acestui eveniment, domnului director Dragoş Neagu şi domnului Claudiu Brăileanu, care au fost receptivi la solicitarea mea şi au aprobat găzduirea acestei manifestări;

·        Domnului profesor doctor Irinel Popescu şi întregului colectiv al Spitalului Clinic Fundeni care mi-au reparat maşinăria trupului, au pus la loc o piesă nouă şi mi-au redat viaţa;

·       

Profesorul de limba română Vasile Ioan Zbarcea. 

În dreapta sa, doamna Violeta Opaiț, din partea 
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”-Galați.

În stânga, la pândă, epigramiștii Ion Negruț și Vasile Mandric.

Dacă, din neglijenţă (sau cu bună ştiinţă!), am omis ceva sau pe cineva, îmi cer iertare şi promit să stau la noapte pe coji de nuci şi să învăţ pe de rost cartea de telefoane a cetăţenilor de pe Marte.

Profit de acest fericit prilej pentru a vă prezenta un om deosebit, cu adevărat unic, cel care mi-a fost profesor de matematică în primii trei ani de liceu, ani determinanţi pentru împlinirea oricărui tânăr, cel care m-a chinuit (m-a lăsat chiar corigent!) până am înţeles rosturile funcţiilor şi mi le-am supus, cel fără de care nu mi-aş fi împlinit visul de a deveni inginer şi pe care îl evoc cu tot respectul cuvenit într-una din povestiri, excepţionalul profesor de matematică, CORNELIU NOVETSCHI!

Cu domnul profesor Novetschi nu m-am mai văzut din iunie 1972, când am terminat clasa a XI-a. 39 de ani!

Vă mulţumesc, domnule profesor pentru că aţi pus pasiune când m-aţi învăţat matematica şi nu m-aţi lăsat de izbelişte!

Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a răspunde apelului meu şi aţi venit în această seară să ne împărtăşim împreună din amrutul bucuriei!”

Din partea Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu”
din Buzău, publicistul Viorel Frâncu

După depășirea emoțiilor confruntării cu publicul, a venit rândul acestuia (a publicului) să-mi dea replica. Și mi-au dat niște replici...                                                                                 

Epigrame de Păun Condruț:

Lui Florin Meșca, autorul volumului „Am fost și eu revoluționar!”

 A fost revoluționar -
Ne spune cu un strop de fală,
Dar cred că a fost în zadar,
El având pensie normală.

Referitor la 
faptele revoluționarilor

Pentru că nu avem habar
Cu cine și cât s-a luptat,
Că a fost revoluționar...
Să spună azi și ce-a furat!

Epigrame de Vasile Mandric:

Dl. Meșca, pelerin în India

Plecând din lumea cea păgână,

Spre rădăcini cătându-și ruda,

El n-a mâncat o săptămână

Și totuși s-a-ntâlnit cu... Buda.

Decât în Indii, zic, cu el,

Găsești la noi mai des, Nirvana,

Dacă deguști un Cotnărel -

Nu cu paharul, ci cu cana!

Epigrame de Ion Negruț:

Miracol românesc

După 22 de ani

E-un lucru extraordinar

Să apară printre noi, profani,

Încă un revoluționar!

Dispută între scriitori

(referire la dl. Meca)

Meșca-i peste Meca, oare?

E posibil, nu-i exclus

Mai ales că primul are

La mijloc, un „ș” în plus.

De tot râsul

După cumpăna din viață

Poate nu trecea de hop

Dacă nu ieșea din ceață

Lângă umoriști de top.

Epigrame de Alexandru Hanganu:

Referitor la titlul „Am fost și eu revoluționar!”

Cum i se poate chiar citi, pe mină,

Că are revoluția în sânge

Nu mi-ar plăcea să-l văd, acum a plânge -

De-aceea-i recomand penicilină.

La felu-n care dânsul știe

Metafora s-o folosească,

Eu cred c-a învățat să scrie

Mai înainte să citească.

Epigrame de Stela Șerbu-Răducan

Referitor la titlu

Este Meșca, așadar,

Mare revoluționar.

Cu venitul, cu plecatul...

Să-i vedem certificatul!

Unui capricorn alintat

Îl sărut și îl răsfăț,

Îl provoc la un dezmăț -

Niciodată nu-i fac fițe!

Oare... o să-i dea cornițe?!

Unui capricorn pasional

Când ploaia-n oase-ți pătrundea

Îți apăru în cale, ea.

Genunchiu', zici, că se-nmuia...

Dar care parte se-ntărea?

Epigramă de Viorel Frâncu

Celor de vârsta a III-a

Vai, ce simpatici moșnegei,

Nici timpul nu i-a mai schimbat!

Și azi mai merg pe la femei

Când la bărbați e ocupat.

Aurel Furtună a avut 
o contribuție importantă la apariția volumului

Un alt „moșnegel”: din spatele sălii, Aurel Furtună supraveghea desfășurarea „ostilităților”.

Evenimentul a fost mediatizat, printre altele, în cotidianul OBIECTIV-Vocea Brăilei din 28 octombrie 2011, sub semnătura Cristinei Dosuleanu, și încadrat într-o sintagmă inspirată: „Fenomenul flower-power în România”.

Dar, dincolo de toate intervențiile, pozitive sau negative, critice sau încărcate de umor, în sala Bibliotecii „Panait Istrati” din Brăila ne-am întâlnit iubitori ai cărții și ne-am simțit bine împreună. 

În ce mă privește, cu această ocazie mi-am anunțat debutul în nobila artă a scrisului: