marți, 16 mai 2017

CĂLĂTORI PRIN RÂNDUIALA DIVINĂ


 Călători prin rânduiala divină – o carte necesară, o carte dorită, așteptată și, din fericire, ieșită bine!
Ziarista Maria Timuc, autoarea volumului, a avut privilegiul (și inspirația) de a le fi aproape marilor realizatori de transplanturi din România, încă din perioada de pionierat: dr. Mihai Lucan, dr. Radu Deac, dr. Șerban Brădișteanu, dr. Irinel Popescu și, ținând foarte aproape și în tandem cu ei, dr. Dan Tulbure. Se poate spune despre autoare că a fost atinsă de aceeași lumină, căci nu-mi explic altfel spiritul de observație, perseverența, tenacitatea, cunoașterea și recunoașterea în timp real a valorilor și obiectivismul relatării faptelor de care a dat dovadă încă de la început. Și dacă mai era nevoie de o ultimă dovadă, iată și fructul suprem, volumul Călători prin rânduiala divină.
După propriile mărturisiri din primele pagini, într-un debut de primăvară (2 martie 2001), însuși profesorul Irinel Popescu, a lansat provocarea: Ar trebui să scriem o istorie a transplantului. Era doar o idee de moment a maestrului, o sugestie ce merita a fi luată în seamă. A stat ceva timp la dospit. De fapt, mai era loc de fapte, de certitudini și statistici – istoria transplantului chiar atunci se scria. Maria Timuc s-a dovedit a fi o bună înregistratoare a timpului în care fusese invitată să fie parte.
De ce am afirmat că este o carte necesară? Pentru că orice națiune își înregistrează marile fapte, marile realizări, într-o istorie. Iar istoria transplantului în România este una frumoasă din marea istorie a neamului și trebuie să fie cunoscută. Nimic nu iese din nimic.
Doresc să fac o precizare pe care o consider necesară: sunt unul dintre fericiții beneficiari ai unui transplant hepatic. Reușit. Perfect reușit, forțând un pleonasm. Trăiesc și, în acest moment, aștern aceste rânduri de aici, de sus, de pe pământ. Văd soarele, cerul, copacii și calc, calc pământul, nu sunt ascuns de el. Nu sunt oale și ulcele, ci umblu, respir, gândesc și iubesc. Veți fi tentați să spuneți că sunt subiectiv. Da, din punctul meu de vedere se poate spune că sunt subiectiv și nici nu doresc să fiu altfel.
Din această perspectivă (cea mărturisită mai sus), pentru mine, profesorul Irinel Popescu este salvatorul meu, îngerul meu... zeul meu. Însăși mama mea l-a ridicat la acest rang, pentru că i-a salvat puiul! Îl iubesc și-l respect enorm. Pentru ceea ce a făcut ca om de știință pentru medicina românească, în general, pentru ceea ce a făcut pentru mine, ca medic, în special. Din acest motiv, abia îndrăznesc să ridic ochii când ne intersectăm pașii pe holurile Clinicii de Transplant Hepatic Fundeni. Fiți sinceri: câți dintre dumneavoastră ar îndrăzni să-l privească în ochi pe zeu?
Primul mare merit ce i-am găsit cărții Mariei Timuc: ni i-a umanizat pe zei, ni i-a apropiat. Fac o similitudine ce mi-o asum: Domnul Iisus, pentru a fi acceptat, ascultat și urmat, ni S-a prezentat nouă, oamenilor, ca OM. Meditați un pic: ce s-ar fi întâmplat dacă Fiul lui Dumnezeu S-ar fi manifestat sub forma unui fulger, sau foc, sau?... Toți ar fi fugit îngroziți.
Datorită subiectivismului firesc al nostru, al celor transplantați, i-am ridicat pe acești salvatori la rang de zei, iar Maria Timuc a avut meritul de a ni-i fi redat ca oameni. I-a coborât de pe piedestal, fără a le diminua din aură. Oameni ca toți oamenii, cu dorințele (și ambițiile) lor de a performa, cu eșecurile înregistrate, cu suferințele și trădările proprii tagmei.
Mereu am fost conștient că viața mea continuă datorită dorinței de a cunoaște și a se autodepăși a profesorului Irinel Popescu, dar niciun moment nu am bănuit la câte încercări a fost supus înainte de a fi încoronat. Mulțumesc, Maria Timuc, că mi l-ai revelat pe omul Irinel Popescu, cel ce avea să devină, alături de Profesorul Dan Tulbure, ultima icoană recunoscută de către mama mea!
Toți acești mari slujitori ai medicinei românești și ai oamenilor sunt eroii cărții: Prof. Dr. Mihai Lucan, Prof. Dr. Șerban Brădișteanu, Prof. Dr. Radu Deac, Prof. Dr. Irinel Popescu și Prof. Dr. Dan Tulbure. (De asemenea, autoarea a acordat spațiul necesar scoaterii în evidență a meritelor doctorului Alexandru Bucur, fostul director al Spitalului de Urgență Floreasca, minte luminată, cel care a asigurat cadrul necesar efectuării primului transplant de inimă de către doctorul Brădișteanu și a creat primele condiții de prelevare de organe din România.) Se plimbă prin carte și-și spun poveștile. Toți au fost supuși unor încercări grele și au avut evoluții similare. Toți au performat la cele mai înalte standarde. Păi, ce standard mai clar decât redarea vieții s-ar putea concepe pentru un medic? Acești eroi sunt veritabile exemple prin dorința lor de cunoaștere și autodepășire, prin perseverență și tenacitate, prin inteligență, prin rezistență la grelele încercări, prin faptul că nu s-au umflat în pene, ci și-au recunoscut limitele și au rămas umili în fața Celui ce i-a hărăzit. Aici văd al doilea mare merit al cărții: prin pana Mariei Timuc ne-au fost prezentate niște caractere, adevărate modele de urmat.
Al treilea merit al autoarei: nu a prezentat (cu surle și trâmbițe) doar reușitele, omițând, cu bună știință, eșecurile. Era atât de simplu să arate doar partea frumoasă a istoriei – în definitiv, la ora actuală trăiesc aproximativ 700 de oameni, doar în urma transplanturilor de ficat! Peste 2000 trăiesc datorită transplanturilor de rinichi, alte câteva zeci au primit o nouă șansă la viață datorită unei noi inimi primite la momentul potrivit. Ce tablou idilic!
Dar: foarte mulți oameni s-au pierdut în așteptarea unui organ compatibil și care, pentru ei... n-a apărut niciodată! Alții – și aceasta este cea mai mare tragedie a medicilor-eroi – au decedat pe masa de operație sau la puțin timp după ce s-au trezit. Da, au fost și morți. Eșecuri ale căror cauze au fost prezentate detaliat în carte. Niciun început nu este ușor, nicio luptă nu se câștigă fără sacrificii.
Romanul (putem să-i spunem și așa) urmărește, în paralel, destinele medicilor sus numiți, pe de o parte și a lui Marius Maxim, unul dintre transplantați, folosit ca simbol al personajului colectiv, mulțimea beneficiarilor de transplant din România, pe de alta. Și Marius Maxim, ca și renumiții medici, pornesc în viață cu dorințe și ambiții asemănătoare: aceea de a performa la cele mai înalte standarde în meseriile lor. Visul lui Marius, ofițer de carieră, era acela de a ajunge general. Doar astfel, considera el că se poate împlini profesional. Patriot, îi plăcea disciplina militară, era riguros în tot ceea ce făcea și pretențios atât cu sine însuși, cât și cu subalternii săi. A urcat, pe merit, treptele ierarhiei militare și a ajuns foarte aproape de împlinirea visului său: obținerea treselor de general. Doar că la el... destinul a vrut altfel.
Fragment din testamentul lui Marius Maxim, scris în momentul în care a aflat că aripile i-au fost frânte de o boală necruțătoare și reprodus în carte: În filozofia mea de viață, ce trebuie să dăinuie de la un om e memoria sa. Oamenii puternici intră în istorie. ...când, din copilărie dorești a-ți sluji nația în chip aparte, nu aceasta e singura filozofie? Am avut neșansa să nu fiu geniu. Mi-ar fi plăcut să trăiesc mizer, trudind la idealuri a căror noimă s-ar fi arătat mulțimii în secole. Căci, ce e geniul, dacă nu UN CĂLĂTOR PRIN RÂNDUIALA SUBLIMĂ, or un ghimpe în coasta regulii comune?
