Adrian Erbiceanu |
În numărul 285-287 (ianuarie-martie 2022) al revistei Antares, revistă de „literatură & artă” apărută la Galați și Brăila, la pagina 16, pagină dedicată scriitorilor români din diaspora, a fost realizată o scurtă prezentare a poetului româno-canadian Adrian Erbiceanu.
Coperta revistei |
Articolul, realizat de poeta Adelina Pop, redactor șef al revistei, nu se rezumă doar la o scurtă prezentare a biografiei poetului, ci îi și penetrează universul, un univers ce poate părea, la o citire superficială, accesibil - pentru că te poate îndrepta, dacă nu ești vigilent, spre căi înșelătoare - dar, cel puțin în ceea ce mă privește, dificil de descifrat. (Pentru că, în opinia mea, poezia lui Adrian Erbiceanu se adresează inițiaților.) Din fericire, Adelina Pop, caracterizată de o fină perspectivă critică, a reușit să ni-l prezinte pe autor nu numai în dialectica sa fizică ci și, mult mai important, să-i sesizeze dimensiunea spirituală.
Adrian Erbiceanu – n. 1941, București, absolvent al
unui liceu militar, al unei școli de ofițeri, dar și al Facultății de Filologie
(Univ. București) – locuiește, din 1979, în Montréal, Canada, când avea, deja,
un deceniu de experiență publicistică în sfera literară (reportaje, eseuri,
poeme), însă portofoliul editorial – șapte volume de poezie – îi consfințește
genul predilect pe care îl cultivă cu elocvență.
Versurile distinsului diasporean configurează o amplă
viziune asupra ce-ului ființal, a cărui nesfârșită problematică pare și chiar
este imposibil de soluționat în totalitate, lăsând suficient spațiu
manifestării reflexive, așadar, unei specularități capabile să amplifice
perspectiva lirică după fiecare nouă imagine captată. De fapt, tulburătoarele
expandări imaginative (consecutiv, semantice) descriu, în fond, condiția
poeziei. Despre creația lui Adrian Erbiceanu s-a scris mult, însă pentru
concizie, mi s-a părut semnificativ un extras dintr-o cronică semnată de Ion
Lilă, apărută în Vatra Veche (decembrie, 2010): Talentul poetului este
desăvârşit. Zău că îmi vine să citez tot volumul! Fraza şlefuită până la
delicateţea dantelei ţesute de păianjeni vrea să îi redea simplităţii o
dimensiune monumentală, cu scopul vădit de a-i sublima metaforei suavitatea.
Ion Lilă se referea la volumul La fontain de ce siècle (tradus și prefațat de
regretatul gălățean Constantin Frosin), iar acea țintită sublimare a suavității
mataforei s-ar părea că sugerează preferința lui Adrian Erbiceanu pentru
formele fixe ale poemelor (sonet, glossă, epodă ș.a.) care orientează enunțul
către o anume sobrietate; în mare măsură este adevărat, pentru că în funcție de
tiparul ales, gândirea lirică poate converti metafora la esențializare, cu
precizarea că sinele metaforic își va recupera integral intenția proiectivă,
tocmai prin intermediul normelor prozodice ale căror exigențe vizează un summum
expresiv din care se va putea desprinde inefabilul – cea mai prețioasă însușire
a suavității... Dincolo de axa poematică, pe care se dezvoltă profilul unui lirism
profund, de contingență cosmică – prin urmare, cu influențe romantice –
biografia culturală a lui Adrian Erbiceanu este puternic amprentată de
preocuparea deschisă pentru scrisul românesc, implicit, pentru înălțarea
spiritului național, oriunde s-ar manifesta acesta; este cofondator și
președinte al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec și director al
Editurii ASLRQ, iar din anul 2008 este membru al organizației culturale
Diversité artistique Montréal. Și, în prelungire, nu pot să nu adaug că pe una
dintre cărțile sale, apărute în 2004 – Divina tragedie – este tipărită o
emoționantă dedicație: Poporului român, cu plecăciune. Un enunț atât de
cuprinzător...
Selectiv: publică în periodice încă din 1969, având în
palmaresul publicistic sute de intervenții în numeroase reviste și ziare din
țară și străinătate, între care: Transilvania (Sibiu), Convorbiri Literare
(Iași), Târnava (Târgu Mureș), Gazeta de Transilvania (Brașov), Bucovina
literară (Suceava), Tribuna (Sibiu), Gazeta de Transilvania (Brașov), Le
Courrier International de la Francophilie (Galați), Carte și arte (București),
Vatra Veche (Târgu-Mureș), Observatorul (Toronto), Destine literare (Montreal),
Atheneum (Vancouver), Revista AGERO (Stuttgart) si destule multe altele.
Apariții într-un mare număr de antologii, ca: Voices of contemporary Romanian
poets, Sedan Publishing House, Cluj, 2007; Antologia ASLRQ, Montréal (2009 și
2015); Antologia scriitorilor români de pe toate continentele, Editura Cetatea
Cărții, București, 2014; în trei antologii de poezie ANAMAROL – Simbioze
Lirice, București (în 2013, 2014, 2015) etc. Este, de asemenea, prezent în:
Dicționarul scriitorilor romani de azi, Iași, 2011; Istoria literaturii
scriitorilor români postrevoluționari (1989 - 2010), Ed. Socrate, Craiova,
2011; Dicționarul autorilor români contemporani, Ed. Arial, Ploiești, 2013;
Enciclopedia Românii din Montreal, Editura Danway, Montréal, 2015; Un dicționar
al scriitorilor români contemporani, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2016.
