Se afișează postările cu eticheta Eminescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eminescu. Afișați toate postările

duminică, 16 ianuarie 2022

O, rămâi... - MIHAI EMINESCU


Pe data de 15 ianuarie al fiecărui an îl sărbătorim, începând din anul de grație 1850, pe Mihai Eminescu, supranumit și Poetul Național plus multe alte sintagme, căutând, care mai de care, să fie originale și complete în conținut.

Dacă de la nașterea poetului s-au împlinit, anul acesta, 172 de ani, Ziua Culturii Naționale s-a aflat la a zecea aniversare.

LA MULȚI ANI!

Atât spiritului marelui poet, cât și Culturii Naționale!

Spre cinstirea geniului lui Mihai Eminescu și ca o plecăciune spiritului adusă său, am realizat videoclipul pe care vi-l propun în continuare:

O, ramâi, ramâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol...

Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?