Călător prin rânduiala divină – inspirat titlu sugerat autoarei de filozofia lui Marius Maxim.
Marius Maxim – durerea unui suflet convins de potențialul său creator, dar, din păcate, rămas neîmplinit.
Maria Timuc i-a înțeles perfect destinul și l-a alăturat, într-un mod fericit, celorlalte. În definitiv, până la un punct, evoluțiile profesionale au coincis. De fapt, dacă observăm mai în detaliu faptele relatate, și eroii-medici au cunoscut momente de grea cumpănă. Pentru ei, însă, Creatorul a avut sarcini concrete aici, pe Pământ, în acest timp și... le-a acordat un surplus de șansă. Cu siguranță, nici Marius nu o duce rău Acolo, Sus, ținând cont de calitățile și de frumusețea sufletului său.
În partea a doua a cărții personajul colectiv devine ceva mai... concret, mai palpabil, prin mesajele transmise de câțiva dintre cei transplantați sau prin scurte interviuri acordate autoarei. Luăm astfel cunoștință de dramele trăite de cealaltă parte, cea a celor condamnți la moarte înainte de vreme. Câți pacienți aflați în stadiul final al bolii, tot atâtea familii distruse de perspectiva pierderii unei ființe dragi. Din fericire, toți aceștia au depășit de multă vreme pragul disperării și acum se bucură de o viață normală alături de cei dragi. Muncesc, nasc copii, îi cresc... TRĂIESC!
Mai apare un personaj important în carte: autoarea însăși, prin fragmentele de jurnal incluse între capitole. Trăitoare sensibilă și martoră implicată a marilor evenimente descrise, a așternut, de fiecare dată, în jurnalul propriu, simțirile momentului.
Fragment din jurnalul autoarei: Nu oricând și nu oriunde s-a născut și a trăit Hristos. Tot așa, nu oricând și nu în orice timpuri se nasc doctori geniali, inventatori și oameni care se jerfesc pentru ceilalți. Ei ne fac cu adevărat bogați, căci ne transmit, fără să știm și fără să avem habar de aceasta, lumina lui Dumnezeu și calea către aflarea și înțelegerea divinității.
Și încă: Eroii nu devin niciodată, căci ei sunt eroi. În tăcere, în turnurile lor de fildeș, construiesc cea mai frumoasă operă a lui Dumnezeu, iubirea. Eroii sunt tăcuți și, în tăcerea lor, primesc crucea suferinței cu râvna și cu puterea lui Hristos. În acest amestec de uman și de divin, în bucurie și-n suferință este viața exemplară, modelul și victoria omului.
Un volum necesar, un volum reparator, un volum ce poate naște emulații.

Lansarea cărții Mariei Timuc a avut loc pe 12 mai 2017, la Biblioteca Academiei Române, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a Transplantului.

A fost o întâlnire intimă (putem s-o numim și astfel) între oamenii salvați prin intermediul unui transplant și salvatorii lor, minunații și inimoșii medici: Prof. Dr. Irinel Popescu de la Spitalul Clinic Fundeni, Prof. Dr. Mihai Lucan de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj, Prof. Dr. Radu Deac de la Clinica de Chirurgie Vasculară din Cluj și Dr. Victor Zota, coordonator al Programului Național de Transplant. De asemenea, a fost prezent și Ministrul Sănătății, Florian Bodog, care și-a declarat sprijinul total activității de transplant în România. 

P.S. O nouă lansare a cărții (pentru publicul larg) va avea loc pe data de 29 mai 2017, ora 18.30, la librăria Luceafărul din București. Prof. Dr. Irinel Popescu și-a anunțat intenția de a participa la eveniment.