Volume publicate: Confesiuni pentru două generații,
101 poeme, Ed. Tipotrib, Sibiu, 2003; Divina Tragedie, Ed. Tipotrib, Sibiu,
2004; De la Anna la Caiafa, poeme, Ed. Ardealul,Târgu Mureș, 2007; La fontaine
de ce siècle, Editura ASLRQ, Montréal, 2009; Printre silabe, Ed. Singur, Târgoviște,
2011; Tinerețe fără bătrânețe (2013) și Însemnele nopții, sonete (2016) –
ambele, la Editura ANAMAROL, București.
(A. S. Pop)
Alergare continuă
De când alerg pe drumul ăsta lungNeodihnit, prin vise tâlcuite,
Străin, tot bat la porți zăgăzuite,
Dar îndoiala n-am cum s-o alung.
Pocalu-i gol, izvoarele clocite...
Ochiul, în sine, drămuie prelung;
Neînțelesul n-am cum să-l străpung
Și valea-i năruită-ntre ispite...
Nu-s purgatorii gândurile aste!
În cine să mă-ncred și cui să spun
Pierdut că sunt în lumea de contraste?
Aș vrea să mă-nțeleg și să m-adun
Dar timpul n-are vrere să adaste,
Iar eu nu vreau cuiva să mă supun!
Însemnele nopții
Timidă, inocența mă privește...Brumate voci stârnesc, din hău, tumult,
Anticipând, din ce în ce mai mult,
Adâncul toamnei ce m-ademenește.
Cuprins de gândul, devenit adult,
Ce-nvălurit, cu greu se despletește
De încifrarea dăltuită-n clește,
Nici nu mai știu de cine să ascult.
Doar darabanele mai bat întruna,
Tot drămuind un timp amanetat,
Pe care gândul își tocește struna,
În alergarea lui spre înserat.
Și de va fi să îmi plătesc arvuna,
E Timpul, numai, singur, vinovat!
Mă rup din somn
Mă rup din somn, de parcă mi-ar fi teamă,Parcă aș rupe-o parte din întreg.
Prin viață drumul nu eu mi-l aleg,
Eu doar îl sui, trecând din vamă-n vamă.
Mă mint că n-aud vocea care cheamă.
Din câte-au fost, ce-ar fi să înțeleg?
În ce va fi, visând, mă reculeg
Nevrând să fac din clipa vieții, dramă!
Osânda-i parcă fără de popas,
Înlănțuit, necunoscându-mi vina,
Mi-adun puterea câtă mi-a rămas,
Către speranță-nsuflețind lumina
Izvorului ce-n vise prinde glas...
Și doar așa îmi regăsesc hodina!
Degenerescență
Își scutură veșmintele furtuna,Cad stropii grei ca dintr-un gând retras
Pe streașina uitărilor – popas
Pentru acum și pentru totdeauna.
Când vede cât de mult s-a-ntins Minciuna,
- Momindu-ne să trecem „văgăuna”
- Și Minutarul a-nlemnit pe ceas!
Că-i totul „fum”, e scrisa din născare!
Dar cine este, oare, vinovat,
De drumul fără drum, ce ni s-a dat,
Prin țintirime, reci, vămuitoare?...
Răspunsul stă ascuns în fiecare:
Păcatul dintâi, rămâne Păcat!
Şi mă visez
Motto:
Când vrei să scapi de sabia uitării,
Citeşte-ţi visul întrupat aseară…
Învăluit în lumea mea de vise,
Un nou Aeneas rătăcind pe mare,
Furtună sunt, de căi zămislitoare,
Izbind în toate uşile închise.
Dar cui ce-i pasă dacă am crezare?
Ca rege al Itacăi, circumscrise,
Mă trag spre ele legile nescrise,
Cum vis în vis, pe-un fir în destrămare.
Că rătăcesc de-o viaţă pe o urmă,
Inegalabil trasă pe cadran
De Adevărul care-n mine scurmă.
Mă clatin suspendat. Dacă se curmă,
Charon mă trece apa… pe un ban.
Timp și destin
Ca-n Eminescu, vremea vine, trece...Privind în urmă, te-mpletești în teamă
Ca-n fașa piramidelor aztece,
Furat – vrăjit de vasta panoramă...
Nu ezita! că vremea când te cheamă,
Ascunde-n ea cărări cât pentru zece;
Găsești ce cauți, vamă vrei, ai vamă,
Toți nașii lumii își găsiră nașii,
Timpul născut e timp menit să piară
Pe soclul lui de piatră solitară
De nu ne-om potrivi cu grijă pașii
Pe scara timpului – testamentară.
Alături de poetul Adrian Erbiceanu |
Instantaneu din timpul manifestării. La final, a cântat interpreta de muzică populară Mariana Iluțiu |
Întâlnirea noastră de atunci a coincis și cu aniversarea a nouă ani de existență a A.S.L.R.Q. (Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec). Pe 16 iulie 2022 A.S.L.R.Q. va aniversa 14 ani de prezență pe eșichierul artei scrisului românesc. Profit de ocazie și: