DIN ÎNTREBĂRILE UNUI SCEPTIC ADRESATE UNUI SAHAJA YOGHIN (Dialoguri cu mine însumi)

Înălțare - Adriana ANDRONESCU

Al doilea dialog

 (Putem medita oriunde, chiar şi la serviciu)

 

- A fost extraordinar! M-am simţit atât de uşor, atât de... de eliberat de toate problemele lumii! Spune-mi, te rog, pot repeta acest experiment ori de câte ori doresc?

- Sigur că da! Întotdeauna va fi suficientă dorinţa ta şi... o sursă de vibraţii!

            - Sursă de vibraţii? Ce mai e şi asta? Să fie ceva de genul curentului electric? Sau vreun câmp magnetic?

            - Nu! Nici pe departe!

        - Atunci? Unde găsesc eu acea... sursă de vibraţii?

            - Nu trebuie să faci niciun efort! Uite, îţi dăruiesc o fotografie a lui Shri Mataji!

            - O simplă fotografie?! Înţeleg eu că este a lui Shri Mataji, dar...

- Nu te lua după aparenţe! Nu este doar o simplă fotografie! Shri Mataji s-a născut cu energia Kundalini complet trezită, iar aceasta se manifestă chiar şi prin intermediul unei poze obişnuite. Imaginea lui Shri Mataji emite vibraţii. Aşa că, de astăzi, această fotografie va reprezenta sursa ta de energie! Foloseşte-o!

            - Văd că eşti foarte sigur pe tine!

         - Îţi garantez că am şi motive! De altfel, te vei convinge foarte curând şi singur de toate cele ce ţi-am spus!

            - Bine! Şi cum va trebui să procedez?

            - Totul este foarte simplu! Te aşezi comod în faţa fotografiei lui Shri Mataji...

- Unde? În camera mea?

            - Poate fi şi în camera ta!

            - Ce răspuns mai e şi ăsta: Poate fi şi în camera ta? Se mai poate şi altundeva?

   - Oriunde! Oriunde vrei tu, oriunde te găseşte clipa: şi pe câmp, şi pe vârf de munte...

            - Aha! Deci, în natură!

            - Şi în natură, dar şi în tramvai...

            - Sari de la una, la alta! Te pomeneşti că şi la serviciu...

            - De ce nu şi la serviciu? Ce te-ar împiedica?!

            - Măi, omule, tu mă surprinzi mereu! Cum să fac yoga la birou?

          - Dar cine trebuie să ştie că tu meditezi? Toţi vor crede că te gândeşti profund la ceva! Şi te vor invidia pentru puterea ta de concentrare!

            - Şi ce fac? Aşez poza lui Shri Mataji pe birou?

           - Ce? Cine te-ar împiedica? Colegii? Şeful? Poţi inventa orice explicaţie care să fie pe placul lor sau, şi mai bine, le poţi spune chiar adevărul: că este fotografia Maestrului tău spiritual. S-ar putea, la început, să te ia peste picior, dar, cu timpul, cu siguranţă noua ta preocupare le va stârni interesul. Şi vor începe cu întrebările... exact ca tine, acum! În ce priveşte meditaţia la serviciu... este suficient să închizi ochii câteva clipe, o vizualizezi pe Shri Mataji în sinea ta şi încerci să-ţi opreşti gândurile. Sunt suficiente câteva fracţiuni de timp şi gata: ai şi atins starea de yoga!

            - Să fie atât de simplu?!

            - Încetează să te mai îndoieşti şi experimentează!

            - Adică?

         - Repeţi ceea ce ai făcut împreună cu mine: închizi ochii, întinzi mâinile spre fotografie şi încerci să-ţi opreşti gândurile!

            - Şi apoi?

- Nici nu o să-ţi dai seama când vei intra în meditaţie! Şi cât de simplu va fi!

            - Bagă de seamă: eu chiar o să încerc meditaţia la serviciu! Şi dacă nu o să reuşesc...

            - Tu încearcă întâi şi mai vorbim după aceea!                       

Note de jurnal: scepticul s-a ales cu o nouă dilemă: aceea a posibilităţii exersării meditaţiei în orice mediu, oricât de ostil ar fi el, chiar şi la serviciu! Şi este hotărât să încerce! Ce ar avea de pierdut? Dacă va reuşi, va fi perfect: va avea un motiv de bucurie şi satisfacţie lăuntrică. Iar dacă nu... ce se va mai amuza pe seama închipuirilor partenerului său de dialog!

(Apărut în volumul „Nevăzutele cărări”, Editura PIM, Iași, 2013) 

 

 

SENSUL LIBERTĂȚII

Boieria lui Q

Q nu mai era începător în Sahaja Yoga, nici avansat, ci era în stadiul cel mai plăcut: era boier. Boieria e atunci când toți te consideră un începător promițător – deci nu mai ești cineva care poate dispărea pur și simplu fără urmă de la sală – așa că toți au grijă de tine și te iau cu binișorul, își pun toate speranțele în tine și vor să te ferească de toate greșelile pe care ei le-au făcut atunci când erau ca tine, ca să devii un avansat adevărat ca ei.

Pe de altă parte, Q îi încuraja pe cei care-l tratau ca pe-un boier: el își lămurise părinții că făcea acum niște activități speciale (ceea ce era adevărat) la Palatul Copiilor (ceea ce era aproape adevărat, pentru că sala unde se ținea Sahaja Yoga era la câteva străzi distanță) și venea regulat ca să se bucure de meditațiile colective.

Marea problemă a oamenilor mari

 „Dar oare de ce vor să mă învețe și devoțiunea față de Divin?” se întreba Q. „Aceasta e cel mai simplu lucru, pe care dacă încerci să-l descrii în cuvinte, doar îl complici și-l faci să devină altceva, dar nu ceva viu! Dumnezeu știe totul, face totul și sunt atent să am o relație cât mai bună cu El, ceea ce e foarte simplu, pentru că El este cea mai bună persoană din lume! Dar această conexiune” – își zise Q, mulțumit că învățase un cuvânt nou și frumos – „nu se poate defini și direcționa după cum vrea cineva!”

Însă era o doamnă căreia Q îi spunea X, ca necunoscutelor din ecuațiile matematice, pentru că el se tot străduia să o cunoască și să o înțeleagă. Iar atunci când doamna X conducea meditațiile, ea cerea la fiecare chakră: „Mamă, cu umilință Te rugăm să ne dai....” La fiecare chakră! Și Q se întreba: „Oare își închipuie cineva că Dumnezeu nu știe câtă umilință avem fiecare și că trebuie să îl convingem de ea? Și oare dacă ne declarăm umilința la fiecare pas se rezolvă ceva?

Dar marea problemă a oamenilor mari” – cugetă Q în continuare – „e că se cred foarte deștepți atunci când acționează ca niște oameni mari și vor să aibă rezultate grozave, dacă uneori «mai mult» duce de fapt la «mai puțin». Numai oamenii mari ar putea crede că cineva așa de drăguț ca Shri Mataji ar putea într-adevăr să se simtă bine cu tine atunci când îi tot spui același și același lucru!”

Călătorul

  

Pe când venea acasă de la program, Q descoperi în fața blocului un grup vesel și gălăgios de oameni. În scurt timp, află evenimentul pentru care se adunaseră: se întorsese Bunicu’ Nicu! Întoarcerea Bunicului Nicu era mereu un prilej de bucurie, deși de fapt nu era bunicul lui adevărat și nici chiar atât de bătrân, dar așa se recomanda mereu un călător, care era însă – după cum zicea tatăl lui Q – un „vagabond de lux”.

Se spunea că Bunicu’ Nicu trecuse printr-o perioadă întunecată a vieții când se despărțise de soția sa și își pierduse locuința, însă omul descoperise că se descurca foarte bine și așa, fără nicio sursă de venit și fără niciun acoperiș deasupra capului, „liber ca pasărea cerului” – după cum spunea el – ajungând să călătorească prin toată lumea cu autostopul sau invitat de alții și aducând acasă cele mai incredibile povești.

Pentru Bunicu’ Nicu, părea că lumea întreagă era „acasă”: el se simțea în largul lui față de oricine și nu cerea niciodată ceva cuiva, dar primea mereu îmbrăcăminte, hrană, adăpost și ocazia de a face duș și de a-și spăla hainele. Era ca și cum lumea s-ar fi simțit onorată să aibă grijă de el ca de-un membru respectat și iubit al familiei. Deși nu s-ar fi putut spune despre Bunicu’ că era ferchezuit, el nu era niciodată murdar, ci era o prezență foarte agreabilă. Deși unii ar fi putut spune despre el că trăia din ajutorul celorlalți, el nu avea niciodată aerul mizerabil al cerșetorilor, părând mereu satisfăcut cu ce primea sau chiar fără să primească ceva.

Când îl văzu, Bunicu’ Nicu îl luă în brațe pe Q, cu care avea o relație specială și cu care avusese de multe ori discuții foarte interesante. Apoi, văzându-l preocupat, Bunicu’ îl întrebă:

- Noi doi o să facem împreună o plimbare un pic mai târziu, bine?

Parcă Bunicu’ îi citise lui Q mintea! Q aprobă fericit și, după ce Bunicu’ luă masa cu cineva, plecară să se plimbe împreună.

O lege a Divinului

  

- Bunicule – îl interpelă Q – cum îi convingi pe oameni să-ți dea ce ai nevoie, fără să ceri vreodată ceva?

Bunicu’ se amuză în fața întrebării directe, apoi stătu o clipă, îl privi pe Q în ochi și îi răspunse, trăgând cu ochiul:

- Ăsta e un secret și încă unul mare!

- Mă gândeam eu că trebuie să fie un secret – îl aprobă Q – și te rog spune-mi-l și mie!

Bunicu’ se amuză din nou de îndrăzneala senină a băiatului care trecuse peste refuzul glumeț din răspunsul primit. Apoi, Bunicul redeveni pe jumătate serios și îi ceru lui Q:

- O să-ți spun secretul meu. Întotdeauna trebuie să dai ceva pentru ce primești, iar în schimbul secretului meu trebuie să-mi spui un secret cel puțin la fel de mare!

- Bine! răspunse Q cu gravitate și îi povesti apoi despre energia Kundalini și despre Realizarea Sinelui. Bunicu’ era tot mai interesat și, când ajunseră într-un parc, el își primi Realizarea, într-o pace profundă.

- Ei, Bunicule – îl întrebă Q în final – ești mulțumit de secretul pe care ți l-am spus?

- Sunt mai mult decât mulțumit! zâmbi enigmatic Bunicu’, fără să scoată vreun cuvânt în plus.

- Ei, acum îmi spui secretul tău?

- Păi deja ți l-am și spus, nepoate – zâmbi din nou Bunicu’, la fel de enigmatic – doar că cele mai bune secrete sunt cele care trec neobservate de cei care le află, iar tu l-ai ignorat când ți l-am spus! „Secretul” e că întotdeauna trebuie să dai ceva în schimb! E arhicunoscuta lege divină a echității!

- Aha! înțelese Q.

Bunicu’ continuă:

- Iar eu le dau mereu oamenilor ceva în schimbul a ce primesc: o iubire simplă și fără pretenții. Sunt prietenos cu fiecare: dacă sunt închistați în propriile concepții, le spun lucruri care le deschid orizontul; dacă sunt triști îi înveselesc sau le ridic moralul; dacă au nevoie de putere îi ascult și îi fac să simtă că au tot dreptul să se bucure de existența lor, iar dacă când au nevoie de o direcție în viață le dau cele mai bune sfaturi pe care le pot da... Probabil că ei ar trebui să consulte un psiholog ca să afle ce le spun eu simplu și rapid, ba încă și fără să-i fac să se simtă bolnavi cu capul!

Artificialometru

Avem nevoie de... artificialometre

  

- Acum știu secretul tău, Bunicule! Dar ce spui despre cei care nu trăiesc după legea echității, ci cer fără să dea – cerșetorii?

- Cerșetorii agresează oamenii și îi duc într-o iluzie în care sentimentele se amestecă – mila și dezgustul față de condiția lor, empatia și repulsia față de umilința lor artificială... Iar cerșetorii fac din umilință o stare emoțională, dar nu una pozitivă, ci un sentiment de inferioritate mizerabil, ca să arate cât suferă. Prin această umilință forțată vor să-și facă victimele să-și creeze un sentiment de superioritate, iar dacă ele mușcă momeală și se cred mărețe și puternice, ele le dau apoi cerșetorilor o parte din „puterea” lor, adică niște bănuți.

Oamenii plătesc cerșetorii ca să-i facă să înceteze cu agresiunea emoțională sau pentru a se simți ei înșiși superiori, dar se gândesc că au procedat cu compasiune, pe când de fapt au fost manipulați și ușurați de bani prin cea mai veche, mai cunoscută și mai simplă escrocherie din istorie!

- Când voi fi mare – începu Q o glumă – voi inventa un aparat de măsurat artificialitatea... un „artificialometru”, care să măsoare nivelul de artificialitate din aer, așa cum se măsoară umiditatea, de exemplu!

- Ar fi un aparat foarte util – intră Bunicu’ în joc – pentru că dacă apare artificialitatea, e semn că undeva există o problemă care trebuie rezolvată. Dar eu cred că ai și inventat artificialometrul, doar că nu e ceva de pus pe vreun perete, ci ceva care e în tine însuți și funcționează deja bine!

Umilința e un mijloc, nu scopul

Shri Mataji Nirmala Devi - MAMA

  

Iar acum spune – și Bunicu’ îl privi în ochi pe Q – ce te-a făcut să ridici toate aceste probleme? Pe tine cine te-a supărat?

- Știi... am fost la Sahaja Yoga – începutul Sahaja Yogăi este chiar experiența Realizării Sinelui, pe care am făcut-o împreună – iar acolo este o doamnă pe care mi-e greu s-o înțeleg, o doamnă X foarte convinsă că trebuie să repetăm mereu că suntem umili....

- Și ție asta ți se pare foarte artificial, așa-i?

- Cam da...

- Și asta e tot? zâmbi Bunicu’ Nicu, cu aerul că e o nimica toată. 

Q îi răspunse tot printr-un zâmbet. Bunicu’ Nicu explică:

- Asta e ceva învățat din biserică: mulți credincioși înlocuiesc devoțiunea printr-o umilință emoțională, adică un sentiment de inferioritate în genul „vai, ce mari păcătoși suntem!”. E același tipar ca la cerșetori, iar ăsta poate că ține la oameni, însă nu și la Dumnezeu: umilința reală este conștiința poziției noastre față de Divin, de picături în fața Oceanului, însă această umilință spirituală nu e mizerabilă, ci oferă demnitate, pentru că se bazează pe Realitate.

Dar umilința nu e un scop în sine, nu trebuie să ne-nfundăm în umilința emoțională ca-ntr-o mlaștină...

- Adică pe canalul stâng... îl completă Q, ca un adevărat avansat.

- Ci ar trebui să ne dedicăm complet Divinului – continuă Bunicu’ – cu toată venerația și iubirea cea mai pură și mai profundă, scopul fiind să devenim una cu Divinul! Să ne bucurăm de unitatea prin Iubire cu Dumnezeu! Dar câți își dau seama că de fapt ăsta este scopul?

- Nu foarte mulți, pentru că asta înseamnă să-nțelegem că suntem dincolo de corp și că ne putem uni cu Divinul în conștiință!

- Ai vorbit ca un înțelept, nepoate! Deci nu te-ngrijora, pentru că oamenii care vin în grupul tău sunt influențați de același Subconștient Colectiv ca și cei care merg la biserică, deși colegii tăi și-au pus câteva întrebări fundamentale în plus și au mai descoperit câteva răspunsuri importante. Creștinismul a influențat de secole întreaga societate, iar așa a ajuns să-i inflențeze indirect chiar și pe cei care n-au fost niciodată foarte legați de biserică, dar care nu știu să-și practice religia – oricare ar fi ea – decât în stil creștin. Așa că nu mai fi supărat: lucrurile astea erau inevitabile!

- Dar de ce simt că cine-mi cere să fiu umil vrea să mă țină sub control?

- Pentru că asta se și întâmplă! „Fiți umili!” zic preoții, iar asta înseamnă de fapt și „Țineți-vă capetele plecate!” sau „Supuneți-vă!”, iar mai exact înseamnă „Noi vă cerem să vă supuneți!” Biserica a inventat metode ascunse prin care supunerea față de Dumnezeu să devină supunere față de preoți!

- Cum e spovedania regulată în fața preotului...

- ...

- Și inventarea „păcatului originar”, care să facă fiecare om dator să-și spele un păcat și astfel să fie dependent de preot, care-i poate ierta păcatele!....

Privind prin Ochiul Marelui Spirit

   

- Dar tu de unde știi atât de bine ce-nseamnă umilința adevărată?

- E o poveste lungă... și, pe deasupra, acum că mi-o amintesc, și eu sunt uimit prin ce-am trecut!

- Îmi plac poveștile și în special poveștile tale! Te rog, spune-mi-o!

- Bine! Eu am plătit pentru această cunoaștere prețul întreg, ca să fiu acum liber să fiu ce sunt, fără să par niciodată altceva. Însă numai eu știu câte nopți am dormit sub cerul liber și cât am meditat asupra viselor mele, care au fost pline de sensuri subtile. Poate numai stelele de pe cer știu câte zile am umblat prin păduri și peste dealuri așteptând ca mintea să mi se liniștească, iar inspirația să mă îndrume pe calea cea bună.

Dar lecția umilinței adevărate e o lecție foarte importantă, care ne duce pe calea către Înțelepciune și către Cunoașterea Divină. Și a trebuit să merg foarte departe pentru ca să învăț lecția umilinței, iar examenul l-am dat în mijlocul unui trib care aveau un loc sacru, numit Ochiul Marelui Spirit.

- Ai întâlnit pieile roșii?!? Sunt chiar așa de grozavi ca-n filme?

- Chiar mai grozavi! Stai să vezi...

Ochiul Marelui Spirit era o stâncă găurită, prin care se putea trece... sau cel puțin așa am crezut la început. 

Dar, când am vrut să trec prima oară, pur și simplu, mintea mi s-a golit de gânduri și... nu am mai găsit în mine imboldul să o fac. Poate că era din cauză că oamenii simpli și profunzi din acel trib s-au rugat și au făcut timp de mii de ani ritualuri în acel loc sacru al lor, poate era Influența Divină... cine știe? Oamenii tribului spuneau că poți trece doar atunci când te vezi pe tine însuți așa cum te vede Marele Spirit, adică Dumnezeu.

Victorie!

Victoria

  

În acele momente mi-am amintit de cuvintele lui Iisus Christos: „este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!” Și atunci am stat alături de mine însumi și am renunțat la orice mă credeam eu și la orice mă credeau alții. Aceasta era adevărata umilință, iar ea m-a făcut să-mi aflu locul în Întreg – ca o fărâmă infinitezimală din Dumnezeu – și să fiu demn pentru că-mi știu locul. Iar asta e și o binecuvântare și o mare libertate: sunt liber de orice altceva, de orice idee că sunt o persoană specială – că aș fi mai important decât sunt sau mai neimportant decât sunt – pur și simplu, sunt eu însumi!

Abia după câteva săptămâni mi-am pus problema să încerc din nou să trec prin Ochiul Marelui Spirit. Și, aflat în fața portalului, mi-am dat seama dintr-o dată că nu era deloc inutil sacrificiul vieții de succes pe care o dusesem, pentru că aceasta doar m-a transformat într-un om bogat – în sensul christic – cu prețul simplității care e baza oricărei spiritualități.

- De-asta se spune că putem intra-n Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, pentru că noi suntem simpli!

- Da: „Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea”. Dar... sunt în fața portalului, nu mă întrerupe și lasă-mă să trec prin el, e o emoție încă foarte vie!...

Bunicu’ zâmbi. Zâmbi și Q, în tăcere. Bunicu’ continuă:

- Când am înțeles cum îmi cucerisem dreptul să trec prin portal m-am simțit incredibil de liber, toate îndoielile mi-au dispărut și am știut, pur și simplu, că era momentul să trec prin Ochiul Marelui Spirit. Aflat în fața portalului, din nou gândurile mi-au dispărut, dar de data aceasta exista puternic imboldul de a trece într-o dimensiune primordială a mea, dincolo de orice îmi putea oferi această lume, o dimensiune care existase dintotdeauna în mine, dar pe care o ignorasem pentru că era... prea simplă! Și am făcut pașii, unul după altul, și am trecut prin portal, într-o stare de beatitudine! Și-abia după ce am trecut, iar intensitatea stării s-a mai potolit, am înțeles că descoperisem nu doar adevărata umilință, ci și că acea beatitudine era chiar bucuria unirii cu Divinul, pe care o experimentasem fără să-mi dau seama ce se întâmplase! În Ochiul Marelui Spirit, am simțit și că Dumnezeu ne vede ca pe niște picături din El!

- Așa e! interveni Q, animat de o sclipire a intuiției. Când o iubești pe Shri Mataji ești umil de la sine!

- Ești norocos c-ai înțeles această lecție de viață atât de tânăr! Eu a trebuit să trăiesc ani de zile ca un călător ca s-o-nvăț... dar ce lecție profundă și frumoasă a fost! Așa că fii autentic și, orice ar trebui să faci, fă-o așa cum simți în adâncul tău, pentru că asta vrea Dumnezeu de la tine. Asta e libertatea divină: nu e ceva ușor, dar merită s-o-nveți, chiar dacă trebuie să lași la o parte tot ce știi și tot ce ai.

Program public în Dubai

Misiunea Sahaja Yogăi și misiunea lui Q

  

Rămaseră tăcuți. Apoi, Q vorbi primul:

- Mulțumesc pentru tot! În ultimele zile mă simțeam la Sahaja Yoga ca un boier, dar acum se schimbă treaba și încep să simt că sunt un... angajat care are o treabă de făcut! Dar ce mă sfătuiești să fac acum?

- Doamna X a ta este cumva genul autoritar?

- Da!

- Atunci poate fi mai dificil, pentru că unele dintre aceste persoane vor să se impună și să-și impună ideile în același timp. Ele nu fac deosebirea între ele însele și ideile lor, iar dacă le ataci ideile se simt atacate personal. Iar femeile sunt mai inflexibile decât bărbații în ce privește ideile, pentru că femeile sunt ființe emoționale, iar domeniul ideilor este unul masculin, în care ele nu se mișcă atât de ușor ca și bărbații. Apoi, cu cât sunt mai în vârstă, cu atât e mai greu să le schimbi.

- Deci nu se poate face mare lucru?

- Ba da, doar că nu e foarte ușor. Însă e clar că, dacă Sahaja Yoga are o menire în această lume – și sigur are – asta este să schimbe modul în care lumea înțelege spiritualitatea. Omenirea are mare nevoie de așa ceva, iar o metodă de meditație – care creează o conexiune directă cu Divinul – e singura cale posibilă. Însă pentru fiecare calitate subtilă care e afectată la nivel global trebuie dusă o bătălie – mai scurtă sau mai lungă – pentru a o recuceri...

- Atunci o să meditez asupra umilinței adevărate și asupra naturaleții în Unitatea cu Divinul, poate că o să mai și schimb câteva cuvinte cu acea doamnă care uneori vede lucrurile ca la biserică...

- Deja sună ca o misiune asumată, Q! Deja folosești artificialometrul din plin! Iar acea doamnă poate să nu fie perfectă și totuși să vadă lucrurile mai profund decât majoritatea, însă unele lecții ale vieții sunt foarte dificile. Eu a trebuit să-mi petrec câțiva ani buni descoperind ce e umilința adevărată, libertatea, simplitatea, autenticitatea... Dar a meritat: cred că doar așa am reușit să primesc marele cadou al Realizării Sinelui: să fiu liber de gânduri și totuși să fiu eu însumi! Așa voi putea repeta experiența de la Ochiul Marelui Spirit, ba o voi și aprofunda!

La Masa Tăcerii

Masa Tăcerii

- Și acum ce vei face?

- Mi-a luat ceva timp să înțeleg ce vroia Cel de Sus de la mine când am rămas fără locuință. Apoi, am așteptat un semn din partea Lui ca să știu că lecția s-a încheiat. Dar acum știu că ea trebuia să continue cu ceva spiritual: cu libertatea primită prin Realizarea Sinelui. Acum existența mea s-a schimbat și nu mai am nevoie să o continui cu sacrificiul vieții lumești; acum pot să trăiesc în sfârșit normal!

- Și unde vei merge, Bunicule?

- De-a lungul timpului, mai multe persoane m-au invitat să rămân acasă la ele. Cu una dintre aceste persoane, o doamnă foarte specială, țin legătura de ani de zile: ea mă așteaptă și e cazul ca așteptarea ei să ia sfârșit!

- Deci, Bunicule – zâmbi Q – vei trece acum printr-o altă poartă, prin Poarta Sărutului!

- De ce nu? râse Bunicu’. Căsătoria înseamnă evoluție prin complementaritatea dintre soț și soție, e ceva care nu ține de vârstă și pe care mă grăbesc să o gust pentru că am fost lipsit de ea! Alături de cineva va fi diferit decât de unul singur! Și cu siguranță o să ajung și la Masa Tăcerii – care e un simbol al meditației colective – pentru că-mi dau seama că noua călătorie pe care o am de făcut acum este una interioară, dar colectivă!

- Te referi la Conștiința Colectivă?

- Așa îi spuneți voi? Eu simțeam că conștiințele individuale se aliniază cu Divinul – simbolizat de masa mai mare – și se susțin una pe alta, dar nu știam că voi aveți și o înțelegere profundă despre asta!

                                                                                                                      Adrian SONEA

REVELAȚIA

Desen de Adriana Andronescu

Descoperirea unui nou drum

....................................

Dar unde şi, mai ales, cine să mă înveţe tehnicile trezirii energiei Kundalini, cine să mă înveţe lucrul corect pe chakre, cine să mă îndrume pentru a învăţa cum să-mi înnobilez fiinţa prin recunoaşterea Spiritului? Cu corpul fizic slăbit şi ocrotit permanent printre perne în confortabilul pat, acoperit grijuliu cu o plapu-mă călduroasă de către buna mea soţie, complet căzut şi psihic, dar susţinut de noile lecturi, mi-am amintit de o anumită poză. O poză xerox, alb-negru, pe format A4, ştearsă de timp şi spălată de ploi, pe lângă care treceam nepăsător când o observam în graba paşilor pe pereţii şi coloanele ce străjuiau magazinul Romarta din Brăila. Sunt mult prea multe aceste poze! De unde-or mai fi apărut şi astea? – îmi frământam creierii, mereu sâcâit, când îmi iuţeam paşii pentru a le depăşi. Ele reprezentau chipul unei femei cu un punct desenat pe frunte: nu era nici dansatoare, nici cântăreaţă indiană. Cine-o mai fi şi femeia asta? – mă întrebam şi-mi continuam ignorant şi agasat drumul... Dar, în acele momente de slăbiciune fizică şi psihică, inspirat de forţele nevăzute ale personajului lui Coruţ, mi-au revenit în minte toate aceste detalii, plus alte câteva esenţiale: ceva legat de yoga, de energii... Aici îmi voi găsi eu izbăvirea! Imediat ce mă voi pune pe picioare, mă voi duce să recitesc afişul şi merg la indianca aceasta să mă înveţe să… jonglez cu forţele paranormale!

      

SHRI MATAJI NIRMALA DEVI
Pictură după foto: Adriana Andronescu

     Astfel am avut revelaţia întâlnirii cu SHRI MATAJI NIRMALA DEVI, fondatoarea celei mai moderne, imediate şi uşoare (uşoară, în sensul în care aspirantului nu i se cere să aibă o sănătate perfectă şi nici nu este supus unor încercări de rezistenţă fizică şi psihică teribile) forme de yoga, SAHAJA YOGA.

       M-am dus la întâlnirea cu SHRI MATAJI din dorinţa de a învăţa să stăpânesc forţele paranormale, de a domina astfel bolile, oamenii şi lumea, dar… am primit ceva infinit mai important pentru mine: mi-am descoperit Spiritul! Prin SHRI MATAJI am descoperit yoga, am învăţat mecanismul înţelegerii lumii, a lui Dumnezeu, am aflat că yoga este o formă de viaţă, este cultură, este istorie, am descoperit cât de puternici şi frumoşi putem fi noi, oamenii, dacă ne recunoaştem în Spirit! Mi-am însuşit normele de conduită yoga şi am devenit mai frumos, mai pur... Mi-am schimbat complet atitudinea faţă de oameni, faţă de mine însumi, faţă de trecătoarele bunuri materiale, mi-am schimbat priorităţile în viaţă.

       Şi, cel mai important pentru mine: L-am descoperit, înţeles şi acceptat pe Dumnezeu! Descoperindu-mi natura cea mai pură şi frumoasă, Spiritul, SHRI MATAJI mi-a permis să înţeleg şi natura divină a lumii, mi L-a revelat pe Creator! În clipa când întind mâinile şi simt vibraţiile răcoroase în palme şi deasupra creştetului capului, la nivelul Sahasrarei, consider că Dumnezeu îmi permite să-I sesizez prezenţa şi, în dragostea Lui pentru mine, pentru Spiritul meu, Îi simt îmbrăţişarea imaterială, iar inima-mi, aievea unei uriaşe şi primitoare cupe, se umple cu o iubire infinită, asemenea îndrăgostiţilor topiţi de pasiunea sentimentelor ce niciodată nu vor putea fi descrise cu adevărat şi explicate cu ajutorul logicii mentalului…

       Am vrut puteri paranormale – am primit Spiritul, am dorit să… îndoi fiarele cu mintea – am învăţat puterea iubirii. Iată de ce am afirmat că am primit infinit mai mult decât am cerut!

(Fragment din primul capitol - REVELAȚIA - al volumului „Nevăzutele cărări”, apărut la efitura PIM, Iași, 2013.)

DIN ÎNTREBĂRILE UNUI SCEPTIC ADRESATE UNUI SAHAJA YOGHIN - 1

(Dialoguri cu mine însumi)

Scepticul poate fi: tânăr sau nu, şcolit sau nu, căsătorit sau nu, cu copii sau nu, religios sau nu, dar care doreşte să afle mai multe despre lume şi viaţă.

Sahaja yoghinul poate fi: tânăr sau nu, şcolit sau nu, căsătorit sau nu, cu copii sau nu, religios sau nu, dar care a primit Realizarea Sinelui (deci, a aflat mai multe despre lume şi viaţă).

Dialogul poate avea loc oriunde: acasă, la unul dintre cei doi, la serviciu, în parc, pe malul unui râu, pe vârf de munte… oriunde clipa îi surprinde şi îi provoacă la deschiderea inimilor.

Iar dacă manifestăm măcar un dram de sinceritate, vom re-cunoaşte că aceste dialoguri le-am purtat adeseori în interiorul nostru, cu propriul EU (SINE), în căutarea sensurilor vieţii, în căutarea unor răspunsuri ce întârziau să apară. Din acest motiv, am curajul să afirm că întrebările nu sunt scoase cu forcepsul, ci sunt absolut fireşti, născute din dorinţa de cunoaştere… absolută. Doar ordinea lor poate să difere, în funcţie de succesiunea evenimentelor ce ne-au marcat viaţa. 

Portret realizat, după fotografie, de Adriana Andronescu

Primul dialog: experimentul Realizării Sinelui

- Spune-mi şi mie: cine este Shri Mataji?

- Shri Mataji este Mama Universului!

            - Te rog! De unde ai mai scos-o şi pe asta?

            - Acesta este răspunsul meu! Cel puţin… pentru moment.

            - Chiar nu vrei să-mi spui?!

- Ba da! Dar, pentru a se stabili un dialog care să funcţioneze, o să te rog să încerci să renunţi la tonu-ţi ironic şi să nu fii tendenţios când pui întrebări, să-mi asculţi răspunsurile şi, înainte de a riposta, să încerci să le pătrunzi subtilităţile.

- Subtilităţi?! Hm! Nu te joci cu cuvintele? Sau... încerci, cumva, să te fofilezi?

- Nu, nu! Nu mă fofilez deloc! Doar că trebuie să acceptăm ceva: până la un punct... da! – pot fi considerate subtilităţi. Dar, după ce vei ajunge să înţelegi mecanismele...

- Ştii ceva? Mai lasă-mă cu mecanismele tale! Concret: ce te-a învăţat Shri Mataji? Ce ţi-a dat Ea ţie?

           - Sunt două întrebări aici. Îţi voi răspunde în ordine inversă. Shri Mataji mi-a dat... Realizarea Sinelui!

- Ha, ha! Ce mai e şi asta: Realizarea Sinelui? E vreun fel de... maşină de lux?

- Consider că aş putea să-ţi răspund afirmativ... Vezi, tu, în interiorul nostru posedăm un astfel de autovehicul de lux, unul absolut exclusivist, care ne poate transporta cu viteza gândului în orice lume dorim noi.

- Ce vrei să spui cu asta? Ai fost tu vreodată pe Marte şi eu nu ştiu?!

- Cu maşina aceasta de care-ţi vorbesc, pot spune că – da! − am fost şi pe Marte!

- Te rog să nu mă iei de fraier!

- Nu, ferească Dumnezeu! Dar lasă-mă să-ţi explic, dacă tot m-ai întrebat de Realizarea Sinelui.

- Bine! Spune!

- O să-ţi răspund începând cu o întrebare: fii sincer, tu chiar crezi că viaţa aceasta este făcută doar ca să mâncăm, să bem, să ne distrăm şi să facem copii?

- Măi, băiete, n-aş putea spune că nu mi-e bine!

- Doar aceasta crezi că eşti tu: burtă de ghiftuit, gâtlej de băut şi trup de satisfăcut?

- Mai trebuie ceva?!

- Ia spune: tu te crezi maşină?

- Nu! De ce?!

- Păi, într-o maşină bagi combustibil (hrană), ulei (băutură pentru... uns gâtlejul), bani de întreţinere (distracţii)... dar până la urmă se strică, rugineşte şi... ajunge la REMAT! Cam asta ar fi şi cu oamenii în concepţia ta! Pe o parte bagă, pe alta scot, iar în timpul acesta îmbătrânesc şi... mor!

- Hei! Mai încet: am făcut şi un copil! 

- Da... Gemând de plăcere... Cam asta a fost prioritatea ta în acele momente...

- Şi, ce? Nu aşa se fac copiii?

- Încearcă să gândeşti mai puţin grosier!

- Bine! Zi-mi de Realizare!

- Te-am adus aproape. Revenim: laşi în urmă un copil! Foarte bine! El îşi va urma drumul lui! Dar tu? Tu ce-ai făcut cu drumul tău, ce-ai făcut pentru tine, pentru... sufletul tău?

- Şi ce-ai vrea să mai fac?

- Te naşti, creşti, arzi ca o flacără şi... mori! Crezi că asta-i totul?

- Acum încerci să faci filosofie cu mine?

- Doar puţină...

- Zi-i odată: ce-i cu Realizarea aia?

- Acum e timpul! Prietene, doar animalele se nasc, cresc, fac pui şi mor. Oamenilor însă... Maestrul Universului le-a atribuit roluri mari, mult, mult mai mari!...

- Fii mai concret, te rog! Şi nu mă mai aburi!

- ... şi, pentru a ne putea îndeplini aceste roluri, pentru a depăşi stadiul animal, Dumnezeu ne-a dat puteri... secrete!

- Puteri secrete?! Mai zi, că-ncepe să-mi placă!

- Dumnezeu a aşezat în fiecare dintre noi o energie secretă, divină, o energie care, dacă este trezită, îi poate da omului puteri nebănuite!

- Cât de nebănuite?

- Pentru a înţelege mai bine, gândeşte-te la această energie ca la FORŢA cu care maestrul Yoda l-a înzestrat pe Luke în Războiul stelelor. Îţi aminteşti îndemnul lui Yoda: - Luke, foloseşte FORŢA! ...

- Zău, măi? Mi-ar plăcea şi mie aşa ceva! Şi care este sursa acestei energii atât de secrete? Unde o găsesc?

- Kundalini!...

- Kundalini şi mai cum?

- Despre energia Kundalini vorbea maestrul Yoda! Şi o găseşti...

- Unde? Unde?

- Este chiar în tine! În interiorul tău! 

- Hai, lasă-mă! Dacă ar fi aşa, ar fi lumea plină de supraoameni!

- Ai dreptate! Aşa ar trebuie să fie!

            - Şi de ce nu este aşa, atoateştiutorule?

            - Grea întrebare şi complicat răspuns!...

            - Încearcă, totuşi!...

            - Oamenii sunt răi...

            - Fă-i tu mai buni, dacă tot ai devenit aşa de deştept!

            - ... şi-au pierdut inocenţa...

            - Adică? Ştiam că inocenţi sunt doar copiii!

         - Vezi tu, dragul meu prieten, pentru ca energia secretă să se poată trezi şi urca prin corpul omului – cu toate beneficiile ei de energie divină! – acesta trebuie să redevină inocent. Asemenea unui copil! Îţi mai aminteşti ce fel de om era Luke? Cât de naiv era el în comparaţie cu toate celelalte creaturi, toate axate pe profit şi destrăbălare? Câtă inocenţă degaja şi ce idealuri pure îi determinau toate acţiunile?

            - Fii mai concret! Ce trebuie să facă omul?

            - Să se întoarcă la bucuriile simple ale lumii!

            - Şi mai concret! Mai pe limba mea, te rog!

- Ai văzut tu vreodată vreun sugar să plângă după o limuzină?

            - ???

            - Să fure? Să înşele?

            - Ai terminat?

- Sau să-şi dorească bijuterii scumpe, vile somptuoase şi vacanţe exotice?...

            - Ai început să cam baţi câmpii!

- Nu! Pe sugar îl fericeşte sânul cald şi plin cu lapte al mamei! Cântecul ei de leagăn şi un zâmbet duios...

            - Asta înseamnă că pot pofti şi eu la un sân cald?

- Vezi? Ţi-ai pierdut inocenţa! Sânul copilului nu este acelaşi cu cel la care te-ai gândit tu! Acum ai înţeles ce am vrut să spun cu bucuriile simple ale lumii?

            - Oarecum...

- Să fii inocent înseamnă să te bucuri de tot ceea ce te înconjoară, să te bucuri de natură, să-i vezi frumuseţea, perfecţiunea şi puritatea...

            - Dar îmi place să ies în natură!

            - Să-i respecţi virginitatea...

           - Nu mai am voie să tai lemne pentru focul de tabără?!

            - Să iubeşti animalele şi să le protejezi...

            - Dar le iubesc!...

            - Plantele...

            - Adică şi iarba?

- Şi iarba, şi buruienile!... Şi nu numai! Să înţelegi elementele şi rostul lor: pământul, aerul, focul, apa... eterul... toate sunt... natură! Protejează iarba şi buruienile! Ocroteşte creaţia!

            - Cred că înţeleg! Dar poluarea...

            - Vântul, fulgerul şi tunetul, ploaia, zăpada, îngheţul...

            - ... Da, da! Încep să pricep unde baţi! Le acceptăm, le înţelegem şi le iubim în egală măsură...

            - Vezi? Ai devenit înţelept! Cu toţii am fost creaţi să stăpânim şi să ne bucurăm deopotrivă de această planetă, pe această planetă. Planeta este vie şi noi suntem în ea! Suntem una cu ea! Rănind-o, ne rănim pe noi înşine!

        - Încă nu mi-ai spus: cum pot trezi în mine această energie? Chiar îmi doresc să devin un supraom!

           - Shri Mataji...

           - Iar mă iei cu Shri Mataji?

           - Shri Mataji are harul de a trezi această energie în noi!

           - Vrei să spui că ţie ţi-a trezit-o?

           - Da!

- Să trag concluzia că am în faţa mea un supraom?

            - Aş putea spune şi aşa ceva.

            - Hm! Nu eşti deloc modest!

            - Este rândul meu să-ţi pun o întrebare: ce înţelegi tu prin supraom?

             - Mi-ar plăcea să mişc lucrurile prin casă fără să pun mâna pe ele...

            - Aşa de puţin îţi doreşti?!

            - ... să citesc gândurile oamenilor...

            - Nu-ţi ajung ale tale?

            - ... să ghicesc viitorul...

- La ce ţi-ar fi de folos, dacă ai rata clipa prezentă? Prezentul trebuie trăit, de el trebuie să fii conştient, căci altfel... viitorul va deveni trecut înainte de a-i simţi dulceaţa prezentului. 

            - Bine! Bine! Zi tu, deşteptule, ce înseamnă supraom?

          - Tu ai vorbit de supraoameni, nu eu! Eu ţi-am vorbit de energia Kundalini şi de Realizarea Sinelui!

- Bine! Te întreb de-a dreptul: concret, ce-ai simţit atunci când spui că Shri Mataji a trezit această energie în tine?

- Voi încerca să fiu concis: în primul rând, am simţit o pace interioară pe care nu o cunoscusem niciodată înainte!

            - Doar atât?!

- Recunoaşte: nu este deloc simplu! Ia spune: tu ai reuşit vreodată să fii calm cu adevărat, să te bucuri de cântul păsărilor fără să-ţi încordezi auzul, să-ţi auzi ceasul inimii şi să simţi iubire pentru întreaga planetă?

            - Mi-ar folosi la ceva?

            - Enorm! Pentru că acesta ar fi primul pas. Apoi...

            - Hai, uimeşte-mă în continuare!

          - Fără să faci niciun efort, fără să fii fals, liniştea aceasta va aşterne pe chipul tău primul zâmbet ca distincţie a seninătăţii minţii tale aflate în repaos!

             - Stop! Până aici! Nu am niciun chef să apar în lume cu un rânjet tâmp pe figură!

- Te grăbeşti, dragul meu prieten! Va fi nu un rânjet tâmp, cum singur te degradezi, ci zâmbetul unui om inteligent, al unui om care şi-a găsit echilibrul interior şi care ştie să-şi stăpânească noianul propriilor gânduri. Dacă nu ţi se pare deplasată comparaţia, vei deveni... dresorul lor. Al propriilor gânduri.

- Ştiu eu ce să zic?...

        - Crezi că sunt mulţi oameni în lumea asta care să-şi stăpâ-nească gândurile? Tu ai reuşit vreodată?

            - Sincer... nu cred! Nici nu m-am gândit vreodată la aşa ceva. Te-a învăţat pe tine Shri Mataji aşa ceva?!

        - Da! După trezirea energiei Kundalini, aceasta se ridică de-a lungul coloanei noastre vertebrale...

           - Ce faci acolo? Ce tot dai din mâini pe lângă mine?!

           - În timp ce-ţi explic, îţi ridic şi ţie energia!

            - Dar mi-a trezit şi mie Shri Mataji celebra energie secretă de mi-o ridici tu acum ?!

           - Habar n-ai tu de când a făcut-o!

           - Încep să cred în minuni!

           - Ai face bine să crezi!

           - Cum s-a întâmplat asta?! Când, măi, omule?!

           - În clipa în care interesul tău de cunoaştere s-a transformat dintr-o răutăcioasă curiozitate într-o dorinţă sinceră de înţelegere şi trezire a acestei energii...

            - Dar chiar îmi doresc să cunosc tainele misterioasei  energii!

        - ... energia ta a intrat în rezonanţă cu a mea, s-a trezit şi... a şi urcat de-a lungul coloanei vertebrale!

           - Cum aşa? Fără niciun efort?! Fără să ştiu şi eu?!

            - Exact! A fost suficientă dorinţa ta sinceră de cunoaştere şi, spontan, s-a întâmplat şi pentru tine minunea!

           - Adică...

           - Adică ţi-ai primit Realizarea Sinelui!

           - Asta-i tot?!

           - Da! Asta-i tot!

- Aşa o fi, cum spui tu! Dar de unde ştiu eu că nu sunt decât nişte închipuiri de-ale tale? Tu dai din mâini pe lângă mine şi eu... Ce trebuie să simt eu? Ce se întâmplă cu fiinţa mea?

- Bune întrebări! Întrebări de om deştept! Îţi voi da imediat această dovadă, dar tu va trebui să fii sincer până la urmă şi, dacă...

            - Te rog, nu mă mai fierbe! Vreau să simt ce simţi şi tu!

            - Bine! Întinde mâinile spre mine!

            - Pur şi simplu?

- Pur şi simplu! Aşa, foarte bine! Acum, te rog, nu mai vorbi! Lasă-mă doar pe mine s-o fac! Tu încearcă să fii atent doar la propria fiinţă, la dorinţa ta de a simţi energia! Aşa... Acum, ridică mâna dreaptă deasupra capului, undeva, în zona fontanelei. Mâna stângă rămâne îndreptată spre mine! Plimbă mâna dreaptă deasupra capului până vei simţi... ceva, o să-ţi dai seama şi singur ce!...

            - Nu simt nimic!

            - Plimbă mâna uşooor... cerceteaaază... fii atent la orice senzaţie deosebită!

            - Măi, acum... parcă simt ceva!...

        - Foarte bine! Opreşte mişcarea mâinii în poziţia în care senzaţia devine mai clară, mai puternică!

            - Am găsit! Simt o răcoare!...

            - Ei, prietene, acum ai dovada că ţi-ai primit Realizarea Sinelui!

             - Cum aşa?! Dar spuneai că doar Shri Mataji poate să facă această minune!

- Dar Shri Mataji a făcut minunea! Eu am fost doar un simplu intermediar!

            - Să fie întotdeauna aşa de uşor?!

            - Cu o singură condiţie: să ţi-o doreşti!

            - Acum ce trebuie să mai fac?

- Acum tu nu mai faci nimic! Te bucuri pentru prima oară în viaţa ta de adult de calmul interior care s-a instaurat în tine!

            - Dar...

- Taci! Acum, taci! Închide ochii şi încearcă să nu te mai gândeşti la nimic! Fii puţin egoist şi trăieşte-ţi bucuria în solitudinea propriei fiinţe, căci această stare este irepetabilă şi îţi aparţine în exclusivitate! Este de fiecare dată altfel, dar întotdeauna la fel! Aceasta este starea de yoga. Starea în care energia ta Kundalini, odată trezită, s-a înălţat prin corpul tău şi, ţâşnind prin fontanelă, s-a unit cu energia Kundalini universală. Acum ele dansează înlănţuite deasupra capului tău. Menţine uniunea cât mai mult timp cu putinţă! Acum se cheamă că eşti în meditaţie. Simte vibraţiile ce curg prin tine! Simte-le prin toţi porii! Bucură-te! Bucură-te şi fii fericit! Fii fericit pentru că eşti conectat – pentru prima dată în mod conştient – prin mii de fire invizibile, la Zeul Suprem, la Dumnezeu Tatăl!

Note de jurnal: în urma acestui prim dialog, scepticul, un tip contrariat şi agasat de conduita ciudat de cuminte şi curioasa logică de viaţă a interlocutorului său, a primit răspunsuri la multe din întrebările ce-i frământau creierii, dar... şi-a primit şi Realizarea Sinelui. Întrebările pot fi reluate în noua sa stare de... integrare, stare ce nu mai este una fizică (solidă, lichidă sau gazoasă), caracteristică a materiei, ci una vibratorie. Este starea în care, dacă reuşeşti să te integrezi, începi să... vezi cu mâinile. Dar, aceasta, într-un alt dialog.

(Fragment din volumul Nevăzutele cărări, editura PIM, Iași, 2013)