miercuri, 2 mai 2018

CONSTANTIN FROSIN - noi recunoașteri internaționale






În data de 18 aprilie 2018, prietenul și poetul Ionuț Caragea mi-a semnalat, printr-un mesaj transmis prin e-mail, despre ultima recunoaștere oficială (pentru rezultate literare remarcabile în afara granițelor țării) a domnului Constantin Frosin.

Redau, în continuare, articolul publicat de Ionuț Caragea cu această ocazie:

În 2018, Constantin Frosin a primit Premiul pentru Traducere al Fundatiei "Naji Naaman" din Liban si Premiul european  pentru Traducere Horace 2018, oferit de  cenaclul european afiliat Fundației Culturale a Uniunii Europene (http://cenacleeuropeen.eklablog.fr/prix-horace-a136155152). Este al doilea premiu european al reputatului traducător gălățean, după cel din 2003 – Premiul european de poezie POÊSIAS).

Adăugați o legendă
Constantin Frosin, care este considerat de academicianul Giovanni Dotoli, "le Prince de la Francophonie et de la Francophilie" sau "Le Prince de la Traduction" (după lectura cărții "Au fil de mes idées", editura eLiteratura, 2014), are în palmares o bogată colecție de titluri și premii internaționale, dintre care se disting: MEDALIA PARLAMENTULUI EUROPEAN, 1995; Médaille d’Argent du Rayonnement Culturel, La Renaissance Française, patronată de Președintele Franței, J. CHIRAC; Medalia Jubiliară MATSUO BASHO, 1995 ; Marele Premiu al Academiei Francofone, 1999; Medalia de Aur a Academiei Internaționale din Luteția, 1999; Marele Premiu pentru Literatură al Institutului Italian de Cultură și al revistei NUOVE LETTERE, 1998; CAVALER al Ordinului francez al Artelor și Literelor, 2000; OFIȚER al Ordinului national francez Laurii Academici (Les Palmes Académiques), 2004; Medalia de Argint (cu Diplomă) a Societății Academice ARTS-SCIENCES-LETTRES din Paris, 2009; OFIȚER al Ordinului national francez al Artelor și Literelor, 2009; Medalia de aur a Meritului si Devotamentului Francez 2009, MEDAILLE D’OR POUR LA LITTERATURE, SAPF (Société des Auteurs et Poètes de la Francophonie) 2009, Grand Prix International de Littérature – Poésie – SAPF 2011, Médaille d’Or de la Renaissance Française 2012, (BEST) SCIENTIST OF THE WORLD (section Philologie), decernat de Oxford în 2015 etc.

Totodată, Constantin Frosin este inclus în edițiile 1994-1995, 1996-1997, 1988-1999 și 2000-2001 ale Anuarului Personalităților din Francofonie: LE RICHELIEU.

În urmă cu mai mulți ani, mai exact în 2012, îl prezentam pe Constantin Frosin ca fiind un scriitor-traducător de geniu, care deranjează ordinea valorică într-o țară (evident, România) și care merită recunoașterea și aprecierea totală a conaționalilor săi. Spuneam atunci că scriitorul și traducătorul gălățean, proaspăt pensionat de la Universitatea Danubius, pare venit de pe o altă planetă și nu dintr-un oraș de provincie. Medalia de Aur a Renaşterii Franceze pentru promovarea Culturii, acordată de Ministerele de Externe, Interne, Apărare şi Educaţie, sub preşedinţia de onoare a doamnei Simone Veil, de la Academia Franceză, şi titlul de Doctor de Onoare al Academiei Balcanice de Ştiinţă, Cultură şi Dezvoltare “Denis Jersov” din Bulgaria, veneau, pentru a câta oară?, să confirme valoarea lui Constantin Frosin, valoare dobândită cu sârg și talent extraordinar dincolo de granițele patriei noastre.

Încet-încet, și românii au început să-l aprecieze pe Constantin Frosin, recompensându-l cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Appolonia” din Iaşi sau oferindu-i calitatea de membru al Centrului de Excelenţă Academică din România. Recompense binemeritate pentru un român care ne-a reprezentat țara cu cinste în locurile unde numai foarte puțini ajung. Poate că acest scriitor și genial traducător ar fi fost mult mai cunoscut, dacă nu ar fi deranjat prin atutudinea sa sinceră și verticală cu privire la neregulile din viața literară românească. Domnia sa și-a permis să spună lucrurilor pe nume, fiindcă nu a depins niciodată de găștile literare sau de persoanele care au o puternică influență în viața literară românească. Constantin Frosin a ales drumul confirmării în străinătate, un drum mult mai sinuos, și s-a întors ca un fiu nerisipitor al patriei, îmbogățit cu o tolbă de premii internaționale, pentru a ne deschide ochii și a ne arăta că se poate ajunge sus fără să-ți vinzi sufletul și fără să-ți cumperi notorietatea pe spinarea săracilor sau a naivilor. Felicitările noastre domnului Constantin Frosin!

După cum a specificat Ionuț Caragea în scurta prezentare, Constantin Frosin fiind membru al A.S.L.R.Q. (Asociația Scriitorilor de Limba Română din Quebec), mai multe informații (biografie, poezii și traduceri) veți găsi aici.

Pentru a completa portretul remarcabil al domnului Constantin Frosin, adaug o sinteză primită tot de la prietenul Ionuț Caragea. Iat-o:



CONSTANTIN FROSIN LA ORA BILANȚULUI

Recunoașterile lui Constantin Frosin, pe plan internațional, sunt marcate de cifra 3: trei mari recunoașteri europene, și anume : Medalia Parlamentului European (primita o dată cu Eugen SIMION și Marin Sorescu, în 1995), Premiul European de Poezie POESIAS (acum se numește VIRGILE) în 2003 și Premiul European de Traduceri HORACE, în 2018.
Două Ordine naționale franceze i-au acordat 3 grade : l’Ordre des Arts et des Lettres l-a făcut Cavaler în 2000 și l-a promovat Ofițer în 2009, iar l’Ordre des Palmes Académiques l-a făcut direct Ofițer în 2004.
Situația se schimbă când e vorba de Medaliile de Aur, care sunt 4. Iată-le: 1999 - Medalia de Aur a Academiei Internaţionale din Luteţia (Lutèce); 2009 – Medalia de Aur a Meritului şi Devotamentului Francez; 2010 -  Medalia de Aur pentru Literatură, Societatea Autorilor și Poeților din Francofonie; 2012 – Medalia de Aur a Renaşterii Franceze (decret semnat de Simone VEIL).
Tot 4 sunt și Academiile al căror membru este: 1991 Membru titular al Academiei Francofone (Paris – Chambéry); 2001 – Membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere (la invitaţia domnului Raymond Daudel, de l’Institut); 2012 – Membru și Doctor of Honour of the Balkan Academy of Sciences, New Culture and sustainable Development „Denis Jersov”; 2012 – Membru al Academiei de Științe a Federației Ruse.
A obținut și 3 Mari Premii: 1999 – Marele Premiu al Academiei Francofone (Grand Prix de l’Académie Francophone); 1999 – Marele Premiu pentru Literatură al Institutului Italian de Cultură, Neapole; 2011 – Grand Prix de Poésie SAPF (Société des Auteurs et Poètes de la Francophonie).  
Cea mai importantă recunoaștere ca Profesor și Cercetător este obținută în 2015 – Diploma de Excelență acordată de European Business Assembly și Oxford  Academic Union, pentru titlul de (Best) SCIENTIST OF THE YEAR 2014, domeniul Filologie. Nu mai puțin important este și titlul de PROFESOR EMERIT, acordat de Universitatea Danubius.
E mult, e puțin? Unii spun că nu ajunge o viață de om pentru a obține toate aceste premii și recunoașteri, venite în urma unei activități literare remarcabile: 43 cărți de autor, cca 200 cărți traduse, includerea în cca 100 antologii străine și publicarea în peste 700 numere de revistă cu poezie, eseu și traduceri...
Să ne bucurăm, așadar, că suntem contemporani cu un scriitor și un traducător care merită și aprecierea noastră, a tuturor românilor, nu numai a francezilor sau a altor nații. Chiar dacă nimeni nu este profet în țara lui, cu siguranță că există mulți oameni de valoare și mulți prieteni care să îi ofere lui Constantin Frosin un loc în inimile lor. Fiindcă, dincolo de toate recompensele, aprecierile sufletești sunt cele mai importante.
           

IONUT CARAGEA

luni, 26 martie 2018

Festivalul internațional PRIMĂVARA SPIRITULUI - ediția a III-a - Ploiești

Realizarea Sinelui și
Concert Subramanian Bhaskar
la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești

În continuarea manifestărilor dedicate omagierii lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI cu ocazia aniversării a 95 de ani de la naștere, pe data de 23 martie 2018, la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești a avut loc un concert de muzică clasică indiană susținut de către un invitat special, maestrul Subramanian Bhaskar și unul dintre discipolii săi, tablistul Shubham Andheryia. Simt nevoia unei precizări: muzica clasică indiană este de inspirație spirituală. 
„...este o muzică profund legată de existenţa noastră, atât spirituală, cât şi fizică, până la nivel celular”, apreciază muzicologul Cleopatra David. (m.adevarul.ro)
Maestrul Subramanian Bhaskar și elevul său, Shubham Andheryia
Subramanian Bhaskar provine dintr-o familie de muzicieni din Sudul Indiei, bunicul său, Pandit Narayana Bhagavathar fiind muzician la curţile regale din Trivancore şi Mysore. Deşi este născut în Sudul Indiei şi familia sa a fost dedicată stilului Carnatic, Subramanian Bhaskar a preferat stilul Hindustani, muzica clasică din Nordul Indiei. Gurul său au fost Pandit V.U.Rajurkar din şcoala Gwalior Gharana, sub coordonarea căruia a obţinut masteratul în muzică. Bhaskar este solist angajat la  All India Radio,  a predat în numeroase şcoli şi academii din India, cariera sa culminând cu poziţia de director la  Shri P.K.Salve Kala Pratishtan deschisă de Shri Mataji Nirmala Devi la Vaitarna, Mumbai şi cu cea de conferenţiar universitar la College of Music and Dance, din Hyderabad. Este deopotrivă cântăreţ şi compozitor scriind numeroase bandishuri şi bhajanuri inspirate de activitatea sa spirituală. (Fragment din prezentarea apărută în m.adevarul.ro)
Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești






Sala nu s-a umplut la capacitatea maximă - cum ne-am fi dorit - dar, așa cum se spune, esențele tari se regăsesc în recipienți mici. Interpretarea, în cazul nostru: nu contează atât de mult numărul spectatorilor prezenți în sală, cum contează calitatea lor. Calitatea de căutători ai adevărului, nu numai de iubitori ai muzicii bune.
Shubham Andheryia, Subramanian Baskar, Mihai Lupoaie și Anne Marie Ene
Într-adevăr, am avut parte de un regal muzical susținut de către cei doi invitați speciali, acompaniați de către Anne Marie Ene-vioară și Mihai Lupoaie-harmonium. 
Apar momentele de virtuozitate
Anne Marie a îndeplinit și rolul de traducător (și interpret, când a fost cazul). A făcut-o cu competență și... discreție. 
Atenția e captată


Primul raga































Preambul. Maestrul știe să capteze atenția sălii. Ne vorbește liber, degajat și fără inflexiuni egocentrice cu care, din nefericire, ne-au obișnuit vedetele de tot felul. Ne explică pe scurt în ce constă muzica clasică indiană, ne fredonează câteva scurte fraze muzicale și ne invită să le repetăm. Ne lăsăm mai greu la început, dar... maestrul nu renunță: insistă. Și o face cu succes: unii mai tare, alții mai în surdină, unii mai afoni, alții ceva mai dotați de la bunul Dumnezeu, ne dăm drumul la voci. Sala s-a animat.



Prima parte. Încălzirea fiind făcută, cei patru muzicieni și-au început cu adevărat programul. Eram pregătiți. A fost magnific.


O nișă tematică. Doar suntem pe holul Filarmonicii. 
Este explicat felul în care va avea loc experimentul Realizării Sinelui.
Toată lumea repetă mișcările indicate.
Partea a doua a fost dedicată experimentului Realizării Sinelui. Mi-a plăcut mult abordarea invitatului special, a lui Subramanian. Domnia sa a găsit o similitudine interesantă între telefonul mobil și omul ca ființă spirituală. Astfel, în viziunea sa, un telefon mobil este lipsit de viață până în clipa în care introducem cardul SIM în locașul său. Abia după introducerea acestuia, mobilul preia personalitatea noastră: date de identitate, prieteni, mesaje, conexiuni online. Până atunci... e bun doar pentru apeluri anonime de urgență. 
S-a făcut experimentul și toți își verifică vibrațiile de deasupra capului

În mod similar, corpul nostru subtil (energetic) poate fi identificat (devine „viu”) doar după trezirea energiei inteligente Kundalini și ascensiunea ei de-a lungul coloanei vertebrale, până ce depășește și ultimul centru energetic, Sahasrara. Iar deasupra Sahasrarei... intrăm în conexiune cu Energia Omniprezentă pe care toți obișnuim să O numim, generic, Dumnezeu. Este atât de simplu! Bineînțeles, a fost evidențiată contribuția decisivă a maestrului nostru spiritual, SHRI MATAJI NIRMALA DEVI, la fondarea Sahaja Yoga și, prin aceasta, la schimbarea paradigmei despre lume și viață.



Partea a treia. Cu aceeași lejeritate cu care ne-a prezentat metoda Sahaja Yoga, maestrul ne-a readus într-o lume pentru care acum eram mai bine pregătiți: cea a muzicii devoționale.
Observați chipurile zâmbitoare: publicul este cucerit
Încă un raga, căruia i s-au adăugat două bhajanuri clasice interpretate în stilu-i caracteristic de către vedeta (simt că trebuie să-i acordăm acest statut) serii.
Emil Boboc îi anunță pe cei interesați că pot continua învățarea și
aprofundarea metodei Sahaja Yoga în cadrul programelor gratuite,
 săptămânale, la sediul de pe strada Doamnei, nr. 4.

Draga mea mamă avea o vorbă: Tot ce e frumos, e-n încheiere! Da, nici nu ne-am dat seama când am petrecut mai bine de două ore în compania lui Subramanian Bhaskar, a elevului său, Shubham Andheryia, a lui Anne Marie, a lui Mihai Lupoaie și ale vibrațiilor simțite în urma trezirii energiei Kundalini a tuturor celor prezenți. Se poate afirma că am avut parte de o seară vibrantă.
Scena finală
 










Scena finală?! Nicidecum: acesta a fost doar unul dintre multele episoade de înălțare spirituală pe care le putem încerca practicând Sahaja Yoga! Invitații din această seară își vor continua seria de spectacole-program sahaj la Cluj, la Brașov, iar la București și apoi... cine știe pe unde își vor mai lăsa amprenta vibratorie?

Cât despre noi... suntem aici. Adică: AICI!

JAI SHRI MATAJI!


marți, 20 martie 2018

Festivalul internațional PRIMĂVARA SPIRITULUI - ediția a III-a - București

Recital de muzică indiană
Shri Mataji Nirmala Devi
În perioada 20-27 martie 2018, Asociația Culturală Sahaja Yoga România, Sangit Chamber Ensemble și alți patru coorganizatori, au programat o serie de manifestări culturale dedicate aniversării a 95 de ani de la nașterea lui Shri Mataji Nirmala Devi (21 martie 1923), fondatoarea Sahaja Yoga și personalitate proeminentă recunoscută pentru eforturile depuse în slujba păcii. În anul 1989 SHRI MATAJI NIRMALA DEVI a primit Medalia Păcii a Națiunilor Unite și a fost invitată patru ani la rând (1989-1994), la O.N.U.să vorbească despre metodele de realizare a păcii mondiale. În două rânduri a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru PaceProgramul complet al manifestărilor îl găsiți pe https://www.facebook.com/Sangit.Chamber.Ensemble/
Muzeul Național al Literaturii Române - colaj
Prima manifestare programată în cadrul festivalului a avut loc duminică, 18 martie 2018, la Muzeul Național al Literaturii Române, în mica și primitoarea sală Perpessicius. Atmosferă intimă, propice evenimentului. 
Conceptul organizatorilor a fost să se îmbine armonios cele două aspecte principale avute în vedere: prezentarea personalității lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI și a metodei Sahaja Yoga, alături de un miniconcert de muzică indiană.
Cristi Murgu-tabla și Victor Marius Beliciu-sitar

Întrebările serii: „Cum ați ajuns la Sahaja Yoga
și cum v-a schimbat aceasta viața?”








Amfitrioana serii a fost Cleopatra David care, după ce ne-a făcut o scurtă prezentare a felului în care se va desfășura evenimentul, pentru prima parte i-a invitat pe cei însărcinați să creeze o atmosferă favorabilă apropierii dintre spiritele prezente, spiritele Victor Marius Beliciu-sitar și Cristi Murgu-tabla. Aceștia și-au adus omagiul muzical Mamei, (așa este supranumită SHRI MATAJI NIRMALA DEVI de către sahaja yoghinii din întreaga lume), interpretând un celebru bhajan în stil raga.
Cleopatra David

În partea a doua, Cleopatra a prezentat personalitatea lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI și metoda Sahaja Yoga oferită de Dumneaei întregii umanități. 


Ce înseamnă Sahaja Yoga, ce este Realizarea Sinelui, cum se obține aceasta, ce beneficii sunt pentru practicantul acestei moderne metode de yoga și pentru întreaga omenire - cam acestea au fost întrebările formulate și răspunsurile primite în cadrul prezentării. 
Prima meditație





Toată lumea și-a dorit să facă experimentul Realizării Sinelui.





Și-au primit toți Realizarea?






Se simt vibrațiile deasupra capului!









Se simt vibrațiile și în mâini!










Cleopatra este atentă la fiecare detaliu.





Avadhut și Anne Marie








În partea a treia a serii a fost rândul altor doi artiști, Anne Marie Ene-vioară și Avadhut Kasinadhuni-tabla, să ne susțină energia Kundalini la nivelul Sahasrarei, prin interpretarea, la fel, a unui bhajan în stil raga.

Se meditează

Finalul a fost asigurat de o a treia parte muzicală, cea asigurată de Cleopatra David-soprană, Anne Marie Ene-vioară, Mihai Lupoaie-harmonium și Avadhut Kasinadhuni-tabla.
Avadhut, Mihai, Cleopatra și Anne

Avadhut, Mihai și Cleopatra






























Din păcate, scurta înregistrare video pe care am realizat-o, nu a fost de cea mai bună calitate și, în consecință, decât să-l fac de râs pe cameraman, mai bine... îl protejez.

Așa s-a încheiat o minunată seară de martie geros (afară era ger și ningea cu... gheață!) dedicată aniversării a 95 de ani de la nașterea lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI. 
Dar, așa cum v-am mai spus, aceasta a fost doar prima seară a festivalului. Faceți-vă timp și programați-vă să participați măcar la una dintre manifestări - vă garantez: nu veți regreta!

joi, 15 martie 2018

ÎNTÂLNIREA DE LA „CHIETRE”

Strada Gârlei


Pe Gârlei. Pe strada Gârlei stă mamaia. Să nu vă gândiți că locuiește la oraș... nici măcar în vreun orășel! Nu, casa bătrânească a mamaiei e pierdută undeva, într-un sat din lunca Buzăului. Dar... stă la stradă! De unde până unde, „Gârlei”? De la vechea baltă, în a cărei apă fojgăiau, cândva, peștii, vietăţi care binecuvântau traiul „riveranilor” cu un minimum de hrană,  chiar și atunci când sărăcia cea mai lucie se-ncăpățâna să nu le părăsească bătătura.
Intrau în baltă cu „hălăul” și, cât ai zice „pește”, îl încărcau. Era suficient pentru un borș, o saramură sau un pește prăjit, plus o bucată de mămăliguță și-un pahar de vin... Ce le prisosea, mergea la uscat – provizii pentru iarnă. Bună treabă mai făcea „halăul”...
Am cerut amănunte:
- Ce-i hălăul, mamaie?
- Hălăul, maică, este, iacă, o bucată mare de tifon pe care o prindeam de cele patru colțuri cu două nuiele lungi și-ncrucișate la mijloc. De tifon legam o chiatră, iar înăuntru puneam o bucată de mămăligă, îl afundam în apă... peștele se-aduna la mămăligă și...
- Când îl trăgeați afară nu fugea peștele, mamaie?
- Nuuu, că era destul de adânc tifonul.
- Aha!
Curios, din fire, am aflat că prin alte părți „hălăul” este cunoscut sub numele de „crâsnic”.
Cuvinte vechi... Nostalgii... Între timp, a intrat și satul bătrânei în programul transformărilor societății socialiste multilateral dezvoltate și... balta a fost asanată: agricultura devenise o prioritate. Oamenii au rămas fără baltă, fără pește, fără păsăret, fără frumusețile naturii și s-au ales cu un teren, rămas – în anii orbitor de luminoşi ai neo-democraţiei – o tristă paragină, pe care nici măcar oile nu mai găsesc ceva comestibil de rumegat. Bine, oile ca oile, animale proaste, nu se descurcă, dar oamenii?... Oamenii, ce să facă şi ei? Ca nişte premianţi căliţi, ce sunt, în şcoala aşteptărilor fără răspuns, au transformat terenul viran în depozit de gunoaie. Un soi de protest înfundat împotriva nesfârşitelor înşelătorii care le-au jalonat viaţa...
Şi, ca într-o reuşită globalizare, acolo, se găsesc de toate: și gunoi de grajd, și pungi de plastic, și pene de la păsările jumulite în gospodării, și peturi, și spărturi de sticle... un bazar fetid, răsărit în satul muribund ca un simbol autoritar al mizeriei sufocante...
Ieri, mamaia se-nvecina cu raiul pe pământ, azi, dacă-ți arunci privirea peste poarta bătrânei, vei avea imaginea repulsivă şi dezolantă a unui „infern pastoral”! 
Casa mamaiei este situată chiar la capătul „Gârlei”, colț cu „Vadului”. Se poate spune că locuiește pe două străzi dar, întrucât numărul casei s-a fixat în poarta din Gârlei, pe Gârlei se cheamă că-și are domiciliul. Dar să n-o caute, careva străin, după adresă! Nici pe ea, nici pe tanti Voica, nici pe nea Gică... În afara poștașului, nimeni din sat nu se oboseşte cu nomenclatura străzilor. Poate doar primarul că popa, sigur, nu și-a bătut capul! Părintele îi știe pe enoriași după nume: tanti Voica, care este cumnata lui mama Paraschiva – mamaia noastră – baba Lența, de la drum, moș Gheorghe, de lângă cârciumă, nea Gică, oierul şi aşa mai departe... Să nu uit: mama Paraschiva are și pe „Vadului” o poartă: poarta care dă în curtea care adăpostea, cândva, hambarul, grajdurile animalelor, acolo unde țineau și căruța, în vremurile bune, pe când trăia și tataia. Acum... poarta este blocată. Nu tu animale, nu tu căruță, iar grajdurile și acareturile... au îmbătrânit odată cu stăpâna casei. 
„Vadului”, stradă în pantă ușoară, la fel ca majoritatea drumurilor de țară: piatră, țărână, colb, șanțuri lăsate de căruțe pe vreme rea și înțepenite de arșița verilor, găini, rațe și gâște gălăgioase pe la porțile oamenilor. Pomi, din loc în loc... De prin curți se-aude câte-un hămăit scurt de câine – e miezul zilei și vigilența nu le este chiar la cele mai înalte cote. 
Tanti Voica, tanti Ioana și Costina

Chiar acolo, la intersecția celor două drumuri (ce-ar fi să nu le mai numesc străzi?), protejați de umbră și așezați pe „chietre” (de fapt, pe scăunele aduse de prin case), te-ntâmpină un simpatic comitet de primire: nea Gică – oierul, tanti Ioana  nevastă-sa, Nicu – fecioru-său, tot oier, Costina – noră-sa, casnică destoinică și, bineînțeles, mamaia Paraschiva și tanti Voica – cumnate și vecine gard în gard, ajunse, de multişor, la vârsta senectuţii. Aproape de fiecare dată, când poposim pe tărâmul rural al mamaiei (şi ajungem, mai mereu, prin miezul zilei), cel puțin unul dintre personajele amintite se găseşte „prezent la datorie”.
Nea Gică, oierul

Săru’mâna mamaie, săru’mâna tanti Voica, salut, nea Gică... după cum devine cazul. Descărcăm ce avem de descărcat și, dacă nu avem treburi arzătoare la ordinea zilei, ne întoarcem la „sfat”.
- Ei, cum mai merge politica, prin sat? – îmi fac intrarea jovial şi, mai ales, înviorat că am scăpat de drumurile comunitare.
- Cum să meargă? Ca pe la noi – primesc un răspuns lipsit de substanță.
Puteam înțelege orice. Dar nu mă las și aflu o groază de lucruri care, deşi, separat, păreau nesemnificative, alcătuiesc, în fapt, harta ofurilor săteşti, făcându-i pe interlocutorii mei, cronicarii ad hoc ai izolatei lor existenţe.
Şi, dacă tot am întrebat, aflu... Cine a mai vândut pământ și cine mai are de vânzare, care cum și-a lucrat pământul și dacă a scos ceva din el, cine are cele mai multe vite și dacă văcarul satului face treabă bună, cum stă nea Gică cu oile anul ăsta și cam cât lapte scoate de la ele. Am mai aflat despre molimele care-au făcut ravagii printre găini dar și de necazul Voichii cu vulpea, care i-a omorât mai toate găinile – de i-au mai rămas doar... patru.


Na, că m-a luat și pe mine grija:
- Dar tanti Maria, de tanti Maria ce știți, ea cum stă cu găinile?
De la tanti Maria, obișnuim să cumpărăm ouă. 
- Nu, slavă Domnului, tanti Maria n-a avut probleme nici cu molimele, nici cu vulpile. 
M-am liniștit. M-a liniștit și mamaia: a vorbit, deja, cu femeia și ne-a pus deoparte vreo treizeci de bucăți.
- Dar să știți, mamă, că acum le dă cu 50 bani!
Asta chiar nu-i o problemă. Bine că avem de unde lua ouă „de țară”, sănătoase, de la găini crescute în curtea omului. Rezolvată și problema ouălor „bio”, aflăm cum, când şi pe cine i-au mai vizitat copiii, câți nepoți le-au adus în prag, cine a mai murit și, evident, la ce pomeni urmează să ne așteptăm.
- Ne mor bătrânii, nea Florin! – oftează Nicu.
- Săracu’ Stănică, l-a părăsit și pe el Paolina – era tare bolnavă, săraca – mă informează tanti Voica.
- Cum aşa, tanti Paolina a murit?! Păi, nu sunt nici două luni de când am cumpărat niște porumb de la ei! Of, îmi pare rău!
- Bine c-a luat-o Dumnezeu! – zice mamaia, cu o tristețe sinceră, întipărită pe chipu-i ridat de ani, de muncă, de singurătate... şi, parcă, pentru a închide subiectul într-o notă empatică, punctează, oftând:
- De m-ar strânge și pe mine odată! Să mă duc și eu după Ionel!
- Mamaie, mata, mai ușor cu graba asta: mai ai nepoți de văzut la casa lor, vezi c-au început să apară și strănepoții...
- Știu, maică, da nu mai poci! Dacă nu mai poci, nu mai poci! – se vaită bătrâna, cerșind un plus de compasiune.
- Ba să „mai poci”! Ia uite  ce frumoase sunt și găinile crescute de matale – frumoase și grase! O să mâncăm la iarnă o supă bună și un pilaf galben, de-o să prinzi putere pentru câteva vieți!
- Da știu că vă cresc bine puii și anu’ ăsta, nea Florin.
- Da, nea Gică, văd că le merge bine, să știi că i-am luat de carne! Că tot veni vorba de carne, să nu uit: mă mai pot baza pe mata și la anul pentru mielul de Paști? Că de pui are grijă mamaia! – și am cuprins-o, cu tandă recunoştinţă, pe după umeri. Dacă n-ar fi ea...
I s-a luminat fața. A fost momentul ei de glorie. A lăsat o lacrimă și, cu palmele în poală, a început să enumere, firesc, pe un ton blând, muncile aducătoare de satisfacție în mica ei gospodărie:
- Le rânesc, mamă, în fiecare dimineață, le dau mâncare, le schimb apa, le feresc de gaițe...
- Da, mamaie, știm și te iubim pentru tot ce faci!
- Da, mamă, s-aveți voi ce mânca la iarnă...
- Dar ce, mamaie, crezi c-o să le mâncăm fără matale? Nu uita că la iarnă o să te luăm din nou la noi. Și-apoi... ai uitat de supa de care vorbeam mai adineauri?
Foarte important, primesc apoi ultimele prognoze despre mersul viilor anul acesta. Nu de alta, dar are și mamaia vreo doi ari de „1001”. Se pare că n-o să se facă mare lucru – nici nu mă așteptam, nu-i vorbă – dar cu țuica o să ne iasă – grădina e plină de pruni încărcați de rod!
- Dar să vă faceți programare din timp – ne avertizează Nicu, știut fiind că, în ultimii ani, de el a tras mamaia să care butoaiele cu boască la cazan.
Se sare de la un subiect la altul, în funcție de oful fiecăruia.
După ce se epuizează toată cazuistica sătească, se trece la politica mare. Îi provoc:
- Ia spuneți, ce părere aveți despre noul guvern?
- Ce părere s-avem? Dacă ne-or mări pensiile... atunci mai vorbim – punctează tanti Voica cu năduf.
- Ce mărit pensii, tanti? – sare și Nicu – nu vezi că s-au scumpit toate înainte de „mărire”?
- Ziceam și io așa! – bate tanti Voica în retragere.
- Să ne asigure locuri de muncă, să nu mai plece copiii din sat... să ne-ajute cu animalele!... – se-ncinge Nicu.
Îi știam durerea. Băiatul i-a crescut și tare ar fi vrut să-l știe cu o slujbă mai sigură și mai curată decât oieritul, munca lui, moştenită de la tătâne-su. Nu-i vorbă că băiatul este vrednic, dar, ca orice părinte, vrea ceva mai bun pentru copilul său, decât a avut el parte. Dacă le-ar ajuta un pic și statul cu animalele... altfel le-ar merge treburile. Să arunci atâta lână și atâtea piei... păcat, mare păcat! Câștigă ceva din vânzarea mieilor primăvara, de Paști și... cam atât. Brânza o țin pentru ei, că sunt familie mare.
- L-am votat pe Johannis, da’ văd că nu face, nici ăsta, vreo brânză! – mai bagă tăciuni în foc și tanti Voica.
Ca amfitrioană a „sfatului de pe chietre”, mamaia părăsi butoiul de melancolie şi moderă conversaţia, dovedind, tuturor, că era la curent şi cu treburile politice:  
- Ce să facă, fa, și ghietu’ om, nu vezi că fură ăștia totu’?
Doar că timpul... nu stă; se scurge fără ca cineva să pară că se sinchisește de asta. Fiecare viețuiește după propriul ceas. Iar ceasul la țară este în funcție de nevoile gospodăriei, ale câmpului și ale animalelor. Soarele se-apropie de orizont și vacile se-ntorc de la păscut. Nicu și nea Gică își iau în primire Joiana și se-ndreaptă spre ograda lor. Costina ne părăsise de mai multă vreme – treburi de-ale bucătăriei. Tanti Voica:
- D-apoi, m-oi duce și eu să mai dau ceva grăunțe la găini și le-nchid apoi.
- Dar voi nu vreți să mâncați ceva, maică? – și-amintește și mamaia că noi am venit de la drum lung.
- Ba da, mamaie!
Nu ne vine să ne mai sculăm de pe „chietre”. 
Ce tihnită pare viața de la țară!...



(Publicat în revista Luceafărul de Botoșani din 15 martie 2018)


duminică, 25 februarie 2018

Revista A.S.L.R.Q.

Cu o întârziere determinată de probleme tehnice, a apărut numărul 9 (martie 2018) al revistei online a A.S.L.R.Q.: 

https://aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/revista.htm

Stimulându-vă curiozitatea, vă provoc să parcurgeți cuprinsul și, cu siguranță, veți găsi articole care vă vor reține atenția. Poezii, proză, cronici literare, interviuri, eseuri, știri, arte vizuale și traduceri.

Din nefericire, de la ultima apariție a revistei (nr. 8, aprilie 2017) și până acum, trei membri importanți ai A.S.L.R.Q. au trecut în neființă sau, mai bine spus, s-au întors acasă, adică în lumea din care au fost trimiși ca mesageri ai cuvântului bine ticluit aici, pe Pământ. 
Dragi Radu Cârneci, George L. Nimigeanu și Traian Gărduș: Drum bun în lumile infinite! Lumina fie cu voi! 




miercuri, 21 februarie 2018

SUB SEMNUL LUMINII


https://luceafarul.net/sub-semnul-luminii#respond
  
   Prietenul prietenilor din lumea largă – mă refer la amicul Facebook – ne face adeseori surpriza de a ne pune în legătură cu oameni deosebiți, oameni cu care avem multe în comun, dar de existența cărora, din nefericire, nu știm nimic. Aici intervin calitățile amicului de care vă vorbeam: descoperi un profil interesant, îl urmărești un timp și, dacă rezonezi cu postările personajului, îți încerci norocul și-i ceri prietenia. Cu șanse mari de a primi răspunsul dorit. Consider că acestea pot deveni prietenii trainice, fiind legate în mod conștient și bazate pe comunitate de idei, de aptitudini, de caractere...

  Așa am descoperit-o pe poeta Mariana Rogoz Stratulat. Publica în „literaturadeazi.ro”. Cu toate că este o revistă ce poate fi citită doar contra cost, totuși, cele trei-patru versuri/rânduri accesibile de la început de text – nada – mi-au permis să intuiesc valoarea scrisului poetei. Intuiția mi-a fost confirmată de postările complete din contul personal Fb. și din aparițiile din revista „eCreator”, revistă cu care obișnuiesc să mai cochetez și eu.
        Și cum într-o prietenie prietenii mai fac și daruri, poeta Mariana Rogoz Stratulat mi-a oferit două din cărțile sale: „Ireal” și „Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?”. Ieșite de sub tipar la patru ani distanță, 2013, respectiv 2017, pot afirma, cu mâna pe inimă, că sunt norocosul deținător a două bijuterii literare extrem de valoroase. 
      Mă voi opri la ultimul volum: „Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?”. Ce frământări o determină pe poetă să solicite o explicație (îndrăzneață întreprindere) Celui ce decide totul? Îmi este clar că retorica este urmarea unei introspecții profunde – nu oricine poate formula o astfel de întrebare, una finală, decisivă, aș îndrăzni să afirm, finală în sensul în care, până la aceasta, au fost multe alte întrebări la care autoarea nu cred c-a primit răspunsuri favorabile. Și-atunci, devine firească retorica: „Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?”.
       Pentru mine sunt clare câteva lucruri: ursitoarele au fost bune cu copila nou născută și au hărăzit-o cu sensibilitate, cu dragoste pentru semeni, cu harul scrisului... dar sigur a fost și una rea, una de-a dat cu bățul în baltă. Altfel... n-ar fi îndrăznit să ridice ochii spre cer și să întrebe acum, la maturitate:  „Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?”
       Sau poate greșesc. Poate n-a existat nicio ursitoare rea, iar retorica ar trebui interpretată într-o altă notă, una a recunoștinței. Ce-ați spune dacă participiul „pedepsit”, l-am înlocui cu „binecuvântat”? Dacă întregul volum este unul al conștientizării harului, a recunoștinței pentru acesta și, în acest caz, formularea ar deveni astfel: „Doamne, de ce m-ai binecuvântat cu mine?” Sau, ce-ați zice chiar de: „Doamne, cum de m-ai binecuvântat cu mine?!”
           Mă joc și eu cu ideile. Oricum, cred mai mult în varianta a doua.
          La așa retotrică, o adaug, firesc, și pe-a mea: Ia zi, prietene, de ce-ți place, totuși,  poezia Marianei Rogoz Stratulat?
        Vreți un răspuns? Pentru poezie. Pentru poezia poeziei. Pentru mesajul transmis cu delicatețe. Pentru optimism. Pentru acceptarea cu seninătate a matricei în care a fost încadrată de Creator. De aici și imaginile/acuarelele zugrăvite în tonuri diafane, reflectare perfectă a seninătății sufletului (și chipului) poetei.
       Avem de-a face cu un optimism conștient – doar astfel îmi explic frumusețea imaginilor pictate în cuvinte.
       Câteva teme se repetă (fără a trăda obsesia) în poezia autoarei: trezirea, lumina și întunericul, oglinda, ploaia, copacul... pentru a o ajuta să-și desăvârșească mesajul poetic.
       Încă de la începutul volumului m-a încântat (pentru plasticitatea și frumusețea tablourilor scrise) tema trezirii, momentul primului contact al spiritului ieșit din somnul eteric, înainte de a plonja în alt somn, cel al lumii materiale de zi cu zi, lume în care ne pierdem adevărata identitate – mă refer la cea spirituală.
       Exemple: Mă strecor/din neantul orelor de somn/în bucuria/luminii de dimineață. (Fericire) Sau: Lumina îmi zâmbește/în gene,/în ochii uitați/pe aripile fluturilor/pierduți în dragostea lor. (Dimineața) Sau: Prin gene se răsfiră/razele dimineții/așa cum bradul își scutură/gîndurile/peste tăcerea munților. (Clepsidra) Penelului unui pictor i-ar fi foarte ușor să reproducă tabloul.

       Lucidă, poeta este într-o permanentă conexiune cu Cel ce a hărăzit-o și își cunoaște menirea: aceea de a iubi. Ca muritoare înzestrată cu har își acceptă, în același timp, cu seninătate, firescul existenței din lumea fizică ce a îndatorat-o, încă de la naștere, cu... un sfârșit. 

Existență
Inima mea – un soare;
cuvântul meu –
ecou evadat din durerea munților;
gândul meu –
un regat în care sentimentele plutesc
deasupra timpului...

chiar dacă nu vă înțeleg,
chiar dacă nu-mi vedeți aripile,
eu vă iubesc...
Dar când ochiul vostru se va deștepta
va fi prea târziu,
și eu n-am să pot să vă iubesc!
Voi plânge însă la ofilirea voastră!

Ah, fire de iarbă
îndrăgostite de moarte!

Azi dimineață...
În adâncimea albastrului
ochiul luminii
s-a deschis.
Am răsărit ca o poveste
în strai omenesc
și am ars neobosit.

Trăiesc...

În abisul întunericului
ochiul luminii
va adormi.
Voi apune cu un sărut
în strai de cenușă
visând mocnit.

Zâmbesc...

       Nu pică în plasa defetistă a „lumii de apoi” ci, suflet luminat, știe de unde vine și unde va merge... și că se va întoarce... pentru a iubi. Iubirea ca o poruncă venită de Sus și însușită ca sarcină primordială.

Întoarcere
Să fim
și să nu știm
că-nvăluiți de iarbă
am adormit;
că ne-am abandonat
păcatelor
din stele;
că ne-am întors
lumină
pe pământ
să-nfăptuim porunca iubirii
de demult.

       Dar... „trăiește printre morți”. Conștientă de relativitatea existenței pământene, astfel îi percepe pe oameni: vii în lumea vulgară, dar morți pentru cea reală. Altă „ordine”. În felul se vede o însingurată. Și nu pare fericită.

O nouă ordine
Am uitat să zâmbesc!

Trăiesc printre morți.
Ei vorbesc despre
politică și bani,
despre facebook și fani.
Merg prin cluburi și mall-uri,
strâng mâna oamenilor vii
închiși în scorburi.

Sunt fără tine
și cocoșul cântă
a treia oară.

       Cine să fie cel care-i lipsește și care-i însoțește nopțile de insomnie? Doar pot bănui.

       Reluînd tema din Clepsidra, meditează din nou asupra trecerii timpului, a efemerității (și relativității, aș îndrăzni) frumuseții fizice.

Clipe curgând
Joc de aparențe,
oglinda
ne privește cu întreg trecutul
așezat
pe chipul din prezent.

Fără ecou,
pe obraz
se întrevede
latenta vestejire a clipei
ce curge
în direcția
ultimei oglindiri.

       Adeseori, ploaia este un martor (sau reper) al frământărilor poetei. Aleargă norii în sus și în jos.../cheamă și strigă cu glas omenesc,/dar oamenii nu-s... (Cântă ploaia și descântă...) Sau: Undeva,/un felinar pâlpâie speriat./Gust cu lăcomie picăturile/de ploaie/răzvrătită,/ploaie de vară ce amenință/cu tunete și fulgere. (Degetele ploii)

       În aventura ce a durat deja ani mulți, poeta se asemuie unei păsări nevoite să înfrunte vicisitudinile vieții. Își ia ca martor gutuiul bătrân, cel cu care a împărtășit momentele de tandrețe și lacrimile de bucurie. Ploaia nu apare, dar este acolo, o simți în atmosfera „timpului zgribulit”.

Iarăși plouă în neștire...
O pasăre trece
prin timpul zgribulit...

A-mbătrânit gutuiul,
dar ține floarea bine
pe ramurile-ntinse.
Împovărat de vise
și dus pe gânduri,
își aduce-aminte
de iernile cu vifor,
de-o-mbrățișare tandră,
de-un zâmbet și de lacrimi...
Priviri fără cuvinte...

Plouă mărunt, încet
și fără margini...

O pasăre se-ascunde
în frigul din copac...

       Da, își cunoaște menirea: Zile și nopți,/cuvintele,/au încercat să zămislească/o altă lume. ... în timp ce: Oamenii se grăbeau/să-și vândă/umbrele. (O altă lume)

       Clipa finală nu o sperie, doar știe cine este, de unde a venit și unde o să plece – o așteaptă eliberarea.

Ultima amintire, prima rătăcire
Apusul se-nchină spre
eșafodul
îmbătrânit prea devreme.
Îngenuncheată
în fața călăului
aștept
semnalul căderii în viață.
Mulțimea
își zornăie clipele
împuținate
de păcatele întunericului.

Să plece! Să plece!
- strigă scrâșnind
limbile ruginite
ale timpului atârnat
de ochii cerului.

Zâmbesc tandru
îmbrățișând
lumina nașterii mele,
îmi las aripile
pe podeaua
de douăzecișipatru de carate
și trag cortina
peste libertate.

       „Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?” este o nestemată de ținut aproape și în care să te oglindești de fiecare dată când vrei să descoperi frumosul din tine.

                                           (Publicat în revista „Luceafărul de Botoșani” din 20 februarie 2018)